Întrebare: De ce există așa ceva în natură încât, dacă cineva comite un fel de infracțiune, trebuie pedepsit?

Răspuns: Nu este pedeapsă, ci corectare. Doar oamenii se pedepsesc unii pe alții în acest mod; natura pedepsește conform programului său și, prin urmare, aceasta se numește corecție. În acest fel, te îndeamnă să faci ceea ce nu ai făcut încă.

Comentariu: Întreb despre natura omului, despre dorința lui de a-i pedepsi pe alții. Dacă cineva a făcut ceva, trebuie să fie pedepsit, închis și linșat.

Răspunsul meu: Așa se manifestă natura egoistă a omului – de a face rău altora. La urma urmei, în conformitate cu aceasta, mă simt bine pentru că trăiesc comparându-mă constant cu ceilalți.

Întrebare: Cum ar trebui să fie?

Răspuns: Ar trebui să existe un sistem complet diferit, doar cu sprijin reciproc în completarea tuturor până la nivelul Creatorului, să existe conexiune și garanție reciprocă, deoarece toți suntem părți ale unui singur suflet.

KabTV „Am primit un apel. Pedeapsa ideală” 05.10.2013

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce este o infracțiune?“

Definirea infracțiunii este foarte problematică. În rusă, există o zicală: „Arată-mi o persoană și îi voi atribui o infracțiune”, adică este ușor să dovedești, într-o manieră serioasă, că oricine este un infractor.

Cu toții suntem infractori pentru că facem legile societății și culturii noastre. Noi stabilim limitele. Adică anumiți oameni decid asupra unei legi și gândesc într-un fel sau altul. În același timp, mai mklți oameni ar putea să nu fie de acord cu acea lege, ceea ce arată că legile pe care le facem nu sunt acceptate de toată lumea. Acest lucru face ca definirea infracțiunii să fie foarte discutabilă și problematică.

Atunci infracțiunile pe care le definim, sunt cu adevărat infracțiuni? Noi legiferăm anumite legi și cine nu respectă aceste legi este definit drept infractor. Problema aici stă la baza legilor pe care le-am stabilit. Vin ele din natură – că trebuie să le ascultăm pentru că existăm în limitele naturii și, prin urmare, trebuie să le ascultăm pentru a proteja natura, societatea umană, familiile și așa mai departe și pentru întregul sistem al naturii și al umanității în care trăim pentru a ne proteja? Sau legile vin de la oameni interesați care își pun propria bunăstare peste bunăstarea societății și a naturii?

Bazat pe videoclipul „Ce este o crimă?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Nitzah Mazoz. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “De ce sunt membrii unei bande atât de atașați de alți membri ai bandei “

Membrii unei bande sunt adesea foarte strâns conectați și au un sentiment de devotament unul față de celălalt, până la un punct în care sunt dispuși să moară unul pentru celălalt. Împărtășesc o mândrie comună, că ceea ce fac este drept.

Ceea ce este special la o astfel de conexiune este devotamentul lor unul față de celălalt, adică sentimentul că nimeni nu-l va vinde pe celălalt. Membrii bandei ar putea ajunge chiar până la a fi uciși pentru a nu vinde alți membri ai bandei.

Ei împărtășesc sentimentul unei garanții reciproce, că membrii bandei lor stau unul în spatele celuilalt, că fac parte dintr-o mare familie, dispuși să facă orice pentru a-i scoate din orice situație, de la colectarea de bani până la evadarea lor din închisoare. O astfel de conexiune oferă membrilor bandei un sentiment de căldură, apropiere, mândrie și sens.

Pe de altă parte, găștile sunt insuficiente în sensul că se bazează pe egoismul de grup, o abordare „noi vs. ei” care își favorizează proprii membri și se confruntă cu ceilalți. Combinați asta cu activitatea criminală care urmărește beneficiul bandei prin rănirea altora și devine o formulă care duce frecvent la tragedie.

Ar trebui, totuși, să aspirăm să ajungem la o conexiune de garanție reciprocă în societatea umană, în care fiecare să avem grijă unul de celălalt, nu în detrimentul altora și fără intenția de a-i răni pe alții, ci dimpotrivă – pentru beneficiul lor în detrimentul beneficiului personal. Cu alte cuvinte, ar trebui să aspirăm ca toți să aparținem unei singure bande – banda umanității. Dacă educația pentru îmbogățirea conexiunilor, pentru creșterea și influența socială și a mediei ar umple societatea noastră, atunci am fi pe cale să realizăm aceste tipuri de conexiuni îmbunătățite.

