Ce înseamnă când vorbim despre odihnă? Poate că nu seamănă deloc cu ceea ce înțeleg eu acum prin acest cuvânt. Raportat la ce, este odihnă sau nu este odihnă? Îmi amintesc când eram copil și alergam constant după o minge, toată lumea striga la mine: „Așează-te, odihnește-te puțin!”

Dar nu simțeam că, să mă așez și să mă opresc înseamnă odihnă. Dimpotrivă, pentru mine era un efort  mare. A alerga după minge era atât plăcut, cât și confortabil.

Deci, cum se poate măsura și decide ce este odihna, pauza și ce este efortul și munca? Aceasta este măsurată în raport cu Kelim [vase]. Dacă Kli-ul [vasul] simte tensiune și o nepotrivire între ceea ce este dorit și real, adică între ceea ce ar trebui să fie și locul în care este Kli-ul de fapt, aceasta înseamnă că Kli-ul nu este într-o stare de odihnă. Căci diferența pe care o simte îl împinge către „mișcarea” spirituală și asta înseamnă automat că Kli-ul nu este în repaus.

Și un Kli care a ajuns la echivalența calităților cu obiectivul nu simte nicio diferență față de acesta, și prin urmare, chiar și în timp ce „este în zbor,” ca un copil care alergă după o minge, poate simți odihnă.

Principiul relativității vorbește și despre asta. Nu este important cu ce viteză te deplasezi, ci să nu accelerezi sau să decelerezi. Adică nu există lipsă „în spate” și nici lipsă „în fața” de tine, ești echilibrat în starea în care te afli. Și atunci aceasta este simțită ca odihnă.

Cum se ajunge la asta? Prin echivalența de formă (a calităților) cu mediul, cu lumina în care existăm. Cum se poate ajunge la echivalența cu calitățile luminii?

Baal HaSulam spune că pentru aceasta există Tora scrisă și cea orală. Prin intermediul uneia dintre ele dobândim intenția de a dărui, iar prin intermediul celeilalte știm ce să facem cu această intenție. Și când dobândim capacitatea de a împlini aceste două acțiuni: de a primi cu intenția de a dărui, de a împlini poruncile (acțiuni spirituale de dragul dăruirii), atunci atingem scopul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Pe de o parte, se spune că nu trebuie să disperi, iar pe de altă parte, că trebuie neapărat să ajungi la disperare. Este necesar sau nu?

Răspuns: Este atât necesar, cât și interzis, în același timp. Pe de o parte, eu însumi nu am voie să mă aduc într-o stare de disperare. Pe de altă parte, este necesar să ajungi într-o stare în care ești slăbit de Sus într-o asemenea măsură încât să disperi și să te simți neputincios, dezamăgit de propriile forțe, și atunci poți să ridici o rugăciune.

Este greu de explicat acest lucru în câteva cuvinte. Pentru a descrie stările prin care trecem înainte de Machsom (bariera spirituală), Rabaş a scris cinci volume. Limbajul nostru este incapabil să transmită acest lucru, și în acest sens este mort. Ne lipsesc mijloacele pentru a o exprima. Numai lumina care umple Kli-ul [vasul] poate face acest lucru; ea dă totul.

Pentru noi, această umplere este împărțită în mentală, emoțională, spirituală și așa mai departe. Adevărata umplere a dorinței de a primi, suma netă primită de la lumină, este răspunsul suprem. Fără aceasta, nimic nu va ajuta. Omul se poate strădui să obțină din ce în ce mai mult, dar nu va exista nicio realizare.

Este ca și cum am dori să obținem împlinirea interioară prin înmulțirea hainelor noastre externe. Cu toate acestea, nu se întâmplă așa. Poți să-mi povestești la nesfârșit despre un fel de mâncare delicioasă, dar dacă nu l-am gustat, nu m-am bucurat sau nu m-am umplut cu el, toate descrierile sunt fără valoare.

Mai târziu, pot spune altcuiva despre asta folosind descrierile tale, iar el o va transmite mai departe și așa mai departe. Acest lucru este exact ceea ce facem în lumea noastră. Dar ce valoare au toate astea?

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Suntem complet surzi la lecțiile istoriei. Este aşa, pentru că omul nu învață din stările trecute decât dacă le conectează la Creator.

În urmă cu optzeci de ani, evreimea europeană a trecut prin Holocaust.

