Category Archives: Intrebare si Raspuns

Unica muncă a adaptorului spiritual

În spiritualitate, o fiinţă umană este partea care coordonează între Creator şi creatură. Este numită, de asemenea, „Israel”, ceea ce înseamnă direct spre Creator (Yashar-El). Este spus:”Sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii.” La urma urmei, Masach (ecran), oferit pentru întreaga umanitate este adevăratul „eu”, fiinţa creată în mine. Eu iau Aviut (grosime) de la „naţiunile lumii”, Lumina de la Creator şi o să construiesc un Masach în raport cu acestea.

Scopul fiecărui Partzuf superior este, de fapt, a fi un „adaptor”, un „conector”, tranziţia care nu are nimic propriu, doar adaptarea la nevoile altora. Aceasta este munca mea, numirea mea. Toţi cei care au un punct în inimă trebuie să facă asta, aceasta este ceea ce studiem.

Întrebare: Ce putem depăşi prin asta ?

Răspuns: Trebuie să depăşim întreruperile care ne împiedică să ajutăm lumea şi, prin urmare, să oferim mulţumire Creatorului. Conform fabulei, El a vrut, cu adevărat, să dăruiască Tora, ceea ce înseamnă metoda corecţiei, „naţiunilor lumii” şi poporul Israel a primit-o doar ca un punct de tranziţie, ca un adaptor şi ca un conector.

Naţiunile lumii au vasele, Luminile sunt deasupra şi poporul Israel, cei cu puncte în inimă, trebuie să se adapteze între ele. Deci, se pare că suntem Partzuf superior, adaptorul sau, cu alte cuvinte, un Masach şi Lumina Reflectată. Trebuie doar să depunem efort şi nimic mai mult. Dorinţa noastră este scăzută în raport cu dorinţa naţiunilor lumii şi este scris: „Sunteţi puţin printre naţiuni.” Noi suntem puţin nu cantitativ, dar în ceea ce priveşte dorinţa de primire, deoarece Aviut a noastră aparţine nivelului Bina şi am primit toate adăugirile, după ruptură.

Singura noastră desemnare este de a servi Malchut, ceea ce înseamnă dorinţa tuturor naţiunilor lumii şi de a construi cel de-al treilea Templu de la ei. Noi va trebui să umplem toate dorinţele şi pasiunile spirituale care vor fi revelate în ei.

Deci, este scris:”Înţelepciunea naţiunilor lumii – crede, Tora în naţiunile lumii – nu crede”. Vasele lor trebuie să primească Lumina de Hochma şi Tora este metoda corecţiei care există doar în poporul Israel, care este ales pentru a evoca Lumina care Reformează, pentru a ne corecta, pentru a calcula lucruri în ceea ce priveşte Masach şi pentru a aduce naţiunile lumii la Lumina de Hochma.

Noi stabilim conexiunea şi sistemul şi naţiunile lumii furnizează dorinţele.

Întrebare: Această misiune nu pare prea dificilă. Avem doar să transmitem ceva naţiunilor lumii ca mesageri; ce este atât de dificil în munca acestui „adaptor”?

Răspuns: În primul rând, la nivelul strămoşilor, am fost rupţi de vasele de AHP, adică am părăsit Babilonul după ce am corectat vasele noastre care aparţiuneau de GE. Apoi, la nivelul fiilor, am corectat AHP al nostru prin exiluri, mai ales exilul din Egipt şi am primit un vas întreg, dar cele două părţi sunt ale noastre, deoarece aparţineau nivelului de Bina şi nu este de ajuns. Astfel, după ieşirea din Egipt, cucerirea pământului Israel şi construcţia Templului, întregul nostru vas a fost distrus şi a căzut la nivelul tuturor naţiunilor lumii, al patrulea şi ultimul exil.

          

Acum, trebuie să începem să corectăm lucrurile, dar nu aceeaşi corecţie ca mai înainte. Atunci, nu am trecut prin spargere, iar astăzi trebuie să luăm vasele noastre din „naţiunile lumii”. Este, deja, mult de muncă. În plus, reprezentanţii naţiunilor lumii ni se alătură. În primul rând, trebuie să ne reconstruim într-un singur vas, aşa cum am fost odată, iar apoi vom începe să muncim cu „naţiunile lumii”, deoarece conexiunea există deja din timpul exilului.

Astfel, chiar dacă noi începem corecţia noastră acum, trebuie să treacă pe la ei şi astfel, noi nu doar ne reconstruim, dar şi să includem toată lumea în corecţie şi ne ridicăm la niveluri mult mai înalte. Când Israel se ridică din nou, naţiunile lumii îl urmează imediat şi apoi ele au cui să ceară, dar de această dată, pentru adevăratul AHP şi nu pentru AHP „subdezvoltat” de Bina.

Astfel, rolul „Israel” este de a lua lipsa „naţiunilor lumii” şi, împreună, să se ridice spre Creator şi să pregătească vasul Shechina (Divinitate) pentru aceasta. Este construit din diferite dorinţe ale naţiunilor lumii, indiferent în ce măsură sunt pregătite. Ceea ce contează este ca ele să simtă că umplerea de sus trece prin noi. Atunci, ele sunt în măsură să adere la noi şi să-l primească.

