Întrebare: Care este diferența dintre metodele care suprimă dorința de a primi și Ţimţum (Restricţie)?

Răspuns: În procesul de corectare a Kelim (vaselor), ajungem la o stare în care restricționăm dorința de a primi, încetăm să o folosim și apoi începem să o folosim primind pentru a dărui. Care este diferența dintre restricționarea dorinței de a primi și metodele orientale și alte abordări similare care suprimă această dorință?

În momentul în care omul începe să studieze Cabala, el începe să-și dezvolte dorința de a primi. Nicăieri nu este scris că trebuie să o suprimăm. Nicăieri!

În loc să lucrezi direct împotriva acestei dorințe, ar trebui să lucrezi la apropierea de Creator, astfel încât lumina să corecteze dorința de a primi. Cu cât această dorință devine mai mare, cu atât mai mare va fi lumina de care vei avea nevoie pentru a o corecta. Astfel, obții lumini mai mari pentru a corecta de fiecare dată o dorință tot mai mare de a primi. Așa avansezi.

Prin studiu și prin atragerea luminii, ajungi să vezi că fiecare dintre dorințele tale este în esență opusă spiritualității, opusă Creatorului, deoarece este îndreptată spre plăcerea personală.

Ajungi la o stare în care, pentru a trece de la o intenție de dragul tău la o intenție de dragul dăruirii, trebuie să încetezi să mai folosești dorința de a primi în forma sa naturală. Apoi începi să o folosești într-un mod diferit, de dragul dăruirii. Între aceste două stări se află o acțiune numită Ţimţum (Restricție).

Ce este Ţimţum? Nu restricționez dorința în sine, pentru că nu o pot suprima. Sub influența luminii care acționează asupra mea, văd că a o folosi în forma sa anterioară este rău. Și pentru că văd că este rea și opusă Creatorului, încetez să o mai folosesc în acest fel. Încetez să mai folosesc fostul tip de împlinire și trec la o metodă diferită de utilizare a dorinței.

Scopul Ţimţum nu este de a distruge dorința de a primi, ci de a înceta să mai folosesc vechea formă de primire și de a trece la o formă spirituală. Preocuparea mea ar trebui să fie doar corectarea, să fac dorința de a primi similară cu dorința Creatorului, adică să dobândească o intenție de a dărui. Numai asta ar trebui să mă preocupe.

Nu ar trebui să ne concentrăm asupra dorințelor noastre în sine. Nu ar trebui să ne facem griji cu privire la dorințele pe care le avem, chiar și cele mai teribile, toate vin de la Creator. Trebuie să înțeleg că revelația lor în mine este un semn că sunt capabil să le corectez. De aceea, înțelepciunea Cabala se numește metoda primirii: ne învață cum să lucrăm cu vasele de primire.

Toate celelalte metode, fără excepție, se bazează pe suprimarea dorinței de a primi, pe a primi cât mai puțin posibil.

De ce sunt aceste metode atât de atrăgătoare? Pentru că omul simte imediat că viața a devenit mai ușoară. Uitați-vă câți oameni din fosta Uniune Sovietică își amintesc cu nostalgie cât de bună se presupune că era viața în trecut.

Nu era nimic deosebit de bun în asta, dar omul știa că are un salariu fix, o casă, un loc de muncă din care nu va fi concediat, copii care vor merge la grădiniță și la școală; totul era planificat. Exista un sentiment de siguranță cu privire la viitor. Desigur, eu nu am avut prea multe, dar nici altcineva nu avea. Totul a fost suprimat de guvern, iar „suferința împărtășită este pe jumătate o consolare”.

Chiar și astăzi, mulți oameni s-ar întoarce cu bucurie la acele vremuri și la ceea ce au avut atunci. De ce am nevoie de libertatea de astăzi, unde fiecare face ce vrea? Peste tot există invidie, aroganță și ură, în timp ce înainte părea diferit. Cultura era diferită, toată lumea era la fel și totul era planificat.

Dacă nu ar fi egoismul uman, care arde și crește constant, un astfel de sistem ar putea fi poate menținut. În China, a funcționat și mai bine timp de mii de ani. Dar este imposibil să rămâi într-o astfel de stare pentru totdeauna.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În munca noastră de jos în sus, nu ar trebui să trecem printr-o coborâre, căci „omul este ridicat în sfințenie și nu coborât”. Noi doar dobândim un grad din ce în ce mai înalt, chiar dacă uneori ni se pare că intrăm într-un grad mai rău, inferior în simțirile noastre.

