Lucrul în modul de dăruire se numește viață, la fel ca modul în care se desfășoară viața noastră. Dar spre deosebire de viața veșnică, viața noastră pământească într-un corp fizic ajunge la un sfârșit, iar fiecare moment al său este separat de celelalte, alternând între stări de lipsă și mici împliniri, temporare.

În procesul în care îl umpli constant pe Creator, deoarece vasul Său este nemărginit, ai oportunitatea de a-ți crește continuu dăruirea. Acest lucru îți permite să experimentezi constant viața veșnică, fără sfârșit sau limită, umplându-te, extinzându-te fără limite.

Prin urmare, lauda și preamărirea Creatorului sunt mijloace prin care Îi poți aduce încântare. Dacă ai conștientizarea măreției Creatorului, o simţire a gloriei Sale, acest lucru îți oferă capacitatea de a dărui în mod natural, așa cum se întâmplă în această lume. La urma urmei, când întâlnești unj om măreţ, în mod natural vrei să-i oferi ceva, să-i slujești, să fii atent și să-i arăți onoare și respect.

Prin urmare, provocarea noastră, în timp ce rămânem într-o stare de ascundere, constă în a putea vizualiza măreția Creatorului. Dacă reușim să facem acest lucru, Creatorul începe cu adevărat să ni Se reveleze puțin câte puțin. Apoi, pe baza acestei revelații, devenim capabili să transformăm măreția Lui într-o formă de primire, nu pentru satisfacție personală, ci de dragul dăruirii.

Când Creatorul este revelat, vasele mele (Kelim) tânjesc să primească măreția Lui nevăzută, în mod vizibil. În acel moment, efectuez un Ţimţum (restricție) și începe o nouă fază a muncii, una prin care pot primi de dragul dăruirii.

Înainte ca Creatorul să fie revelat, eu sunt capabil doar de dăruire de dragul dăruirii. Dar când Creatorul este revelat, este un semn că am atins o stare în care sunt capabil să lucrez în modul de primire de dragul dăruirii. Astfel, în fața dorinței mele de a primi se află o plăcere pe care deja o pot restrânge, ca și cum aș trece printr-o schimbare de fază, literalmente o inversiune completă, pe care o pot transforma în dăruire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Până când ajunge omul la corectarea finală (Gmar Tikun), întreaga sa cale se bazează pe credinţa deasupra raţiunii– atât în ​​Egipt, cât și ulterior în deșert. Pe această cale, ne îndreptăm de la Lo Lişma (de dragul primirii) la Lişma (de dragul dăruirii). Această tranziție este realizată de Creator în funcție de eforturile omului.

Munca unui ome este împărțită în două categorii: 13 atribute și 12 calități. Cele 13 atribute reprezintă definițiile proprietăților abundenței care coboară de Sus în jos și sunt numite Mazalot (fluxuri ale norocului, semnele Zodiacului). Această abundență sosește treptat; lumina de Hochma (Or Hochma) se prelinge din Roş (cap) de Arich Anpin sub forma „celor treisprezece corectări de Dikna (barbă)”.

Când atinge punctul cel mai de jos, ființa creată trebuie corectată pentru a primi această abundență în propriile sale vase corectate. Aceasta înseamnă că ființa creată își subîmparte nivelurile de primire în părți distincte, care sunt desemnate ca cele douăsprezece triburi, cele douăsprezece părți specifice ale muncii efectuate asupra vasul colectiv (Kli).

Fiecare dintre aceste părți implică propria sa muncă specifică, propriul său steag unic – propria sa modalitate de a „pătrunde” sub îndrumarea steagului său. Natura acestei munci și a acestor acțiuni sunt complet diferite una de cealaltă, la fel cum o tabără spirituală diferă complet de alta.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Există materia și antimateria; lucruri care sunt complet opuse unul celuilalt. Dar cine poate descoperi și evalua această opoziție? Trebuie să existe un punct de referință, ceva intermediar, ceva opus.

Când omul primește un punct în inimă, adică o calitate a Creatorului, privește toate celelalte calități ale sale din interiorul acestui punct, în forma lor generală, și vede în ce măsură sunt opuse Creatorului, atunci apare cu adevărat în el un sentiment care se numește „seriozitate”. Dar aceasta nu este încă anume seriozitatea necesară, deoarece omul își vede doar propria opoziție. Și ce dacă? Acest lucru încă nu este suficient.

