Category Archives: Spiritualitate

Există oameni care ating lumea lor într-o oră

Întrebare: Ce pot spune unei persoane care vrea “să atingă lumea într-o oră”?

Răspuns: Este spus: “Există oameni care ating lumea lor într-o oră”. Într-o oră înseamnă printr-o acţiune. O acţiune nu poate să se refere decât la conexiune. A atinge lumea sa în spiritualitate se referă la o anumită revelare a adevăratei realităţi contrar realităţii noastre fictive. Cu cât putem să ne conectăm mai puternic, pentru a atinge nu doar o schimbare cantitativă, ci calitativă, cu atât mai repede vom cunoaşte un mare succes şi vom descoperi o nouă lume.

Ne pregătim pentru un mare congres cu acest motto. Deşi asta nu înseamnă că această formulă ar trebui să fie scrisă efectiv, va fi intenţia noastră: să îndeplinim această ocazie şi să atingem lumea spirituală într-o oră. În timpul congresului vom întâlni oameni care sunt departe de noi, oameni care nu au avut contact cu noi, cei care au învăţat despre înţelepciunea Cabala prin canalul nostru de televiziune sau internet şi nu ne cunosc.

Invităm pe toată lumea şi sperăm şi aşteptăm ca ei să atingă un sentiment, o înţelegere, a ceea ce este spiritualitatea. Putem face acest lucru într-un timp scurt, în timpul zilelor de congres sau chiar în câteva ore în care persoana va asista la congres cu noi. Prin urmare, este spus: “Există o persoană care atinge lumea ei într-o oră”. În timpul vieţii sale, o persoană nu ştie unde este cea mai mare comoară care poate da un sens vieţii sale. În schimb noi, avem o carte specială, Cartea Zohar, pe care dorim să o deschidem pentru toată lumea.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 29.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Ascensiunea spirituală a unei realităţi imuabile

Există doar o forţă care mă trage către la realitate, împreună cu toţi oamenii şi cu această lume. Am nevoie să ating starea în care voi vedea singura forţă care activează realitatea. Deşi această lume va rămâne în percepţia mea, voi vedea, totuşi, o singură forţă care o îmbracă şi o activează.

Aşadar, de ce mă înconjoară atât de mulţi oameni, animale şi acest enorm univers? Pentru ce lumea se împarte într-o asemenea cantitate enormă de părţi, în loc de a fi un material, o dorinţă? Dar, chiar acolo se află caracterul unic al acestei lumi, care pare a fi separată de lumea spirituală. Această imagine, mai ales pentru că ea este imaginară şi nu există în mediul Creatorului, poate fi văzută în noi, chiar şi când vom atinge Gmar Tikkun (finalul corecţiei). Este o formă foarte specială a realităţii.

Astfel, ne ridicăm pe scara spirituală şi vedem cum Creatorul este îmbrăcat în întreaga lume, care este la acelaşi nivel ca noi. Creatorul potriveşte toate atributele lumilor superioare, dar această lume rămâne. Această formă corporală rămâne, aparent în afara spaţiului spiritual. Eu pot simţi nivelurile spirituale care sunt foarte diferite, care diferă mult unele de altele, dar forma lumii corporale rămâne intactă în cele cinci simţuri ale mele. Este minunea care ne permite să muncim asupra percepţiei forţei superioare.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.12.2013, Shamati 15, “Ce sunt alţi Dumnezei în muncă ?”

Arma geloziei împotriva sinelui

Rabash, “Iubirea de prieteni”: Lucrul cel mai important este să ne amintim, mereu, scopul creaţiei, care este cunoscut a fi “a face bine creaţiilor Sale”. Cu alte cuvinte, scopul creaţiei nu este necesar pentru un grup restrâns, ci aparţine mai degrabă întregii creaţii, fără excepţie. Nu îi priveşte doar pe cei puternici şi pe savanţi sau oameni curajoşi care pot reuşi, ci pe toţi oamenii.

Vezi Introducere în Talmud Eser Sefirot, articolul 21, Midrash Raba, Parashat “Este binecuvântarea”: Creatorul spune lui Israel: “Să considerăm întreaga înţelepciune şi întreaga Lumină sunt lucruri uşoare. Cel care se teme de Mine şi se schimbă prin acţiunile Torei, întreaga înţelepciune şi Lumină sunt în inima lui”. ..Şi, el nu disperă la jumătatea drumului şi fuge, ci crede că Domnul poate chiar să ajute o persoană slabă şi vrednică de dispreţ ca mine. Asta înseamnă că, Creatorul mă va aduce aproape de El şi voi fi în măsură să realizez adeziunea cu El.

