Întrebare: Dacă simți, brusc, dragostea Creatorului pentru tine, cum poți să o păstrezi?

Răspuns: Este într-adevăr foarte dificil, nu este o problemă mai mare decât să simţi dragostea Creatorului, asta rupe pur şi simplu omul. Aşa că, el trebuie să se echipeze în avans cu vasul pentru realizarea fricii, lucrând cu prietenii în grup şi dezvoltând garanţia reciprocă.

De acea a fost spart vasul  în numeroase părţi, iar noi trebuie să le punem din nou împreună, împotriva voinţei lor. Ele rezistă şi nu vor să se conecteze. Apoi, în timp ce ele aderă una la alta, noi primim atributul fricii (teamă) de Creator. Muncind cu prietenii la conexiunea dintre noi, ajungem la teama de Creator.

Aceasta este ceea ce avem de adăugat noi înşine la creaţie şi pentru aceasta trăim. Toată creaţia există deja şi singurul lucru care lipseşte din visteria regelui, este teama de Creator. Această misiune este înregistrată în Reshimot (gene spirituale) şi, cum începem să o îndeplinim, descoperim că merită să fie în atributul de dăruire şi că noi trebuie să trăim în teamă. Trebuie să-mi fie teamă şi trebuie să încep să mă bucur de dăruirea mea, ca ea să îmi fie complet externă și nimic să nu se întoarcă la mine.

Chiar dacă dăruiesc şi ştiu cui dăruiesc şi cât împart, făcând un calcul precis, nu am nevoie să simt nicio compensaţie. Nu vreau să simt plăcere, ci doar acțiunea în sine. Apoi, decid că vreau, de asemenea, să simt plăcere şi acţiunea în sine, dar transmit toate astea celui căruia îi dăruiesc. Aceasta continuă până ajung la a patra fază, care este ultima fază – dăruire completă.

Totul este deja complet în creaţie, cu excepţia a ceea ce trebuie să adauge omul, care este teama. Imaginaţi-vă că acum sunteţi într-o lume uriașă, care este complet întunecată. Trebuie să aprindeţi lumina care este făcută din frica voastră şi, prin asta, iluminați toată creaţia.

Această teamă se referă la a nu primi plăcere din dăruirea mea, din faptul că gestionez realitatea în locul Creatoruliu, din apropierea mea de El, din plăcerile pe care El mi le dă și din faptul că descopăr, brusc, că sunt persoana cea mai importantă din lume.

Creatorul vine spre mine şi-mi spune: „Eu te-am ales dintre toţi! Nu există altcineva ca tine. Eşti singura fiinţă umană din toată creaţia, din toată realitatea.” Trebuie să fiți pregătiți să acceptați această atitudine, care poate să-l facă pe om să explodeze și nu trebuie să fiți cumpărați de ea.

Ați reușit să aduceţi mulţumire Creatorului şi să simţiţi ce mulţumire îi aduceți. Fiecare om va simții că este special și că nu este nimeni în afară de el acolo. Deci, noi trebuie să ne pregătim să primim această revelaţie, adeziunea. Aici, devine clar că noi nu vom primi nimic în vasele de recepţie şi că trebuie să le anulăm complet.

Vasul fricii anulează vasele de recepţie şi este total axat pe Creator, ca un proiector. Apoi, veţi începe să lucraţi cu vasele de dăruire în care Lumini enorme se dezvăluie; vă deplasaţi pe partea cealaltă şi deveniţi cel care dă în loc de cel care primeşte: Voi dăruiţi, dăruiţi, dăruiţi…

Este ca şi cum Creatorul vă numeşte managerul comorii Lui, astfel că veţi putea dărui tuturor. Acum, se pare că vă veţi prezenta în faţa creaturilor, în locul Creatorului. Imaginaţi-vă câtă plăcere există din partea celui care dăruieşte şi care are şansa de a dărui bunătate tuturor. Aceasta este deja munca adevărată şi, din acest punct, începe munca cu adevăratele Masachim (ecrane), până când veţi deveni precum Creatorul, în ceea ce priveşte întreaga lume. Frica nu dispare niciodată, vă însoţeşte constant, la fel ca voinţa de a primi de bază, care rămâne.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 15.03.2013, Shamati n^o 38

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 53: „problema de prescripţie”: Aceasta este ceea ce numim partea principală a nivelului, care este un discernământ de Katnut. Acest discernământ trebuie să fie permanent, iar Gadlut este numai ceva în plus. De asemenea, ar trebui să aspirăm la partea principală şi nu la adăugiri.

