Discuţii despre Treptele Scării, Partea 153

Capitolul 15 Forța omului

Dintre toate stările pe care le parcurgem în procesul de corectare și împlinire, de la începutul liniei, de la baza scării, până la sfârșitul acesteia, la atingerea corectării finale, cele mai bune stări sunt cele care provoacă un sentiment de eșec, neputință și epuizare a propriilor forțe, atunci când nu putem face nimic prin propria putere pentru a ne apropia de scop.

Abia după dezamăgiri și disperare ajungem la o decizie adevărată, prin care trebuie să ne întoarcem către Creator.

În prealabil, nu este nevoie de asta. Nu vom găsi niciodată pregătirea, gândul, dorința sau impulsul de a apela la Creator pentru ajutor în noi înșine. Mai mult decât atât, apelând la Creator pentru ajutor, ne apropiem în esență de El. Ce cerem? Solicităm capacitatea de a ne asemăna cu Creatorul.

Aceasta se numește „rugăciune”.

În această rugăciune, obținem două lucruri:

1) Forța de a dărui. La începutul rugăciunii, se pare că noi căutăm puterea de a dărui așa cum ne putem imagina, chiar înainte de a avea o conexiune cu Creatorul.

2) Adeziunea cu Creatorul. După aceea, în timpul rugăciunii, ajungem treptat la o rugăciune din adâncul inimii. Aceasta este o rugăciune nu pentru putere, stări sau acțiuni, ci pentru adeziunea însăși, așa cum este exprimată într-o simţire interioară.

În măsura în care atingem adevăratul sens al rugăciunii și înțelegem ce înseamnă să obținem ceva mai mult din starea finală, într-o mică măsură a acesteia, în consecință Creatorul ne aduce mai aproape. Când ajungem în starea unei cereri corecte, suntem numiți „slujitori ai Creatorului”. În prealabil, slujim diverse gânduri care nu sunt îndreptate precis către Creator.

Prin urmare, pregătirea în general și stările pregătitoare la fiecare grad în special, durează mult timp. Depinde cât de mult scurtăm aceste procese prin efort. Cel mai important, ar trebui să acceptăm și să fim conștienți că tot ce se întâmplă în jurul nostru și în interiorul nostru este pentru a ne conduce la această rugăciune adevărată. Dacă dorim să vedem totul ca semne ale acestui lucru, le interpretăm corect și ajungem foarte repede la rugăciunea corectă.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este întoarcerea către Creator cel mai puternic efort pe care îl face o persoană?

Răspuns: Trebuie să cauți cum să te întorci către Creator; nu se face pur și simplu. Nimeni nu se poate întoarce pur și simplu către El.

În momentul în care Creatorul mi se revelează, fie deschis, fie într-o formă ascunsă, înseamnă că mă invită să mă întorc către El. Nu este vorba doar de a merge și a-L căuta. Unde Îl voi căuta pentru a striga către El sau a-I cere ceva?

De fapt, întoarcerea către Creator, odată ce cineva a meritat revelația Lui, vine brusc, așa cum se spune: „Mântuirea Domnului este într-o clipă”. Acest lucru se întâmplă complet neașteptat ca urmare a întregului efort pe care persoana l-a depus anterior. Cu toate acestea, toată munca depusă anterior este esențială. Fără ea, ar fi imposibil să experimentezi această stare.

Chiar și acum suntem deja în starea de corectare finală, dar o simte cineva?

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credinţa mai presus de raţiune nu este o achiziție a minții, ci o achiziție a unei abilități diferite, care nu există în mod natural în noi. Este un alt canal supranatural, un al șaselea simț, spiritualitate, corectarea vasului de primire, forța Bina. Cum se ajunge la ea? Prin reflecție, muncă și o serie de ascensiuni și coborâri.

Întrebare: De ce ne implicăm în asta dacă se știe dinainte că Creatorul face totul?

Răspuns: De ce ești atât de sigur că Creatorul este cel care o face? Pentru tine, toate acestea sunt doar nume, cuvinte goale; tu nu trăiești în ele. Este scris că există o Forță superioară care guvernează totul, că „Nu există nimeni în afară de El”. Și ce dacă? Ai auzit despre asta, dar nu trăiești în această revelație și nu te identifici cu ea.

Totuși, identificarea determină toate gândurile și acțiunile noastre. Mă simt ca o mănușă purtată pe mâna Creatorului. El determină tot ce se întâmplă în mine, de la mișcarea atomilor la mișcarea gândurilor și dorințelor. Fiecare rezultat depinde de El atât la început, cât și la sfârșit. Așa simt eu manifestarea Creatorului în mine.

Și dacă nu am asta, pot spune că Creatorul este regele? Pot spune că sunt de acord cu asta? Aș face eu însumi, fără constrângere, același lucru pe care îl face El? Toate acestea sunt vorbe goale. Nici măcar nu știu ce face El și nici nu știu cine este El.