Lucrul principal este răbdarea, perseverenţa! Orice, dar nu fugi şi eventul vei atinge teama. Teama începe cu teama animalică obişnuită față de lovituri. Treptat, asta se clarifică tot mai mult. Astfel, ajungem la lovituri prin egoismul nostru, orgoliul nostru. Apoi, vor fi lovituri de gelozie, asemănătoare celor pe care le-am primit ieri, când am auzit vorbindu-se despre realizări extraordinare ale grupului care acum lucrează la programul de educaţie integrale.

Aceste ştiri ne-au privat de multe ore de somn, dar asta este util, deoarece ne ajută să avem discernăminte corecte. Acum, înţelegem un pic mai bine ce înseamnă gelozia pe plan spiritual. Am nevoie să schimb această gelozie din “eu de ce nu am asta?” în opusul, atât cât este posibil, pentru a împinge prietenii spre reuşită. Este foarte dificil.

Totul depinde de interes, teama pentru binele comun, stările cele mai elevate. Fiecare experienţă cuprinde numeroase sentimente: teamă, gelozie, lăcomie, ambiţie. La început, lucrează ca factori negativi, dar este necesar să le luăm de la zero, pentru a le deplasa spre pozitiv.

Există o frumoasă formă pozitivă împotriva tuturor calităţilor negative. Dar asta este trezit într-o persoană în conformitate cu iubirea pentru prieteni. Astfel, putem schimba gelozia bolnavă, ura toxică, în ceva constructiv, pentru avansarea utilă, etc. O proprietate există împotriva alteia: nimic nu dispare. Dacă o persoană progresează corect, atunci toate fundamentele cresc constant, continuând să ardă în ea tot mai mult.

Este un tip de ură numit “ura în serviciul Creatorului”. Este faptul că îmi pasă de reuşita armatei Creatorului, a tuturor prietenilor mei. Eu fac totul pentru a-i susţine, ca o mamă care îşi face griji dacă copiii ei sunt sănătoşi, puternici, statornici, iubindu-i pe fiecare dintre ei. Inima mea suferă pentru fiecare dintre ei.

Încep să disting eu-l meu şi egoismul meu. Pentru moment, egoismul are, încă, puterea sa, el mă ajută să mă bat pentru conexiunea mea cu grupul, pentru susţinerea lui. Este munca noastră până la finalul corecţiei. Egoismul nostru va creşte şi va prospera, ajutându-ne să dezvăluim toate detaliile cele mai fine, una împotriva celeilalte.

Altfel, cum pot să ştiu? Trebuie să existe gelozie pozitivă, un ego negativ şi teama altruistă. Altfel, voi pierde savoarea. Noi nu putem “doar iubim” sau “doar urâm”, nu avem sistem de măsură, dacă două puncte nu există simultan.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 29.12.2013

Acum este rândul tău să fii Rege şi să conduci

Toate schimbările apar în dorinţa de a primi, în timp ce Lumina Superioară este în repaus absolut. În acelaşi timp, ştim că totul vine de Sus şi că nu este nimeni în afară de El, de Creator, şi că El singur decide şi acţionează. Atunci cum se poate ca odată să spunem că totul este determinat de Lumină şi altădată să spunem că totul depinde de vas, de eforturile noastre, de dorinţă, de munca noastră?

Putem vedea asta în două feluri: din perspectiva Luminii sau din perspectiva dorinţei. Dar este clar că toate atributele şi programul care sunt părţi ale Luminii, operează într-o manieră ascunsă asupra dorinţei şi o activează. Asta se numeşte „forţa operatorului asupra celui operat”.

Putem estima Lumina care operează asupra dorinţei, funcţie de acţiunea ei asupra dorinţei. Asta înseamnă că toate revelaţiile noastre încep de la vas, de la dorinţă. Nu descopăr Creatorul care operează asupra mea ci descopăr fenomenul în vasele mele, fenomen prin care ghicesc că El operează înăuntrul meu.

Lumina este întotdeauna acolo, iar eu descopăr numai influenţa Ei. Atunci, se pare că dorinţele mele sunt pline şi că încep să lumineze ca nişte scântei de Lumină, dar ele doar revelează Lumina care este deja în ele. Aşadar este mai bine să privim vasele din altă parte, deoarece ne ajută să ne concentrăm în mod corect la muncă şi să nu aşteptăm ca ceva să vină de Sus de la Lumină.