Astfel, noi aducem mulţumire Creatorului. Întrucât El a promis să dăruiască Tora, adevăratele vase de recepţie iar noi nu suntem decât mijlocul de corecţie a acestor vase. Deci, este clar cât de important este de a disemina peste tot în lume. „Tora” este un sistem general, inseparabil, care se relevă peste tot. Se pare că noi suntem conectaţi la o reţea şi nu ne putem desprinde şi scăpa. Această reţea, conexiunea dintre oameni, este „Tora”. Există la toate nivelurile de-a lungul drumului spre conexiunea absolută, când toată lumea va deveni „ca un singur om într-o singură inimă”. Tora este vasul, în general, şi Lumina generală în ea este numită Creator. Astăzi, trebuie să corectăm dorinţa de primire pentru a ne conecta deasupra ei, în dăruire reciprocă la Creator.

 

Partea a doua a Cursului zilnic de Cabala 11.04.2013, Zohar

 

Întunericul care a fost atras de Lumină

Rabash, Shlavey HaSulam, Ce este „dacă au înghiţit ierburi amare şi nu au ieşit, în muncă”:

Astfel, o persoană care începe a urma această cale şi care vrea ca acţiunile sale să fie de dragul Cerului, descoperă adevărul că cu cât mai mult efectuează acţiunile cu intenţia de a dărui şi, de asemenea, că aceasta este departe de ea, ceea ce înseamnă că are un merit special în această muncă, că adevărul i-a fost revelat de Sus şi că o persoană este departe de toate actele de dăruire.

Progresul nostru este bazat numai pe diferite revelaţii care sunt neplăcute pentru ego-ul nostru, pe dorinţa noastră de a primi. De fiecare dată se pare că, dacă ne scufundăm în ego-ul nostru, noi nu putem avansa spiritual. Eu mă scufund în ego-ul meu şi Lumina vine de Sus şi pune accent pe nivelul ego-ului la care sunt. Prin urmare, eu simt un mare minus (-) care reflectă adâncimea (H) a dorinţei mele. În măsura în care mă simt rău, trebuie să discern ce anume să fac în acest sentiment neplăcut. Pot să fiu recunoscător pentru rău, pentru că astfel am aflat în ce punct sunt opus spiritualităţii şi dăruirii. Răul este revelat în ego-ul meu, în dorinţa mea de a primi pentru a primi şi, dacă această dorinţă dispare, eu nici măcar nu stiu că m-am scufundat în rău.

Adâncimea sentimentului neplăcut este indicele adevărului pentru mine, este un semn bun. Deci, plecând de la această stare, cer adeziunea, vreau să mă ridic deasupra acestui lucru, deasupra frontierei Egiptului, deasupra ego-ului meu, deasupra Machsom (barieră). Aici, eu încep să construiesc Lumina Reflectată (RL) şi să pun în aplicare prima restricţie pe întreaga parte inferioară (Tzimtzum Aleph – TA).

Astfel, Partzuf este constituit din două părţi: „un cap” şi „un corp”. Deoarece am implementat prima restricţie, am deja un „corp”. Mai târziu, poate voi fi în măsură de a elimina o parte din acesta şi de a-l conecta la „cap” şi va fi deja un real Partzuf deasupra Machsom. Astfel, prin etapele de Ibur (gestaţie), Yenika (alăptare) şi Mochin (minte) transfer toate vasele „sparte” de jos în sus.

Începem deja să simţim că este o muncă practică care poate fi efectuată. Dar, nu trebuie să uităm că aceasta este făcută de Lumina care Reformează (Lumina Înconjurătoare Ohr Makif – OM) şi că o putem invoca numai prin legătura dintre noi.

 

De fapt, tot ceea ce am învăţat şi citit poate fi pus într-o singură imagine simplă şi realizabilă de zece Sefirot şi putem vedea că lumea întreagă, stările noastre sunt numai în scopul de a furniza un bun model spiritual pentru aceasta, în orice moment dat.

Sperăm că fiecare stare pe care o realizăm va rămâne în fiecare ca o tendinţă clară. Percepţia lumii, atitudinea mea faţă de lume, tot ceea ce vreau să înţeleg şi să simt, trebuie să treacă prin acest model. Apoi, vom fi în măsură să rezolvăm toate problemele care vin de la Creator, de la Lumină, răspunzând corect şi susţinându-L şi permiţându-I Lui să dezvăluie acţiunile corecte.

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să mulţumim Creatorului pentru toate stările neplăcute ?

Răspuns: Este adevărat că minciuna nu ne ajută aici, nu poţi să plângi şi să îmbrăţişezi sincer, băţul care te bate. Dar, dacă simţi că băţul loveşte înclinaţia ta rea, dacă nu doreşti să te identifici cu ea, ci cu înclinaţia bună, atunci vei vedea, deja, diferenţele într-o anumită înclinaţie spre Creator.

Este doar graţie Luminii Înconjurătoare, că noi simţim că suntem răi. Cu cincizeci de ani în urmă, toată lumea mai credea că un viitor strălucit şi prosper va veni. Apoi, tendinţa mondială de declin a apărut şi am început să ne scufundăm în întuneric. O persoană cu un punct în inimă (•) începe, de asemenea, să intre în rău, în întunericul care vine la el prin Lumina care Reformează. Dar, în acelaşi timp, Lumina aprinde punctul din inimă, astfel că răul trimite o persoană în jos, în timp ce punctul se ridică, mai mult, în sus.             

