Category Archives: Munca interioara

Învață să fii un adult

Întrebare: Dacă Lumina este plăcerea cea mai mare, absolută, atunci vreau să o cunosc mai bine. Cum fac asta? Se pare că ajunge la mine demult, dar eu nu am observat asta…

Răspuns: Trebuie să decizi pe cine alegi: Lumina sau plăcerea pe care o aduce? Dacă alegi plăcerea, nu va merge.

Numai la început Lumina te ridică pe calea plăcerii, astfel încât tu să crești și să devi un adult. În același fel creștem noi copiii în viața noastră. Copiii noștri primesc, luând totul pe gratis și continuând să crească până când ajung la o anumită vârstă și apoi noi le spunem: Gata, de acum ești un adult. Poate țipa că vrea ca să rămână un copil și să continue să primească dulciuri; nu va merge. Dacă ai crescut, trebuie să îți faci datoria în armată și la muncă; trebuie să te porți ca un adult.

Ce înseamnă să fii matur? Un adult nu poate fugi după plăcere; el trebuie să meargă pentru dăruire! Trăiești într-o societate și trebuie să dăruiești celorlalți: mergi la muncă, contribuie la societate și apoi vei avea dreptul să exiști.

Este exact la fel și în lumea spirituală. Un adult nu dorește doar să se bucure; el se străduie să obțină un scop exaltat și mare în viața sa. Să fii matur înseamă să fii în dăruire, să muncești nu de dragul plăcerii ci de dragul sursei sale.

Acesta este tipul de loialitate care se așteaptă de la noi. Asta este atunci când stabilim o conexiune cu Lumina însăși, nu doar cu ceea ce primim de la ea.

Deci, intrăm în prezent într-o  nouă eră, când Lumina nu mai ne dăruiește plăcere. Nu ne mai promite că în față ne așteaptă lucruri fumoase și nu mai alergăm înainte în anticiparea primirii unor noi plăceri. Nimic atractiv nu se găsește în față.

În acest moment, nu avem o altă alegere decât să tranzităm la o nouă paradigmă: mai degrabă decât să vânăm plăcerea, să mergem după sursa ei. Și dacă nu dorim să facem asta, situația se va înrăutății. Lumina ne va forța totuși să o facem, tăindu-ne oportunitatea de a ne mai bucura de ceva. Apoi, vom începe să ne întrebăm: Ce se întâmplă? Pentru ce trăiesc? De ce a dispărut plăcerea? Ce să fac?

Începi să te întrebi nu despre plăcere ci, mai degrabă, despre sursă: Unde a dispărut plăcerea? Ce s-a întâmplat cu sursa ei? De unde obișnuia să vină? Și astfel noi avansăm.

Atâta timp cât continuăm să primim plăcere, nu ne punem întrebări despre ea. Dar, de îndată în prezent ce nu o mai primim și nu o mai așteptăm nici în viitor, ea devine o problemă. Încep să caut de unde se presupune ca vine: De ce nu mai vine? Ce s-a întâmplat acolo?

Și, în acel moment, încep să vad că dacă doresc să obțin plăcere, trebuie să mă apropii de sursă. Și să ajung acolo înseamnă să îmi înlocuiesc dorințele mele de primire cu dorința de dăruire.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 12/30/10, “Înțelepciunea Cabala și filozofia”

Nu vor mai pleca niciodată

Întrebare: Sunt invitat diseară la o petrecere, dar știu deja că imediat cum se va termina, toată plăcerea va dispărea. Există vreun mijloc prin care pot păstra plăcerea?

Răspuns: Este imposibil să păstrezi plăcerea în dorințele egoiste (Kelim). Nici măcar nu este o plăcere, ci doar o scânteie care abia ne atinge si apoi moare.

Plăcere nu este altceva decât Lumina! Și dacă dorești să o păstrezi, ai nevoie să îți pregătești vasele (Kelim) care să i se potrivească. Dacă dorința este în dăruire, vei experimenta o plăcere enormă și eternă în ea, care se va extinde continuu și etern. Altfel, nu este nicio șansă să ții plăcerea mai mult de câteva minute sau secunde.

