Întrebare: Simţim o mare intensitate în timpul lecţiilor, aspirăm spre conexiune şi interioritate, dar, mai târziu, totul dispare cumva. Spre ora 11, nu mai rămâne nimic. Unde este centrul grupului? Ce trebuie să fac? Cum să păstrez nevoia?

Răspuns: În primul rând, tot ceea ce vă dau în timpul lecţiilor, nu este pierdut, ci rămâne efectiv în voi. Nu există lipsă în spiritualitate. Chiar dacă o persoană nu aude, nu înţelege, nu percepe cuvintele, chiar dacă trăieşte într-o altă ţară, chiar dacă ea nu ştie şi nu înţelege limba, nimic nu se pierde. Impresia că sentimentul lecţiei dispare şi se şterge nu este decât pentru că, persoana reînnoieşte partea sa cât de mult poate. Oricum, totul rămâne atâta timp cât pot să vă dau lecţii.

În timpul lecţiilor, sunteţi sub influenţa mea. O persoană care vrea să aibă liberul arbitru cu timpul, eforturile sale devin mai calitative. Dar, într-un mod sau altul, această influenţă este un fel de perfuzie sau transfuzie pe care toată lumea o primeşte. Trebuie să încercaţi să faceţi ceva din ea.

Dacă sunteţi ca un mort, este inutil să vi se dea o perfuzie. Nu, trebuie să arătaţi că aţi crescut prin injectare zilnică, că aţi avansat în direcţia corectă, spre centrul grupului, spre conexiune între voi, spre cererea de a revela Creatorul, care este forţa reciprocă de dăruire între voi.

Este adevărat că, impresia pe care o întâlniţi în timpul lecţiei dispare, dar aţi venit la lecţie în fiecare zi doar pentru a fi impresionat şi nu pentru a munci? Nu trebuie să te obişnuieşti cu asta. Nu trebuie să faceţi din lecţie un ritual standard. Dimpotrivă, ar  trebui să rezumaţi lucrurile la finalul fiecărei zile: Ce am făcut? Ce am realizat?

În ceea ce priveşte prezenţa mea la lecţia de dimineaţă, nu este vina mea. Pot face mari eforturi împreună cu profesorul şi prietenii, dar este, deja, altă problemă. Dar, dacă aud lecţia pasiv şi nu a mai rămas nimic din impresia care mă părăseşte la ora 11, asta înseamnă că am pierdut cinci ore după lecţie şi nu am făcut nimic cu impresia mea. Nu este un lucru bun.

Trebuie să fac un acord cu o pereche de prieteni: Băieţi, vom întrerupe acest obicei prost, vom face, cu adevărat, ceea ce ne spun cabaliştii. La urma urmei, ei nu vor decât ceea ce este bun pentru noi: ei sunt strămoşii noştri. Noi nu putem, nu dorim, suntem împotrivă, este adevărat, dar este spus că, dacă ne organizăm şi stabilim un sistem diferit de relaţii reciproce între noi, numit un grup, vom fi în măsură să depunem eforturi.

Cel puţin, vom fi în măsură să facem un mic pas înainte, prin noi înşine. Deci, fiţi de acord cu acest lucru împreună cu prietenii. Acest lucru este pur şi simplu o necesitate.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am spus mereu că metoda integrală este o formă de învăţare. Dacă aducem un cerc de participanţi la punctul potrivit de conexiune internă, ei înţeleg şi învaţă să o transmită altora, astfel încât să fie posibil să utilizeze toate celelalte forme care duc la acest lucru?

Răspuns: Nu ştiu despre ce forme vorbeşti. Atunci când reglez un receptor radio, iau punctul de echivalenţă al frecvenţei circuitului similar undei externe. Receptorul radio creează lungimea sa de undă care trebuie să fie ca unda externă şi, atunci când corespund, prinde modulaţia undei externe şi îl aud. Totul este aranjat conform echivalenţei de formă!

