Întrebare: La sfârșitul Introducerii la Cartea Zohar este scris că toate necazurile din lume provin de la cei care sunt obligați să se implice în partea interioară a Torei, dar în schimb se implică în partea ei externă. Cum ar trebui să ne raportăm la acest lucru?

Răspuns: În primul rând, privește-te și vezi că și tu te implici în partea externă. Există încă o parte interioară pe care nu ai atins-o încă și cu care nu ești încă implicat.

Ce beneficiu voi obține privindu-i pe ceilalți și învinovățindu-i? Arăt cu degetul spre cineva de la Ministerul Educației către sistemele educaționale ultraortodoxe sau religioase-sioniste? Ce se va realiza prin asta?

Pot acuza pe oricine vreau, dar la ce bun va fi? Cum pot acționa într-un mod practic, conform abilităților mele, ca parte a ordinii, a piramidei despre care vorbește Baal HaSulam, astfel încât sistemul să funcționeze corect? Îi va corecta învinovățirea pe altcineva fie pe ei, fie pe mine? Tot ce-mi va aduce este mândrie și dispreț.

Am primit îndrumare de sus, am primit-o, spre deosebire de cei care nu știu unde se află. Nu pot spune nimic rău despre ei; sunt ca niște bebeluși. Dar despre mine pot spune că, dacă înțeleg ceva, atunci sunt obligat să acționez în conformitate cu acel lucru sută la sută, pe cât posibil.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este scris în Zohar (VaYera, pct. 17): „«Și Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre». El întreabă: «De ce la stejarii lui Mamre și nu în altă parte?» (Rabaş, Art. 6 „Și Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre”).

Dacă omul atinge o stare în care se află în Elonai Mamre, adică se înalță (Mamri), se ridică deasupra materialului, merge deasupra rațiunii și în gândurile sale rămâne doar scopul și își dedică întreaga viață numai acestuia, își dăruiește întregul suflet acestuia, atunci se numeşte înălțare (Mamri).

Când omul crește la o astfel de stare, se spune că este ca un copac pe câmp – ca un copac în Elonai Mamre.

Apoi Creatorul i se revelează, așa cum se spune: „Și Creatorul i S-a arătat la stejarii lui Mamre”. Aceasta este starea la atingerea căreia omul dezvăluie cu adevărat spiritualitatea.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este cunoașterea diferită de simțire?

Răspuns: Cunoașterea este definită ca o realizare clară în vasele de primire. Credința mai presus de rațiune înseamnă că nu voi realiza nimic în vasele mele de primire; nu acesta este scopul meu. Scopul este de a atinge echivalența de formă, adeziunea la credința mai presus de rațiune, mai presus de vasele de primire.

Întrebare: Este egoismul o parte a procesului de corectare?

Răspuns: Egoul nu face parte din proces și nu este procesul în sine; este forța prin care îmi construiesc procesul de corectare. Pot rămâne la nivelul dorinței de a fi în locul Creatorului, de a dobândi în locul Lui sau pot ajunge la înțelegerea faptului că trebuie să fiu asemenea Creatorului, să dobândesc calitățile Sale și apoi să domnesc în locul Lui. Dar „în locul Lui” nu înseamnă „împotriva Lui”.

Întrebare: Care ar trebui să fie măsura credinței mai presus de rațiune?

Răspuns: Măsura credinței mai presus de rațiune trebuie să se aplice întregii rațiuni a omului. Toate vasele de primire trebuie acoperite de vasele de dăruire, de calitatea dăruirii, de Bina.

Întrebare: Ce înseamnă „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău”?

Răspuns: Atingerea stării de „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău” înseamnă că am efectuat corectarea întregii mele cunoașteri și a tuturor vaselor mele de primire până la punctul în care am atins echivalența completă cu Creatorul. Adică, prin credință mai presus de rațiune, am dobândit vase și mă aflu acum în starea de „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău”.

Întrebare: Ce este credința completă și cum o poate atinge omul?

Răspuns: Există credință și există credință completă. Ce înseamnă asta? Credința este numită calitatea dăruirii, pe care omul o dobândește de la Bina. Dacă el atinge starea mică de GE (Galgalta veEnaym, dăruire de dragul dăruirii), aceasta înseamnă că el a dobândit forța credinței. Dacă poate adăuga AHP la GE, să primească de dragul dăruirii, aceasta se numește credință completă, atunci când în interiorul luminii de Hasadim există lumina de Hochma.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaș – Art.21, 1986-Despre Credinţa mai presus de raţiune

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este milostenia (Ţdaka) în sens spiritual? Este același lucru ca în lumea materială?

Răspuns: Nu știu ce este milostenia în lumea materială. De douăzeci de ori pe zi cineva bate la ușa mea cerând milostenie. Ar trebui să dau? Este neplăcut și jenant să nu dau, din moment ce toată lumea dăruiește.

