Întrebare: Pe ce bază aleg ce stări să păstrez și pe care să le abandonez, de dragul adeziunii la Creator? Pe ce mă bazez?

Răspuns: Pe ceea ce ați experimentat deja. Acum ați ajuns la o stare în care dețineți deja o anumită parte a căii, când așa cum se spune, „Cunoscătorul secretelor mărturisește despre el că nu se va mai întoarce niciodată la nebunie”. Adică, Creatorul vă garantează această stare.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/11/25, Baal HaSulam „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O „zi” nu este atunci când există lumină solară, ci atunci când lumina spirituală este revelată omului. Acest lucru se poate întâmpla o dată la câteva luni, o dată în viață sau în fiecare moment.

Și de fiecare dată când omul atinge o revelație, aceasta trebuie să fie completă și perfectă. Prin urmare, omul este obligat să spună: Ascultă, o, Israele, Creatorul este Dumnezeul nostru, Creatorul este Unul!

Aceasta înseamnă că el a atins „Unul”, adică înțelegerea Forței unice, unificate a naturii.

„Ascultă” înseamnă gradul de Bina (auz, ureche). „Israel” înseamnă cel care aspiră „direct către Creator”, Malchut ridicându-se la Zeir Anpin, și împreună cu acesta, urcând la Bina. Creatorul este Dumnezeul nostru; Creatorul este Unul, înseamnă că totul se unește în Bina într-un singur întreg.

Sufletele care se unesc în Malchut se alătură lui Zeir Anpin, apoi lui Bina și toate împreună sunt incluse în cuvântul „Unul”.

Cuvântul „Unul” rezumă toate corectarile pe care le-a făcut omul, ajungând la starea „El și revelația Lui sunt Unul” (Hu veŞmo Echad). Prin urmare, rugăciunea ,,Ascultă, O, Israele, Creatorul este Dumnezeul nostru, Creatorul este Unul este un semn al corectării gradului și al împlinirii acestuia.

Așa trebuie să ne dezvăluim starea la fiecare grad, adică în fiecare „zi”. „A spune” înseamnă nu doar a atinge, ci și a putea exprima ceea ce a fost atins.

Pregătire pentru Lecția de Cabala 4/4/10, Cartea Zohar, „VaYakhel”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să înțelegi ce înseamnă credința mai presus de rațiune până când omul nu atinge această simțire, această revelație. Iar revelația credinței mai presus de rațiune vine simultan cu cunoașterea. În acest moment, nu știm ce este cu adevărat mintea noastră; ea tinde instinctiv, subconștient, întotdeauna spre stări bune și se distanțează de cele rele.

Nu am puterea de a investiga, de a vedea, de a înțelege sau de a simți de ce acționez exact așa cum o fac. Un astfel de comportament este deja înrădăcinat dinainte, în natura mea, chiar înainte de a ajunge la simțirea, înțelegerea sau calculul meu conștient. Aceasta este natura mea.

Este scris: „Și El a despărțit lumina de întuneric”. Aceasta se referă tocmai la starea în care omul începe să simtă că mintea sa este pe deplin guvernată în toate. Totuși, el este deja capabil să privească această guvernare din lateral. Și din acest punct de observație, omul vede o altă abordare, începând să se formeze în interiorul lui și pregătindu-se să se dezvolte.

Aceasta înseamnă că el dobândește noi dorințe (vase spirituale) în care se poate separa de natura sa inițială. Acolo, există împreună cu alte suflete, împreună cu Creatorul, și operează un calcul diferit, așa-numitul calcul integral, care include interesele tuturor, în măsura în care i-a fost revelat omului.

Din acest punct zero, aceste două direcții, rațiunea și credința mai presus de rațiune, încep să se dezvolte împreună: la fel de mult una, la fel de mult cealaltă, până când ajungem la sfârșitul corectării în ambele. Rațiunea este dezvoltarea dorinței mele egoiste naturale, inerente. Și deasupra rațiunii este dezvoltarea dorinței de a dărui.

Iar ceea ce le separă una de cealaltă este lumina. Una este întotdeauna construită în detrimentul celeilalte. Prin urmare, sensul primirii este de a fi de dragul dăruirii, chiar dacă aceste cuvinte par incompatibile și contradictorii. Dar numai dacă se dezvoltă rațiunea, deasupra ei se dezvoltă în mod corespunzător credința mai presus de rațiune.

Simțirea că una este separată de cealaltă se numește mântuirea Creatorului. Din acel moment, omul  începe să simtă în interiorul său noi vase spirituale, noi dorințe.

Aceasta necesită o înțelegere senzorială, deoarece subiectul discutat este dorința, iar rațiunea vine chiar mai târziu.