Prin urmare, Rabaş spune că există Regele întregii lumi și există Regele lui Israel. Toată lumea vorbește despre Regele întregii lumi: „Creatorul este mare!”

Regele lui Israel este atins printr-o aspirație autentică spre El – Yaşar-El (direct către Creator). Iar aspirația înseamnă o disponibilitate de a renunța la propria cunoaștere și de a merge prin credință deasupra rațiunii. Aceasta este diferența dintre opinia Torei și opinia maselor.

Nu este suficient doar să o spunem. Toată lumea crede că se află deja în starea de corectare finală, în timp ce starea lui Israel este atinsă printr-o muncă foarte serioasă, prin alinierea tuturor dorințelor și intențiilor cu Creatorul, astfel încât acestea să devină asemenea Lui. Abia atunci ajunge omul la o stare în care el poate spune că Creatorul este Regele întregii lumi.

Ce este lumea? Lumea este întregul meu sine și am examinat-o, am simțit-o și am fost de acord că El mă conduce. Ce este acest acord? Este că, chiar dacă El nu ar exista, aș face exact același lucru. Astfel, eu însumi creez imaginea Creatorului în mine. Aceasta se numește creștere de la zero la infinit. Cresc și ating nivelul Său.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaș – Art.21, 1986-Despre Credinţa mai presus de raţiune

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În articolul „Ce este timpul de rugăciune şi cel de recunostinţă în muncă?”, Rabaş scrie: „chiar dacă această gură este neimportantă, totuși, Creatorul o aude”. Ce înseamnă că gura nu este importantă?

Răspuns: Este scris: „Chiar dacă această gură este neimportantă, totuși, Creatorul o aude”. Nu contează câtă înțelegere are omul. Ceea ce contează este măsura în care se străduiește spre scop.

Este similar cu atitudinea noastră față de un copil. Rezultatul acțiunii copilului nu este ceea ce contează cel mai mult pentru mine. Ceea ce contează este efortul său, exprimarea dorinței sale, aspirația sa. Din acest motiv, îl încurajez.

Cu toate acestea, pe măsură ce omul se maturizează, acordăm mai puțină atenție doar dorinței sale. Acum devine important rezultatul, produsul acțiunilor sale.

Trebuie să înțelegem această corelație. Nu ni se cere să fim inteligenți; ni se cere să depunem un efort. Ce va ieși din asta, cât de corect va putea omul să îndeplinească ceea ce încearcă să facă? Asta nu este important. Ai dorit, ai acționat, și în funcție de aceasta, ești răsplătit.

Omul primește un răspuns de sus doar în funcție de măsura efortului pe care l-a depus. Nu se spune că trebuie să ajungi la un anumit rezultat, dimpotrivă: „Nu este datoria ta să termini munca.”

Din Lectia zilnica de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca noastră este să ne ridicăm deasupra evaluării conform principiului „dulce-amar”, către evaluarea conform principiului „adevărat-fals”. La urma urmei, Creatorul este numit Adevăr.

Cuvântul „adevăr” (Emet) este format din literele „Alef-Mem-Tav”. „Alef” și „Tav” (prima și ultima literă a alfabetului) sunt dorințele de la cei doi poli extremi.

Iar „Mem” din mijloc este calitatea de Bina, prin care acești poli se pot conecta și omul poate ajunge la corectare, adică la adevăr.

A determina unde se află adevărul și unde se află falsitatea este posibil doar în raport cu un grup de  cabalişti, cu mediul înconjurător. Prin mine însumi, în interiorul meu, îmi lipsesc condițiile necesare pentru aceasta; posed un singur parametru: ego-ul meu. Pentru a măsura, am absolută nevoie de încă un parametru în afara mea.

După studii îndelungate și multe clarificări în cadrul grupului, un Kabbalist începător începe să se simtă în sistemul general (global) de dorințe, printre alte „puncte din inimă”. Relativ la acest mediu particular, mi se oferă oportunitatea de a dobândi noi concepte senzoriale: apropierea de el și distanțarea de el, simțirea sistemului său global, includerea mea în el, necesitatea sprijinului său, conștientizarea lui ca locul în care îmi voi revela lumea superioară și Creatorul.

Între timp, în mine prinde contur o interacțiune a două forțe – eu însumi și mediul. Mediul câștigă greutate și acționează ca o forță contrară „eului” meu, ego-ului meu. O altă autoritate apare, una din afara mea, pe care voi începe să o iau în considerare și să o consider o sursă de salvare, o pârghie care mă poate scoate din starea mea actuală, din această lume.

Măsor dinamica „sine – mediu”, și ca urmare a măsurătorilor mele, obțin măsuri cantitative și calitative pentru măsurarea relațiilor spirituale, a forțelor. Construiesc o riglă de măsurare: la un capăt sunt eu și la celălalt este grupul. Cu această riglă pot deja cerceta, măsura și descrie lumea superioară.