Depinde, de asemenea și de plăcerea însăși: Cu cât este mai exaltată, cu atât mai repde se termină. O plăcere simplă poate dura ceva timp. Poți sta în pat pentru câteva ore și să te bucuri de odihnă sau poți să pui o bomboană în gură și să o savurezi pentru câteva minute. Dar dacă plăcerea este exaltată și puternică, ea vine sub forma unui vârf și dispare foarte repede.

Intr-adevăr, nu este o plăcere ci, mai degrabă, o întâlnire cu o scânteie de Lumină care este privită a o mică lumânare (Ner Dakik). Dacă dorești ca plăcerea să nu moară niciodată, trebuie să îi oferi o dorință care i se potrivește, care este dorința de dăruire.

Plăcerea vine de la Dăruitor și dorința ta trebuie și ea să vină de la un dăruitor. Apoi, ele se vor întâlni, se vor ciocni una de alta, vor adevera și nu vor mai pleca niciodată!

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 12/30/10, “Înțelepciunea Cabala și filozofia”

Decodorul spiritual

Întrebare: Pot să îmi folosesc imaginația pentru a-mi picta viitoarea stare corectată?

Răspuns: Asta depinde ce ne imaginăm noi ca starea viitoare. Pentru a o portetriza mecanic, facem desene.

Este posibil să punem toate condițiile stării viitoare într-un fel de tabel, să listăm toate particularitățile tehnice ale acestor stări: dorințe, ecrane, nivele de Aviut, intrări și ieșiri ale Luminii, Lumina Înconjurătoare și Lumina Interioară, divizarea gradelor într-o multitudine de sisteme interne și externe în Restricția a Doua.

Dar, la sfârșit, ajungem la același discernământ spiritual înregistrat de Cabaliști, ca să își descrie unul altuia detaliile tehnice necesare a fi făcute pentru a simții ceea ce ei doresc să ne comunice. Să presupunem că îți dau o partitură muzicală, asta este, îți comunic anumite date. Poți să faci ceva cu ele? Nu. Mai întâi trebuie să le percepi ca informații externe și apoi să te apuci de contemplarea interioară. Dacă citești notele, vei fi în stare să o cânți și apoi vei știi ce am vrut să îți comunic.

Cabaliștii fac la fel, transmițându-ne datele tehnice. Poartă-le în suflet și vei primi tot ceea ce ei au vrut. În acest fel vei știi despre ce vorbesc ei.

Transferul de informații prin INTERNET lucrează în același mod. Desenez o imagine pe un ecran de calculator sau import fotografii de la o cameră, salvez imaginile într-un format particular și trimit aceste informații prin canale de comunicații. Primești aceste date tehnice și folosești un decodor pentru a le transfera încă odată într-o imagine pe ecran.

Exact în acest mod Cabalișii stau în contact unul cu celălalt. Ei au obținut o imagine spirituală, au înregistrat-o și ne-au transmis-o, doar că nouă ne lipsește decodorul pentru a transforma aceaste informații în acea imagine. Le citim dar nu avem cum să înțelegem despre ce vorbesc ei. Să le folosim pe toate pare o fantezie.

Nu suntem in stare să descifrăm  și să extragem înțelesul din niciuna din cele patru limbaje folosite de Cabaliști pentru a ne descrie lumea spirituală (limbajele Tanach, Halacha, Hagaddah și Cabala). Dar ce ne spun Cabaliștii? Folosiți aceste texte ca un remediu miraculos (Segula). Ce este Segula? Dacă vrei să obții revelația și să înțelegi într-un fel faptul că revelația este posibilă numai în calitatea de dăruire, te vei vedea tu singur și întreaga lume în iubire și dăruire unul cu celălalt, în garanție reciprocă, ca un singur om cu o singură inimă.

Dacă aspiri la această imagine, vei începe să te apropii de descifrarea corectă a acestor texte. Te va influența și în cele din urmă același decodor spiritual ți se va revela. De aceea citim Cartea Zohar.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 12/28/10, “Introducere la Cartea Zohar, Article “Sunteți parteneri cu Mine”

O realitate duală

Întrebare: Dacă trebuie să vedem grupul numai ca starea sa corectată, interioară, atunci cum diferă asta de restul lumii a cărei stare pare, de asemenea, numai să fie necorectată?

