Baal  HaSulam, articolul “fructele unui înţelept”: Zoharul compară cu două persoane care se găseau pe un vas, când una dintre ele a început să facă o gaură sub ea. Prietenul îi reproşează: “De ce vrei să faci o gaură ?” Şi prostul i-a răspuns: “Ce te priveşte, eu fac o gaură sub mine, nu sub tine.” De fapt, o persoană poate distruge totul.

În lumea fizică, într-un astfel de caz ne vom îneca toţi şi ce se întâmplă în spiritualitate? Acesta este secretul rugăciunii celor mulţi, este interzis unei persoane să părăsească grupul. Şi îi este interzis de a cere numai pentru sine, pe sine, chiar dacă este pentru a dărui satisfacţie Creatorului său, mai degrabă trebuie să ceară pentru întregul colectiv.

Mai întâi, este necesar să se realizeze iubirea pentru ceilalţi. Şi, de aici, vom ajunge la iubirea pentru Creator. Adică, la început, trebuie să ne conectăm şi doar atunci putem trece la etapa următoare. Nu poate fi nicio acţiune spirituală dacă nu vine din conexiune.

Spiritualitatea nu există de la sine, ci o construim plecând din Kelim-urile noastre, vasele; formăm o imagine a lumii spirituale pe un fundal de lumină albă. Desigur, noi nu suntem autorizaţi să reprezentăm numai ceea ce vine la noi, noi suntem limitaţi de imaginea care există potenţial deja în Lumină.

Progresiv, trebuie să ne adaptăm la lumină, apropiind cele 125 de niveluri pe care le construim. Aşa construim aceste stări în mijlocul Kelim-urilor noastre. Şi, prin urmare, nu avem nimic a construi fără conexiune. Şi, cineva care nu este îndreptat spre acest obiectiv, nu este îndreptat spre o acţiune spirituală. Toate celelalte măsuri, în plus de aceasta, ne conduc spre “un alt drum”, drumul “Beito”, calea suferinţei, drumul lung şi dificil care este proiectat pentru a ne aduce la recunoaşterea necesităţii conexiunii.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Oamenii au o caracteristică unică care nu există în niciun animal: dacă vor să mănânce ceva dulce, il amestecă cu ceva sărat, adică cu ceva cu un gust opus. În om, principiul „avantajului luminii asupra întunericului” este semnificativ exprimat. Chiar şi la nivelul animal există un fenomen ca acesta, dar într-o măsură foarte limitată.

Acelaşi lucru se întâmplă în stările prin care trecem, iar printre acestea sunt stări foarte bune şi plăcute, dar totuşi noi le pierdem după aceea, fără să le dăm atenţie. Sentimentul dispare gradual şi eu nu mai simt pierderea. Îmi lipseşte conştientizarea importanţei acestuia şi grija neîncetată că trebuie să protejez acest sentiment.

Aşadar, de ce mi se ia această stare şi nu sunt lăsat să îi realizez importanţa şi să rămân în ea? Pentru a atinge o stare şi mai înaltă. Totuşi, nu simt nicio nevoie pentru o stare mai înaltă; nu am niciun apetit pentru asta; nu există un „aperitiv” care să îmi crească apetitul. De aceea, trebuie să construiesc o în mine dorinţă adiţională, astfel încât să nu fiu satisfăcut de starea prezentă.

Dar asta este foarte dificil. Numai dacă vreau să îmi extind dorinţa către dăruire, ar putea există o asemenea posibilitate, datorită mediului înconjurător. Dar dacă aceste este nivelul vorbitor al dorinţei de a primi, este total imposibil. De aceea, ni se dă o stare de cădere.

Căderea poate avea loc în acest fel: Nu mai pot fi satisfăcut de starea prezentă şi vreau să adaug la ea. Mă compar cu mediul şi văd că ceilalţi avansează către dăruire mai mult decât o face eu. În acest fel se formează un gol în mine şi aspir la o mai mare dăruire, fără cădere. Adică, mediul formează o impresie de cădere în mine şi astfel eu nu mai am nevoie de o cădere reală.

