Întrebare: Există sentimente diferite de rău în raport cu Creatorul și în raport cu prietenul?

Răspuns: Pentru dorința noastră de a primi, nu contează dacă avem de-a face cu Creatorul sau cu un prieten. Nu există nicio distincție, deoarece omul își formează întotdeauna atitudinea din propriile vase necorectate.

Dacă omul își îndreaptă atenția către ceva în afara dorinței sale de a primi, fie că este vorba de Creator sau de un prieten, măsura corectării și magnitudinea și calitatea dorinței de a primi determină atitudinea sa față de acel obiect. Nu există nicio diferență.

Prin urmare, putem folosi grupul, și în funcție de reacția noastră la acesta, și în funcție de relațiile noastre reciproce din grup, să examinăm și să analizăm critic dorința noastră de a primi, să cerem corectări și să le ducem la îndeplinire. La urma urmei, dacă omul are o direcție îndreptată în afara dorinței de a primi și se află dincolo de aceasta, atunci este la fel și în raport cu grupul și în raport cu Creatorul.

Totuși, când vine vorba de atitudinea mea față de mine însumi, atunci, desigur, contează dacă vorbim despre grup sau despre Creator. Ce plăceri îmi poate oferi grupul în comparație cu Creatorul?

Totul depinde de gradul în care mă aflu. Se poate să fac o restricție față de Creator și să spun: „Ce este Creatorul pentru mine? Ceea ce contează pentru mine este respectul grupului.” Sau dimpotrivă, s-ar putea să-mi restricționez deja atitudinea față de grup: „La ce am nevoie de grup? Vreau divinul.” Dar eu sunt cel care vrea.

Când omul încearcă să lucreze fără să se întoarcă deloc către sine, descoperă că, dacă nu este pentru sine, ci în afara sa, atunci nu contează pentru cine face sau cui anume îi va aduce beneficii. Dacă este în afara mea, dacă nici la început, nici în timpul acțiunii, nici după aceea nu primesc niciun răspuns în mine, atunci ce diferență face căruia dintre o mie de factori posibili îi dăruiesc acum, dacă rezultatele rămân acolo și nu se întorc la mine?

Ce diferență face care sunt acești factori? Din perspectiva dorinței de a primi, nu-i pot analiza; nu am nicio conexiune cu ei. Se pare că arunc ceva din mine în spațiu și asta e tot.

Dar cum îmi evaluez dăruirea? Este mare sau mică? De înaltă calitate? Adevărul este că eu măsor doar măsura în care este detașată de mine. După cum scrie Rabaş, există o conștientizare a măreției Creatorului înainte ca omul să se deconecteze de sine și există o conștientizare a măreției Creatorului după ce se deconectează de sine.

În al doilea caz, lucrez într-o stare în care nu simt deloc actele mele de dăruire. Le detașez de „eul” meu ca și cum le-ar arunca în spațiu.

De ce fac asta? Pentru că societatea îmi dă sentimentul importanței unor astfel de acțiuni. Cu alte cuvinte, dobândesc simţirea importanței a ceva ce este în afara dorinței mele de a primi, un Kli, o dorință neîmplinită, și dintr-o dată simt că trebuie să o împlinesc dăruind din exteriorul meu. Astfel, o anumită dorință din afara mea devine împlinită.

Dacă omul lucrează la asta, trece treptat într-o stare în care poate atinge cu adevărat ce înseamnă să acționezi nu pentru sine, mai presus de rațiune. Și acest lucru vine treptat.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate omul să-L aibă în minte pe Creator într-o stare de întuneric extrem, într-un sentiment de cădere mai jos decât orice există?

Răspuns: Omul nu poate menține simțirea prezenței Creatorului sau simțirea scopului în orice stare. Și nu doar în orice stare; poți spune că în niciuna, pentru că învățăm din greșeli. Din negativ, ajungem să cunoaștem pozitivul.

Aceasta înseamnă că de fiecare dată când trebuie să încerc și să eșuez, să încerc din nou și să eșuez din nou. Dar asta nu înseamnă că scopul meu este să eșuez. Scopul meu este să obțin succesul, iar atunci un eșec nu este deloc un eșec, ci o modalitate de a-mi arăta o altă dorință neîmplinită pe care trebuie să o împlinesc.

Prin urmare, calea noastră include două tipuri de stări, două tipuri de simțiri, care sunt constant în contradicție una cu cealaltă. Omul se află întotdeauna între ele ca între ciocan și nicovală.