Avem nevoie, deci, de următoarele diviziuni interne:

  1. Un punct în inimă
  2. Răul din noi

Doar atunci voi descoperi cu ce mă identific.

Întrebare: Cum poţi să te debarasezi de gândurile perturbatoare în ceea ce priveşte o recompensă, un cadou pe care Creatorul mi-l dă pentru munca mea?

Răspuns: Constant, trebuie să faci faţă gândurilor pentru a urca fără nicio cerere şi numai cu identificarea cu punctul din inimă, din nou şi din nou. Acest joc de „ping-pong” continuă, până ce Lumina care Reformează vine prin conexiunea din grup şi ne trimite la nivelul următor. Aici, o Lumină puternică va veni şi ne va dezvălui, din nou, rezultatele spargerii în noi.

Aceasta deoarece noi am fost conectaţi o dată, apoi Creatorul, care a realizat conexiunea dintre noi, a rupt-o. Acum, trebuie să participăm la corecţie, să ne trezim şi să-L chemăm. Atunci, Lumina va veni şi va face toată munca.

 

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 04.04.2013, Scrierile lui Rabash

 

 

 

 

 

 

Să vorbim despre bine

Baal HaSulam, „Introducere în cartea Zohar”, articolul 33:…toată mulţumirea Creatorului nostru de a dărui creaturilor Sale depind de măsura în care creaturile Îl simt, simt că El este cel care dăruieşte şi că El este cel care le bucură. Căci atunci, El are o mare plăcere în ele, ca un tată care se joacă cu fiul lui iubit, în măsura în care fiul simte şi recunoaşte măreţia şi transcendenţa tatălui său şi tatăl său îi arată toate comorile pregătite pentru el…

„A se juca” înseamnă că simt dorinţa Creatorului, atitudinea Lui, nevoia Luia de a ne crea din dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale. Eu simt dragostea infinită care curge de la nivelul Său. El ne-a creat pentru a ne permite să simţim dragostea Lui şi noi putem profita de această dragoste doar dacă înţelegem bine asta, în măsura în care putem să dăm valoare acestui lucru.

Noi suntem împreună în această dragoste reciprocă precum doi oameni care se iubesc, precum un tată şi fiul lui. Ei se joacă împreună, dar fiul îl înţelege perfect pe tatăl lui şi este lipit de el. Ei sunt încorporaţi reciproc în dorinţele lor, şi fiecare îl poate umple pe celălalt. Ei sunt, la început, opuşi unul altuia, prin natură dar, cu ajutorul corectării, ei sunt uniţi şi au posibilităţi infinite de dezvoltare.

Această contradicţie internă nu este un obstacol, ci mai degrabă le permite să dezvăluie dragostea infinită, deasupra separării.

Întrebare: De ce vorbim atât de mult despre rău şi aşa de puţin despre bine ?

Răspuns: În primul rând, ar trebui să vorbim de bine unul despre celălalt, despre scopul creaţiei, muncă şi grup. În al doilea rând, noi studiem şi examinăm vasele noastre, dorinţele noastre şi nu este mai mult sau puţin, ci o lipsă a dorinţei. Studiul nostru şi ridicarea cererii corecţiei provin din lipsa de împlinire a dorinţei.

Noi învăţăm cum să realizăm dorinţa corectă şi să o ridicăm pentru a primi forţele, Masachim (ecranele) şi Luminile de corectare, ca răspuns. Numai atunci ajungem la realizare şi vom fi, în cele din urmă, recompensaţi cu plăceri ca urmare a adeziunii, unităţii şi echivalenţei de formă cu Creatorul.

Deci, toată munca noastră se face sub presiune, dar, dacă o apreciaţi, dacă apreciaţi această presiune, dacă vă amintiţi că munciţi pentru un motiv şi pentru a servi Creatorul, dacă credinţa voastră este destul de puternică, ceea ce înseamnă forţele Bina, forţele dăruirii – acolo, chiar dacă este vorba de a depăşi toate stările neplăcute, puteţi, încă, să vă bucuraţi. După toate, aveţi o altă forţă, forţa Bina care vă ridică mai sus de Malchut. Cu toate că nu vă simţiţi confortabil în Malchut, Bina vă dă sentimentul de ascensiune.

Este dificil să exprimi această dualitate în cuvinte, dar este munca noastră. Noi facem eforturi şi întrebarea este dacă ne place sau nu. Depinde pentru cine facem aceste eforturi. În orice caz, nu sunt prea multe cuvinte despre emoţie şi plăcere în istoria acestei munci. Munca, în sine, este partea principală a istoriei.

Personal, apreciez cele mai multe stări prin care trec. Uneori, eşti aruncat într-o stare neplăcută şi, uneori, indiferenţă. Orice se poate întâmpla, dar ar trebui să încercaţi să  depăşiţi şi să profitaţi de fiecare stare. După toate, dacă Creatorul vă conduce, dacă sunteţi, constant, în mâinile Lui, chiar când vă taie şi vă aruncă afară, în cele din urmă, nu există un moment lipsit de plăcere.