Iar dacă nu simt căderea prin comparaţie cu ceilalţi şi nu văd că ei dăruiesc mai mult decât o fac eu, atunci mi se dă o cădere adevărată şi se adaugă ego la asta, o dorinţă de plăcere cu care trebuie să lucrez să o aduc în forma corectă. Acesta este un proces lent care continuă pentru o lungă perioadă de timp.

Dorinţa pe care o obţin în final, după cădere, după ce lucrez cu egoul meu, aducându-o într-o formă de dăruire la nivelul următor, aş fi putut să o primesc gata făcută de la mediu şi aş fi putut să o folosesc imediat! Gândiţi-vă la asta!

Exact în acest loc trebuie să facem efort. Şi nu să urmăm calea lungă, ca mai întâi să cădem şi numai după aceea să fim treziţi de ceea ce este rău pentru noi. Pentru că atunci voi fi forţat să cad în această lume, în dorinţele ei egoiste, până când, în final, voi fi trezit, amintindu-mi că trebuie să aspir către dăruire şi mă voi întoarce către grup să studiez. Acesta este un drum foarte lung.

În contrast cu asta, dacă mă expun influenţei mediului, atunci invidia şi ambiţia mă conduc afară din „această lume”, a situaţiei precedente. Chiar dacă mă aflu într-o stare excelentă şi am realizat o urcare, mă pot descrie ca într-o cădere relativ la starea mediului, mediu  care îmi pare mai înalt şi mai de succes. Toţi prietenii îmi par măreţi, mi se pare că au urcat şi mai sus.

Se poate ca în aceste momente să se trezească în mine disperarea, senzaţia inferiorităţii mele relativ la ceilalţi, o invidie materială lumească, pentru că ei au succes şi eu nu. Asta doar mă va îmboldi şi aţâţa, iar de aici este foarte uşor să treci la invidia spirituală şi să te laşi purtat de ei, să vrei să lucrezi cu ei şi să fii la fel ca ei. Aceasta este deja starea de „Lo Lishma”, după care apare imediat Lumina care Reformează şi ne ajută să avansăm.

Fii aşa pentru că se poate, avantajul luminii se cunoaşte numai din întuneric, şi nu să nu crezi că este posibil să găseşti lumea spirituală fără efort. Şi invers, nu crede că cineva face efort şi nu o găseşte! Împlinirea este determinată numai de Kli, vas, şi nu contează unde găsim acest Kli: îl construim noi înşine în timpul unei munci dificile asupra noastră, cu ajutorul mediului, sau îl primim gata făcut de la mediu?

În cele din urmă, descopăr Kli-ul meu printre prieteni, în mediu; acolo se află sufletul meu. De aceea, nu contează dacă sunt scufundat în mine însumi, în egoul meu care naşte în mine stări opuse şi, prin acestea, mă forţează să mă întorc către mediu cu toată lumea, sau dacă primesc imediat de la mediu aspiraţia corectă, mulţumită invidiei şi, apoi, obţin uşor acelaşi obiectiv.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 6/28/13, Shamati #117 “Ai muncit din greu şi nu ai găsit, nu crede“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Un “sclav” este o dorinţă pe care am asimilat-o în interiorul meu şi este, deci, sub controlul meu complet. În acelaşi timp, l-am dominat până într-un punct în care nu mai este considerat ego-ul meu, ci un partener cu drepturi depline.

Eu pot să-l folosesc foarte bine, nu prin presiune  aşa cum o faceam atunci când îl foloseam prin forţă, ci într-un mod raţional şi logic. Aceasta înseamnă că este deja total de acord cu mine.

Noi vorbim doar despre intenţii şi dorinţe, deoarece nu este nimic altceva decât ceea ce este într-o persoană. O persoană este o lume mică, deci tot ceea ce vedem, imaginea lumii cu toată lumea în interior, este totul o reflectare a atributelor mele interne şi nimic altceva. Dacă există ceva în lumea din interiorul meu, este un semn că acesta este modul de a vedea propria mea reflexie.

