Întrebare: Apar în mine sentimente precum invidia, dorința și ambiția atunci când văd că îmi lipsește ceea ce are prietenul meu în relație cu Creatorul?

Răspuns: Nu! Există invidie, poftă și onoare negative și pozitive. Dacă văd ceva bun la altul, aș putea crede că ar fi fost mai bine dacă nu aș fi văzut, ca să nu sufăr. La urma urmei, când văd o calitate bună la altcineva, mă simt prost.

Sau văd ceva bun și trezește în mine dorința de a-l atinge și eu. Atunci trebuie să fiu recunoscător celui care mi-a dat ocazia să văd aceste plăceri speciale care pot fi obținute. Înainte nici nu credeam că astfel de lucruri există în lume. Aceasta este invidia bună.

Invidia rea ​​este atunci când văd oameni care o duc bine, dar eu să spunem nu îmi doresc suficient să fiu ca ei. Adică, consider că efortul pe care trebuie să-l depun depășește cu mult plăcerea pe care aș câștiga-o. Scopul nu justifică mijloacele.

Cu alte cuvinte, sunt leneș. Aceasta se numește lene. Și ca să evit suferința, aș vrea doar ca nici pentru ei binele să nu existe. Sau mă enervez că l-am văzut, iar acum sunt invidios. Totul este invers. În loc să mă străduiesc să ajung la un nivel superior, îmi doresc să-i văd pe acești oameni la un nivel inferior celui al meu. „Suferința celor mulţi este jumătate din consolare.” Ei au mai puțin, iar eu am mai mult, imediat ce starea mea de spirit se îmbunătățește.

Totul depinde de scopul omului – cum vrea să folosească calități precum invidia, pofta și onoarea. Fie vrea să se ridice cu ajutorul lor, pentru că importanța scopului îl obligă, și apoi folosește aceste calități într-o formă utilă, eficientă, constructivă.

Sau poate fi altfel, când vrea să distrugă tot ce vede la altul, căci confortul este mai important pentru el decât avansarea. Suferința nu este încă suficient de puternică pentru ca omul să vrea să părăsească starea actuală. Totul depinde de calcul și de ceea ce așteptăm de la starea în care ne aflăm.

Imaginați-vă situația. Vedem că jumătate dintre cei de aici dorm, iar celorlalţi nu le pasă. În interiorul lor, nu există nicio dorință arzătoare de a se elibera de această stare, în care „este mai bună moartea decât această viață”. Întrebați-i: „Vă doriți ca următoarea voastră stare să dezvăluie că nu există nicio posibilitate de stagnare?” Ei vor răspunde: „Ei bine… putem încerca, poate este mai bine.”

Dar există și cei care vor spune că așteaptă acest lucru și sunt pregătiți pentru orice, deoarece fără asta nu există progres. Așadar, totul depinde de pregătirea prealabilă. În grup trebuie să existe o idee, un scop, pentru care ar merita ca omul să existe.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.02.2026, Rabaș – Art.27, 1988-Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Zohar-ul spune despre versetul, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă” (Geneza 3, p 96, și paragraful 151 din Comentariul Sulam): „’Şi a fost seară’, menționat în text,  înseamnă că se extinde din partea întunericului, de la Malchut. ’Şi a fost dimineaţă,’ înseamnă că se extinde din partea luminii, care este ZA.

„De aceea este scris despre acestea, ’o zi’, indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele compun ziua. (Rabaş, „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă”).

Tora începe cu cuvintele „La început” („Bereşit”). Prin „început” înțelegem începutul avansării omului, când acesta poate distinge deja între ascensiunile și  coborârile sale. El începe să definească mai corect ce este o coborâre în raport cu o ascensiune, ce este binele în raport cu răul, lumina în raport cu întunericul.

Dacă vede că gândurile sale se apropie de gândurile publicului larg, el definește acest lucru ca întuneric, ca rău, chiar dacă în simţirile sale… poate părea plăcut sau bun. Totuși, el înțelege că a rămâne în gândurile publicului larg îl distanțează de spiritualitate și de scopul creației.

În schimb, atunci când se întoarce spre interior și găsește în sine chiar și o mică apropiere de Forța superioară, Creatorul, de o recunoaștere a valorii dăruirii, el definește acest lucru ca o ascensiune. Dar și aici există diverse grade. Omul nu știe întotdeauna în ce stare se află și rămâne în el aproape inconștient, fără capacitatea de a o măsura.

Fiecare stare începe atunci când omul o observă aparent dintr-o parte și o percepe dintr-o perspectivă obiectivă, care nu depinde de el.

Cu alte cuvinte, atunci când dobândește capacitatea de a-și înțelege starea, iar cuvântul „înțelegere” (ebr. „Havana”) vine de la Bina, adică atunci când există Bina în Malchut și primește o simţire a ceva superior vieții animalice obișnuite, atunci apar două puncte în el. Din diferența dintre ele, el își examinează starea. Acum poate discerne unde este binele și unde este răul, unde este adevărul și unde este minciuna.

Dacă se ridică deasupra… Dacă el are senzații de bine și rău și este gata să procedeze conform definiției adevărului și falsității, atunci se poate spune cu certitudine că se află conștient în stări de ascensiune și coborâre. Atunci poate concluziona că mersul în limitele rațiunii poate fi corect la gradul său actual, dar dacă dorește să se ridice la un grad superior, trebuie să meargă cu credință deasupra rațiunii.