Atât timp cât încercăm doar să atingem dorința de a dărui, depunând efort în studiu și în grup, este considerat timpul pregătirii. Încă nu avem dorințe spirituale, și prin urmare, nu am atins încă acel punct zero din care încep să crească cele două ramuri – rațiunea și credința deasupra rațiunii. Tocmai de acolo începem să lucrăm cu credința deasupra rațiunii, nu în timpul etapei de pregătire.

Apoi ne mișcăm constant de la una la alta: de la rațiune ne ridicăm deasupra rațiunii și apoi ne retragem. Trebuie să ne cufundăm complet în rațiune pentru a ne ridica din interiorul ei la credința deasupra rațiunii. Rațiunea este necesară pentru a ne ridica deasupra ei.

Singurul lucru pe care îl avem este dorința de a primi plăcere. Și aceasta trebuie revelată pentru a învăța cum să lucrăm cu ea în formă inversă.

Din Lecția zilnică de Cabala 8/2/11, Baal HaSulam, Şamati 207 „A primi pentru a dărui”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există vreo paralelă între dezvoltarea embrionului spiritual și embrionul din lumea noastră?

Răspuns: Dezvoltarea unui embrion spiritual are loc în același mod ca la un om din lumea noastră.

Întrebare: De regulă, un embrion are etape de dezvoltare conform unui model. De exemplu, o celulă se formează în prima zi, apoi sarcina se dezvoltă strict în funcție de zile și ore, inclusiv atașarea la uter și alte procese.

De ce se întâmplă exact așa și ce reflectă? Este posibil să transmiteți ceva prin aceasta, studiind acest proces?

Răspuns: Nu înțeleg ce înseamnă „a transmite”? Cui și la ce? Știu că trebuie să definesc un instrument, o calitate, un obiect, o dorință superioară relativ la mine; nu contează cum o numesc. Trebuie să mă atașez de ea.

Când încep să mă atașez, mă formez relativ la ea, creez o celulă din mine care se construiește pe parcursul a trei așa-numite zile spirituale: dreapta, stânga și linia de mijloc. Am terminat, am creat o celulă și gata, m-am atașat de superior.

Și apoi încep să mă dezvolt. Egoismul meu crește și sunt deasupra lui, opus lui, așa cum sunt atașat de superior. Egoul mă trage înapoi în dorințele de a primi, iar eu, anulându-le, mă atașez de dorințele altruiste ale superiorului. Așa lupt cu aceste două forțe și mă construiesc între ele pe linia de mijloc.

Întrebare: Are loc întregul proces în uter?

Răspuns: „În uter” înseamnă anularea sinelui în raport cu calitățile superiorului, calitățile dăruirii și iubirii.

Întrebare: Iar apoi fătul crește. La aproximativ cinci săptămâni, toate sistemele încep să se formeze, iar la trei luni, întregul embrion. Dacă luați orice animal, absolut totul în lume este construit conform acestui principiu. Este exact același lucru cu nașterea unui om în spiritualitate, punctul său din inimă?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Iar în cele din urmă, are loc nașterea. Este vorba despre traversarea Machsomului?

Răspuns: Da.

Întrebare: Omul trece într-o nouă realitate după ce parcurge întregul drum în uter?

Răspuns: Da, dintr-un spațiu închis, trece într-unul deschis.

Întrebare: Se întâmplă acest lucru în cadrul acelorași parametri fizici, adică iese din burtica mamei?

Răspuns: Aceasta este o atașare complet diferită față de partea superioară. Devine independent superior, și prin urmare, se simte diferit.

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Naștere și moarte”, 18.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Recent, în grupul de zece, simțim din ce în ce mai mult unitate și chiar prezența Creatorului. Se poate spune că trecem la gradul de revelare a feței Sale? Această tranziție are loc treptat, sau este un salt după care ne va deveni clar că nu ne vom mai întoarce niciodată la nebunia noastră?

Răspuns: Se întâmplă treptat, până când devine revelația Creatorului. Și apoi omul înțelege unde se află acum.

Întrebare: Trebuie ca întregul grup de zece să urmărească împreună această revelație?

Răspuns: Nu neapărat, dar toată lumea trebuie să se străduiască pentru ea.

Din Lecţia zilnicăde Cabala, 11/12/25, Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În ce etapă a căii se află omul care trece de la o ascensiune la alta?

Răspuns: Omul se apropie de o stare în care se simte pe deplin în Creator.

Întrebare: Credeam că cele mai mari coborâri au loc înainte de Gmar Tikkun, cum a fost cu Baal Şem Tov sau cu Şimon „de la piață”. Dar aici se dovedește că există o etapă de ascensiune după ascensiune, fără coborâri. Vreau să înțeleg unde se află această etapă a muncii.

