Întrebare: De ce avem nevoie de suferință fizică? Este vorba despre trezirea punctului din inimă?

Răspuns: Esența noastră materială este un corp căruia dorim să-i oferim confort maxim.

Trăim într-o familie și dorim ca totul să fie bine acolo: casă, copii, sănătate, pensie, odihnă etc. Adică, dorim să trăim confortabil în această lume.

Totuși, dacă omul realizează acest lucru și totul este bine în viața lui, devine un animal, pentru că deja nu aspiră la nimic; nu face nimic. Dă-i tot ce există și vei vedea că nimic nu se va schimba. Vedem cum, fără lupi, oile încep să se îmbolnăvească și să decadă.

La fel este și cu poporul evreu. Fără antisemiți, nu ar exista sioniști, nu ar exista un cămin evreiesc și o națiune evreiască. Înseamnă că trebuie să-i respectăm pe antisemiți și să înțelegem că ei există ca o anumită forță a naturii care ne susține. Altfel, am fugi în toate direcțiile.

La fel este și cu omul în general; el nu poate exista fără suferință. Suferința ne călăuzește pentru că suntem egoiști. Dorința noastră este absolut egoistă: să ne împlinim, să nu facem nimic și să avem totul în același timp.

Cum este posibil să realizăm acest lucru? Este imposibil! La urma urmei, sarcina unei ființe umane în natură este să atingă cea mai înaltă dezvoltare a sa. Dar dacă mă bucur și mă simt bine în legătură cu toate, atunci nu voi împlini niciodată această sarcină.

Nu trebuie să uităm că „iubirea și foamea conduc lumea”. Prin urmare, doar suferința ne împinge înainte. „Un om învins valorează cât doi neînvinși”. Acest lucru este într-adevăr adevărat. Prin urmare, „prin spini spre stele”. Ne lipsesc tocmai acești spini.

Înțelepciunea Cabala spune că un „punct în inimă” care s-a trezit într-un om declanșează în noi depresia, întrebarea despre scopul vieții și inutilitatea ei. Dacă nu ar fi așa, cum am merge mai departe? Astfel, doar suferința ne conduce.

Mai mult, trebuie să fie o suferință îndreptată spre atingerea scopului, anticiparea și aspirația spre acesta – suferința din iubire. Cu toate acestea, dacă ea ne lipsește, suntem îndemnați de alte suferințe. Așa este structurat întregul sistem al naturii și chiar o face.

Dacă vrei să mergi înainte corect și de bunăvoie, nicio problemă; există înțelepciunea Cabala pentru tine. Îți arată întregul sistem și direcția corectă către scopul predestinat. Scopul este definit dinainte. Nu există nimic de inventat.

Totuși, dacă nu ne îndreptăm spre el, atunci natura ne provoacă suferință prin diverse căi alternative. Ne conduce totuși către acest scop, dar deja pe calea lungă și încâlcită.

Întrebare: Se dovedește că suferința noastră pământească (animalică) ne conduce la suferința din iubire?

Răspuns: Nu imediat și nu direct, dar ne conduce. Orice mică suferință din viața noastră ne împinge înainte. Dacă omul ar fi înțeles acest lucru, ar aspira el însuși către scop și nu ar mai fi nevoie să „se miște cu un băț spre fericire”. Ar merge înainte mai repede decât l-ar putea ajunge bățul.

Aceasta este dezvoltarea sensibilă și asta ne arată Cabala: scopul și cea mai scurtă cale pentru a-l atinge, astfel încât să nu fiți împinși din spate de suferință.

Veniți și alăturați-vă dezvoltării blânde, bune și corecte. Așteptăm cu nerăbdare să vă vedem!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.11.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Suferinta - Niciun comentariu→

Rabi Elazar a spus: „Creatorul a spus: «Întreaga lume a fost creată doar pentru asta». Aceasta înseamnă că întreaga lume a fost creată pentru frica de Dumnezeu” (Rabaş, „Scopul Societăţii – 1”).