Aceste este modul în care trebuie să organizez totul în capul meu, citind sursele, până ce, efectiv, îmi dau seama. Puţin câte puţin, mintea voastră şi vederea vor fi axate pe asta şi veţi înţelege că este, cu adevărat, aşa. Chiar şi fizicienii cuantici şi psihologii au început să vorbească despre asta.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Este clar că nu putem progresa decât deasupra dorinţei egoiste corupte care este revelată din ce în ce mai mult, zi după zi. Doar depăşind-o şi numai dorind obiectivul spiritual cu înclinaţia corectă, avansăm progresiv spre finalul corecţiei.

Lucrul principal este de a porni de la zero în fiecare zi, adică în fiecare moment. Trebuie să simţiţi noile dorinţe egoiste, gândurile, îndoielile şi dezacordurile cu obiectivul şi să acceleraţi trezirea în voi, de la un moment la altul. Voi criticaţi calea spirituală, mediul, profesorul, cărţile şi sursele şi sunteţi atraşi de alte obiective.

Este la fel de important de a vedea cât sunteţi de adânciţi în analize interioare, căci ele vă pot îngropa sub sarcina lor grea. Nu trebuie să petreceţi asupra lor mai mult decât este necesar, ci numai să simţiţi unde sunteţi şi să ajungeţi imediat la ieşirea din întuneric. Avem nevoie de atitudinea corectă pentru a începe.

Dacă înţelegeţi că progresul este bazat doar pe clarificări negative, atunci ar trebui să fiţi recunoscători şi să avansaţi. Nu ar trebui să vă fie teamă să descoperiţi clarificări din ce în ce mai neplăcute, în fiecare minut. Dimpotrivă, cu cât aveţi mai multe “intrări” şi “ieşiri” în raport cu scopul, cu atributele spirituale, dăruirea, dragostea şi conexiunea, cu atât veţi fi mai fericiţi că viaţa voastră este plină de corecţii.

Chiar dacă vă pregătiţi în avans şi ajungeţi la un mare eveniment, la un mare congres şi trăiţi serioase clarificări interioare, a doua zi ar trebui să fiţi fericiţi să începeţi din nou, aceleaşi corecţii şi aceleaşi probleme pe care, aparent, le-aţi avut deja.

Nimic nu se repetă, chiar dacă poate părea aşa. Totuşi, o persoană trebuie să se obişnuiască să reînceapă de fiecare dată, până ce clarificările ating o măsură completă şi oferă un nou nivel pentru a munci. Acolo, de asemenea, munca reîncepe în fiecare zi, chiar dacă este un nou tip de muncă.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 07.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Chiar dacă ştim că există o singură forţă care acţionează în vieţile noastre, în ciuda acestui lucru, dacă vedem ceva ce nu ne place, dacă trăim experienţa a ceva nedorit, uităm imediat că viziunea noastră, gândurile, dorinţele şi emoţiile noastre sunt controlate şi modelate de Creator. Dimpotrivă, credem că suntem independenţi.

Un sentiment, o acţiune sau un gând, care sunt ieşite din comun şi nu vin în întâmpinarea aşteptărilor mele, sunt de ajuns pentru ca eu să nu mai fiu gata să conectez evenimentul respectiv cu Creatorul. Pot să menţin conexiunea cu El doar dacă am o părere bună despre El, şi invers, momentul în care am o părere proastă despre El ne separă; deci, mă gândesc la o altă forţă şi o atribui celorlalţi oameni, mie însumi, naturii, dar nu unicei Surse.

Totuşi, mai târziu, mă întorc din nou şi mă gândesc la unica putere care acţionează în interiorul a tot. Astfel învăţăm să legăm toate stările şi absolut totul de Creator. El trezeşte în noi diferite stări neplăcute pentru ca, în ciuda şi deasupra separării, să ne conectăm cu El astfel încât nu vom fi dependenţi de sentimentele noaste, de înţelegerea noastră, dar vom vrea să ne conectăm cu emoţia şi puterea Lui.