Mai precis, trebuie să învăţăm o persoană despre tipul de echivalenţă de formă cu natura integrală! Rotiţi butonul de reglare a grupului tot timpul; la un moment dat, intraţi brusc în această stare şi asta-i tot, vă ridică la un nivel superior, înotaţi, deja, la acest nivel.

Tu nu mai eşti tu, deoarece tu şi grupul aţi devenit un tot, adică, „grupul de zece” devine unul.

Din kab.tv, „prin timp”, 24.09.2013

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Un vas spiritual nu este doar o sumă a tuturor inimilor, ci o nouă entitate pe care trebuie să o construim, plecând de la aspiraţiile noastre comune, efort şi muncă, în raport cu o nouă calitate care nu exista înainte.

Este ceea ce numim centrul grupului, suma tuturor eforturilor, Divinitatea (Shechina), locul unde toate privirile se intersectează şi toate intenţiile se îndreaptă. Este zona în care noi ne dezvoltăm, creştem tot timpul, pentru a avea grijă de ea ca de ceva care ne este foarte preţios.

Această zonă specială numită divinitate (Shechina) nu există, până ce noi nu vom uni toate intenţiile noastre într-una singură. Doar aşa poate fi creat şi susţinut un astfel de loc, iar Creatorul se revelează în el. Şi, până atunci, Shechina va rămâne în exil.

Aceste concepte de “Shechina în exil” şi “Sfânta Shechina” sunt două grade care sunt complet independente unul de altul. De aceea, nu trebuie decât să vedem centrul grupului în fiecare acţiune, unificarea tuturor aşteptărilor noastre şi intenţia de a construi din această situaţie Sfânta Shechina. Toată lumea se străduieşte să dăruiască celorlalţi şi atunci, toate aceste intenţii sunt împreună, ele formează această zonă specială.

Dacă nu avem intenţia de a dărui celorlalţi, ci un obiectiv complet diferit, de a-i folosi pentru propria noastră plăcere, atunci fiecare din noi se îneacă în iubirea de sine, în egoism. În acest caz, nu există Shechina în exil, nu există Shechina de loc, acest loc nu există. El începe să se formeze numai atunci când, câteva persoane care pot să gândească “în afara lor”, se reunesc.

Dacă mulţi oameni slabi, cu intenţii instabile, care pleacă şi vin sau un mic număr de persoane puternice cu intenţii calitative se reunesc, atunci este posibil să vorbim despre construirea Shechina. Adăugăm intenţiile noastre de dăruire reciprocă şi din aceasta, putem dărui Creatorului.

Pregătim un loc pentru revelarea Sa nu pentru plăcerea noastră, ci pentru că dorim ca El să se dezvăluie astfel că El primeşte plăcere, conform principiului “Israel, Tora şi Creatorul sunt Unul”. Din această preocupare reciprocă, “fiecare om trebuie să ajute prietenul său”, putem să simţim, zi după zi, cum construim acest vas corectat, numit Shechina.

Shechina este construită din Malchut, care este corectată prin proprietăţile Bina. Malchut este dorinţa de plăcere; proprietatea Bina este intenţia de dăruire. Shechina este creată atunci când ne unim deasupra dorinţelor personale, aspirăm spre dăruire reciprocă, scopul nostru şi Creator prin el, deoarece noi ne conectăm doar în scopul de a-I dărui Lui.

În grupul de educaţie integrală, scopul căutat este de a se uni şi asta-i tot. Dar în grupul cabalistic, trebuie să mergem până la capăt, aşa cum este scris “Întoarce-te Israel la Dumnezeul tău” şi să avansăm spre scop cu această intenţie.

Putem să realizăm aceasta, cu singura condiţie ca noi să ridicăm scopul, atât de bine, încât el ne luminează şi ne pare important. Fie ne facem griji cu privire la acest lucru, un moment critic care decide soarta noastră, fie îl vom aprecia atât, încât el ne va cere să vină. Acestea două lucrează pentru acelaşi obiectiv.