El se poate menține doar cu ajutorul mediului înconjurător. Nu-mi pot imagina un om care perseverează cu adevărat și avansează singur. Poate că studiază. De exemplu, recent, un israelian din Oslo m-a sunat; Locuiește acolo de șaptesprezece ani: „Citesc site-ul dvs. web, particip la forumul ebraic.” Dar el nu avansează! Nu simte că îi lipsește puterea.

Baal HaSulam a scris despre asta de sute de ori: „Omul nu simte o lipsă de putere atunci când cade și nu poate ieși din cădere, iar asta înseamnă că nu avansează. Adevăratul semn al progresului este atunci când începe să aibă nevoie de o forță externă.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem neutraliza lucrurile care însoțesc oricare dintre acțiunile noastre cu scop în timpul perioadei de pregătire: egoul, dorința de a primi, nevoia de respect de sine și mândria? Cum alegem forța dăruirii, pe Creator?

Răspuns: Am o mie de dorințe, tot felul de aspirații. Nici măcar nu știu ce este în mine. Dacă vreau să lucrez ca un bun psiholog, încep să mă adâncesc în mine, să analizez fiecare factor și modul său de acțiune și să caut o oportunitate de a influența sau corecta ceva.

Poate că rodul acestor eforturi va fi o diplomă de doctorat în psihologie. Corectarea nu va veni din asta, deoarece nu mă corectez și nu mă văd sau „mă citesc” cu mintea mea. Doar lumina, care aduce o schimbare în dorința mea de a primi, îmi explică cine sunt, într-un mod diferit de fiecare dată.

Prin urmare, nu trebuie să mă cufund în mine însumi, ci să mă întorc spre exterior, adică să tind constant către Creator sau grup. Trebuie să dobândesc aceste calități, înțelegând că măreția se află în ele.

Pentru a corecta dorința de a primi, nu putem rămâne în ea. Lumina construiește vasul, şi lumina corectează vasul. Dacă nu o atragem, doar ne vom încurca în natura noastră animalică și nu ne vom elibera niciodată de ea. Atunci vom fi oameni de știință care se ocupă de partea noastră animalică, precum psihologii și nimic mai mult.

Nici măcar ei nu știu nimic despre partea interioară a unui om, în special despre acele calități care sunt puțin mai apropiate de spiritualitate. În domeniul calităților la nivel uman, ei nu au nicio înțelegere și recunosc asta.

Toată munca noastră nu este despre examinarea interioară: „Cine sau ce sunt eu?”. Munca ar trebui să aibă ca scop atingerea dăruitorului, a unicului, starea de „nu există nimeni în afară de El”, Binele care Face bine.

Trebuie să lucrezi constant în afara ta, către El. Aceasta ar trebui să fie sarcina mea principală. Și toate dorințele mele de a mă întoarce în interiorul meu și de a mă explora sunt o adevărată Klipa, un obstacol care vine ca urmare a faptului că Creatorul îmi lărgește vasele, și de fiecare dată mi se par mai importante decât atingerea Creatorului ca fiind Unicul, Cel binevoitor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când omul simte că durerea este practic o parte a tratamentului, se bucură. Și totuși, cum poate face față durerii? Cum poate împiedica ca aceasta să îl afecteze negativ și cum poate omul să evite nerăbdarea și iritabilitatea?

Răspuns: Să presupunem că omul simte durere. Când se conectează la cauză, la Creator, aceasta îi îndulcește suferința, deoarece el vede că există o cauză. Atunci omul înțelege deja că Creatorul, desigur, are o intenție bună în a-i trimite această durere.

Acest lucru este valabil și pentru nivelul mineral al sfințeniei. Totuși, dacă nu trec la etapa următoare, atunci nu avansez. Cu siguranță am finalizat o etapă; am conectat durerea la sursa ei.

Dar acum trebuie să fac următorul pas. De ce mi-a trimis-o? Acum, trebuie să aduc cumva acea durere înapoi și să lucrez cu ea, ca şi cum ar fi un vas gol care trebuie corectat. Atunci deja tratez durerea ca pe un semn care îmi arată unde trebuie să mă schimb.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Strădania care vizează realizarea măreției dăruitorului este singura noastră muncă, aşa ca în exemplul oaspetelui și gazdei.