O persoană nu are altă corectare, decât să atribuie toate momentele prin care trece acum sau prin care va trece, direct Creatorului. Astfel, ea justifică creaţia pentru că toate lumile şi toate timpurile au fost create numai pentru a forma în interiorul unei persoane sentimentul Creatorului. Totul este modelat numai pentru a ne dirija pe noi spre descoperirea Creatorului.

Presupunem că realitatea prezentă Îl ascunde pe Creator de noi. Totuşi, nu este aşa, pentru că, dacă relaţionăm corect cu tot ceea ce se întâmplă, în locul unei realităţi care ascunde, vedem o realitate care revelează. Totul depinde doar de relaţia noastră cu acest lucru. Chiar cu ajutorul repulsiei putem avansa.

Ca atare, înţelepciunea Cabala împarte oamenii în „răi” şi „drepţi”. Acolo unde cel rău respinge, cel drept avansează pentru că el vrea să justifice faptul că tot ceea ce se întâmplă are loc pentru avansarea lui.

Principalul scop al unei persoane este să ajungă la sentimentul realităţii Creatorului care umple totul. Singura forţă care acţionează în întreg sistemul, în întreaga realitate. Depinde de o persoană să-şi investească toată energia în asta fără să se mai implice în altceva, fără să fie derutat de alte scopuri.

Să simţi Creatorul înseamnă să dobândeşti forţa de a dărui. Deci, nu merită să te gândeşti la altceva pentru că răsplata pentru toate eforturile din viaţă este că în fiecare moment în această realitate, vom fi privilegiaţi să fim cu forţa dăruirii, prin care începem să înţelegem şi să simţim Creatorul. Îl vedem ca pe un „dăruitor”.

Pentru ca o persoană să abordeze corect această chestiune, nu este singură. În schimb, se află în cadrul unor sisteme sociale care o vor ajuta. Nu este un accident faptul că, de-a lungul istoriei, oamenii s-au adunat în sate, oraşe şi naţiuni; iar astăzi suntem amestecaţi în anumite unităţi sociale.

Totuşi, există un fel de conexiune pe care trebuie să o construim artificial. Spre deosebire de alte forme, nu derivă de la procesul natural evolutiv, şi totuşi, fără ea, avansarea este imposibilă. Este vorba despre o societate unică sau un grup unic, în interiorul căreia/căruia, trebuie să vedem schimbările prin care trecem în calea noastră spre Creator.

Drept completare, Rabash scrie că, deşi văd feţele oamenilor din jurul meu, trebuie să cred că, în spatele lor, stă Creatorul care face toate aceste acţiuni, forţându-le să facă ceea ce văd eu. Cineva zâmbeşte, plânge, ţipă la mine sau râde de mine-nu contează. Depinde de mine să-l văd pe Creator în toate astea, prezentându-mi-se sub această formă. În viaţa obişnuită, prin intermediul mediului, trebuie să pătrund în ele la sursa care le conduce.

Creatorul face tot, scrie Rabash, dar o persoană judecă în funcţie de ceea ce văd ochii ei, în funcţie de comportament, de feţe, de legile naturii, şi tot aşa, şi nu în funcţie de credinţa ei.

Fiind printre miliarde de oameni, trebuie să înţeleg că tot ceea ce se întâmplă, de la ştirile din lume până la cele mai mici evenimente din jurul meu, este o prezentare a Creatorului faţă de mine. Asta este ce trebuie să înţeleg şi să accept, să încerc să descopăr bunăvoinţa din spatele „perdelelor”, să mă aduc mai aproape de El, să-L descopăr în ciuda acestui întreg „teatru”.

Rabash continuă şi spune că cineva care vede faţa prietenului său Îl vede, de fapt, pe Creator. În afara corpului său, doar Creatorul există. Astfel, acea persoană este o fiinţă creată reală.

