La început, sufletul nostru este „înfășurat” într-o dorință animalică de a primi, o poftă de plăceri animalice: bani, onoare și cunoaștere. Așa ne reîncarnăm de-a lungul multor cicluri de viață, până când acest înveliș exterior, coaja acestei lumi și a acestei dorințe, devine pură și rafinată prin suferința pe care o îndură omul din generație în generație, impulsionată de dezvoltarea umanității în ansamblu.

Această dorință crește și devine imensă: pentru plăceri animalice, bani, onoare și cunoaștere. Uitați-vă doar la varietatea din lumea noastră! Acum cinci mii de ani, nu erau atât de mulți oameni care se luptau pentru putere. Oamenii se mulțumeau să rămână sclavi atât timp cât erau hrăniți.

Câți oameni tânjeau după bani pe atunci? Dacă îl lăsai să trăiască în pace, stând sub un copac, asta îi era de ajuns. De-a lungul generațiilor, câți oameni au fost însetaţi după cunoaștere și înțelepciune? Situația s-a îmbunătățit de la o generație la alta, dar nu se poate spune că în generația noastră dorința de plăceri animalice, mâncare și sex se estompează. Aceste dorințe cresc odată cu o dorință tot mai mare de putere și cunoaștere.

Omenirea ajunge într-o stare în care își dorește totul! Totuși, în mijlocul tuturor acestor dorințe, un „punct” se dezvăluie în inima omului, iar bietul suflet își dă seama brusc că nu poate satisface această vastă dorință pentru toate aceste plăceri! Punctul din inimă anulează sentimentul de împlinire, indiferent cât de mult primește.

Omul poate avea o dorință imensă și orice avantaj posibil, bogăție precum cea a lui Rothschild, putere precum cea a unui președinte și cunoștințe precum cele ale lui Einstein. Dar dacă punctul din inimă este prezent, nicio cantitate de împlinire lumească nu va împiedica simţirea unui gol profund. Punctul din inimă dă omului simțirea că nu posedă nimic spiritual. El încă nu știe ce este spiritualitatea, dar dintr-o dată are un sentiment de lipsă totală. El se simte deficitar în toate privințele; aceasta este concluzia la care ajung oamenii treptat.

Niciodată în mii de ani oamenii nu au fost atât de disperați ca în generația noastră. Gândiți-vă la numărul mare de probleme psihologice și emoționale care există acum! Întreaga lume este deprimată. Cu doar un secol în urmă, oamenii erau mulțumiți cu ceea ce aveau, dar astăzi mulțumirea a devenit o problemă.

Au existat drogurile acum o mie de ani? Au existat, dar aproape nimeni nu avea nevoie de ele. Chiar și acum o sută de ani, consumul lor era rar. Abia în anii ’60 a început această tendință, declanșată de apariția punctului din inimă alături de toate celelalte dorințe, chiar și acele dorințe care erau deja împlinite!

De obicei, astfel de fenomene își au originea în țările dezvoltate. Unde este cel mai răspândit consumul de droguri? În Europa, America și Rusia, locuri unde oamenii au oportunitatea de a se împlini mai mult sau mai puțin cu ceva, dar nu sunt capabili. Învață, fă ce vrei! Dar omul nu își dorește nimic, nu se simte împlinit.

În alte țări care se află într-un stadiu preliminar de dezvoltare, unde punctul din inimă nu strălucește încă suficient pentru ca omul să-și vadă golul, se produc droguri și le vând. Își găsesc împlinirea în bani, mâncare și tot ceea ce precede dezvoltarea europeană. Nu au nevoie de droguri în sine. Le vând pentru a obține hrană. În lumea dezvoltată, nu vor mâncare, vor droguri.

Această situație a apărut dintr-un motiv: punctul din inimă a fost dezvăluit, expunând golul din toate celelalte dorințe. Restul dorințelor sunt puternice, dar goale; nu oferă niciun sentiment tangibil de împlinire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26 Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală, clarific constant unde mă aflu, nu cu intelectul meu, ci printr-un simț interior: pe câmpul de luptă, confruntându-mă cu pericolul, unde viața mea atârnă de un fir de ață, sau sunt liber să plutesc prin viață, să-mi pierd timpul și să mă gândesc: „Nu e mare lucru; nu sunt singurul; totul se va rezolva de la sine”?

Dar iar și iar, totul se reduce la un singur punct: importanţa scopului. Numai prin creșterea semnificației sale ne putem salva de obstacolele care ne încurcă și care ne aduc sentimente de oboseală. În realitate, nu există oboseală; totul depinde de necesitate.

În cele din urmă, toate sentimentele noastre sunt determinate de dorința de a primi. Nu vorbim despre chestiuni fizice, ci despre cele spirituale. Știm din propria noastră experiență că, dacă corpul, chiar și unul foarte obosit, ar simți că există un scop valoros care justifică efortul, s-ar apuca imediat de sarcină.

Prin urmare, totul depinde de cât de mult creștem importanța a ceea ce putem atinge în propriii noștri ochi. Munca noastră constă exclusiv în întărirea importanței scopului. Conștientizarea importanței sale se opune fiecărei perturbări de pe cale și o anulează.