Fie acționez conform dorinței mele de a primi plăcere, fie intră în imagine nivelul meu „uman”, punctul din inimă, calitatea Bina, pe care am primit-o ca urmare a sfărâmării vaselor. Aceasta este o scânteie divină de Sus, sufletul meu, în fața căreia simt gazda. Apoi am două elemente de percepție în mine: dorința mea naturală de a primi plăcere de la gazdă și punctul din mine care simte gazda Însăși ca dăruitor.

Acum efectuez două tipuri de calcule: cu El ca dăruitor de plăcere și cu El ca dăruitor. Mă aflu în această separare și aici începe munca. Ce este mai important pentru mine? El, măreția Lui sau aranjarea relației mele cu El? Sau nu contează pentru mine cine este El și ce este El atât timp cât primesc de la El și mă umplu?

Prin urmare, dacă vrem să ne dezvoltăm corect, trebuie să cultivăm constant conștientizarea gazdei, conceptul de gazdă, dăruitor. Inițial, omul stă în fața gazdei și nu-L vede. A nu vedea gazda este foarte important, deoarece acest lucru îi aduce rușine omului, sentimentul că este un primitor, că trebuie să-și limiteze dorințele și să-și exercite toată puterea pentru a-și dezvolta atitudinea față de dăruitor, astfel încât acesta să devină din ce în ce mai important decât plăcerile care vin de la El.

Dacă El este mai mare decât plăcerile care vin de la El, atunci îmi limitez continuu dorința de a primi și nu doresc să operez în cadrul ei. Prefer să rămân în conexiune cu dăruitorul, care este măreț. Acest lucru îmi oferă o plăcere mai mare, o încredere mai mare și mă umple și mai mult. Și mă umple de dragul de a primi, ceea ce se numește „Lo Lişma”, totuși prefer să fiu conectat cu gazda decât cu plăcerile pur și simplu.

Apoi vine o etapă în care chiar și această conexiune de „consumator”, cu gazda, când Îl „folosesc” pentru propriile mele interese, nu-mi mai pare favorabilă. Când prefer conexiunea cu gazda în locul plăcerilor, acea conexiune trezește în mine o conștientizare a naturii caracterului Său.

Aceasta implică să acorzi importanță actului de dăruire, calității dăruirii în sine. Aceasta se numește „vraja sfințeniei”. Această calitate în sine devine atât de importantă pentru mine încât nu mai doresc să fiu conectat cu gazda prin vasele mele de primire. Vreau să mă conectez cu dăruirea și să-i aparțin. Aceasta înseamnă că omul începe să iasă din sine în calitatea de dăruitor.

Apoi caută mijloacele prin care poate face cu adevărat acest lucru. El are nevoie în continuare de conștientizarea măreției gazdei, dar acum a măreției Sale ca dăruitor. Aceasta este Bina pură, pe care omul dorește să o dobândească. Pe măsură ce o dobândește, începe să semene cu gazda, dar numai în sensul că dorește să fie ca El. Aceasta înseamnă că omul, ca să spunem așa, dobândește Galgalta ve Eynaim, calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce se întâmplă dacă am investit prea mult într-un prieten?

Răspuns: Vorbești ca și cum ai fi dobândit un prieten, ca și cum ai fi investit eforturi în el, iar acum el te tratează bine. „I-am dat o bomboană, iar acum este prietenul meu.”

Dar în înțelegerea noastră, un prieten este cineva care mă ajută să mă conectez cu Creatorul. Un prieten este o forță suplimentară prin care mă apropii de Creator, care este în esență prietenul meu. Și îmi investesc eforturile în grup tocmai pentru a primi de la acesta puterea de a mă conecta cu cel superior.

Astfel, nu trebuie să mențin constant relații bune cu toată lumea, astfel încât toți să fie prietenii mei în sens corporal, în care oamenii mă tratează bine și eu îi tratez bine pe ei.

În grup, sunt posibile stări foarte dificile, stări trimise de Creator. Nu ne putem măsura adevărata stare prin ceea ce se întâmplă în grup. Putem trece prin tulburări și perturbări în care toată lumea se află în stări de neînțelegere și ură, când unul nu-l poate înțelege pe celălalt etc., și totuși aceste stări sunt benefice și atunci vorbim cu adevărat despre un grup de prieteni.

Se numesc prieteni pentru că fiecare vrea să se dăruiască pe sine celuilalt, pentru a se apropia de Creator, iar toată lumea înțelege că acesta este sistemul.

