Ziua Comemorării Holocaustului este o zi specială, foarte tristă, în istoria poporului evreu și a întregii umanități, deoarece suntem cu toții conectați unii cu alții. Într-o astfel de zi trebuie să vorbim despre cauzele acestei tragedii și despre lecțiile ei, astfel încât „faptele părinților să servească drept semn pentru fii”.

Nu există nimic altceva decât Forța superioară, binele și înfăptuirea binelui, care ne guvernează tot timpul. Nu există nicio acțiune care să depășească această bună guvernare.

Prin urmare, dacă în examinarea noastră nu ne ridicăm deasupra naturii noastre egoiste, și începem să-L judecăm pe Creator, îndoindu-ne de îndrumarea Sa bună, atunci ne vom amăgi pe noi înșine. Atunci toată investigația noastră nu va aduce niciun beneficiu și ne va conduce în aceeași realitate amară despre care suntem forțați să vorbim astăzi.

Creatorul simte simțirile noastre. Dacă suntem uniți și ne bucurăm de aceasta, atunci Creatorul se bucură. El nu are simțiri proprii; El locuiește în noi, la fel ca o mamă care trăiește prin copilul ei iubit. Prin conexiunea noastră unii cu alții, creăm un loc pentru Creator, un loc unde El poate exista.

Și dacă nu suntem conectați, atunci nu există loc pentru Creator; în consecință, simțim acțiunile Sale într-o formă distorsionată, inversată, ca și cum nu ar veni de la El. Fiecare acțiune este experimentată în noi direct proporțional cu gradul de unitate sau dezbinare a noastră.

Creatorul rezidă în conexiunea noastră unii cu alții. Această conexiune trebuie să fie într-o stare constantă de dezvoltare, începând de la distrugerea inițială efectuată de Creator până la corectarea finală, adeziunea completă. Atât timp cât nu rămânem în urmă în avansarea noastră față de etapele de corectare pe care suntem destinați să le parcurgem, totul este bine pentru noi. Dar dacă rămânem în urmă, atunci ne aflăm într-o stare cumplită, una pe care noi înșine am provocat-o.

Dacă în fiecare moment nu corectăm conexiunea dintre noi, atunci simțim diferența dintre starea dorită și cea reală. Să presupunem că astăzi trebuie să fiu corectat cu 20% în conexiunea mea cu întreaga umanitate și am atins doar 15% conexiune.

În consecință, cele 5% lipsă îmi sunt dezvăluite ca presiune, probleme. În esență, acestea sunt forțele menite să accelereze avansarea mea, să compenseze întârzierea, să stingă prăpastia dintre dorit și real.

Aceste forțe nu mărturisesc bunătatea sau răul Creatorului, ci sunt pur și simplu o consecință naturală a muncii sistemului, așa cum se spune: „O lege a fost dată și nu poate fi încălcată”. Adică, trebuie evaluat nu după cât de dureros sau plăcut este pentru noi, ci după cât de mult aceste forțe care ni se dezvăluie ca fiind bune sau rele, ne ajută să avansăm corect.

Creatorul nu ne dorește răul, ci există o lege a naturii, iar îndeplinind-o simțim conexiunea noastră, în timp ce încălcând-o simțim durere, într-o asemenea măsură încât astăzi suntem forțați să ne amintim de Holocaust, cel mai trist eveniment din istoria poporului evreu.

Și bineînțeles, nu a fost cauzat de Creator, ci de oameni, care au fost obligați să corecteze conexiunea dintre ei și nu au corectat-o. Întârzierea în corectare a fost atât de enormă încât s-a revărsat într-o suferință teribilă.

Ce lecții putem trage din aceasta? De-a lungul călătoriei din Babilonul antic până în prezent, au avut loc multe evenimente tragice, și toate dintr-un singur motiv. Întrucât Creatorul reprezintă legea generală a naturii, sistemul ne arată necesitatea conexiunii. Dar noi nu-L ascultăm și nu ne grăbim să remediem întârzierea, atunci primim consecințele corespunzătoare. De fapt, noi înșine le-am cauzat și nu-L putem învinovăți pe Creator.

Suntem conștienți de condițiile necesare, dar nu le îndeplinim; procedând astfel, invocăm forțe care ne împing spre scopul nostru final cu o severitate și o hotărâre mai mari. De-a lungul istoriei, tensiunile și necazurile ne-au urmărit: exiluri, sclavie în Egipt, rătăcirea în deșert și distrugerea Templului. Dar Holocaustul este o stare de o natură cu totul unică.