Bine, ei bine, sunt opus Creatorului. Atunci omul ar putea spune: „Du-te la Maestrul care m-a creat!” Din aceasta vedem că este posibil să existe chiar și o astfel de stare fără a face nimic, pur și simplu tratând chestiunea în mod frivol și continuând să existe în același spirit.

Adevărata seriozitate apare în om după ce vede prin punctul din inimă, și în măsura în care i se permite să vadă (chiar dacă doar într-o mică măsură deocamdată), că tot din ceea ce este compus acum este opus Creatorului. Aceasta nu este încă nici măcar „Ibur”, starea unui embrion.

După ce simte propria opoziție, omul trebuie să ajungă la smerenie; o stare în care se coboară pe sine. Ce înseamnă asta? Smerenia nu constă în a-mi pleca atributele în fața calităților Creatorului, ci în a accepta sfatul de a merge „prin credință mai presus de rațiune” cu toate calitățile mele.

Acceptarea muncii „mai presus de rațiune” se numește muncă în seriozitate. Adică, nu este suficient doar să-ți vezi calitățile; trebuie să te raportezi și corect la ele. Și apoi, din aceasta rezultă în mod firesc că următoarea stare va fi doar una: rugăciunea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

În toate privințele suntem opuși luminii, Creatorului, într-atât încât suntem aproape incapabili să ne imaginăm ceva ce ar fi cât de cât aproape de El. Prin urmare, calitățile noastre ne sunt dezvăluite treptat, astfel încât să nu ne simțim brusc în fața unui munte colosal de egoism, a cărui magnitudine nu poate fi descrisă.

Aceasta este o opoziție terifiantă! De aici până la infinit ni se dezvăluie treptat în ce măsură întreaga noastră formă, toate calitățile noastre, sunt complet opuse Creatorului.

Dacă o singură calitate din noi ar fi opusă Lui, atunci am putea să o măsurăm în raport cu toate celelalte calități ale noastre. Prin intermediul acestei singure calități ne-am forma o imagine corectă asupra tuturor celorlalte și am putea vedea incongruența lor cu Creatorul.

Dar pentru că văzul, atingerea, mirosul, auzul – toate organele noastre de simț – sunt de asemenea opuse Lui, nu avem niciun mijloc de a percepe acest lucru. Prin urmare, ni se pare că totul este în ordine. Pentru ca această discrepanță să fie dezvăluită la om, trebuie să existe o revelație de Sus, deoarece de la bun început suntem absolut nepregătiți să percepem orice contradicție în realitatea care există.

Pentru aceasta trebuie să avem un punct bine dezvoltat în inimă, aceasta fiind singura calitate care depășește limitele acestei lumi. Apoi, în raport cu aceasta, vom putea examina și analiza toate celelalte calități.

Prin urmare, numai în măsura în care lumina strălucește spre noi de Sus și dezvoltă punctul din inimă, vom putea percepe cât de opuși suntem luminii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Comentariu: Până nu ai intrat în lumea spirituală, ceea ce citești în cărți, cum ar fi „fă asta, nu face aia”, nu te ajută deloc și totuși acest lucru este foarte important.

Răspunsul meu: Până când omul nu a intrat în lumea spirituală, desigur, nu vede care dintre porunci sunt afirmative și care sunt prohibitive. Omul nu discerne structura sufletului său: ce Kelim posedă sub Tabur și care deasupra lui Tabur, care dintre dorințe le poate folosi de dragul dăruirii și pe care nu.

Comentariu: Dar omul poate citi pur și simplu ceea ce este scris în cărți.

Răspunsul meu: Totul este scris în cărți, dar nu poți folosi informațiile ca bază pentru a efectua o autoanaliză. Abia în momentul în care ții cartea în mâini, citești și simți sau vezi brusc ceva cu viziune interioară și distingi aceste lucruri în tine, atunci îți amintești unde este descris acest lucru într-o astfel de formă. Aceasta se numește „sufletul unui om îl învață”. Apoi treci la Cabala practică și efectuezi corectări conform dorinței tale.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/04/26, Rabaș – Art.3, 1987-Tot Israel au o parte în lumea următoare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 Întrebare: Cum diferă Creatorul, la care se face referire ca „Binele care Face Bine”, de imaginea Creatorului care este revelată în timpul rătăcirii prin deșert?