Există diverse calcule. Omul se gândește: poate merită, pentru că voi primi satisfacție din faptul că am dat. Și uneori se face fără un astfel de calcul, pur și simplu pentru că am primit o educație care mă obligă să acționez în acest fel și de aceea dau. Și acesta este un fel de calcul: Dacă nu acționez așa cum am fost educat să acționez, mă voi simți rău. Cu alte cuvinte, este un obicei. Asta înseamnă milostenia în lumea materială.

În spiritualitate, milostenia este atunci când ești capabil să dai ceva ce îți aparține fără nicio plată. Adică, dacă faci toate calculele posibile și îți este clar că nu vei primi absolut nimic din asta, vei mai avea puterea să dai? De unde ar veni acea putere? Știm că orice acțiune efectuată din dorința de a primi necesită „combustibil”. Și acest „combustibil” face posibilă efectuarea acțiunii. Aceasta este natura dorinței noastre de a primi.

Imaginați-vă o mașină care nu se va mișca decât dacă introduceți un jeton. Aici vorbim despre un scenariu în care nu îi dau absolut nimic și totuși se poate mișca. Acesta este un lucru complet imaginar, imposibil de realizat.

Totuși, ni se spune că se poate face. Și faptul că nu puteți primi nimic în schimb înseamnă că dorința care efectuează această acțiune nu primește cu adevărat nimic; altfel, nu ar fi caritate, ci cumpărare și vânzare.

Dau unui cerșetor cinci șekeli în caritate pentru a fi sănătos, pentru a ajunge în lumea viitoare, pentru ca lucrurile să-mi meargă bine și pentru a simți satisfacție pentru că am făcut o donație astăzi. Oamenii se urcă într-un autobuz și pun un șekel într-o cutie de caritate pentru ca autobuzul să nu explodeze.

Se numește asta caritate? Este pur și simplu o plată către Forța superioară, astfel încât să mă protejeze, ca și cum i-aș spune Creatorului: „Uite, am făcut o donație și acum, în timp ce merg cu acest autobuz, asigură-te că nu se întâmplă nimic.” Acesta este un contract, nu o donație.

Desigur, vasele de primire nu primesc nimic; doar vasele de dăruire primesc. Cu alte cuvinte, trebuie să dobândesc o corectare specială numită „dorința de a dărui”, în cadrul căreia primesc un retur, o compensație, pentru că am dat caritate. Și aceasta trebuie să servească drept „combustibil”, pentru că fără ea nu aș putea da caritate.

Adică, în realitate nu există nicio acțiune pe care să o pot îndeplini fără a primi o formă de retur sau recompensă. Doar compensația care intră în dorința de a primi se numește animalică, materială, de dragul primirii și nu spirituală.

Dar dacă sunt capabil să dau și să primesc compensație în cadrul dorinței de a dărui, atunci se consideră că efectuez un act de dragul dăruirii, dând caritate, adică fără a primi nimic în schimb. Cu toate acestea, primesc putere – o formă de putere, o răsplată, în dorința de a dărui. Dar „combustibilul” pe care îl primesc acolo servește exact aceluiași scop pentru care am dat caritatea. Acest „combustibil” mi-a dat puterea de a oferi caritate.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Chiar la sfârșitul Eclesiastului, este scris: „Sfârșitul chestiunii, după ce ai auzit tot ce era de spus, teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este omul întreg.”

Ați putea explica aceste două principii? „Teme-te de Dumnezeu.” Ce înseamnă asta? Pentru om, frica este de obicei percepută ca ceva negativ.

Răspuns: „Teme-te de Dumnezeu” înseamnă: nu lăsa egoismul tău să domine și să te împingă în tot felul de acțiuni inutile. Iar „păzește poruncile Lui” înseamnă: urmează instrucțiunile Lui.

Întrebare: Care instrucțiuni?

Răspuns: Acele instrucțiuni care se aplică în lumea noastră, ceea ce vedem în lumea noastră. Construiește-ți o cale normală pe care să o poți urma calm. Nu este nevoie să agiți constant totul. Nu crede că ești pe cale să creezi ceva complet nou.

Întrebare: Vă rog să explicaţi puțin mai mult. Înțeleg să nu iei ceea ce aparține altora și să-mi urmez propria cale. Dar ce înseamnă să-mi urmez propria cale? De unde știu care este aceasta?

Răspuns: Înseamnă să urmezi ceea ce ți se pare a fi de bun simț. Dezvoltă-l și, cu ajutorul lui, vei merge corect pe calea vieții.

Întrebare: Bunul simț înseamnă relații normale, calde cu ceilalți oameni? Că ar trebui să existe iubire, nu ceva excesiv, ci ceva suficient și autentic?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci, a crea un astfel de cerc cald în jurul nostru, este acesta bunul simț?

Răspuns: Acesta este bunul simț.

Întrebare: Dacă omul urmează această abordare, asta se înțelege prin „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 27.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spuneţi că istoria nu are nicio legătură cu spiritualitatea.

Răspunsul meu: Nu am fost niciodată deosebit de interesat de istorie și am urât-o total la școală. Singurul aspect care m-a interesat în cele din urmă a fost atunci când am început să înțeleg istoria din perspectiva dezvoltării egoismului uman, forța care determină totul. Dar asta nu este ceea ce se predă la școală.

