Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă smerit, iar pe de altă parte, să fie mândru că Creatorul ne-a dat șansa… (Rabaş, „Scopul Societăţii – 1”).

Din întreaga umanitate, El a ales o mână de oameni și și-a dorit ca aceștia să se apropie mai mult de El, să-L reveleze și să urce la gradul Său în timp ce încă trăiesc în această lume. Această viață nu ne împiedică să trăim în lumea spirituală și vom simți acest lucru până la sfârşitul corectării.

…Creatorul ne-a dat șansa de a fi într-o societate în care fiecare dintre noi are un singur scop: ca Șchina [Divinitatea] să fie printre noi (ibid.).

Cu alte cuvinte, să dezvăluim prezența Creatorului între noi.

De aici rezultă câteva principii. În primul rând, avem nevoie de o societate care să permită fiecărui om să recunoască importanța vieții spirituale.

Desigur, sună minunat să vorbim despre atingerea eternității, a perfecțiunii și a libertății; despre a nu depinde de nimeni; despre a putea realiza orice ne dorim; despre succes, sănătate și prosperitate care să ne însoțească; despre înțelegerea întregii realități și a întregii naturi. Este ușor de spus, dar omul nu simte încă acest lucru.

Într-un scurt articol intitulat „Ascunderea și Dezvăluirea Feței Creatorului – 2”, Baal HaSulam descrie în ce măsură omul își schimbă percepția asupra realității atunci când simte lumea spirituală. Percepția sa asupra lumii se transformă în opusul ei.

Problemele, suferința și tot ce este rău la oameni și în lume, pe care le vedea anterior, apar brusc în lumina opusă. Se dovedește că totul este bun și minunat, iar întreaga lume este plină de prezența Creatorului. Omul se simte în nirvana, într-o mare, eternă exaltare spirituală, iar întreaga sa lume este plină de forța energiei spirituale.

Acest lucru depinde de cât de mult înălţăm scopul în mediul nostru. Putem rezista egoismului nostru, care ne trage întotdeauna înapoi, numai dacă societatea ne „spală” mintea și inima cu mesajul importanței scopului.

Mai mult, acest lucru trebuie făcut artificial. În același fel, lumea obișnuită ne captează atenția cu lucruri presupus importante pe care trebuie să le cumpărăm, să le discutăm și la care să ne gândim. De ce? Pentru că este important și profitabil pentru om și astfel îmi umple viața cu preferințele sale.

Așadar, haideți să ne umplem viețile cu ceea ce este important pentru noi. Avem o astfel de oportunitate. După cum scrie Rabaş, trebuie să-i mulțumim Creatorului pentru că ne-a adus într-un mediu prin care putem dezvălui dimensiunea spirituală.

Fă tot ce poți, și mântuirea Domnului este la o clipire de ochi. (Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 10).

Nu ni se cere să facem nimic care depășește puterile noastre. Problema este alta, și anume că nu depunem eforturile de care suntem capabili.

Baal HaSulam continuă: Cel mai important lucru din fața voastră astăzi este unitatea prietenilor. Străduiți-vă în aceasta din ce în ce mai mult, căci aceasta poate răscumpăra toate greșelile. Cu alte cuvinte, nu există nimic mai important. A „răsplăti” înseamnă a completa, a acoperi toate defectele. După cum este scris: „Iubirea va acoperi toate fărădelegile”.

Într-adevăr, fărădelegile nu sunt ale noastre, egoismul nu este al nostru, ura nu este a noastră; toate acestea au fost create de Creator. După cum se spune: „Am creat înclinația rea”. Dar pentru a dezvălui conexiunea care este mai presus de toate acestea, noi, și în mod special noi, trebuie să depunem tot efortul.

Conectând-ne mai presus de ură, atingem o putere care ne ridică cu 125 de grade către lumea infinitului. Și de aceea, într-o altă scrisoare a sa, Baal HaSulam scrie:

„Vă poruncesc să începeți să vă iubiți unii pe alții ca pe voi înșivă, cu toată puterea voastră, să suferiți din durerile prietenilor voștri și să vă bucurați de bucuriile prietenilor voștri cât mai mult posibil. Sper că veți ține cont de aceste cuvinte ale mele și veți pune în aplicare această chestiune la maximum (Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 49).