Sunt fiinţa creată şi totul este o parte a Creatorului care vrea ca eu să mă simt rupt de realitatea Lui prin asta. Totuşi, în afară de mine, doar El umple totul. În această formă, văd în faţa mea Creatorul, Lumina superioară, şi toate formele pe care El le primeşte sunt atrase de egoul meu, divizându-L în părţi de diverse forme şi mărimi. În final, ei înfăţişează înaintea mea diferite părţi ale naturii: minerală, vegetală, animată sau umană.

Pe lângă asta, Creatorul umple totul, şi, de aceea, dacă îmi mint un prieten, Îl mint pe Creator. Dacă fac un prieten să sufere, Îl fac să sufere pe Creator. Dacă relaţionez cu adevărat cu prietenii, pot să avansez repede la o înţelegere corectă. Voi vedea întreaga lume ca un tot, perfect şi supus unei ghidări mai înalte, voi vedea că totul este direcţionat spre a mă aduce la Rădăcină.

Dacă este aşa, atunci nu există cu adevărat alţi oameni în întreaga realitate. Suntem doar eu şi Creatorul. Toate celelalte componente acţionează ca o legătură de tranziţie, ca un amortizor, un ajustor între noi.

Prin urmare, Baal HaSulam scrie că, înaintea fiecărei acţiuni, trebuie să-mi spun că acţionez independent şi că reuşita depinde de mine, şi după o faptă, trebuie să conştientizez şi să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Trebuie să încerc să înţeleg că totul a fost construit de la început de către Creator. Rezultatul era cunoscut încă de la început. Deci, depinde de mine să accept totul din toată inima, întrucât aşa a fost stabilit de la început.

Totuşi, este interzis să spunem că totul a fost cunoscut de la început şi că nu mai este nevoie să facem nimic. Dacă acceptăm comportamentul Creatorului fără să facem acţiuni doar pentru că este posibil să I le atribuim Lui, atunci nu ne schimbăm. Deci, vedem acelaşi rezultat sub o altă formă, pentru că dacă eu nu mă schimb, stau cu braţele încrucişate şi fac ceva fără legătură cu independenţa mea şi urmez redirecţionarea din partea Creatorului, avansez prin suferinţă şi lovituri.

Cu toate acestea, dacă pe fondul comportamentului Creatorului, îmi dedic timpul acţiunii pe cont propriu, şi apoi, aduc totul înapoi la „autoritatea supremă”, la Creator, dacă acţionez ca să egalizez participarea mea cu participarea Lui, astfel mă schimb. Dintr-un salt, mă ridic la un nou nivel prin modalitatea „voi grăb lucrurile”.

Aceasta este întreaga diferenţă. Lumea îndură multă suferinţă pentru că vrea să schimbe ceva pe cont propriu. Schimbarea este necesară, dar cealaltă jumătate lipseşte, şi asta este ceea ce vrem să explicăm umanităţii.

De la Congresul din New Jersey, 11.05.2013, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întreabare: Cum putem să dobândim deficienţe în plus, de care avem nevoie în pregătirea pentru congres?

Răspuns: Nu ar trebui să cerem deficienţe, ci corectarea lor şi împlinirea celor pe care le avem deja. Vă întrebaţi cum ar trebui să pregătiţi şi să măriţi vasul, dar ceea ce avem este de ajuns şi nu avem nevoie de alte deficienţe. Avem nevoie doar să conectăm integral ceea ce avem acum.

Nu avem nevoie de nimic altceva decât de asta, şi acesta este singurul lucru la care ar trebuie să ne gândim. Apoi, diferite gânduri, dezamăgiri, confuzii, respingeri şi alte tulburări vor veni pe lângă asta, dar care ne vor ajuta să devenim mai puternici şi să reuşim conexiunea generală într-un întreg la primul nivel.

Noi trebuie doar să ne conectăm, să unim Israelul, Tora şi Creatorul; asta-i tot. Deficienţele pe care le avem deja sunt suficiente şi nu avem nevoie de mai mult. Nu e nevoie să căutăm alte probleme, confuzii sau neplăceri, să lăsăm Luminii munca aceasta. Munca noastră este să tânjim să unim totul într-un singur concept.