Răspuns: „Binele care Face Bine” nu este numele Creatorului; este un concept primordial suprem. Este o denumire.

„Binele care Face Bine” este ulterior subdivizat în influențe specifice, care la rândul lor, includ Taamim (gusturi) și nume.

„Binele care Face Bine” este bine pur și simplu; nu se poate spune nimic despre el. Acest lucru poate fi înțeles odată ce am atins toate celelalte concepte de-a lungul tuturor treptelor ascensiunii.

Creatorul vrea să-L cunoaștem ca „Binele care Face Bine”. Pentru a ajunge să înțelegem acest lucru, trebuie să urci toate treptele, și la fiecare pas, să ajungi la modul în care El se raportează la tine, ceea ce face parte din „Binele care Face Bine” într-un anumit aspect.

[356221]
Din Lecția Zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Aveţi frică de suferinţă? Să presupunem că vă îmbolnăviţi sau vi se întâmplă altceva.

Răspuns: Nu, nu există frică. Este neplăcută desigur, pentru că implică durere și simțiri neplăcute; cu alte cuvinte, absența luminii din mine se exprimă în același mod ca și în ceilalți. Nu se poate face nimic în privința asta; ca toți ceilalți, aș prefera să o evit, dar înțeleg de unde vine și nu mă tem de ea.

Un cabalist crede că planul Creatorului trebuie îndeplinit și fac tot posibilul să mă aliniez la acest plan. Cât despre ceea ce este destinat sufletului meu, orice metamorfoze este destinat să parcurgă, le va trece. Principalul lucru pentru mine este să mă pregătesc astfel încât să pot fi alături de Creator în toate aceste transformări, chiar dacă El efectuează „operații chirurgicale” foarte neplăcute asupra mea.

Întrebare: Vorbiţi despre suferința corpului fizic sau despre suferința interioară?

Răspuns: Prin „chirurgicală”, mă refer la operații interne. Desigur, acestea ar putea include aici și cele fizice și fiziologice, în mod firesc.

Când Baal HaSulam a fost întrebat: „Cu siguranță ai putea face să nu fii nevoit să suferi înainte de moarte?”, el a răspuns: „Nu mi-aș permite niciodată asta.” Și într-adevăr a avut o moarte foarte dureroasă. El a suferit de cancer, afecțiuni cardiace și diverse alte boli. Am îndurat mari suferințe. El nu a murit la o vârstă atât de înaintată, avea în jur de 70 de ani. Ce fel de ani sunt aceștia?

Dacă omul ar înțelege cu adevărat măsura în care chiar și aceste suferințe, care servesc drept vas pentru spiritualitate, îl duc înainte, și ar realiza că are capacitatea de a se ridica deasupra lor, el nu le-ar îndepărta, ci s-ar ridica deasupra lor. Dar ceea ce se înțelege aici nu este pentru un om obișnuit, care suferă pur și simplu ca un mic animal bătut, ci pentru un cabalist.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Suferințele cabaliștilor”, 08.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Noi nu suntem capabili să începem munca spirituală fără acea scânteie care ne este dată de Sus. Dacă miliarde de oameni nu au această iluminare, atunci ei nu au nimic de făcut. Nu sunt capabili încă să dezvolte un Kli spiritual, pentru că nu au acel punct din care își începe existența, ceea ce se numește punct negru, sau cu alte cuvinte, punctul din inimă. Aceasta este scânteia.

Societatea nu oferă nimic Kli-ului meu în afară de încurajare și inspirație. Cum pot primi această inspirație de la grup? O face prin sistemul în care suntem cu toții incluși împreună, în sufletul lui Adam HaRişon.. Pentru că în ansamblu, noi toți, toate sufletele, suntem interconectați într-un sistem rigid. Acesta nu poate fi împărțit în părți separate și nici nu se poate forma nimic fundamental nou din el.

Această structură se numește Adam HaRişon (primul om). Are cap, gât, corp, picioare și brațe, pe scurt, un Parţuf spiritual. Studiem acest lucru în Studiul celor Zece Sfirot.

