Rugăciunea unui om este munca lui Ruach [spirit], munca din Behina Bet, care depinde de vorbire. Este un secret înalt și oamenii nu știu că rugăciunea unui om străpunge văzduhurile și străpunge firmamentul, deschide uși și se ridică (Raşbi, Zohar pentru toți, Vol. 5 „VaYakhel”, „Ridicarea Rugăciunii”).

Este scris că rugăciunea ar trebui oferită lângă un stâlp. Aceasta nu înseamnă, de fapt, un stâlp lângă care omul ar trebui să se roage. Ideea este că toți Parţufim din lumea infinitului până în lumea noastră sunt aranjați sub forma unui stâlp, unde AHP al unui Parţuf superior este situat în interiorul Galgalta ve Einaim (GE) al Parţufului inferior, și astfel ele sunt toate incluse unele în altele.

Nu există niciun Parţuf aranjat diferit. Fiecare Parţuf este poziționat astfel încât partea sa superioară să fie în interiorul Parţufului superior, iar partea sa inferioară să fie în interiorul Parţufului inferior.

Adică, partea superioară a Parţufului meu este împreună cu partea inferioară a celui superior, iar partea inferioară a Parţufului meu este împreună cu partea superioară a celui inferior. Rezultă că în partea mea superioară (GE) formez cele zece Sfirot împreună cu AHP al celui superior, iar în partea mea inferioară (AHP) sunt în cele zece Sfirot cu GE al celui inferior.

Rezultă că în cele zece Sfirot superioare sunt conectat cu cel superior, iar în cele zece Sfirot inferioare cu cel inferior. Dar unde sunt eu? Eu însumi sunt partea care mă împarte în două jumătăți; se numește Klipat Noga, care împarte Parţuf-ul la mijloc.

Klipat Noga este în întregime libera noastră alegere. Dacă eu decid să mă conectez acum cu cel superior din cele zece Sfirot superioare (1) pentru a-l ridica pe cel inferior (2), și mă străduiesc doar pentru asta, înseamnă că îmi exercit libera alegere în Klipat Noga, care este la mijloc.

Libera alegere este să mă conectez cu Creatorul, cu un nivel superior, pentru a-l corecta pe cel inferior. Așa funcționăm noi.

Din Lecția de Cabala din 24.08.2011, Cartea Zohar

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un gând este un rezultat al dorinței (Baal HaSulam, Şamati 153, „Un gând este un rezultat al dorinței”).

Acest lucru este adevărat, pentru că cel mai important lucru la om este dorința. Gândurile apar doar pentru a îndeplini aceste dorințe.

Dorințele apar în inimă și noi ascultăm doar de ele. Mintea se activează doar atunci când este nevoie să realizezi dorințele care vin din inimă. Prin urmare, principalul lucru este dorința, în timp ce intelectul este doar un instrument auxiliar, un mijloc de a realiza ceea ce este dorit.

Omul se gândește la ceea ce își dorește. Nu se va gândi la ceea ce nu își dorește.

În lumea noastră, acest lucru este firesc. Poți privi orice om, și înțelegându-i dorințele, să ghicești ce gânduri are. Toate gândurile sale sunt îndreptate exclusiv spre realizarea a ceea ce își dorește. Și în măsura în care dorințele lui au o ierarhie, poți spune care gânduri domină și care sunt mai puțin importante, ce îl preocupă mai mult sau mai puțin. Cu alte cuvinte, practic, ne conduc dorințele.

De exemplu, omul nu se gândește niciodată la ziua morții sale. Dimpotrivă, el va contempla mereu eternitatea sa, pentru că asta își dorește. Astfel, omul se gândește mereu la ceea ce este dezirabil pentru el.

Gândul este secundar, auxiliar. Se dezvoltă doar pentru că omul are dorințe. Și prin urmare, omul își  dezvoltă intelectul pentru a obține ceea ce își dorește. După cum spune zicala: „Un om învins valorează cât doi oameni neînvinși”. Căci cel învins, cel forțat și obligat, devine mai înțelept, pentru că el caută modalități de a se realiza pe sine.

Astfel, mintea crește întotdeauna atunci când există dorințe mari. Și invers, dacă nu există dorințe, nu există o minte mare. Prin urmare, dacă vrei să-ți dezvolți copiii, trebuie să trezești în ei dorințe mari, nu să-i corupi.

