Întrebare: Este revelația Creatorului de fapt, revelația unei noi forme în sine?

Răspuns: Revelația feței Creatorului este numită manifestarea importanței Sale, pentru că de fapt, eu asta caut. Aceasta nu este revelația plăcerii, ci revelarea superiorității Sale, a calităților Sale și a perfecţiunii Sale. Mă ajută să-L respect pe Creator mai mult decât pe dorința mea de a primi.

Această dorință crește constant în om. Din ce în ce mai multe Reşimot (înregistrări spirituale) ies la suprafață. Cu alte cuvinte, unui om i se adaugă din ce în ce mai mult din linia stângă. Apoi, el trebuie să dezvăluie fața Creatorului ca fiind una mai mare, mai exaltată, care îl afectează mai mult, astfel încât să poată rezista dorinței de a primi și să-L respecte pe Creator mai mult decât pe dorința sa egoistă. Aceasta înseamnă că omul are puterea de a lucra de dragul de a dărui.

Rezultă că dorința de a primi a fost creată inițial la dimensiunea Creatorului; ambele sunt egale ca magnitudine. Totuși, omul simte magnitudinea dorinței de a primi doar în funcție de cât de mult este capabil să o depășească, și în același timp să-L reveleze pe Creator ca fiind important și măreț.

De fiecare dată este ca un joc. La început, dorința de a primi ne este ascunsă; simțim doar o mică parte din ea sub forma realității acestei lumi. De fapt, aceasta este o singură realitate generală, doar că se numește „această lume” pentru că o percepem fără a lua în considerare Creatorul.

Toate celelalte, în afară de acest nivel, le percepem deja în conformitate cu realitatea Creatorului, adică Îl simțim efectiv pe Creator, care se numește lumea superioară. „Toate celelalte” înseamnă că deja considerăm importanța Creatorului în raport cu importanța dorinței de a primi.

Această dorință crește treptat, începând de la cea mai joasă, cea mai mică stare, până când ajunge la nivelul Creatorului. Ne ajută să-I cerem Creatorului iar și iar, să ne arate din ce în ce mai mult din importanța, măreția și superioritatea Sa. Și când Îl dezvăluim pe Creator, și preferăm să-I aducem Lui plăcere decât să ne servim ego-ul, atunci aderăm la forma Creatorului, o absorbim, o adoptăm și ea devine cu adevărat forma noastră.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/01/26, Rabaș – Art.29, 1986-Lișma și LoLișma

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Totuși, ni s-a dat un loc în care putem munci fără nicio recompensă. Adică, chiar și atunci când încă nu avem gustul Torei și Mițvot datorită Țimţum, există un sfat, și anume să lucrăm la măreția Creatorului, cât de privilegiați suntem să-L slujim pe Rege (RABAŞ, Articolul 29, „Lişma and Lo Lişma”).

Întrebare: Se aplică aceste cuvinte nouă, celor care suntem în această lume?

Răspuns: Eu vreau să mă bucur. Așa sunt eu. Dorința mea de a primi nu percepe nimic în alt mod. Există ceva înaintea mea; îl primesc și mă bucur de el. Cum pot lucra diferit? Sunt capabil să lucrez într-o altă formă doar dacă primesc totuși o oarecare plăcere.

Fără plăcere este imposibil să trăiesc,mi-e imposibil să mă mișc. Mă pot bucura doar de ceea ce primesc. Suntem confuzi în privința asta, deoarece aceasta este fundația noastră, care nu a fost clarificată încă. Clarificarea ei necesită ani de muncă persistentă și serioasă.

Întrebarea este următoarea: mă pot mișca din locul în care mă aflu acum, în orice direcție chiar și cu un metru? Răspunsul meu este: da, pot, dar numai cu condiția să mă umpli, să spunem cu un litru de combustibil sau o sută de calorii. Atunci voi putea să mă mișc dintr-un loc în altul. De unde voi obține cele o sută de calorii? În diverse moduri, dar trebuie să le primesc.

Așadar, am două posibilități. Fie primesc cele o sută de calorii din tot felul de plăceri, care se presupune că există în jurul meu, fie văzând cât de măreț este Creatorul. Am la dispoziție două stații de alimentare cu care să-mi pun în mișcare dorința de a primi și asta este tot.

