Regulile grupului se schimbă în funcție de progresul grupului. Dacă un grup își stabilește legi și reguli artificiale, atunci fie își întârzie dezvoltarea pentru o vreme, fie mai devreme sau mai târziu, descoperă că nu le poate respecta. Regula poate rămâne scrisă undeva, dar cine o respectă de fapt?

Să presupunem că definim ceva, o scriem și totul arată minunat, dar nimeni nu are nevoie de ea. Spun constant că examinarea legilor noastre interne este cel mai important lucru, deoarece prin aceasta omul se examinează pe sine. Trebuie să se raporteze la regulile grupului ca la propriile reguli interioare, să fie în armonie cu ele și să avanseze împreună cu ele.

Acest lucru nu determină relația mea cu membrii grupului; mai degrabă, determină relația dintre toate forțele, sentimentele și dorințele mele interioare. Prin urmare, în primul rând, trebuie să o văd ca pe un model al modului în care vreau să mă văd pe mine însumi intern. Nu vorbim despre relațiile mele cu prietenii; ne adaptăm în mod natural unii la alții în orice caz. Regula trebuie să fie în primul rând internă. Nu ar trebui să existe nicio diferență între regula externă și cea internă.

În lumea noastră, după ce o țară își stabilește legile, stabilește și sancțiuni pentru încălcarea acestora. Care este scopul acestor sancțiuni? Să oblige omul să respecte legile.

În cazul nostru, este vorba despre ceea ce se întâmplă cu omul dacă nu reușește să îndeplinească ceva din raportul său personal cu Creatorul. Nici nu ne putem imagina în ce măsură regulile pe care le stabilim în cadrul grupului sunt acceptate „de Sus”.

Baal HaSulam scrie despre acest lucru în „Dăruirea Torei”: Guvernarea stabilită de oameni și guvernarea Creatorului corespund în mod natural una cu cealaltă. Ceea ce un grup mare de oameni stabilește devine într-un anumit sens, o lege a guvernării superioare pentru ei.

Nu luați acest lucru prea literal, vom vorbi despre asta mai mult. Vreau doar să spun că, încercând să îndepliniți unele dintre regulile voastre, chiar dacă pot părea prostești sau neimportante, veți clarifica mai repede regula. Veți descoperi ce este relevant pentru noi și ce nu, ce este mai important și ce este mai puțin important.

În cele din urmă, fie că lucrați cu regula internă sau externă, scopul vostru este să o analizați, și prin urmare să avansați. Cum avansează omul? El examinează gradul în care se află: dacă este bun sau rău, util sau dăunător, dacă este de dragul său sau de dragul dăruirii. Prin această examinare, el dobândește o înțelegere mai clară a stării sale și a direcției în care trebuie să avanseze.

Din Lectia zilnica de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Aviut este gradul maxim de plăcere pe care îl pot primi?

Răspuns: Aviut este gradul de simțire a plăcerii în cadrul dorinței de a primi. Dacă stau lângă mâncare, dar nu o vreau, atunci Aviut-ul meu este zero. Dar dacă o doresc brusc, atunci am o anumită măsură de Aviut în funcție de cât de foame îmi este.

Cum se poate măsura acest lucru? Îl poți măsura fie prin cantitatea de alimente pe care ești capabil să o consumi, fie dacă este posibil, prin magnitudinea plăcerii pe care o primești. Dar toate acestea se referă la dorințe. Nu vorbim despre dimensiunea fizică a stomacului.

Întrebare: De ce se schimbă Aviut? De ce poate scădea?

Răspuns: Aviut, adică măsura senzației de plăcere, se poate schimba constant, și într-adevăr, se schimbă tot timpul în funcție de tipurile de conexiune cu gazda pe care sunt capabil să le dezvălui prin acest Aviut. Totul este aranjat pentru a mă aduce la o conexiune cu gazda.

Prin urmare, nu ar trebui să fiu atent la ceea ce mi se dezvăluie în orice moment: dacă vreau să mănânc mai mult sau mai puțin, sau dacă vreau să mă bucur de una sau alta într-un fel sau altul. Nu ar trebui să mă preocupe aceste lucruri; ele nu sunt problema mea.

Îmi sunt dezvăluite conform unui calcul superior, în timp ce sarcina mea este să mă orientez continuu în direcția corectă. Dar de ce mi se dă acum o coborâre, apoi o scurtă ascensiune sau o altă stare printr-o dorință sau alta? Asta desigur, nu pot ști. Atât timp cât rămân la un anumit grad, nu pot cunoaște niciodată cauzele sale, deoarece acele cauze pot fi dezvăluite doar de la un grad superior.