Răspuns: Nu este nicio diferență în înțelesul interior. Dar atunci când te uiți la grup, nu poți să nu vezi că aspirația lor către spiritualitate se manifestă extern, că ei vin la lecție în fiecare zi. Asta înseamnă că ei se străduie să obțină spiritualitatea, dar încă nu au obținut-o.

Ai un ecran extern prin care vezi cum ei tânjesc după dăruire în timp ce rămân în mod curent în sistemul egoist, care tinde să consume totul pentru propria plăcere. Totuși, ei știu deja, înțeleg cumva și chiar simt că există o șansă să ajungă la o atitudine diferită față de lume: să înlocuiască consumul cu dăruirea.

Ei știu că sunt două forme ale experimentării vieții în univers:

  1. O viață în care în mod instinctiv încerc să înfulec totul pentru că am fost născut în acest fel, ceea ce este privit ca înclinația rea cu care ne-am născut.
  2. Și mai este o altă atitudine față de viață: dăruire, pășire în afara sinelui, atunci când sinele meu nu există decât dacă este inclus în toți ceilalți. Și această a doua abordare este cea pe care vrem să o obținem.

Reiese că avem deja două abordări. Toată lumea trăiește deocamdată conform primului principiu, consumând totul fiecare pentru sine. Asta este ceea ce percepem în prezent, lumea noastră. Dar visăm să ajungem la o altă vedere asupra vieții și să observăm realitatea spirituală care există în dăruire.

Ce se va întâmpla cu realitatea corporală atunci? Va dispărea? Nu, nu va dispărea. Va rămâne atâta timp cât ai nevoie de ea, în măsura în care trebuie folosită ca o componentă necesară.

Deci, acum trebuie să fiți în stare să înțelegeți ce este corpul vostru material: este o măsură necesară de care aveți nevoie să păstrați pentru a continua să consumi pentru propriul beneficiu și nu pentru dăruire. Dar în realitate nu există niciun corp. Totuși, în măsura  în care ai nevoie să fii prezent în consumul egoist, continui să exiști în această realitate materială. Și în măsura în care pășești în afara ta, intri în lumea spirituală.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 12/28/10, “Introducere la Cartea Zohar, Articolul “Ești partener cu Mine”

Legea ascunsă a Luminii

Întrebare: Cum poate Lumina Superioară să mă reformeze, dacă ea este în repaus absolut?

Răspuns: Când vorbesc de Lumina care vine și iese, mă refer la schimbările din mine însumi. Lumina este un fenomen înăuntrul vasului (dorinței). Nu există Lumină fără vas. Unele dintre aceste fenomene le numesc Lumina și îi atribui ei diversele schimbări.

Totul este înăuntru. Anumite experiențe interioare le atribui unei cauze din afară, externă, în timp ce altele le atribui cauzelor mele interioare, mie însumi. După ce experimentez schimbările din interior, mă relaționez la ele fie ca acțiuni personale, fie ca Lumina care pare că le-a adus fără să știu eu. Astea sunt definițiile noastre.

Un copil spune: S-a spart singură, ca și cum nu el ar fi spart-o. La fel și noi, datorită lipsei de conștientizare spiritulă și a revelației, ne luăm responsabilitatea pentru anumite evenimente și atribuim altele unui factor ascuns.

Întrebare: Este acel factor ascuns ceea ce noi numim o forță miraculoasă (Segula)?

Răspuns: Segula înseamnă că eu execut acțiuni dar nu pot vedea o legătură directă între ele și rezultatul lor. De exemplu, mi se spune: Dacă lovești zidul de zece ori, apa va începe să curgă din robinet în curte. Nu văd nicio logică aici, dar există un mecanism ascuns în zid care răspunde la loviturile mele și face să curgă apa.

