Întrebare: Ce înseamnă să nu lucrezi la conștientizarea măreției Creatorului în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Rabaş scrie că o acțiune prin care omul provoacă o rupere a contactului cu Creatorul se numește transgresiune. Chiar dacă se referă la cea mai mică stare, cel mai mic grad al contactului cu Creatorul, dacă această stare dispare, spunem că dispare din cauza unei transgresiuni.

Pe de altă parte, acest lucru este necesar, deoarece fără o coborâre nu poate exista o nouă ascensiune la un grad superior. Nu există ascensiuni fără coborâri. Așa cum spunem că Adam HaRişon a comis un păcat și a cauzat o transgresiune, așa este și aici.

Motivul unei coborâri este întotdeauna că în timpul unei ascensiuni, la un moment dat omul încetează să se bucure de adeziuneea cu Creatorul și începe să se bucure de ceea ce primește ca urmare a acelei adeziuni: un sentiment de perfecțiune, eternitate și apartenență la spiritualitate.

Cu alte cuvinte, omul se bucură deja de ceea ce simte în Kelim, mai degrabă decât de simțirea Creatorului cauzată de adeziunea cu El. Momentul în care încetează să experimenteze această stare de conexiune a sa cu Creatorul și o întoarce spre sine se numește… transgresiune.

Deși se bucură de spiritualitate, de sentimentul de apartenență la eternitate și de dăruire Creatorului, aceste plăceri ar trebui să fie de dragul Creatorului și nu de dragul său. Prin urmare, acest lucru duce la pierderea gradului; lumina dispare, ca și cum omul s-ar fi întors din nou la dorința sa de a primi. Lumina, simțind o dorință de a primi în fața ei, se retrage ca urmare a restricției care a existat de la prima restricție (Țimţum Alef).

Prin urmare, se induce o stare de uitare în așa fel încât nu se pierde întregul grad, ci doar lumina de pe acel grad. Gradul în sine rămâne și dispare doar lumina de Mohin. Omul devine plictisit și continuă să plutească inconștient, ca și cum capul său ar fi coborât la nivelul corpului, ca un animal.

Poate continua să respecte Tora, să studieze și să participe la activitățile grupului, dar fără niciun scop, ca un animal. Prin urmare, numim viața fără scop a oamenilor ale căror capete nu sunt mai înalte decât corpurile lor la nivelul animal; mințile lor servesc doar corpului. Aceasta înseamnă că forța responsabilă pentru guvernarea uitării nu acționează cu omul în modul intenționat. La urma urmei, Creatorul dorește ca omul să finalizeze un grad într-o astfel de stare încât coborârea sa să fie imediat conectată la simţirea unei noi Hisaron și la o nouă ascensiune.

Se poate face altfel? În realitate, nu. Vorbim despre Adam HaRişon ca fiind un om care a comis o greșeală, un păcătos care a păcătuit. Totuși, așa cum acest lucru a fost în afara controlului său, este și dincolo de al nostru. În etapa finală a realizării unei Reşimo (înregistrare spirituală), în punctul său cel mai înalt, ne oprim să ne gândim la noi înșine chiar pentru o singură clipă; este o stare obligatorie. Apoi cădem, și aceasta este și ea o stare obligatorie.

Cu toate acestea, adevărata întrebare nu este despre omul în sine și nu despre faptul că a încetat să se mai gândească la Creator și a început să se gândească la sine, și prin urmare pierde conștientizarea măreției Creatorului. Problema este că îi lipsește o fundație pregătitoare crucială: fundația mediului.

Dacă omul are mediul adecvat, el simte imediat că nu poate continua să relaționeze cu grupul într-un mod obișnuit, așa cum relaționează cu familia sa, cu lumea în general, sau cum ar face un om religios.. Dacă omul a pregătit mediul potrivit (un grup care lucrează pentru Creator), el percepe instantaneu că coborârea sa reprezintă o schimbare de la direcția către Creator la direcția spre sine. Aceasta în esență, este ceea ce se numește păcat.

Astfel, păcatul nu constă în căderea omului, ci în eșecul de a se pregăti și incapacitatea de a se ridica imediat după coborâre.

După cum scrie Baal HaSulam, Creatorul pune mâna unui om pe o soartă bună: El îl aduce într-un grup, în starea corectă, și spune: „Ia asta pentru tine”.

„Ia” înseamnă: „Acum alege un grup mai puternic”, astfel încât să fii înconjurat de un mediu care te va obliga să dezvolți constant o intenție de dăruire și să te străduiești pentru adeziune cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/05/26, Rabaş, Scrisoarea 59

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Un om obișnuit, chiar și atunci când suferă, nu se poate ridica la un nivel spiritual până când nu este „lovit în cap”.

Răspunsul meu: Chiar și atunci când omul suferă, el tot nu ne aude. Dacă iei un băț și lovești un animal, acesta fuge. Nu înțelege ce vrei de la el. În mod similar, când necazurile lovesc omul simplu, acesta nu înțelege ce i se cere. „Spune-mi doar ce să fac și o voi face!”