Din Lecția zilnică de Cabala 06/06/26, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Cum putem determina ce este „adevăr” și ce este „fals”, dacă noi înșine le creăm pe amândouă?

Răspuns: Astăzi luăm diverse valori, cum ar fi „adevărul” și „falsul”, ca standarde sau repere. Totuși, toate aceste lucruri sunt relative. Ceea ce ni se pare astăzi fals poate părea a fi adevăr mâine, iar ceea ce pare a fi adevăr astăzi poate părea o falsitate mâine.

Totul depinde de dezvoltarea noastră egoistă. Cu cât avansăm mai mult, cu atât privim mai adânc în natura înconjurătoare și în noi înșine. Prin urmare, nu există un standard absolut nici în natură, așa cum o percepem, nici în noi înșine; totul depinde de gradul dezvoltării noastre. În acest caz, este imposibil să determinăm ce este bine și ce este rău, ce este adevărat și ce este fals. Totul este extrem de relativ.

Totuși, dacă am descoperi legea generală a naturii – o lege absolută care există independent de om, nu relativă la el, nu condiționată de ființa umană egoistă care trece prin dezvoltare, ci existentă obiectiv în realitatea înconjurătoare – atunci, în conformitate cu această lege, am ajunge să cunoaștem și ce este adevărul și ce este falsitatea absolută.

Atunci prin aceasta, nu ne-am mai înșela. Dimpotrivă, am putea să ne dezvoltăm atitudinea și abordarea conform acestor standarde. Drept urmare, dezvoltarea noastră ar deveni cu adevărat benefică, dezirabilă și îndreptată spre binele întregii lumi.

Astfel, cunoașterea legii generale a naturii și implementarea acesteia – nu din egoul omului, ci din dorința de a ajunge în echilibru și armonie cu acea lege universală – este în esență, sursa a tot ceea ce este bun. Prin aceasta vom ajunge la o viață bună și vom descoperi cu adevărat ce este adevărul și ce este falsitatea.

Din Masa Rotundă a Opiniilor Independente, Berlin, 2006

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dvs. spuneţi: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Dar eu de exemplu, nu vă aud. Cum ajung la concluzia că acestea sunt exact porțile pe care trebuie să intru?

Răspuns: Îți vei lovi nasul de aceste porți și vei înțelege că nu pot exista alte porți! Și în afară de aceste porți nu există nimic, doar gol.

Întrebare: Asta scriu marii cabaliști, că mergi de-a lungul zidului și nu există porți? Și dintr-o dată, la un moment dat, când deja mergi epuizat, vezi brusc – porți. Și se dovedește că ele erau mereu acolo.

Răspuns: Da.

Întrebare: Și nu le-am văzut?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Și ce-mi trebuia ca să le văd? Ele erau mereu acolo, erau!

Răspuns: Îți lipsește dezamăgirea.

Întrebare: Deci trebuie să fiu dezamăgit de toate?

Răspuns: Absolut. De toate! Așa că rămâne un singur lucru: Dvekut (adeziune spirituală) și fraternitate! Nu știm ce este asta. Continuăm să folosim înlocuitori și surogate. Dar apoi o vom simți.

Întrebare: Puteți măcar să ne daţi un indiciu? Este clar că dacă nu simțim, atunci s-ar putea să nu vă putem auzi. Dar ce înțelegeţi prin „fraternitate”?

Răspuns: Fraternitatea este atunci când ne regăsim cu toții într-o singură dorință, o singură intenție, în fuziune completă, în conexiunea fiecăruia cu fiecare. Și ne întoarcem din nou la sistemul care se numește „Adam”, ca un singur om într-un singur corp, într-o singură inimă. Acesta este viitorul corect.

Acesta trebuie să stea în fața noastră! Așa trebuie să stea acest viitor în fața mea, ca o stare evidentă, realizabilă, necesară.

Întrebare: Tocmai aţi zugrăvit la ce trebuie să ajungem după toate rătăcirile și dezamăgirile noastre?

Răspuns: Tocmai de ce sunt necesare – pentru a ajunge la această stare.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman” 15.04.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La început, sufletul nostru este „înfășurat” într-o dorință animalică de a primi, o poftă de plăceri animalice: bani, onoare și cunoaștere. Așa ne reîncarnăm de-a lungul multor cicluri de viață, până când acest înveliș exterior, coaja acestei lumi și a acestei dorințe, devine pură și rafinată prin suferința pe care o îndură omul din generație în generație, impulsionată de dezvoltarea umanității în ansamblu.