Lumina Superioară nu îşi încetează niciun moment iluminarea asupra celor de jos. Asta înseamnă că influenţa ei nu se schimbă, pentru că este bună şi benevolentă cu toată lumea. Forţa nu se schimbă, doar vasele o fac, sub influenţa acestei forţe. Trebuie să o spun pentru că mă obligă să am grijă de vasele mele, să mă gândesc la conexiunea cu prietenii şi să absorb deficienţe spirituale suplimentare de la ei.

Mulţumită acestei deficienţe suplimentare pe care o primesc de la conexiune, printr-o mai mare importanţa a scopului, eu cer Lumina! Nu îi cer să mă ilumineze mai mult ci să îmi deschidă dorinţa, iar apoi Lumina mă poate influenţa mai mult.

Dorinţa se deschide iar Lumina rămâne la fel. Aceasta este o diferenţă semnificativă de abordare. Doar ne rugăm şi cerem milă sau ştim că totul depinde de munca noastră? Dorinţa noastră este rezultatul muncii noastre şi a conexiunii dintre noi. Aşa se pare că operăm cu Lumina dar, de fapt, noi doar deschidem un canal în dorinţa noastră de primire, canal în care se poate revela Lumina.

Dacă vorbesc din perspectiva vaselor, mă oblig să îmi fac în permanentă griji legate de ele. Nu aştept ca Lumina să se schimbe şi nu vărs o lacrimă atunci când nu operează asupra mea şi nu mă umple, şi nu o blamez pentru ce mi-a făcut mie şi întregii lumi în trecut. Asta înseamnă că nu văd Lumina ca responsabilă pentru tot, aşa cum o văd de regulă oamenii când fac o greşeală. De fapt, nimic nu depinde de Lumină pentru că „El a dat o lege care nu se poate încălcă.” A dat totul omului, ca un sceptru, astfel încât el să fie rege şi să conducă. Aşadar totul depinde numai de mine şi nu mai este nimeni pe care să contez.

De aceea, trebuie să ieşim să disemină şi să sprijinim grupul şi să nu fim materialiştii şi misticii care se sprijină pe o anumită forţă superioară ascunsă. Aceasta este mare diferenţă dintre diferite religii şi Cabala, adică dintre credinţe şi ştiinţă. În Cabala, toate instrumentele sunt în mâinile noastre, deoarece ştim că dorinţa noastră determină totul şi Creatorul nu decide nimic; El ne dă de fapt control total.

Atunci de ce spun Cabaliştii că totul depinde de Creator? Dacă descoperim că totul depinde de noi, vom descoperi că totul depinde într-adevăr de El, conform muncii pe care o facem. De aceea, este spus: „Am depus efort şi am descoperit, crede!” Dar asta este de fapt ceva pe care lumea nu este pregătită să o accepte. Numai prin eforturile noastre nu putem obţine nimic şi altfel putem să stăm în rugăciune pentru totdeauna. În acelaşi timp, spunem: „Dacă ar putea cineva să se roage toată ziua.” Asta înseamnă că ar trebui să atingem în rugăciunea noastră o deficienţă care să fie constant reînnoită, mulţumită muncii noastre asupra conexiunii dintre noi. Acesta este mărul discordiei care distinge înţelepciunea Cabla de toate celelalte credinţe.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 12/19/13, Talmud Eser Sefirot

Un drum pavat cu pietre de încercare

Întrebare: Cum este sub îndrumarea unui profesor spiritual? Este ca o excursie cu un ghid turistic în Londra sau ca escaladarea unui munte periculos unde nu poți să faci un pas la stânga sau la dreapta fără un ghid pentru că ai putea cădea?

Răspuns: Într-un tur al Londrei poți să asculți pe jumătate ghidul turistic și în același timp să te plimbi așa cum vrei. Dar se aseamănă cu drumul spiritual despre care nu știi nimic?

Trebuie să intri în spiritualitate. Ghidul îți spune că pentru a intra în spiritualitate trebuie să îndeplinești anumite condiții, dar tu spui că nu accepți jumătate din aceste condiții, dar continui să urmezi grupul. Cum se poate așa? Poți să urci pe un munte dacă nu accepți jumătate din instrucțiunile ghidului? Trebuie să fii la fel de ascultător ca un copil și să te anulezi complet în brațele ghidului.