Înapoi la jocul dintre tată şi fiu: De fapt, noi ne simţim într-o stare în care nu primim nimic. Este în contrast cu percepţia noastră. Nu există nimic în recipientele voastre. Lumina NRNHY nu este umplerea pe care o primiţi de la cineva, dar atitudinea voastră faţă de Creator care este construită deasupra golului din interiorul vostru. Este această atitudine care vă dezvăluie o Lumină care „este în aer”, atitudinea în sine. Este Lumina dăruirii şi a dragostei care vine din voi.

Noi spunem că abundenţa Luminii vine de la Creator şi se dezvăluie în toată lumea, dar, de fapt, asta nu înseamnă că sunteţi, în mod egoist, umplut de plăcere – nu. Aceasta deoarece se întâmplă deasupra primei restricţii, în atributul de „a dărui pentru a dărui”, apoi, în „a primi pentru a dărui”. Este în contrast, complet, cu opiniile noastre actuale şi este imposibil pentru noi să explicăm asta.

Este motivul pentru care nu putem descrie pentru ceilalţi, plăcerea pe care o simţim când ne jucăm cu Creatorul. Acesta este rezultatul auto-anulării şi devotamentului, deasupra Machsom (barieră), în afara voastră, în aspiraţiile voastre spre exterior, mai presus de durerile de dragoste.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 09.04.2013, „Introducere în cartea Zohar”

 

Despre evreii americani, din nou…

Întrebare: Doresc să vă adresez o întrebare legată de postarea de pe blogul dv, “Națiunea israeliană în lumea modernă” din data de 6 decembrie 2012 la ora 12:23 pm. Care este rădăcina atitudinii dv negativiste față de evreii americani? După tot ceea ce au avut de îndurat evreii, puteți afirma faptul că nici măcar nu-i puteți numi evrei pe acești oameni? În ciuda faptului că aproape toți evreii care trăiesc în SUA au venit din Europa și bunicii lor au suferit în holocaust, dv spuneți că ei nu se pot numi evrei?

Pe de o parte, Cabala nu condamnă persoana pentru dorințele pe care le are, pe de alta, cumva, evreii americani sunt de condamnat pentru că nu trăiesc în Israel, sau pentru că nu sunt suficient de preocupați de statul Israel? Țineți cont că majoritatea evreilor americani nu au fost niciodată în Israel și nu știu nimic despre acesta, deoarece strămoșii lor au emigrat din Europa în SUA mai înainte ca statul Israel să fi fost înființat. Ești evreu doar dacă trăiești în Israel? De ce nu-i menționați niciodată pe evreii ruși, sau francezi, sau din altă parte, ci doar pe evreii americani?

Care considerați că ar fi datoria evreilor americani, din punct de vedere spiritual? Ce ar trebui să facă ei, pentru a nu mai fi tratați astfel de dv? Trebuie să se mute, cu toții, în Israel și atunci îi veți considera evrei? Va rog să ne împărtășiți opinia dv despre toate acestea. Este una dintre numeroasele ocazii în care ați arătat o asemenea atitudine față de evreii americani. În ochii mei, cel puțin, ca evreu american (atât cât contează opinia mea), aceste comentarii au fost dureroase, frustrante și făcute fără nici o explicație, de nici un fel. Va mulțumesc.

Răspuns: Cabala nu învinuiește, ea arată care este misiunea unei persoane în această lume. Și, ceea ce este important, misiunea evreilor este aceea de a corecta lumea; misiunea nu a fost anulată. Referitor la faptul că evreii nu o cunosc, aici intervine Cabala, care are sarcina de a-i învăța.

De fapt, expresia pe care o iubesc atât de mult avocații, “Faptul de a nu cunoaște legea nu scuză încălcarea ei,” este adevărată și în ceea ce privește legile naturii. Iar misiunea poporului evreu, în această lume, este o lege a naturii.

Rădăcina atitudinii față de evreii americani este aceea că, trăind în cea mai egoistă țară din lume, ei promovează în mod activ conservarea, osificarea egoismului de acest tip și aceasta exact în vremea noastră, în care suportul stăruitor al egoismului, ca bază a relațiilor interumane, conduce întreaga lume la pierzanie.

Din acest motiv, în ciuda faptului că majoritatea evreilor nu trăiesc în țara Israelului, datorită rolului-cheie jucat de SUA în cadrul sistemului de relații egoiste al lumii noastre, exact evreii americani sunt cei  învinuiți.

Așa după este cunoscut, în sistemul aflat într-o stare de dezvoltare de tranziție, așa cum este acum civilizația umană, amplitudinea acțiunilor este dramatic redusă și arată, cu claritate, locul în care trebuie aplicate forțele necesare aducerii sistemului la starea stabilă următoare, mai bună, cu pierderi minime. Acest lucru necesită un efort minim, care trebuie aplicat în direcția corectă.

Prin urmare, datoria spirituală a evreilor americani este aceea de a se familiariza cu metoda creșterii și educației integrale, de a înțelege semnificația ei, rapid și corect. Trebuie să rămâi în contact direct cu noi, pentru a-ți clarifica și verifica înțelesul, conținutul și scopul metodei și pentru a o implementa în viața ta și a societății în care trăiești.