Apoi vom întâlni dintr-o dată noi tulburări, semn pentru ceea ce le lipsea ca să împlinească Aviut (grosime) la primul nivel. Apoi vom lucra şi cu ele, pe măsură ce le admitem şi suntem recunoscători pentru ajutorul pe care l-am primit. Acest lucru se numeşte „să fii recunoscător şi pentru rău şi pentru bine”: să mulţumeşti atât Luminii cât şi noilor deficienţe şi să le binecuvântezi.

Întrebare: Cum ar trebui să ne pregătim pentru asta?

Răspuns: Vreau ca totul în interiorul meu să se unească într-un singur sens, mă pregătesc pentru asta şi nu stau şi aştept începerea congresului. Pregătirea corectă începe de acum şi nu este lăsată pentru mâine. Mă aştept ca Mesia să vină în orice moment şi să ne aducă corectarea finală. Asta se numeşte pregătire.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Eu nu merg la Congresul de la St Petersburg pentru a asculta profesorul şi prietenii, pentru a discuta într-o societate prietenoasă, nici să particip la mese festive, să privesc programul cultural, etc. Nu, am studiat mult timp acum şi congresul este un test pentru mine.

Avem de făcut o adâncă inspecţie în noi: Cine suntem noi? Ce putem face? Suntem neliniştiţi cu sentimentul de teamă, nu glumind, ci cu toată seriozitatea. Dar, noi nu suntem egocentrici, nu mergem cu feţe triste, dar, ca de obicei, combinăm cele două aspecte: bucuria şi gravitatea.

Vă repet: congresul este un test şi nu doar o întâlnire. Esenţa reunirii noastre este munca prin care verificăm: Dacă unitatea noastră este reală şi suficientă pentru a obţine “o notă de trecere”.

Aceasta nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Noi căutăm posibilitatea de a ne scutura şi a ne motiva pentru unificarea corectă.

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 04.07.2013, “De la ură la dragoste prin Lumina care Reformează”

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Ramchal “Da’at Tevunot (Cunoaşterea motivelor): Realitatea omului este construită cu o înţelepciune infinit mai profundă. Creatorul a făcut numeroase creaturi măreţe şi fiecare dintre ele exercită funcţiile lor. Nimic nu este în van şi totul este bazat pe un singur fundament: Creatorul doreşte munca omului care corectează toate defectele creaţiei şi se ridică, grad după grad, până ce se ataşează la sfinţenia Creatorului. Şi totul trebuie să sufere mari transformări pentru a atinge perfecţiunea universală.

Scopul creaţiei este asigurat printr-un proces foarte lung, profund şi complex, nici simplu, nici uşor şi depinde de modul în care persoana reuşeşte să organizeze un suport în vederea recunoaşterii obiectivului pentru sine.

Dacă ea se alătură unui grup, se include în el, dacă ea înclină capul, atunci ea aude mesajul care vine de la prieteni şi încearcă să se conecteze cu ei şi profesorul şi avansează. Până când nu completează toate aceste corecţii este evident că nu va atinge scopul creaţiei.

Acest obiectiv este atins pe toate cele 125 de grade de avansare. Fiecare conţine tot ceea ce este cu adevărat important, cei care fac bine şi singura diferenţă este în ce măsură o persoană o percepe.

A treia parte a Cursului zilnic de Cabala, 03.07.2013, “Nu este nimeni în afară de El”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine finalizează un nivel şi trece la cel următor, o persoană sau un grup?

Răspuns: Toată lumea completează nivelul. Finalizarea unui nivel este numită legătura generală dintre toţi, Israel, Tora şi Creatorul sunt unul, toată lumea se contopeşte într-unul.

Întrebare: Toată lumea termină timpul de pregătire împreună ?

Răspuns: Se pare că toată lumea termină împreună. Nu puteţi atinge spiritualitatea prin voi înşivă, fără ceilalţi. Când atingeţi spiritualitatea, vedeţi că toată lumea este deja acolo, altfel nu aţi fi capabili să o atingeţi. Singurul lucru care vă lipseşte pentru a completa nivelul actual este relaţia, cooperarea mutuală, avansând spre acelaşi scop, când toată lumea dezvăluie forţa unică, ca unică.