Constant, trebuie să verificăm dacă în fiecare zi simţim o atracţie crescută a obiectivului şi folosim acest lucru pentru a ne măsura. Nu avem alte criterii de selecţie. Ne facem griji cu privire la conexiunea noastră în dăruire reciprocă pentru a construi un sistem de dăruire destinat Creatorului, pentru a-I permite să se reveleze şi a-I aduce Lui mulţumire prin eforturile noastre?

Sistemul nostru de dăruire este numit Shechina. Forţa Superioară numită Creator se dezvăluie în intenţiile noastre altruiste, dacă răspundem primei condiţii minime a revelării Sale, care este dacă vom atinge gradul „Nefesh de Nefesh de Nefesh”. Astfel, noi intrăm în primul grad spiritual „embrion (Ibur)” şi începem să existăm în lumea superioară.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 06,12,2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă o persoană părăseşte grupul, “bagajul” său acumulat va fi salvat sau va trebui să înceapă din nou atunci când va reveni?

Răspuns: Ea nu va trebui să reînceapă. Ea are deja o experienţă amară, care o va ajuta rapid să se agaţe de prietenii săi cu forţă nouă. Totuşi, este de preferat să se evite asta. Există o regulă de bază:” Indiferent ce se întâmplă, nu părăsiţi grupul ”. Mergem mereu înainte cu prietenii, deoarece, a te separa de ei este abandon, este îndepărtarea de Creator, ceea ce ar trebui să fie evitat. Este împotriva procesului spiritual, în timpul căruia nu mă fixez pe stările mele, ci mă oblig doar să merg înainte. Deşi Creatorul “mă poticneşte” la fiecare pas, este treaba Lui. Eu Îi mulţumesc pentru rău ca şi pentru bine şi. În niciun caz nu sunt pregătit să mă abat de la drum.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noi mergem pe două picioare: stâng, drept, stâng, drept. Ar trebui să dorim mereu dreptul, dar începem mereu pe piciorul stâng, din dorinţa de a primi tot mai mult. Este imposibil de a face ceva fără o dorinţă, fără o lipsă, fără nici un interes. Acţiunea în sine este realizată prin Lumina care Reformează. În general, este un proces foarte simplu, dar, deoarece noi trăim aceste sentimente, ne aruncă în diferite stări. Când suntem pe partea stângă, nu vedem dreapta şi, în partea dreaptă, nu putem crede că există o parte din stânga. Astfel, noi suntem precum copiii, care fie râd, fie plâng.

Dorinţa de plăcere, dorinţa de primire, este întreaga noastră problemă, care determină, în totalitate, starea noastră: toate sentimentele noastre, mintea noastră şi punctul nostru de vedere. Noi toţi depindem de asta, până ce atingem linia mediană. Acolo, putem deja să fim deasupra dorinţei noastre, atât pe linia din stânga, cât şi din dreapta şi să gestionăm noi înşine, ceea ce este numită credinţă deasupra raţiunii, deasupra impresiilor plăcute sau celor care sunt neplăcute, în dorinţa noastră de primire. Putem, deja, să folosim toate aceste stări pentru a avansa din propria noastră liberă alegere.

Dar, noi suntem aruncaţi de o parte şi de alta: la stânga şi la dreapta, până ce vom atinge controlul liniei din mijloc. Atunci când suntem la stânga, trebuie să controlăm cumva starea noastră, astfel încât să nu ne pierdem capul, nici să disperăm de faptul că totul este rău, că totul este negru şi că nu vedem nimic. Trebuie să folosim, într-un mod eficient şi constructiv linia din stânga, încercând de a face ceva din ea şi de a nu avea numai un presentiment rău, o cădere în disperare, în neputinţă.

Este clar că, dacă o persoană este, în totalitate, dintr-o dorinţă de primire şi, în totalitate, sub influenţa Luminii, atunci nimic nu poate să o ajute, cu excepţia mediului. Dacă ea nu pierde conexiunea cu mediul, ci investeşte în el, atunci mediul îi va furniza mereu forţa şi o va influenţa cu o anumită măsură de Lumină. Dacă o persoană pune efortul său în “depozitul” mediului, conexiunea sa, sprijinul său mediului, cu atât mai mult va primi susţinerea din acest depozit în timpul unei coborâri, atunci ea va fi în măsură să se ridice mai repede.

