Legea echivalenţei de formă este cea mai importantă lege a lumilor, inclusiv a „lumii noastre”. Această echivalenţă poate fi directă şi opusă, atrasă sau respinsă, adică se interacţionează şi se munceşte pe aceeaşi frecvenţă. Asta poate avea ca rezultat un anume puls, o interacţiune aparent negativă sau pozitivă, dar legea echivalenţei este cea mai importantă lege în creaţie! De aceea, dacă tindem la caracteristica spaţiului care ne înconjoară, la caracteristica Luminii, trezim influenţa ei asupra noastră.
Această influenţă se numeşte Lumina Reflectată sau Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), care ne înconjoară, implicit, şi pe noi. Dar în momentul în care ne mişcăm ca ea, potrivit naturii ei, începem să simţim imediat influenţa ei asupra noastră. Totuşi, acest „imediat” este condiţionat pentru că, înainte de toate, influenţa Luminii este adunată treptat în noi, abia apoi începem să o simţim.
Trebuie să ştim exact care sunt mijloacele pentru a ajunge la primul nivel de descoperire a Luminii, când se transformă din Lumină Înconjurătoare în Lumină Interioară (Ohr Pnimi). Toate acestea sunt explicate simplu, nu e nimic unic aici, nimic mai mult decât fizică simplă.
O persoană vrea să ştie unde este pentru că punctul ei din inimă o trage spre sursa lui. Sursa se află în lumea Ein Sof , dar nu ştie asta. Totuşi, există o legătură între punctul din inimă şi lumea Ein Sof.
Apoi, persoana intră într-un grup, care are un profesor, prieteni şi cărţi. Toate acestea se fac cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea creează mediul pentru o persoană; acesta este rolul ei şi acest lucru este sub controlul ei.
Toate condiţiile au fost create de la început şi o persoană nu trebuie să-şi facă griji pentru asta. Dar dacă depunem eforturi şi ne facem griji pentru construirea grupului, atunci aceste mijloace vor mări în cele din urmă influenţa Luminii Înconjurătoare şi ea atrage oameni. Dintr-o dată, aparent din întâmplare, vin mai mulţi oameni. Prin propria soartă, prin propria poveste, fiecare ştie cum se întâmplă asta.
Când i-am spus profesorului meu cum am dat de el, el mi-a explicat că nimic nu este întâmplător; punctul din inimă ajunge pur şi simplu la un stadiu în dezvoltarea lui. De-a lungul vieţii unui om, punctul îl trezeşte mereu, nu-l lasă să se odihnească, şi, treptat, îl devorează din interior. Omul suferă, este îngrijorat că viaţa lui este atât de nesigură, superficială şi lipsită de valoare. Uneori, suferă de depresie, alteori caută, chiar încearcă să-i imite pe alţii, dar nu merge…
Toţi suntem familiarizaţi cu asta şi ne-am jucat în viaţa asta. Restul a trăit ca şi cum totul ar fi real, dar pentru noi nu era niciun sens în asta. Şi totuşi am încercat să trăim. Astfel, treptat, „punctul din inimă” a crescut şi s-a dezvoltat în noi până când, în cele din urmă, a izbucnit şi a cerut realizare serioasă şi adevărată. Dintr-o dată, ne-am trezit cu nişte cărţi şi cu o persoană care ne explica totul, pe scurt, ne-am găsit cumva mediul. Este clar că este lucrul cel mai important, totuşi noi nu-i dăm vreo atenţie specială.
Partea importantă este că am găsit un profesor sau un site pe Internet sau altceva, dar nu vedem valoarea grupului pentru că acesta este deja stadiul următor al dezvoltării. Este o proprietate chiar diferită care nu există în noi: să fii într-un grup, într-un mediu, într-o comunitate, faţă de care trebuie să mă cobor şi să mă anulez. Trebuie să imit totul în funcţie de ei şi doar să-i servesc.
Totuşi, când ajungem în oricare alt mediu, când ne angajăm de exemplu, suntem foarte amabili cu toată lumea; în mod egoist vrem să facem parte din echipă şi vrem ca şi ei să se poarte frumos cu noi. Suntem amabili cu toată lumea şi aşteptăm în schimb acelaşi tratatment. Cu timpul, asta trece şi devenim ca toţi ceilalţi.