A corupe înseamnă aici, a încerca să impui unui copil un fel de împlinire, înainte ca acesta să-și dorească măcar asta. Dimpotrivă, lasă-l să-și dorească, lasă-l să experimenteze o lipsă, lasă-l să caute cum să realizeze ceea ce își dorește. Din aceasta se va dezvolta intelectul său. Numai în acest fel, și nu în altul.

Din lecția de Cabala în limba rusă 14.03.2019

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Credeți că evreii din Israel vor aduce în cele din urmă corectarea întregii umanități?

Răspuns: Tocmai circumstanțele în care se află îi vor obliga să facă acest lucru. De ce se înfurie lumea din jurul lor?

Acesta este antisemitismul etern; sentimentul perpetuu că ești urât și că trebuie să te aperi și să-ți justifici existența în lume. Când toate acestea trec de la om la om din generație în generație, se transmit prin gene; ele lasă straturi comportamentale în caracterul omului, în percepția lui asupra lumii, în atitudinea lui față de orice. Nu există așa ceva în nicio altă națiune.

Evreii nu sunt ca țiganii, care sunt pur și simplu disprețuiți, nici ca oamenii care își impun cultura, manierele, modul de viață sau religia altor națiuni. În aceste cazuri, totul provine dintr-un sentiment de superioritate. Dar aici, dimpotrivă, provine dintr-un sentiment de inferioritate, micime și lipsă de valoare.

Acest complex s-a dezvoltat foarte puternic în ultimii 2.000 de ani. A produs deja consecințe secundare și terțiare, care evoluează treptat și se contopesc cu toate celelalte filozofii de viață.

Toate acestea au lăsat o amprentă profundă asupra atitudinii lor față de orice și au generat un stres intern enorm în rândul oamenilor, în special în rândul ramurii europene a evreilor, care au fost forțați să se dezvolte pentru a se ridica cumva deasupra națiunilor înconjurătoare, pentru a se proteja.

Vedem, în Evul Mediu, cum au experimentat brusc un salt în trăsături de caracter speciale și abilități intelectuale; nici măcar nu este clar de ce. Anterior, nimic asemănător nu exista nicăieri, nici măcar în rândul altor ramuri ale evreilor din alte țări, unde trăiau mai mult sau mai puțin pașnic.

Există o mulțime de cercetări pe această temă. Și într-adevăr, vedem câți oameni de știință, artiști și gânditori produc. Toate acestea sunt rezultatul reacției lor defensive.

Din KabTV „Am primit un apel, evreii din Israel”, 13.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credința mai presus de rațiune înseamnă că accept punctul de vedere al celui superior chiar și atunci când acesta se ciocnește cu propria mea înțelegere, așa cum este scris: „Ei au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud.” Aceasta înseamnă că mă pot ridica la un nivel superior de fiecare dată, ca și cum m-aș trage în sus pe următoarea treaptă, alegând opinia celui superior în locul propriei mele opinii, chiar și atunci când aceasta contrazice tot ceea ce știu.

Dacă un prieten îmi înmânează un plic cu 1.000 de dolari și nu verific suma pentru că am încredere în el – aceasta este credință sub rațiune. Încrederea mea nu contrazice ceea ce știu, și prin urmare, nu cere credință.

Cunoașterea este mintea și percepția pe care le posed în această lume materială, ca un judecător care se bazează exclusiv pe ceea ce pot vedea ochii săi. Credința însă, este ceea ce stă deasupra acestei cunoașteri, așa cum Bina stă deasupra lui Malchut. Și pentru a mă ridica de la gradul de Malchut la cel de Bina, trebuie să avansez prin credință mai presus de rațiune.

Dacă număr banii și constat că sunt 999 de dolari în loc de 1.000 de dolari, atunci 999 de dolari reprezintă cunoșterea mea, iar „1 dolar” rămas este măsura credinței mele. Dar dacă plicul conține doar 1 dolar sau este complet gol, și totuși îl cred pe cel superior, considerând punctul său de vedere adevărat, atunci mă ridic deasupra propriei mele rațiuni și încep să văd din punctul de vedere al celui superior.

Mintea celui superior este opinia grupului sau a învățătorului. Dacă mă străduiesc de fiecare dată să mă ridic la credința superioară rațiunii, aceasta înseamnă că urc grade spirituale. Dacă nu fac niciun efort să accept mintea celui superior, nici nu intru, nici nu mă apropii de lumea spirituală.

Credința superioară rațiunii este singurul punct de liberă alegere acordat omului în această lume.