În cursul dezvoltării sale istorice, poporul Israel ajunsese deja la punctul în care al patrulea grad de conexiune din sufletul lui Adam HaRişon  a devenit o necesitate, dar nu a reușit să-l realizeze. Nici astăzi nu îndeplinim acest obiectiv, așa că la ce ne putem aștepta? Doar la stări chiar mai rele decât cele pe care le-am îndurat deja. Trebuie să învățăm din istorie pentru a nu repeta aceleași stări. După Babilon și Egipt, loviturile ne urmăresc una după alta în fiecare moment în care nu creăm legătura dintre noi în măsura necesară. Pedeapsa va fi colectivă pentru întregul popor al lui Israel. Și astăzi suntem responsabili nu numai pentru noi înșine, ci pentru întreaga lume.

La un moment dat era posibil să se efectueze corectarea într-un grup limitat, în cadrul evreimii europene. Naziștii înșiși doreau să-i ajute pe evrei să reînvie Statul Israel. La început, au acționat ca forțe care ajută la corectare. Dar dacă nu folosim șansa care ne-a fost dată, aceste forțe se transformă în forțe negative.

Și astăzi, dacă nu folosim forțele care servesc la trezirea noastră, forțe care se manifestă deja ca negative, ele se vor transforma în ceva mult mai teribil decât orice am fost martori până acum. Holocaustul de astăzi ar fi la o cu totul altă scară, nu s-ar limita la Europa, ci ar cuprinde întreaga lume. Prin urmare, este imperativ să înțelegem această realitate și să ne grăbim să întreprindem corectările necesare înainte de a fi prea târziu.

Dacă ne unim, atunci Forța superioară curge prin noi către toate națiunile lumii, către întreaga realitate și treptat, întreaga lume atinge o stare de unitate. În acel moment, toată tulburarea se potolește, Creatorul începe să se reveleze ființelor create, iar lumea își atinge corectarea destinată.

Dacă însă noi, poporul Israel, nu ne unim între noi, cel puțin în Israel, unde există cele mai bune condiții pentru conexiune, dacă nu devenim un singur om cu o singură inimă, nu ne iubim aproapele ca pe noi înșine, nu devenim o lumină pentru națiunile lumii demonstrând lumii un exemplu de unitate, atunci vom trece prin stări atât de teribile încât ororile Holocaustului vor păli în comparație.

Meritele se pot transforma în defecte și defectele în merite. Prin urmare, trebuie să credem că avem în prezent oportunitatea, timpul, locul și toate mijloacele necesare pentru a evita repetarea greșelii făcute de poporul evreu acum aproape o sută de ani.

Nu trebuie să irosim oportunitatea de a ne uni între noi pentru a ne conecta cu Forța superioară care este inerent bună și sursa oricărui bine. Prin noi, această Forță, care dorește să fie revelată tuturor locuitorilor acestei lumi, va putea să se manifeste. Trebuie să o ajutăm în acest sens și să devenim o legătură între ea și umanitate.

Să nu repetăm ​​greșelile trecutului. Înțelepciunea Cabala descrie legile naturii, legi care funcționează independent de faptul dacă le considerăm plăcute sau neplăcute, legi care nu țin cont de interesele partizane sau economice ale nimănui. Nu există nicio îndoială că, dacă poporul evreu s-ar fi comportat diferit pe atunci, lumea de astăzi ar arăta complet diferit.

Totul se află în mâinile noastre; noi ne determinăm soarta și soarta întregii lumi. Legea naturii este o lege imuabilă care trebuie împlinită. Creatorul nu ne compătimește și nu ne pedepsește, El pur și simplu împlinește această lege universală. Creatorul este natura, și conform programului naturii, suntem obligați să ne unim într-o singură dorință, într-o singură intenție, conform unei singure formule de dăruire reciprocă. Trebuie să aducem această unitate lumii – aceasta este misiunea noastră.

Să nu repetăm ​​greșelile amare ale trecutului; în schimb, în ​​această zi solemnă să ne hotărâm să ne asumăm datoria sacră de a conduce lumea către adevărata unitate.

Din Lecția zilnică de Cabala din 9.05.2019 pe tema „Ziua Comemorării Holocaustului”

Filed under: Holocaust, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este scris în Şaar Hakavanot [Poarta Intențiilor]: „Acesta este sensul Maror [plantă amară], care este «moartea», în Gematria. De aceea, omul trebuie să guste amărăciunea, și dacă o înghite, nu-și face datoria… (Rabaş, „Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși?)

Există trei stări în univers. Prima stare este stadiul infinitului (Ein Sof) care include sufletele înainte ca acestea să părăsească controlul direct al Creatorului. Acest stadiu este așa cum a creat-o El; El dă tuturor calitățile perfecțiunii și eternității. Așa cum este El, așa sunt și ele.

Totuși, acest lucru este făcut de El. Prin urmare, sufletele care îl simt pe Creator experimentează ceea ce se numește „rușine”.

Ei trebuie să fie eliberați de rușine, și prin urmare, aduși la o stare în care nu vor mai primi pur și simplu de la El, precum un făt în uter, în perfecțiune datorită eforturilor Sale, ci vor dobândi propriul lor nivel, propria lor simţire, propria lor conștientizare, că se vor ridica cu adevărat la nivelul Creatorului, vor deveni similari Lui în calități și nu vor fi constrânși de El.

Apoi apare a doua stare, starea de muncă și efort, în timpul căreia trecem prin procesul de corectare și instalare a Kelim pentru a experimenta prima stare în întregime. Noi înșine o dorim și o dobândim; este a noastră. Când se întâmplă acest lucru, a doua stare se transformă în a treia.

Prin urmare, Maror (ierburile amare) nu trebuie înghițite, ci mestecate. Conform legilor noastre de Pesah, o anumită perioadă de timp, o anumită măsură, este alocată pentru aceasta.

Și apoi, dacă le-am „mestecat” bine, dacă am parcurs toate atributele calităților în dorința de a primi relativ la dorința Creatorului de a dărui, am înțeles care este natura noastră și apoi am realizat utilizarea intenției de dragul de a dărui, adică, cum se spune, „înghițim” Maror, atunci ieșim cu adevărat prin munca de a dobândi vase noi și merităm „să ieșim din Egipt”.

În munca în sine, există trei etape speciale: credință, rugăciune, eforturi (în ebraică: „Emuna”, „Tfila”, „Igiya”, acronimul primelor litere ale cuvântului fiind „Iti”, care înseamnă „cu Mine”).

„Locul”, starea pe care trebuie să o atingem, se numește „cu Mine” („Iti”): „Iată locul [lângă] Mine”. Acesta este locul Creatorului și poți ajunge la această stare „cu Mine” prin credință, rugăciune și efort.

Aceste etape sunt prezente în fiecare etapă a muncii noastre, în fiecare stare. Prin urmare, procesul general al avansării noastre este împărțit în principal în aceste trei părți: credință, rugăciune și efort.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.03.2026, Rabaș – Art.23, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Referitor la Maror, este scris în Hagada: „Acest Maror pe care îl mâncăm, pentru ce este? Fiindcă viețile părinților noștri din Egipt au fost amărâte de egipteni, după cum s-a spus: „Și și-au amărât viața prin muncă grea… pe care au făcut-o cu efort greu”.

Ar trebui să înțelegem ce înseamnă „Și și-au amărât viața cu muncă grea”. Ce este în munca pentrua Creator? (Rabaş, „Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”)

Pe de o parte, este scris în Tora că poporul lui Israel este cu „ceafa rigidă”, încăpățânat, nevoind să asculte pe nimeni; este dificil să le impui ceva sau să-i obligi.

Pe de altă parte, se spune că acest lucru este făcut de Creator. El pune Israelul în astfel de condiții, le dă tot felul de obstacole, le împietrește inima astfel încât să nu poată auzi și îndeplini ceea ce cere El și astfel încât să simtă nevoia de El cu toată profunzimea dorinței lor de a primi, și apoi în ei apare dorința de răscumpărare.

Ce se cere de la poporul Israel dacă Creatorul le împietrește atât de mult inimile?

În articolul „Libertatea dorinței” aflăm că nu trebuie făcut nimic. Nu este nimic nou care trebuie construit, totul a fost deja construit. Toate gradele sunt aranjate, iar dacă omul se ridică de la grad la grad, este, desigur, pentru că primește puterea, mintea și dorința de Sus. Dacă are o trezire de jos, înseamnă că are dorința și sentimentul necesității de ascensiune și nu poate decât să treacă la următorul grad.

Așadar, unde este locul muncii noastre?

Munca noastră este la mijloc, în constantul „și au gemut…”, adică într-o verificare rapidă, independentă: Putem să ne întoarcem către Creator?

Munca noastră este în conștientizarea stării. De îndată ce omul devine conștient de starea sa, aceasta este imediat schimbată de Sus într-una mai avansată. Devine conștient de următoarea stare, din nou este înlocuită cu una și mai avansată. Și așa, de fiecare dată.

Întreaga scară a stărilor a fost deja creată în avans în procesul de extindere a luminii de sus în jos. Nu este nimic nou aici, totul a fost deja pregătit pentru noi.

Omul trebuie să înțeleagă că, dacă dorește să-și îmbunătățească starea (și acest lucru este valabil și pentru societate și poporul nostru în aceste vremuri dificile), nu are nicio posibilitate să o facă în timp ce rămâne la același grad, deoarece gradul pe care se află îi determină starea.