Bazat pe videoclipul „De ce membrii bandei sunt atât de atașați unii de alții” cu kabbalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Fotografie de Tim Marshall pe Unsplash.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “O naţiune care nu este naţiune”

Cu o săptămână înainte de alegerile generale care au avut loc marți, ziarele Israel Hayom și Haaretz au publicat două sondaje separate, ambele concluzionând că, contrar percepției comune a israelienilor ca fiind preocupați de probleme de apărare și teroare, aceștia sunt de fapt tulburați de costul vieţii. Desigur, guvernabilitatea (părți uriașe ale țării sunt terorizate de beduini și mafioţi arabi), programul nuclear al Iranului și fragmentarea socială sunt de asemenea preocupări majore, dar oamenii sunt profund tulburați de faptul că unele produse de bază din supermarket au devenit pur și simplu inaccesibile.

Trebuie sa recunosc; acestea nu sunt preocupările mele. Am una și o singură îngrijorare. Nu că nu simt durerea creșterii costurilor sau că nu îmi fac griji pentru teroare. Cu toate acestea, simt că nu ne vom rezolva niciuna dintre problemele noastre înainte de a rezolva o problemă mult mai fundamentală: nu suntem o națiune. Ne numim națiunea israeliană și spunem că Israelul este țara noastră, patria noastră, dar nu suntem o națiune și nici nu ne simțim ca fiind una.

Pentru a fi o națiune, trebuie să avem un nivel minim de solidaritate națională, un sentiment că împărtășim o soartă comună și anumite valori sau credințe comune. În prezent nu există nimic care să țină împreună fracțiunile națiunii.

Există o singură soluție pentru problema noastră: să renunțăm la orice discurs pe orice chestiune oricât de urgentă ar părea, și să ne concentrăm pe un singur subiect: promovarea unității naționale. Acest lucru nu este valabil pentru toate națiunile, dar pentru națiunea israeliană este esențial pentru supraviețuirea noastră.

Deoarece națiunea noastră a fost fondată inițial de oameni care au venit din diferite țări, națiuni și culturi, nu a existat nimic care să ne țină împreună, decât convingerea că unitatea este o valoare în sine și de fapt, o valoare care este mai nobilă decât oricare altă valoare. Mai mult decât atât, strămoșii noștri s-au alăturat națiunii israeliene în primul rând pentru că a pus unitatea mai presus de toate celelalte valori, iar strămoșii noștri au simpatizat cu ideea.

Pentru că strămoșii noștri au venit din toate națiunile lumii și au făurit o nouă națiune bazată pe unitate, ei au devenit un model de unitate mondială, un exemplu pe care oricine îl putea simpatiza și urma, întrucât propriii reprezentanți se numărau printre membrii acestei noi națiuni. Acesta este motivul pentru care ni s-a dat misiunea de a realiza Tikkun Olam (corectarea lumii), dând un exemplu de unitate și solidaritate mai presus de diferențe.

Dar ne-am abandonat unitatea și făcând acest lucru, am abandonat singurul lucru care ne făcuse o națiune. De când am început să ne urâm unii pe alții fără niciun motiv, am încetat să mai fim o națiune. Această diviziune a fost, este și va fi întotdeauna prima și principala noastră problemă. De fapt, este singura noastră problemă.

Sper că noul guvern va avea o bază suficient de solidă și curajul necesar pentru a crea o inițiativă de unire a națiunii israeliene mai presus de toate facțiunile și fracțiunile sale. Dacă reușim, nu vom fi tulburați de costul ridicat al vieții, de inamicii care vor să ne distrugă sau de vreuna dintre problemele care ne-au bântuit de când am cedat urii în urmă cu două milenii.

* Pentru mai multe despre importanța unității Israelului, citiți cartea mea Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism și cea mai recentă publicație a mea: Noul Antisemitism: Mutaţia unei uri longevive .‎.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Este eternitatea viitorul nostru?”