Dacă accept punctul de vedere al celui superior și sunt de acord că plicul conține 1.000 de dolari, deși am numărat doar 999 de dolari, atunci mă ridic la gradul său. Și apoi eu însumi sunt martor la modul în care plicul se umple la maximum, nu cu bani, ci cu măreția Creatorului.

Credința mai presus de rațiune este un mecanism special, o metodă unică, ce ne ridică de la gradul material la cel spiritual, și de la un grad spiritual inferior la unul superior. Aceasta este singura modalitate de a urca: prin asumarea opiniei celui superior.

De fiecare dată sunt ca și cum m-aș fi născut din nou la gradul următor, iar și iar. Intru în noua stare ca un nou-născut care nu poartă nimic din starea anterioară; mă agăț de mintea celui superior și continui cu ea.

Cu propriile mele simțuri văd doar 1 dolar în plic. Totuși, deasupra simțurilor mele trebuie să accept că este vorba de 1.000 de dolari. Nu-mi anulez cunoșterea, o las așa cum este. Văd clar decalajul dintre ceea ce știu și ceea ce stă deasupra cunoașterii.

Acest decalaj definește diferența dintre Malchut și Bina. Pe de o parte, „judecătorul are doar ceea ce văd ochii lui” – aceasta este Malchut. Totuși, trebuie să merg împotriva acestei cunoașteri și să prefer cunoașterea celui superior – Bina, credința.

Și în acest interval – această divergență dintre Malchut și Bina, dintre cunoaștere și credință mai presus de cunoaștere – încep să se dezvăluie lumea superioară și realitatea spirituală.

Toată munca din grupul de zece se desfășoară prin credință mai presus de rațiune. S-ar putea să nu văd nicio iubire printre prieteni; dimpotrivă, părem gata să ne devorăm unii pe alții. Totuși, ne străduim să ne iubim unii pe alții. În ochii celui superior, grupul nostru de zece estet perfect și stă în unitate completă; în propriii noștri ochi pare complet diferit. Această diferență este ceea ce trebuie să examinăm și să ne ridicăm deasupra ei.

Iar această contradicție rămâne. Nu le pot împăca una cu cealaltă, căci această distanță este chiar prăpastia dintre Bina și Malchut, nu se poate închide; de ​​fapt, ea continuă să se lărgească.

Aceasta este diferența dintre Creator și ființa creată, pe măsură ce se trezește în mine. Și cu cât urmez mai mult credința, cu atât mai mult mă agăț de Creator în loc să mă agăț de propria mea minte și corp animalic. Așa se desfășoară progresul spiritual.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.04.2020, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem verifica dacă aducem mulțumire Creatorului? Ce ar trebui să simțim?

Răspuns: Ar trebui să simțim că avem o conexiune interioară cu Creatorul, adică să simțim prezența Lui în inima noastră, atitudinea Lui față de mine și atitudinea mea față de El. În esență, acesta este fundamentul conexiunii.

Întrebare: O voi simți interior, cu inima mea, dar există vreo indicație externă, raportată la mediu, că sunt îndreptat corect către Creator?

Răspuns: Învățăm constant din surse că depinde de iubirea pentru prieteni, de conexiunea cu ei și de ajutorul reciproc.

Toate acestea se referă la conexiunea din cadrul grupului. Fără ea, nu putem avansa.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 10/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere la studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate să învățe omul să accepte toate răsturnările de situație ale sorții? Aici se spune: „Acceptă toate întorsăturile sorții. Este o imagine dintr-un joc” și așa mai departe. Cum poate omul să învețe asta? În zilele noastre, soarta ia întorsături bruște.

Răspuns: Trebuie să percepi toate acestea cu o anumită emoție, ca pe un joc. Când adversarul tău face o mutare pe tabla de șah sau joacă o carte nouă pe masă, începi să-ți vezi următoarea mutare. Ar trebui să te bucuri că ești în conexiune cu un astfel de „jucător”. Și prin această conexiune cu el îți dorești, să-L dezvălui pe Creator.

Întrebare: Deci, fiecare dintre mișcările mele de răspuns, aceasta este aventura? Aventura mea interioară. Și toate gândurile mele sunt „cum” și ,,ce?”

Răspuns: Da.

Întrebare: Și apoi aţi spus fraza: „Tu te afli în conexiune cu Creatorul”. Chiar dacă acel gând nu există de fapt în mine, este tocmai ceea ce ne conduce la o astfel de călătorie prin viață?

