Întrebare: De unde pot obține atitudinea corectă față de orice simțire subiectivă și cum pot stabili atitudinea corectă față de aceasta?

Răspuns: Cum pot evalua fiecare dintre simțirile mele? Cum o pot măsura și cum pot fi sigur că o examinez în mod corect? Nu pot. Este vorba doar în raport cu grupul. Grupul este instrumentul de măsurare în locul Creatorului.

Dacă atitudinea mea față de grup este cu adevărat una de dăruire, dacă grupul plasează conceptul de dăruire (ceea ce se numește măreția scopului, măreția Creatorului) la cel mai înalt nivel și îmi arată cât de important este, în timp ce prin comparație toate celelalte calități și stări sunt scăzute, atunci în raport cu aceasta mă pot măsura pe mine însumi, gândurile mele, intențiile și modul în care îmi planific timpul și viața.

Dar dacă nu am standardul pe care mi-l oferă grupul, atunci în raport cu ce mă voi măsura? Pot inventa tot felul de sisteme de măsurare pe cont propriu, dar cu ele mă voi justifica pe mine întotdeauna. Nu am capacitatea de a mă verifica decât dacă construiesc un standard în afara mea, cum ar fi grupul. Altfel, cum aș ști cum să măsor?

Întreabă oamenii de pe stradă, toată lumea este un om drept, toată lumea dăruiește. Nimeni nu se consideră păcătos. Omul nu se poate numi pe sine păcătos, pentru că „eul” său ar fi atât de afectat încât nu s-ar mai putea tolera pe sine. Și nu poate permite asta pentru că este un sentiment teribil. Îl acoperim imediat cu ceva.

Prin urmare, dacă nu ar fi grupul care mă presează constant, mă trezește, mă împinge în direcția corectă, îmi cere progres și îmi dă indicația corectă despre ceea ce ar trebui să fiu, atunci nu aș avea nicio posibilitate să avansez.

Din Lecţia zilnică de Cabala  25/02/26, Rabaș – Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost o mare milostenie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dorința noastră de a primi crește cu siguranță pe măsură ce dobândim capacitatea de a-i determina forma. Dacă am avansa pe calea ideală a dezvoltării, adică dacă am ieși din peșteri și am primi treptat o dorință tot mai mare de a primi și am transforma-o într-o dorință cu intenția de a dărui Creatorului, nu am simți niciodată răul conținut în noi.

Astfel, întreaga cale a dezvoltării prin care trecem acum trebuie să ne ducă la o stare mai rea decât oricare alta, dar în care vom avea conștientizarea lui Moise stând în vârful muntelui. Vom înțelege că există Creatorul și există scopul creației, iar ele stau deasupra noastră ca un mesaj de sus, ca ceva măreț, și numai cu ajutorul lor ne putem salva.

Când vom ajunge la o astfel de stare, atunci vom avea adevărata recunoaștere a răului, care se numește Războiul lui Gog și Magog. Numai atunci vom dori cu adevărat să merităm primirea Torei, vom deveni potriviți să o primim și vom dobândi ură față de întreaga noastră natură, pentru că vom vedea că, dacă Creatorul nu ne dă Tora, atunci acest loc va fi cimitirul nostru.

În Tora se spune că acest lucru trebuie să se întâmple fiecărui individ, apoi națiunii noastre în mod individual, ca un singur popor, și apoi întregii umanități în formă generală, colectivă, ca întreaga umanitate în relație cu Creatorul. Cu alte cuvinte, trebuie revelat atât în ​​particular, cât și în general.

Acesta este programul și nu există nicio scăpare de el. Cu cât suntem mai sensibili la stările noastre, cu atât mai repede vom ajunge la recunoașterea răului și îl vom depăși – fiecare individ, națiunea și întreaga lume.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/02/26, Rabaş – Art.18, 1987-Ce este pregătirea pentru primirea Torei – 1

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu ne dă Creatorul capacitatea de a verifica dacă acțiunile noastre sunt corecte?

