Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

Mass-media prosocială

În Scrierile lui Baal HaSulam, Așlag afirmă, ”Cea mai mare dintre toate plăcerile imaginabile este aceea de a te bucura de favoarea oamenilor. Merită să-ți cheltuiești toată energia, renunțând la orice plăcere materială, doar pentru a obține un dram din această recompensă minunată. Acesta este magnetul care i-a ademenit pe cei mai mari oameni ai tuturor generațiilor și pentru care aceștia au trivializat viața trupească.”²⁵⁴

Prin urmare, pentru a ne schimba comportamentul social, trebuie să schimbăm mediul social, dintr-unul care promovează individualitatea, într-unul care promovează mutualitatea. Practic, putem folosi media pentru a arăta că munca în grup conduce la rezultate mai bune decât cea individuală, precum și cum competiția dăunează fericirii și sănătății omului. De îndată ce vom înțelege că în urma comportamentuluii cooperativ vom extrage recompense mult mai mari, colaborarea va fi ușor de aplicat.

În cartea lor pătrunzătoare, Înțelepciunea echipelor: Crearea organizației de înaltă-performanță, autorii Jon R. Katzenbach și Douglas K. Smith descriu o poveste de succes, care merită a fi menționată în acest context, pentru demonstrarea avantajelor muncii în echipă. Burlington Northern Railroad a fost o companie de transport de succes, fiind acum o parte a corporației deținute de Berkshire Hathaway, controlată de Warren Buffett. În 1981, Burlington Northern Railroad a fost revoluționată de șapte oameni – Bill Greenwood, Mark Cane, Emmett Brady, Ken Hoepner, Dave Burns, Bill Dewitt și Bill Berry – care s-au folosit de liberalizarea industriei căilor ferate americane, pentru a crește viteza transporturilor și a scădea costurile. Iată cum descriu Katzenbach și Smith spiritul în care aceștia au îndeplinit această revoluție: ”Toate aceste adevărate echipe împărtășesc un angajament față de scopul lor comun. Dar doar membrii cu adevărat excepționali … ajung să fie dedicați unii față de ceilalți. Cei șapte bărbați au dezvoltat între ei o preocupare și un angajament, unul față de celălalt, la fel de profund ca și devotamentul lor față de viziunea pe care încercau să o transpună în realitate. Ei se îngrijeau de bunăstarea fiecăruia dintre ei, oricând și oriunde era nevoie și lucrau constant, împreună, pentru a îndeplini tot ceea ce trebuia făcut.”²⁵⁵

Un asemenea exemplu poate fi un argument valoros în favoarea unității versus competiție. Singura problemă, în lumea noastră ultra-competitivă de astăzi, este că până și unitatea este folosită în scopul câștigării unui avantaj personal, pentru grupul care o practică (sau am putea spune că o încalcă, folosind-o nepotrivit). În lumea actuală interconectată și interdependentă, un asemenea tip de unitate este nesustenabilă.

În societatea noastră ego-centristă, unitatea va dura exact atât cât se dovedește a fi profitabilă pentru indivizii implicați în ea. În capitolul anterior, în secțiunea ”De la eu, la noi, la unul”, am descris efectele devastatoare ale competiției. În același timp, am afirmat: ”Cunoașterea noastră actuală a naturii umane nu ne permite să evităm această atitudine competitivă și alienantă, pentru că ea vine din interior, fiind dictată de nivelul al patrulea, vorbitor, de dezvoltare a dorințelor iar noi nu putem stopa evoluția dorințelor”.

Am afirmat însă deja că nu trebuie să împiedicăm evoluția noastră, ci doar să o îndreptăm într-o direcție constructivă, pentru toți. Cel mai eficient mod de a face asta este folosirea mass-mediei. Dacă vom dezvolta medii prosociale și ne vom bombarda constant cu astfel de informații, prosociale, în aceeași măsură în care suntem copleșiți cu reclame care au drept scop golirea conturilor noastre bancare, vom descoperi că trăim într-o societate extrem de diferită de aceea în care ne aflăm astăzi.

Mass-media contemporană conține o mare cantitate de divertisment, fie prin internet, fie prin TV. O publicație a Departamentului pentru Educație a SUA, intitulată, ”Ghid media – Ajutați-vă copilul să treacă de adolescența timpurie” afirmă că, ”Lumea adolescenților este greu de înțeles, fără a lua în considerație imensul impact al mass-mediei asupra vieților lor. Ea se află în competiție cu familia, prietenii, școala și comunitatea, în ceea ce privește abilitatea sa de a forma interesele, atitudinile și valorile tinerilor.”²⁵⁶ În mod regretabil, majoritatea covârșitoare a intereselor induse de media, sunt antisociale.

De exemplu, o publicație online a Universității Sistemului de sănătate din Michigan arată că ”Începând cu anul 1950, mii de studii s-au întrebat dacă există o legătură între expunerea la violența media și comportamentul violent în sine. Toate, în afară de 18 dintre ele, au răspuns Da!… Conform AAP (Academia Americană de Pediatrie), ”rezultatele unor cercetări extensive arată că violența media poate contribui la dezvoltarea unui comportament agresiv, a unei insensibilități față de violență, apariția de coșmaruri a fricii de a fi rănit”.²⁵⁷

Pentru a înțelege cantitatea de violență absorbită de tinerele minți, să luăm în considerație următoarea informație oferită de publicația menționată anterior: ”Un copil american vede în medie, 200000 de acte de violență și 16000 de crime la televizor, mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.”²⁵⁸ Dacă acest număr nu vi se pare alarmant, observați că sunt 6570 de zile în 18 ani. Aceasta înseamnă că, în medie, un copil va fi expus la ceva mai mult de 30 de acte de violență, la televizor, dintre care 2,4 sunt crime, în fiecare dintre zilele copilăriei sale, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În cartea Dezvoltarea pe parcursul vieții: o abordare psihologică, publicată în 2008, de Barbara M. Newman, PhD și Philip R. Newman, descriu, în aceeași notă, cum ”expunerea la mai multe ore de violență televizată, măresc repertoriul de comportamente violente al copiilor mici și cresc prevalența sentimentelor, gândurilor și gesturilor agresive. Acești copiii sunt cuprinși de fantezii violente, la care iau parte în situația televizată pe care o urmăresc.”²⁵⁹ Dacă ne aducem aminte de neuronii-oglindă și ținem cont de cât de mult învățăm prin imitație, noi toți și în special copiii, ne putem imagina ce rău ireversibil le provoacă acestora vizionarea scenelor violente. Iar efectele acestei educații greșite, le simțim deja, din plin.

Din acest motiv, dezvoltarea unei mass-medii prosociale și a responsabilității reciproce, este imperativ necesară pentru supraviețuirea noastră, ca societate durabilă. Ea trebuie să joace un rol cheie în schimbarea atmosferei publice alienate, într-una de camaraderie. Media ne pune la dispoziție aproape tot ceea ce știm despre lumea noastră. Chiar și informația pe care o primim de la prieteni și familie, sosește de obicei, via media – versiunea modernă a telegrafului.

Media nu ne pune însă, la dispoziție, doar informații. Ea ne oferă fărâme de informații despre oameni pe care îi aprobăm sau îi dezaprobăm și ne formăm opiniile pe baza a ceea ce vedem, auzim sau citim în media. Deoarece puterea sa asupra publicului este fără rival, atunci când media se orientează spre apropiere și unitate, ea va îndrepta atenția lumii întregi asupra acestor valori.

Astăzi media pune accentul pe indivizii de succes, moguli media, mega staruri și indivizii super-realizați, care au făcut miliarde pe spinarea competitorilor lor. În timpuri de criză, cum ar fi după uraganul Sandy, oamenii se unesc pentru a se ajuta reciproc. În asemenea timpuri, toate poveștile pe care le difuzează din abundență media, ajută la ridicarea moralului nostru și ne dau speranță în bunătatea spiritului uman. Din păcate, imediat cum apare ceva nou, media aleargă după acea poveste și tot câștigul dispare, iar o dată cu el și credința în spiritul uman. În prime time se reinstalează senzația de suspiciune și alienare.