Există un scop înalt, care nu este perceput în simțirile noastre egoiste, în aspirația de a lua totul „în sine”. Ieșirea „din sine” și grija pentru ceea ce este „în afara mea” se numește frică spirituală (Yirat HaŞem).

În prezent, sunt anxios în legătură cu modul în care să mă umplu și să mă protejez. Aceasta se numește frică pentru sine.

În mod subconștient, suntem constant preocupați să atragem ceea ce este benefic și să ne distanțăm de ceea ce este dăunător pentru noi înșine, pentru egoismul nostru.

Frica spirituală înseamnă că experimentez frică pentru ceea ce este în afara mea. Îmi fac griji pentru ceilalți și pentru Creator așa cum o mamă își face griji pentru copilul ei mic, când toate gândurile ei sunt în el și despre el.

În această frică, în această grijă pentru celălalt, în afara mea, în afara egoismului meu, simt realitatea superioară.

Din Lecția nr. 1 Mega Congres, 24.07.2010

Filed under: Frica spirituala, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Spiritualitatea are doar forma pe care o construiești singur prin dorințele tale. De sus, ni se dă doar o înregistrare informațională (Reşimo), iar noi trebuie să construim singuri forma. De sus, din gradul superior, ni se dau și putere și minte pentru realizare, dar conform cererii noastre.

Nouă ni se pare că o lume gata făcută va cădea brusc peste noi de sus. Nu este nimic de așteptat. O construiesc eu însumi prin eforturile mele. Eu însumi imaginez această lume pe fundalul luminii.

Desenez imaginea celui superior, și în măsura eforturilor mele, imaginea devine din ce în ce mai adevărată. Fac tot ce sunt capabil. Desenez tot felul de forme. Uneori iese mai bine, alteori mai rău, iar alteori greșesc. Le creez și le șterg până când reușesc.

Și în procesul muncii mele, văd brusc că cel superior începe să mă ajute! El mă îmbracă ca o mână într-o mănușă și lucrează. Mă ajută ca o mamă care se joacă împreună cu un copil și îl ajută să construiască o casă din blocuri. Când încerc să fac ceva și nu funcționează, simt brusc că El este cel care mă ajută să înțeleg că nu ar trebui să fie așa, ci invers.

Dar toate acestea se datorează eforturilor mele, pentru că am încercat să construiesc ceva. Iar El trezește de asemenea, începutul acestui efort în mine, dar trebuie să-l continui eu însumi, să-i găsesc vlăstarul și să încep să lucrez pornind de la el. Aceasta se numește: „Eu, Creatorul, sunt primul și ultimul.”

Noi înșine trebuie să construim conexiunea dintre noi, această „casă”, locul unde Creatorul va fi revelat, „imaginea Creatorului” folosind propriul nostru material. Fără aceasta, El nu are nicio imagine. Îl proiectez asupra mea, asupra dorințelor mele, asupra acelei părți pe care o pot face similară cu El.

Și pe această dorință, ca pe o fundație, ca pe un ecran (și în spiritualitate se numește într-adevăr ecran), încep să văd imaginea Lui. Ea începe să apară pe acest ecran ca o fotografie pusă într-o soluție de developare. Această imagine care se manifestă pe ecranul meu se numește lumină reflectată. Și astfel primesc două forțe spirituale: ecranul și lumina reflectată.

Toate acestea trebuie să vină de la mine însumi. De aceea este nevoie de timpul necesar de pregătire pentru intrarea în lumea spirituală – „de la trei la cinci ani”. Timpul de ascundere este timpul încercărilor mele de a construi această imagine. Și după aceea, lumea spirituală este dezvăluită; iar ceea ce se dovedește a fi realitate, pentru noi este greu chiar şi să ne-o imaginăm.