Răspuns: Este foarte simplu. Dacă mă văd cu adevărat ca fiind singurul din lume și raportez acest lucru la Creator și la faptul că trebuie să lucrez în relație cu El, atunci nu am nicio modalitate de a ști cine sunt, ce sunt, cine este Creatorul sau ce face El, pentru că El este ascuns.

Dacă El este ascuns, atunci eu însumi sunt în ascundere. Nu am nimic cu care să mă pot verifica.

Dacă există doar Creatorul și ființa creată, atunci nimic nu se poate face. Imaginați-vă că există Creatorul și există creatura. Și apoi ce? Cum poți ridica creatura la nivelul Creatorului? Dacă Creatorul ar fi revelat, creatura ar fi complet sub puterea Lui și ar fi forțată să îndeplinească acte de dăruire fără să știe de ce o face. Ar fi exact ca acum, când suntem dominați de dorința de a primi.

Trebuie să fim sub influența a două tipuri de natură. Dar cum se pot întâmpla ambele simultan? O voi alege pe oricare dintre ele care are cea mai mare influență,. Întrucât eu însumi sunt alcătuit din dorința de a mă bucura, îmi găsesc plăcere fie primind, fie dăruind. De asemenea, aș percepe prezența Creatorului ca plăcere și atunci aș fi fie în impuritate, fie în sfințenie, deoarece plăcerea poate fi primită din ambele.

Pentru ca omul să fie independent, Creatorul trebuie să Se ascundă. Atunci se pune întrebarea cum poate verifica omul, pentru care Creatorul este ascuns? Dacă omul nu are un punct de referință prin care să se măsoare, să se orienteze și să determine cine este și ce este, cum ar putea avansa?

Prin urmare, Creatorul, ascunzându-Se pentru a nu mitui omul cu plăceri, a dat grupul în locul Său, ceva căruia omul nu se poate vinde. Pe de o parte, grupul nu îi oferă plăcere așa cum o face Creatorul și nici nu îi dă viață așa cum o face Creatorul. Pe de altă parte, este o forță externă, ceva din afara lui.

Prin urmare, dacă omul dorește să se agațe de Creator conectându-se cu grupul și dăruind acestuia, atunci în relație cu grupul, el dobândește adevărata intenție de dragul dăruirii și devine similar Creatorului într-un mod autentic. În esență, omul folosește dăruirea către celălalt pentru a deveni asemenea Creatorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/02/26, Rabaș – Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost o mare milostenie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă există un grup în care introduc legi spirituale în măsura în care le înțeleg, verific de fiecare dată în ce măsură eu nu mă conformez lor?

Răspuns: Se pare că noi construim forma spirituală a unui grup prin faptul că fiecare și-o imaginează ca pe o societate care funcționează cu relații între prieteni ca mijloc de a-L atinge pe Creator. Cu alte cuvinte, un grup nu este doar o adunare de corpuri, ci un concept comun pe care îl construim în gândurile noastre.

Calculul este simplu. Există o anumită cantitate de strădanie pentru Creator trezită în acești oameni. Poate că nici măcar nu o simt încă. Ei caută sensul vieții și așa mai departe. Aceasta este o dorință ascunsă pentru rădăcina de la care primesc obstacole, lovituri și suferință.

Apoi ei pun aceeași întrebare: „Care este sensul vieții mele?” Dar acum este adresată rădăcinii. Ei nu știu acest lucru, dar la început, această întrebare este adresată Creatorului ca rădăcină a suferinței, la Spatele Său (Achoraim), deoarece El activează în prezent în ascundere prin Spatele Său.

Apoi, dacă ei au deja o direcție către Creator, dată la început de El, trebuie să înțeleagă această direcție și să o dezvolte, în mijlocul tuturor obstacolelor care le apar, în special în chestiuni legate de construirea unui grup.