Pentru a induce o schimbare fundamentală și de durată a viziunii noastre, pentru a ne dori calitatea dăruirii, media ar trebui să prezinte întreaga realitate și să ne arate structura ei interconectată și interdependentă. În acest scop, ea ar trebui să producă programe care demonstrează influența acestei calități asupra tuturor nivelurilor Naturii – mineral, vegetal, animal și vorbitor – și să încurajeze oamenii să o emuleze, pentru a egaliza societatea noastră cu trăsăturile de dăruire, mutualitate și homeostază ale Naturii. În locul talk show-urilor care idolatrizează oamenii de succes, ar trebui prezentate show-uri care i-au ajutat pe alții să aibă succes.

Dacă media va arăta oameni care au grijă unii de alții și îi va așeza pe un piedestal, în primul rând pentru că faptele lor coincid cu legile Naturii, cu Legea dăruirii, atunci ea va schimba preferința publicului pentru ego-centrism, într-una pentru camaraderie. Oamenii vor începe să simtă că în faptul de a fi altruist există un câștig personal, mai mare decât cel din egoism, dacă în egoism există vreunul.

Mesjul predominant al mass-mediei actuale ar trebui să fie, ”Unitatea este amuzantă și vă face bine; alăturați-vă nouă!” Există nenumărate mijloace prin care media ne poate arăta că unitatea este un dar.

Deși toți oamenii de știință cunosc faptul că nici un sistem din Natură nu operează izolat, că interdependența este numele jocului, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de asta. Atunci când vom vedea cum toate organele lucrează în beneficiul întregului corp, cum albinele colaborează în stup, cum o școală de pești înoată la unison, ca și cum ar fi un pește uriaș, cum cimpanzeii îi ajută pe alți cimpanzei sau pe oameni, fără să aștepte nici o recompensă în schimb, vom știi că legea primară a Naturii este una a armoniei și a coexistenței.

Media poate și trebuie să ne arate astfel de exemple, mult mai des decât o face acum. Realizând că așa lucrează Natura, în mod spontan, ne vom examina societățile și ne vom strădui să emulăm această armonie și între noi. Dacă gândurile noastre încep să se schimbe în această direcție, ele vor induce o atmosferă diferită și vor aduce un spirit de speranță și putere în viața noastră, mai înainte chiar de a transpune în realitate acest spirit, deoarece vom fi aliniați cu forța vitală a Naturii, cu Creatorul.

Așa cum am arătat, cea mai mare plăcere a noastră este de a câștiga favoarea oamenilor, de aceea dacă acțiunile și opiniile noastre sunt aprobate, ne simțim bine. Atunci când ceea ce spunem sau facem este dezaprobat, ne simțim prost și avem tendința de a ne ascunde acțiunile sau de a le modifica, pentru a fi conforme cu standardele sociale. Cu alte cuvinte, tocmai pentru că este atât de important pentru noi să ne simțim bine, media are poziția unică din care poate schimba acțiunile și opiniile oamenilor.

Deloc surprinzător, politicienii sunt persoanele cele mai dependente de rating, din întreaga societate, din moment ce carierele și nivelul de trai depind de popularitatea lor. Dacă le arătăm că ne-am schimbat valorile și ei le vor schimba pe ale lor. Și unul dintre modurile cele mai eficiente de a le spune acest lucru, este să le arătăm ce anume dorim să vedem la televizor! Putem să oferim ratinguri mari show-urilor care promovează unitatea și camaraderia, atunci politicienii se vor alinia acestui spirit și vor elabora legi conforme lui. Deoarece politicienii vor să rămână în funcții, trebuie să le arătăm că, în acest scop, ei trebuie să promoveze ceea ce dorim noi – unitatea.

După ce vom crea o mass-media care promovează unitatea și colaborarea, în locul glorificării egoiste a celebrităților, vom avea un mediu care ne va convinge că unitatea și responsabilitatea reciprocă sunt bune.

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 – Viaţa într-o lume integrată

O lume integrată necesită o educaţie integrală

În capitolul anterior, l-am citat pe Baal HaSulam care, în eseul său ”Libertatea”, declară că suntem ”obligaţi să gândim şi să analizăm aşa cum ne sugerează aceştia (factorii de mediu)” şi că ”ne lipseşte puterea de a critica sau de a schimba ceva”.²⁴⁷ Baal HaSulam a arătat în concluzie că, pentru a evita o soartă predeterminată, ne putem schimba mediul, care, la rândul său, ne va schimba pe noi, dar şi soarta noastră. Cu cuvintele sale, ”Cel care se străduieşte continuu să aleagă un mediu tot mai bun, este demn de recompensă şi laudă … nu datorită gândurilor şi faptelor lui bune … ci datorită propriilor eforturi de a dobândi un mediu bun, care aduce … gânduri bune.”²⁴⁸

Într-o exprimare mai modernă, pentru a canaliza vieţile noastre şi pe cele ale copiilor noştri într-o direcţie pozitivă, trebuie să cultivăm valorile sociale care promovează direcţia pozitivă pe care dorim să o impunem. Trebuie să ne educăm, să-i educăm pe copiii noştri, precum şi întreaga societate în spiritul responsabilităţii reciproce, a garanţiei reciproce, spre unitate şi coeziune. Aşa cum am demonstrat pe parcursul acestei cărţi, aceasta este vocaţia noastră de evrei.

Pentru a atinge acest ţel, trebuie să concepem noi mijloace de educaţie, să întoarcem mijloacele pe care le deţinem – mass-media, internetul, sistemul de educaţie, legăturile noastre de familie şi cele sociale – spre promovarea înrudirii şi responsabilităţii mutuale, în locul separării şi alienării.

Deşi deseori trăsăturile unităţii şi înrudirii – şi mai important, ale responsabilităţii reciproce – dormitează în noi, evreii, este totuşi datoria noastră, vocaţia noastră, de a le deştepta şi de a le oferi, ca pe un dar, întregii lumi. Aşa cum am arătat, de atâtea ori, pe parcursul acestei cărţi, unitatea este darul evreilor, calitatea care ne face unici, aceea pe care trebuie să o dăruim lumii. de această calitate are nevoie lumea actuală şi noi suntem cei obligaţi să o hrănim în interiorul nostru, pentru ca apoi să o dăruim întregii lumi.

Există două căi prin care se poate dezvălui garanţia reciprocă şi calitatea dăruirii. Prima, destinată acelora cu ”punct în inimă”, aşa cum am menţionat anterior în carte, este studiul nemijlocit al Cabalei. În funcţie de nivelul de interes al persoanei respective, el se poate face la diferite niveluri de intensitate, de la urmărirea unor emisiuni TV şi până la studiul intensiv, cu un grup şi un învăţător. Cealaltă cale este metoda educaţiei orientată spre unitate, în scopul inducerii coeziunii şi a unui simţ al responsabilităţii mutuale, în sânul societăţii. Vom elabora aceste căi, pe rând.

Filed under: Antisemitism, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

De fiecare dată când societatea, specia umană, vrea să asceadă la un nou nivel şi să îşi îmbunătăţească situaţia, au loc schimbări semnificative prin revoluţii – în lumea întreagă, în structura socială, în structura politică.

Fiecare revoluţie ne duce către etapa următoare, iar atunci când şi această etapă se dovedeşte insuficientă, o nouă revoluţie ne face să avansăm cu încă un pas.

Aşa a avut loc dezvoltarea noatră – prin revoulţii, prin nivele de reînnoire.

Astăzi, suntem în faţa următoarei şi inevitabilei revoluţii, care va avea loc în cel mai intern domeniu al vieţii noastre, în relaţiile dintre noi.

În noua eră, acestea se vor schimba în mod drastic şi, în loc să fim străini şi îndepărtaţi unul de altul, vom simţii apropiere şi conexiune reciprocă şi vom începe să trăim conform cu principiul reciprocităţii şi sprijinului reciproc, ca fraţii vitregi într-o familie coezivă. Această revoluţie în relaţiile dintre noi, va influenţa foarte mult situaţia prezentă.

Haideţi să ne concentrăm la caracteristică unică care este prezentă în toate revoluţii, atât în cele care au fost cât şi în cele care vor fi: întotdeauna, la începutul procesului, există nişte oameni unici, care îi motivează şi îi atrag pe ceilalţi să îi urmeze.