Este de fapt foarte simplu, dar eu nu sunt conștient de acest mecanism. Mi s-a spus: Asta este Segula. Dacă procedezi așa, vei primi asta. Astfel, eu conectez una cu alta în ciuda faptului că nu înțeleg logica din spatele evenimentului, dintre cauză și efect. De aceea, Segula este o lege, dar este ascunsă de mine acum. Nu este nimic supranatural aici: Doar nu știu cum aceasta lucrează.

Intru în grup și aud: Sări de multe ori, îmbrățișează-ți prieteneii de atâtea ori, cântă aceste multe cântece, ia parte la aceste multe convenții și vei vedea efectul. Nu am nicio idee cum sunt toate acestea conectate, dar Cabaliștii ne dau recomandări că ele lucrează. Cum lucrează, vom vedea mai târziu; iar pentru acum, la nivelul nostru, se numește Segula, legea ascunsă.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 2/27/10, “Ce este un păcat mic sau mare în muncă”

Prin prisma mediului înconjurător

Întrebare: Cum îmi canalizez gândurile prin grup?

Răspuns: Pentru ca noi să îl glorificăm pe Creator în ochii noștrii, să îl apreciem ca Dăruitorul în care este conținut totul și să cerem să ne înlocuiască tendința noastră, intenția noastră, de la primire la dăruire, El trebuie să se ascundă. Altfel, am fi întodeauna înrobiți egoist de magnitudinea Lui, natura Sa eternă și de tot ceea ce este promis, odată cu aceasta.

Astfel, Creatorul este ascuns, ca și cum El nu are nimic. În acest fel, nu depinzi de el în timp ce rămâi în separare. În loc de asta, poți să primești dăruirea Lui prin grup. El a spart în mod intenționat voința de a primi în fragmente, pentru a-i demonstra cât de invidioasă, ambițioasă, cu ura, asta este, cât de diversă poate fi. De aceea, dorința este capabilă să se înțeleagă singură uitându-se la alții.

De fapt, dorința vrea doar să primească, fără să fie conștientă de proprietățile multiple și de fețele pe care le posedă. Spune-i unei persoane obișnuite că este alcătuită din mândrie, invidie, ură și ea nu te va crede. De ce ar face asta? Ea nu se vede în interior.

Asta presupune o dezvoltare specială, foarte lungă, nu în termenii evoluției umane ci, mai degrabă, în termenii efortului ațintit înspre venirea în contact cu Lumina. Numai atunci o persoană începe să înțeleagă aceste noțiuni corect: nu în termeni ai psihologiei umane ci în termeni exaltați (spirituali), relativ la Lumină.

Într-un asemenea caz, o persoană se găsește într-un grup special. Ea se măsoară nu împotriva oamenilor de pe stradă ci împotriva unei societăți unice care tânjește după Creator și este deja gata să absoarbă valorile spirituale. Ea măsoară invidia, ambiția, ura și măsura egoismului ei relativ la acestea. În acest fel începe o persoană să se studieze ea însăși: cine și ce este.

Creatorul este ascuns și nu poate apărea unei persoane deoarece, în acest caz, persoana ar vrea să fie drăguță în ochii Lui, pentru a fi parte din asemenea Măreție. El ține viața în mâinile Lui, pot eu să îl igonor dacă El este revelat?

Deci, creatorul se înlocuiște El însuși cu grupul. Eu stau împotriva prietenilor, în opoziție cu ei, ceea ce îmi dă posibilitatea să mă refer la ei conform cu valorile spirituale. De fapt, aceste valori spirituale îmi sunt contrare, deoarece aparțin prietenilor pe care îi urăsc și îi resping.

Asta îmi dă oportunitatea să câștig o conștientizare a răului și să încep să mă cunosc eu însumi, în timp ce stau înaintea realității spirituale. Grupul, mediul, revelează detaliile spirituale ale percepției, proprietățile și valorile ei. Respingând grupul, le resping și pe ele. De aceea, eu descopăr adevărul.