Esenţială este starea Katnut (micime), Hafetz Hesed, „a dărui pentru a dărui”, a fii gata să te mulţumeşti cu mai puţin. În acelaşi timp, nu am nevoie să simt că mă limitez sau că am o lipsă de ceva, ci, dimpotrivă, simt că sunt pe deplin satisfăcut. O stare de Katnut trebuie să devină foarte preţioasă şi onorabilă pentru mine. Deci, întrebarea este: de ce ar trebui să existe o stare de Katnut în primul rând şi nu un punct ? Eu nu vreau să am volum deloc. Vreau să iau cât mai puţin spaţiu posibil. Pentru a exista şi a face bine la toată lumea pentru dragostea Creatorului, sunt gata să mă micşorez într-un punct şi să nu am nimic pentru mine. Adevărul este că aceasta este cea mai bună abordare. Aceasta este starea în care începem să percepem şi să atingem starea spirituală, dar, atunci când vom începe să ne gândim la asta şi la modul în care putem aduce mulţumire Creatorului, noi înţelegem că, pentru a face asta, trebuie să primim toate discernămintele şi dorinţele de la El şi să le modificăm pentru a primi, în scopul de a dărui.

Astfel, noi devenim un embrion spiritual, care începe a creşte în volum, pentru a aspira şi respecta Creatorul şi, astfel, a-I aduce mulţumire. Fără aceasta, noi nu vom creşte ca un embrion în pântecele mamei sale. Fiecare secundă, fiecare mişcare suplimentară, fiecare gram de embrion este numai în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. El trebuie să simtă că îl face pe Creator fericit.

În timpul naşterii, în timpul durerilor naşterii şi scena în care embrionul se transformă cu capul în jos înainte de naştere, el examinează fiecare pas pe care-l face pentru a vedea dacă este în scopul de a aduce mulţumire celui care-i dă naştere. După ce se naşte, în perioada Yenika, continuă să se dezvolte ca un copil în braţele mamei sale; în aceeaşi manieră în care o persoană este în braţele Creatorului.

Începe deja să lucreze cu dorinţele sale şi se limitează, parţial, dar, fiecare acţiune pe care o face, de dragul limitării sau de dragul creşterii, este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului, este modul în care omul se dezvoltă. Prin urmare, punctul de la care începe să se dezvolte, atunci când nu vrea să fie mai mult de un punct, rămâne centrul său. El stă pe loc,  nu doreşte mai mult decât existenţa de bază şi orice altceva este obligat să adauge la acest punct este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. Este singurul lucru care îl motivează în toate acţiunile: în fiecare limitare şi bucurie.

Este fericit de fapt nu pentru propriul interes, ci pentru a aduce mulţumire Creatorului. Prin aceasta, atinge adeziunea cu Creatorul, ca între doi prieteni iubitori care se simt unul pe altul.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 14.03.2013, Shamati n^o 53

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Creşterea noastră spirituală şi dezvoltarea încep de la restricţia dorinţei de primire, care ne domină iniţial. În momentul în care încercăm să ne limităm, intrăm în starea spirituală Ibur (gestaţie), despre care se spune: „Un embrion în pântecele mamei sale vede de la un capăt al lumii la altul. Este o lumânare aprinsă deasupra capului său şi toată Tora este învăţată.”