Liderii revoluţionari, atunci şi acum

Nu există nicio revoluţie fără revoluţionari care îndrăznesc să spună lucruri cu voce tare, lucruri pe care ceilalţi doar le gândesc, dar nu sunt destul de curajoşi să le spună. O persoană ca această face adevărata difereanţă.

Dacă îi luăm în considerare pe revoulţionarii secolului 20, ca Lenin, Che Guevara, Martin Luther King sau Nelson Mandela, putem să discernem caracteristicile care îi unesc pe toţi. Au început activitatea în tinereţe; au simţit oamenii şi suferinţa lor. Au suferit acte injuste împreună cu ei; au „fiert” pe acest foc; s-au maturizat şi, gradual, şi-au format o nouă agendă, ideologia revoulţionară.

Ca rezultat, aşa cum învăţăm din istorie, au reuşit cu adevărat să facă mari schimbări în societate şi în lume.

Întrebare: Să îi comparăm pe liderii revoluţionari ai secolului 20 cu liderii revoluţiei care se apropie. Există vreo diferenţă între ei? Sau aşteptăm să apară acelaşi tip de lideri, să ridice steagul şi să tragă umanitatea după ei?

Răspuns: Mai întâi, cuvântul „revoluţie” poate fi înţeles în diferite moduri şi nu întotdeauna în mod corect.

Ştim că, în general, o persoană este o dorinţă de a primi plăcere, trăieşte să îşi împlinească dorinţele. Cu acest scop schimbă forma relaţiilor sociale şi trece de la un model la altul: de la familie la sat, de la sat la oraş, de la oraş la naţiune, la relaţii internaţionale. Toate aceaste împlinesc nevoia umană, dorinţa de a se simţi bine şi a primi plăcere.

Aşa conduce un ego sănătos lumea, aşa ne dezvoltăm de la o generaţie la alta şi, din când în când, trebuie să schimbăm ceva. Iar schimbările care sunt produse de dezvoltarea ego-ului nu pot să apară continu, în fiecare moment, mai ales în lumina faptului că noi nici măcar nu suntem conştienţi de viteza acestor procese.  Numai în actuala generaţie, ritmul schimbărilor esenţiale este în mod clar accelerat, cele din trecut având loc odată la câteva sute de ani. Conform cu asta, chiar şi revoluţiile care derivă din necesitatea adaptării relaţiilor sociale la dezvoltările noastre interioare au loc numai câteodată.

În plus, este necesar să înţelegem faptul că revoluţiile trecutului nu sunt atât de puternice şi extreme. În final, următoarea etapă se naşte din cea anterioară, chiar dacă asta s-a întâmplat prin lupte, conflicte, discuţii furtunoase care, obligatoriu, au fost la baza tranziţieei de la sclavie la o relativă libertate, de la feudalism la capitalism.

Asta a produs mari schimbări, nu numai în relaţiile dintre oameni, ci şi în relaţiile dintre puterea înaltă (religia) şi industria şi economia. De fapt, revoluţia industrială a schimbat relaţiile dintre noi şi acest lucru va duce în mod inevitabil la inovări sociale ulterioare.

De înţeles, există întotdeauna oameni care şi-au exprimat aspiraţia comună. În plus, diferite sectoare ale societăţii se relaţionează diferit la schimbări. La acest proces contribuie mulţi factori şi multe circumstanţe. Totuşi, în general, dezvoltarea este o condiţie pentru ca societatea să ajungă la o acomodarea cu condiţiile globale, cu natura.

În trecut, avansam datorită faptului că natura ne facea să progresăm. Ne-a format şi a produs reacţii şi schimbări interne. Urmând aceste reacţii, noi trebuia să schimbăm ceva.

În general, este intersant faptul că cu cât ne apropiem pe scala timpului, schimbările care au avut loc devenit din ce în ce mai incisive şi au cerut mai multă înţelegere şi participare a oamenilor.

De exemplu, în trecut, tranziţia de la era preistorică la sclavie nu s-a produs prin război sau revoluţii pentru că inovarea era favorabilă atât stăpânilor cât şi sclavilor.

Apoi această transformare a devenit un proces social şi a dus la crearea unui regim nou, cu legi particulare şi un sistem de forţă.

Dar asta nu a fost un rezultat al unei analize conştiente şi a unor concluzii rezultate din aceasta; a fost pur şi simplul viaţa însăşi şi o ascensiune către următorul nivel. Condiţiile care au fost create în comerţ şi industrie au cerut ca sclavii care erau interesaţi în munca lor să fie eliberaţi din starea de lipsă totală de drepturi, pentru că asta ducea la un câştig şi mai mare de pe urma lor.

Aşadar, de-a lungul timpului sclavii au devenit muncitori subordonaţi şefului, iar după acea au devenit complet liberi. Într-un fel sau altul, în acest proces totul depinde de dorinţa de plăcere, măsura beneficiului pe care îl pot obţine de la cineva, şi el de la mine.

Şi astfel, natura trezeşte anumite schimbări în noi în timpul dezvoltării noastre interioare şi asta ne cere constant să digerăm, înţelegem şi să simţim aceste schimbări, să fim în acord cu procesul general, cu schimbările din el, cu adaptările şi absorbţia în societatea umană.

Contribuţia noastră, participarea noastră, se găseşte în special în noi. Trebui să ne ţinem agăţaţi de linia de mijloc: chiar dacă natura ne constrânge să ne schimbăm, în ciuda acestui lucru, cu toţi trebuie să facem schimbări în noi înşine.

În acest fel este integrată evoluţia şi revoluţia. Umanitatea trece printr-un proces interioar al dezvoltării şi împreună cu acest proces social are loc şi iniţierea inovărilor în relaţiile sociale.

Întrebare: Unde este aici locul liderului, revoluţionarului, care va merge mai departe şi îi va trage pe ceilalţi după el?

Răspuns: Se urmează aceaşi linie: liderul adună în jurul lui un grup de prieteni şi alţi oameni din cercuri mai externe, până când ajunge la mase, pasiv, dar implicat în procesul schimbărilor.

Întrebare: În ce fel stă revoluţionarul în mediul general, pasiv?
Răspuns: Este abilitatea lui să îi aprindă pe ceilalţi. De fapt, nevoia, dorinţa de schimbare pentru bine există şi în ei, iar el trebuie să îi „cumpere” cu promisiuni. Împreună cu asta, revoluţionarul este în general mai dezvoltat, înţelege şi simte mai mult, deci el vede lumea într-o lumină puţin diferită. Iar în plus, ştie cum să se adreseze oamenilor şi în ce formă să le furnizeze necesitatea revoluţiei, înţelesul ei, nevoia de schimbare în structura sociala. Dacă are succes, dacă acţionează la momentul potrivit şi în circumstanţele potrivite, îşi realizează scopul.

Revoluţionarii au fost întotdeauna oameni educaţi; au înţeles ce se întâmplă, au ştiut cum să citească întreaga imagine şi, de asemenea, au avut o carismă specială. În plus, au avut alături ajutoare, care erau gata să ridice masele. În acest fel au dus la dezvoltare.

Pe de altă parte, cuvântul „revoluţie” nu este întodeauna potrivit. Liderii au fost întotdeauna inteligenţi şi educaţi, din clasa de mijloc sau cea superioară, nu „oameni obişnuiţi” şi, în acelaşi timp, au fost în stare să se conecteze cu masele şi să le conducă spre transformare. Acest fenomen nu s-a închis niciodată la nivelul de elită, ci de acolo s-a răspândit spre publicul larg.

Revoluţia în faţa căreia ne aflăm acum este excepţională. Va fi unică.

În principiu, procesul este acelaşi proces. Natura lucrează asupra noastră şi ne împinge să ne schimbăm. Dar de data asta, schimbările sunt produse nu datorită faptului că dorinţa s-a schimbat deja şi numai mediul nu a fost încă organizat într-un mod potrivit, aşa cum a fost cazul în tranziţia de la o formaţiune la alta în erele trecute. Nu, astăzi trebuie să ne schimbăm numai noi. Înainte ca revoluţia să schimbe faţa societăţii noastre, este necesar să schimbăm omul. Iar asta cere o muncă avansată, baza fără de care nimic nu va avea succes.