Hai să recunoaștem. Evreii americani au devenit de curând oponenți activi ai statului Israel, pentru că-și doresc legitimarea și aprobarea anti-semiților. Ei au devenit mai activi în acest sens, chiar și decât ne-evrei. Ei vor să-și ascundă originea, în orice mod posibil.

Am crescut într-un mediu ostil și știu cum merge treaba. Îi înțeleg și atunci când se justifică, în fel și chip, că se opun Sionismului. Ceea ce au avut acum 20-30 de ani, s-a dus. Astăzi nu mai sunt descendenți ai supraviețuitorilor holocaustului; sunt doar niște oameni care vor să șteargă din istorie holocaustul. Dacă aș fi fost în locul lor, aș fi ajuns întocmai ca și ei.

Nu îi învinovățesc, nu îi chem să vină în Israel; aș vrea doar ca ei să-și cunoască scopul, misiunea și destinul, căruia nu-i pot scăpa. Conform legilor naturii, ei trebuie să se unească în calitatea dăruirii, a garanției reciproce și să dea un exemplu celorlalte națiuni americane și nu să se lase asimilați, cum și-au dorit cândva și evreii germani, ci, din contră, să se unească și să fie un exemplu, o lumină pentru națiuni, în scopul ieșirii din criză.

Oricine decide să se mute în Israel ar trebui să știe că, prin simpla mutare a corpului și a posesiunilor sale aici, va schimba foarte puțin. Dacă vii să trăiești în Israel, adu aici nevoia de schimbare a poporului acestui stat, de unire și de realizare a cuvintelor profeților. Cere de la oameni să-și schimbe bazele vieților lor și, pentru că israeliții țin cont de opinia “Americii” învață-i acest lucru.

 

Care este sursa de energie?

În înţelepciunea Cabala, atunci când vorbim despre „materie”, noi ne referim la dorinţă. La un nivel fundamental, dorinţa este doar o acţiune inanimată de auto-conservare, cea mai „leneşă” dintre dorinţe. Se mulţumeşte să menţină doar structura sa, pe care nimic nu trebuie să o dăuneze sau să ajute. Esenţial este să rămână aşa, întotdeauna. Este dorinţa simplă, respingerea veşnică a oricărei dezvoltări.

Ca un flux de apă, dorinţa la nivelul mineral este de a aspira la o viaţă mult mai stabilă şi cea mai stabilă este mai jos. Problemele încep doar atunci când dorinţa se dezvoltă, devine „mai grea”, precum elementele de la sfârşitul tabelului periodic a lui Mendeleev. Ele nu sunt mai stabile, sunt doar pregătite să „ilumineze”, să emită radiaţii.Sunt momente când ele se descompun.

În general, din punct de vedere tehnic, toată tehnologia noastră este bazată pe nivelul mineral. Recent, noi am început să intrăm în celulele vii cu ajutorul biotehnologiei. Până în prezent, noi am fost satisfăcuţi de nivelul cel mai de jos al materiei, care se întâmplă a fi foarte bogat şi mare. Acest lucru nu este de a respinge ceva, ci mai degrabă este posibil să-l utilizeze într-o manieră diferită.

De exemplu, conectând metalele, obţinem rezultate minunate. Chiar şi semi-conductoarele şi componentele sistemelor electronice sunt rezultatul aliajelor metalice datorită adăugării sau scăderii de electroni, a diferenţelor dintre substanţe. Pe scurt, numai la nivelul mineral ne folosim de o varietate de forme şi unele nu sunt încă, cunoscute şi, în ceea ce priveşte nivelul vegetal, suntem, în întregime, amatori.

Întrebare: De ce există, în mod special, un potenţial de putere în nivelul mineral ? Exploziile nucleare, procesele stelare – se pare că au o dorinţă de odihnă?

Răspuns: Nivelul vegetal absoarbe substanţele din mediul înconjurător şi le utilizează pentru a se dezvolta, dar nivelul mineral nu vrea decât să se păstreze. Starea ideală, deoarece este un mediu stabil în care, de asemenea, este stabil şi, dimpotrivă, influenţa mediului nu îl dezvoltă. Mai degrabă, se rupe, distruge şi se „omoară”. Plantele absorb ceea ce le este util şi emit ce este dăunător, deci, se dezvoltă.

Chiar dacă nivelul mineral emite sau expulzează ceva, nu este decât maniera de a rămâne mai mult, mineral. Substanţele radioactive se opresc, în final, din radiere, chiar dacă asta poate dura sute şi mii de ani, deoarece nivelurile inferioare procesează progresul în ritmul cel mai lent. În orice caz, toate acestea tind spre repaus, emiţând doar ceea ce nu le ajută a se menţine în starea statică.

Deci, energia care provine din natură, este derivată din comunicarea dintre Lumină şi vas sau, cu alte cuvinte, dintr-un conflict între contrarii. Dacă putem crea o rezistenţă între plus şi minus, obţinem energie şi o utilizăm. Este ceea ce se întâmplă cu energia nucleară. O realizăm cu ajutorul rezistenţei şi, dacă această rezistenţă nu există, în contrast, noi putem să le opunem una împotriva alteia şi să provocăm o explozie.