Aceasta înseamnă că nu este limitat în niciun fel, deoarece are restricţia el însuşi– mica dorinţă egoistă pe care o are în momentul în care simte lumea corporală. Aceasta deoarece nu a simţit deloc lumea spirituală ci doar această lume, lumea fictivă, ca o persoană care este inconştientă şi are halucinaţii. Dar, când limitează dorinţa de primire, el devine nelimitat, nu are nevoie să primească mai mult, deoarece Lumina Ein Sof (Infinit) se aprinde pentru el ca Lumina Înconjurătoare, ca şi cum este în pântecele mamei. Astfel, trece prin etapele de Ibur.

Când este născut, el începe deja să muncească cu primul Aviut (grosime) al dorinţei, în loc de Aviut rădăcină, apoi, este limitat din nou. Lumina de Ein Sof, care nu a slăbit în niciun fel, nu-l atinge, deoarece el nu caută a se anula total şi a adera la superior. El construieşte Masachim (ecrane) care-i sunt specifice şi cresc dorinţele sale, pentru a atinge Lumina de Ein Sof prin propria muncă şi a se îmbrăca în vasele sale.

Există limite diferite în munca sa şi Lumina nu luminează decât în măsura în care poate primi, în scopul de a dărui, în vasele sale corectate. Prin urmare, afirmă: „Creatorul detestă corpurile”, ceea ce înseamnă dorinţa de a primi. Dorinţa de dăruire, cu toate acestea, nu este un corp, ci un suflet, o parte divină de Sus.

Astfel, există o stare în care o persoană se restrânge, astfel că Lumina de Ein Sof poate ajunge la ea, fără limite. Dar, plinătatea constă în a permite Luminii Ein Sof să fie dezvăluită, fără nicio restricţie din partea unei persoane. O persoană trebuie să se descopere cu ajutorul unui Masach (ecran) şi să lucreze la nivelul Ein Sof prin ea însâşi, în scopul de a atinge adeziunea deplină cu Lumina care nu este limitată de restricţie.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 11.03.2013, Shamati #15

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce permite puterii de gândire să ajute o persoană ca să depăşească propria natură ? De ce potenţialul gândirii colective este mai puternic decât natură noastră ?

Răspuns: Noi existăm în natură la nivelurile mineral, vegetal şi natura animală, nimic mai mult. Dorinţele noastre sunt, în general, axate pe hrană, sex, familie, bani, respect, dominare şi cunoştinţe. Este natura noastră.

Pe de altă parte, primesc puterea mediului, care este la un nivel superior, pe plan spiritual. Dacă o gândire colectivă domină mediul meu, aceasta mă influenţează sută la sută. Astăzi, noi descoperim astfel de fenomene: gândurile care cutreieră lumea şi trec, de la o persoană la alta, ca un virus. Ele nu doar „plutesc în aer”, dar fac parte, de fapt, dintr-o reţea de conexiune pe care nu o simţim încă, chiar dacă ne influenţează puternic.

Înainte, în cursul primelor etape ale evoluţiei, legătura dintre noi era slabă iar acum influenţa sa se dezvăluie mai puternic. În consecinţă, noi avem, acum, nevoie de o comunicare electronică: telefoane mobile, mesaje text, e-mailuri, videoconferinţe, reţele sociale… nu am penetrat încă reţeaua, nu am realizat-o cu adevărat, dar am răspuns deja semnalelor sale şi suntem atraşi de comunicarea reciprocă. Este rădăcina tehnologiei moderne de comunicaţie.

Curând însă, vom lăsa asta, deoarece nu-şi dovedeşte eficienţa. La urma urmei, nu există niciun punct în comunicarea externă, vorbe goale, „Salut, ce mai faci…”. Dorinţa noastră creşte şi reţeaua generală care ne leagă este din ce în ce mai revelată şi, la un moment dat, ne dorim o comunicare de calitate mai bună. Atunci, oamenii se vor lipsi de ceea ce sunt dependenţi acum. Ei vor începe să comunice doar când vor avea nevoie şi vor abandona toată „pălăvrăgeala electronică”, în căutarea unui nou canal, care este deasupra discursului obişnuit. Ei aspiră la o conexiune internă.