Întrebare: Dar eu nu sunt un copil, eu sunt adult! Am câștigat foarte multă experiență de-a lungul vieții și am învățat cu alți profesori înainte.

Răspuns: Ești chiar mai puțin decât un copil! Dacă nu asculți sfatul ghidului, ești ca un adult cu creier mic de copil, care nu-i lasă pe ceilalți să aibă grijă de el. Există legi stricte aici care nu pot fi schimbate. Nu poți cere clemență ca în sala de judecată. În sala de judecată încă poți să strigi și să pledezi pentru clemență. Dar aici nu există manipulări care vor ajuta: Este o lege El a dat o lege care nu poate fi încălcată. Alege: O accepți sau nu?

Sunt mulți oameni care urcă pe munți și sunt mereu aceia care se împiedică și cad în prăpastie, înapoi în regatul forțelor egoiste, Sitra Achra. Numai câțiva ajung la palatul regelui care se află în vârful muntelui: aceia care au răbdare, ceea ce înseamnă că ei încearcă cât de tare pot să urmeze ghidul, împotriva oricăror gânduri pe care le-ar putea avea și împotriva propriei lor minți.

Acestea sunt micile diferențe acolo unde întâlnești rezistența minții tale și nu poți depăși cererile ei și faci opusul a ceea ce profesorul sau Baal HaSulam îți cere. Se întâmplă așa pentru că ești de acord cu restul în egoul tău, dar aici dai peste ce este împotriva egoului tău, și aici trebuie să ceri ajutor și să urci.

Acestea sunt punctele pe care le întâlnești și pe care nu poți să le depășești. Ele se conectează și devin o linie, o cale care te aduce la palatul Domnului. Este imposibil să avansezi altfel. Spui: dar sunt de acord cu restul! Este minunat că ești de acord, dar restul nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Spiritualitatea este numai în punctele în care nu ești de acord!

Avansezi numai prin punctele unde nu ești de acord: un punct după altul. Trebuie să fii de acord asupra lor, sub influența mediului, studiului, etc, dar acordul tău nu trebuie să fie pragmatic. Dacă ești de acord să diseminezi așa cum îți cere profesorul și speri să primești o răsplată, atunci nu funcționează în credință deasupra rațiunii, dar pentru răsplată materială.

Trebuie să fim atenți cu utilizarea punctelor de fricțiune și să nu le facem să merite osteneala. Nu poți să fii de acord să diseminezi pentru a te simți important în fața unei mulțimi sau pentru a face bani. Trebuie să urmezi aceste puncte de încercare în credință deasupra rațiunii și apoi aceste puncte se vor transforma într-o linie.

Din prima parte a Lecției Zilnice de Cabala, 13.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

A controla intenţia

Întrebare: Dacă în viaţa mea zilnică, apare o mică dorinţă de a direcţiona intenţia mea de dăruire către Creator, apoi dispare imediat, ce pot face pentru a mă concentra asupra ei? Cum mă pot ajuta, pot desena ceva pe mână sau pot face altceva?

Răspuns: Îmi aminteşti de anii în care am învăţat cu Rabash. Am desenat, la fel, un simbol pe mâna mea, pentru a nu uita intenţia. Atunci când eram aşezat la volanul maşinii, se mişca constant în faţa ochilor mei, ca pentru a-mi aminti că trebuie să mă gândesc la intenţia în scopul de a dărui. Este atât de puţin natural pentru noi, încât nu poate să apară în mintea unei persoane fără un fel de memento extern.

Deci, faceţi tot: desenaţi ceva pe mâna voastră, puneţi un ceas şi activaţi alarmă, astfel ca la fiecare cinci minute să vă va aminti intenţia. Acţiunile pe care le faceţi nu sunt importante, ele ar putea fi foarte diferite. Lucrul principal este să nu le întrerupeţi ci mai degrabă reveniţi pentru a controla intenţia.

La un moment dat, veţi simţi o diferenţă între lumea noastră şi lumea spirituală, deoarece intenţia ne diferenţiază de lumea spirituală. În momentul în care anumite înclinaţii apar în voi, veţi simţi imediat că intraţi într-o matrice complet diferită de senzaţii, veţi începe să simţiţi lumea în mod diferit. Brusc, va începe să fie ca un film, apoi o imagine complet diferită va apărea.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Grupul ca un ambalaj al Creatorului

Întrebare: Dacă lumea exterioară este o reflectare a lumii mele interioare, putem spune că grupul cabalistic este, de asemenea, o parte a reflectării sufletului, a stării interioare? Dacă da, de ce este important si munceşti într-un grup? Şi, care este importanţa lumii exterioare în toate astea?