Dacă dorim să ne simțim mai bine, trebuie să ne ridicăm la un grad mai aproape de lumină; acolo ne vom simți mai bine. Și dacă vrem să ne simțim și mai bine, vom fi obligați să ne ridicăm și mai sus.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cum putem urca pe treptele înălţării spirituale? Cabaliștii răspund că prin intermediul luminii care se întoarce la sursă.

În timpul studiului surselor cabaliste cu intenția corectă, trezim luminile înconjurătoare, și așa cum este scris în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, lumina înconjurătoare care vine trezește omul, îi dă putere și acesta se ridică de la gradul său la unul superior și de la acel grad la unul și mai înalt

Nu trebuie să ne așteptăm ca în starea noastră actuală să ne simțim mai bine; acest lucru nu se va întâmpla! Dimpotrivă, dacă omul nu avansează spre lumina înconjurătoare și rămâne în urmă „față de timpul general”, atunci coboară și începe să se simtă din ce în ce mai rău, până când suferințele îl aduc la înțelegerea faptului că ar trebui să înceapă să se ridice, deoarece a schimba o stare înseamnă a te ridica.

Și omul se poate ridica prin intermediul luminii care se întoarce la sursă. Acesta constituie întregul principiu al realizării „scării lui Iacov”. Este imuabilă și ne aflăm cu toții pe ea.

Așadar, este necesar să devenim conștienți de starea în care ne aflăm, să înțelegem motivul pentru care ne simțim rău și cum putem fi mântuiți și să punem în acțiune mijloacele de eliberare: studiul Cabala cu intenția de a ne înălța. Și cu cât omul este mai aproape de lumina înconjurătoare în intenția sa în timpul studiului, cu atât această lumină îl influențează mai puternic, și în consecință, cu atât mai repede se înalță omul.

Știm că legătura în spiritual este determinată de similaritatea calităților. Cu cât intențiile unui om sunt mai apropiate de dăruire și cu cât sunt mai departe de propriul său ego, cu atât mai puternică este influența luminii asupra lui. Prin urmare, atunci când începem să studiem, este necesar să ne înarmăm cu o astfel de intenție și atunci vom putea într-adevăr să ne înălțăm de-a lungul gradelor spirituale și să simțim cum atingem un sentiment de bunăstare.

Exact asta își dorește Creatorul: ca fiecare dintre noi să găsească un grad în care se va simți bine. Atunci omul va descoperi că acest lucru nu este suficient pentru el și că există o plăcere și mai mare. Și așa mai departe până la sfârșitul corectării, când va vedea că se află în binele absolut.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este „aluatul” (Hameţ) pe care îl îndepărtăm cu atâta grijă înainte de sărbătoarea de Pesah?

Răspuns: Aluatul dinainte de Pesah este înclinaţia rea ​​pe care o aveam în Egipt și pe care o foloseam pentru a ne certa unii cu alții.

Dar aluatul la care ne întoarcem după Pesah este folosit diferit. Îl folosim pentru a ne dărui unii altora. La urma urmei, fără relațiile proaste pe care le aveam înainte, nu am ști cum să stabilim unele bune. Adică, folosim opusul – unde era ură, acum va fi iubire.

Totuși, acest aluat nou nu este același cu aluatul anterior, pentru că îl folosesc de dragul dăruirii, de dragul iubirii.

De exemplu, înainte îți luam constant jucăriile când mă jucam cu tine și mă bucuram de faptul că plângeai, țipai și alergai să te plângi mamei tale. Acum am decis că nu voi mai face asta. Deci, cu ce trăiesc? „Pâinea suferinţei”, Maţa. Ce câștig din asta? Ce plăceri există în viață? Niciuna! Timp de șapte zile rămân într-o astfel de stare.

Apoi trec ca printr-o mică deschidere, de la exil la răscumpărare. Aceasta se numește traversarea mării finale (Marea Roșie). Adică, ies din starea în care mi-am folosit egoul și m-am bucurat de propria mea putere, precum Faraonul.

Și după aceea, când am luat decizia de a deveni diferit, aceeași plămadă, adică aceleași jucării pe care ți le-am luat și m-am bucurat de plânsul tău, mă întorc la tine și acum mă bucur de faptul că primești plăcere.

Aceasta este pâinea de după exodul din Egipt, nu „pâinea suferinței”, nici măcar pâinea obișnuită, ci o prăjitură luxoasă de 620 de ori mai bogată, pe care o numim „pâinea iubirii”.

Luăm tot răul pe care l-am avut în Egipt și îl transformăm în bine. Pentru asta a plâns poporul Israel în timpul celor patruzeci de ani de rătăcire prin deșert. Ei strigă: „Unde este Egiptul nostru?!” pentru că îl includ în ei înșiși și apoi îl corectează, iar și iar.

Din conversația de la KabTV „Viață nouă 539 – Cultura evreiască: Între Hameţ (mâncare dospită) și Maţa”, 24.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→