Răspuns: Să ne uităm la locul de unde începe omul. El începe cu dorința de a se apropia de Creator, de a-L atrage în viața sa, de a nu se detașa de acesta și de a rămâne constant în adeziune cu această stare.

Ce trebuie să facă omul pentru aceasta? Trebuie să-și simtă stările, să aleagă dintre ele pe cele în care se poate ridica la Creator, ș, prin aceasta, să se întărească și să se agațe de Creator. Asta înseamnă că se străduiește să-l facă pe Creator martor, aşa încât Creatorul să dea mărturie pentru el.

Din Lecţia zilnica de Cabala, 11/12/25, Baal HaSulam, Introducere la studiul celor zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există o zicală clasică, ce spune că în viața sa, omul ar trebui să planteze un copac, să construiască o casă și să aibă un fiu. Să presupunem că și-a construit căsuța, și-a plantat grădina și așa mai departe. Care este sensul tuturor acestor lucruri? Nepoții aleargă de colo colo, îl urăsc pe bunicul; copiii așteaptă să moară în sfârșit. Și nimic bun nu se întâmplă la sfârșitul vieții, cu excepția dezamăgirii.

Trebuie neapărat ca omul să ajungă la dezamăgire la sfârșitul vieții?

Răspuns: Nu trebuie; nu trebuie să fii dezamăgit. Depinde de tine. De regulă, oamenii care mor de moarte naturală sunt de acord că trebuie să moară. Pur și simplu mor de epuizare.

Întrebare: Dar nu de bucurie, nu cu un zâmbet?

Răspuns: Nu, nu aș spune asta pentru că este un fel de eliberare. Omul nu se gândește la moarte ca la ceva teribil. Îi apare ca o eliberare de diverse probleme, în special de cele care nu pot fi rezolvate, care încă planează asupra sa și de care s-a săturat.

Comentariu: Am văzut mulți oameni de vârsta dvs. care au renunțat la ei înșiși.

Răspunsul meu: Pur și simplu nu le mai rămâne nimic. Mai ales când omul se pensionează, nu-i mai rămâne nimic altceva decât să-și continue existența animalică, atât timp cât îi ține corpul. Atunci, desigur, nu se mai poate face nimic; trăiești involuntar pentru că trupul trăiește.

Comentariu: Dar în același timp, ei nu vor să perceapă nimic. Este ca și cum s-ar fi închis în mica lor lume.

Răspunsul meu: Obosit! Obosit.

Comentariu: Odată, era pregătit pentru orice! Îi explici…

Răspunsul meu: Nu-i poți explica nimic, pentru că în interiorul nostru operează dorința care provoacă toate acțiunile noastre.

În jurul vârstei de 50 de ani și mai departe, dorința unui om începe să se estompeze. Până la 40 de ani trăiește cu ochii deschiși. De la 40 la 50 de ani, omul începe să se stabilizeze, iar apoi, dorințele încep să-i scadă. Și când aceste dorințe dispar complet, trupul moare.

Dorințele aduc viață, înflorire sau moartea trupului. Asta este tot! Trupul de sine stătător ar putea trăi mii de ani. Dorința este cea care pleacă.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Scopul vieții”, 19.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că omul ar trebui să se perfecționeze și să se schimbe. Unii oameni pot explica inteligent ce se întâmplă în lume și de ce. Unele religii descriu acest lucru spunând: „Pentru că oamenii nu cred în Dumnezeu, El îi pedepsește”. Cum poți ieși în evidență dintre un număr mare de oameni inteligenți?

Răspuns: Nu voi ieși în evidență.

Comentariu: Dar vrei ca oamenii să știe adevărul.

Răspunsul meu: Spun ceea ce spun, dar nu vreau să-i critic pe alții. Omul care tânjește după o analiză serioasă și o examinare a fenomenelor cauză-efect va vedea o sămânță rațională în mine, iar în toți ceilalți, eșecul lor.

Comentariu: Mulți oameni se convertesc la budism. Ei pot crede că vor găsi pace în budism.

Răspunsul meu: Ei pot crede asta, stau acolo câțiva ani și apoi își vin în fire pentru că nu vor găsi o soluție. Soluția lor este să se deconecteze de această lume, să atingă nirvana și să se detașeze de tot.