Dacă sunt capabil să lucrez datorită măreției Creatorului, atunci devin o mașină în mișcare perpetuă și nu depind de nimic. În acest caz, mașina mea poate funcționa fără oprire; nu mai depinde de niciun factor extern, nesemnificativ. Acesta este întregul nostru scop!

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/01/26, Rabaș – Art.29, 1986-Lișma și LoLișma

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Înainte de inventarea indicatoarelor rutiere ca mijloc de a pune ordine în trafic, ofițerii de poliție stăteau și fluidizau traficul. Pe atunci, mulți oameni erau supărați și aveau nemulțumiri față de ofițeri pentru că nu își făceau treaba corect și pentru că nu observau șirul de mașini.

Dar astăzi, fluidizarea traficului a devenit neînsufleţită, lipsită de gândire. Așadar, acum fiecare acceptă verdictul indicatorului rutier (semafor) și nimeni nu se supără pe el și nu-i cere favoruri (RABAŞ, Articolul 28, ,, Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată?”).

Pe de o parte, Creatorul pune un semafor în fața noastră, iar aceste legi ale naturii sunt absolute. Poți blestema semaforul, dar nu te va ajuta, cu excepția cazului în care te îndrepți către cauză, către cel care îl operează. În zilele noastre, uneori când traficul este aglomerat, poți vedea un ofițer de poliție dirijând traficul. Atunci ai pe cineva la care poți striga.

Dar dacă această cauză este necunoscută, nu vezi ofițerul de poliție, semaforul funcționează conform unui mecanism interior și nu țipi. Nu ai pe nimeni către care să te îndrepți, pentru că guvernarea este ascunsă. Natura! Din acest exemplu este clar cât de mult înțelegerea cauzei te ridică la un nivel diferit în raport cu situația.

Dacă știu că Creatorul este cel care aranjează totul pentru mine, atunci mă întorc imediat către El. Nu mă uit la semafor; mă uit la ofițerul de poliție. Dacă văd atât ofițerul de poliție, cât și semaforul, mă uit la cel care direcționează traficul, pentru că salvarea va veni de acolo. Atunci toate legile naturii își pierd importanța.

De aceea, Creatorul nu Se revelează. Pentru că dacă S-ar revela, m-aș agăța de El din cauza dorinței mele de a primi și nu aș putea niciodată să ies de sub controlul ei. Așa s-a întâmplat la început cu Malchut din lumea infinitului. Pentru a te elibera de aceasta, trebuie să existe o restricție, o distanțare, iar dorința de a primi trebuie corectată într-o dorință de a dărui.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/01/26, Rabaș – Art.28, 1988-Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

„Nu există nimeni în afară de El” de Baal HaSulam este un articol special care abordează relația noastră cu Forța superioară, adică cu viețile noastre, cu ceea ce ni se întâmplă, cum putem înțelege această viață și cum ne putem forma o percepție mai corectă asupra ei.

Se spune că nu există nicio altă forță în afară de Creator și că numai El guvernează totul. Dacă omul simte că există multe forțe diferite, contradictorii, acest lucru se face în mod deliberat pentru a ne îndepărta de intenția corectă, că există o singură forță, și ca urmare, dimpotrivă, ne întăreşte orientarea exclusiv către aceasta.

Tocmai prin faptul că este îndreptat către Creator și este îndepărtat de El prin respingere prin tot felul de mijloace, omul începe să înțeleagă că totul vine de la Creator, și în acest fel, se conectează complet cu El.

Omul nu realizează ușor acest lucru; durează mulți ani. La urma urmei, întreaga noastră viață este structurată în așa fel încât să dezvăluie unicitatea Creatorului. Prin urmare, trebuie să ne amintim constant că „nu există nimeni în afară de El”. Aceasta este porunca principală pentru om în lumea noastră, unde totul este aranjat exclusiv pentru a-l abate de la direcția către această unică forță care îl guvernează.

Beneficiul acestor respingeri este că omul începe să înțeleagă că nu se poate conecta la Creator prin el însuși, nu se poate agăța de gândul că toate tulburările vin de la Creator și că tot ceea ce i se întâmplă îl îndreaptă către Creator.

În cele din urmă, omul devine disperat, nu știe ce să facă și tocmai prin „ajutorul negativ” al Creatorului (care îl epuizează și îl aruncă dintr-o parte în alta ca și cum ar exista alte calități, forțe, probleme sau boli în om, orice altceva în afară de Creator), el ajunge la o astfel de stare încât, în ciuda tuturor acestor acțiuni, se ridică totuși deasupra lor și se agață de Creator.

