Comentariu: Am auzit despre un anumit tip de iluminare în dezvoltarea unui om, dar nu înțeleg ce este sau cum să o ating. Vă rog să mă ajutați să înțeleg.

Răspunsul meu: Vă pot îndruma doar către calea care duce la iluminare.

Iluminarea este o rază a luminii superioare care vine la voi, luminează toate dorinţele  și gândurile voastre interioare, le adună laolaltă și vă permite să evaluați și să simțiți lumea în care existați, să o vedeți și să intrați în ea. Atunci începeți cu adevărat să percepeți lumea, universul și perfecțiunea sa.

Întrebare: Omul crede că nu se află de fapt în această lume?

Răspuns: Fiecare dintre noi există în propria sa lume. Întrucât în ​​prezent percepțiile noastre sunt mai mult sau mai puțin similare, le numim „lumea noastră”. Dar trebuie să trecem dincolo de limitele sale și să descoperim că există și alte stări.

Întrebare: Ce va vedea omul?

Răspuns: Guvernarea. Guvernarea asupra sa. Și lumea care este înfățișată în interiorul ei, o va vedea ca o iluzie. Aceasta este iluminarea.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 28.06.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Omul ar trebui să se întoarcă către Creator în orice stare. Dar există stări diferite, nu-i așa?

Răspuns: Stările pe care Creatorul le trimite omului nu sunt diferite unele de altele. Toate sunt foarte simple și creează o lumină  simplă care umple întreaga realitate. Stările ți se par diferite doar pentru că lumina a creat un Kli  care conține multe calități diferite.

Și apoi, sub presiunea luminii simple, pe măsură ce te îndrepți spre un scop simplu, simți ca și cum ai experimenta stări diferite: bune și rele, venind în diverse forme, contrazicându-se reciproc, opuse în esență și sens. Totuși, acest lucru nu este adevărat. Toate stările vin cu un singur scop și, conform planului Creatorului – să încânte creația și cu o singură intenție – să te împingă spre sursă.

Faptul că o percepi în diverse forme și nu poți trasa un fir de legătură între situații separate în timp ce te afli sub presiunea luminii simple, înseamnă că nu ai atins încă un anumit prag. În tine nu a fost încă activat un declanșator specific; nu a fost încă apăsat butonul potrivit care ți-ar permite să vezi un singur lucru în fiecare stare.

Dimpotrivă, dacă începi să analizezi fiecare stare, disecând-o și întrebându-te cum ajunge și ce face, te îndepărtezi și mai mult de acțiunea corectă. Acțiunea corectă este să-L vezi pe Creator în fiecare stare și să-ți reamintești că aici, în acest loc, așa cum este scris: „În fiecare loc unde Îmi pomenesc Numele, voi veni la tine și te voi binecuvânta.”

Nu ar trebui să supraanalizezi starea, este suficient să dezvălui că a fost trimisă de Creator. Odată ce ai atins această realizare – adică, nu săpa în micile detalii, pentru că acest lucru te va arunca doar în mlaștina egoismului. Este suficient să fii în contact cu Creatorul, indiferent de modul în care percepi acest contact în acel moment, fie într-o formă pozitivă, fie negativă.

Pentru a rezolva această stare, trebuie să o conectezi la Creator. Dacă începi să complici lucrurile, toate celelalte acțiuni ale tale vor fi simple speculații, lipsite de valoare spirituală. Următoarea stare poate fi mai profundă în esența, calitatea și profunzimea analizei sale. Dar de îndată ce mecanismul declanșator corect se activează în tine și conectezi noua stare la Creator și ceri să te unești cu El – va fi la un grad superior.

Adică, poți pătrunde în stare doar pe baza modului în care Creatorul ți-o luminează și ți-o prezintă. Nu poți lua decizii singur. Nu poți spune: „Acum voi pătrunde adânc în stare, în linia stângă”. Ai pierde contactul corect cu Creatorul în acest fel. Aceasta este o Klipa (o forță rea) care spune: „Nu, trebuie să suferi pentru a ajunge în adâncurile egoismului tău și pentru a vedea cât de rău ești”.

În niciun caz. Ai nevoie de acest rău doar pentru a te întoarce către Creator. Poți face asta acum, imediat.