Răspuns: Importanţa lumii exterioare este secundară în raport cu grupul. Deoarece aveţi un grup, apar reflecţiile voastre, munca comună este, de fapt, cu voi. Munciţi cu oamenii, vă influenţaţi reciproc şi simţiţi cum Creatorul îi pune în faţa voastră. S-ar putea să nu ştiţi exact de ce El v-a pus astfel în faţa lor şi pe ei contra voastră. Dar, cel puţin este rezultatul interacţiunii voastre cu Creatorul.

În ce constă unicitatea, specificitatea lumii noastre? Ilustrăm asta într-o schiţă. Există Creatorul, există această lume, în mijlocul său este un grup şi exist eu. În principiu, eu trebuie să găsesc Creatorul. Trebuie să fiu în contact cu El, trebuie să fiu ca El, pentru a fi echivalent cu El. Prin urmare, eu mă numesc Adam, de la cuvântul “Dome” (similar). Eu trebuie să ajung la Creator.

Şi astfel, această lume a fost creată astfel că, printr-o mare cantitate de persoane, grup, pot să găsesc Creatorul. Astăzi, eu nu Îl văd şi nu Îl descopăr, deoarece eu sunt opus Lui: am “minus” şi, cu El este “plus”, noi nu ne înţelegem şi nu ne simţim. El mă simte şi mă înţelege, vedeţi, El a creat toate astea, în timp ce eu nu înţeleg şi nu Îl simt.

Deci, cum Îl pot găsi? În ce mod alambicat pot trece de la “minus” la “plus”? Pentru asta, El mi-a dat “informaţia” interesantă numită “această lume” şi “grup”. Dacă mă conduc pentru a mă adapta la ei, cu aceasta, eu conduc dorinţele mele, le controlez, supervizez în mod specific intenţiile mele cu privire la ei, mă apropii de Creator în acest mod.

Am nevoie doar să fiu sigur că merg în exteriorul meu şi intru în această lume, că mă dedic prietenilor mei, sunt preocupat de ei.

Dar, cum este posibil să ajung la asta? Cum să controlez plecarea mea de la intenţia “pentru mine”, la intenţia “pentru iubirea Creatorului”? Prin urmare, este spus: Faceţi totul nu de dragul Creatorului, ci de dragul acestei lumi. Deci, în mod special din acest punct, mă apropii de Creator. În esenţă, El este ascuns în spatele prietenilor şi, din momentul în care mă poziţionez corect în raport cu această lume, Îl voi descoperi imediat.

Integrarea mea în această lume în 125 de niveluri este absolut identică cu apropierea de Creator în 125 de niveluri. Din momentul în care mă ridic la primul nivel de conexiune cu această lume, voi începe imediat să descopăr Creatorul. El se va revela pentru mine, în lumea noastră! El nu poate fi revelat oriunde de la sine.

 

Prin urmare, se spune: “De la iubirea de creaturi, la iubirea de Creator”. Nu este un soi de boală de caritate. Se datorează faptului că, Creatorul este situat în spatele acestei lumi şi este legat cu ea în mod specific, cu o conexiune de acest gen. Urmează ca, prin munca în grup, să şterg frontierele care existau între Creator şi această lume.

De ce? Este astfel pentru că, eu Îl găsesc independent şi avansez independent, voi “adera” la El. Numai pentru acest lucru mi-a fost dat învelişul exterior al Creatorului, care este numit “această lume” şi “grupul”.

De acolo, cuvintele sunt de înţeles, adică prietenul trebuie să fie la fel de important pentru mine ca şi Creatorul. Grupul trebuie să fie important în ochii mei în aceeaşi măsură ca şi El. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este în afara mea, trebuie să atribui Creatorului.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, ziua a doua, 14.12.2013

O ştiinţă căreia i-a sosit timpul

Înțelepciunea Cabalei este separată de restul științelor și activităților umane din această lume . Aceasta este ascunsă de oameni . Pur și simplu studiind sursele nu ne va ajuta s-o înțelegem. Cabala nu ne este dată pentru fi învățată singur pentru că este nevoie de îndrumare personală care va face posibil s-o înveți cu adevărat și să atingi ceea ce se spune în cărți .