Deci trebuie să ieşim către oameni şi să îi învăţăm să construiască relaţii noi, legi noi, conform cărora vom trăi. Natura ne împinge în mod specific către asta; asta este inserat în noi. Mai întâi este nevoie de o „educaţie” revoluţionară, trebuie să facem totul pentru a ieşi şi a educa oamenii.

Conform cu semnele care apar, este ceva ce au vrut să facă bolşevicii în Rusia, cu Lenin în frunte. Şi ei au diseminat materiale printate, au comunicat cu masele în fabrici şi la fiecare colţ şi-au explicat mesajul. Şi cu toate că nu a fost o schimbare în om şi societate, ei au şocat publicul şi au explicat ce trebuie făcut.

Pe parcurs s-au adaptat oamenilor şi au apelat cu adevărat la săraci, la oameni din popor, care erau foarte îndepărtaţi de revoluţia industirală pe care naţiunea trebuia să o dezvolte şi să nu mai fie o anexă agrară a Europei.

Întrebare: Şi deci revoluţia care vine va fi o revoluţie în educaţia şi va necesita publicitatea avansată în toate straturile societăţii. Numai după asta va fi pregătită baza pentru etapa decisivă, schimbarea omului. În acest caz, ce cararcteristici trebuie să fie tipice liderilor revoluţiei care urmează?

Răspuns: În primul rând vor fi ghizi, o „armată” de ghizi. Ei trebuie să fe întoarcă către oameni, în special prin reţelele virtuale, prin Internet, pentru că acoperă întreaga lume şi aşa este posibil să se ajungă la toată lumea, fără să fie necesare materiale printate.

În general, adevarata revoluţie nu are loc în capitale. Este o situaţie diferită: revoluţia penetrează interior, iar în prima etapa, are loc mai întâi în om.

Întrebare: Ce este revoluţia internă?

Răspuns: Ca în fiecare revoluţie, omul trebuie să ajungă la disperare în situaţia prezentă. Dar, în acelaşi timp, trebuie să înţeleagă motivul situaţiei: nu depinde de elitele prădătoare care au grijă numai de ele, nici de guvern, care practic nu face nimic. Aici, întreaga problemă este natura umană.

Nimeni nu este vinovat şi nu intenţionăm să incendiem, distrugem sau să răsturnăm pe nimeni; de fapt, următorul funcţionar va fi la fel, dacă nu mai prost. Nu, vedem că inamicul este natura noastră. Este prădătorul care stă în noi, ego-ul, care are grijă doar de el. În mine şi în fiecare dintre noi se află un animal sălbatic care se gândeşte numai la el însuşi. Se uită la lume şi face calcule: „Cum pot avea plăcere? Cum pot să îi folosesc pe toţi pentru binele meu? Cum pot să îi umilesc pe ceilalţi? De fapt, şi asta este o plăcere…”

Aşadar, mai întâi omul trebuie să treacă printr-o revoluţie care este necesară pentru construirea unui sistem pentru corectarea noastră internă. Ne va arăta ce este această „bestie”, natura noastră, înclinaţia rea, egoul, care distruge orice iniţiativă şi nu face posibil să trăim în el şi să ne relaxăm. Din contra, ne domină tot timpul şi chiar iese afara din proprie iniţiativă; în ciuda a tot, este încă la conducere. Atâta timp cât vreau să ies din autoritatea lui, să îl domin, în final, voi descoperi aceaşi faţă de bestie care mă conduce, totuşi în altă haină. Pur şi simplu nu am altă natură decât egoul.

Acest proces se numeşte „recunoaşterea răului”. Învăţ să recunosc bestia din mine şi să văd cât de nebună este, controlul său total şi cum nu lasă nimic pentru mine.

Numai un singur lucru mă poate salva – dacă mă conectez cu alţii. Atunci voi găsi un punct de conexiune între noi şi voi acţiona de acolo. Apoi vom putea strânge conexiunea dintre noi din ce în ce mai mult, să dominăm bestia din noi, înclinaţia rea, să o aruncăm afară şi să ne distanţăm de ea. Este singura cale.

Munca în această direcţie este educaţia integrală, sau înţelepciunea conexiunii. Numele nu este important. Ce este important este cum realizăm prima etapă a revoluţiei.

Înseamnă că următorul revoluţionar este un lider, un învăţător, un ghid. Nu stă împotriva nimănui; nu incită o parte a poporului contra altei părţi, o naţiune contra alteia. Bolşevicii au avut în mod special nevoie de un război, cu ajutorul căruia au putut să domine elitele care erau slăbite. Aici însă nu are loc nimic din toate acestea, pentru că stăm în faţa omului. Şi nu contează dacă munceşte pământul sau este un rege; nu asta este important. De fapt, cu toţii, de la cel mai mic la cel mai mare, avem singură boală, cu toţi suntem dominaţi de înclinaţia rea şi ei îi suntem cu toţi servitori.

Deci toţi trebuie să trecem prin schimbări în timpul studiului şi să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă, să înţelegem modul de dezvoltare al speciei umane, nivelul prezent şi următorul nivel spre care trebuie să ne îndreptăm. Cel care este înţelept, vede, a obţinut deja inteligenţa şi senzaţia. Iar conform cu schimbările interioare, va începe să facă schimbări în societate.

Nu este o revoltă, nu este teroare, trebuie să vină din interior conform cu nivelul de dezvoltare, conform cu înţelegerea şi conştientizarea, conform cu adâncimea dorinţei umane. Şi astfel, va lucra numai metoda publicităţii, explicării şi educării, atunci când puterea societăţii va schimba omul. Numai în acest fel este posibili să avansăm. Iar imaginea următorului revoluţionar este creată din asta.

Întrebare: Adică, este un ghid, un învăţător, iar rolul său este de a aduce omul şi întreaga societate, pe toată lumea, toate sectoarele, la recunoaşterea naturii umane care ne aduce necazuri şi ne distruge viaţa. Nu pare să fie posibil să construim relaţii bune cu alţii. Există o ură internă care se ascunde în noi. Înseamnă că un om sau un grup de persoane care se ridică în vârful următoarea revoluţii sunt educatorii a căror metodă este complet opusă faţă de abordarea agresivă, a conflictelor şi confruntărilor?

Răspuns: Adevărat. Violenţa nu are loc aici, pentru că întreaga revoluţie este bazată în mod special pe egalitate. Luăm puterea pentru schimbare din unitate, iar adevărata unitate este posibilă numai printre egali.

Ghidul este mare, înţelege, puternic, este adevărat. Dar în realaţia cu alţii este în mod specific mai inferior decât toţi: îi sprijină, îi învaţă şi îi serveşte. Nu există loc aici pentru o nouă elită.

Apoi, emisarii săi încep să apară, oameni care sunt gata să muncească. Iar după asta, în timp ce oamenii trec prin schimbări, vine rândul organizatorilor, aranjând o nouă societate care este adaptată schimbărilor interioare prin care au trecut oamenii.

Înseamnă că revoluţia are loc în om, iar conform cu asta ea defineşte o nouă imagine a societăţii.

Din emisiunea de pe Kab Tv „O viaţă nouă” din 03.04.2014

Filed under: Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Garantia reciproca, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Bunul nostru noroc depinde de stabilirea unor relatii bune intre noi. Eu incerc sa fac asta in orice fel, dar, deodata este o explozie si cineva ma scoate din echilibru si ma departeaza de directia corecta. Pentru a mentine aceasta intentie, noi trebuie sa avem un acord comun, un sistem de educatie care este planuit special cu acest scop.

Asta trebuie sa se predea copiilor in scoli, asa incat ei sa nu se comporte cum ne comportam noi astazi. Asta este o problema la nivel national care trebuie rezolvata la o scala nationala, si nu depinde doar de dorinta sau lipsa dorintei cuiva.

Nimeni nu vrea asta pentru ca este contrar egoului nostru, si nu e usor de realizat. Deci, trebuie sa cream un sistem de educatie care sa ne apropie unul de altul.

Intreaga noastra salvare sta doar in asta. Acum 2000 de ani, poporul lui Israel si-a pierdut tara exact din cauza urii nefondate. Azi ne aflam din nou intr-o situatie periculoasa, asa ca hai sa ne apropiem unii de altii.