Acelaşi lucru în cealaltă direcţie, atunci când totul este bun şi frumos. Ea nu trebuie să-şi piardă capul, ci să încerce să utilizeze această situaţie pentru a avansa. În egală măsură, avem nevoie de sprijinul mediului, care ar trebui să ne echilibreze într-o astfel de ascensiune. Lucrul principal este să nu uităm niciodată şi să fim conştienţi de faptul că, avem nevoie să realizăm o lipsă reală. Singurul mod de a ajunge la o lipsă reală este sprijinul mediului, deoarece o persoană va fugi, mereu, de munca în astfel de stări, atunci când este prin ea însăşi. Lucrul principal este să treacă prin cât mai multe stări agreabile şi să nu se gândească la modul în care sunt benefice pentru avansarea noastră.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 03.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Există o luptă constantă între importanţa obiectivului şi sentimentele noastre. Dacă obiectivul este important, nu contează stările pe care le traversăm de-a lungul drumului.

Este ca un pacient în aşteptarea unei operaţii ce ştie că, deşi tratamentul este neplăcut, este menit să-i salveze viaţa. În aceeaşi măsură, trebuie să înţelegem că, Creatorul ne trimite din ce în ce mai multe dezamăgiri, întuneric, sentimentul neputinţei şi stări neplăcute pe scop. Pe de altă parte, noi trebuie să continuăm să creştem importanţa obiectivului, astfel că, acesta va fi mai important pentru noi decât starea actuală şi ceea ce simţim. Este un semn că, Creatorul “întăreşte inima Faraonului” şi ne trimite mai multe probleme.

Puţin contează dacă o persoană este inteligentă şi dacă este sensibilă sau nu, toată lumea trebuie să treacă prin asta şi să păstreze credinţa şi forţa generală a dăruirii pe care o primeşte de la mediu. Astfel, nu vei pierde sensul şi importanţa obiectivului, în stările de “împietrire a inimii”. Asta depinde, de fapt, de echilibrul dintre forţele care acţionează asupra unei persoane. Totul poate fi măsurat. Dacă obiectivul este important pentru voi şi v-aţi dedicat grupului pentru a primi sprijinul de care aveţi nevoie acum, Creatorul poate împietri inima voastră chiar mai mult şi puteţi scurta calea şi să avansaţi pe drumul “eu trebuie să grăbesc” (Achishena), spre scop.

Drumul Luminii, în “voi grăbi”, nu se simt problemele constant; desigur, drumul “voi grăbi” înseamnă că, importanţa scopului vă permite să urcaţi toate vârfurile, să cădeţi în toate gropile şi să ieşiţi încă din toate aceste stări dificile. Deoarece constant, sunteţi în căutarea importanţei obiectivului.

Deci, indiferent ce te face să cazi, dacă te ridică sau te coboară, continui să avansezi, mereu, ca un copil în patru labe. Trebuie să înţelegem că, trebuie să ajungem la împietrirea inimii, care va umple măsura noastră la maxim şi, în acelaşi timp, ne permite să luptăm şi să păstrăm conexiunea noastră pentru ca ea să strălucească pentru noi şi să ne împiedice să ieşim din calea corectă şi să abandonăm. Vom fi mai conştienţi de cât de esenţială este Lumina care Reformează, de mai multe ori.

Vom mulţumi Creatorului pentru suferinţele pe care ni le aduce, deoarece, graţie lor, avem nevoie de El. Înţelegem că, putem să ne întoarcem spre Creator doar împreună, prin conexiune şi rugăciunea celor mulţi.

Dacă ştim cum să realizăm misiunea noastră, munca pe care o avem de făcut nu pare deloc dificilă, este, de fapt, plăcută. Deşi necesită depăşirea noastră constantă, devine un sport. Apreciem eforturile pe care le facem dacă vedem un obiectiv clar în faţa noastră. Astfel, avansăm rapid.