Unde vedem un exemplu în care budiștii sunt fericiți? Unde vedem în India (cu castele și dezbinarea ei, unde oamenii trăiesc în mizerie și toată lumea se luptă pentru bucata lor de pâine în timp ce se închină vacilor sacre care umblă pe străzi) un exemplu că ar trebui să trăim așa? Este vorba de faptul că se retrag în iluziile lor, unde găsesc măcar o scăpare din această viață? Sau este vorba de credința lor în arderea sufletelor și apoi lansarea de bărci aprinse cu lumânări de-a lungul Gangei?

Nu văd nimic în asta, nici în structura lor statală, nici în prietenia lor unii cu alții atunci când strigă despre iubire. Ce fel de iubire există la castele lor, unde nu poți da o mână de ajutor altuia, darămite să te căsătorești cu cineva dintr-o altă castă, unde există o asemenea sărăcie, o astfel de separare între clase?

În ce pot da ei un exemplu? Într-o evadare din realitate.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Platforma Harry Potter”, 04.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Îi ucidem constant pe ceilalți cu vorbe. Iar cei mai deștepți ucid treptat, nu imediat. Ca să nu devină dușmani, ucid treptat, pornind zvonuri care se răspândesc printre ceilalți. Este în natura noastră să-l înăbușim pe celălalt.

De ce nu mă doare că umilesc încet o altă persoană, o dau la o parte din calea mea și o ucid?

Răspuns: Cred că cealaltă persoană nu mă lasă să trăiesc, că este dușmanul meu care mă vede stând în calea lui și trebuie să mă distrugă.

Întrebare: De ce ni s-a dat o astfel de natură, să trăim așa?

Răspuns: Totul este din același motiv, pentru a ne corecta egoismul, pentru a ne putea convinge că „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea principală a lumii.

Comentariu: În acest caz, la un moment dat, ar trebui să mă facă să mă simt prost că sunt așa.

Răspunsul meu: Da, desigur.

Întrebare: Văd toate aceste războaie acum, toate aceste crime, direct, indirect și așa mai departe. În ce moment îmi vine în minte: „Ce fac eu? Totul este în mine. Cum pot scăpa de asta?”

Răspuns: În momentul revelației.

Întrebare: Și când se întâmplă asta? Poate fi accelerat sau se poate face ceva? Înțeleg că acesta este cu adevărat cel mai important moment din viața mea. Că totul este în mine, că totul este din cauza mea, că eu sunt ucigașul. Oare omul se confruntă cu asta?

Răspuns: Când se convinge că este plin de rău, atunci adevărata sa natură este dezvăluită în el și nu mai poate tolera asta și se întoarce către Creator.

Întrebare: Se întâmplă asta pe neașteptate pentru om? Sau este ca și cum și-ar dori deja asta?

Răspuns: Nu, această revelație vine de obicei cu un imbold serios.

Întrebare: Deci există ceva înainte de asta; există un fel de impuls până la urmă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când acest lucru este revelat unui om, devine naturală rugăciunea către Creator, pentru că el înțelege că totul depinde doar de El?

Răspuns: Da, atunci omul se întoarce către Creator, se judecă pe sine și, corectându-se, corectează lumea din jurul său.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 3.12.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

După ce omul traversează Machsom [bariera], el avansează – sufletul său îl învață pe om. El înțelege unde se află.

Întrebare: Metoda pe care o transmit cabaliștii este destinată în primul rând etapei pregătitoare?

Răspuns: Nu. Cabaliștii scriu despre multe etape. De exemplu, Cartea Zohar vorbește doar despre cele trei linii, atunci când deja urci pe scara ascensiunii spirituale. În înțelepciunea Cabala, vorbim despre mișcarea spirituală continuă.

Desigur, există articole și scrisori care tratează etapele preliminare. Dar în principiu, materialul principal se referă la avansarea spirituală serioasă.

Etapa pregătitoare este așa: acționează cum poți și apoi vezi ce se întâmplă. Indiferent cât de mult vorbești despre asta, omul tot nu înțelege pe deplin.

Principala problemă care îi derutează pe oameni este că, fie confundă Cabala cu religia, crezând că trebuie să efectueze anumite acțiuni externe, fie o confundă cu munca, precum în lumea noastră, unde rezultatul depinde direct de propriul efort, fie o confundă cu metodele orientale, în care nu faci nimic și pur și simplu aștepți ca totul să vină.

În înțelepciunea Cabala, munca spirituală este construită pe linia de mijloc. Trebuie să depui multe eforturi, să devii dezamăgit de propria ta putere și să ajungi la o cerere autentică, pentru ca lumina să te corecteze. Făcând acest lucru, creezi condițiile ca lumina să acționeze asupra ta. Creatorul nu are nevoie de suferința sau de rugămințile tale; mai degrabă, dorința ta este pregătită să se schimbe – și apoi ea se schimbă.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel, Deasupra Machsom”, 12.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→