Prin aceasta, el dobândește intelect, realizare și apropiere de superior, la un grad superior. În acel moment, se poate spune cu adevărat că drumul său începe să fie definit ca „La început”: El are acum un început, are un cap (Roş), are un scop și se îndreaptă spre avansare.

El își vede întotdeauna starea prezentă ca întuneric, ca seară și tinde spre dimineață, astfel încât să fie o zi, și o altă zi, și încă una. Fiecare dintre stările sale începe cu seara, și oricare ar fi ea, el ajunge să realizeze că există o stare superioară, una mai aproape de Creator. Prin urmare, el își definește starea actuală ca seară și din aceasta ajunge la dimineață, la prima zi, la a doua și la… a treia.

Din Lecţia zilnică de Cabala 2/8/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când omul este mândru și nu are dorința de a-și anula autoritatea în fața Creatorului și spune că nu simte nicio umilință în el, ci mai degrabă face ceea ce vrea, de aici vin la el toate calitățile rele. Lumina plăcerii, care vine de sus, luminează ca o lumină subțire pentru a susține lumea. După cum se știe, ea se îmbracă în trei calități, numite „invidie”, „poftă” și „onoare”, iar toate cele trei calități sunt incluse în calitatea mândriei. (Rabaş, „Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă?”).

Mândria este un termen comun pentru o personalitate umană, un sentiment al propriului „Eu”. Există o corectare pentru acest sentiment: a-l aduce pe om la realizarea faptului că nu este capabil de nimic. Mai degrabă, este capabil de multe lucruri în această viață, dar nu poate ajunge la corectarea spirituală pe cont propriu.

Cum este omul condus să înțeleagă că nu se poate corecta singur, să ajungă la Lişma? Prin ajutorul a trei calități: invidie, poftă și onoare.

Deoarece dorința umană de a primi are toate cele trei calități, aceasta se dezvoltă. Pe măsură ce omul se dezvoltă, el vede că de fiecare dată când nu este capabil să controleze dorința de a primi, nu o poate combina cu intenția de a dărui și de a o folosi în cadrul eternității. Apoi, el renunță și cere ajutorul Creatorului.

Progresul nostru de fapt include multe astfel de stări în care încercăm și eșuăm, încercăm iar și iar în zadar. Și de fiecare dată când apare o rugăciune în inima noastră, un apel către Creator, că sunt incapabil, că nu pot. Până acum, această cerere, că sunt cu adevărat dezamăgit de mine însumi și vreau să realizez o intenție de a dărui, nu s-a format pe deplin ca fiind adresată în mod specific Creatorului.

Dar treptat, omul începe să învețe din ce în ce mai multe despre aceste detalii în cadrul dorinței sale de a primi, în mediul său și se convinge de importanța acestui scop. El vede că altfel, viața sa va fi temporară, aleatorie și lipsită de sens.

Acest lucru se întâmplă până când omul începe să înțeleagă că acest apel nu este o cerere naturală datorată unei dezamăgiri accidentale, ci o anumită abordare a diverselor situații de viață pentru a găsi atitudinea potrivită față de toate cazurile vieții, pentru a vedea cât de mult este capabil sau nu să domine dorința de a primi, și pe baza acestui fapt, să se îndrepte către Creator cu rugăciune adevărată.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.02.2026, Rabaș – Art.27, 1988-Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Omul nu ar trebui să lucreze pentru vasele de primire, ci pentru importanța Creatorului, care sunt numite vase de dăruire. În aceleași vase de primire care experimentează doar plăcere sau suferință, dulce-amar, introduc propriul meu sistem de valori numit adevărat-fals, mai aproape sau mai departe de Creator.

Îl aduc pe Creator în ele! Apoi măsor întotdeauna vasul după gradul de apropiere de El și nu după ceea ce simte omul în interiorul vasului. Aceasta se numește Creatorul care umple vasele.

Cum pot face acest lucru mai eficient, mai rapid și mai precis? Chiar dacă nu vreau să văd acest lucru și voi fugi în mod natural de această muncă, cum mă pun într-o stare care îmi permite să văd clar, astfel încât în ciuda dorinței mele de a primi, să pot rămâne în această muncă și să nu fug?

Pentru a face acest lucru, îmi voi organiza un mediu. Asta îmi dă un sentiment al importanței spiritualității, al depășirii egoului și al urmăririi sistemului adevărat-fals în locul sistemului dulce-amar, chiar dacă nu vreau. Îmi permite să văd în ce sistem de valori mă aflu.

Adică mediul, grupul, mă ajută să mă opun egoului și să îndur stări pe care altfel nu le-aș fi putut îndura, fugind subconștient de ele și petrecând timp calmându-mă, cum se spune, totul e bine, e în regulă, avansez. M-aș înșela pe mine însumi fără să știu, incontrolabil.

Întrebare: Cum știu care este adevărul?

Răspuns: Primesc informații despre adevăr din lumina înconjurătoare. Dar le primesc în măsura dorinței mele de a le dezvălui.

Dacă urmăresc cărțile singur, voi avea în continuare această dorință, dar într-un grup, ea se desfășoară mult mai repede. Un grup este ceva viu, în timp ce cărțile, în toată importanța lor, sunt la un alt nivel.

În grup, primesc constant critici de la prietenii mei, schimbări în stările mele față de ei și în stările lor față de mine. În plus, un grup are un profesor care mă influențează prin grup, iar studiile mele în grup iau o altă formă. Adică, totul trebuie să treacă prin alte suflete, căci sunt interconectat cu ele, legat de ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→