Din Lectia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Un comentariu →

Ce sunt ascensiunile și coborârile? Este vorba despre momentul în care am făcut tot ce am fost în stare. Am încercat să-mi aplic toată puterea, cunoștințele, timpul și energia. Am stors tot ce am putut din mine.

În momentul în care depun acest efort, sunt plin de încredere în mine, mândrie, dorința de a merge mai departe și certitudinea că voi reuși cu siguranță. Dar chiar în culmea inspirației și entuziasmului meu, mă lovește brusc o coborâre.

Această coborâre are menirea să-mi dezvăluie că, fiind chiar și la limita maximă a efortului și inspirației mele, sunt încă foarte departe de scop. De fiecare dată, cu cât depun mai multă forță și cu cât încerc mai mult să trec peste ele și să merg mai departe, aparent reușind și realizând ceva, cu atât descopăr că de fapt, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de scop. De fiecare dată, starea mea îmi este arătată într-o lumină mai adevărată, iar adevărul îmi este dezvăluit din ce în ce mai mult.

Se pare că în acest fel, dezvolt două lucruri în mine. În primul rând, conștientizarea faptului că sunt din ce în ce mai departe de scop. În al doilea rând, scopul în sine devine din ce în ce mai important pentru mine. Prin urmare, nu am de ales, deoarece este absolut necesar pentru mine să ating acest scop și înțeleg că sunt complet incapabil să-l ating prin propriile mele forțe. Atunci mă cuprind dezamăgirea și disperarea.

Dar nu sunt dezamăgit nici de scopul în sine, nici de dorința mea de a-l atinge. Sunt dezamăgit doar de propria mea forță. Sunt pe deplin hotărât să-l ating, sunt gata să investesc toată energia în acest scop, dar pur și simplu nu știu prin ce mijloace poate fi atins.

Apoi ajung într-o stare în care înțeleg că trebuie să trec peste rațiune, împotriva logicii umane; că trebuie să existe o soluție „nefirească” aici, ceva deasupra naturii noastre. Abia atunci mi se dezvăluie această soluție, care nu aparține naturii noastre.

Ea trebuie să vină din combinarea a două contrarii: importanța scopului și lipsa propriei mele forțe pentru a-l atinge. Ambii poli trebuie să fie prezenți aici. Văd că puterea mea este la zero și că nu există nimic care să mă poată ajuta. Și de Sus, nu mi se dezvăluie nicio posibilitate nouă pe care aș putea încă să o încerc, să o fac sau să o adaug.

Mi-am epuizat complet potențialul, m-am epuizat pe mine însumi, am încercat totul și am eșuat în toate încercările mele. Nu mi-a mai rămas nimic. Și acesta este un semn că am ajuns într-o stare în care mi-am examinat toate punctele forte și am văzut că sunt complet nesemnificative și nu valorează nimic. Totuși, cu fiecare nouă dezamăgire față de mine însumi, am primit o dorință mai mare de a atinge scopul. Acesta este sensul ascensiunilor și coborârilor.

Fiecare impuls ascendent sau descendent produce două rezultate: dezamăgirea față de propriile forțe și importanța scopului. Unul versus celălalt. Cu fiecare nouă coborâre sau ascensiune, cu fiecare astfel de impuls, această contradicție devine din ce în ce mai ascuțită și acești doi poli se îndepărtează tot mai mult, până când omul ajunge la un anumit punct critic.

Fiecare om are propria măsură pe care trebuie să o parcurgă. Dar, așa cum spune Rabaş, eroul aici este doar cel care are răbdare, care încearcă iar și iar și nu slăbește presiunea. El spune mereu: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine?” Nu există altă metodă aici. Trebuie să vorbești mereu cu tine însuți în acest fel. Și când omul vede un rezultat nereușit și simte că nu a reușit, ar trebui să spună: „Nu este nimeni în afară de El” și să înțeleagă că, în acest fel, El dezvăluie adevărata stare a omului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Nu putem iniția nicio acțiune, nici măcar acum, în perioada pregătitoare și în starea noastră cea mai egoistă (Lo Lişma), decât dacă intenționăm să atingem credința, dăruirea și o intenție altruistă prin acea acțiune. Totul începe cu ridicarea deasupra dorinței noastre, pentru a ne conecta cu un alt om. Altfel, nu voi stabili niciodată contact cu el și voi rămâne închis în mine însumi.