Niciun obstacol nu poate rezista presiunii importanței scopului. Ele pur și simplu dispar; nu le mai simțim. Apoi vedem că ne-au stat în cale doar pentru a ne deruta. Creștem importanța scopului, iar lucrurile care odinioară păreau semnificative – „Oh, asta nu funcționează și aia nu funcționează!” – dispar instantaneu.

Acest lucru se întâmplă deoarece toate aceste perturbări sunt artificiale, nu sunt reale. Ele există doar ca o contrapondere la importanța scopului. Dar de îndată ce dobândesc conștientizarea importanței spiritualității, nevoia acestor perturbări dispare. Ele pur și simplu dispar și sunt anulate.

Acesta este singurul lucru la care trebuie să lucrăm: să creștem constant conștientizarea importanței Creatorului și importanța atingerii Lui. În aceasta se află soluția pentru fiecare problemă care apare pe calea noastră.

Din Lecţia zilnică de Cabala 20/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

În prezent, punctul din inimă din națiunile mai dezvoltate dezvăluie un sentiment de gol, incapacitatea de a-și împlini viața prin cele cinci simţuri. În disperarea și confuzia lor, ei apelează la droguri și alte mijloace de evadare, căutând doar să fugă de realitate.

Vom vedea cum Europa coboară treptat într-o stare în care chiar și dezvoltarea însăși se oprește, pentru că nu va mai exista niciun stimul, nicio dorință care să o împingă înainte. Același lucru va deveni evident și în rândul americanilor care vorbesc cu atâta pasiune despre progres, muncă și bani. Treptat, vom vedea o întreagă societate care nu mai dorește să facă nimic, iar acest lucru face și el parte din procesul de dezvoltare.

De ce atunci, ei nu vin la Cabala? Pentru că timpul lor nu a sosit încă. Deocamdată, ei abia încep să descopere inutilitatea căutării împlinirii în această lume. Semnele sunt peste tot: cultura nu mai este importantă, literatura nu mai este importantă și chiar progresul în sine nu mai pare important.

Dacă nu ar fi teama de supraviețuirea fizică, lumea ar fi încetat cu totul, de mult, să se dezvolte,. Aceasta este calea atât a individului, cât și a umanității în ansamblu. Omul începe să simtă că nu se poate împlini pe el însuşi. Nu are putere și nicio dorință de a face nimic. Nu știe pentru ce muncește. Este confuz, incapabil să găsească o direcție, incapabil să înțeleagă pentru ce merită să lupte sau să caute. Abandonează totul, și în mod firesc, își pierde orice dorință de a munci.

Treptat, acest proces va cuprinde întreaga lume până când omenirea va descoperi inutilitatea întregii sale dezvoltări. Suntem cu adevărat mai fericiți astăzi decât cei care trăiau odinioară în peșteri? În ce fel? Pentru că avem o sută de canale de televiziune? Cine le urmărește? Omul va ajunge să simtă, în fiecare aspect al vieții, că nimic nu-l împlinește cu adevărat.

Toate acestea au loc înainte ca punctul din inimă să fie dezvăluit într-o formă deschisă și tangibilă. Totuși, chiar și aceste stări sunt benefice; sunt etape de avansare. Sunt etape foarte distincte. Uitați-vă doar la cum a progresat omenirea în ultimii o sută de ani în înțelegerea realității în care trăiește!

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26 Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Comentariu: Am vorbit despre ideea de a te strădui să lucrezi de dragul dăruirii și de a te concentra asupra acesteia doar în raport cu grupul.

Răspunsul meu: Nu spun că ar trebui să te străduiești să lucrezi de dragul dăruirii în afara grupului. Nu! Ar trebui să faci acest lucru în cadrul grupului. Cu toate acestea, structura sufletului tău cuprinde un spectru mult mai larg. Nu trebuie să uiți că misiunea care ți-a fost încredințată nu este doar de a „dărui grupului”, ci de a conduce la corectarea universală.

Nu este vorba de a lucra de dragul dăruirii pentru întreaga umanitate, căci tu nu ai nimic de oferit! Cu toate acestea, trebuie să realizezi că porți responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu umanitatea și cu poporul tău.

Cauți ceva de cerut, ceva la care să te gândești. Citește sfârșitul articolului „Introducere la Cartea Zohar” și vei vedea că toate necazurile provin de la tine și atunci vei avea ceva de cerut. Am auzit că nu știi cu ce cerere să te adresezi Creatorului! Dacă lucrurile sunt atât de bune pentru tine, uită-te la ce se întâmplă în exterior.

„De unul singur, poți fi drept și să te afli într-o stare de Hafeţ Hesed (să nu-ți dorești nimic pentru tine), dar să știi că porți vina pentru orice nenorocire care se întâmplă în lume! Este vina ta, pentru că ai primit cheia rezolvării problemelor, iar alți oameni nu știu nimic despre asta, nu au primit așa ceva.

Prin urmare, în loc să crezi că ești drept și că ai dreptul la o recompensă, poți ajunge la o realizare mai adevărată: că ești rău și că meriți aceeași suferință pe care o experimentează întreaga umanitate. Căci, în cele din urmă, din moment ce ai primit această cunoaștere, responsabilitatea îţi revine ție. Aşa după cum scrie Baal HaSulam, nu ne putem salva singuri de judecată.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→