Deci, dacă ne vom influenţa, unul pe altul, corect, putem deja utiliza reţeaua între noi. La urma urmei, sufletele sunt sparte în raport cu ele, dar nu în Malchut de Ein Sof (Infinit) şi acolo tânjim noi să ajungem. Atunci, care este problema? Malchut ne este ascuns printr-un număr mare de Masachim (ecrane), dar asta nu înseamnă că nu suntem în el. Cu cât revelăm reţeaua generală, cu atât o facem să funcţioneze.

Asta este ceea ce facem prin garanţia reciprocă. Avem nevoie de ea pentru corectarea noastră. Este ca şi cum am spune: Sunteţi gata să utilizaţi reţeaua care ne leagă pe fiecare dintre noi, de dragul de a dărui, într-un mod clar, corect şi adecvat ? Această apropiere este general numită garanţia reciprocă.

Astăzi, oamenii sunt mai aproape ca niciodată de recunoaşterea acestei reţele. Ei sunt gata să participe activ şi conştient astfel încât  se pot asemăna cu Creatorul. La urma urmei, Creatorul este reţeaua înconjurătoare care este umplută cu conexiunea infinită, este modul în care Creatorul se revelează în noi.

Dacă vreau să descopăr această reţea în avans, „o trezesc în zori” de unul singur, încercând să adaug efort şi simţind o responsabilitate din ce în ce mai mare faţă de lume, faţă de ansamblul realităţii, inclusiv Creatorul. Dacă nu sunt pregătit şi nu aspir la progres, atunci reţeaua care este revelată mă ia prin surprindere. Este vorba de diferenţa dintre „calea Torei” şi „calea suferinţei”.

În general, această reţea cu diferitele tipuri de conexiuni, cu toate Luminile şi toate detaliile de percepţie şi toate etapele dezvăluirii este numită Tora. Prin garanţia noastră reciprocă, noi o activăm şi încurajăm o mai mare revelaţie iar aceasta afectează pe toată lumea.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 12.03.2013, „Introducere în Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În măsura în care avansează, o persoană începe să simtă că tot ceea ce este spiritual este în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară în natură, la nivel mineral, vegetal şi animal, la om. Asta reprezintă lumea, zona pe care trebuie să învăţăm a o trata cu grijă şi dragoste ca o mare comoară, astfel încât lumea, care este în afara corpului nostru, să devină foarte importantă pentru noi. Sentimentul de existenţă în corpul fiziologic se produce doar în imaginaţia noastră, printr-o combinaţie de forţe care acţionează asupra noastră. De aceea, noi simţim ca şi cum trăim în corpul material şi, dacă o persoană are aspiraţia de a trăi în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară, aceasta este deja nevoia de a simţi sufletul.

După ce a început să lucreze la asta, o persoană vede că trebuie să se concentreze asupra mediului corect, deoarece, prin acesta, poate obţine ajutor şi susţinere. Un astfel de mediu este grupul, în calitate de reprezentant al lumii exterioare, cei care pot să-mi răspundă, să mă seducă, să mă ajute să ies din mine.

Atunci, consider grupul ca salvatorul meu, care-mi aruncă o frânghie ce mă scoate din fântână. Nu mă asociez cu corpul meu şi doresc să ies de acolo, deci, prind frânghia. Grupul, prietenii care sunt alături de mine, mă ajută să mă eliberez din corpul meu. Astfel, lucrând împreună, ne ajutăm, pe rând, să urcăm şi să ieşim din noi înşine. La urma urmei, numai în exteriorul pielii, în afara intereselor sale egoiste, o persoană începe să simtă că grupul nu este o adunare a anumitor oameni, ci sfânta Shechina în care se îmbracă Creatorul.

Corpul este format din Klipat Noga, partea care-mi dă libertatea de alegere şi „pielea de şarpe”, egoismul mai puternic care mă trage înapoi, astfel că, în încercarea de a ieşi, eu sunt în măsură de a aplica un efort suficient, orientat corect.

