Category Archives: Munca spirituala

Când va veni mântuirea?

Întrebare: Într-unul din mesajele de pe blog aţi spus: După ce oamenii au atins o disperare completă asupra a tot ceea ce au încercat, putem să le spunem că avem o metodă care le va aduce sănătate, control, respect, bani şi aşa mai departe. Ei vor avea tot ceea ce au nevoie în această lume, o grădină a Edenului pe pământ, dar pentru asta au nevoie de conexiune.

Cum putem să le explicăm acest lucru dacă, în ciuda tuturor eforturilor noastre pentru a ne conecta, nu avem încă nimic?

Răspuns: O persoană nu poate, niciodată, să îndeplinească o acţiune spirituală dacă nu este “în disperare completă a propriilor acţiuni” şi nu strigă la Creator, când ea se află la ultimul nivel şi încă un pic mai mult, ea va cădea într-un abis. Numai atunci salvarea vine de la Creator. Altfel, ea nu are kli (vas) care să fie pregatit.

Cum putem ajunge la asta în această lume ? Dacă nu facem nimic, atunci Creatorul ne trimite lovituri, Lumina va străluci pe noi tot timpul şi ne vom simţi tot mai mult în opoziţie cu El, adică în stările care sunt cele mai rele. Este drumul suferinţei. În timp ce nu am atins încă stadiul final al morţii, nu putem devia de la asta. Dar putem atinge o stare de nevoie pentru a primi ajutorul Creatorului conştient, fără a ajunge la o stare de neputinţă. Cum putem realiza acest lucru conştient? Va fi atunci când sunt opus Luminii. Totul depinde de condiţiile în care se găseşte persoana. Să presupunem că sunt născut într-un sat sărac din Africa şi primesc o jumătate de ceaşcă de orez şi câteva grame de pâine pe zi. Brusc, un grup de la Organizaţia Naţiunilor Unite soseşte şi începe să distribuie un kilogram de pâine şi o sticlă de lapte pentru toată lumea, spunând că, în cazul în care copiii se vor purta bine, vor primi de mâncare. Şi oricine mănâncă, va vedea şi un film. Adică, o lume complet diferită le va fi revelată, condiţii complet diferite.

Pot să obţin condiţii ca acestea ? Când trăiam în Africa cu un kilogram de pâine pe zi mi se părea că sunt în grădina Edenului. Dar, dacă eram în ţările avansate, dacă ziua nu se termina la un restaurant cu prietenii, era o zi pierdută. Eram mai deprimat decât atunci când aveam numai un kilogram de pâine pe zi în satul african.

Adică, totul depinde de condiţiile în care se găseşte persoana. Deci, nu există niciun sens absolut al suferinţelor.

Eu sunt o persoană comună, de acord. Brusc, am câştigat un milion de dolari la loterie. Am verificat cifrele de zeci de ori, totul este în ordine, totul este conform a ceea ce este în ziar: “imi cresc aripi”. La sfârşitul săptămânii, au prezentat premiul, am mers pentru a-l primi şi mi-au spus că a fost o eroare în ziar. Ce pot să fac? Sunt disperat, dar este artificial, deoarece înainte nu aveam nimic. Disperarea a apărut ca urmare a gândului că am câştigat la loterie, dar mi-au spus că a fost vorba de o eroare.

Adică, ne putem aduce într-o astfel de situaţie artificial, atunci când sunt extrem de deprimat pentru că doresc cu ardoare Lumina Superioară şi nu o am. Cum pot face aceasta? Cu ajutorul mediului. Cu ajutorul prietenilor, mă pot grăbi atât de mult şi strig că vreau asta acum, imediat! Şi cu asta ating conştient că nu am nimic, doar “un pumn în faţă”. Depinde de noi să facem acest lucru pentru noi. Nu este uşor. Sigur, suntem un pic infantili când o facem, dar astfel, ajungem la o stare de disperare imensă a propriilor forţe şi voi cere Creatorului că aici, El trebuie să mă ajute! El nu are de ales, pentru că eu cer de la El!