Adevărul este că simțirile noastre se află în dorința de a primi, în egoul nostru, și prin urmare măsurăm, cântărim și determinăm ceea ce există în egoismul nostru. Astfel, această simțire nu este îndreptată spre scopul creației.

Poate că mă ridic mai sus în raport cu scopul creației, totuși, în vasele mele egoiste de primire simt că eu nu am nimic. Dacă nu am nimic, atunci mi se pare că sunt mai departe de scopul creației, căci scopul este să am totul! Dar acest „totul” se află în vasele de dăruire, în timp ce în vasele de primire nu am nimic.

Prin urmare, dacă omul își analizează starea cu intelectul, el Îl poate justifica pe Creator. Cu toate acestea, dacă nu este capabil să-L justifice pe Creator sau să-și controleze starea, o evaluează în funcție de simțirile sale – uneori se simte bine, alteori rău.

Dacă omul își determină starea în funcție de dispoziția sa, nu poate fi considerat nici drept, nici păcătos. Ar trebui să fie tratat ca un animal, deoarece un animal acționează exclusiv pe baza simțirilor, în timp ce o ființă umană acționează pe baza intelectului.

Ce înseamnă „pe baza intelectului”? Este necesar ca intelectul să controleze simțirile. Desigur, omul nu este o mașină; are intelect și inimă. Dar corectarea sa constă în faptul că evaluarea pe scara „adevăr-fals” este mai importantă pentru el decât evaluarea pe scara „dulce-amar”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Care este cel mai bun moment în procesul muncii spirituale pentru a depune efort și a avansa? Oricând. Nu există moment care să nu fie destinat acestui lucru! În fiecare stare, omul are oportunitatea de a face un pas către scopul creaţiei, către adeziunea la Creator, către eternitate, perfecțiune și realizare – către dăruire. Dar în fiecare stare, acest lucru se poate face într-o formă diferită.

Există stări în care omul nu poate face nimic altceva decât să înalțe o rugăciune, totuși rugăciunea în sine include atât recunoștință, cât și o cerere. Și există momente când omul poate doar să-i mulțumească Creatorului. Dar recunoștința însăși provine și dintr-o deficiență (Hisaron), o dorință neîmplinită; altfel, cui, pentru cine și pentru ce ar fi omul recunoscător?

Este imposibil să te întorci către Creator fără ca două aspecte să fie prezente în acel apel: unul negativ și unul pozitiv. Altfel, nu există niciun apel! Învățăm că avantajul luminii este revelat din interiorul întunericului și că orice concept poate fi desluşit doar în comparație cu opusul său.

Literele negre sunt vizibile pe un fundal alb, pe un fundal de lumină. Astfel, fiecare Havhana (discernământ sau gradație în simțire) pe care o simte omul, o vede sau pe care o exprimă, constă întotdeauna din două contrarii.

Prin urmare, în viețile noastre, în timp ce suntem pe cale, deși suntem surprinși de fiecare dată când suntem aruncați dintr-o stare în alta ca de o praștie, trebuie totuși să ne amintim că în cadrul creației există întotdeauna atât natura ființei create, cât și natura Creatorului.

Astfel, din orice stare pot privi prin ochii ființei create sau prin ochii Creatorului. Apoi se dovedește că, în ceea ce privește fiecare fenomen, aparent sunt capabil să iau decizii diferite. Pot trece peste rațiune și decide că nimic altceva nu contează pentru mine sau îmi pot spune că sunt incapabil să mă mișc de unde stau. Pot justifica fiecare stare, sau dimpotrivă, o pot respinge complet.

Deci, unde este adevărul?

Adevărul este la sfârșit.

Înainte de a ajunge la sfârșitul corectării (Gmar Tikun), unde toate contrariile se unesc, nu există adevăr. Există doar calea și stările de-a lungul ei. Prin urmare, nu putem judeca niciodată nimic cu certitudine absolută, iar a face acest lucru ar fi copilăresc.