Există obstacole la nivel corporal: minerale, vegetale și animale. Și există obstacole la nivel uman, care acționează între prieteni. Aici, am ajuns deja într-o stare în care interferența obstacolelor devine parcă „ideologică”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Să ne reamintim unii altora și să ne inspirăm de măreția scopului nostru spiritual, de mediul care aspiră la acesta și de oportunitatea unică de libertate de alegere care ne-a fost dată. Câți oameni din lume au cu adevărat posibilitatea de a acționa liber? Dacă toți oamenii acționează conform dictatelor naturii lor, atunci nu există nimeni care să „acționeze” cu adevărat.

Dacă eu sunt complet guvernat de sus, atunci nu există „eu”. Se spune: „Am venit și nu era niciun om”.

Sunt mulți oameni, dar este ca și cum nu ar exista, căci niciunul dintre ei nu este liber în acțiunile sale. Dacă nu există nicio ființă umană care să posede liber arbitru, atunci nu există lumi, nimic altceva în afară de lumea infinitului (Olam Ein Sof).

În ceea ce privește Creatorul, nimic altceva nu există. Există doar cel care împlinește o acțiune liberă.

Imaginați-vă această imagine a realității: gol complet! Și în interiorul ei, sunt vizibile doar câteva dorințe, care au apărut și sunt capabile să îndeplinească acțiuni libere.

Și ai ocazia să fii la fel de liber și să devii Om (Adam)! Prin urmare, haideți să realizăm măreția acestei oportunități unice.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/10, Baal HaSulam, Prefaţă la “Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noi trebuie să prioritizăm măreția prietenilor și măreția grupului ca fiind unu. „Unu” înseamnă ceva întreg. Nu este o cifră urmată de doi, trei și patru, ci colectivul tuturor. Mă percep pe mine ca fiind zero. Apoi, în funcție de numărul de zerouri care în simțirea mea mă separă de unu, îmi ridic nivelul.

La urma urmei, pot consta din 613 dorințe corectate îndreptate către Creator, iar acesta ar fi cel mai mic grad complet. Ideea este că aici am oportunitatea, nu doar de a-mi corecta dorințele, ci de a le crește incomensurabil. Atunci se deschide pentru om un vas, unul care este fără limite.

Asta oferă porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Astfel, prin stabilirea unor astfel de relații în grup, primim forțe spirituale de la primul vas până la ultimul. Totul este încredințat individului conform liberei alegeri. Și ceea ce este interesant este că aceasta implică faptul că magnitudinea vasului pe care îl dezvoltă omul nu depinde de mărimea grupului sau de măreția prietenilor, ci doar de câte zerouri plasează omul între sine și unitate, adică între sine și imaginea completă a grupului în ochii săi.

Există multe detalii de clarificat aici, dar punctul crucial este cum se anulează omul pe sine și prin ce mărește grupul. Măreția societății în ochii omului și întreaga această chestiune de anulare de sine (când omul se supune parcă puterii grupului) trebuie determinată exclusiv de conexiunea cu Creatorul și nimic altceva.

Dacă omul adună toți acești factori laolaltă, atunci se îndreaptă spre scop.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cum ar trebui să mă raportez corect la grup? Grupul trebuie să mă ajute să înțeleg acest lucru și să-mi dea puterea să mă schimb. Grupul trebuie să facă totul. Este precum Creatorul.

Dar grupul trebuie să mai aibă o idee. Îmi cere acest lucru nu pentru a ne dărui unii altora și a trăi bine ca într-un club de hobby.

Trebuie să aibă un scop clar; facem toate acestea nu pentru confortul șederii noastre aici, ci pentru a deveni similari Creatorului, pentru a realiza adeziunea cu El. Atunci totul va reuși.

Dar dacă nu avem acest scop, vom eșua, așa cum s-a întâmplat în Rusia Sovietică și în kibuțurile noastre. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul „Pacea”.