Și le spui: „Nu! trebuie să te gândești la sensul vieţii.” Ei sunt complet nedumeriți. Nu înțeleg ce vrei de la ei. Un instinct intervine imediat pentru a-i împiedica să înnebunească și nu te mai aud pentru că limbajul tău le sună ca cel al unui străin.

Eu înțeleg foarte bine acest lucru și nu mă adresez lor direct. Nu am nicio plângere față de ei. De aceea, spun întotdeauna să explici întregii lumi într-un limbaj foarte simplu, că există o astfel de metodă. „Dacă ai vreodată nevoie de ea, iată adresa. Nu trebuie să fugi nicăieri sau să cauți nimic.”

Și cei în care s-a aprins ceva sunt bineveniți. Pentru ei există contact real, ajutor și comunicare cu noi. Nu există altă cale.

Există și o a treia abordare pe care îmi doresc foarte mult să o aduc la viață: educaţia copiilor. Prin aceasta, pot arăta lumii că nu are viitor. Dacă nu există viitor pentru copiii voștri în forma pe care le-o oferiți, atunci nu există viitor nici pentru voi, nici pentru civilizația voastră, nici pentru familia voastră, nici pentru căsnicia voastră.

Adică, voi – mame, tați, bunici – sunteți nefericiți pentru că atunci când vă uitați la generația tânără, vedeți cum „se îndreaptă spre pământ”. Faptul că vedeți că acest lucru se întâmplă cu propriii voștri copii face ca viața să nu pară deloc demnă de trăit. Este incredibil de greu pentru orice om să vadă copii consumând droguri, prostituându-se, făcând tot felul de lucruri, estompând genurile – toate doar pentru a supraviețui și totul este gol.

Când vedem că generația tânără nu ne acordă atenție și începem să simțim aproape la fel față de ei, apare ceva de genul respingerii sau aversiunii și apare întrebarea: „Ce ar trebui să facem?” „Și apoi le arăți: «Uite, poate fi complet diferit» pentru că este în mâinile noastre. Când se naște un copil, acesta zace în brațele noastre; este în întregime al nostru. Și cât timp este cu noi, îl putem modela astfel încât să nu se îndepărteze; va rămâne conectat la noi și nimeni nu-l va putea lua.

Prin urmare, vom continua să ne dezvoltăm împreună – copii, părinți și bunici – ca o singură familie. Copiii nu se vor distanța de părinții lor, nu din cauza nesiguranței sau a dificultății de a explora viața, ci pentru că vor vedea posibilități complet diferite, care vin din conexiunea reciprocă cu noi.

Vă puteți imagina ce este fericirea? O fericire simplă, pământească, pentru un om obișnuit – asta trebuie să le arătăm. Toată intelectualizarea și dovezile nesfârșite, nimic din toate acestea nu este necesar. Nimeni nu este interesat de asta.

Oferim ceea ce nimeni altcineva nu are sau nu va avea, pentru că doar lumina pe care o oferi unui copil în timpul creșterii sale îl modelează într-o ființă umană oarecum similară Creatorului. Copilul nici măcar nu înțelege asta, dar deja este în ei și se dezvoltă.

Acești copii vor deveni lumina umanității.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala pentru copii”, 12.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O Hisaron (deficiență, lipsă) corectă este o aspirație intenționată de a dobândi puterea dăruirii.

Să presupunem că am o dorință sănătoasă de a primi tot felul de plăceri ale acestei lumi și, în plus, am primit un punct în inimă, adică o dorință de a mă bucura de lumea viitoare. Nu știu ce este lumea viitoare, dar simt nevoia de plăceri suplimentare, am nevoie de mai mult decât ceea ce poate oferi această lume. Atunci apare o întrebare: cum pot da acestei dorințe pentru lumea viitoare forma corectă?

Dacă pur și simplu cresc această dorință, atunci ceea ce apare este un egoism „Faraon”, extins: „Vreau spiritualitate!!!” Cum poate o astfel de aspirație egoistă să dea naștere unei dorințe de Lişma, adică unei dorințe îndreptate către Creator?

Starea de Lo Lişma implică faptul că în mine există simultan două dorințe: vreau spiritualitate, vreau să dobândesc puterea de a dărui Creatorului și, în același timp, vreau să primesc pentru mine însumi. Cu alte cuvinte, în starea de Lo Lişma, constau din două dorințe – una către Creator și una către mine însumi.

De unde, lucrând cu punctul meu din inimă, dobândesc dorința de a dărui Creatorului? Dorința de a dărui apare în mine chiar înainte de Machsom; ea începe să se manifeste și să crească în mine.

Dar de unde vine această dorință? Cum se naște în mine? Aceasta este întrebarea.