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Resimot, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Conform spuselor dumneavoastră, se pare că oamenii sunt creați pentru a conduce această lume? Aceste ființe umile, cum spuneți dumneavoastră?

Răspuns: Da. Sunt creați pentru a fi coroana creației, pentru a guverna lumea, pentru a-L implora pe Creator să influențeze lumea noastră cu calitatea binelui, pe care din partea ființei umane, din partea oamenilor, a umanității, o vor susține cu toată puterea lor. Trebuie să permită ca iubirea și dăruirea, bunătatea și compasiunea să fie revelate în lume.

Întrebare: Trebuie așadar, ca ei să treacă prin această umilință?

Răspuns: Da, să-și recunoască natura, să o suprime în ei înșiși și să ajungă să aibă nevoie de natura opusă – natura Creatorului.

Întrebare: Și aceasta este calea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cum ajunge omul să realizeze că aceasta este calea?

Răspuns: Prin suferință. Nu este nimic de făcut. Prin conștientizarea insignifianței propriilor forțe, calități și abilități.

Creatorul așteaptă să ne întoarcem către El pentru ajutor, să-I cerem calitatea bunătății, a dăruirii și a iubirii, și prin aceasta, să ne ridicăm la nivelul Său.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.01.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală, există îndrumări care ne conduc la corectarea finală. Această cale este împărțită în corectări, prima dintre ele fiind numită Ira – teamă sau venerație.

În Cartea Zohar, se pune o întrebare: de unde poate veni această teamă dacă Creatorul este bun și face binele, dacă El este perfect și mai presus de orice calcul pentru Sine Însuși? De ce ar trebui atunci omul să se teamă de El? Nu se potrivește Creatorului, care este în perfecțiune absolută, să acționeze într-un mod care provoacă frică. Cum se poate întâmpla acest lucru?

Zohar-ul explică faptul că există un fel de teamă numită frică la nivelul lumii noastre, atunci când omul se teme de pedepse pentru sine și pentru familia sa în această lume. Mai mult, se teme de ceea ce i se va întâmpla în lumea viitoare, deși acesta este deja un concept superior. Cu toate acestea, este totuși frică de pedeapsă.

Dar când omul își corectează Kelim în Kelim de dăruire și dobândește un ecran (Masach), atunci încetează să se teamă cu totul de Creator, pentru că vede că El este bun și face binele. Creatorul îi este revelat și începe să înțeleagă că şi înainte de a simți frică, nu pentru că Creatorul există și îl poate pedepsi, ci pentru că în Kelim ale sale necorectate se temea să primească pedeapsa. În realitate, nu există așa ceva precum pedeapsa de sus. Separarea de Creator este chiar pedeapsa.

Și astfel, omul ajunge la un alt tip de frică – la venerația că omul s-ar putea să nu poată dărui. Aceasta este în esență, corectarea însăși; este lucrul care îi dă capacitatea de a construi Kelim ale dăruirii sufletului său. În revelația acestei venerații, omul primește umplerea numită iubire. Astfel, iubirea este rezultatul venerației.

În măsura în care se teme că nu poate dărui, lumina îl umple și îi transmite o simțire de iubire, un sentiment de similaritate cu Creatorul, echivalență cu El în calități, unitate și adeziune cu Creatorul. Prin urmare, conceptul de teamă este corectare. Pentru că inițial suntem creați cu dorința de a primi și trebuie să fie de dragul dăruirii; altfel, nu vom simți încântarea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot verifica dacă depun efortul corect?

Răspuns: Cum să verifici dacă efortul tău este corect? Există multe modalități de a verifica acest lucru. În primul rând, dacă îl dorești sau nu. De obicei, ceea ce nu îți dorești poate fi lucrul corect. În al doilea rând, dacă eşti respectat în ochii prietenilor. Verifică asta în raport cu ceea ce este scris în sursele primare și cu ceea ce spune învățătorul.