Cabala nu este doar o știință, ci mai degrabă, aceasta este înțelepciunea creației. Și ea este descoperită cu ajutorul unei forțe unice, care ajunge la o persoană, o schimbă și o umple cu ” Lumina ” intelectului și emoției , umple creierul și inima . Numai atunci o persoană se confruntă cu înțelepciunea Cabalei și devine un cabalist. Și ceea ce primește este numită ” Tora” sau  „Lumina care Reformează.” Această Lumină o corectează și-i dă un alt caracter compatibil cu descoperirea lumii superioare. În cadrul naturii noastre prezente descoperim doar „această lume „, cel mai scăzut nivel, care, de fapt, nu există, deoarece este atrasă în întregime de percepția iluzorie a dorinţei de a primi. Când dobândim o dorinţă de a dărui, la acest nivel, aceasta va dispărea pur și simplu.

Înțelepciunea Cabalei vorbeste despre întregul proces pe care o persoană trebuie să-l treacă pentru a dobândi caracteristici care sunt compatibile cu un nivel superior, adică, dorinţa de a dărui prin care ea va simți realitatea.

Și calea începe din această lume, în special de la cel mai scăzut nivel, unde persoana este complet detașată de ceea ce trebuie să atingă. Mai întâi de toate, depinde de ea pentru a corecta instrumentele sale de percepție, iar apoi începe să investigheze ceea ce a primit și ceea ce a descoperit . De aici avansarea începe până când o persoană ajunge la sursa tuturor Kelim-urilor , vaselor, dorințelor, și tuturor împlinirilor din ele, care este Creatorul.

În scopul de a aduce o persoană la un astfel de rezultat măreț, cabaliştii au scris cărți pentru noi .

Există cărți auxiliare care vorbesc despre discernaminte psihologice, cum ar fi ” Shamati”, ” Dargot HaSulam „, ” Shlavei HaSulam ” și articolele de Rabash şi Baal HaSulam.

De asemenea, există cărți de Cabala, cum ar fi  Cartea Zohar cu Comentariul Sulam , Studiul celor zece Sefirot sau ” Arborele vieţii” de Ari. Cabaliştii le-au scris din atingerea lumilor superioare, cu proprietăți noi. Au scris despre ceea ce au simţit, ceea ce au perceput  și ceea ce nu ne este cunoscut nouă.

Dar atunci când citim aceste cărți, ne putem adapta; tânjim să ajungem la aceste emotii, la aceste corecții, în simțurile noastre . Și apoi citirea trezește Lumina care Reformează asupra noastră, care este Tora , adică, instruirea, metoda. Când ajunge la noi, corectează intențiile noastre de la ” a primi ” la „a dărui „, iar apoi putem descoperi fenomene de o altă ordine a mărimii și descoperim „lumea superioară.” Desigur, acest lucru nu vorbeşte despre galaxii îndepărtate sau timpuri îndepărtate; mai degrabă, este vorba despre înțelegerea unei noi realităţi calitative.

Nu știu de unde apare Lumina; eu nu o simt; dar simt fenomenele pe care le trezește. Încep să fiu schimbat;  simt brusc un lanț de elevări si coborâri , diferite stări.

Și, după ce sunt schimbat, descopăr o realitate mai mare, și apoi citind în aceste cărți, într-adevăr încep să fiu conștient de ceea ce este scris în ele. Acum pot indica acele detalii pe care acestea le descriu.

Să presupunem că am cumpărat o mașină mare și complexă. Chiar dacă nu înțeleg principiile de funcționar, am o abordare tehnică și sunt gata să înțeleg instrucțiunile. Cu ajutorul instrucțiunilor scrise, încep să mă familiarizez cu diagramele și să înțeleg structura sistemului, până când îl învăț pe tot.

Același lucru ni se întâmplă în a doua etapă în care vedem sistemul spiritual și învățăm să lucrăm cu el. Aceasta este deja munca practică, adevărată, la nivelul lumii superioare.

Și, în plus, cele două etape principale ( atracția Luminii care Reformează și cunoștințele practice) sunt împărțite într-o multitudine de etape cu condiții însoțitoare. De exemplu, înțelepciunea Cabalei a fost interzisă pentru public, cu excepția celor care au fost deja ” copţi ” pentru ea.