Depinde de noi să dorim cu adevărat şi disperarea va veni. Şi atunci, totul va reuşi.

Din cursul zilnic de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu Dr. Laitman

Calcule spirituale în timp real

Întrebare: Dacă vom compara eforturile noastre cu o cursă de o sută de km, nu vom vedea urmele noastre la finalul drumului până ce nu vom atinge linia de sosire. De ce?

Răspuns: Este spus: “Nu există nicio lipsă în spiritualitate”. De exemplu, să luăm teoria dualităţii undă-particulă în această lume. Există tipuri ale nivelurilor de energie, de exemplu, pentru a genera un fascicul laser, energia trebuie să se ridice la un anumit nivel şi apoi, procesul ia imediat, caracterul “exploziv”. Totul are o măsură predefinită.

Acest fapt rezultă din cele patru faze ale Luminii Directe. Nimic nu poate fi măsurat cu o mare precizie dacă măsurile sunt în mod liniar, sută la sută. De fapt, noi măsurăm mereu diferenţa dintre anumite valori, realizând astfel o imagine discretă, intermitent “digitală” a lumii.

De aceea, în timpul “cursei”, observăm salturi “bruşte”, de la un punct la altul, în loc să vedem schimbări graduale. Acesta este modul în care suntem construiţi. Percepţia noastră în această lume şi în spiritualitate are un caracter progresiv.

Prin explorarea naturii, înţelegem că ea este dincolo de noi. Deci, nu este necesar să “aducem acuzaţii” împotriva Universului ? Aceasta nu ne va ajuta. Dimpotrivă, trebuie să studiem legile şi să le folosim.

Astăzi, sunteţi indignaţi numai pentru că, Creatorul joacă jocuri cu voi. În mod deliberat vă dă motive întemeiate pentru ca să fiţi supăraţi pe El, astfel încât să înţelegeţi că suntem, încă, mici copii.

Întrebare: Totuşi, este spus că: Mult mărunţiş se acumulează într-o mare sumă” . Cel puţin, să văd asta…

Răspuns: Dacă aţi vedea cum mărunţişul se acumulează în puşculiţă, atunci aţi fi mai răbdători şi nu aţi grăbi lucrurile, deoarece veţi şti că zilele voastre nu trec în zadar. Este rău pentru voi.

Dimpotrivă, atunci când veţi simţi că timpul se scurge printre degete şi când nu veţi vedea niciun rezultat, aceasta este salvarea, darul, fără care nu aţi tinde spre avansare.

Din partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 27.05.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

“Semen bune” pentru drum

O  persoana nu poate pune baza sau avea incredere in ea inainte de corectia finala. Persoana trebuie ca in mod constant sa fie sub influenta vaselor si celor mai mari dorinte si este suficient sa exploreze, grad cu grad, aderarea la ele fara a se baza pe propriile “rezerve”.

Nu avansam decat prin credinta deaspura ratiunii, care este numai la nivelul de adeziune la un grad superior. Doar asa puteti atrage si aduce raspunsuri corecte si semne corecte despre starii prezente. Principiul “de a se lasa ghidat doar de ceea ce vedeti” se refera la dorinte corupte, dar pentru a ramane pe drum, trebuie sa “ma tin” de un grad mai ridicat de credita, mai presus de ratiune.

Fiecare poate gasi “dovezi” ce probeaza ca persoana are dreptate. Dar asta este interzis. Mintea nu functioneaza aici si nu vreau s-o implic. Chiar si explicatiile cabalistilor au ca singur scop sa ne apropie de conceptele spirituale, sa ne imbogatim cunostintele, sa le sustinem corect, aceasta confirmare nu se poate gasi decat in superior, odata ce anulez intelegerea mea si ma doteaza cu spiritul Sau.