În măsura în care suntem capabili să construim un grup și să-l stabilim în forma corectă în raport cu noi înșine, în acea măsură grupul ne va servi, în locul tuturor mijloacelor care ne lipsesc pentru atingerea scopului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/02/26, Rabaș – Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost o mare milostenie

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Putem spune că Avraam a schimbat istoria lumii?

Răspuns: Da, deoarece Avraam a fost primul care i-a chemat pe babilonieni să reziste egoismului lor crescând, care înflorea în Babilonul Antic. Egoismul i-a împiedicat să se dezvolte și a condus treptat statul într-o criză uriașă, ceea ce numim Turnul Babel.

La acea vreme, Babilonul Antic, situat între râurile Tigru și Eufrat, găzduia 3 milioane de oameni. Conform standardelor moderne, aceasta nu este o populație mare, dar pentru lumea antică, era destul de substanțială, practic întreaga civilizație din acea vreme.

Oamenii trăiau pașnic și calm. Aveau de toate din abundență. Semănau cereale – grâu, secară, hrișcă – plantau ceapă și usturoi, creșteau oi și prindeau mult pește. Dovezi istorice în acest sens pot fi găsite în frescele conservate cu inscripții dedicate: „Vă ofer un kilogram de usturoi” și așa mai departe.

Oamenii duceau vieți simple, obișnuite și totul era bine. Dar dintr-o dată, între ei a izbucnit o competiție și au început să se „măsoare” reciproc după standarde egoiste: eu îi dau atât, iar el îmi dă atât. În timp ce înainte omul era ca un frate, un prieten și un vecin pentru altul, acum au apărut criterii complet diferite pentru relații.

Astfel, babilonienii au intrat într-o criză sălbatică, teribilă, din care nu au putut scăpa. Au început să construiască Turnul Babel, un simbol al egoismului care se străduiește să ajungă la ceruri, pentru că ei credeau că în acest fel îl pot cuceri pe Creator și Îl pot face să lucreze pentru ei.

Credința că cerul are o întindere solidă a persistat în umanitate timp de mii de ani. Am citit chiar și în manuscrise rusești că oamenii credeau că, dacă locuiesc aproape de orizont, își pot usca grâul pentru a-l împiedica să se strice. Acesta era modul lor de a-și imagina lucrurile, iar această noțiune a început să se estompeze treptat abia în Evul Mediu, odată cu apariția diferitelor științe în secolele XVII-XVIII.

Întreaga noastră civilizație a început cu Babilonul Antic. Avraam a dus la bun sfârșit o revoluție uriașă în lume, s-ar putea spune chiar singura. Toate celelalte revoluții au fost realizate „dintr-un vehicul blindat”, dar el a realizat o adevărată revoluție. El a dat umanității cheia pentru a influența lumea noastră, propriul nostru destin, și prin lumea noastră, și alte lumi. Ceea ce a făcut a fost incredibil.

Desigur, au existat Cabaliști înaintea lui; la urma urmei, el a trăit în a 20-a generație după Adam. Dar tocmai generația sa a reușit să aducă o metodă pentru a influența întreaga umanitate în lumea noastră, o metodă necesară urgent în vremuri de criză și de care lumea se poate folosi.

Întrebare: Noe a trăit în a 10-a generație, totuși Avraam a devenit un revoluționar?

Răspuns: Noe a realizat propria revoluție. S-ar putea spune că a salvat omenirea, dar a făcut-o singur. Nu a avut nevoie de un grup precum Avraam. Și-a îndeplinit misiunea luându-i pe cei dragi în arcă. Nu erau de fapt rude în sensul obișnuit, ci pur și simplu oameni care trăiau împreună ca o familie mare și unită. În acele vremuri, toată lumea trăia așa.

Noe a ridicat întregul grup de oameni deasupra egoismului pământesc; adică i-a salvat de potopul egoismului din arcă, iar arca simbolizează calitatea lui Bina.