În general, dezvoltarea trebuie să înceapă de la zero , de la „big bang „, din care apoi substanța minerală, vegetală si animală s-au dezvoltat treptat. În continuare din maimuță, care este cea mai dezvoltată din lumea animalelor, a apărut omul care ajunge în cele din urmă la nivelul final de dezvoltare egoistă. Cu alte cuvinte, suntem obligați să renunțăm, să ne descalificăm pe noi înşine, să recunoaştem răul nostru, și numai atunci suntem pregătiți și demni de înțelepciunea Cabalei.

Vedem din experiența istoriei că ne-am dezvoltat întotdeauna în conformitate cu această schemă. De exemplu, mă mut la un sat, mă implic în agricultură, construirea unei case, unei familii , dând nastere la copii, cumpărând vaci și oi, iar după zece sau cincisprezece ani, sau chiar mai puțin, m-am săturat de asta. Suficient, nu vreau să mai continui, am nevoie de ceva mai mult decât atât . Așa că las ferma și mă mut într-un oraș și încep totul din nou.

Cu alte cuvinte, toată dezvoltarea se bazează pe anularea nivelului anterior și o dorință de a urca la nivelul următor. Trebuie să urâm starea prezentă. Pe scara socială aceasta aduce revoluție și pe plan internațional problema cauzează războaie care, uneori, continua timp de decenii. Trebuie întotdeauna să disperăm de starea actuală , în scopul de a trece la starea următoare.

Deci, când omenirea va dispera de dezvoltarea sa egoistă bazată pe recepție „în scopul de a primi ” și va trece la dezvoltarea altruistă cu o intenție  „în scopul de a dărui” ?

Cabaliştii au stabilit că acest lucru ar avea loc în secolul al XX-lea , după ce o serie de condiții au fost stabilite, inclusiv întoarcerea poporului Israel în țara sa. Și atunci timpul ar sosi pentru revelarea înțelepciunii Cabala.

Baal HaSulam, de asemenea, a vorbit despre acest lucru . Am primit permisiunea să ne întoarcem în țara lui Israel și , de asemenea, să dezvăluim înțelepciunea Cabalei. Dar nu toată lumea va primi această permisiune, ci doar anumite persoane. Pentru că există oameni cărora nu li s-a dat o dorință și sunt cei care nu au nici o legătură cu acest lucru. Altor persoane li s-a dat o dorință, dar li s-a interzis s-o realizeze. Dar sunt cei care au primit cunoașterea și este , de asemenea, posibil ca ei să acționeze. Mai mult decât atât, providența divină îi împinge în diferite moduri la descoperirea întelepciunii Cabalei ca generația care este deja potrivită pentru acest lucru.

Prin urmare, Baal HaSulam scrie că tot ceea ce el a atins și a descoperit nu a fost derivat din realizările sale personale, ci datorită generației pentru care a fost deja necesară această descoperire.

Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala 6/12/13 , Scrierile lui Baal HaSulam

Unde este uşa?

Baal HaSulam, Scrisoarea 26: Este scris: “Un clopoţel de aur şi o rodie în jurul marginilor hainei…şi sunetul pe care-l face este auzit atunci când  intră în locul sfânt”.

Acestea sunt etape de apropiere spre nivelul marelui Cohen (Mare Preot). Marele preot este o persoană care este într-o stare de dăruire absolută şi care nu posedă nimic şi tot ceea ce are este doar pentru intrarea în Sfinţenie. Pentru a intra în Sfinţenie, trebuie să devină un vas sacru, adică un vas corectat, sfinţind astfel dorinţa sa de primire, cum nu are nimic pentru el însuşi şi totul este în scopul de dăruire.

“Efodul” (Haina Marelui Preot) vine de la cuvintele “Ei Po Delet” (unde este uşa) deoarece Delet (uşa) este în locul de deschidere, când este închis.

În lumea noastră, puteţi vedea o uşă închisă şi când o deschideţi, puteţi intra în altă cameră, noua stare viitoare. Dar este diferit în spiritualitate. Acolo, deschiderea, uşa şi persoana devin una. Asta, deoarece totul este în mine şi, de îndată ce mă schimb, descopăr imediat uşa. Uşa dispare imediat şi devine o deschidere, intrarea mea.