Graţie dorinţei mele de a ieşi din egoism (dragostea de sine şi toate gândurile pentru interesul propriu), efortul de a ieşi din mine şi gândul la grup şi la lume, trezesc forţa care vine de la grup, de la profesor şi de la Creator, care mă eliberează din această închisoare. Toate astea sunt datorate muncii reciproce, în grup, cu profesorul şi cu cărţile, datorită studiului şi diseminării, care sunt toate mijloacele în care forţa Creatorului se îmbracă şi mă ajută să ies din mine.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati #36

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Succesul unei persoane depinde de mediul în care este în măsura să se organizeze pentru sine. În acest sens, ea începe, puţin câte puţin, să schimbe conceptul său: ziua şi noaptea sunt lumină şi întuneric. Ea începe acum să vadă că, ceea ce considera a fi lumină – succesul său în raport cu ceilalti, umplerea dorinţelor egoiste pentru stima de sine – azi îi par ca un întuneric total, o stare teribilă din care trebuie să scape, pentru a se gândi să dăruiască celorlalţi, pentru a se gândi la succesul prietenului său, la dăruirea asupra Creatorului.

Aceasta este ceea ce devine lumină şi zi pentru o persoană acum, în loc de lumina şi ziua pe care le simţea înainte, în propriul succes. În măsura în care se poate anula si restricţiona puternic, ea întâlneşte o rezistenţă puternică din partea corpului său,şi, cu cât creşte importanţa celorlalţi şi importanţa Creatorului, cu atât avansează. În final, ea umple măsura efortului său şi primeşte suficientă Lumină care Reformează, astfel încât Masach (ecran) se naşte în ea. Apoi, forţa de rezistenţă la dorinţa de primire începe să opereze în ea, şi, gratie echivalenţei de formă cu Lumina, este recompensată cu prima revelaţie.

Munca noastră este de a găsi criteriile potrivite pentru verificare: Unde este ziua şi unde este noaptea, unde este întunericul şi unde este lumina ? Conform acestor valori trebuie să judec: este pentru binele meu sau pentru Creator ? Dacă eu încep să înţeleg că este în totală opoziţie cu criteriile precedente, este un semn că sunt deja pe drumul bun. Dacă încep să am o luptă interioară cu acest principiu pentru evaluarea stării, este un semn că avansez.

Dacă mă rog ca scara mea de valori, sistemul de măsură al luminii şi întunericului, ziua şi noaptea, să fie modificate astfel încât voi fi în măsură să le văd spiritual, atunci este o stare mai avansată. Când ader la dăruire cu toată puterea şi încerc să văd toate stările din acest punct de vedere, atunci sunt gata să mă detaşez de dorinţa de primire. Dacă aş cere ca să se întâmple şi, dacă, constant, am impresia că Creatorul îmi trimite întreruperile pentru a consolida cererea mea, eu sunt, deja, aproape de El, în scopul de a lucra, efectiv, în Lishma (pentru el).

Deci, ceea ce, anterior, a fost întuneric, se transformă în lumină şi, ceea ce a fost pentru mine lumină, se transformă în întuneric şi, de fapt, alerg de la ea. Totul se transformă în starea opusă: ziua şi noaptea. Ceea ce a fost întunericul nopţii înainte, se transformă în lumina zilei.

Prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 12.03.2013, Shamati #16

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Aşa cum este cântat în piesa…”A cânta pentru El, cântec pentru El…fericiţi sunt cei care-L caută pe Creator”. Toată munca noastră depinde de aceasta – suntem capabili să ne examinăm, în critică şi discernăminte dezagreabile interioare, astfel că, prin noi înşine, în forţele noastre, să dezvăluim răul, înainte ca să cădem prin constrângere, „în timpul normal” ?

Este necesar să se dezvăluie înainte de asta, în „accelerarea timpului”: prin angajarea în conexiune, chiar dacă este împotriva naturii noastre, dezvăluind răul şi găsind un remediu înainte de lovitură.