Deci, există două condiţii care ne ajută să nu abandonăm munca cea mai grea: să fim încorporaţi în grup şi graţie acestui lucru, să realizăm recunoaşterea importanţei obiectivului. Dacă ajungem la asta, vom fi recunoscători faţă de Creator şi vom reuşi o rugăciune în răspuns, la care va veni o astfel de măsură de Lumină care Reformează, încât ne va ridica la primul nivel spiritual, lumea Assya.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 03.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne putem conecta prin Creator?

Răspuns: Foarte simplu. Datorită neputinţei de a ne uni, ne întoarcem spre Lumina Înconjurătoare, Creatorul şi Îi cerem să ne unim. Aceasta se produce la fiecare grad. După ce am descoperit incapacitatea noastră de a ne uni, ajungem la “poarta lacrimilor”, strigăm şi primim forţa de a ne conecta, de a fuziona împreună.

Dar, cum ne lipeşte Creatorul, dacă noi suntem diferiţi? Devenim legaţi numai în conformitate cu intenţia noastră de a ne conecta Creatorului, dacă vrem să-I dăruim numai Lui. El devine firul de conexiune, obiectivul nostru. Este precum părinţii care se unesc într-un copil. Ei ar putea chiar să se urască, dar se conectează prin el, având grijă de el împreună.

Dar, în acest copil, ei s-au împăcat, chiar dacă se detestă reciproc. Totuşi, ei îl iubesc şi de aceea se conecteză în el, în acest punct. Este uniunea contrariilor. Noi suntem cu toţii opuşi, într-o mie de proprietăţi diferite şi direcţii. Nimeni nu este identic cu altul. Deci, ce putem face cu dorinţa noastră de plăcere? Nu putem să o ucidem, nu putem face nimic cu ea. Noi am primit doar posibilitatea de a efectua acţiuni care conduc la unitate.

Noi trebuie să conectăm două părţi care nu au nimic în comun, cu excepţia bazei animal. De aceea există această lume în care putem să ne conectăm pe plan fizic, pur şi simplu “ţinându-ne de mâini”. Exprimăm sentimentele noastre prin acest gest. Prin urmare, acest grad este separat de toate celelalte grade, de toate stările, deoarece el ne permite să începem să urcăm. În această lume, putem lovi o altă persoană în faţă sau să o îmbrăţisăm şi astfel, afectăm dorinţa sa. Este posibil să îmbrăţişăm la cerere şi dorinţa poate fi modificată în funcţie de dorinţa sa de a îmbrăţişa.

Tocmai am îmbrăţişat pe cineva fără să simt simpatie pentru el, chiar resimţind respingere, dar, în funcţie de aceste acţiuni, dorinţa mea se schimbă progresiv. Este caracteristica unică a acestei lumi în care este posibil să afectez dorinţa cuiva prin acţiuni fizice. Dar, toate acestea se întâmplă la un anumit grad şi doar ca o pregătire. Şi, este motivul pentru care nu este considerată o conexiune spirituală.

Dar, dacă vorbim de dorinţe spirituale, care sunt mai ridicate decât gradul acestei lumi, atunci acolo folosim dorinţele materiale care nu se intersectează în niciun fel cu dorinţele altcuiva. Dacă dorim să ne unim, atunci Creatorul trebuie să fie între noi. Doar prin El, prin rădăcina noastră, noi ne conectăm, aşa cum doi fraţi se conectează prin mama comună. De aceea ei sunt numiţi fraţi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce poate face o persoană dacă este, în mod constant, distrasă de gânduri străine şi nu poate să se concentreze în timpul citirii Zohar ?