Eu nu văd exteriorul. În momentul în care mă apropii de nivelul următor, în funcţie de atributele mele, vasul meu intern se schimbă imediat şi devine o uşă, o deschidere şi o intrare spre noua stare viitoare. În corporalitate, puteţi vedea poarta aşa cum puteţi vedea deschiderea. Dar în spiritualitate, nu vedeţi decât deschiderea. Dar nu puteţi vedea deschiderea fără o credinţă perfectă şi pură.

Asta înseamnă că ajungem la dăruire. Dacă o persoană corectează dorinţele care se dezvăluie în ea în dăruire, atunci veţi vedea uşa şi, în momentul acela, ea se transformă într-o deschidere pentru că El este unul şi numele Său este “Unul”. Vasul meu şi toate condiţiile necesare, înţelegând Lumina şi nivelul următor, se unesc şi devin un tot, deoarece El este unul şi numele Său este “Unul”.

Este foarte simplu. De îndată ce vasul seamănă cu Lumina sau seamănă nivelului următor, adică devine ca nivelul următor, asta înseamnă că mă apropii de uşă, de deschidere, de intrarea spre următorul nivel. Apoi, este “El şi numele Său sunt Unul” pentru mine.

El este Lumina şi numele Său este vasul. Când vasul este egal cu Lumina în atributele sale, ei devin unul. Astfel, cum eu mă apropii de atributul superior şi intru, înseamnă că “vin la Sfinţenie”. Eu devin marele preot, discernământ în suflet care este eliberat de dorinţa de a primi în scopul de a primi şi intru în starea completă de primire în credinţă completă. Această intrare nu este posibilă decât dacă vedem lucrurile în credinţă completă. Credinţa completă înseamnă că, Lumina mea de Hassadim, că dorinţa mea de dăruire, este atât de mare, că muncesc nu doar în GE, în dăruire, ci, de asemenea, în AHP, în dorinţa de primire.

Dacă nu sunt decât în dorinţele de GE, asta însemnă dăruire în scopul de a dărui şi este ceea ce numim, credinţă. Dacă muncesc, cu AHP, cu vasele în care primesc, de asemenea, în scopul de a dărui, adică îmi folosesc ego-ul pentru binele altora, aceasta este numită credinţă completă. Credinţa este Bina, vasul de dăruire. Această credinţă se schimbă de la credinţa simplă, de la “Nu face aproapelui tău ceea ce este odios pentru tine”, la “Iubeşte aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 13.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

O piatră funerară nu este pentru lumea viitoare

Omenirea a crezut că există viaţă după moarte timp de secole, dar, de fapt, lumea viitoare este nivelul următor. Pe ansamblu, există cinci lumi: Adam Kadmon, Atzilut, Beria, Yetzira şi Assiya. Fiecare dintre ele este divizată în cinci Partzufim şi, în fiecare Partzufim există cinci Sefirot. În total sunt 125 de niveluri şi fiecare este numit, de asemenea, o lume. Este vorba despre un anumit “loc” în dorinţa mea de primire care are anumite atribute.

În final, mă stabilizez, sunt în starea mea actuală şi atunci, eu simt şi înţeleg, văd şi trăiesc conform definiţiilor, valorilor, percepţiilor şi metodei de clarificare care sunt tipice nivelului actual. Acest nivel este lumea mea, “această lume”. Toată lumea este la acest nivel, inclusiv cei mai mari cabalişti, care sunt, de asemenea, pe nivelurile mineral, vegetal şi natura animal ale existenţei lor.

Această stare ne-a fost dată de la început. Nimeni nu m-a întrebat dacă aş dori să fiu născut aici.

Dar, pot adăuga nivelul următor numit lume, alături de starea actuală. Se spune:” Veţi vedea lumea voastră în cursul vieţii voastre ”. Asta înseamnă că, trebuie să ajung la ea aici şi nu după moarte. De aceea, înţelepciunea Cabala este numită “dezvăluirea Creatorului creaturilor în această lume”. Eu pot să descopăr Creatorul la nivelul acestei lumi. Revelarea Creatorului este numită descoperirea unui alt nivel din 125 de niveluri. Astfel ajung la acest lucru, plecând de la cea mai mică măsură, la măsura completă.

Lumea viitoare se va revela dacă formez imaginea forţei de dăruire cu privire la lucrurile pe care le-am pregătit. Apoi, voi dobândi noi senzaţii şi o nouă percepţie a acestei imagini, în noua mea dorinţă de a dărui.

Aceasta va fi viitoarea mea lume, unul din 125 de niveluri.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 05.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam