Un om pe calea spirituală trece prin diverse stări, atât bune, cât și rele. Uneori se simte mai aproape de Creator, alteori mai departe de El. În ciuda faptului că uneori se trezește în el iubirea pentru Creator, care îi permite să simtă conexiunea sa cu El, aceste simțiri dispar ulterior, Creatorul ține totuși o evidență doar a stărilor bune. El le adună pe toate într-o singură măsură cumulativă. Odată ce această măsură este atinsă, individul devine eligibil să primească o conexiune permanentă, neîntreruptă, cu El.

Aceasta este numit „Pesah”. Este atunci când Creatorul, în socoteala Sa, ia în considerare doar faptele bune ale omului și le omite („Poseach”) pe cele rele.

De ce se spune că El nu ia în considerare faptele rele când s-ar părea că omul este vinovat pentru ele? Individul nu este de vină. Creatorul împietrește intenționat inima unui om și îl derutează, astfel încât acesta să poată dezvălui lumina din adâncurile întunericului.

Prin urmare, socoteala nu depinde de cât de puternic sau de succes este omul. Singurul lucru care contează este dacă el a parcurs suficient pentru a experimenta stări de iubire, conexiune cu Creatorul și adeziune cu El.

Viteza cu care atingem această măsură depinde de eforturile noastre. Creatorul face totul, dar noi putem doar accelera timpul. Dacă aș investi multă energie și efort, aș veni la lecții în fiecare dimineață și aș face tot posibilul în studiile și munca mea pentru grup (acest lucru este deosebit de eficient în perioada de Pesah), aș accelera și aș scurta timpul.

Stările de urcări și coborâri mă străbat cu o viteză mai mare, ajung rapid la măsura necesară și mi se face un calcul numit „Pesah”.

Când se face calculul final? După șapte ani de belșug, după șapte ani de foamete și după zece lovituri, cele zece plăgi, atunci, brusc, toate deodată, are loc socoteala finală. De ce brusc? Pentru că măsura necesară este realizată în întuneric, în miez de noapte. Omul nu știe nimic dinainte. Se întâmplă pe neașteptate, într-o clipă, iar apoi omul reușește.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/04/26, Rabaş – Art.13, 1986-Vino la Faraon – 2

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să mă străduiesc să mă ridic la un grad superior pentru că vreau să găsesc acolo o stare mai bună, pur și simplu fug de suferință?

Răspuns: De ce crezi că exodul din Egipt nu s-a întâmplat prin suferință? Mă întrebi de ce trebuie să avansez pe calea suferinței. Este pentru că tu ești în dorința de a primi pentru tine însuți și nici măcar nu știi asta; trebuie să începi treptat să devii conștient de asta și să te familiarizezi cu egoismul tău.

În dorința de a primi în sine nu există nimic rău; este rea doar în raport cu Creatorul; în raport cu această lume este obișnuită. Vedem cum reușesc oamenii cu mari dorințe egoiste în lumea noastră.

Ei câștigă mulți bani și domnesc peste cei a căror dorință de a primi nu este atât de mare. Drept urmare, cei care nu au nevoie mai mult decât să-și câștige existența undeva lucrează pentru cel în care dorința de a primi este mare. El devine șef, proprietar, iar ei devin lucrătorii lui.

Se dovedește că pentru lumea noastră, dorința de a primi este un lucru bun, util. Și numai dacă Creatorul este revelat puțin și El dorește să avanseze omul și umanitatea, atunci în acea măsură El dezvăluie răul inerent acestei stări. Și dacă nu l-am compara cu Creatorul, nu am găsi nimic rău în dorința de a primi însăși.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În spiritualitate, dorința determină totul. Prin urmare, o ființă creată nu este capabilă să dorească de bunăvoie suferința pentru ca ulterior, după câțiva pași, să-L încânte pe Creator cu o intenţie altruistă. Acest lucru este imposibil. Întregul proces trebuie să înceapă de Sus. Creatorul este întotdeauna inițiatorul.

Întrebare: În lumea trupească, un copil mic care învață să meargă nu vede cât de neajutorat este în starea sa, deoarece mama sa este în fața ochilor lui și știe că ea îl va ajuta. Dar spiritualitatea?

Răspuns: Dacă am sta și am plânge ca un copil, dar în timp ce plângem, privind spre Creator, această stare ar fi diferită de atunci când El este ascuns. Dacă îl vezi pe Creator, înseamnă că nu te-a părăsit; nu S-a ascuns.

În lumea trupească, conexiunea poate fi simțită prin vedere, atingere, o îmbrățișare și așa mai departe. Și în spiritualitate există diferite grade de conexiune: o îmbrățișare, un sărut și așa mai departe. Dacă te-ai apropiat de Creator (indiferent în ce grad ești conectat cu El), aceasta nu poate fi numită o stare de întuneric, deoarece rămâi în conexiune cu El. El nu te abandonează.

Trebuie să înțelegem că stările de întuneric ne sunt trimise de Sus în funcție de cât de mult efort trebuie să depunem la un anumit grad. Poate că îți sunt trimise cu intenția inițială ca tu să nu reușești. Poate că acest lucru este menit să-ți ofere oportunitatea de a acumula Reşimot și de a-ți clarifica eșecurile, astfel încât să depui anumite eforturi în această situație.

Tu nu știi asta, dar ți se dă exact ceea ce ai nevoie în acest moment pentru avansarea ta spirituală. Socotelile se fac de Sus. Nu știi de ce sau în ce scop – la fel cum un copil nu înțelege de ce mama lui s-a îndepărtat de el, de ce pare atât de dură.

El era mereu în brațele ei și dintr-o dată ea îl așază în mijlocul camerei și face un pas înapoi. Copilul este complet neajutorat, în timp ce mama se bucură; îl învață să meargă, îl învață independența.

Asta înseamnă: „Vei vedea spatele Meu” (Ahoraim). Adică, dintr-o stare de întuneric, începi să vezi lumina. Nu înseamnă că prin Ahoraim vezi direct lumina. În starea de Ahoraim, construiești Kli-ul. Și prin Kli, dezvălui apoi fața Creatorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot cere ajutorul unui prieten?

Răspuns: Ajutorul pe care îl poți cere de la un prieten ar trebui să constea în a-ți spune ceva bun. Ce altceva ar putea fi?

Când te adresezi unui prieten, nu ar trebui să-i spui despre toate nenorocirile tale, deoarece acest lucru îl va doborî.

Fie că vrei, fie că nu, afectezi negativ cealaltă persoană, ceea ce este interzis să faci; se numește vorbire rea. Dacă un om spune cuiva ceva rău, indiferent de formă, este calomnie.

Ce este calomnia? Orice aude omul, care îl doboară și îl slăbește. Chiar și o simplă frivolitate sau orice batjocură slăbește omul, deoarece gândurile și intenţiile sale dispar în momentul în care o aude.

Dar calomnia care este îndreptată în mod deschis împotriva Creatorului este deosebit de gravă: „Cine este Creatorul ca să-L ascult?” Aceasta este cauza principală a calomniei, deoarece taie orice oportunitate pentru om de a se întoarce către Creator, iar în ea constă mântuirea sa.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pentru ca omul să aibă echivalență de formă cu Creatorul, trebuie să încerce să aibă frică în tot ceea ce face, așa cum este scris (acolo): „Frica înseamnă că se teme ca nu cumva să-i slăbească aducerea de mulțumire Creatorului său.” (Rabaş, „Ce inseamna in munca ,,El a inghitit Maror (ierburi amare), el nu va iesi?”)

Este imposibil să începi orice relație între un om și oricine altcineva fără condiția de venerație. Veneraţia este ceea ce simte dorința de a primi în timp ce se străduiește spre împlinire, spre viață, spre plăcere. Cu toate acestea, opus acestui lucru, simte și frică.

O dorință neîmplinită de a primi experimentează teama că această stare va rămâne sau că va ajunge la o astfel de stare. Aceasta este frica animalică – venerația (Ira).

Dacă dobândim un ecran peste această venerație animalică, ce este îndreptată spre interior către dorința de a primi, atunci din dorința de a primi, această venerație se întoarce spre Creator și devine cu totul altceva. În loc să mă gândesc la mine și să mă tem pentru propria mea stare, tremur și mă gândesc la starea Lui. Asta înseamnă că încep să simt „suferința Şchina”.

Așa cum dorința de a primi este fundamentul dezvoltării unui sistem de relații îndreptate spre dăruire, tot așa, venerația este fundamentul dezvoltării unui sistem de relații îndreptate spre iubire. Nu poate exista iubire fără venerație.

Chiar și în cea mai înaltă iubire, trebuie să existe venerație. Ce-ar fi dacă aș fi putut da încă un gram și nu am făcut-o? Și aceasta nu este vreun fel de deficiență din partea Creatorului și nici vreo deficiență naturală din partea ființei create.

Din Lecția zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaş – Art.524-Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→