Altfel, într-o explozie atomică, în primul rând, există o activare a unei explozii regulate, care aduce două părţi opuse, în acelaşi timp, în punctul în care vor începe să emită energia unei explozii nucleare. În mod evident, ofer o descriere primitivă a acestui proces, numai cu titlu de exemplificare şi nu în detaliu.

De aceea, dacă există o lipsă a rezistenţei atunci când contrariile se întâlnesc, asta conduce la un „scurt circuit” şi distrugere. În Cabala, această rezistenţă este numită ecran (Masach). Atunci când avem un ecran, vom obţine o energie pozitivă pentru munca spirituală şi când nu avem ecran, Lumina intră în substanţa dorinţei şi o arde.

Întrebare: De ce este eliberată o energie intensă printr-o explozie nucleară la nivelul mineral al naturii ?

Răspuns: Într-adevăr, această energie distruge vegetaţia şi animalele, obligându-le să se întoarcă la nivelul mineral. Aceasta se produce deoarece nivelul mineral este nivelul de bază al dezvoltării. Totul porneşte de aici şi este pregătit de distrugere, totul revenind la sursă.

Cu toate acestea, în toate cazurile, principala sursă de energie este Lumina, kli (dorinţa) şi rezistenţa dintre ele. La fiecare nivel, noi putem să utilizăm această energie dacă vom controla situaţia. La ora actuală, noi nu putem controla procesele decât la nivelul mineral. Referitor la alte niveluri, nu am învăţat, încă, să le utilizăm, pentru că nu ştim şi nu suntem conectaţi la sursa vieţii. Noi avem, în mâinile noastre, doar plus şi minus la nivel mineral şi, la alte niveluri, trebuie să fim similari cu viaţa reală, ceea ce înseamnă un ecran cu Lumina Reflectată.

Prin urmare, astăzi, noi nu înţelegem mecanismele profunde care sunt caracteristice lumii vegetale şi celei animale.  Este adevărat că noi studiem diverse fenomene, dar nu atingem esenţa, forţa vitală interioară. Ea ne scapă, deoarece este elaborată în conformitate cu spiritualitatea.

Deci, viaţa este un fenomen unic. Toate condiţiile sunt realizate astfel că nu există decât un singur loc în creaţie, ca un punct în inimă, unde nivelul mineral se dezvoltă în vegetal. Toate componentele şi factorii de aici la infinit sunt conectate între ei pentru a trezi dezvoltarea vegetală, animală şi vorbitoare pe Pământ. În acest sens, putem spune că Pământul se găseşte în centrul Universului.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 10.04.2013, „Introducere în cartea Zohar”

Omul ar trebui să vândă, mereu, grinzile din casa lui

„Un om ar trebui să vândă, mereu, grinzi din casa lui şi să poarte pantofi în picioarele lui.” (Shabbat , 129).

 Întrebare: Ce înseamnă, în sens spiritual, „să vândă grinzi din casa lui” ?

 

Răspuns: „Grinzile din casa lui” sunt toate gândurile, dorinţele şi întreaga mea concepţie despre viaţă, care mă obligă să-mi fac griji în privinţa mea, în loc să mă unesc cu prietenii. În scopul de a construi o imagine de ansamblu, un sistem, trebuie să vând această „casă”, atât de dragă mie.

Dar, acest lucru nu este suficient. Trebuie să cumpăr pantofi pentru a-i pune în picioare, ceea ce înseamnă că am nevoie de o forţă defensivă care mă menţine în domeniul său. Nu este suficient de a anula, pur şi simplu, opinia mea, nici de a coborî capul înaintea grupului, ceea ce se numeşte „a vinde grizi din casa lui.” Am nevoie să primesc puterile care îmi permit să rămân lipit de prieteni, mai presus de toate gândurile care sunt evocate în mine.

Aceasta înseamnă că nu este suficient să mă anulez, dar am nevoie de o forţă suplimentară care mă leagă de grup. Aceasta se numeşte „un legământ” sau „pantofii în picioarele sale” (raglan), pentru „a nu fi un spion” (meragel, care are aceeaşi rădăcină ca şi pantofi, în ebraică), în beneficiul ego-ului meu.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 07.04.2013, Scrierile lui Rabash

 

Închizând cercul

Ce am atins la Congresul European? În primul rând, am creat între noi o anumită înţelegere reciprocă. Ne-am unit într-un singur grup european. Nu este important că limba şi, în parte, mentalităţile, ne deosebesc. Este Babilonul, precum în urmă cu 3800 ani, când s-a dezintegrat în mai multe părţi. Astăzi, suntem în acelaşi Babilon şi ne-am reunit din nou, dar nu pentru a continua suferinţa babiloniană.

Mai degrabă este în scopul de a ne uni, în conformitate cu metoda dezvăluită lumii, atunci. Ca şi cum noi am închide cercul, ne-am întoarce în aceeaşi stare. Nu este important că, în loc de 3 milioane de Babilonieni, astăzi suntem şapte miliarde. Este vorba, simplu, de o nouă diviziune a sufletului general, astfel încât, pentru fiecare dintre noi, va fi mai uşor de a corecta mica sa particulă. Dar, în esenţă, noi reprezentăm partea Babilonului pregătită pentru această corecţie. Ansamblul Kli-ului general (vasul sau dorinţa) este, în special, „crema” care se ridica la partea superioară şi trebuie să fie adunată şi unită, apoi corectarea întregii lumi va avea loc.