Din relațiile „eu – grup” se formează în mine o celulă spirituală cu care pot măsura toată realitatea de deasupra mea. În acest fel, construiesc un suflet în mine.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.11.2009, Baal HaSulam, Scrisorile 41 și 42

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Ce-ar fi dacă aș putea spune că am doar ziua de azi? Vreau să o trăiesc ca și cum ar fi ultima mea zi. Este aceasta abordarea corectă?

Răspuns: Da, cu siguranță.

Întrebare: Cum poate omul să facă ceva ce pare imposibil?

Răspuns: Convingându-te că atunci când gândești pozitiv despre lume, o îmbunătățești și ajuți să o aduci la o stare mai bună. Aceasta este responsabilitatea ta față de lume.

Comentariu: Cum a intrat lumea brusc în discuția noastră? Vorbeam despre viața mea.

Răspunsul meu: Te-ai născut pentru asta: să te gândești la cum poți îmbunătăți lumea. Tu și numai tu. Dorind să îmbunătățești lumea, ceri ca ea să se schimbe.

Întrebare: Vă daţi seama că vorbim despre oameni obișnuiți?

Răspuns: Oameni obișnuiți. Dacă vrem să ne schimbăm lumea, atunci trebuie să ne gândim doar la un singur lucru: că vrem să se schimbe.

Întrebare: Și asta înseamnă să trăiești cu adevărat viața?

Răspuns: Desigur. Înseamnă să înțelegi că totul trebuie făcut acum, fără să aștepți.

Întrebare: Și unde este „eul” meu în toate acestea? Unde este decizia mea personală?

Răspuns: În momentul prezent.

Întrebare:  Chiar acum?

Răspuns: Chiar acum. Acolo există „eul” tău. Dincolo de asta, nu există. Dacă nu te oprești și nu decizi: „Acum, doar acum!”, atunci nu mai ești cu adevărat prezent.

Întrebare: Aţi studiat odată capacitățile umane. Cred că aţi lucrat chiar și la cercetări privind hipotermia și cât de mult poate îndura un om.

Răspuns: Da.

Întrebare: Care sunt limitele potențialului uman? Poate omul să atingă cu adevărat o astfel de stare? Este posibil să trăiești de dragul lumii în acest fel?

Răspuns: Cred că da. Trebuie doar să vorbim cu oamenii despre asta.

Întrebare: Credeţi că ceea ce spunem pătrunde cu adevărat în oameni?

Răspuns: Da, ajută.

Întrebare: Cum se întâmplă asta? Unde pătrunde într-un om astfel încât el să se schimbe brusc?

Răspuns: În aer.

Întrebare: Deci, pe scurt: cum trăiește omul viața cu „o singură săgeată”, cu o singură șansă?

Răspuns: Trebuie să ne gândim constant la îmbunătățirea lumii. Nu este nevoie de nimic altceva. Doar gânduri, doar dorințele noastre.

Întrebare: Și ce înțelegeți prin îmbunătățirea lumii?

Răspuns: Relații bune între oameni.

Întrebare: Atât de simplu?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este înțelepciunea interioară la care ajung pe măsură ce trec anii?

Răspuns: Unde să alerg și în ce scop?

Întrebare: Ar trebui să răspund la această întrebare sau nu?

Răspuns: Nu ai un răspuns.

Întrebare: Ar trebui să îl caut?

Răspuns: Vei căuta. Atât timp cât cauți, vei continua să alergi. Apoi treptat, pe măsură ce devii convins că nu există un loc către caree să alergi, te vei opri. Și este corect.

Întrebare: Atunci ce aștept? M-am oprit.

Răspuns: Nu aștepți nimic. Pur și simplu vezi că nicio mișcare nu poate înlocui liniștea.

Întrebare: Deci ajung la o stare de pace?

Răspuns: Da, atât pace interioară, cât și pace exterioară.

Întrebare: Cum numiţi pacea la care ajung?

Răspuns: Absența impulsului de a te mișca.

Întrebare: Atunci ce este mișcarea?

Răspuns: Dorința de a-ți schimba starea.

Întrebare: Deci, gândul corect este să nu-mi schimb starea, să accept orice este?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și cum rămâne cu expresia „Pace nebunului care va adormi omenirea într-un vis de aur”? Ce spuneţi de asta?

Răspuns: De ce vrei să înnebunești lumea? Să-i lăsăm pe oameni să înțeleagă pur și simplu că anularea egoului în fața Creatorului este cea mai înaltă mișcare pe care o putem face.

Întrebare: La asta ajungem în cele din urmă? Aceasta este pace?

Răspuns: Da.

Întrebare: Asta se înțelege prin aducerea Creatorului în această lume?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman, 29.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→