Răspuns: Da, acest lucru este ceea ce îți dorești să obții.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 07.11.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ați spus de mai multe ori că unui om i se dă doar ceea ce poate îndura. Ce vreți să spuneți prin asta? Vedem că oamenilor li se dau lucruri pe care nu le pot îndura. Sau totuși, ei pot să îndure?

Răspuns: Pot. Ce anume nu pot îndura oamenii? Ni se pare doar că nu pot rezista la ceva sau nu pot supraviețui. Nu, omul supraviețuiește la orice, suportă totul și poate lucra asupra sa într-o asemenea măsură încât nicio altă creatură nu ar putea rezista la astfel de lucruri.

Întrebare: Ce înseamnă a îndura? Înseamnă să fii de acord cu această lovitură? Ce înseamnă să ieși din ea?

Răspuns: Chiar și a fi de acord, chiar și a înțelege, a realiza și a trece prin ea se numește ieșire dintr-o coborâre.

Întrebare: Care ar trebui să fie principiul călăuzitor în viață al unui om, pe baza acestui fapt?

Răspuns: Principiul vieții trebuie să fie foarte simplu: în loc să mă simt pe mine însumi, trebuie să-i simt pe ceilalți; trebuie să trăiesc nu în mine, ci în alții. Asta este. În esență, acest lucru duce la rezultatul corect.

Întrebare: Deci, spuneţi că dacă mă închid în mine, atunci o coborâre este inevitabilă? Dar dacă sunt mereu deschis către ceilalți și trăiesc pentru ei, atunci ies repede din aceste stări.

Răspuns: Da.

Întrebare: De ce sunt date coborârile?

Răspuns: O coborâre este dată pentru a goli omul de trecut, astfel încât să fie gata să fie umplut cu viitorul. Fiecare coborâre și fiecare urcare este o reînnoire interioară a omului.

Întrebare: Până când poate fi omul reînnoit? Ce vârf trebuie să atingă?

Răspuns: Până când el se reînnoiește complet. Aceasta este o stare în care omul se întoarce la rădăcina sufletului său. Și din acel moment, nu mai este nevoie să se schimbe interior, ca să spunem așa.

Întrebare: Se întorc la locul lor permanent?

Răspuns: Se întorc la locul lor, la punctul lor inițial, în sufletul lui Adam.

Întrebare: „Sufletul lui Adam”, vreţi să spuneţi că este un singur suflet?

Răspuns: Da, omul se întoarce la punctul său din acest suflet. Fiecare ființă umană trebuie să parcurgă această cale de urcări și coborâri pentru a se întoarce în acel punct. Nu putem scăpa de el.

Întrebare: Cunoaștem acest punct dinainte? Știm încotro ne îndreptăm?

Răspuns: Nu-l putem cunoaște pentru că încă nu-l putem simți.

Întrebare: În ce moment încep să-l simt?

Răspuns: În măsura în care te apropii cu adevărat de el.

Întrebare: De ce ne este dat să nu-l simțim?

Răspuns: Pentru că încă nu avem calitățile dăruirii, iubirii și conexiunii cu ceilalți, cu alte suflete și așa mai departe.

Întrebare: Mă îndrept spre acea conexiune care ne va uni într-un singur întreg? Într-acolo mă îndrept?

Răspuns: Da, prin urmare, porunca, condiția principală, este: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11/11/25

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Linia stângă semnifică mersul în cunoaștere și vederea lumii necorectate. Adică, văd că lumea suferă de o multitudine de probleme, prietenii mei sunt plini de neajunsuri, iar Creatorul nu este mai bun. Critic totul, pentru că dorința mea de a mă bucura a crescut și s-a revelat, iar eu vorbesc din această perspectivă. Aceasta este numită linia stângă.

Dar aceasta este o linie și nu o simplă nemulțumire față de viața materială, critic munca spirituală, grupul, progresul nostru și perfecțiunea muncii noastre. Linia stângă mă îndepărtează de munca spirituală, dar nu mă aruncă complet în lucrurile materiale. Altfel, nu va mai fi linia stângă, ci pur și simplu egoism.

Linia stângă din munca mea indică faptul că vreau să mă îndrept spre conexiunea cu grupul și cu Creatorul, dar nu sunt capabil să fac acest lucru. Pot cântări și număra exact ce nu pot realiza și de ce. Aceasta se numește linia stângă.