Un student mi-a spus că a citit că celebrul futurolog Ray Kurzweil este pe cale să publice o nouă carte intitulată Singularitatea este mai aproape. Aparent, este o dezvoltare sau o elaborare a ideilor pe care Kurzweil le-a prezentat în cartea sa anterioară, Singularitatea este aproape. Potrivit articolului citit de studentul meu, Kurzweil prezice că până în 2032, peste zece ani, tehnologiile medicale vor fi atât de avansate încât vom putea trăi pentru totdeauna. Studentul meu mi-a cerut părerea despre perspectiva vieții veșnice.

Ei bine, pentru viața mea, nu pot înțelege ce este bine să trăiești pentru totdeauna. Pe lângă tam-tam-ul pe care îl facem cu privire la moarte, ce beneficii îmi oferă să nu mor niciodată?

Știu ce ne spun cărțile sfinte, că în Grădina Edenului există viață veșnică, așa că dacă putem trăi veșnic va fi raiul pe pământ. Totuși, dacă nimeni nu moare va fi această planetă raiul pe pământ? Pentru mine, sună ca o rețetă sigură pentru a crea iadul pe pământ.

De asemenea, dacă trăim pentru totdeauna, ce vise și speranțe vom avea? Ce rost are să trăiești dacă nu există presiune pentru a realiza ceva?

Viața ne este dată pentru o perioadă limitată de timp, să o folosim pentru a realiza ceva, pentru a face ceva cu ea. Viața ne este dată, așa că ne vom folosi timpul aici pentru a dobândi spiritualitate, pentru a nu rămâne pentru totdeauna limitați la existența fizică.

Spiritualitatea înseamnă să mă extind, să ajung dincolo de mine însumi și să mă conectez la rădăcina comună a tuturor. În cuvinte mai simple, spiritualitatea înseamnă să simți întreaga umanitate și în cele din urmă întreaga realitate, ca un singur corp sau mai bine zis ca o singură entitate care nu are nici început, nici sfârșit. Este opusul vieții fizice eterne, în care timpul se întinde la nesfârșit. Viața spirituală înseamnă să trăiești fără timp.

O astfel de viață are loc nu atunci când perpetuăm corpul, ci când ne ridicăm deasupra lui și în loc să ne gândim doar la noi înșine, să ne gândim la toți ceilalți. În prezent, suntem absorbiți de noi înșine pentru că vrem numai pe noi să ne slujim. Dacă am fi vrut să-i slujim pe alții, i-am simți așa cum ne simțim pe noi înșine în prezent. Când îi simți pe ceilalți la fel de tangibil precum te simți pe tine însuți, nu mai ești limitat la corpul tău. Ca rezultat, nu ești limitat de niciuna dintre limitările corpului, inclusiv viața, moartea sau orice concept de timp.

Acest viitor glorios nu este o iluzie; este viitorul omenirii. Se va întâmpla de îndată ce încetăm să ne gândim doar la noi înșine și începem să ne gândim cu adevărat la alții. Cu cât ne schimbăm mai devreme starea de spirit, cu atât mai repede vom începe acea viață fericită. Dacă amânăm, vom continua să luptăm până ne dăm seama că slujirea ego-ului nu plătește și vom merge pe calea spirituală. Dacă ne grăbim, vom merge pe calea spirituală fără a trebui mai întâi să suferim.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Spiritualul este împărțit prin disparitatea formelor, așa cum corporalul este divizat de un topor…

Să știți că entitățile spirituale devin separate unele de altele doar prin disparitatea formei. Cu alte cuvinte, dacă o entitate spirituală dobândește două forme, nu mai este o entitate, ci două (Baal HaSulam, Studiul celor zece sefirot, capitolul 1, Observația Interioară, punctul 4).

Dacă dorința, care stă la baza întregii creații, se schimbă, atunci separă forma anterioară de cea ulterioară. Prin urmare, prin schimbarea dorinței, ne separăm de starea anterioară în următoarea și astfel ne schimbăm constant. La urma urmei, schimbarea dorințelor noastre ne determină mișcările și diferențele.

Întrebare: Care sunt formele dorinței?

Răspuns: Mai mari și mai mici, în calitate și cantitate.

Întrebare: Aceasta este dimensiunea dorinței. Ce înseamnă „forma dorinței”?

Răspuns: Dorința, în timp ce se schimbă în mărime, își schimbă și forma: felul în care această dorință este exprimată, la ce tânjește, ce împlinire își dorește.

Întrebare: Acum încerc să înțeleg ce forme are dorința mea?

Răspuns: Orice formă dorești.

Întrebare: Câte tipuri de forme există?

Răspuns: Este imposibil de spus; există un număr infinit de forme.