Cu noi, este diferit. Nu contează cum eşti şi cum te raportezi la ceilalţi, trebuie să începi să munceşti cu tine însuţi. Şi nu înţelegem sau, mai exact, nici măcar nu auzim ce trebuie să se întâmple într-un grup. Şi asta continuă mulţi ani. Deşi aceasta este o perioadă latentă, este foarte importantă.
E nevoie de o organizare foarte clară. Pentru că nu înţelegem ce facem, trebuie să fie câteva persoane în grup care să îndrume grupul, ele trebuie să reprezinte „poliţia” sau „paznicii”; trebuie să existe un sistem clar şi strict în legătură cu toate necesităţile, ca în armată. Şi apoi vom începe treptat să înţelegem.
Totuşi, pentru a atrage cantitatea maximă de Lumină, trebuie să îndeplinim simple acţiuni mecanice. În acest caz, este imposibil să ceri altceva de la cineva. La acest stadiu, suntem într-o stare în care trebuie să ne supunem. Mi se spune că astăzi este rândul meu să spăl vasele, atunci mă duc şi le spăl. Este rândul meu să fac altceva, fac ce e de făcut. Dacă nu, voi fi dat afară pentru că este imposibil să fiu convins altfel. Este imposibil să explici unei persoane că aşa ne conectăm şi ne apropiem de iubirea pentru celălalt şi, astfel, vom începe să simţim lumea superioară. Care este conexiunea cu lumea superioară? Totul este atât de departe de aceste cuvinte frumoase…
De aceea, în primul stadiu al dezvoltării sale, grupul are nevoie să păstreze cu încăpăţânare toate condiţiile care nu depind de noi dar care condiţionează parametrii fizici, pentru a atrage mai multă Lumină Înconjurătoare asupra noastră, mai exact asupra punctului din inimă, asupra acestui „făt” al forţei noastre spirituale care tinde spre avansare. Într-adevăr, acest făt aleargă înainte într-un mod egoist şi trebuie să atragem influenţa Luminii asupra lui.
Atunci vine următoarea perioadă, mai dificilă, când persoanele care intră într-un grup încep deja să simtă urcări şi căderi, tot felul de schimbări interioare, în acelaşi timp plăcute şi neplăcute. Trebuie să le explicăm pas cu pas de unde vine totul, de la influenţa aceleiaşi surse. Şi nu este doar un factor psihologic, să zicem că azi e deprimat şi mâine e fericit fără motiv. Aici începem să simţim clar expresia unori proprietăţi şi forţe noi care nu existau înainte.
Trebuie să le explicăm că Lumina Înconjurătoare ne influenţează prin intermediul a două linii. Influenţa ei în „linia dreaptă” ne ridică, ne dilată emoţiile şi înţelegerea. Lumina ne iluminează deja, deşi nu într-un mod evident, şi tot nu putem să o simţim sau să o definim, dar simţim ceva: se dilată limitele intelectului, emoţia şi conştiinţa.
Vedem o legătură mai mare între lucruri şi apoi, dintr-o dată, totul ne va fi clar în interiorul aceloraşi limite în care ne-am aflat şi înainte. Totul este ca şi acum ar fi iluminat de Lumină. Şi astfel, intrăm într-o altă stare unde, dimpotrivă, există detaşare, întuneric, confuzie, încât nu ştim unde ne aflăm, suntem tulburaţi.
Stările „liniei drepte” şi cele ale „liniei stângi” devin şi mai opuse. Când într-o stare de la polul drept te afli într-o aşa euforie încât ţi-e teamă că ai făcut ceva greşit, iar într-o stare de la cel stâng simţi întuneric, nimic nu este clar, nu există dorinţă pentru nimic, eşti gata să abandonezi totul, este numai confuzie în capul tău.
Cu toţii ştim asta din experienţă. Dar trebuie să fim atenţi la persoanele noi care trec prin asta. Trebuie să le ajutăm; trebuie să le uşurăm starea.