Înainte de Machsom, nu avem un sistem clar prin care să ne putem examina și evalua. În esență, te întrebi unde este acel standard în raport cu care te-ai putea verifica să vezi cât de mult, mai mult sau mai puțin, corespunzi cu acesta sau dimpotrivă, nu corespunzi.

Înainte de a intra în lumea spirituală, acest lucru nu îți este revelat. De aceea se numește „ascundere”.

Dar te poți evalua în raport cu dorința ta de a primi, în raport cu grupul și învățătorul; cel puțin în acest fel te poți testa. Nu degeaba se spune: „Nu te încrede în tine însuți până în ziua morții tale”. Atât timp cât egoismul tău nu a murit, poți face greșeli – greșeli teribile, prostești și chiar cele mai simple. Și iată ce este interesant.

Continui să greșești iar și iar, ca și cum te-ai afla în aceleași situații, care par simple. Cum se poate întâmpla asta? Ai trecut prin lucruri atât de mari, nu te-ai încurcat, le-ai gestionat cumva, și dintr-o dată, cazi din nou într-o prostie?

Așa este. Nu cunoaștem gradele. Ni se pare că fiecare grad este așa. Nu. Ele îți pot apărea într-o formă foarte simplă, naturală. Brusc devii ca un bebeluș care stă în picioare și plânge din cauza pierderii mamei sale.

Toate perioadele dinainte de Machsom sunt așa. După el, totul depinde de ecran, de gradul în care ești contopit cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot confirma că sunt pe calea cea bună, dacă încă nu simt lumea spirituală?

Răspuns: Dacă avansezi corect poate fi determinat în funcție de cât de mult te ajută Creatorul, împiedicându-te. Omul vede cum este constant doborât de diverse obstacole care îl deconectează de sentimentul că se află sub controlul unei singure Forțe superioare, în afară de care nu există nimic.

Eu sunt jos, Creatorul este sus, iar între noi este realitatea acestei lumi. Se pare că trebuie să-L revelez pe Creator prin această lume, și de asemenea prin ea, Creatorul mă influențează.

Întreaga noastră sarcină este să transformăm această lume dintr-un obstacol într-o conexiune cu Creatorul. Altfel este imposibil să-L dezvăluim pe Creator. Suntem complet în negativitate, în egoismul nostru, iar Creatorul este în întregime în pozitivitate. Cum ne putem dezvălui unii pe alții?

De aceea, Creatorul a creat această lume (Olam), din cuvântul „ascundere” (Alama), astfel încât să pot munci în ciuda tuturor obstacolelor pe care El le creează. Cineva mă atacă, strigă, mă împiedică, corpul meu este bolnav, dar eu atribui toate aceste obstacole externe și interne doar Creatorului, spunând că toate vin de la El. În acest caz, mă îndrept doar către El pentru a elimina aceste obstacole. La urma urmei, vreau să fiu conectat doar cu El și să nu dau nicio importanță obstacolelor pe care mi le trimite în mod deliberat. Atunci îmi dau seama că toate obstacolele devin o oportunitate de a mă conecta cu Creatorul.

Nu am nimic cu care să-l prind pe Creator, dar dacă lucrez cu un obstacol și îl raportez pe acesta la Creator, el devine locul în care mă pot agăța de El. La urma urmei, El creează această interferență pentru a mă deruta. Și eu raportez această interferență la El. Se pare că ne conectăm la El tocmai în interiorul acestui obstacol. El face acest lucru din punctul Său, ridicând acest obstacol, iar eu, din punctul meu neutralizând acest obstacol care mă deruta. Acum încetează să mai fie o piedică, și dintr-o barieră care mă separă de Creator, devine o legătură care mă conectează la El.

Așa lucrez eu cu obstacolele, unul după altul. Ar putea fi un proces, orice problemă sau necaz. Și trebuie să lucrez cu ele pe planul acestei lumi, pentru că sunt în ea. Dar în ceea ce-L privește pe Creator, îmi fac treaba raportând tot ce se întâmplă la El, ca fiind cel care face totul.