Îmi încep dezvoltarea spirituală din punctul din inimă, și treptat, două dorințe se dezvoltă din această stare inițială: 1) O dorință îndreptată către mine însumi; adică, îmi lărgesc punctul din inimă și îmi doresc spiritualitate de dragul meu. 2) O dorință îndreptată către Creator.

Cum se întâmplă acest lucru? Motivul este că dezvoltarea punctului din inimă are loc sub influența luminii înconjurătoare (Or Makif), care ne aduce „farmecul sfințeniei” (Chen de Kduşa).

Fără influența luminii înconjurătoare, punctul din inimă ar crește pur și simplu în dimensiune, rămânând la nivelul dorinței de a absorbi întreaga lume spirituală:

„Vreau lumea superioară! Dă-mi-o și asta este tot!” Și dezvoltarea sa s-ar opri în acest punct. Cum apare o aspirație către Creator în cadrul acestei dorințe egoiste de spiritualitate?

Este rezultatul influenței luminii înconjurătoare. Dar în ce condiții mă influențează lumina înconjurătoare? Numai dacă eu caut modalități de a mă întoarce la sursă, la rădăcina dăruirii. Și aspirația de a mă întoarce la sursă apare în mine ca urmare a lucrului în grup.

Din Lecţia zilnică de Cabala 145/26, Rabaș – Art.27, 1991-Ce înseamnă în muncă „Dacă o femeie inseminează mai întâi, ea naște un copil de sex masculin”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Acțiunile unui om în munca spirituală se numesc: „Cere și vei primi răsplată”.

Este aşa, pentru că omul nu participă activ la corectarea în sine; el nu corectează nimic de unul singur. Mai degrabă, el doar aduce o stare în care Reşimo [înregistrare spirituală] care este simțită în el ca și cum tocmai s-ar fi născut și lumina care este menită să corecteze această Reşimo (înregistrare spirituală) își pot îndeplini munca prin el, astfel încât el să devină cel care trezeşte și inițiază corectarea.

A „cere” înseamnă a te strădui să ajungi la corectare, astfel încât lumina să prevaleze asupra Reşimo și să corecteze omul către o intenție de dragul dăruirii. Iar a „primi răsplată” înseamnă că omul aspiră doar la această stare. Ceea ce îl ajută desigur, nu este acțiunea în sine, ci exclusiv intenția sa.

Astfel, tot ceea ce facem are ca scop atingerea primirii Torei într-o stare de micime (Katnut), care se numește numărătoarea de Omer, în starea animalică, atunci când mâncăm „orz”, până când ajungem la „hrana omului”. „Hrana omului” este „pâinea”, credința, gradul de Şavuot. „Și ei au mers amândoi împreună” se referă la Bina și Malchut.

Prin urmare, munca noastră are loc chiar înainte de starea de „a cere și a primi răsplată”. Este o muncă deasupra rațiunii, o muncă de atragere a luminii, care îndeplinește în noi minunata calitate a corectării.

Aceasta este o muncă împotriva „ministrului uitării”, care ca o forță eficientă, ne ajută să uităm starea anterioară și să trezim o deficiență (Hisaron) pentru următoarea.

Acestea sunt acțiunile de pregătire pentru primirea Torei, pentru sărbătoarea de Şavuot.

Din Lectia zilnica de Cabala 22/05/26, Rabaş, Scrisoarea 59

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În Studiul Celor Zece Sfirot, studiem modul în care are loc dezvoltarea treptelor de sus în jos, de la Creator către această lume. Vedem că fiecare treaptă dă naștere uneia inferioare prin inversarea ei și prin încetarea completă de a mai fi ceea ce este.

Este ca o sămânță plantată în pământ care trebuie să se descompună complet și să putrezească pentru ca să poată crește din ea un copac, ceva nou. Prin urmare, trecerea de la o treaptă la alta este ca traversarea unui abis, ca săritul peste ceva care nu are o tranziție lină de la o stare la alta.

Mijlocul de a face această tranziție se numește „deasupra rațiunii”; este atunci când ceea ce văd, știu și la care mă gândesc acum pe treapta mea actuală, trebuie ca să spun așa, să calc în picioare, să tai și să vreau să primesc o împlinire superioară. Cum este posibil acest lucru?

Mijlocul de a dobândi rațiunea superioară se numește Bina, calitatea de Hafeţ Hesed, unde omul încetează complet să mai fie un primitor și încetează să se simtă și să se măsoare în cadrul Kelim [vaselor] de primire. Aceasta înseamnă că el nu își folosește natura și aderă la cel superior ca un embrion (Ubar), adică își neutralizează Kelim de primire și dorește pur și simplu să fie conectat cu cel superior.

Acestea sunt salturi de la rațiunea celui de jos la calitatea de Bina și apoi la rațiunea celui superior, unde omul lucrează cu Kelim de primire de un grad superior și primește împlinire în consecință. În esență, acestea sunt etapele avansării.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/05/26, Rabaș – Art.4, 1989-Ce este Potopul în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→