Îmi amintesc, prima dată când am fost într-o stare de euforie, l-am întrebat pe unul dintre cei mai vârstnici care studia cu Baal HaSulam „Ce este asta?”, el mi-a răspuns „Gata, încă două săptămâni! Aşteaptă o schimbare.” M-am relaxat şi am aşteptat. După două săptămâni, am primit o lovitură aşa de puternică încât cu greu m-am ridicat! Aşa am înţeles eu ce înseamnă „Gata”.
Cu asta m-au făcut să înţeleg că toate acestea sunt în regulă; asta era ceva normal. Stai la lecţie ca un prost, ca şi cum nu exişti şi pare că cineva face o glumă pe seama ta. Ei mi-au arătat că au înţeles starea mea şi că acelaşi lucru li se întâmplă şi lor, doar că la niveluri diferite. La ei, nu este atât de vizibil. Chiar acum, de exemplu, studenţii mei nu văd prin ce fel de stări trec eu. Mulţi dintre voi nu au văzut asta încă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu ea, noi deja trăim cu asta.
Dar trebuie să-i sprijinim pe cei noi. Trebuie să-i facem să înţeleagă că acesta este efectul normal al Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) care afectează punctul din inimă şi însăşi inima (dorinţa).
Atunci când influenţează punctul în inimă (linia dreaptă), atunci simţim o creştere a inspiraţie, un impuls; se trezeşte în noi o reacţie care atrage Lumina, suntem gata pentru cele mai nobile acţiuni posibile. Iar atunci când influenţează inimă însăşi, rezultatul este opus, apare o creştere a dorinţei egoiste în noi şi suntem traşi în jos.
În principiu, din ambele stări primim o creştere a Luminii şi o creştere a dorinţei opuse ei. Iar scopul nostru este să conturăm „linia mijlocie” pentru ca atât dorinţa egoistă şi aspiraţia altruist către dăruire, pentru revelaţie şi aşa mai departe, să se conecteze în noi.
Punctul central este condiţia de dorit în care noi ne controlăm pe noi înşine. Conectăm în noi linia dreaptă şi linia stângă prin eforturi emoţionale şi intelectuale. Unde se realizează asta? Numai în grup. Dacă omul încearcă să facă asta singur, nimic nu va ieşi din asta. Unde poate obţine dorinţa egoistă o caracteristică altruistă? Cum puteţi aspira la Lumină? Vedeţi, nu ştiţi cum să faceţi asta. Cum puteţi, folosindu-vă caracteristicile Luminii, să vă corectaţi egoul adiţional pe care îl primiţi?
Care este rezultatul? Trebuie să vă faceţi un Kli din dorinţa egoistă şi să o corectaţi în dăruire printr-un Masach (ecran) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Unde veţi realiza asta?
Toate acestea se pot realiza în grup şi numai în grup; numai în el puteţi să realizaţi caracteristica dăruirii cu care în mod clar vă veţi construi voi înşine împreună cu ei, cu aceia cu care vreţi să vă conectaţi. De aceea, Ohr Hozer trebuie să treacă prin grup şi să fie realizată în el.
Este dificil să îi explici cuiva cum se face asta, durează mulţi ani. Poate acum această perioadă este micşorată şi trece cu adevărat mai repede. Văd cum mulţi oameni încep să înţeleagă metoda mai rapid şi mai natural. Dar totuşi ne este foarte dificil. Este atât de contrar naturii noastre pentru că la fiecare etapă, pe fiecare parte, omului i se pare că parcurge din nou întregul drum.
Vedeţi, fiecare nivel este compus din zece Sefirot şi începe cu adevărat din starea numită „embrion”. Iar apoi urmează starea de alăptare (Yenika), starea mică (Katnut) şi apoi starea mare (Gadlut). Şi de fiecare dată trebuie să începem de la nimic. Asta este cu adevărat extraordinar, pentru că de fiecare dată te naşti la următorul nivel.
În lumea noastră, nu vedem, nu simţim aceste încarnări, dar la nivel spiritual trecem gradual prin aceste perioade de dezvoltare. Şi toate au loc numai în grup. În niciun alt loc, prin nicio altă cale, cu nimeni altcineva nu poţi verifica dacă faci asta corect sau nu, dacă obţii Lumina, dacă te transformi gradual într-un om (Adam) al lumii.