Această dorință crește și devine imensă: pentru plăceri animalice, bani, onoare și cunoaștere. Uitați-vă doar la varietatea din lumea noastră! Acum cinci mii de ani, nu erau atât de mulți oameni care se luptau pentru putere. Oamenii se mulțumeau să rămână sclavi atât timp cât erau hrăniți.

Câți oameni tânjeau după bani pe atunci? Dacă îl lăsai să trăiască în pace, stând sub un copac, asta îi era de ajuns. De-a lungul generațiilor, câți oameni au fost însetaţi după cunoaștere și înțelepciune? Situația s-a îmbunătățit de la o generație la alta, dar nu se poate spune că în generația noastră dorința de plăceri animalice, mâncare și sex se estompează. Aceste dorințe cresc odată cu o dorință tot mai mare de putere și cunoaștere.

Omenirea ajunge într-o stare în care își dorește totul! Totuși, în mijlocul tuturor acestor dorințe, un „punct” se dezvăluie în inima omului, iar bietul suflet își dă seama brusc că nu poate satisface această vastă dorință pentru toate aceste plăceri! Punctul din inimă anulează sentimentul de împlinire, indiferent cât de mult primește.

Omul poate avea o dorință imensă și orice avantaj posibil, bogăție precum cea a lui Rothschild, putere precum cea a unui președinte și cunoștințe precum cele ale lui Einstein. Dar dacă punctul din inimă este prezent, nicio cantitate de împlinire lumească nu va împiedica simţirea unui gol profund. Punctul din inimă dă omului simțirea că nu posedă nimic spiritual. El încă nu știe ce este spiritualitatea, dar dintr-o dată are un sentiment de lipsă totală. El se simte deficitar în toate privințele; aceasta este concluzia la care ajung oamenii treptat.

Niciodată în mii de ani oamenii nu au fost atât de disperați ca în generația noastră. Gândiți-vă la numărul mare de probleme psihologice și emoționale care există acum! Întreaga lume este deprimată. Cu doar un secol în urmă, oamenii erau mulțumiți cu ceea ce aveau, dar astăzi mulțumirea a devenit o problemă.

Au existat drogurile acum o mie de ani? Au existat, dar aproape nimeni nu avea nevoie de ele. Chiar și acum o sută de ani, consumul lor era rar. Abia în anii ’60 a început această tendință, declanșată de apariția punctului din inimă alături de toate celelalte dorințe, chiar și acele dorințe care erau deja împlinite!

De obicei, astfel de fenomene își au originea în țările dezvoltate. Unde este cel mai răspândit consumul de droguri? În Europa, America și Rusia, locuri unde oamenii au oportunitatea de a se împlini mai mult sau mai puțin cu ceva, dar nu sunt capabili. Învață, fă ce vrei! Dar omul nu își dorește nimic, nu se simte împlinit.

În alte țări care se află într-un stadiu preliminar de dezvoltare, unde punctul din inimă nu strălucește încă suficient pentru ca omul să-și vadă golul, se produc droguri și le vând. Își găsesc împlinirea în bani, mâncare și tot ceea ce precede dezvoltarea europeană. Nu au nevoie de droguri în sine. Le vând pentru a obține hrană. În lumea dezvoltată, nu vor mâncare, vor droguri.

Această situație a apărut dintr-un motiv: punctul din inimă a fost dezvăluit, expunând golul din toate celelalte dorințe. Restul dorințelor sunt puternice, dar goale; nu oferă niciun sentiment tangibil de împlinire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26 Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală, clarific constant unde mă aflu, nu cu intelectul meu, ci printr-un simț interior: pe câmpul de luptă, confruntându-mă cu pericolul, unde viața mea atârnă de un fir de ață, sau sunt liber să plutesc prin viață, să-mi pierd timpul și să mă gândesc: „Nu e mare lucru; nu sunt singurul; totul se va rezolva de la sine”?

Dar iar și iar, totul se reduce la un singur punct: importanţa scopului. Numai prin creșterea semnificației sale ne putem salva de obstacolele care ne încurcă și care ne aduc sentimente de oboseală. În realitate, nu există oboseală; totul depinde de necesitate.

În cele din urmă, toate sentimentele noastre sunt determinate de dorința de a primi. Nu vorbim despre chestiuni fizice, ci despre cele spirituale. Știm din propria noastră experiență că, dacă corpul, chiar și unul foarte obosit, ar simți că există un scop valoros care justifică efortul, s-ar apuca imediat de sarcină.