Numai prin depășirea corectă a tuturor obstacolelor, omul poate să facă față acestor tulburări. Totuși, el vede că există întotdeauna mai multe obstacole. Rareori simțim în viața noastră că totul vine de la Creator și că ne îndreptăm către El.

De obicei, astfel de gânduri ocupă doar câteva minute pe zi și numai dacă ne gândim la ele. Dacă nu facem acest lucru, într-o astfel de stare pot trece zile, săptămâni, poate chiar ani sau o viață întreagă.

Dar dacă omul încearcă constant să creeze o comunitate, condiții și un mediu în jurul său care să îl împingă inevitabil spre Creator, atunci el Îl poate înțelege cu adevărat, nu-l poate lăsa să plece și poate implora Creatorul să-l susțină, astfel încât prin toate evenimentele vieții, să poată fi îndrumat către Creator.

Totul depinde de măsura în care omul Îl poate implora pe Creator să-i deschidă ochii și inima, astfel încât să simtă în inima sa și să vadă clar că are conexiune doar cu Creatorul și că numai Creatorul îl direcționează, îl întoarce și îl ghidează.

În general, tot ceea ce ni se întâmplă este făcut de o unică forță. Nu este nici bine, nici rău. În primul rând, este pur și simplu o forță unică. Și când omul începe să înțeleagă planul creației, el evaluează deja această forță ca fiind pozitivă.

Îi devine clar că toate respingerile au fost necesare doar pentru ca el să nu se mulțumească cu o mică conexiune cu Creatorul, ci pentru a ajunge cu adevărat la stări în care nu-i mai rămâne nimic altceva în lume; este fie moartea, fie adeziunea la Creator.

Apoi, omul dezvoltă un apel foarte clar către Creator și Îi cere să-l ajute cu adevărat și să-i dea puterea care să-l unească cu Creatorul pentru totdeauna.

Acum el înțelege că toate obstacolele care i se păreau insurmontabile și pe care le ura, au fost trimise de Însuși Creatorul și au apărut în el doar pentru a-l îndepărta, și în același timp, pentru a-l apropia cu adevărat de Creator. Căci tocmai prin obstacole el a fost obligat să meargă împotriva lor și astfel să se conecteze din ce în ce mai mult cu Creatorul până la adeziunea completă.

Iar Creatorul a măsurat foarte precis obstacolele date omului. Cunoscând natura umană, El a trimis obstacole absolut corecte, exacte, fiecărui om în mod individual, astfel încât îndepărtându-le, omul să se apropie din nou de Creator.

Acest lucru a fost făcut pentru ca omul să înţeleagă că totul este realizat de o unică forță pozitivă și că nu există nicio altă forță în lume în afară de Creator. Cu alte cuvinte, nu există forțe negative în lume.

Forța negativă este omul însuși, egoismul său, iar în jurul lui există doar Creatorul, care îndreaptă doar forța pozitivă către noi. Și dacă evaluăm corect acest lucru, atunci nu apar probleme și avansăm exclusiv pe calea apropierii de Creator.

În Cabala, spre deosebire de toate celelalte filozofii, metode și științe, există un alt aspect special: omul începe să înțeleagă că nu are deloc liber arbitru. Diverse gânduri apar în mintea sa și dorințe în inima sa și nu are niciun control asupra lor, deoarece toate acestea sunt guvernate de Creator. Adică, Creatorul se află în interiorul omului și îi guvernează mintea și inima, gândurile și dorințele sale.

Și nu putem face nimic în privința asta. Din toate evenimentele care ni se întâmplă, trebuie doar să stabilim că există o singură sursă: o forță unică, unificată, superioară.

Și indiferent de cum acționăm, corect sau incorect, trebuie să înțelegem că Creatorul este cel care ne călăuzește prin tot felul de acțiuni. Prin urmare, nu există nici crime, nici pedepse în lume. Există un singur lucru: totul a fost creat pentru a dezvălui unicitatea Creatorului. Trebuie să atingem această stare.

Și toate grijile noastre de genul „dacă totul vine de la Creator, atunci ce depinde de noi?” sunt greșite. Trebuie să fim atenți să nu ne facem griji pentru noi înșine, să fim detașați de „ego-ul” nostru și să ne simțim deasupra lui. Numai atunci, distanțându-ne corect de noi înșine, putem recunoaște unicitatea guvernării Creatorului.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă 01/12/19

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă venerația în fața Creatorului? Cum te poți acorda la această simțire?