În măsura în care orice tip de motivaţie se trezeşte în tine, o realizezi în conexiunea cu grupul, te ajustezi şi te direcţionezi către grup, către conexiune cu el. Astă sunt eu. Mă direcţionez către grup, către o legătură cu el şi în final primesc o respingere de la el. Merg la un plus şi la sfârşit primesc un minus (respingere). Numim această respingere „înclinaţie rea”, adică ceea ce trebuie să corectăm.
Este nevoie de acţiune în avans: mai întâi intrarea mea într-un grup, apoi descoperirea înclinaţiei rele. Acesta este adevăratul meu ego. Tot ce este legat de lumea noastră nu se numeşte ego. Acestea sunt proprietăţile noastre animalice normale şi putem să ne raportăm la ele în tăcere. Această respingere, adaosul serios pe care încep să-l primesc, acesta este primul meu nivel egoist. Şi trebuie să încep să lucrez cu el.
Următorul stadiu (al treilea) este participarea mea într-un grup împotriva egoului meu. Şi când fac asta, când investesc cât de mult efort pot, încep să atrag Lumina Înconjurătoare (al patrulea stadiu) asupra mea. Aşa merge.
În măsura în care sunt inclus în grup, Lumina superioară vine la mine prin sufletul colectiv, prin întregul vid gol. Totul se face doar prin apropiere în interiorul grupului.
De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia
Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala -
Niciun comentariu→
Trebuie să construim munca noastră conform unui aranjament precis.
Întrebare
Există oameni care au aspiraţia de a revela Creatorul, scânteia din inimă. În măsura în care muncesc pentru a conecta aceste scântei între ele cu ajutorul Luminii care Reformează, lumina domneşte în ei. Şi, dacă încearcă să comunice cu cei care nu au dor de Creator, ei pot face să strălucească asupra vieţii lor lumina pe care au primit-o mai devreme în munca cu ceilalți.
Baal HaSulam, „Un servitor care moşteneşte de la stăpâna sa”: Prin urmare, lumile au fost divizate în interioritate şi exterioritate, unde fiecare lume conţine iluminări adaptate pentru a funcţiona într-o dezvoltare lentă. Şi acestea sunt numite „interioritatea lumii”.
Depunem eforturi mari în diseminare, suferind cu sinceritate ca să reușim, dar, din păcate, nu putem să aducem conexiunea cu forța superioară în această muncă. Și cel mai important, nu-L putem atrage pe Creator spre acțiunile noastre exterioare, să-L folosim pentru ca noi să reușim în misiunea exterioară din zona noastră sau din întreaga lume, adică, să ne transferăm scopul de la El spre în afară.
Problema este că o persoană este mulţumită cu ceea ce a câştigat. A atins o anumită stare şi simte că a reuşit ceva, a înţeles şi a simţit ceva. Şi apoi, ea vrea să se dezvolte la acelaşi grad: pentru a deveni mai inteligent în acesta, a înţelege şi a simţi mai mult. Ea începe să se dezvolte în aceeaşi stare ca şi cum ar fi „mai mare”, să caute câteva menţiuni relative la acest nivel pe care l-a atins în inima sa şi-n spiritul său.
Întrebare
Rabash: ”Fă-ți un Rav și cumpără-ți un prieten – 2”: Există o maximă celebră care aparține înțelepților noștri: ”Așa cum fețele lor sunt diferite, și părerile lor sunt diferite.” Astfel, cei care au fost de acord să se unească într-un grup au înțeles că nu există o distanță așa de mare între ei în sensul că ei înțeleg necesitatea de a munci în iubirea pentru ceilalți. De aceea, fiecare dinre ei va fi în stare să facă o concesie în favoarea celorlalți, și să se poată uni în jurul acestui lucru.
În lumea noastră, cuvinte ca „dăruire” și „iubire” sunt extrem de solicitate. Treptat, ele vor declanșa senzatii corecte, aspirații corecte și sentimentele esențiale în noi, dar la început ne derutează.