Din a doua parte a cursului zilnic de Cabala 17/09/13, Zohar

 

Omul care a deschis calea spre eliberare

Recent, am marcat ziua comemorării lui Baal HaSulam, marele nostru profesor, care a adus astăzi Lumina de Sus întregii umanităţi. El a dezvălui înţelepciunea Cabala generaţiei noastre, astfel ca noi să putem să o folosim şi graţie ajutorului său, să ne ridicăm de la nivelul animal la nivelul uman, să ştim cum să realizăm toate acţiunile şi să ne deschidă ochii.

Este singura cale, prin care fără să o ştim, putem să vedem unde ne aflăm cu adevărat.

Baal HaSulam a fost un om atât de mare, că nu suntem în măsură să-l apreciem corect şi să-i mulţumim pentru ce a făcut. Îi suntem datori pentru viaţa noastră spirituală în aceeaşi măsură în care suntem datori mamei şi tatălui pentru viaţa corpului animal. Nu este doar viaţa materială, ci viaţa spirituală în care atingem eternitatea şi perfecţiunea, lumile superioare, stare pe care nu o putem imagina acum corect.

Baal HaSulam a muncit greu pentru asta. Scria mult timp, zeci de ani de muncă fără pauză, astfel încât mâinile erau amorţite şi era necesar să îşi descleşteze degetele pentru a elibera stiloul. Îşi lua o pauză de la 2 ore şi jumătate la 3 ore de somn pe noapte şi o jumătate de oră după-amiaza, pentru a rămâne concentrate, iar restul timpului lucra. Aşa a fost toată viaţa sa.

În timpul războiului a fost gata să sacrifice toate cunoştinţele sale şi a cerut Creatorului să-l coboare din gradul său spiritual doar pentru a fi în măsură să ajute câţiva nefericiţi care suferea în această lume şi nici nu ştiau de ce. Şi Creatorul a auzit cererea sa şi l-a ajutat să facă acest lucru. Nici Moise nu a putut obţine acest lucru de la Creator, când I-a cerut Lui să-l facă responsabil pentru poporul său şi să abată pedeapsa de la ei.

Baal HaSulam era într-un astfel de grad superior că, Creatorul i-a spus: “Nu am pe cineva mai aproape ca tine în întreaga omenire”.  Era un adevărat uriaş. Sperăm că vom  fi în măsură să apreciem dimensiunea lui, valoarea lui. Pe de o parte era conectat la Creator, pe de altă parte putea coborî la fiecare persoană, pentru a simţi sub ce formă ar trebui să-i transmită explicaţii. Era capabil să scrie atât de delicat, pentru a nu ofensa pe cineva nici religios, nici laic şi de a-i aduce împreună cât mai mult posibil.

Moştenirea sa a trecut în mâinile noastre. Avem toate instrumentele graţie lui Rabash (fiul cel mare al lui Baal HaSulam) care a adaptat această metodă pentru a o realiza în grup. De-a lungul anilor de studiu şi muncă, am început să înţelegem ce este scris în aceste lucrări, să le punem în practică, pentru a apropia celelalte grupuri şi, prin asta, apreciem din ce în ce mai mult enorma contribuţie adusă de Baal HaSulam. El a fost primul dintre cabalişti care a revelat etapa de eliberare.

 Din discuţiile din timpul mesei dedicate memoriei lui Baal HaSulam, 15.09.2013

Salariul fiecăruia este transferat în contul grupului

Întrebare: Cum putem să ne ajutăm prietenii în timpul unei căderi?

Răspuns: Nu este necesar să identifici în mod special pe cineva care este într-o cădere. În schimb, în cadrul grupului, trebuie să păstrezi o stare de bucurie, o stare de spirit bună, importanţa obiectivului şi angajamente comune, pentru a rămâne în conexiune şi garanţie reciprocă.

Dacă toate acestea sunt în grup, vom fi în măsură să schimbăm imediat aceste coborâri în urcări şi să atingem dezvăluirea. Singurul lucru care ne lipseşte este o conexiune mai puternică. Oamenii nu simt angajamentul lor reciproc. Toată lumea crede că acţionează pe cont propriu şi că are numai colegi de muncă, ca într-o uzină: el a venit, a muncit, a fost plătit conform muncii sale şi s-a întors acasă.