Răspuns: În Cartea Zohar se spune că venerația în fața Creatorului constă în trei părți. Dacă mergem înainte cu seriozitate, începem să simțim egoismul nostru, cum ne conduce înainte și ne împinge spre anumite atingeri și realizări. El ne obligă să ne îngrijorăm constant: va fi mai bine pentru noi în această viață, vom deveni mai inteligenți, mai puternici, mai cunoscători, mai înțelegători, mai avansați; vom primi ceva în această lume sau în lumea viitoare?

Treptat, începem să înțelegem că lumea spirituală nu este dincolo de granița morții, iar moartea corpului nostru nu are nicio influență asupra a nimic. Moartea spirituală înseamnă că pur și simplu rămânem în Reşimo a noastră. Și tot ceea ce ni se întâmplă depinde doar de cât de mult realizăm Reshimot ale noastre și creăm un Parţuf spiritual din ele, adică o parte corectată a sufletului nostru, și încercăm să îl dezvoltăm la un nivel complet, în care sufletul include tot restul creației: părțile minerale, vegetale, animale și umane ale sufletului.

Prin urmare, venerația vorbește despre ceea ce mă tem. Este o funcție naturală de protecție a egoismului, care tremură constant: Voi putea primi sau nu, acum sau mai târziu, sunt sigur de acest lucru sau nu, am pierdut ceea ce am dobândit, am câștigat mai mult astăzi decât ieri, și așa mai departe? Starea de venerație este lucrul esențial în egoism: acesta tremură constant, ca nu cumva să nu-i lipsească împlinirea. Aceasta este calitatea sa fundamentală.

Sarcina noastră este să transferăm venerația materială în venerație spirituală: Voi putea dărui? Voi ajunge la o astfel de stare în care mă gândesc mai puțin la mine și mai mult la Kli-ul (vasul) extern? Mă includ în acest fel, mă trezesc la calitatea dăruirii? Trec bariera psihologică în care nu sunt în mine, ci în exterior, unde de fapt, este sufletul meu? În mine există doar egoismul meu, iar sufletul meu este în afara mea. Trebuie să pun un Țimţum (restricție) asupra egoismului meu, să-i impun o interdicție și să-mi dezvolt atitudinea față de ceilalți. Pot face asta?

Tocmai aici apare o nouă venerație: voi putea dărui, voi putea fi independent de egoismul meu, voi putea crea Roş (capul) al Parţufului?

Să presupunem că avem o dorință peste care construim un ecran (Masach) și lucrăm cu lumina de deasupra lui.

Ceea ce creăm deasupra, se numește Roș (cap), iar dedesubt este Guf (corp).

Ne străduim să reducem venerația, anxietatea față de noi înșine, pe care o simțim în dorința noastră. Asupra acesteia efectuăm prima restricție, Țimţum Alef (ŢA), apoi construim un ecran și lucrăm deasupra lui.

După cum se știe, unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie; prin urmare, în măsura în care percepem corect lumina superioară, în aceeași măsură putem lucra cu ea.

Transferând venerația de la „grija pentru mine” la venerație ca „grija pentru ceilalți”, mă includ în dorințele lor, ceea ce se numește „iubește-ți aproapele”. Astfel, construiesc Roș de Parţuf, iar acesta devine conexiunea dintre mine și ceilalți. În Roș îmi definesc sufletul, care este construit deasupra corpului, deasupra ecranului. În el, pot include întreaga lume și pe Creator. Așa funcționează.

Prin urmare, așa cum studiem în „Introducere la Cartea Zohar”, preocuparea poate fi în interiorul și în afara sinelui. Grija față de sine se transformă de obicei în anxietate cu privire la ceea ce mi se va întâmpla în această lume și în lumea viitoare. Această preocupare este absolut incorectă, deoarece nu există nici „această lume”, nici „lumea viitoare” – un astfel de concept nu există deloc.

Există o lume, o stare spirituală, în care pot intra chiar și astăzi. Se numește Olam Haba, adică lumea viitoare, lumea care vine. Minutul următor, următoarea mea stare, se numește „lumea viitoare”.

Prin urmare, trebuie să ne ridicăm la grija față de ceilalți, inclusiv față de Creator, care se realizează deasupra ecranului. Această preocupare determină puterea sufletului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 20.10.2013, pe tema „Grup și diseminare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→