Răspuns: O persoană ar trebui să încerce să trăiască cu stările despre care citim. Este ceea ce numim “a dori să ştim ce studiem” adică, a se conecta la material şi a-l realiza. Cunoaşterea înseamnă conexiune. Puţin contează ce studiem, fie “vase rotunde sau drepte (Igulim şi Yosher)” sau “miezul nopţii atunci când vioara lui David cântă”, atunci când citim un anumit articol ar trebui să ne dorim să fim în aceeaşi stare despre care vorbesc cabaliştii. Trebuie să ne identificăm cu ceea ce citim şi să simţim. Ca şi cum un prieten vă vorbeşte despre viaţa lui şi doriţi, cu adevărat, să-l înţelegeţi şi să împărtăşiţi sentimentele sale, absorbind cuvintele pentru a ajunge la sentimentele sale prin intermediul lor. Prin cuvinte, puteţi să vă alăturaţi impresiei interioare şi să împărtăşiţi aceleaşi sentimente.

Aceasta este ceea ce avem nevoie să simţim atunci când citim. Astfel, se pare că dezvoltăm un obicei care ne permite să intrăm în textul cabalistic din momentul în care îl auzim şi putem imediat să-l pătrundem, ca şi cum sărim în apă. Tora este apa, Hassadim. În momentul în care suntem în apă, începem să activăm toate simţurile noastre, specificând ceea ce se întâmplă. Ca şi cum am fi într-o mare încercând să privim în jurul nostru, să simţim atmosfera şi să înţelegem situaţia.

Acesta devine un obicei: Din momentul în care am auzit cuvintele Torei, intru imediat în Lumină, apă şi încep să înţeleg ceea ce se întâmplă. Ca şi cum aş intra într-o cameră întunecată sau într-o apă întunecată în care nu văd nimic. Apoi, este foarte important pentru mine să înţeleg ceea ce se întâmplă, este un obicei pe care ar trebui să-l dezvoltăm cu privire la Tora.

Dacă pun în aplicare, efectiv, această abordare, voi fi mereu în căutare, aşteptându-mă ca această stare să mă influenţeze astăzi şi să mi se dezvăluie. Starea se va revela deoarece nu a existat şi apare dintr-o dată. Există deja, dar nu pot să o văd, nici să o identific, încă. Când mă schimb pe plan intern, starea se va revela. Nu există dezvăluire care să fie exterioară mie, ci numai în mine. Un nou sens se trezeşte în mine şi îl dezvălui. Constant, o persoană trebuie să se aştepte la asta, mai ales în timpul lecţiei. Este spus: „Ar fi bine să se roage toată ziua”, cel puţin este necesar să transforme fiecare lecţie într-o rugăciune.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 29.11.2013, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este diferenţa dintre dorinţa mea constantă de a reveni în centrul grupului şi războiul pentru a vedea adevărata imagine a realităţii?

Răspuns: Războiul se face, în mod special, în acest sens. Dacă vă treziţi dimineaţa şi vedeţi că aveţi nevoie să vă conduceţi spre centrul grupului, asta arată că sunteţi pe drumul bun. Dacă, de fiecare dată vă surprindeţi, involuntar, pregătit să părăsiţi această stare şi reveniţi, este un semn că mergeţi în direcţia bună.

Întrebare: Ce imagine şi ce sentimente apar în centrul grupului?

Răspuns: În centrul grupului pare că nu există nimeni, există doar o singură dorinţă, în care întreaga realitate se face simţită. Şi apoi, descoperiţi că, realitatea de astăzi nu este adevărată, ci doar o simulare pe un ecran de computer. În măsura în care vederea voastră este corectată, începeţi să vedeţi că nu este nimic adevărat în această lume, nu există forţe reale. Este ca o copie deformată a lumii spirituale care ne arată ce am distrus şi ne orientează în direcţia corectă astfel încât să putem, eventual, intra în adevărata lume.

Este ca şi cum exista o viaţă pe care nu o vezi, dar îţi este arătat un spectacol într-un teatru. Şi, în acest spectacol, vei descoperi cât era de eronată vederea ta, şi cum poţi să te corectezi pentru a vedea adevărata viaţă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Vasele de dăruire sunt, în aceeaşi măsură, o dorinţă de primire, dar nu a primi pentru a dărui. Să presupunem că sunt un invitat aşezat în faţa gazdei. Când văd cât de bine mă tratează El, în stratul superior al dorinţei, sunt pregătit să-L tratez pe El în acelaşi mod. Dăruirea Lui, care se concentrează asupra mea, mă duce la răspunsul corect.