Transferăm atitudinea noastră cu privire la munca externă obişnuită spre munca spirituală. Noi nu realizăm că munca spirituală nu este decât în conexiune, prin contractare pentru a deveni un întreg, în garanţie reciprocă şi a deveni un om cu o singură inimă şi doar atunci vom fi plătiţi! De fapt, recompensa este de a crea un loc unde Creatorul ar putea fi revelat. Pentru aceasta, noi trebuie să-I aducem mulţumire şi să atingem adeziunea cu El, după voia Lui.

Nu acordăm suficientă atenţie acestui punct de unitate şi nu realizăm că acolo este toată munca şi recompensa. Acest sentiment ne lipseşte, este necesar să-l simţim, nu să ne amintim cuvinte, astfel încât inima mă împinge acolo tot timpul şi doresc să fie acolo.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.09.2013, Shamati # 33

Canalul care transmite Lumina

Întrebare: Cu noi în kli-ul mondial, grupul întreg este unit cu unicitate proprie. La ce nivel intern şi extern trebuie să fie grupul, pentru a ieşi să disemineze cu intenţia corectă şi acţiune? Dacă grupul nu este pregătit şi nu este conectat suficient, atunci afectează acţiunea. Cum este spus: „Este de preferat să stai şi să nu faci nimic”. Cum este posibil să examinezi cantitatea de pregătire a grupului pentru a ieşi spre marele public?

Răspuns: Dacă grupul este conectat, simţi că poţi face orice. Creatorul nu pune probleme dificile înaintea ta. Deloc!

Dacă sunt conectat cu grupul într-un singur corp, atunci împreună, eu şi grupul, suntem umpluţi cu forţa superioară şi, în acest caz, Creatorul se găseşte în noi. Şi atunci, nu pot decât să fiu sigur că transmit mai multă putere la 99% din umanitate şi nu există nicio problemă cu ei. Ei vor începe, cu adevărat, să „se îmbulzească” în faţa mea, îmi vor zâmbi în răspuns. Nu voi vedea nimic decât surâsul lor. Vă asigur! Vă vor asculta cu plăcere.

Lumina face totul. Ea construieşte, realizează şi modelează. Este suficient să se deschidă o trecere pentru ea, prin voi. Nimic altceva nu este necesar!

Prin urmare, toate revendicările spunând că voi nu înţelegeţi, nu ştiţi destul şi nu sunteţi destul de organizaţi, toate acestea sunt prostii! Ţine de voi să vă faceţi “un canal”, astfel că Lumina Superioară va trece prin voi la toţi ceilalţi. Şi atunci, veţi simţi imediat o relaţie bună şi bunăvoinţă din partea lor.

Din Cursul zilnic de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu Dr. Laitman

De ce au femeile nevoie de conexiune ?

Întrebare: În spiritualitate, bărbaţii sunt responsabili pentru conexiune şi pot lucra în diseminare fără a pierde timpul comunicând cu grupul de zece. Nu am reuşit să găsesc un motiv pentru care femeile trebuie să fie conectate între ele în afara bărbaţilor. Şi în plus, este dificil să găseşti timp pentru asta…

Răspuns: Este corect, dar unde vor găsi femeile cuvintele şi puterea de a convinge pe ceilalţi, dacă ele nu participă în conexiune? Marea majoritate a femeilor ascultă cursurile noastre, programul “Viaţă nouă”, participă la ateliere, citesc în mod regulat blogul. Nu pot să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă o femeie nu ar participa la toate aceste lucruri.

Dacă nu ar fi toate acestea, cum ar putea ea să meargă spre public, cum ar putea ea să spună oamenilor ce să facă şi cu ce s-ar duce la ei? Toate acestea trebuie să trăiască în ea şi ea are nevoie a se integra în toate acestea. La urma urmei, atunci când femeile acţionează, ele o fac din inimă. În plus, ele au o mai mare capacitate să convingă pe ceilalţi, decât bărbaţii. Dacă femeia iese să disemineze cu un bărbat, ea face cea mai mare parte a muncii de prezentare şi de explicare maselor.