Deoarece, în tratament, există o parte de otravă, o parte din şarpe, astfel încât nu poate fi plăcut. Şi, dacă suntem capabili să găsim remediul în avans, atunci vom progresa ca lucrători ai Creatorului, cerând de la El.

Prin urmare, nu trebuie să ne temem de dezvăluirea răului sau că răul va fi revelat. Principalul lucru este de a vedea această revelaţie corect. Până ce tot acest rău şi defectele vor fi revelate în final, nu vom ajunge la bine;  le vom dezvălui doar cu o bună pregătire, pentru a descoperi boala ca să fie remediată. Deoarece, fără discuţie, „răul” există deja. Dacă un gând, o dorinţă, un îndemn, apar în om, acesta este un semn că exista deja, în el, înainte. Dar, dacă-l evidenţiem în noi, prin pregătirea corectă, atunci noi vom deschide această „cutie a Pandorei” şi vom corecta rapid şi uşor toate păcatele, ceea ce se numeşte calea scurtă şi agreabilă. Dar, dacă noi nu suntem pregătiţi pentru o asemenea dezvăluire şi nu o dorim, atunci vom merge pe un drum lung, dureros şi dificil, până ce, în cele din urmă, va fi dezvăluit.

Este imposibil de a preveni, total, durerea, dar trebuie să fie o durere pentru vindecare, ca un om care merge la chirurgie, tratează o rană sau primeşte o îngrijire dentară. Nu este agreabil, dar suntem de acord că, în consecinţă, totul depinde de pregătire. Şi, dacă o bună pregătire este realizată, atunci grupul, comunitatea şi grupurile mondiale sunt pregătite pentru a vedea revelarea răului şi, apoi, „Fericiţi sunt cei care-L caută pe Creator” şi vom avea ce să cântăm Lui despre aceasta.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 25.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Mai puţine femei decât bărbaţi sunt implicate în haosul politic  şi economic actual, al lumii moderne. Ce pot face ele pentru sănătatea generală a societăţii ?

Răspuns: Femeile por forţa bărbaţii să se conecteze, să fie în reciprocitate şi să fie uniţi. Apoi, viaţa într-o ţară sau în lume se va schimba. Dacă femeile se pot conecta, ele vor fi în măsură să aducă bărbaţii ăn aceeaşi stare. Pe de o parte, este mult mai dificil pentru femeie, pe de altă parte, este important să înceapă. Atunci când o femeie decide „să meargă”, ea se scufundă în curent şi va persista constant, în direcţia bună.

Pentru bărbaţi este invers: Este uşor pentru ei să sară în apă, dar este dificil să înoate, căci se confruntă cu obstacole la nesfârşit pe drumul care trebuie corectat. Deci, noi vom cere femeilor să ne dea exemplu şi forţa de care avem nevoie pentru a ne conecta. În general, doar conexiunea între noi este cheia succesului în toate domeniile. Nu întâmplător spunem că, în spatele fiecărui om care reuşeşte, există o femeie. Femeile ar trebui să împingă bărbaţii să se conecteze şi să se unească. Nu există altă cale.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 07.03.2013, „Introducere în cartea Zohar”

Filed under: Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Pacea”: Clarificarea frazei din Mishnah: „Totul este în Depozit iar o Fortăreaţă se Întinde peste toată Viaţa”: Magazinul este deschis iar vânzătorul vinde prin diferite metode de plată; cartea este deschisă iar mâna scrie. Iar toţi cei care vor să împrumute pot veni şi împrumuta, iar colectorii se întorc regulat, zi de zi, şi colectează de la om cu ştiinţa acestuia sau fără ştiinţa lui. Şi au pe ce se baza, iar judecata este adevărată şi totul este pregătit pentru festin.

Întrebare: Propoziţia „iar judecata este adevărată” se referă la încercarea sufletului?