Cu cât este mai mare frecvența cu care ajungem la linia de mijloc din orice stare, cu atât este mai mare progresul și accelerarea în munca noastră. Din aceste puncte, construim o linie de mijloc care câștigă o asemenea forță încât Creatorul este revelat în interiorul ei.

Linia de mijloc nu există în natură; noi o construim și de aceea se spune: „Voi M-ați creat”.

Dacă nu ne ajutăm singuri, nimeni nu o va face. La urma urmei, suntem deja în grupurile de zece, iar în ele, fiecare este responsabil pentru toate. Creatorul mă aduce la locul potrivit și spune: „Ia-l pentru tine”. Și dacă nu-l iau, atunci nu-l iau; aceasta este libera mea alegere. Creatorul nu va face nimic altceva. Mai târziu, El mă va ajuta prin suferință, dar cine știe când se va întâmpla asta?

Din Lecția zilnică de Cabala, 07.09.2020, Munca în credință mai presus de rațiune

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este credința mai presus de rațiune? În cadrul rațiunii înseamnă conform înțelegerii noastre, conform minții omului în această lume bazată pe egoism.

În consecință, omul percepe, simte, ia decizii și acționează. Aceasta se numește „conform opiniei mele”. Dar deasupra opiniei mele se află opinia celui superior, și prin urmare, trebuie să-mi înlocuiesc opinia cu a Lui, cu opinia Creatorului.

Dar eu nu cunosc opinia Creatorului; ea ajunge la mine prin grupul meu de zece. Dacă mă conectez cu ei, atunci, anulându-mă treptat și incluzându-mă cu prietenii mei, înlocuiesc opinia mea cu a lor.

Aceasta nu este o simplă substituire a uneia cu alta, altfel aș deveni un înger, un fel de animal spiritual. Mai degrabă, îndeplinesc acest act deasupra rațiunii mele; îmi păstrez propria opinie și mă ridic deasupra ei. Astfel, ocup două niveluri, iar în diferența dintre ele descopăr percepția unei ființe umane spirituale.

Nimic din simțirea unui om nu este distrus sau șters. De fapt, omul dobândește o natură suplimentară, natura Creatorului, și astfel atinge „credința mai presus de rațiune”. El are propria cunoaștere, iar deasupra ei, credința; și el există între cele două.

Creatorul nu a creat în zadar dorința noastră de a ne bucura. Este fundamentul care ne însoțește constant, astfel încât „întunericul să strălucească precum lumina”. Întunericul egoismului meu, opinia mea, susține opinia superioară care stă deasupra lui. Tocmai din contradicția dintre ele, ating măreția Creatorului împotriva lipsei de importanţă a creaturii.

Nu ne anulăm pe noi înșine și nu pierdem nimic în noi. Stând ferm pe ambele picioare, construim linia de mijloc și numai așa ne stabilim ca o ființă umană, Adam, „asemănătoare Creatorului”. Tot ceea ce există în această creație este primit de la Creator, dar prin propria decizie a omului.

Creatorul îmi dă un adaptor care mă conectează la El: acesta este grupul de zece. Acest adaptor este foarte complex, dar nu există nicio alegere. Trebuie să-l conectez și să-l folosesc, oricât de mulți ani ar dura. Trebuie să mă anulez, altfel nu mă voi conecta la grup, pentru că ștecherul meu nu se potrivește în priză.

În prietenii mei locuiește Creatorul, care mă ajută să mă unesc cu ei din ce în ce mai mult până când încep să-L revelez în ei. Încep să lucrez cu Creatorul prin intermediul prietenilor mei, căci ei sunt sufletul meu, iar Creatorul este lumina care umple acel suflet.

Principalul lucru este să mă integrez în mediu și apoi încep să primesc opinii, dorințe și gânduri, nu doar de la un grad superior, ci de o calitate complet nouă. Căci în cadrul grupului există „credința mai presus de rațiune”, o nouă percepție care nu este inerentă omului din această lume.

Prin urmare, nu există altă cale. Trebuie să te anulezi pe tine însuți, să intri în grup și să-ți lași în urmă pentru moment experiența anterioară. Vorbim despre un om adult, cu multă experiență de viață și cunoștințe, dar în raport cu grupul, te transformi într-un embrion, un zero. Și când omul începe să primească cunoștințe din grup și să crească, el construiește credința mai presus de rațiune pe baza calităților, gândurilor, dorințelor, a „sinelui” anterior. Una nu poate exista fără cealaltă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 23.01.2019, Scrierile lui Rabaș – Art.21, 1986-Despre Credinţa mai presus de raţiune

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credința mai presus de rațiune este subiectul la care trebuie să revenim constant. În legătură cu aceasta, vom experimenta ascensiuni și coborâri, toată munca noastră fiind concentrată în jurul acestui punct.