Baal HaSulam scrie: Toata speranta noastra este in recrearea unui sistem national de educatie, care este planuit sa descopere iubirea naturala latenta din oamenii nostri, asa incat sub orice forma, vom merge inapoi si vom revigora aceiasi muschi nationali care nu au mai functionat de 2 milenii.

Din zilele tatalui nostru, Avraham, care a parasit Babilonia, pana la distrugerea celui de al doilea templu (Beit HaMikdash), adica pentru cca 1500 de ani, poporul lui Israel a trait intr-o completa unitate.

Intrebare:  Ce inseamna sa traim in unitate? Asta inseamna ca nu vor mai fi certuri cu sotia acasa?

Raspuns: Pentru asta este necesar sa avem o educatie care sa ne aduca la atitudini bune, incluzand femeile si copiii.

Intrebare: Asta suna ca un fel de utopie. Exact ce se va intampla cu oamenii? Vor inceta sa fie egoisti?

Raspuns: Oamenii vor fi capabili sa isi controleze egoul. Nu vei face asta ca sa fii bun si sa nu te mai certi cu sotia ta, ci pentru ca prin cearta, tu distrugi vietile tuturor oamenilor din lume. Tu in special, si din cauza ca te-ai certat cu sotia ta.

Imagineaza-ti ca relatia ta cu sotia ta influenteaza relatiile unui imens numar de barbati cu sotiile lor, pentru ca tu esti evreu.

Intrebare: Deci daca un francez se cearta cu sotia lui, asta nu ii influenteaza pe ceilalti la fel de puternic?

Raspuns: Nu, asta nu influenteaza la fel ca un evreu certandu-se cu sotia lui. Asta pentru ca evreii sunt primii in sistemul general, care trebuie sa indeplineasca legea garantiei reciproce (Arvut), conexiunea dintre toti. Iar dupa aceea, intreaga lume trebuie de asemenea sa fie inclusa in aceasta lege Arvut, in unitatea generala. Natura ne impinge in mod special inspre unitatea generala.

Din Programul de radio israelian, 103 FM, 8/03/15

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă vrem să vorbim cu publicul despre subiectul „familie”, de la ce ar fi de preferat să începem discuția în conferința de introducere?

Răspuns: Cert, este de preferat să începi discuția cu o explicație a naturii bărbatului și a naturii femeii, pentru ca asta face de fapt fundamentul. Dar, este indicat să deschizi pe departe explicația despre natura lor. Este un subiect foarte serios.

Mai întâi, trebuie să le explici că familia nu este construită pe iubire, ci pe respect reciproc, pe completarea unuia cu celălalt, pe prietenie, pe ajutor reciproc, pe dorința de a se înțelege unul pe celălalt și, lucrul de bază și cel mai important pe care e construit familia este concesia reciprocă.

O conexiune adevărată între un bărbat și o femeie este construită pe concesiunea reciprocă. Sub nicio formă sau modalitate nu corectăm partenerul, nu încercăm să vorbim despre greșelile lui; din contră, îl acceptăm așa cum e și încercăm să devenim cineva care îl completează.

Un om este o entitate egoistă direcționată în ea spre beneficiul propriu. Când altcineva este în fața lui și el nu-l poate exploata, în momentul acela este ca și cum s-ar încărca cu electricitate și, o scânteie începe să „zboare” între ei, pentru că și celălalt este un egoist.

Putem să trăim în pace într-o astfel de situație? Pentru o anumită perioadă, cât suntem „amețiți” de iubire, suntem plini de fericire și gata de orice. Când însă trece asta și îmi cade după ochi vălul iubirii, bag de seamă că trăiesc lângă un egoist ca și mine, chiar dacă am crezut că totul va fi pentru mine și de dragul meu și că lucrurile vor fi bune și plăcute cu cealaltă jumătate a mea. Dintr-o dată totul este invers. Este deci necesar să aranjăm totul diferit, nu sub influența nebuniei iubirii care ne prostește, ci cu bunul simț al cunoașterii.

Cum să putem coexista în pace? Treptat, facem oamenii să înceapă să vorbească neutru despre relațiile complicate dintre ei, să discute despre ele ca fiziologie.

Ei nu trebuie să discute despre o anumită familie, ci să clarifice în general ce este o familie, ce este o ființă umană și asta îi va duce departe de ei, îi va scoate în afară, fiindcă, dacă este o astfel de problemă la oricine, atunci ei vorbesc despre problemă generală. Ei coboară tensiunea dintre ei și trec la filosofie, unde vorbesc în general și descoperă natura femeii și a bărbatului.

Ei sunt asemănători într-un fel și diferiți în alt fel. Sunt asemănători prin faptul că amândoi sunt egoiști și sunt diferiți prin faptul că egoul se manifestă în diferite moduri în fiecare din ei, în funcție de hormonii lor și de sistemele lor fiziologice.

După asta, putem trece la următoarea problemă, problema căsătoriei. Căsătoria este un legământ, un legământ complementar: eu am nevoie de ea și ea are nevoie de mine.

Când noi doi înțelegem asta, va fi clar pentru noi că esența naturii noastre este primirea: eu vreau tot timpul să primesc de la partener. Așa începem să-i învățăm pe oameni bazele Înțelepciunii Cabala.

Nu este aici nicio provocare! Eu vreau haine curate, cina gata, o locuință ordonată, iar partenera meu vrea să vadă un bărbat în casă, un soț, un tată cu tot ce implică asta. Este posibil să satisfac cerințele partenerului? Vrem să o facem?

Fiindcă, în general, amândoi muncim, avem copii, anumite obligații după muncă (bănci, cumpărături, etc) este obiectiv posibil să cerem de la partenerul nostru îndeplinirea tuturor cerințelor noastre?

Dacă vedem lista cererilor reciproce, atunci vom înțelege că, de fapt, nu ne-am cunoscut niciodată. Nu am înțeles ce a vrut ea de la mine, până la urmă, asta nu e natura mea. Ea nu mi-a spus niciodată nimic, ci a așteptat să ghicesc eu singur.

Așa arătăm oamenilor că problema în familie este faptul că suntem egoiști – fiecare din noi stă și așteaptă ca celălalt să-l umple, chiar și atunci când el nu spune celuilalt nimic despre asta. Astfel, el este mereu rănit așteptând să vadă când, în sfârșit, partenerul îl înțelege.

Această cale este complet greșită. Haideți să nu începem să ne apropiem unul de altul în funcție de distanța listei de cereri: eu cedez-ea cedează, eu fac ceva pentru ea-ea face ceva pentru mine. Chiar dacă vedem fiecare lista celuilalt, nu ne putem ține de ea.

Hai să facem acest lucru mult mai simplu: începem să cedăm și să ne facem plăcere unul celuilalt, ne transformăm în prieteni care se ajută unul pe celălalt. Eu mă gândesc ce să fac pentru ea, ea se gândește ce să facă pentru mine, începem să ne jucăm jocul „metoda concesiilor reciproce”. Acesta este un joc, dar intrăm în el. Fiecare se gândește la felul în care să dea partenerului ceea ce acesta așteaptă acum de la el.

Dacă comunicăm în această formă, începem să ne educăm și să interiorizăm în noi acest obicei al conexiunii reciproce și, ca rezultat, se crează între noi ceva numit „iubire reciprocă”. Aceasta nu este aceeași iubire în care ne sărutam la lumina lunii, ci este o iubire apărută pe baza concesiilor reciproce. Construim asta în noi și, atunci creăm ceva comun, nu „el” și „ea”, ci ceva numit „familie” sau „cuplu”.

Lucrul principal aici este să arăt partenerului că, cu toate că fierb de nervi și de dezacord cu el, fac efortul să mă adresez lui cu calm, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Aceste concesii se realizează ridicându-mă peste egoul meu. Și nu ascund asta fiindcă îl învăț pe celălalt, îi dau exemplu. Și dacă unul din parteneri nu e gata să se ridice peste sine, celălalt trebuie să-l ajute.

Omul trebuie să se transforme în cineva care include în el cel puțin două imagini. O imagine este aceea la timpul prezent – îmi urăsc cealaltă jumătate. Iar, pe de altă parte – în ciuda acestui lucru mă port bine cu ea (cu jumătatea), frumos, corect și, atunci, ea va vedea că mă ridic peste mine însumi.