Priviţi la starea în care a ajuns Germania; a fost cea mai puternică, mai dezvoltată și mai progresistă națiune a vremii sale! De ce? Pentru că depășise celelalte națiuni în dezvoltarea sa, și la nivel subconștient, simțea că evreii sunt cauza tuturor suferințelor lumii.

Așa funcționează legea generală a realității, și ei au perceput realitatea în conformitate cu acea lege. Acum, întreaga lume se ridică la un stadiu de dezvoltare similar cu cel la care a ajuns Germania în acel moment. La nivel subconștient, întreaga lume simte ceea ce au simțit germanii din Germania de dinainte de război. Șefii de stat ai Franței, Regatului Unit și alții nu se mai ascund, şi își exprimă deschis ostilitatea față de Israel.

Baal HaSulam scrie că toate națiunile lumii îl percep pe Israel ca pe un corp străin care nu are dreptul de a exista, că nu există loc pentru el în realitate. Acesta este un sentiment foarte natural. La urma urmei, Galgalta ve Eynaim (GE) se află în AHP pentru a-l corecta. Dacă poporul Israel nu își îndeplinește misiunea, atunci nu este nevoie de el.

Trebuie să coborâm un nivel, apoi vom vedea cauza și vom descoperi soluția problemei. Dar dacă rămâi la nivelul de suprafață al realității, nu vezi deloc o soluție pentru că nici măcar nu cunoști sursa situației. Am citat un exemplu global, dar trebuie să abordăm fiecare situație exact în același mod.

Iată ce ni se cere în fiecare situație: coborâm puțin mai jos și pătrundem puțin mai adânc în ea, dar doar puțin. Și în acel „puţin”, trebuie să-L dezvăluim pe Creator, care ne trimite toate aceste stări. De îndată ce Îl găsești pe Creator într-o anumită stare, trebuie să te întorci imediat la El, să stabilești instantaneu contact cu El și apoi să completezi corectarea acelei stări particulare, care devine o altă etapă finalizată pe calea ta.

Dar dacă pătrundeți în această stare mai adânc decât este necesar, pur și simplu vă asumați o muncă inutilă și vă irosiţi puterea. Tot ce aveți nevoie este conexiunea dintre starea pe care o experimentați și cauza acelei stări – Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: După ordinea muncii de jos în sus, rezultă că lumina reflectată trebuie să vină pe primul loc. Cu alte cuvinte, credința trebuie să vină mai întâi, iar apoi lumina directă se îmbracă în ea?

Răspuns: Nu simțim presiunea Creatorului, care dorește să se îmbrace în noi, în dorința noastră, pentru că dorința noastră nu este corectată. În măsura în care aveți un ecran cu intenţia de a dărui, veți simți presiunea luminii superioare, care dorește să se îmbrace în dorința corectată numită suflet.

Atunci apare întrebarea: când lumina vine și lovește ecranul, unde sunt lumina credinței, lumina reflectată și orice altceva? Toate sunt prezente înainte de aceasta, într-o stare de întuneric. Ecranul este construit în timpul întunericului. Și când îl dobândești, primești puterea de a menține restricția și puterea credinței. Acesta este ceea ce se numește ecran.

Mărimea ecranului indică gradul de credință. Este necesar să „aprovizionați, să vă înarmați, cu asta în avans.

Desigur, acest lucru se face prin lumină, dar cererea ca această lumină să vină se dezvoltă numai prin eforturi de jos, care se fac prin intermediul impresiei primite de la cărți și cei care le-au scris, precum și de la grup, și nu de Sus. Aici, este necesar un efort depus de omul însuși, astfel încât Kli-ul să preceadă lumina.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, Partea 171

Ce este harul de Kduşa [Sfintenie]?

Harul de Kduşa, așa cum sugerează și numele, este pur și simplu un „har al Kduşa”. Este un fel de atracție pentru ceva plăcut și bun. Nu este o dorință, pentru, că nu există nicio deficiență în harul de Kduşa. Este mai degrabă simţire: „Este frumos pentru mine”. Nu există o necesitate naturală în ea, ci în schimb o atracție, un sentiment de „îmi place asta”, „Există frumusețe în ea”.

„Grație” este cuvântul exact. Este remarcabil cum cabaliştii au dat un nume exact fiecărui fenomen. L-au simțit până la rădăcini și apoi l-au îmbrăcat în cuvântul exact.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→