Întrebare: Este forma o intenție a dorinței?

Răspuns: Intenție sau direcție, nu contează cum îi spui.

Comentariu: Dar dacă este o intenție, atunci avem doar două dintre ele: de dragul meu și de dragul celuilalt.

Răspunsul meu: Dar pot fi și diferite.

Din emisiunea KabTV „Studiul celor zece sefirot (TES)” 30.10.2022

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “E timpul ca ONU să-și respecte Carta ”

Săptămâna trecută a fost cea de-a 77-a Zi a  Naţiunilor Unite , care marchează aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU în 1945. Pagina web oficială a zilei afirmă: „Nu există nicio altă organizație globală cu legitimitatea [și] impactul Națiunilor Unite. Nicio altă organizație globală nu dă speranță atâtor oameni pentru o lume mai bună și nu poate oferi viitorul pe care ni-l dorim. Astăzi, urgența ca toate țările să se unească, pentru a îndeplini (sic) promisiunea națiunilor unite, a fost rareori mai mare.” Secretarul general a oferit și un mesaj, afirmând că „ONU este produsul speranței”, dar astăzi ONU „este testată ca niciodată înainte”.

Aș spune că într-adevăr este timpul ca ONU să-și respecte carta. Este timpul ca ONU să reunească cu adevărat țările, nu doar să spere că se vor „uni”. Speranțele nu devin realitate decât dacă ne străduim să le transformăm în realitate. Nu ar trebui să îndrăznim doar să visăm; trebuie să îndrăznim să și facem!

Sunt de acord cu cuvintele Secretarului General conform cărora astăzi ONU este testată. Se cere să acționeze, să aducă oamenii și națiunile împreună și să nu se mulțumească cu vorbe goale, ca și cum ONU ar fi o cafenea unde oamenii vin să discute.

Omenirea are o problemă serioasă pe care nu o poate ignora. Lumea din jurul nostru funcționează conform unui set de principii, în timp ce umanitatea insistă să funcționeze conform unui set diferit de principii care se ciocnesc cu lumea din jurul nostru. Drept urmare, totul în jurul nostru devine inospitalier și periculos. Clima devine haotică și extremă, aerul, pământul și apa devin toxice, animalele mor, culturile din care trăim se usucă, iar oamenii devin din ce în ce mai violenți unii față de ceilalți. Este ca și cum ne-am agăța de viața dragă cu un fir care ne împiedică să cădem în prăpastie, iar firul devine din ce în ce mai întins pe măsură ce umanitatea și realitatea se mișcă în direcții opuse și este aproape în punctul de a se rupe.

Realitatea va continua să se miște în propria sa direcție. Lucrurile vor deveni din ce în ce mai încurcate; sistemele care ne susțin viața, societățile în care trăim și corpurile noastre, de asemenea, sunt sisteme complexe a căror complexitate crește în timp în procesul de evoluție. Acest proces este ireversibil, la fel cum nu putem inversa viața de pe Pământ, de la oameni înapoi la creaturi unicelulare.

Prin urmare, singura modalitate de a opri ruperea firului este schimbarea direcției. Dacă încetăm să căutăm din ce în ce mai multă izolare de ceilalți și începem să căutăm mai multă conexiune cu ceilalți, vom simți că natura și toată viața nu mai sunt ostile. Vom descoperi că ele ne susțin mai degrabă decât să lupte împotriva noastră într-o luptă pentru supraviețuirea celui mai apt.

„A da o șansă păcii” și „apărarea planetei noastre”, conform declarației Secretarului General, nu pot avea succes fără o campanie la nivel mondial pentru a stimula solidaritatea și grija reciprocă între toate națiunile. Întrucât problemele de astăzi sunt globale, soluțiile trebuie să fie și ele globale.

Organizația mea și eu însumi am fost implicați într-o inițiativă a ONU de promovare a educației pentru conexiune și solidaritate în întreaga lume încă din 2012. Efortul nu s-a materializat niciodată în pași concreţi, dar nevoia de a realiza astfel de eforturi a crescut de atunci.

Putem aștepta pasiv și să lăsăm natura să-și urmeze cursul, dar natura nu cunoaște milă. Dacă insistăm să ne slujim sinele narcisist, în timp ce natura își continuă traiectoria holistică, vom suferi consecințele incongruenței noastre cu ea. Războaiele actuale și crizele climatice sunt oarecum un preludiu pentru ceea ce urmează, dar ele pălesc în comparație cu revoltele care urmează dacă ne oprim inițiativa.