Trebuie să ne jucăm cu asta. Nu avem altă cale de a ne salva familia. Egoul a crescut. Dacă nu acum, în câțiva ani oamenii nu vor mai fi în stare să trăiască unul cu celălalt. Ei trebuie să intre în această imagine și să o trăiască astfel încât o impresie din asta să rămână în ei.

După asta, le dăm temă pentru acasă: până mâine nu vă spuneți niciun cuvânt rău unul altuia, din contră, zâmbiți și bucurați-vă de urcarea interioară și de lupta cu voi înșivă.

Până la urmă, ei primesc plăcere. În primul rând fiindcă se supun pe ei înșiși și apoi fiindcă prin asta se conectează cu alții, ceea ce le dă un plus de plăcere pe care nu au trăit-o înainte. Cu alte cuvinte, obțin aici o componentă spirituală.

O familie este un grup care este creat urmând concesii reciproce și, ca rezultat al acestor concesii, ei fac o conexiune numită „iubire”. Iubirea este creată numai atunci când înțelegem cât depinde de noi să ne completăm unul pe altul și să încercăm să facem asta.

Ce înseamnă „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”? Iau dorințele ei și încerc să le îndeplinesc. Ea ia dorințele mele și încearcă să mi le îndeplinească.

Lor însă nu le vorbim despre asta ci îi aducem pur și simplu la concesii reciproce, îi facem să acționeze în cadrul familiei conform Înțelepciunii Cabala.

Treptat, natura noastră anterioară dispare undeva înăuntru și pe ea este construit un strat de relație nouă, reciprocă, între unul și celălalt și care devine proprietatea noastră comună, o avere, comoara familiei. Până la urmă, din ea este născută iubirea. Asta se numește iubire adevărată: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din „Discuție despre familie” 28/5/2014

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

La un anume stagiu al dezvoltării, omenirea a găsit în sfârșit ocazia să-și înțeleagă răul egoist, natura ei josnică. Dacă ne uităm de aproape, pare să nu fie nimic bun în noi. Cele mai înalte și generoase fapte pe care le facem, le facem cu singurul scop de a-i exploata pe ceilalți.

Se întâmplă așa și față de preaiubiții noștri copii. Facem totul doar pentru beneficiul și plăcerea noastră. Un om este un egoist atât de mare, că acționează numai și numai într-o singură direcție, pentru el însuși. El nu este în stare să facă nicio altă acțiune. Întrebarea este, de ce ne-a creat Natura așa?

Întâi de toate, depinde de noi să fim conștienți de locul nostru în enormul mecanism al Creației. Ne regăsim în ea precum copiii mici care nu înțeleg ce fac aici pe Pământul acesta foarte mic raportat la dimensiunea universului infinit. Acest Pământ este precum camera copiilor noștri în care spargem totul ca niște copii obraznici, pe care părinții i-au lăsat nesupravegheați.

Și, dintr-o dată, ne amintim că dincolo de camera noastră există totuși și restul de casă și, după cum se pare, părinții sunt cei care ne-au creat. Natura nu este un mediu orb și sălbatic fiindcă nu se poate ca această lume să apară de la sine și din întâmplare. Se pare că sunt legi în ea pe care noi, schimbându-ne într-un fel, trebuie să le studiem și să le simțim.

A venit timpul să încetăm să alergăm nebunește precum copiii mici, luptându-ne cu noi înșine tot timpul. Haideți să ne oprim cel puțin un moment și să încetăm să ne certăm precum chiriașii aceluiași apartament. Va trebui în schimb să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, să privim în jur și să vedem ce se întâmplă. Poate vom reuși să găsim mai multe înțelesuri în viața noastră decât facem acum.

Până la urmă, suferim de pe urma conflictelor dintre noi și nu vedem nimic bun în această viață. Această întrebare preocupă omenirea din ce în ce mai mult și trebuie crezută. A venit poate vremea să abandonăm aroganța și ura fiindcă nu folosesc nimănui?

Aceasta este o caracteristică tipică timpului nostru. Dacă înainte omul a crezut că poate obține totul prin forță și va domina întreaga lume ca: Gingis Han, Iulius Cezar, Alexandru Macedon, Faraoni, Nabucodonosor, în timpurile noastre nu mai există dictatori mari, nici Hitler nici Stalin.

Omul de azi vede că nu există nimic etern în lume și că totul este depășit cu rapiditate. Deci nu exisită niciun motiv să ne pierdem viața dată nouă o singură dată. Omul ajunge subconștient la astfel de concluzii și intră în disperare.

Și totuși, adânc, pe fundul acestei disperări este o perlă minunată ce poate fi luată; este numită luna Elul. Este atunci când începem în sfârșit să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă este pentru a ne învăța ceva. După o astfel de descoperire, începem deja o nouă dezvoltare și nu rămânem în interiorul conflictelor reciproce ce atrag națiuni întregi, ci ne ridicăm la un alt nivel de existență, un nivel sublim.

Luna Elul (lună calendaristică în calendarul evreiesc în care este Anul Nou și Iom Kipur – N.T.) este concepută pentru reînoire, pentru gândiri decisive legate de viața noastră. Trebuie să ne simțim starea prezentă ca fiind intolerabilă și să înțelegem că nu poate fi nimic altceva decât natura noastră egoistă. Depinde de noi să ne vedem cuprinși în această Natură enormă și cuprinzătoare, pură și exaltată, complet perfectă și infinită și, atunci vom fi șocați de starea noastră.

Cum se poate ca o ființă umană cu o astfel de inteligență și de dezvoltare emoțională, care îl plasează deasupra tuturor creaturilor, să se găsească în starea cea mai de jos, mai josnică și nemernică dintre toate, dăunător pentru el însuși și pentru restul Naturii? Nicio altă creatură nu este atât de dăunătoare!

Toate celelate acționează în funcție de inteligența lor, dar ascultă instinctele care le direcționează totdeauna spre situația cea mai bună. De aceea un animal nu greșește. Cea mai mică pisicuță nu va cădea de la înălțime, fiindcă se protejează instinctiv, pe când copilul mic poate să cadă deoarece el nu simte primejdia.

Ce rezultă de aici este că, odată cu dezvoltarea noastră emoțională și a inteligenței am obținut și libertatea de a alege și posibilitatea folosirii potențialului nostru înalt de dezvoltare fie corect, fie incorect. Aici este întreaga problemă.

Natura minerală, plantele și animalele nu au libertatea de a alege care să facă posibilă folosirea diferită a emoțiilor și a inteligenței. La ele totul e pur și simplu direcționat spre cel mai bun beneficiu propriu, aici și acum. Cu oamenii nu este nimic de genul acesta.

De aceea, oamenii, spre deosebire de pisică sau câine, își pot face singuri rău. În esență, asta se întâmplă. Avem cea mai mare inteligență față de restul creaturilor și totuși, o folosim în detrimentul nostru, fără ca măcar să înțelegem asta. Pănă la urmă, rezultă că ne săpăm singuri groapa pentru noi înșine.

Din KabTv „O viață nouă” 14/9/ 2014

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este, după părerea dvs., cel mai dificil punct al ascensiunii către revelarea lumii superioare pentru un cabalist începător?

Răspuns: Aş spune că cea mai mare provocare este revoluția în înțelegerea propriei mele persoane şi a lumii, lucru care mi se revelează atunci când realizez că întreagă diferență dintre această lume și lumea superioară, este doar în percepția mea, în atitudinea mea față de lume: „Când mă raportez la ea natural, după cum m-am născut, egoist, lumea pe care o percep este numită ACEASTĂ LUME.”

Și din moment ce toți oamenii o percep în acest fel, o numim LUMEA NOSTRĂ”.

Când tratez lumea că și cum ea și eu suntem același lucru, când o tratez cu iubire și cu dăruire, atunci lumea pe care o percep și simt în acest caz este numită superioară, spirituală și viitoare, faţă de percepția mea anterioară.

Aşadar, consider că realizarea cea mai dificilă din viaţa omului este de a înţelege că există doar un „comutator” al percepției, iar el se află în om: „dorințele și gândurile îndreptate spre mine” se numeşte „această lume”, iar „dorințele și gândurile pentru alții”, reprezintă „lumea superioară”.