Avraam a făcut același lucru la 10 generații după Noe, dar într-o stare diferită, într-o civilizație diferită. El a dezvăluit că era posibil să acționezi diferit, nu prin legăturile familiale, ci tot egoiste, ca în vremea lui Noe.

Ideea este că pe vremea lui Avraam, egoismul deja erodase întreaga umanitate. Și deși era formată din multe clanuri mari diferite (tipice lumii antice), Avraam a reușit să-i convingă că apropierea într-o singură familie, în ciuda egoismului care îi domnea, era tocmai salvarea lor.

Nu erau încă departe de a înțelege acest lucru, deoarece trăiseră recent în pace și prietenie, când dintr-o dată, egoismul a izbucnit printre ei și au început să se urască unii pe alții. Prin urmare, l-au crezut cu ușurință, s-au unit și și-au dat seama că aceasta era salvarea din problemele pe care și le creaseră singuri.

Pentru a reveni la viața normală, Avraam i-a unit într-un grup, în care au început să descopere relațiile corecte dintre ei.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă 29.05.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O perturbare este o forță divină care îmi apare ca o perturbare datorită intenţiei sale de a dărui.

Dacă mă corectez de dragul de a dărui, această forță obstrucționantă nu-mi mai apare ca un obstacol, o văd ca pe o salvare, ca pe ceva pozitiv.

Aceasta înseamnă că transform perturbarea într-o formă pozitivă. Dar în realitate, nu o schimb; mai degrabă, îmi schimb intenția, și prin aceasta percep obstacolul diferit.

Cu alte cuvinte, justific guvernarea Creatorului. Ea vine la mine într-o formă negativă pentru că o percep printr-o perspectivă egoistă și îmi corectez perspectiva tocmai prin acest obstacol. Ea îmi servește drept etalon.

Apoi încep să văd influența Creatorului asupra mea ca fiind Bunul care face binele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Spiritualitate - Un comentariu →

Avem o regulă conform căreia totul vine dintr-o singură sursă „pentru a încânta ființele create”. Pentru a atinge acest lucru, trebuie să folosim ceea ce ne stă în fața ochilor, ceea ce ne înconjoară.

Iar ceea ce ne înconjoară sunt prietenii. Tot ceea ce faci trebuie să fie îndreptat spre atingerea scopului creației, gradul de „a încânta ființele create”. Pentru aceasta, trebuie să te apropii de prieteni prin 125 de grade. Dacă faci acest lucru, vei urca la Creator prin aceleași 125 de grade.

Se spune că poruncile dintre om și prietenul său preced poruncile dintre om și Creator. Creatorul este ascuns, în timp ce prietenul este aproape. Dacă împlinești acțiuni în relație cu prietenul, acest lucru te avansează spre Creator în aceeași măsură în care depui eforturi în raport cu prietenii.

Omul nu simte față de cine împlinește acțiunea, dacă aceasta este în afara corpului său: „Vreau să fiu conectat cu Creatorul pentru că am o speranță de a primi ceva de la El. Dar prietenul, ce îmi poate da?”

În ceea ce privește dorința mea de a primi, există o diferență între Creator și prieten. De la Creator, sper să primesc plăcere, dar de la prieten, ce plăcere pot primi? Cel mult, niște mici bucurii corporale.

Totuși, dacă vorbim despre dăruire, despre ieșirea din dorința de a primi, atunci atât în ​​ceea ce privește prietenul, cât și Creatorul, este la fel.

Numai în ceea ce privește prietenul pot vedea cu adevărat dacă am ieșit din dorința de a primi și nu mă mai gândesc la mine. În ceea ce privește Creatorul, pot avea iluzii. Acolo, mă pot amăgi complet pentru că nu am niciun control real.

Dar în raport cu prietenul, pot vedea imediat dacă sunt capabil să fac ceva sau nu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/02/26, Rabaș – Art.1 part.2, 1984-Scopul Societăţii – 2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→