Credința mai presus de rațiune înseamnă că dăruirea devine superioară primirii, adică omul intră într-o stare în care trăiește prin forța dăruirii. În mod natural, el se ridică și cade din nou, dar treptat începe să cucerească acest teritoriu, „câmpul binecuvântat de Creator”, unde rămâne în înțelegere, conștientizare și aspirația de a se agăța de credință.

Dacă nu verific ceea ce am primit, se numește credință sub rațiune. Pentru că nu am nicio rațiune, nu am verificat ceea ce am primit, doar am crezut orbește. Acest tip de credință este de fapt inferior rațiunii; nu există cunoaștere, ci doar credință oarbă. În spiritualitate, aceasta nu este considerată credință, este doar în religie.

Pentru credința mai presus de rațiune, trebuie mai întâi să am propria mea opinie și să știu, conform acesteia, ce se întâmplă. Știu că nu sunt 1.000 de dolari în plic, ci 999 de dolari, sau chiar doar 1 dolar, și totuși îl accept ca fiind 1.000 de dolari. Această diferență îmi determină gradul spiritual. Trebuie să am aceste două puncte clare: rațiunea și credința, Malchut și Bina.

Credința mai presus de rațiune înseamnă că accept acei 999 de dolari ca fiind 1.000 de dolari, din toată inima. Desigur, nu ar trebui să te comporți așa într-un magazin; nu vorbim despre această lume, ci doar despre cea spirituală. În tărâmul spiritual, trebuie să avansezi prin credință mai presus de rațiune, căci acolo ne construim relația cu Creatorul mai presus de propria înțelegere, din ce în ce mai mult de fiecare dată. Spiritualitatea nu se bazează pe forța rațiunii, ci pe forța credinței.

Avansez pe baza a ceea ce spune Cabalistul, pentru că nu doresc să mă bazez pe opinia propriului meu egoism. În măsura în care mă pot anula în raport cu superiorul, dobândesc forța credinței, cu care pot progresa împreună cu mintea și inima celui superior.

În lumea corporală, acest lucru nu funcționează deoarece există o singură dimensiune. Dar în lumea spirituală, există două grade: eu și superiorul (AHP al superiorului). Urmez opinia AHP a superiorului. Mă includ în opinia superiorului, și din moment ce ader la ea, pot urca odată cu ea. Acest lucru este posibil doar pentru că am acceptat opinia sa, care a devenit credința mea.

Aceasta este diferența dintre gradul inferior și cel superior. În percepția (Kelim) superiorului sunt 1.000 de dolari; în percepția mea, 999 de dolari. Știu, simt și înțeleg că îmi lipsește 1 dolar, că în buzunarul meu sunt 999 de dolari și nu 1.000 de dolari. Dar în Kelim superioare sunt 1.000 de dolari și umplu acel spațiu gol din mine cu forța superiorului, mă simt întreg datorită Lui.

Despre credința mai presus de rațiune, se spune: „Ei au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud.” Am ochi, urechi, inimă și minte; sunt o persoană inteligentă; înțeleg și simt totul la nivelul meu, „judecând doar după ce văd ochii mei”, stând ferm pe pământ.

Dar întrebarea este: Cum mă pot ridica la un grad superior mie însumi? Cu ce ​​fel de lift? Unde este acel lift, acel mijloc, prin care îmi pot schimba sentimentele și intelectul cu cele de un grad superior, pentru a mă ridica de la starea de „eu” la „eu + 1”?

Pentru asta, trebuie să merg prin credință deasupra rațiunii. De sus, mi se dezvăluie constant un spațiu gol și trebuie să-l umplu cu credință. Când îl umplu cu credință, simt că se umple cu rațiune. Apoi, din nou, se deschide întunericul, un spațiu gol care trebuie umplut cu credință.

Și cu această forță a credinței, urc la următorul grad, care devine din nou rațiune.

Astfel, creștem: Ibur–Yenika–Mohin (embrion–alăptare–maturitate), de fiecare dată urcând și percepând întunericul și golul care ne sunt revelate ca parte a gradului superior, imediat superior nouă.

Din Lecția zilnică de Cabala 05/12/19, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Creatorul, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→