Dacă continui pe cale, studiez cu prietenii și particip la acțiunile lor ațintite împotriva dorinței egoiste, pentru a ne unii intern, atunci, gradual, încep să apreciez stările pe care le suferim împreună, ca și valorile despre care vorbim. În măsura cererii mele, primesc Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif) prin grup și încep să mă leg cu prietenii din ce în  ce mai mult. În timp ce fac asta, descopăr că ei sunt cei printre care eu descopăr Lumina, pe Creator.

Și totul se leagă într-un întreg; totul devine una: Kli (vasul), Lumina și toate Kelim-urile unite. La sfărșit, totul devine un singur concept, o singură realizare.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 12/27/10, “Ce este un păcat mic sau mare în muncă”

Criteriul este Atitudinea voastra fata de Unitate

Intrebare: Cum putem noi atinge acest teritoriu?

Raspuns: “Credinta dincolo de Ratiune” inseamna ca eu ma inarmez cu forta daruirii dincolo de dorinta egoista, care se trezeste in mine iar si iar. Aceasta nu este doar o dorinta de a dormi, de a minca sau de a avea un timp placut, ci o dorinta ce ma obstructioneaza de la unificarea cu ceilalti.

Vorbim despre un singur criteriu: pentru unitate sau impotriva acesteia. Toate celelalte dorinte apartin nivelului animat. Adevarata placere pentru dorinta, apartine nivelului uman, care are originea doar in spargerea sufletelor. Orice altceva apartine nivelelor mai joase din mine: neanimat, vegetative, si animat. Nu am de a face cu ele deloc.

De aceea, criteriul analizei mele, este atitudinea mea pentru unitate. Sfatul este sa ma verific in grup deoarece in lumea obisnuita, confuzia este inevitabila si nu e nimic cu care sa lucrez acolo. Daca sintem impreuna cu scopul de a ne uni si descopar ca sint incapabil de a face asta si nu vreau, atunci urasc si resping fiecare idée, adica revelez inclinatia rea din interiorul meu.

Fac eforturi, incercind sa urc peste ele, dar descopar ca sint incapabil. Atunci, prin intermediul lipsei de alegere si simtind cit de important si necesar este sa ating unitatea, eu pling: “salveaza-ma” Si de Sus primesc forta de influenta care ma ajuta sa ma gindesc la unitate, sa ma conectez cu ceilalti macar putin.

Intre timp, altii nu pot si nu simt asta. Vorbim despre munca interioara a unei persoane care incepe sa simta forta unitatii in interiorul acestei aspiratii pentru unitate. Aceasta forta este numita “Creator”.

Acesta este modul in care o persoana inainteaza de la o faza la urmatoarea. Dorinta sa creste constant, opunindu-se unitatii din ce in ce mai mult. Persoana face toate eforturile, incercind sa se descurce singur cu toate. Dar esueaza, dispera si implora forta de daruire. In aceasta forta de influenta, indreptata spre inima grupului, reveleaza Creatorul.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 12/29/10, Scrierile lui Rabash

Momente Comprimate

Succesul in atingerea scopului nu depinde de vreo abilitate speciala a unei persoane. Sintem surprinsi sa descoperim ca nimic din ceea ce exista de fapt in fiecare dintre noi, nu patrunde in spiritualitate.

Persoana intra in spiritual prin intermediul unui filtru subtire care nu lasa sa luati prin el nimic cu voi, din ceea ce posedati. Totul ramine in interiorul dorintei voastre egoiste, a mintii corporale; toate bunurile trecutului dispar si nimic nu este conservat.

Succesul este determinat doar de efortul facut ca sa se depaseasca toate dificultatile, problemele si dezamagirile. Daca, in ciuda tuturor acestora, o persoana inca avanseaza si nu da inapoi, doar atunci intra in lumea spirituala; si acesta este singurul lucru pe care-l pastreaza. Aceasta determinare este ceea ce ii da dreptul sa intre. Nimic altceva.

Cind iesim din Egipt aducind vasele egiptene (Kelim) cu noi, ele trebuie sa fie complet goale: dorintele noastre sint goale, neumplute cu nimic. Aceasta inseamna ca aruncam toate valorile egoiste acumulate in Egipt si nu vrem sa luam inauntru nimic cu noi. Aducem doar piinea de baza (Matza) si vasele goale (dorinte) sau altfel va f imposibil sa parasim Egiptul.