A ieși din sine și a mă conecta cu un prieten înseamnă a te separa de propriul ego, a te ridica deasupra lui; numai atunci voi putea intra în contact cu ceilalți. Altfel, nimic nu va funcționa și voi rămâne închis în mine ca într-o cochilie.

Toate acțiunile noastre trebuie să fie îndreptate spre ieșirea din egoul nostru și conexiunea cu un prieten din afara lui. După cum este scris: „Cel drept va trăi prin credința sa.”

Dacă deocamdată mi se dezvăluie doar un mic egoism, atunci este relativ ușor să ies din mine și să încep să mă apropii de ceilalți. Dar de îndată ce obțin primele succese, egoul începe să crească din ce în ce mai mult. Și din nou, trebuie să depun eforturi pentru a mă smulge din el. Așa este la toate cele 125 de grade, până când dorința de a mă bucura se extinde la volumul său maxim și eu rămân totuși deasupra ei. Aceasta va însemna că m-am ridicat la gradul de Lişma, gradul de Bina.

Și atunci voi fi deja capabil să mă întorc la ego-ul meu și să încep să primesc în acea sferă de dragul dăruirii, mai întâi în cea mai subțire „coajă”, apoi extinzând-o din ce în ce mai mult și așa mai departe până la sfârșit, până când voi fi angajat întreaga dorință.

Din Lecția Zilnică de Cabala din 28.12.2011, Baal HaSulam „Introducere în Studiul Celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 163

Dacă totul vine de la Creator și omul nu există cu adevărat independent, cum putem înțelege pedeapsa?

Faptul că totul vine de la Creator nu șterge existența unui om,. Omul este cel care simte.

Ce este vasul? Vasul este dorința de a se bucura de la Creator. Creatorul umple vasul cu prezența Sa. În afară de necesitatea fundamentală, care este prima fază din cele patru faze ale luminii directe, toate celelalte împliniri provin din simțirea Creatorului, din simțirea gazdei și nu din ceea ce El a pregătit pentru noi. Prin urmare, vasul este în esență ceea ce simte realitatea Creatorului. Gradul de ascundere sau revelație este gradul de gol sau plenitudine din vas.

Când ajungem să clarificăm esența acțiunilor din partea vaselor, prin ecrane și discernământ, vedem că esența acestor acțiuni este conștientizarea: „Ce se întâmplă cu mine? Cine îmi face asta? De ce face asta? Și ce vrea El de la mine?” După ce clarificăm aceste aspecte, stările se schimbă, se îmbunătățesc și se transformă în următoarele stări la rând și așa mai departe. Cu alte cuvinte, noi nu suntem cei care fac. Creatorul este cel care face. Dar noi suntem cei care simt și care trebuie, prin simțirea noastră, să clarificăm ceea ce ni se întâmplă cu adevărat.

În momentul în care clarificăm o stare, aceasta se schimbă.

Anexa acestor simțiri clarificate se numește munca de discernământ și corectarea simțirii. Întrucât existăm deja în Ein Sof (infinit), nu avem nevoie de nimic altceva decât de corectarea simțirilor noastre. Trebuie să ne corectăm lipsa de percepție. Mai mult, nici măcar simțurile în sine nu sunt cu adevărat corectate. Claritatea vine din conștientizarea faptului că ne aflăm în lipsa de percepție de fiecare dată.

Când recunoaștem răul într-o stare, dezvăluim posteriorul (Achoraim) Creatorului, care apoi se transformă în anteriorul sau „fața” Sa (Panim). Așa se desfășoară de fiecare dată. Asta înseamnă că acțiunile noastre sunt doar efort interior: depunem efort pentru a descoperi că Eu, El și metoda sunt una, așa cum scrie Baal HaSulam într-una din scrisorile sale. Trebuie să ascuțim constant acest punct unic, iar și iar, fără pauză, până când ceața se risipește din ce în ce mai mult, până când descoperim că suntem într-adevăr acolo unde am fost dintotdeauna: în corectarea finală.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→