Întrebarea dacă suntem prieteni sau nu, nu este verificată de simțurile umane: eu mă uit și nu văd pe nimeni aici care să fie prieten în sens corporal; singurul lucru real este scopul comun.

Din Lectia zilnica de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poți ajuta un prieten care a căzut în necazuri în sens corporal?

Răspuns: Să presupunem că un prieten vine la mine și îmi povestește despre o problemă cu care se confruntă. Nu contează exact ce; să spunem că se simte rău. Relaționând cu el ca cineva din grup, ca o forță cu care avansez spre Creator, îi iau necazul și încep să mă rog Creatorului cu dorința sa neîmplinită (Hisaron). Aceasta se numește: „Cel care se roagă pentru prietenul său primește primul răspuns”.

Trebuie să-i iau Hisaron-ul și problemele lui în loc de ale mele și să mă întorc către Creator cu ele ca și cum eu nu aș avea nicio problemă. Dacă eu cu adevărat nu aș avea nicio problemă, aici nu este prea multă înțelepciune în asta.

Dar dacă am și eu probleme foarte mari și totuși iau problemele prietenului în loc de ale mele, menținând în același timp conștientizarea a ceea ce fac, adică îmi las puțin ego-ul deoparte și lucrez spre Creator cu Hisaron-ul prietenului, atunci aceasta este o muncă pur spirituală.

Întrebare: Și cum rămâne cu direcția propriei munci a prietenului?

Răspuns: Ce este această preocupare a mea? Îi cer Creatorului să-i îmbunătățească starea, adică să-l avanseze spre scop, deoarece lipsa de avansare către scop îi aduce aceste nenorociri. Acest lucru se poate manifesta prin orice, de la o datorie de 10.000 de dolari la unele boli sau dezastre.

Trebuie să accept nivelul corporal al prietenului ca fiind propriul meu nivel spiritual. Ce înseamnă asta?

Prin suprimarea propriei mele dorințe de a primi, iau dorința prietenului și lucrez cu ea. Aceasta înseamnă că lucrez spiritual; sunt într-o muncă în dăruire către altcineva. Dacă iau orice probleme corporale ale unui prieten, indiferent cât de banale, în locul propriilor mele necazuri, al propriilor mele cereri și le aranjez în așa fel încât să le cer cu adevărat Creatorului, atunci aceasta se numește a fi „liderul poporului”.

Un lider al poporului este cel care ia toate necazurile oamenilor în loc de toate problemele personale și se întoarce către Creator cu ele, dorind ca acestea să fie împlinite, iar nu ale sale, ca ei să primească totul, de la starea lor actuală până la sfârșitul corectării, iar el nu. Și este pregătit pentru asta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Omul aflat într-o stare de coborâre simte că el și dorința sa de a primi sunt unul și același lucru.

Răspunsul meu: Într-o coborâre, omul se identifică cu adevărat cu dorința de a primi. El este cufundat în ea, complet sub controlul ei și nici măcar nu simte că este rea. Este similar cu modul în care poporul lui Israel nu se simțea rău în Egipt. Ei se simțeau bine acolo și nu simțeau povara muncii.

„Și fiii lui Israel au oftat din cauza muncii”, este un lucru care s-a întâmplat mai târziu, când a venit un alt Faraon, care a devenit rău. Înainte de asta, el era bun: muncim, dar ne și bucurăm de eforturile noastre. Așa se simte omul.

Întrebare: Dacă există o astfel de stare, ar trebui grupul să vină la om și să-i descrie starea lui? Sau ar trebui ca omul să vină la grup și să ceară ajutor?

Răspuns: Grupul poate oferi unui prieten diverse lucruri, inclusiv sfaturi generale, deoarece prin aceasta, el se dezvoltă.

De exemplu, suntem afectați de citirea articolelor despre stări pe care nu le-am atins încă, sau poate în care ne-am aflat puțin, sau poate vom fi mai târziu. Trebuie să trezim lumina superioară asupra noastră, astfel încât să ne aducă constant stări noi. Grupul poate vorbi despre asta.

Cum te influențează asta? Prin faptul că îți amintește că Creatorul este măreț? Dar și alți oameni strigă ceva similar în felul lor. Cum te poate influența asta?

Grupul trebuie să transmită, prin diverse impresii, înțelegerea faptului că atingerea stării eterne și perfecte este singurul lucru care îți stă în față.