Cred că nu ar trebui să așteptăm. Ar trebui să inițiem schimbarea; trebuie să realizăm că singura modalitate de a face viața pe Pământ sigură și plăcută este să trăim în conformitate cu natura atotcuprinzătoare din jurul nostru. Cred că mai avem foarte puțin timp și nu avem de ales.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Devastarea artei poate salva Pământul?”

De la începutul anului a existat o tendință tot mai mare în rândul activiștilor pentru schimbările climatice de a deteriora cele mai mari comori ale istoriei artei, într-un efort de a crește gradul de conștientizare cu privire la schimbările climatice. Până acum, în acest an au avut loc douăsprezece incidente, dintre care șase au avut loc luna trecută. Incidentele au inclus aruncarea de piure de cartofi (pe tablourile lui Monet), supă de roșii (pe Cincisprezece flori ale soareluide Vincent van Gogh) și sânge fals (peClovnul lui Henri de Toulouse-Lautrec), precum și activiști care s-au legat de un exponat de dinozaur în Muzeul de Istorie Naturală din Berlin și de Fata cu un cercel de perle a lui Johannes Vermeer. În general, vizitatorii muzeului îi atacă verbal pe activiști în timpul acțiunii lor și se întreabă una peste alta cum se conectează acțiunile lor de fapt cu binele mai mare.

Sunt complet de acord cu furia vizitatorilor. Nimeni nu este impresionat de aceste izbucniri și nimic nu se va schimba, nici în mediul înconjurător nici în conștientizarea societății.

Mai rău încă, chiar dacă am deveni mai conștienți de schimbările climatice, nu am fi capabili să facem nimic în această privință, deoarece în ciuda discursului mediatic despre emisiile de gaze cu efect de seră, nu știm cu adevărat ce cauzează schimbările climatice și puținul pe care îl știm nu ajută prea mult. Fiecare erupție vulcanică de exemplu, aruncă atât de mulți poluanți în atmosferă, încât omenirii i-ar trebui luni, dacă nu ani, pentru a egala cantitatea. Cu toate acestea, deși există erupții vulcanice care au loc în întreaga lume la un moment dat, ele nu sunt considerate ca accelerând schimbările climatice.

Același lucru este valabil și pentru emisiile de gaz metan. Omenirea este acuzată că poluează atmosfera cu acest gaz toxic cu efect de seră, dar mlaștinile și dezghețul permafrostului din Siberia, Canada și Alaska emit mult mai mult decât noi, încât „contribuția” noastră la gazul toxic este mică.

Dacă toate acestea nu sunt suficiente, Gulf-Stream continuă să încetinească afectând negativ vremea atât în ​​Europa cât și în America de Nord. O ştire publicată în Severe Weather Europe încă din aprilie a avertizat că „Curentul Golfului și circulația generală a Atlanticului se apropie de un punct critic de colaps”. Putem face ceva pentru a opri asta?

Pe scurt, ecosistemul global este prea mare și (în principal) prea complex pentru a fi înțeles. Nu știm exact ce ar trebui să facem (dacă este ceva), pentru a inversa sau chiar a încetini schimbările climatice.

Cu toate acestea problema noastră nu este că clima Pământului este prea complexă pentru a fi înțeleasă, ci că ne concentrăm să încercăm să o înțelegem și nu pe adevăratul vinovat, cel care ne provoacă toate problemele, nu numai schimbările climatice: natura umană. Există nenumărate alte probleme, în afară de schimbările climatice, și ele de asemenea, provin din același motiv – că natura umană este coruptă, putrezită până la miez. Deteriorarea picturilor de neprețuit atrage furie nu pentru că oamenii sunt supărați că există schimbări climatice. Sunt supărați pentru că activiștii își manifestă propria natură coruptă, nepăsarea și neconsiderarea sentimentelor celorlalți și dorința de a distruge unele dintre cele mai prețuite bunuri ale umanității, pentru a-și satisface propriile capricii.