Eu cred că am atins, aici, o bună înţelegere reciprocă, iar acum, avem mult de muncă: să realizăm misiunea noastră.

Veţi vedea cum, fiecare dintre voi, va fi foarte căutat, cum fiecare dintre voi poate deveni un profesor, un educator. Oamenii se vor agăţa de voi, deoarece nu înţeleg situaţia în care se găsesc şi, în special, metoda corecţiei pe care o descoperă brusc: „Cum putem să se unim? Cum putem să ne aşezăm în cerc? Despre ce vorbim? Cum putem interacţiona? Cum putem descoperi contactul între noi?”

Aici ne referim la mici detalii pe care le simţim în interior deoarece le trăim, în timp ce a explica asta cuiva, într-o manieră ştiinţifică şi sistematică, este dificil şi foarte complex. Toată lumea înţelege că, dacă o persoană simte ceva în interiorul său, este un lucru, dar, când începe să transmită asta altcuiva şi o altă persoană, care nu înţelege sau nu simte materialul, o repetă doar într-un mod mecanic, atunci asta este complet altceva.

Astfel, fiecare dintre voi va fi foarte solicitat. Începeţi să participaţi la educaţia integrală şi virtuală şi veţi vedea cum oamenii vor fi atraşi de voi. Fiecare dintre voi va valoara greutatea lui în aur.

Creatorul se va întoarce la noi numai atunci decât atunci când vom fi un punct de trecere spre lumea exterioară şi nu altfel. Aceasta este scris în toate cărţile de Cabala. Este modul în care natura este creată: printr-un sistem deschis, complet de diseminare. Şi dacă, prin noi, va exista un canal deschis spre lumea exterioară, atunci prin el, Lumina Superioară va trece şi va străluci în lume.

Ea nu se va opri în niciun loc, nu va face decât să circule şi să se dezvăluie. Dacă nu îl vom restrânge, ci vom face un canal deschis, Lumina va circula prin noi.

 

Congresul European din Germania, 24.03.2013, Lecţia 6

 

Efortul dincolo de puterea umană

Întrebare: Ce semnifică efortul dincolo de puterea umană?

Răspuns: Efortul dincolo de puterea umană este cel care nu e dirijat în direcţia naturală a omului, în beneficiul personal. Este revelat în grup, în devotamentul faţă de mediul lor,iar asta este dincolo de eforturile personale ale omului. Mai mult, când o persoană dezvăluie asta, se regăseşte în incapacitatea de a face astfel de lucruri. De aceea, ea se întoarce spre Creator cu o cerere de ajutor pentru a face un astfel de efort.

Este spus:” De dragul fraților și  tovarășilor mei am spus: Pacea fie cu voi!”. Este imposibil să te întorci spre Creator cu o cerere care nu este condusă în scopul Creatorului Însuşi, ci sub El. Dar ființei umane i se permite să se întoarcă spre Creator pentru a cere ajutor în construirea vasului său. Este singura rugăciune justificabilă.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 09.04.2013, Scrierile lui Rabash

Într-un snop

Întrebare: Cum putem lucra împreună într-un grup care se anulează înaintea superiorului ?

Răspuns: Pentru asta, fiecare îşi înclină capul înaintea fiecărui prieten. Cu ajutorul spargerii Kelim,vi s-a dat oportunitatea să munciţi cu prietenii  precum cu Creatorul. Nu puteţi vedea sau atinge asta cu dorinţele voastre necorectate; prin urmare, munciţi cu grupul.

Cu cât sunteţi mai departe de Lumina Superioară, cu atât sunteţi şi de prieteni. Asta construieşte starea corectă în voi, un „câmp comun” unde puteţi „să vă jucaţi” şi să vă antrenaţi cu ei.

Atitudinea voastră faţă de ei este exact atitudinea voastră faţă de Creator, dar aici, vedeţi rezultatele, lucraţi cu ei asupra schimbărilor stărilor, atât în voi, cât şi în prieteni. Creatorul este absolut şi, în grup, există reciprocitate, schimbările de aici vă pregătesc mult mai bine pentru întâlnirea cu El. Voi dispuneţi de două dorinţe – dorinţa de primire şi dorinţa de dăruire – care apar înaintea ego-ului vostru şi al prietenilor şi, astfel, obţineţi un kli complet, gata să se confrunte cu Creatorul.

Adevărul este că totul este pregătit prin înţelepciune divină, care vă furnizează tot ce este necesar sub forma grupului, pentru întreaga cale.

Să presupunem că trebuie să urci de la nivelul 120 la nivelul 121. Acolo, te găseşti în ascundere şi chiar în tăinuire, în obscuritate absolută, unde nu există o memorie a Creatorului şi gânduri şi sentimente inexplicabile te copleşesc…deci, cum putem trece de această obscuritate teribilă, la nivelul următor ? Facem asta doar cu ajutorul grupului, precum studenţii lui Rabbi Shimon. Şi veţi descoperi, din nou, că toate relaţiile dintre prieteni sunt ajustate cu precizie, pentru a modela acest nou nivel.

Întrebare: Deci, ce poate face grupul ca să se supună şi să se ridice la nivelul următor ?