Prin urmare, totul depinde de cât de mult creștem importanța a ceea ce putem atinge în propriii noștri ochi. Munca noastră constă exclusiv în întărirea importanței scopului. Conștientizarea importanței sale se opune fiecărei perturbări de pe cale și o anulează.

Niciun obstacol nu poate rezista presiunii importanței scopului. Ele pur și simplu dispar; nu le mai simțim. Apoi vedem că ne-au stat în cale doar pentru a ne deruta. Creștem importanța scopului, iar lucrurile care odinioară păreau semnificative – „Oh, asta nu funcționează și aia nu funcționează!” – dispar instantaneu.

Acest lucru se întâmplă deoarece toate aceste perturbări sunt artificiale, nu sunt reale. Ele există doar ca o contrapondere la importanța scopului. Dar de îndată ce dobândesc conștientizarea importanței spiritualității, nevoia acestor perturbări dispare. Ele pur și simplu dispar și sunt anulate.

Acesta este singurul lucru la care trebuie să lucrăm: să creștem constant conștientizarea importanței Creatorului și importanța atingerii Lui. În aceasta se află soluția pentru fiecare problemă care apare pe calea noastră.

Din Lecţia zilnică de Cabala 20/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

În prezent, punctul din inimă din națiunile mai dezvoltate dezvăluie un sentiment de gol, incapacitatea de a-și împlini viața prin cele cinci simţuri. În disperarea și confuzia lor, ei apelează la droguri și alte mijloace de evadare, căutând doar să fugă de realitate.

Vom vedea cum Europa coboară treptat într-o stare în care chiar și dezvoltarea însăși se oprește, pentru că nu va mai exista niciun stimul, nicio dorință care să o împingă înainte. Același lucru va deveni evident și în rândul americanilor care vorbesc cu atâta pasiune despre progres, muncă și bani. Treptat, vom vedea o întreagă societate care nu mai dorește să facă nimic, iar acest lucru face și el parte din procesul de dezvoltare.

De ce atunci, ei nu vin la Cabala? Pentru că timpul lor nu a sosit încă. Deocamdată, ei abia încep să descopere inutilitatea căutării împlinirii în această lume. Semnele sunt peste tot: cultura nu mai este importantă, literatura nu mai este importantă și chiar progresul în sine nu mai pare important.

Dacă nu ar fi teama de supraviețuirea fizică, lumea ar fi încetat cu totul, de mult, să se dezvolte,. Aceasta este calea atât a individului, cât și a umanității în ansamblu. Omul începe să simtă că nu se poate împlini pe el însuşi. Nu are putere și nicio dorință de a face nimic. Nu știe pentru ce muncește. Este confuz, incapabil să găsească o direcție, incapabil să înțeleagă pentru ce merită să lupte sau să caute. Abandonează totul, și în mod firesc, își pierde orice dorință de a munci.

Treptat, acest proces va cuprinde întreaga lume până când omenirea va descoperi inutilitatea întregii sale dezvoltări. Suntem cu adevărat mai fericiți astăzi decât cei care trăiau odinioară în peșteri? În ce fel? Pentru că avem o sută de canale de televiziune? Cine le urmărește? Omul va ajunge să simtă, în fiecare aspect al vieții, că nimic nu-l împlinește cu adevărat.

Toate acestea au loc înainte ca punctul din inimă să fie dezvăluit într-o formă deschisă și tangibilă. Totuși, chiar și aceste stări sunt benefice; sunt etape de avansare. Sunt etape foarte distincte. Uitați-vă doar la cum a progresat omenirea în ultimii o sută de ani în înțelegerea realității în care trăiește!

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26 Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Comentariu: Am vorbit despre ideea de a te strădui să lucrezi de dragul dăruirii și de a te concentra asupra acesteia doar în raport cu grupul.

Răspunsul meu: Nu spun că ar trebui să te străduiești să lucrezi de dragul dăruirii în afara grupului. Nu! Ar trebui să faci acest lucru în cadrul grupului. Cu toate acestea, structura sufletului tău cuprinde un spectru mult mai larg. Nu trebuie să uiți că misiunea care ți-a fost încredințată nu este doar de a „dărui grupului”, ci de a conduce la corectarea universală.

Nu este vorba de a lucra de dragul dăruirii pentru întreaga umanitate, căci tu nu ai nimic de oferit! Cu toate acestea, trebuie să realizezi că porți responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu umanitatea și cu poporul tău.