Din Congresul „Noi” din New Jersey, Lecția 5, 02/04/11

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: V-aţi săturat vreodată de presiunea egoismului, atunci când oamenii vă pun întrebări? Aveţi vreo limită?

Răspuns: De îndată ce relevanța întrebărilor dispare, încetez imediat să mai răspund.

Întrebare: Să presupunem că o seară durează cinci ore. Nu puteți răspunde la întrebări timp de cinci ore încontinuu, nu-i așa? Aveţii vreo limită de resurse?

Răspuns: Nu! De obicei, întrebările se termină de la sine. Există o anumită limită a cât de mult pot fi umpluți ascultătorii și atunci nu are rost să continui.

La fel este și cu lecţiile. Lecțiile noastre se desfășoară în funcție de timp: trei părți de câte 45 de minute fiecare. Dar uneori sparg această barieră și dau, în loc de 45 de minute pentru o parte, două blocuri consecutive de 45 de minute, pentru că văd că există un gol serios care poate fi umplut.

La congresele noastre, mai întâi țin o prelegere de 40 până la 50 de minute, apoi alte 40 până la 50 de minute răspund la întrebări. După aceea, ascultătorii nu mai sunt capabili să absoarbă materialul. Chiar și atât este deja prea mult pentru ei. Cu alte cuvinte, dacă aș ține o prelegere de o oră și jumătate, nu ar absorbi-o.

Numai dacă suntem antrenați să studiem trei ore încontinuu (este posibil să studiem cinci sau șase ore, așa cum am studiat odată cu Rabaş opt sau nouă ore încontinuu, aceasta este o altă chestiune), atunci nu există probleme.

Când intri în propria ta lume și în interiorul ei îți dezvolți propriile calități și simţiri, trăiești în ea și comunici cu ea din unghiuri diferite, aceasta este o cu totul altă chestiune. Cabaliștii pot rămâne în ea fără limită: zile întregi, o viață întreagă, o eternitate.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Limita egoismului”, 12.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În primul rând, omul trebuie să înțeleagă starea în care se află. El este trimis într-o stare foarte joasă, chiar umilitoare. Descoperă că este o creatură de care pare să nu existe deloc nevoie, iar o astfel de condiție nu este nicidecum onorabilă; nu are nici cauză, nici scop.

Tocmai din acest moment, omul ar trebui să-și folosească libertatea de alegere. Adică, trebuie totuși să găsească putere în mediu, deoarece fără mediu suntem ca animalele. Dacă nu ar fi mediul, aș trăi cu soția mea în pădure, aș avea copii, aș obține hrană pentru ei și pentru mine, ca toate animalele și fiarele.

Dar spre deosebire de animale și fiare, dorința mea de a primi continuă să crească, în timp ce a lor nu crește. Se spune: „Un vițel de o zi se numește deja bou”. Un vițel nou-născut știe deja să meargă; într-o zi sau două el se ridică și merge, știe deja tot ce are nevoie și nu se va răni și nu-şi va provoca nicio durere niciodată. Vițelul este încă mic ca mărime, dar mintea lui este aceeași cu cea a unei vaci adulte.

Cu o ființă umană totul este diferit. Dorința de a primi crește constant și ea se ridică deasupra nivelului animalic. Nu se poate face nimic în privința acestei dorințe.

Prin urmare, apar metode care susțin că omul trebuie să suprime dorința din interiorul său, să devină ca un animal și atunci nu va mai simți nicio suferință, să trăiască precum un animal.

Mâncare? Vei obține întotdeauna puțină hrană. Adăpost? Ai nevoie de un colț, de o colibă ​​- nicio problemă, vei găsi întotdeauna un loc unde să dormi. Familie? Vei găsi o soție potrivită, vei avea copii – totul va fi bine. Dacă nu ceri mult, cobori la un nivel foarte scăzut. Ți se spune că dieta este bună, că și respirația mai puțină este bună. În general, redu-ți nevoile și vei deveni drept.