Corectez obstacolul din mine (1) și corectez obstacolul din lume (2), iar apoi Creatorul Se revelează. Aceasta este întreaga muncă.

Întrebare: Ce înseamnă să atribui obstacolul Creatorului?

Răspuns: Înseamnă să decizi că nu există nimeni altcineva în afară de El și că El îmi trimite toate obstacolele, astfel încât să nu cred că au apărut de la sine, adică cineva pur și simplu a țipat la mine sau, dimpotrivă, m-a lăudat. Orice atitudine față de tine pe care o consideri ca venind din lumea minerală, vegetală sau animală, și mai ales din partea oamenilor mai degrabă decât de la Creator, este un obstacol. Crezi că există altceva în afară de El.

Chiar dacă tu crezi că există corpul tău, mintea ta, sentimentele tale și întreaga lume, atunci acest lucru este un obstacol. Și dacă atribui toate acestea Creatorului, realizând că El a creat întreaga iluzie pentru tine, astfel încât să faci un efort să conectezi totul doar la El, și că de fapt nu există nimic din toate acestea, ci doar Creatorul, acest lucru îți permite să-L revelezi.

Această lume întreagă se va transforma într-o lume spirituală, în vase în care dezvălui prezența Creatorului în afară de care nu există nimic.

Întrebare: Ce ar trebui să fac dacă încerc să efectuez o astfel de acțiune, dar nu primesc nicio confirmare a corectitudinii sale și nu simt nimic?

Răspuns: Este corect. Încă nu avem sentimente, rațiune sau relație, nu avem nimic. Totuși, asta nu înseamnă că nu putem începe munca. Începem cu o lipsă de rațiune și simţire, pentru că acest lucru ne face independenți. La urma urmei, dintr-o separare completă, de zero absolut, începem să dobândim o simțire a celui superior.

Din Lecția zilnică de Cabala din 14.03.2016, Pasaje selectate din scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În articolul „Referitor la răsplata primitorilor”, Rabaş scrie că există lucruri interzise; lucruri permise care nu pot fi primite de dragul dăruirii, dar sunt necesare; și de asemenea, lucruri primite prin îndeplinirea poruncilor care nu pot fi primire de dragul dăruirii.

În plus, există lucruri permise și lucruri primite prin porunci care pot fi primite de dragul dăruirii. În funcție de nivelul de performanță, omul primește o recompensă.

Și ce este această recompensă? Recompensa înseamnă efectuarea acțiunii în modul cel mai optim, prin care omul atinge echivalența de formă. De ce atunci, nu se spune că echivalența de formă este scopul, ci mai degrabă că scopul este primirea de dragul dăruirii? Pentru că rezultatul nu depinde de noi. Rezultatul vine din legea Creatorului, în timp ce acțiunea depinde de noi.

Acest lucru este similar cu modul în care Rabaş explică chestiunea iubirii: cum se poate forța omul să-l iubească pe Creator sau să „își iubească aproapele ca pe sine însuși”, când noi nu putem interveni în acest sens? Cum îmi pot forța inima să iubească pe cineva?

În lumea noastră, acest lucru se poate realiza prin efort – atunci când investesc în cineva, îi dăruiesc, am grijă de el. Acest lucru se vede clar în exemplul oamenilor care iau un copil pentru a-l crește, iar copilul devine complet al lor, pentru că investesc în el.

Înainte de a investi în el, nu simțeau nicio iubire pentru el – nici iubire naturală, instinctivă, nici iubire deasupra naturii. Dar după ce au investit o parte din ei înşişi în el, copilul devine foarte important pentru ei, pentru că acea parte din ei pusă în copil este cea pe care o iubesc, și din aceasta, se naște iubirea pentru copil.