Ai un punct în inimă; vii la grup fără să știi nimic. Dar dacă îl angajezi cu punctul tău din inimă, grupul acționează asupra ta ca pântecele unei mame asupra unui embrion. Te dezvoltă. Și tot ce ai nevoie este să te anulezi, să te anulezi în fața lui.

Sunt oameni care vin, și indiferent cât timp stau la lecții, ei nu înțeleg nimic. Apoi merg să lucreze în bucătărie timp de o lună sau două și aceasta devine forma lor de auto-anulare în fața grupului. Și dintr-o dată, ei încep să simtă că grupul îi influențează. Acest lucru se întâmplă sub influența luminii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 13/02/26, Rabaș – Art.29, 1989-Ce este pregătirea pentru primirea Torei, în muncă – 2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate ca un sentiment precum invidia să fie o forță care ne îndreaptă spre scop?

Răspuns: Nu doar invidia mă împinge spre scopul meu. Nu este nimic rău sau bun la mine, pentru că așa îmi evaluez calitățile și stările. În realitate, nu există nimic creat în zadar, nimic inutil pentru atingerea scopului.

Ne putem simți a fi ceva, dar pe măsură ce învățăm, am coborât în ​​această lume de la cel mai înalt grad, iar tot ceea ce există în noi acum va deveni mai târziu, cu ajutorul ecranelor (Masachim), cele mai bune calități.

Prin urmare, nu ar trebui să ne angajăm în corectarea trăsăturilor de caracter, ci doar în străduința spre scop – și atunci toate calitățile noastre, toate părțile dorinței, vor servi doar ca ajutor.

Omul nu trebuie să ascundă sau să suprime niciuna dintre dorințele sale; aceasta nu este metoda Cabala! Cabala spune contrariul. Dacă un om suprimă ceva în sine, ucide astfel o parte a creației din interiorul său.

Trebuie doar să urmăm legea: „Lumina conținută în Tora îl întoarce pe om la sursă.” Adică, în timpul studiului și în timpul diferitelor activități din grup, când toate gândurile mele sunt despre corectare, lumina înconjurătoare (Or Makif), lumina care se întoarce la sursă, strălucește asupra mea. Nu există altă cale de corectare.

Omul nu ar trebui să creadă că este capabil să evalueze care dintre calitățile sale sunt bune și care sunt rele sau ce fel de corectare necesită fiecare. Altfel, el va începe să abordeze corectarea selectiv și va decide ce să corecteze la sine și ce nu. Nu există o prostie mai mare decât să pretinzi că înțelegi ceva despre asta!

Omul trebuie să acționeze doar acolo unde are un punct de liberă alegere, adică să-și organizeze un mediu care să-l influențeze. În orice caz, are nevoie de o forță externă care să-l tragă și să-l împingă înainte.

Forța externă este fie mediul, fie Creatorul. Dar din păcate, eu încă nu pot să-L influențez pe Creator astfel încât El să mă ajute; nu am încă o dorință suficientă pentru ca El să răspundă. El răspunde doar la o dorință completă, perfectă.

Tocmai mediul înconjurător este cel care construiește în mine această dorință completă, astfel încât ulterior să mă pot întoarce către Creator, iar apoi lumina mă va întoarce la sursă.

Din Lectia zilnica de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă simt că grupul nu face ceea ce ar trebui să facă, înseamnă că nu sunt pregătit pentru această situație, sau grupul chiar nu o face? Cum pot ști dacă aceasta este problema mea?

Răspuns: Grupul trebuie să-și îndeplinească acțiunile față de tine dacă te angajezi să le îndeplinești.

Vorbim atât despre acțiuni externe, cât și despre acțiuni interne. Acțiunile externe în sine nu înseamnă nimic! Dacă efectuăm doar acțiuni externe, va fi doar o întreprindere.

De aceea, acțiunile interne sunt extrem de importante aici. Ce vreau de la grup? În ce scop îmi investesc dorința, energia și eforturile în el? Fac asta fără motiv? Vreau să ajung la ceva prin eforturile mele!

Prin acțiunile mele în esență, cer grupului să-mi îndeplinească toate speranțele, să mă promoveze, să mă trezească. Altfel, de ce fac toate acestea? Doar ca să trec timpul?

Trebuie să primesc ceva de la grup. Întrebarea este: Ce cer?

Și asta trebuie să mă învețe grupul: ce să-i cer.

Din Lectia zilnica de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→