Ce înţelegem când spunem că Parţuf-ul a fost spulberat? Legătura dintre părțile lor a fost ruptă, tăiată, deoarece anterior prevala iubirea între ele, iar acum a apărut ura. Prin urmare, ceea ce noi numim Templul a fost distrus; adică, întregul Parţuf a fost distrus deoarece conexiunea reciprocă dintre părțile sale a dispărut.

Însuși actul de a mă strădui în orice mod posibil, chiar și într-o mică măsură, de a restabili conexiunea dintre mai multe părți ale lui Adam HaRişon îmi dă acea forță de conexiune care corespunde adevăratei forțe care există de fapt la nivel spiritual, acolo unde acest sistem este pe deplin realizat, în toată puterea și forța sa. Prin urmare, putem primi putere unii de la alții.

Străduindu-mă să mă conectez cu un număr mai mare de prieteni, în funcție de depășirea acelei distrugeri de început, care a avut loc între noi, parcă atrag forța de conexiune a gradului superior. Și apoi, la dispoziția mea apare o forță spirituală cu ajutorul căreia avansez. Aceasta se numește ataşarea de Kelim suplimentare la mine însumi, o putere suplimentară.

[355634]
Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Trebuie ca MAN (ridicarea unei deficiențe, a unei rugăciuni, a unei cereri) să fie completă, perfectă?

Răspuns: MAN este întotdeauna perfectă. Eu ridic Reşmo chiar dacă nu știu ce ridic. Mai mult, conform dezvoltării mele, nu mi se cere o participare mai mare decât ceea ce sunt capabil. Dacă simt o lipsă, strig și asta este suficient.

La un nivel superior, pe lângă sentimentul de lipsă, trebuie să știu către cine ar trebui să mă îndrept cu acest Hisaron (deficiență). Un nivel și mai sus, trebuie să știu de ce fac asta. Și și mai sus, să știu ce îmi va oferi acest lucru și chiar mai sus, ce îi va oferi acest lucru celui care îmi dăruiește.

Conexiunea este exprimată printr-un strigăt! Și nu există nimic altceva aici. Din partea noastră, conexiunea este doar în strigăt. Iar din partea Lui, este exprimată în mii de moduri pe care noi nu le cunoaștem, pentru că sunt în mare parte ascunse, dar ar putea fi parțial dezvăluite.

Dar chiar și în ceea ce este dezvăluit, există încă mult mai mult ascuns, chiar și în etapa corectării finale. La urma urmei, această corectare finală este raportată doar la Kli-ul nostru și nu la sistemul care a fost creat de Creator. Putem vorbi doar în raport cu creația.

[355767]
Din Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Ați spus că până acum nu toți studenții dumneavoastră s-au dezvoltat ca grup. Atunci cum s-au dezvoltat? Ce fel de proces a fost acesta?

Răspuns: Dacă luăm istoria umanității ca bază, atunci de la Adam la Avraam au existat douăzeci de generații, așa-numitele „zece plus zece Sfirot”, care constituie creșterea egoismului.

Următorul pas, în starea „Babilonului”, pe vremea regelui Nimrod, care este un prototip al faraonului, a existat o creștere enormă, explozivă a egoismului.

După aceea, omul a „fugit” de acest egoism cu ajutorul unui punct din interiorul său numit „Avraam” și a luat cu el o mică parte din dorințe către țara lui Israel („Israel” – Yaşar El, adică „direct către Creator”), cu care se presupune că vrea și este capabil să iasă din egoul său.

Apoi, aceste dorințe încep și ele să crească din ce în ce mai mult, iar în interiorul lor apare un întreg „Egipt”, fundamentul întregului egoism.

Adică, în interiorul dorințelor care se dezvoltaseră deja până la nivelul egoist al „Babilonului” și cu care omul a abordat pentru prima dată spiritualitatea, egoismul apare din nou. Îl purifici până la nivelul străduinței către Creator, lucrezi la el, iar apoi egoul apare din nou în tine. Îl purifici din nou și îl îndrepți către Creator, iar apoi apare din nou, dar la o „rezoluție” mai mare și așa mai departe.

Astfel, de la aspirația inițială către Creator, numită „Adam”, până la Avraam, au existat douăzeci de generații, adică douăzeci de grade, prin care te străduiești constant către Creator și trebuie să alegi continuu: extragi această aspirație și arunci tot restul ca pe o coajă.