Acționând astfel, începi să te simți bine. Cobori la nivelul animalic, te limitezi strict la ceea ce este necesar pentru viață și nu ai probleme. Un animal are mult mai puține probleme decât o ființă umană. Spunem „viață de câine”. Dar este o viață de câine pentru o ființă umană, nu pentru un câine. Există însă o altă metodă: să nu înduri privațiunile, ci dimpotrivă, să înveți cum să folosești dorința de a primi. Atunci trebuie să o accepți pe deplin și complet, nu să o suprimi, ci să înveți cum să o folosești corect. Pentru aceasta, ai nevoie de o metodă specifică, nu de metode de suprimare, care sunt incluse de obicei în învățăturile orientale sau diverse abordări religioase bazate pe suprimarea dorinței de a primi, ci de metoda Cabala.

Cabala este singura metodă care susține contrariul: nu suprima dorința de a primi, ci folosește-o cât mai mult posibil.

Este adevărat, că lumea a preferat întotdeauna să reducă dorința de a primi doar pentru a nu suferi, deoarece așa este mai convenabil, mai calm și mai ușor. Acest lucru era posibil în generațiile anterioare, când dorința de a primi nu ardea atât de intens în om. „Cel care sporește cunoașterea sporește tristețea”; acest lucru este de înțeles.

În zilele noastre, când dorința de a primi arde deja atât de puternic în om, iar în anii următori va crește și mai mult, omul nu va putea să o restricționeze și să coboare la un mod de viață natural, simplu, precum cel propus de yoga și alte metode care spun „Du-te la o mănăstire, stai liniștit și pașnic în chilia ta și mulțumește-te cu puțin”.

Trăim într-o perioadă de tranziție în care toate metodele de suprimare devin de nesuportat. Ele nu mai funcționează și atunci nu mai rămâne cu adevărat altă opțiune decât să apelezi la metoda Cabala.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/01/26, Rabaș – Art.29, 1986-Lișma și LoLișma

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Credeți că omul își pune întrebarea singur sau este cineva ca un mecanism care trebuie să o pună?

Răspuns: Desigur, nu își pune întrebarea singur. Aceasta este o dorință comună, mare, creată de Creator.

Așa cum să spunem, te uiți la un terci care fierbe într-o oală imensă care clocotește, fierbe și schimbă straturile, tot așa și noi, toate sufletele, digerăm și ne conectăm unii cu alții, iar întrebările apar; adică noi goluri neumplute care sunt capabile să se ridice, să urce la suprafață.

Cu alte cuvinte, prin ridicare, aceste goluri încearcă să obțină un fel de umplere, să ajungă la un fel de echilibru, și prin urmare să pună o anumită întrebare.

De aceea, mă conectez întotdeauna nu doar cu cei care pun întrebări sau chiar cu publicul imens care mă ascultă în întreaga lume, ci cu întregul suflet. La urma urmei, vorbim despre echilibrul său, despre împlinirea sa, despre aducerea sa la o corectare completă și despre dezvăluirea stării perfecte în care există, care este ascunsă de sine însuși.

Simt mereu ce muncă extraordinară facem în acest proces și cum afectează întreaga creație. Nu este vorba de mândrie, aroganță sau vanitate, ci de sentimentul și conștientizarea oportunității de a participa puțin la timpul dat, la partea minimă care ne-a fost acordată în mișcarea spre perfecțiune.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Răspuns la orice întrebare”, 12.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când diseminăm, devenim corectori ai lumii?

Răspuns: Desigur că suntem. Este adevărat. Ce înseamnă, corectori ai lumii? Creatorul ne-a dat o lume coruptă, și aducându-L pe Creator în această lume, o corectăm.

Creatorul a creat o lume necorectată, egoistă. Dacă aducem calitatea dăruirii în ea, atunci în acest fel lumea este corectată. Prin urmare acțiunea noastră se numește corectarea lumii (Tikun Olam). Asta spune Creatorul: „Am făcut lumea cu defecte, am stricat-o și copiii Mei au reparat-o”, adică „Fiii Mei M-au învins”.

Întrebare: Ce înseamnă că nu lipsește nimic în lume și nimic nu trebuie schimbat?

Răspuns: Nu este nimic de schimbat în lume decât să aducem prezența Creatorului în ea. Ca toți ceilalți, nu facem decât să stricăm lumea și mai mult: acumulăm defecte peste defecte și nu facem decât să ne agravăm calea. Singurul lucru de care avem nevoie este să-L dezvăluim pe Creator în lume. Nimic altceva.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă, 9 aprilie 2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→