Răspuns: Grupul nu are nevoie să se supună, mai degrabă fiecare membru să se supună pe sine, la noţiunea de conectare şi unitate. Şi apoi, împreună, construim un suport pentru dezvăluirea Creatorului, un loc pentru reşedinţa Sa, Shechinah.

Întrebare: Dar, nu aici trebuie să existe o renunţare comună, când trecem prin stări diferite ?

Răspuns: Tu simţi ce înseamnă să fiţi împreună, intr-un singur snop, mănunchi (Omer). Lucrul principal este a te anula, cu alte cuvinte, a te supune, cu toate forţele, pentru a construi o legătură între prieteni. Smerit, reduci mândria ta privind conexiunea şi eşti preocupat ca toată lumea din grup, inclusiv femei şi copii, să fie conectată; să se comporte, unul faţă de celălalt, cu dragoste, cu înţelegere, fără nicio plângere unul faţă de altul. Creatorul ne oferă un loc pentru eforturi şi noi trebuie să stabilim, pur şi simplu, o conexiune între noi. Dacă nu, atunci nu va fi nicio continuare la asta…

 

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 05.04.2013, Scrierile lui Rabash

 

Singura cale pentru a ajunge fericit

Întrebare: Dacă fiinţele create au fost create pentru a se bucura, atunci de ce trebuie omul să muncească pentru a obţine dăruirea către Creator şi nu, pur şi simplu, să se bucure de viaţă?
Răspuns: Omul poate uneori să se bucure de viaţa corporală, dar nu toată viaţă şi nu tot timpul. Chiar oamenii bogaţi, care chiar au de toate, nu pot simţii plăcere în fiecare moment al vieţii lor, deoarece nu acesta este scopul creaţiei.

Privind îndeaproape, vom vedea că până şi viaţa unui rege nu este uşoară. Creatorul aranjează câte un rol pentru fiecare şi forţează omul să avanseze conform scopului creaţiei, într-un mod bun sau unul rău. Oamenii avansează de obicei prin calea suferinţei, care se numeşte „în timpul ei”. Dar dacă sufletul omului are o rădăcină specială, i se dă o şansă să îşi accelereze dezvoltarea, să „sanctifice timpul”, ceea ce înseamnă că participă de fapt la munca Creatorului. Pentru a face asta, el trebuie să se ţină de două forţe interne, nu să opereze numai conform unei forţe, aşa cum fac oamenii obişnuiţi.

Este imposibil să avansăm numai prin plăcerile din lumea corporală. Vedem că lumea se scufundă într-o mare suferinţă, în ciuda dezvoltării tehnologice care, aparent, permite o deplină prosperitate. Creatorul întrerupe toate încercările noastre de a ne organiza viaţă corporală şi nu ne lasă să ne bucurăm de ea. Înclinaţia rea pe care El a creat-o, ne controlează în mod constant, distrugând astfel tot ce începem bine.

Dacă încercările noastre nu ar contrazice scopul creaţiei, atunci fără îndoială, totul s-ar îmbunătăţi cumva. Am trăi ca animalele, conform instinctelor noastre şi a planului naturii şi toată lumea şi-ar găsi locul în simbioza generală. Totuşi, nu putem face asta deoarece noi trebuie să atingem o stare specială.

Asta se referă în special la aceia cărora li s-a trezit punctul din inimă, dar toţi oamenii suferă pentru că simt forţa care îi împiedică să se dezvolte. Asta se întâmplă „sub raţiune”, inconştient, fără să înţeleagă unde, de ce şi cum ar trebui să se dezvolte şi ce forţe îi stăpânesc şi îi împing înainte. Omul încearcă în mod instinctiv să evite o influenţă neplăcută, rea şi este atras de bine. Toate calculele lui sunt bazate numai pe mai puţină suferinţă şi mai mult bine.

Totuşi, pentru sufletele speciale, Creatorul a pregătit o cale speciale de dezvoltare prin bine. Ei trebuie să atragă forţele care să îi dezvolte: Lumina Înconjurătoare superioară care Reformează. Aceşti oameni sunt bucuroşi faţă de sentimentele rele la fel cum sunt şi faţă de cele bune, ştiind şi înţelegând că totul vine numai de la Creator, că nu există nimeni în afară de El, şi că El se joacă cu noi.

Întreaga viaţă este un joc, deoarece cel superior îl dezvoltă pe cel inferior printr-un joc, iar noi trebuie doar să acceptăm regulile acestui joc, în ciuda complexităţii lui, a confuziei şi a dificultăţii. Trebuie să depunem un mare efort pentru a identifica jocul Creatorului şi a sta conectaţi la Cel care se joacă cu noi. În acest caz, ne găsim între două forţe: Faraonul şi Creatorul, şi suntem bucuroşi de şansa de a avansa. Apoi, putem avansa cu adevărat numai prin calea bună!

Oamenii care se pot ţine de aceste două forţe şi le stăpânesc ca pe nişte hăţuri sau care devin ca un cal care avansează singur, ghicind dorinţa călăreţului, aceşti oameni simt că sunt fericiţi. Ei au multe probleme. Întreaga lume, pentru care ei sunt responsabili, se află pe umerii lor, dar ei sunt fericiţi pentru acest rol, pentru conexiunea cu Creatorul, a cărui comandă o împlinesc.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/13Scrierile lui Rabash