În faţa femeilor, toate uşile sunt deschise, ele sunt mai uşor acceptate deoarece sunt mai delicate. Toate acestea trebuie să fie luate în considerare. La urma urmei, acest lucru se bazează pe lucrările naturii.

Din cursul zilnic de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu Dr. Laitman

Mobilizarea ca o “unitate specială”

Întrebare: Eu sunt responsabil pentru “o unitate specială” pentru diseminare în limba rusă. De la început, am ales un mare număr de persoane pentru asta, cu abilitatea de a se exprima bine şi cu caracteristici necesare pentru diseminare.

În cele din urmă, unitatea a fost reorganizată. Se pare că cele mai mari şanse de reuşită au fost prin oamenii care nu au deschis niciodată gura. Un fel de miracol s-a produs.

Răspuns: Absolut. Capacitatea de a exprima bine materialul nu spune nimic. Uneori, se întâmplă că oamenii calmi şi modeşti, care nici măcar nu ştiu să intre în legătură cu ceilalţi, ies să disemineze şi reuşesc foarte bine. Este incredibil, deoarece în mod special graţie lor, Lumina Superioară trece şi nu prin cineva care ştie cum să vorbească bine.

Prin urmare, toţi membrii grupului trebuie să se angajeze în diseminare, altfel nu va fi un grup, deoarece numai prin diseminare, este posibil să se atingă conexiunea între noi. Este vorba de o nouă metodă de conexiune, care apare ca urmare a necesităţii conexiunii, astfel că vom avea puterea de a convinge şi a corecta lumea exterioară. Grup este numit doar atunci când un pericol extern obligă pe toată lumea să se mobilizeze pentru a convinge publicul.

Din Cursul zilnic de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu Dr. Laitman

Un invitat atât de aşteptat

La nivelurile mineral, vegetal şi animal, dorinţa de plăcere acţionează instinctiv, în virtutea naturii sale. Dar, fiinţa umană poate acţiona în sens invers, nenatural, deoarece este ghidată de atitudinea sa faţă de gazdă, de către sentimentul de opoziţie.

Şi astfel, se produce o contracţie a dorinţei de plăcere ca un oaspete, micşorând ruşinea la vederea gazdei iubitoare şi generoase.

Ruşinea nu se trezeşte ca răspuns la darurile pe nivelurile mineral, vegetal, animal, ci dacă gradul de om a început să se dezvolte într-o persoană, ea consideră că ruşinea, disconfortul, obligaţia de a răspunde iubirii gazdei – nu să răspundă petrecerii, ci celui care dăruieşte! – face ca ea să se micşoreze.

Trebuie să rezistaţi la satisfacţia pe care aţi primit-o şi să vă umpleţi cu sentimentul Dăruitorului, calitatea dăruirii şi iubirii din partea voastră, sau cel puţin, să doriţi aşa de mult, încât să pierdeţi orice gust pentru primirea plăcerii.

Plăcerea rămâne în voi, dar pierdeţi brusc, sentimentul său. Ca şi cum ai fi într-un loc ciudat, ai merge într-o cameră goală şi ai vedea o bucată de prăjitură delicioasă şi crezi că nimeni nu poate să te vadă, ai luat-o şi ai muşcat. Şi atunci, când te bucuri de gustul uimitor, gazda intră.

Vei trece printr-o varietate de sentimente…Mai întâi, trebuie să depăşeşti ruşinea de a fi prins şi îngheţi cu bucata în gură. Dar proprietarul spune brusc: „Nu, nu, te rog, am lăsat prăjitura special pentru tine, ştiind că ai să vii! Toată lumea a vrut să ia această delicioasă bucată de prăjitură, cu cremă de unt şi cu cireaşă, dar am pus-o deoparte pentru tine.”