Așa este și cu noi: Când suntem în dorința de a primi și de a transfera acel lucru către altcineva, se creează o conexiune între noi. Și în spiritualitate, când vrem să iubim pe cineva care ne este complet străin, de dragul dăruirii (nu de dragul primirii, căci atunci vorbim despre un sentiment animalic), aceasta este o lege diferită, așa cum se spune: „Iubește-l pe Domnul Dumnezeul tău”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Corectarea noastră în legătură cu dăruirea nu ar trebui să fie îndreptată spre aproapele nostru, ci spre corectarea conexiunii noastre cu Creatorul. Atunci va deveni cu adevărat bine pentru aproapele tău, pentru că de fapt, ceea ce există în lume vine de la Creator.

Dar dacă vrei să schimbi starea acestei lumi, trebuie să schimbi ceea ce le vine de la Creator. Și asta se poate face numai dacă Îi dăruiești Lui. Și în măsura în care dăruiești mai bine, El nu va trebui să afecteze lumea într-un mod mai rău.

Poți ajunge la asta prin societate, când dăruiești prietenilor tăi, iar ei îţi dăruiesc și ție, creezi un grup, și la fel cum la sfârșitul corectării la nivel spiritual te unești în suflete, tot așa încerci să te unești aici, în sarcina spirituală, adică să te ridici de fapt la acel nivel.

Prin aceasta, trezeşti lumina înconjurătoare în lumea noastră, și prin urmare Îl obligi pe Creator să dea mai multă lumină acestei lumi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelegerea obișnuită a bucuriei și a uimirii provine din calitățile noastre naturale, cele cu care ne naștem. Ne naștem cu calitatea dorinței de a primi; adică, toate gândurile, intențiile, dorințele și pasiunile noastre sunt îndreptate către modul de a ne împlini.

Aceasta este chiar prima formă a dorinței de a primi. Adevărata dorință de a primi care există în fiecare dintre noi este mult mai mare decât ceea ce simțim în prezent. A fost redusă la un nivel minimal, numit „lumea noastră” sau „această lume” (Olam HaZeh), astfel încât să putem, prin propriile noastre eforturi, să-i adăugăm un ecran (Masach), o intenție de dragul dăruirii.

De îndată ce suntem capabili să adăugăm un ecran de dragul dăruirii acestei mici dorințe, vor veni dorințe mai mari. Prin urmare, de fiecare dată când urcăm de la un grad la altul, ne găsim într-o dorință de a primi de dragul primirii. Apoi discernem răul din interiorul ei, dorim să-l corectăm de dragul dăruirii, cerem putere de sus, adăugăm o intenție de dragul dăruirii și primim împlinire.

Nu există altă cale. Desigur, ne putem întreba de ce nu ne-am născut cu o intenție de dragul dăruirii? De ce trebuie noi înșine să căutăm calea de a o atinge și cum să o adăugăm la dorința de a primi? De ce trebuie să facem acest lucru independent?

Răspunsul este simplu. Intenția nu poate veni de sus, deoarece privește atitudinea noastră față de dăruitor; altfel, nu ar fi de dragul dăruirii. Trebuie să provină de la noi.

Prin urmare, ni se dă doar dorința de a primi, și alături de ea, intenția opusă, de a ne umple pe noi înșine. Mai întâi trebuie să le neutralizăm, să nu le folosim deloc și apoi să transformăm acest lucru în dăruire.

Corectarea în care îmi neutralizez dorințele și ajung într-o stare în care nu vreau să le folosesc deloc se numește „corectare prin restricție” (Ţimţum). După aceea, încep să lucrez cu adevărat, de dragul dăruirii către Creator. Și dacă nu aș fi făcut acest lucru independent, nu s-ar fi numit dăruire și nu aș simți-o. Atunci plăcerea primită ar rămâne doar cea mai mică plăcere, cea care în lumea noastră se numește o mică lumânare (Ner Dakik), care poate fi primită de dragul de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→