De aceea, este o singura sugestie: in ciuda tuturor problemelor, a dezamagirilor si a lipsei de tarie, totusi sa va straduiti sa inaintati. Aceasta functioneaza doar cind persoana isi pretuieste cu adevarat timpul si incearca sa-l umple cit mai mult posibil, pur si simplu sa comprime fiecare moment.

Este foarte important cit scrie in timpul lectiei si cit de mult disemineaza in timpul zilei, si deasemeni cu ce isi umple timpul.

Din Convorbirea in timpul Mesei 12/24/10

Progresul bazat pe Energia furata

Ce inseamna „sa te dizolvi intre natiunile lumii”? Dorintele tale egoiste pling dupa aspiratia ta pentru spiritualitate si se sparg in dorinta ta interioara, “Isra-El.” Toate acestea sint propriile tale dorinte, GE (dorinta de a darui) si AHP (dorinta de a primi), care sint amestecate la un asemenea grad, incit este imposibil sa le separi.

Dorinta de daruire (Israel) “absoarbe” intentia egoista (natiunile lumii) si invata cum sa daruiasca pentru binele propriu, pentru propriul profit. Si reuseste sa faca asta mult mai bine decit alte natiuni! Intelectul si emotiile (toate acele proprietati exclusive ale GE care sint date lui Israel pentru atingerea lumii spirituale) sint folosite pentru a obtine succesul egoistic in aceasta lume.

Evreii sint mindri de realizarile lor in acest nivel material, dar pentru ce sint ei mindri? Ni s-a dat un mic potential spiritual, o scinteie minuscula pentru a ne ajuta sa urcam in spiritualitate. Noi am investit-o in valori materiale minore care ne-au facut sa dublam cele nefolositoare, „sa inversam succesul”. Asta este, atragem intreaga lume in progresul fara sens pina cind toata lumea intelege ca a ajuns la o linie moarta.

Cine a facut asta? A fost facuta de catre „scinteile de daruire”, GE, care au fost primite la acel moment in Babylon. Au fost folosite pentru receptie, si nu pentru scopul adevarat: de a ridica AHP (dorinta de a primi), natiunile lumii, in sus.

Din a 4-a parte a Lectiei zilnice de Cabala 11/2/10, “Exil si Rascumparare”

Schimbind Formele Realitatii

Intrebare: Daca lumea noastra este cea mai de jos dintre lumi si daca putem incepe sa urcam pe scara treptelor spirituale cu ajutorul intelepciunii Cabalei, de ce atunci milioane de oameni care umbla pe acest grad cel mai scazut, nu gasesc niciodata punctul de inceput al ascensiunii spirituale?

Raspuns: Sint cinci lumi spirituale: Atzilut, Beria, Yetzira, Assiya, si Adam Kadmon. Ne aflam la cel mai scazut nivel, in lumea corporala. Toate cele 125 grade sint deasupra noastra; ele sint nivele ale transformarii realitatii.

Vreti sa schimbati realitatea? Daca da, atunci aveti nevoie de un ecran. Un ecran e definit ca masura a conexiunii dintre mine si Lumina, Creatorul. Trebuie sa ma conectez cu Lumina, cu Creatorul, cu ajutorul ecranului.

Atunci, prin intermediul variatelor actiuni, eu lucrez cu ecranul, si voi fi capabil sa creez variate forme ale realitatii. In afara de asta, toate aceste forme sint vii, exact precum oamenii pe care-i vad chiar acum. Totusi, acum, nu sint acela care creaza realitatea aceasta; o asemenea perceptie imi este data de catre natura.

Totusi, cind incep ascensiunea in spiritualitate, actionez precum Creatorul. Creez fiecare grad, de la cel neanimat, vegetativ, animat si vorbitor. Creez aceasta realitate; o formez si o  sprijin, in locul Creatorului. Totusi, cine este acest „Eu”? „Eu” este acela care poseda un ecran.

Din Kabbalah  pentru Incepatori, “Perceptia Realitatii” 10/20/10