Răspuns: Desigur. Ne apropiem prin atributele de Din (judecată) şi milă, simţind „amarul” şi „dulcele”. Acestea ne învaţă şi ne dezvoltă astfel încât să putem să fim în stare să îl simţim pe Creator. El este cel care ne arată atitudinea de amar” şi „dulce”, ceea ce înseamnă că El vorbeşte „limbajul” pe care îl putem înţelege. În aceeaşi manieră, părinţii trebuie să explice lucrurile unui copil în diferite moduri, fie că sunt plăcute sau nu.

Cu toate că nu este vorba de „limbajul” actual al plăcerii şi suferinţei, mulţumită lui ating o adeziune interioară între două parţi care se pare că stau în faţa mea.

Este ceva în Creator, iar El vrea să creeze ceva similar în fiinţa creată. Apoi El creează în El însuşi şi în fiinţa creată un sistem de comunicare, care este „limbajul” Lui, care foloseşte termenii de primire şi dăruire.

Toate acestea pentru a face cumva să lucreze conexiunea interioară reciprocă dintre părţile noastre iniţiale. Nu se pot conecta fără un „adaptor” special, fără un „limbaj” al plăcerii şi suferinţei, „amarului” şi „dulcelui”, adevărului şi minciunii, dăruirii şi primirii.

Apoi, acolo, nu mai este doar primire şi dăruire, ci mai degrabă ceva care este mai adânc şi mai intern, pe care nu îl putem descrie în cuvinte.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/8/13, ”Pacea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Rabash, „Ce înseamnă interzicerea binecuvântării unei mese goale, în muncă”: Omul ar trebui să creadă că toate căderile pe care le experimentează apar deoarece fiecare cădere creşte nevoia omului de a fi ajutat de Creator, deoarece o nevoie este numită un vas, deoarece este vasul pe care Creatorul îl umple cu Lumină… omul ar trebui să creadă că Creatorul ştie cât de mare ar trebui să fie vasul, conform cu nevoia şi dorinţa lui, iar atunci când Creatorul vede că vasul este pregătit să accepte Lumina, atunci El umple imediat atât mult cât poate. Iar omul nu ar trebui să fie impresionat de căderi ci ar trebui să spună: „Ajutorul Domnului este imediat,” şi ar trebui să creadă că fiecare cădere poate fi suficientă pentru a fi un vas în care Creatorul să îi umple imediat dorinţa…

Toate întreruperile nu sunt obstacole ci de fapt „ajutor împotrivă”. Fiecare problemă ar trebui imediat să fie văzută ca o dorinţă a Creatorului de a aduce omul mai aproape de El, evocând astfel sentimentul că El este distant.

Apoi poţi să te ridici deasupra sentimentului de deficienţă, deasupra întreruperii şi să tânjeşti după adeziune, după dăruire. După câteva asemenea cazuri, îţi construieşti destulă putere pentru a fi umplut cu Lumina revelaţiei Creatorului.

Pe de altă parte, dacă munceşti constant în acest fel, este munca în „linia stângă”. Deoarece munceşti numai deasupra deficienţei şi asta este de nedorit. Trebuie să lucrezi aşa numai dacă cazi în acest abis, nu ar trebui să tânjeşti după o deficienţă şi să o cauţi, ci numai dacă nu ai altă alegere. Atâta timp cât un asemenea „accident” nu se întâmplă, trebuie să lucrezi constant în linia dreaptă şi să tânjeşti constant pentru plenitudine.

Plenitudine înseamnă că nu simţi o deficienţă în nimic şi că eşti constant în starea de Hafeţ Hessed, în dăruire absolută. Creatorul este cel care aduce asemenea accidente în muncă, sentimentul deficienţei în diferite dorinţe.

Aceasta este munca noastră: Înaintaţi întotdeauna cu piciorul drept întâi, până când Creatorul vă forţează să faceţi un pas cu piciorul stâng, astfel ajungeţi la o dorinţă întreagă. În momentul în care obţineţi un asemenea vas întreg, veţi descoperi imediat Lumina în el.

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala 3/10/13

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→