Este de negândit să ne imaginăm şi să simţim asta, încât să devină „a ta” , este atât de dificil încât este nevoie de ani mulți, iar din observațiile mele aș spune….zeci de ani.

Ne putem imagina cu ușurință și în mod natural „o altă lume” în afară lumii noastre, dincolo de limitele noastre, după moarte. E firesc să ne-o imaginăm că Pământul, sau în formă unor alte creaturi și imagini ,dar nu ca ce apare în percepția mea, cum ar fi obiectele și oamenii din jurul meu, că fiind părți ale mele sau părți din mine.

Nu putem acceptă acest lucru chiar dacă am auzit acest lucru în mod repetat și chiar dacă am citit că diferența dintre lumi este în atitudinea noastră față de ce mă înconjoară: către mine – simt această lume, în afara mea – simt lumea superioară.

Suntem atât de obișnuiți și atât de adânc înrădăcinați în senzația lumii înconjurătoare, ca o fermă și neschimbătoare realitate în care nu ne putem imagina că totul depinde de atitudinea noastră față de ea.

Cabala spune că eu percep lumea în interiorul meu și că nu există în afară mea. Prin urmare, mi-am dat seama” că trebuie să mă schimb doar pe mine însumi – percepția mea. A mă schimbă pe mine însumi nu înseamnă să îmi schimb dorințele și calitățile, ci atitudinea mea față de lume, intenția mea și cum să o folosesc, adică, folosindu-mă pe mine și mediul către mine (pentru mine) sau în afara mea (de dragul altora).

Mi-a luat mult timp pentru a formă acest comutator în interiorul meu. Dar după ce îl simți ca existent, lucrezi cu el, iar trecerea de la înspre mine (pentru mine) la în afară mea (pentru alții) devine singurul lucru important din viață. Adevărata lucrare spirituală începe de aici: auto analiză și acțiunea de corectare.

Astăzi, această revoluție în conștiință are loc în întreagă lume; toți oamenii ar trebui să simtă acest comutator în interior lor și deoarece această realizare are loc în mase, va fi relativ ușor pentru fiecare persoană.

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

URĂ SUBTILĂ

Întrebare: Mijloacele actuale de comunicare au creat un nou model prin care oamenii interacționează între ei, structurând un nou mediu social, căruia îi lipsesc „ceremoniile” din trecut, manierele pretențioase, și postură. Interacțiunea dintre oameni a devenit directă, ușoară, simplă, gen de afaceri. Pretenția a fost înlocuită de simplicitate. Crezi că noi am exagerat cu chestia asta? Este bine că am pierdut protocolul?

Răspuns: Cu alte cuvinte, ar să reanimăm acele minciuni care înainte au ținut strânsă societatea noastră? Nu, asta a fost în trecut.

Comentariu: Totuși, vechiul model de comunicare ne-a protejat cumva unii de alții.

Răspuns: Da, ne-a distanțat și a creat un cerc personal de nepătruns, cu limite rigide. Iar asta a avut loc pentru a izola inimile noastre egoiste, care nu vor să tolereze pe nimeni.

Comentariu: Totuși, acest stil simplu, nepretențios, stârnește de asemenea probleme serioase.

Răspuns: Acest lucru este necesar în fază intermediară și ne determină să ne schimbăm pe noi înșine. Așa are loc descoperirea și recunoașterea râului. Este o fază esențială în corectarea râului. Altfel, nu am conștientiza faptul că există un obstacol în calea noastră și nici nu am admite că trebuie să luăm măsuri împotrivă lui. Poate eu pot să trăiesc așa că înainte?

Omenirii nu îi era mai bine fără, acum 200 sau 2.000 de ani. Singură diferență este că, în prezent, latură noastră negativă devine mai clară. Am pierdut manierele grațioase și am încetat să folosim cuvinte pretențioase și frumoase. Înainte, am fi spus: „Îmi pare rău, nu am timp. Hai să vorbim mai târziu.” Astăzi, nici nu e vorba despre asemenea curtoazii. Degetele noastre scriu mesajul: „Pleacă de aici. Te urăsc.”

REGENERAREA

Este foarte bine, pentru că am ajuns la momentul adevărului! Adevărul este că noi suntem mincinoși și egoiști; ne urăm unii pe alții și suferim din cauza dușmăniei noastre. Natură cere o conexiune de valoare între noi, pentru a asigură avansarea noastră.

Ce putem face dacă ne aflăm într-o sferă închisă, limitată? Astăzi, întregul Pământ este prea mic pentru noi. Dintr-odată, realizăm cât de mult depindem unii de alții.

Nodurile care ne leagă unii de alții, vor fi și mai strânse. Să va dau un exemplu. Să zicem că o întreprindere dăunatore este construită într-o țara anume. Întreagă lume îi respiră mirosul și suferă consecințele activității ei. Și totuși, guvernul țării unde funcționează întreprinderea, spune: „Este teritoriul nostru. Aici ni se permite să facem orice vrem. Ne scuzăm pentru inconveniență, dar nu putem facem altceva.”

Rezultă de aici că, într-adevăr, noi nu avem altă soluție decât să ne unim și să aducem întreagă lume la un nou tip de relație, bazat pe unitate și interdependență. Așa este când comunicarea într-un mediu virtual, ne va legă cu adevărat, în alt fel, dar nu așa că în prezent.

Din „O viață nouă”, KabTV, 1/20/15

Filed under: Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Specificul muncii mele implică interacțiunea constantă cu multă lume. Cum pot să evit conflictele și să cresc cooperarea? Până la urmă, suntem așa de diferiți…

Răspuns: Cineva trebuie să expună o înțelepciune specială. Sunt societăți închise în care oamenii trebuie inițial să fie singuri cu ceilalți.

Sunt exerciții speciale și tehnici foarte grele. De exemplu, oamenii execută misiuni spațiele de șase luni, sau sunt îmbarcați pentru o lungă perioadă pe un submarin.

Sigur că, la fiecare loc de muncă, sunt oameni cu care noi colaborăm ușor, noi îi înțelegem și ei ne înțeleg. Cum să stabilești relația corectă este ceva ce omenirea încă încearcă să învețe.

Întrebare: Care este criteriul pentru o colaborare de succes? Cum ar trebui să se manifeste smilitudinea dintre oameni?

Răspuns: Ei trebuie să fie asemenea unul altuia. Se întâmplă peste tot, de la gustul comun pentru mâncare, muzică, sport și terminând cu obiceiurile. Eu vorbesc de oameni obișnuiți și nu de aceia care se depășesc în mod deliberat în ceva.

Întrebare: Cum putem să ne îmbogățim în interior folosind caracteristicile noastre distinctive, viziunile noastre diferite?

Răspuns: Există o singură soluție prin care tu să te conectezi totdeauna cu oameni diferiți, distanți, divergenți, când fiecare din ei este el însuși o lume întreagă. Asta nu înseamnă însă să sapi în interiorul fiecăruia din ei.

În fiecare zi ei vor trebui să discute anumite subiecte în cercurile lor. De exemplu, ar trebui să o facă pentru o oră sau 45 de minute cel puțin. Astfel ei pot să se angajeze reciproc unul față de celălalt.

Întrebare: Să presupunem că suntem într-un grup de lucru și trebuie ca împreună să producem ceva. Fiecare are opinia sa, calitățile lui, unul vede întregul proces diferit și luptă ca să-și impună punctul de vedere asupra celorlalți. Cum poate un astfel de tip de interconectare să ne ajute să fructificăm munca noastră de cooperare și să obținem cel mai bun rezultat?

Răspuns: Dacă această „amestecare”, interconectare, va avea loc după principiile educației integrale, în care membrii grupului de lucru construiesc o anumită platformă peste fiecare din ei, deasupra tuturor, numită garantare mutuală, întrepătrundere reciprocă, pe scurt, aceasta este o unire corectă.

Deși fiecare din ei vin de fapt din medii diferite: casa părintească, grădinița, școala, culturi și mentalități diferite, în acest punct ei par să se ridice peste toate diferențele dintre ei, ca și cum s-ar îndrepta cu toții către o nouă „mamă”, mama generală a tuturor, numită „Divinitate”.