De la Avraam încolo începe o nouă etapă de selecție, o sortare mai rafinată a aspirației către Creator. Omul părăsește întregul vast „Babilon” al dorințelor sale și scapă cu o mică porțiune de dorințe pe care le-a selectat din calitatea lui Adam prin acele douăzeci de așa-numite generații, adică grade.

Acum, când se află în această stare de selecție, de sortare subtilă, care duce la clarificarea a ceea ce înseamnă „a te strădui spre Creator”, el descoperă că toate acestea se transformă într-o imensă dorință egoistă numită „Egipt”. Egipt (Miţraim) în ebraică înseamnă „concentrare a răului” (Miţ Ra).

Omul intră în aceste dorințe, se dezvoltă în ele și încearcă să-l separe pe Faraon, care reprezintă fundamentul dorințelor sale egoiste, de „evreii” din Egipt: Moise, Aaron, Iosif și Iacov. El încearcă să determine care dintre aceste dorințe reprezintă cu adevărat o aspirație pură către Creator și își dă seama că nu este o singură dorință, ci doar o combinație a lor.

Când selectează combinația lor corectă, lăsând totul în Egipt, vede că nu se poate pur și simplu separa de ele, ci trebuie să o facă printr-o „evadare” (o acțiune interioară specială), detașându-se interior și fugind cu aceste dorințe. Cu aceste dorințe se străduiește el spre Creator, spre calitatea dăruirii, spre spiritualitate. Această stare interioară se numește „noaptea egipteană”.

Omul trăiește simțiri imense la traversarea Mării Finale (Marea Roșie), simbolizând egoismul final care îl separă de Creator.

Apoi ajunge la următoarea etapă numită „Muntele Sinai”, unde toate calitățile cu care a fugit din Egipt trec prin numeroase procese de purificare, precum aurul care este rafinat prin încălzire, topire, tratare cu acid și filtrare, eliminând toate impuritățile până când rămâne aurul pur și tot restul este aruncat deoparte.

De fiecare dată când se apropie de următoarea etapă de purificare, vede că tot ce era anterior, care părea 100% pur, se dovedește a fi aproape complet impur și impropriu pentru o utilizare ulterioară.

Adică, fiecare grad anterior, deși complet pur la finalizarea sa, apare complet impur atunci când este privit din următorul grad superior, deoarece rezoluția analizei sale a crescut. Așa urcă treptat de la grad la grad.

Urcarea pe Muntele Sinai înseamnă că omul dezvăluie în sine o ură absolută față de tot: Creator, sine și ceilalți. Această stare teribilă îl conduce la decizia că trebuie să facă o schimbare radicală: să se anuleze complet și să accepte guvernarea superioară fără calcule, îndoieli sau dorințe personale.

Cu alte cuvinte, el devine pregătit să se detașeze de toate dorințele, gândurile și abilitățile sale egoiste actuale și să nu le mai folosească, ci să folosească doar acele calități pe care le va primi de Sus, de la Creator.

De ce „de Sus”? Pentru că le consideră superioare lui însuși. În realitate, ele nu vin de nicăieri, ci pur și simplu le evaluează. În sistemul său de valori, ele sunt acum superioare. Această pregătire se numește „a sta la poalele Muntelui Sinai”.

Ce stare a următoarei etape simte el acum în sine? Este condiția unificării necondiționate, incontestabile, între toate părțile creației, astfel încât acestea să se contopească în el într-un singur întreg. Într-adevăr, așa este cu adevărat; Creatorul a creat o singură dorință unificată. Momentul în care omul ajunge la punctul în care își poate forma pentru prima dată această dorință unificată în sine se numește intrarea sa pe calea spirituală.

Tot ce a fost înainte de aceasta a fost doar pregătire, ca să nu mai vorbim de starea dinainte de Adam, când omul exista ca un animal. Apoi vine pregătirea pentru spiritualitate: de la Adam la Avraam (în Babilon), de la Avraam la Moise (în Egipt), de la Egipt la Muntele Sinai, toate acestea sunt pregătiri.

O astfel de pregătire durează mulți ani. În trecut dura 20 până la 30 de ani. În timpul nostru, este mai scurt, poate 7 până la 10 ani. Dar totuși, aceștia sunt ani. Timpul continuă să se scurteze, deoarece masele avansează, iar purificarea are loc în sufletul colectiv.

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Urcaţi scările”, 27.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→