În acelaşi timp, eu sunt sub dominaţia Lui. El este atât de minunat, bun şi binevoitor, că această dăruire mă corectează deja şi sunt pregătit să-I dăruiesc în răspuns. Astfel, eu răspund Luminii în vasele de GE care sunt axate pe dăruire în scopul de a dărui. Ele au, de asemenea, un anumit Aviut (grosime) dar, în general, nu mă opun gazdei. Atunci când absorb iubirea Lui pentru mine, nu-L pot prejudicia în dorinţa mea de primire. Este dificil de a înţelege aici, deoarece noi suntem pregătiţi să-I facem rău într-o situaţie similară, deoarece, dacă El mă iubeşte, această iubire Îl face vulnerabil şi deci, Îl pot supăra.

Dar, vorbim despre nivelul de adevăr aici: dacă văd că o persoană mă ajută din inimă, chiar dacă nu este uşor şi cere un mare efort, stabilesc aceeaşi atitudine faţă de ea, în mine. Nu muncesc în scopul de a dărui, cum o face ea încă, dar cel puţin “nu face prietenului tău ceea ce nu-ţi place să ţi se facă”.

Astfel, chiar dacă reprezintă doar straturile superioare ale Aviut, muncesc cu toate vasele sale, dorinţele,  implicându-le doar atât cât să nu folosească grosimea lor Aviut. Folosesc aceasta numai dacă simt atitudinea Sa faţă de mine ca o mare iubire. În acelaşi timp, pot răspunde doar prin apartenenţa la El şi nu mai mult decât asta.

Este la nivelul animal. Eu sunt ca un câine la piciorul stăpânului său. Muncesc cu toate dorinţele mele, dar numai pentru a adera la El. Eu sunt inferior Lui.

Asta nu este uşor. Prin asta, El poate face ce vrea din mine. Aici sunt necesare fidelitatea, devotamentul şi un nivel de credinţă, dăruirea, dar nu mai mult. Eu m-am anulat, “folosiţi-mă cum doriţi, sunt un instrument în mâinile voastre”.

Dar încă nu pot să acţionez în plan uman, este împotriva naturii mele de a fi ca El. Acesta este nivelul următor, atunci când AHP se conectează, pentru a primi în scopul de a dărui, nu doar răscumpărarea dorinţei, ci şi în ea.

Totuşi, între timp, m-am anulat şi această stare simbolizează Hanukkah. Eu îl urmey pe Creator, în ciuda a tot. Este clar că sunt în război, îmi ucid duşmanii, dar “numai pe cei ce resping spiritualitatea”. Ei spun “trăieşte”, “nu aparţine Luminii, nu te conecta la dăruire”.

Întrebare: Nu înţeleg ce are asta cu munca spirituală.

Răspuns: Încercaţi să vă concentraţi, astfel încât să nu simţiţi ura faţă de cineva şi să nu doriţi să reuşiţi în detrimentul altuia.

Veţi fi de acord că toată lumea ar trebui să se simtă bine. Chiar dacă nu contribuiţi la nimic, nu deranjaţi. Încercaţi să ajungeţi la această atitudine, deasupra dorinţei voastre de primire.

Imaginaţi-vă că găsim o comoară de miliarde de dolari. Acum, o vom împărţi în mod egal între noi, inclusiv noi doi. Poate că sunteţi de acord acum, dar dacă suma ar fi deja în contul tău bancar? Crede-mă, te va durea să renunţi la fiecare banuţ, asta este natura noastră. Deci, nu este uşor să atingeţi nivelul de dăruire în scopul de a dărui. Este nevoie de patruzeci de ani în deşert şi eventual miracolul, care este acumulat în mici cantităţi, de fiecare dată, are loc.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 02.12.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→