Trebuie să simţiţi ce vă lipseşte pentru a atinge întregul prin voi înşivă, în raport cu modul în care vi-l imaginaţi. Poate clarificarea voastră nu este destul de precisă şi este incorectă şi astfel Lumina superioară străluceşte asupra voastră şi vă influenţează un pic mai puternic, evocând carenţele individuale în voi, necesare pentru a vă ridica deasupra lor şi a vă întări în grup.

Noi avansăm numai „deasupra raţiunii”. Motivul este dat de dorinţele egoiste, problemele, înclinaţiile şi pasiunile egoiste şi ele ne furnizează „carnea”, grosimea şi adâncimea vaselor, deasupra cărora noi formăm înclinaţia spre dăruire, dragoste, conexiune, consolidare, justificare şi aprecierea celuilalt. Noi stabilim toate acestea deasupra ego-ului.

Lumina care Reformează măreşte ego-ul nostru, astfel că noi vom avea şansa de a lucra mai sus. Ea ne învaţă să nu rămânem la nivelul animal, întrucât noi aspirăm spre dragostea animală şi realizări corporale. Lumina ne învaţă să ne ridicăm deasupra şi să ţinem cont de valori mai sublime şi să trăim o viaţă mai utilă.

Lumina limpezeşte şi clarifică totul, ne schimbă în multe feluri, creşte atributele de care avem nevoie, atât bune cât şi rele. Ea ne ghidează şi ne orientează în toate sensurile, Lumina face totul! Nu aveţi de făcut decât un lucru: să vă justificaţi prietenii şi să încercaţi  să fiţi în contact cu ei şi să-i treziţi. Asta este suficient.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce acţiuni putem efectua în scopul de a atrage, mai puternic,  Lumina care Reformează?

Răspuns: Lumina Înconjurătoare este constituită din revelaţiile Luminii Interioare, în cele zece Sefirot care se completează reciproc. Asta înseamnă că, fiecare Sefira este încorporată în toate zece. De aceea ar trebui să fie zece prieteni care se conectează. Astfel, fiecare îl include pe celălalt în interiorul lui. Zece prieteni trăiesc în interiorul meu. Acum, ei sunt toţi împreună. 10 x 10 formează un vas general.

Apoi, în conexiunea lor „deasupra raţiunii”, deasupra ego-ului lor, Lumina Interioară este revelată. Aviut (grosime) rămâne jos, Lumina Reflectată (Ohr Hozer) deasupra şi, în această Lumină Reflectată, se găseşte o dezvăluire a unui nou grad, Lumina directă (Ohr Yashar).

Nu am atins încă,o asemenea stare şi suntem în punctul cel mai jos. Munca noastră constă în a organiza şi aranja conexiunile corecte între noi, astfel că, Lumina Interioară, se revelează în noi, ca Lumină Înconjurătoare. Lumina Înconjurătoare include Lumina Hochma, care este îmbrăcată în Lumina Hassadim, deoarece este aceeaşi Lumină care străluceşte în Partzuf-ul nostru superior, la care vom ajunge curând.

Noi trebuie să încercăm să atingem aceeaşi formă corectată, în care toată lumea este încorporată în toată lumea. Este ceea ce numim dorinţa de iubire a fiinţelor create. O astfel de conexiune, integrarea reciprocă a unei dorinţe în alta, o dorinţă de a umple toate golurile necunoscute, se numeşte iubirea pentru celălalt, iubirea de fiinţe create. Spre aceasta ar trebui să aspirăm, deoarece în acest mod atingem iubirea de Creator. Când Lumina Directă străluceşte şi se dezvăluie în Lumina Reflectată, ne dă sentimentul că am atins conexiunea, unitatea şi adeziunea cu forţa superioară a dăruirii, care este numită „Creator”.

Prima parte a Leţiei zilnice de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→