Desigur, trebuie să începi cu regulile seminarului. Nu trebuie să se întrerupă unii pe alții, să se dezaprobe și să argumenteze. Această formă de comunicare este încă puțin cunoscută omenirii, dar treb uie să fie învățată.

Din KabTv „O viață nouă” 7/11/2014

Filed under: Ateliere, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În știrile din  The Huffington Post: Sunt deja 100 de ani de când drogurile au fost interzise pentru prima data, iar pe parcursul acestui lung secol al luptei angajate împotrivă drogurilor, profesorii și guvernele noastre ne-au spus o poveste despre dependența. Această poveste este adânc înrădăcinată în mintea noastră, așa că o luăm de la sine. Pare evidența. Pare categoric adevărată. Dar, ceea ce am înțeles pe parcurs, este că aproape tot ce ni s-a spus despre dependența, este greșit a€“ și că o poveste cu totul diferită ne așteaptă, doar dacă suntem pregătiți să o auzim.

Dacă am aprofunda cu adevărat această nouă poveste, va trebui să schimbăm mult mai multe decât luptă împotrivă drogurilor. Va trebui să ne schimbăm pe noi înșine.

Primul experiment: Pune un șobolan într-o cușcă, singur, cu două sticle de apa. Una este doar cu apa. Cealaltă este cu apa distilată cu heroină sau cocaină. Aproape de fiecare data când vei face acest experiment, șobolanul va deveni obsedat de apa drogata, și va continuă să revină pentru mai mult și mai mult, până când se va omori.

Experimentul nr. 2: Profesorul Alexandru (un profesor de psihologie în Vancouver numit Bruce Alexander) a construit Parcul de șobolani. Este o cușcă luxurioasă unde șobolanii au mingi colorate și cea mai bună mâncare de șobolani, și tunele că să meargă repede pe jos, și destui prieteni: tot ceea ce și-ar dori un șobolan într-un oraș. Alexandru a vrut să știe ce se va întâmplă atunci?

În Parcul de șobolani, evident că toți șobolanii au încercat ambele sticle cu apa, pentru că nu au știut ce era în ele. Dar ce s-a întâmplat în continuare, a fost uimitor.

Șobolanilor cu o viață bună nu le-a plăcut apa drogata. Au evitat-o în majoritate, consumând mai puțin de un sfert din drogurile luate de șobolanii izolați. Niciunul dintre ei nu a murit. În timp ce șobolanii care erau singuri și nefericiți au devenit dependenți, însă niciunul dintre șobolanii cu un mediu fericit nu a devenit.

La început, m-am gândit că asta era un capriciu al șobolanilor, până când am descoperit că  în același timp cu experimentul Parcul de șobolani a avut loc un util experiment echivalent cu oameni.  Se numea Războiul din Vietnam. Magazinul Time a reportat că în rândul soldaților din S.U.A., dependența de droguri era la fel de obișnuită că mestecatul gumei, și că există o dovadă solidă pentru a susține asta: 20% soldați americani au devenit dependenți de heroină acolo, conform unui studiu publicat în Arhivele Psihiatriei Generale. Mulți oameni erau bineînțeles îngroziți; ei credeau că un număr foarte mare de dependenți era pe cale să se întoarcă acasă când războiul s-a terminat.

Dar, de fapt, 95% din soldații dependenți – conform aceluiași studiu – pur și simplu s-au oprit. Puțini dintre ei au avut o cură de dezintoxicare. Ei au trecut din cușcă groaznică, înapoi într-una plăcută, așa că nu au mai vrut deloc drogul.

Experimentul nr. 3: După prima fază din Parcul de șobolani, profesorul Alexandru a înaintat. A reluat experimentele dinainte, când șobolanii erau lăsați singuri, și deveneau dependenți de drog. I-a lăsat să consume timp de 57 de zile – dacă ceva te poate „prinde”, e asta. Apoi i-a scos afară din izolare și i-a pus în Parcul de șobolani. A vrut să știe, dacă pici în acea  stare de dependență, este creierul tău deturnat, așa încât nu poți să te recuperezi? Drogurile te stăpânesc? Ce s-a întâmplat este – încă odată – uimitor. Părea că șobolanii au avut puține crize de dezintoxicare, dar, curând ei au încetat să consume drogurile, și s-au întors la o viață normală. Cușcă bună i-a salvat.

Iată un exemplu al unui experiment care are loc peste tot în jurul tău, și poate ți se va întâmplă într-o zi. Dacă te călca mașină și îți rupi șoldul, probabil că ți se va da diamorfină, numele medical pentru heroină. În spital, în jurul tău, vor fi destui oameni care și ei au primit heroină pentru perioade lungi, pentru ameliorarea durerii. Deci, dacă vechea teorie despre dependența este corectă – drogurile sunt cauza; ele determină corpul tău să aibă nevoie de ele – atunci e evident ce trebuie să se întâmple. O mulțime de oameni ar ieși din spital, și ar încerca să găsească heroină pe străzi, pentru a își satisface nevoia.

Dar iată lucrul ciudat: practic, nu se întâmplă niciodată. Așa cum doctorul canadian Gabor Mate a fost primul care mi-a explicat, consumatorii în scop medical pur și simplu încetează, în ciuda faptului că au consumat luni de zile. Același drog, folosit aceeași perioadă de timp, face din consumatorii de pe stradă, dependenți disperați, dar nu afectează deloc pacienții medicali.

Dependentul de pe stradă este că șobolanul din prima cușcă, izolat, singur, doar cu o singură sursă de consolare de găsit. Pacientul medical este că șobolanul din a două cușcă. El se întoarce acasă, la o viață în care este înconjurat de oamenii pe care îi iubește. Drogul este același, dar mediul e diferit.

Deci, opusul dependenței nu este nedependență. Este conexiunea  dintre oameni. Ironic, luptă împotrivă drogurilor a crescut numărul centrelor de dezintoxicare. De exemplu, am fost într-o închisoare în Arizona -„Orașul cort” – unde locatarii sunt ținuți săptămâni întregi în cuști mici de piatră  („Gaură”), pentru a îi pedepsi datorită consumului de drog. Și când acești prizonieri se eliberează, nu vor fi angajați datorită dosarului penal – garantând că vor fi discriminați și mai mult.

Există o alternativă. Poți construi un sistem preconizat să ajute dependenții de droguri să se reconecteze cu lumea – așa încât să abandoneze drogurile.

Portugalia a avut una din cele mai grave probleme legate de droguri din Europa, cu 1% din populație dependenți de heroină. Au încercat luptă împotrivă drogurilor, și problemă doar s-a agravat. Așa că au decis să facă un lucru cu totul diferit. Au reușit să legalizeze drogurile, și să transfere toți banii pe care îi foloseau pentru a arestă și închide dependenții de droguri, că în schimb să îi cheltuie pe reconectarea lor cu propriile sentimente, și cu societatea mai largă. Cel mai crucial pas, este să li se asigure casă și locuri de muncă subvenționate, astfel încât ei să aibă un scop în viață și un motiv să se dea jos din pat.

Asta nu e relevant doar pentru dependenții care îmi plac. Este relevant pentru noi toți, pentru că ne forțează să gândim diferit despre noi înșine. Ființele umane sunt animale sociabile. Noi avem nevoie să ne unim și să iubim. Propoziția cea mai inteligență a secolului 20 a fost cea a lui E.M. Forster – „Doar conectează-te”. Dar noi am creat un mediu și o cultură care ne întrerupe legătură, sau ne oferă doar parodia ei prin ceea ce ne da internetul. Creșterea numărului dependenților este un simptom al unei boli și mai grave a stilului nostru de viață a€“ constant îndreptându-ne privirea la următorul obiect strălucitor pe care trebuie să îl cumpărăm, decât la ființele umane din jurul nostru.

Scriitorul George Monbiot a numit asta „vârstă singurătății”. Noi trebuie să discutăm despre recuperare socială –  cum toți ne recuperăm, împreună, de boală izolării în care ne scufundam că într-o ceată groasă.

Comentariul meu: Restabilirea  unei bune comunicări reciproce între oameni, în ciudă egoismului nostru, este un panaceu pentru toate bolile noastre. Și apoi, prin obținerea unității, asta ne va conduce în Lumea Superioară, la o existența eternă perfectă.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Munca spirituala, Spiritualitate - Un comentariu →