De exemplu, egoismul uman i-a determinat pe oameni să inventeze plugul, iar acest lucru a permis omului, prin propria muncă, să se hrănească nu numai pe sine, ci și pe alţi zece până la douăzeci de oameni. Drept urmare, fermele s-au extins, satele au crescut și au apărut orașele. Apoi a venit invenția forjei, a cuptorului și a multor alte lucruri.

De fiecare dată când egoismul uman inventează ceva, se dovedește a avea un impact profund asupra psihologiei, sociologiei, politicii, restructurării societății și a altor aspecte ale vieții.

Ceea ce mă interesează este interconectarea creșterii noastre egoiste în toate manifestările sale în cultură, știință, tehnologie, psihologie umană, viață de familie, așezări urbane și așa mai departe. Când toate acestea sunt privite ca un sistem unificat – de ce se întâmplă lucrurile așa sau așa, provenind dintr-o cauză sau alta – atunci devine cu adevărat fascinant.

Începi să vezi o imagine închisă, în care există un singur parametru schimbător: egoismul. Acesta dă naștere unei enorme varietăți de expresii. Deodată, apare tiparul. Noi instrumente muzicale le înlocuiesc pe cele vechi. Cântecele medievale fac loc noilor forme de muzică.

Oamenii încep să trăiască diferit. Pentru a asculta muzică, trebuia să mergi la teatru. Pe atunci nu existau magnetofoane, iar omul știa că la un moment dat trebuia să ajungă la teatru pentru a asculta aria preferată. Apoi dintr-o dată, totul s-a schimbat. Această abordare a istoriei a fost ceea ce m-a interesat.

De ce au început brusc să aibă loc descoperiri geografice? De ce unele țări au decăzut, în timp ce altele au prosperat?

Când vezi această dinamică desfășurându-se la niveluri complet diferite și realizezi că există un singur parametru care o conduce – egoismul – asta te învață totul.

În primul rând, te învață că pricina a toate se află doar în ego. Prin urmare, trebuie să mă agăț de ea, să lucrez doar cu ea și să nu acord atenție la nimic altceva. Nimic altceva nu poate schimba decât egoismul. El schimbă totul.

Dar cine îl poate schimba? Cine l-a creat în primul rând? De unde a venit?

Există un parametru numit lumină care a creat egoismul. Ea susține, ridică, coboară și dezvoltă egoismul. Prin urmare, trebuie cumva să influențez lumina. Când strălucește mai puternic, egoismul crește; când strălucește mai puțin, egoismul se diminuează și se estompează.

Cum pot ajunge la lumină? Nu o pot atinge direct deloc; este o substanță complet detașată de mine.

Cu toate acestea, este posibil să o influențez. Există un fel de diafragmă care se deschide și se închide, reglând câtă lumină strălucește asupra egoismului meu. Și ce este această diafragmă? Este o conexiune cu alții ca mine, dăruire și iubire.

Nu contează dacă îi iubești cu adevărat sau dacă le dăruiești cu adevărat. Dacă vrei să atragi influența luminii asupra ta, atunci încearcă într-un fel – chiar artificial, chiar și puțin – să te apropii de o astfel de conexiune cu ceilalți. De aceea ne adunăm într-un grup în care cu toții ne punem aceeași întrebare: Cum putem atrage influența luminii asupra noastră?

Este foarte simplu. Haideți să începem să ne unim, să vorbim unii cu alții, să ne inspirăm unii pe alții, să ne încurajăm și să ne stimulăm reciproc în această direcție, iar lumina va începe să strălucească asupra noastră mai puternic. Egoismul din noi va începe să se miște. Va aduce schimbări din ce în ce mai mari și vom începe să alergăm, să ne rostogolim înainte. Asta e tot.

Dacă am putea explica totul în acest mod simplu și frumos altor oameni, copiilor noștri și nouă înșine, atunci… Vedeți, durează cinci minute să spui întreaga poveste.

După aceea, nici după aceea nu mai există nicio problemă. Continuă doar să atragi lumina superioară printr-o unitate din ce în ce mai mare între prietenii care împărtășesc același scop de a atrage influența luminii asupra lor.

În ce scop? Vrem să ne dezvoltăm. Vrem să ne ridicăm mai sus. Vrem să accelerăm procesul nostru. Nu vrem să rămânem în acest proces îngrozitor și lent care pur și simplu ne epuizează nervii. Trece o zi și încă una în care rămânem într-o depresie teribilă, într-un fel de somn nesfârșit.

Asta este tot. Adunați-vă, faceți efortul, atrageți asupra voastră influența luminii superioare și mergeți mai departe.

Întrebare: Și unde se termină totul?

Răspuns: Atrageți suficientă lumină superioară, nu doar pentru a vă dezvolta în continuare egoismul, ci pentru a-l transforma și a-l face asemenea luminii însăși. Apoi veți traversa bariera de potențial și veți urca la nivelul următor, la fel cum un electron, sub influența unui foton, sare pe o orbită superioară.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala în 5 minute”, 11.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→