Trebuie să fim întotdeauna conștienți că suntem partea sensibilă a realității și că tot ceea ce ni se întâmplă este necesar pentru a deveni mai înțelepți, a simți mai profund, a dobândi experiență, a aduna Reşimot (înregistrări informaționale spirituale) și a continua mai departe cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să lucreze omul în caritate sub Machsom (barieră)?

Răspuns: Foarte simplu. Vreau să ajung la o stare în care toate acțiunile mele nu sunt în niciun fel legate de gândurile despre mine.

Rabaş spune că acest lucru se manifestă în noi în relație cu grupul. Cu cât omul investește mai mult în grup, cu atât mai mult i se întoarce ca dobândire a puterii carității. Nu există nicio altă formă de donație în această lume.

Se spune: caritatea salvează omul de la moarte. Aceasta se referă la caritate ca o acțiune spirituală, deoarece moartea este primirea de dragul primirii, în timp ce caritatea este corectarea de dragul dăruirii care salvează omul de moarte. În Cabala nu se vorbește despre viață și moarte în sensul în care este acceptat la nivel material. Totul este etern; nu există nimic temporar.

Ce este moartea? Moartea este separarea de Cel superior, iar caritatea este corectarea Bina, care te conectează cu Cel superior. De aceea se spune ,,caritatea (Ţdaka) salvează omul de moarte”. Dacă dobândești puterea carității, intri în spiritualitate și începi să trăiești. Și dacă nu oferi caritate în fiecare secundă, adică dacă nu ai putere de dăruire, aceasta este numită moarte.

Dacă nu ar fi scris acest lucru, ,,caritatea (Ţdaka) salvează omul de la moarte”, atunci nimeni nu ar face donații. Și este bine că nu ar face-o.

Trebuie să îndeplinesc acțiuni cu o intenție prin care să merit viața. De ce am nevoie de puterile lui Bina, de dăruire? Baal HaSulam scrie în Introducerea la Studiul celor Zece Sfirot că omul nu trebuie pur și simplu să se împiedice de puterea carității, de puterea dăruirii. Nu trebuie să dăruiesc fără scop.

Care este scopul creației? Să mă bucur de viața spirituală. Prin urmare, în momentul în care fac acte de caritate, trebuie să mă gândesc că trec de la Bina la Keter, că primesc totul de dragul dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Zicala „Un judecător are doar ceea ce pot vedea ochii săi” înseamnă că nu putem atribui lucruri bune Creatorului dacă nu le vedem?

Răspuns: Se spune: „Un judecător are doar ceea ce pot vedea ochii săi”. Aceasta înseamnă că omul trebuie să judece realitatea înconjurătoare așa cum o percepe, conform modului în care este recepționată în Kelim ale sale (vasele de percepţie).

Dacă omul este dezvoltat doar la 20%, atunci el vede realitatea din jurul său în funcție de acel grad și nu o poate percepe diferit. Dacă dorește să o vadă diferit, trebuie să se ridice la un nivel de dezvoltare de 30%.

Dar în fiecare etapă, „cine condamnă, o face prin propriul său defect”. Eu văd întotdeauna prin propriii mei ochi, prin propriul meu Kli (vas de percepție). Prin urmare, este imposibil să ceri ca omul să înțeleagă lucrurile diferit. Corectează-l și apoi, ca urmare a acelei corectări, el se va comporta diferit și va înțelege diferit.

Dar omul nu se poate schimba pur și simplu de unul singur. O astfel de schimbare poate veni doar ca urmare a multor lovituri, studii și influențe din exterior. Nu există altă cale. Prin urmare, „un judecător are doar ceea ce ochii lui pot vedea” înseamnă că omul percepe realitatea doar prin ceea ce Kli-ul său este capabil să perceapă.

Întrebare: Dar ce se întâmplă dacă omul încearcă să gândească corect, într-o direcție pozitivă, chiar dacă ochii lui nu văd în acest fel?

Răspuns: Dacă ochii lui nu văd, atunci nu este real pentru el și o astfel de stare este foarte instabilă. Nu-i aparține cu adevărat și nu va putea să o cuprindă și să o mențină. Numai printr-o corectare interioară pe care omul o face asupra sa, el poate fi sigur că va păstra o astfel de percepție, deoarece aceasta devine apoi natura sa.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→