Acum, în loc de ruşinea că ai furat, pentru că ai luat ceva ce nu-ţi aparţinea, ai ruşinea pentru că ştii că gazda s-a gândit la tine şi a rezervat, în mod deliberat, plăcerea pentru tine. Ei i-a păsat de tine ca de o persoană dragă, permiţând tuturor să ştie. Tu simţi generozitatea sa şi dragostea sa şi o altă ruşine se trezeşte în tine, nu pentru că ai furat, ci pentru că eşti opus gazdei care te iubeşte.

Primul prejudiciu a fost cauzat de sentimentul că ai fost primitorul în raport cu gazda şi a doua ruşine, sentimentul gazdei ca dăruitor, iubitor şi asta aduce noi sentimente, care fac să te micşorezi şi să te dezvolţi adică îti dau suflul vieţii.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 11.09.2013, Scrierile lui baal HaSulam

Nu deficienţe personale, ci material de lucru

Noi avansăm numai datorită căderilor, accidentelor, decepţiilor şi dezvăluirea stărilor neplăcute care sunt experimentate în dorinţa noastră de plăcere. La început, noi credem că toate aceste probleme ne dau diferite puncte forte în această lume, apoi le atribuim Creatorului.

Totul depinde de gradul în care se găseşte persoana, în ce dezvăluire. Poate ea se găseşte într-o astfel de ascundere în care a pierdut complet senzaţia de Creator şi dă vina pe lume, gândind că oamenii i-au cauzat diferite probleme, interne şi externe. Toate problemele sunt afişate la nivelul lumii materiale, adică atingând nevoile sale de hrană, sex, familie, bani, putere şi cunoaştere.

Apoi, persoana se ridică. Dacă ea este conectată la grup, atunci ea poate urca pe drumul Luminii şi, dacă nu este capabilă să se includă, ci o face prin participare mecanică la studiu, în tot soiul de acţiuni, ea obţine noi lovituri în ambiţia sa şi începe să le lege de atitudinea sa, să-şi aducă reproşuri.

Mai întâi, ea dă vina pe ceilalţi şi îi consideră cauza stării ei. Dar, avansând, începe, de asemenea, să se învinovăţească, atribuindu-şi ceea ce s-a întâmplat. Ea luptă, se confruntă cu stres şi această stare poate lua mult timp. Totul depinde de includerea persoanei în grup. Dacă ea nu este destul de inclusă în grup, poate trăi diferite conflicte în ea şi nu învaţă de la ele. Dacă reuşeşte să obţină o legătură foarte puternică cu grupul, primeşte Lumina care Reformează prin ea şi începe să atribuie toate acţiunile Creatorului. Apropiindu-se, Lumina îi dă acest sentiment.

Apoi, ea vede că, toate aceste neînţelegeri, problemele şi obstacolele au fost revelaţia proprietăţilor interne. Vinovatul nu era lumea crudă, nici chiar natura ei rea, ci doar dorinţele care trebuie să fie corectate. Nu este nevoie să şi le aplice. Îi aparţin cu adevărat şi i-au fost date pentru a lucra cu ele.

Este de dorit să realizezi că răul care ne este dezvăluit nu ni se aplică nouă, ci ne este dat numai pentru corectare, ca un material de lucru. Şi, dacă nu acceptăm acest rău şi această ruptură şi dacă ne străduim să ne unim cu Israel şi Creatorul care sunt una, atunci vom începe să cerem şi cerem ajutor pentru a ieşi din această stare. Deci, noi ridicăm toate deficienţele noastre cu ajutorul ecranului şi Lumina Reflectată, care poate fi îmbrăcată în Lumina Directă.

De-a lungul drumului de la această lume, la lumea Infinitului, vom dezvălui, în mod constant, ruptura şi răul. Obiectivul nostru este de a transforma acest rău în instrumente pentru dezvăluirea Luminii prin munca noastră. Trebuie să adăugăm atitudinea corectă, eforturile noastre la aceste neajunsuri, care sunt expuse de Lumină şi apoi, vom dezvălui bunătatea în interior.

 Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.09.2013, Shamati # 33