Cauți ceva de cerut, ceva la care să te gândești. Citește sfârșitul articolului „Introducere la Cartea Zohar” și vei vedea că toate necazurile provin de la tine și atunci vei avea ceva de cerut. Am auzit că nu știi cu ce cerere să te adresezi Creatorului! Dacă lucrurile sunt atât de bune pentru tine, uită-te la ce se întâmplă în exterior.

„De unul singur, poți fi drept și să te afli într-o stare de Hafeţ Hesed (să nu-ți dorești nimic pentru tine), dar să știi că porți vina pentru orice nenorocire care se întâmplă în lume! Este vina ta, pentru că ai primit cheia rezolvării problemelor, iar alți oameni nu știu nimic despre asta, nu au primit așa ceva.

Prin urmare, în loc să crezi că ești drept și că ai dreptul la o recompensă, poți ajunge la o realizare mai adevărată: că ești rău și că meriți aceeași suferință pe care o experimentează întreaga umanitate. Căci, în cele din urmă, din moment ce ai primit această cunoaștere, responsabilitatea îţi revine ție. Aşa după cum scrie Baal HaSulam, nu ne putem salva singuri de judecată.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În înțelepciunea Cabala, vorbim despre două tipuri de natură: natura Creatorului și natura ființei create. Noi nu ne putem schimba natura, dar prin intenția de a dărui, o putem face similară cu natura Creatorului.

În Creator, nu există nicio separare între acțiune și intenție. Există doar acțiune cu intenția de dragul dăruirii. Totuși, dacă nu ar exista nimic opus, ar fi imposibil chiar şi să spunem că este de dragul dăruirii. Este pur și simplu o acțiune îndreptată către ființa creată fără nicio intenție de a primi ceva în schimb.

Nu ne putem imagina cu adevărat o asemenea stare. Totuși, dacă ființa creată își folosește dorința de a primi pentru a deveni asemănătoare cu Creatorul – pentru a se asemăna cu El în acțiune, sau mai precis, în rezultatul final al acțiunii – atunci în interiorul ființei create vor exista atât acțiune, cât și intenție.

La început, în ființa creată nu a fost creată nicio intenție. Ea posedă doar acțiunea de a primi, de a se bucura, care se numește acțiune animalică. Nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii efectuează această acțiune fără nicio conștientizare a intenției.

Nivelul vorbitor (ființa umană) începe să simtă cât de străină este această acțiune. Prin urmare, în el se dezvoltă invidia, pofta și onoarea, împreună cu toate celelalte forme de dezvoltare a dorinței de a primi.

Cel mai important, el dezvoltă o simțire de dăruitor. În măsura în care omul simte că dăruiește, intenția se dezvoltă în interiorul său. Dacă nu am simți pe cel care dăruie, intenția noastră ar fi pur și simplu să ne bucurăm de noi înșine, ca toți ceilalți din această lume. Ar fi doar dorința de a ne bucura, nimic mai mult.

Numim aceasta, primire de dragul de a primi. Dar într-adevăr, nici măcar nu este o intenție autentică de a primi. Mai degrabă, aparține tărâmului Klipot, forțe care știu ce este dăruirea, dar totuși doresc doar să primească.

O intenție de a dărui sau o intenție de a primi poate exista doar atunci când există o simțire a celui care dăruie, o simțire a gazdei. Atunci devine clar pentru om ceea ce își dorește cu adevărat: să primească sau să dăruiască. Abia atunci omul are posibilitatea de a-și folosi dorința de a primi într-un fel sau altul.

Din lecția zilnică de Cabala 06/06/26, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este cu adevărat posibil să trecem de la ură la love? Într-o clipă urăști, în mod clar urăști și, brusc, după ce trece ceva timp, să zicem anul viitor, trecem la iubire. Se poate întâmpla asta, sau este fantezie?

Răspuns: Putem face asta. Ne aflăm în stări atât de extreme, stări care sunt opuse acestui sentiment, încât suntem capabili să o facem.

Comentariu: Este foarte ciudat. Aţi spus că din moment ce suntem în stări opuse, putem face asta.

Răspunsul meu: Da, pentru că vedem unde ajungem, unde toate eforturile și realizările noastre dispar, totul ne alunecă printre degete și nu putem realiza nimic. Suntem ca niște cățeluși orbi și proști. Așa trăim. Este groaznic! Nu am cuvinte pentru asta!

Dar dacă cerem naturii să ne schimbe, vom experimenta o transformare a forțelor, simţirlor și calităților dincolo de orice ne-am putea aștepta. Pentru că Creatorul este iubire.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 28/04/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→