Dacă ne-am concentra pe adaptarea naturii umane la lumea în care trăim, nu ne-am confrunta cu nenumăratele probleme pe care noi înșine le provocăm. Cine poluează pământul, apa și aerul? Cine ucide milioane de oameni în fiecare an pentru pura satisfacție a ego-ului? Cine sărăcește națiunile și exploatează femeile și copiii? Cine face trafic cu sclavi pentru muncă silnică și abuz sexual? Cine profită de medicamentele de care toată lumea are nevoie, pentru boli care ar putea fi prevenite? Cine face ca milioane de tineri să fie dependenți de droguri în fiecare an? Și cel mai rău dintre toate, cine dă vina pe toți ceilalți pentru problemele pe care el însuși le provoacă? Un singur lucru face toate cele de mai sus: propriul nostru ego. Până nu-l punem la punct, nu vom repara nimic.

Atât timp cât refuzăm să recunoaștem că noi suntem problema și nu ceea ce facem, ci noi înșine, lucrurile vor continua să decadă. S-ar putea să ne uităm la războaie mondiale nucleare, dezastre naturale de o magnitudine fără precedent care vor devasta omenirea, evenimente climatice extreme care vor pârjoli sau îngheța zone atât de vaste de pământ încât vor fi prea mulți refugiați climatici de gestionat, erupții vulcanice, cutremure și tsunami de intensități care ne vor micșora eforturile de a ne proteja împotriva lor, urgii în care oamenii vor cădea ca muștele și multe alte suferințe pe care natura ni le poate provoca. Natura este foarte imaginativă când vine vorba de pedeapsă și nu se va lăsa până când nu ne dăm seama că problema nu este ceea ce facem, ci cine suntem.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o forță specială în unitatea noastră. Când ne unim deasupra sinelui de la starea de „eu” la „noi”, dezvăluim o nouă forță în natură; aceasta se numește „înţelepciunea mulţimii”. Integralitatea este cea care ne-o dă.

Mai mult, această forță este deasupra tuturor celorlalte forțe. Putem corecta toate problemele lumii noastre cu ajutorul ei în viața noastră: sănătatea, relațiile de familie și securitatea noastră și putem calma oamenii și națiunile și putem corecta ecologia.

Această forță există în natură; nu este nimic supranatural în asta. Este mai presus de natura noastră obișnuită, egoistă dar în general, nu este supranaturală. O abordam realist.

Să începem să ne conectăm unii cu alții, să ne ajutăm unii pe alții să ne ridicăm și vom simți cum plutește deasupra noastră. Dacă începem să acționăm astfel, vom vedea brusc că putem corecta totul.

În lumea de azi există un număr mare de „bombe care ticăie”. Ce se întâmplă cu petrolul în Atlantic? Ce se întâmplă în interiorul oceanului cu poluarea? Ce se întâmplă în atmosfera din jurul nostru? Trăim în timp ce stăm pe „bombe” fără să știm când vor exploda.

Să începem să echilibrăm treptat totul, să ne calmăm și să reducem acest ritm și această tensiune. Nu avem altă opțiune. La urma urmei, este posibil să-l echilibrăm. Vezi cât de simplu este. Când ne conectăm unul cu altul, dezvăluim forța care este deasupra noastră.

KabTV “Am primit un apel. Folosind pe alții bine” 03.09.2013

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Nimic nu sperie mai mult decât pierderea onoarei ”

Dintre toate fricile noastre, probabil cea care este cea mai intensă este frica de a ne pierde onoarea, de a fi rușinaţi. Pentru cei mai mulți dintre noi, respectul de sine înseamnă mai mult decât orice altceva. Dacă îl pierdem, de multe ori preferăm să murim. Nicio altă specie nu îl are în afară de oameni. Animalele se gândesc doar la a-și duce viața cât mai confortabil din punct de vedere fizic. Dacă întâlnesc un animal mai puternic se retrag fără să se gândească și cu siguranță fără jenă. Noi pe de altă parte, am putea alege să-i înfruntăm pe cei care sunt considerați mai puternici decât noi, în speranța că asta ne va câștiga respect sau pentru că ne este jenă să mărturisim că suntem mai slabi decât alţii. Complicațiile care rezultă din acest comportament bazat pe respect sunt enorme.

Cu toate acestea, cu toate necazurile pe care le provoacă urmărirea onoarei, ea este și motorul dezvoltării umane. Dacă nu ar fi dorința de a-i înlocui pe ceilalți, nu am dezvolta civilizația și am fi totuși la fel de sălbatici ca strămoșii noștri care trăiau în peșteri sau dormeau în copaci de teamă să nu fie mâncați de animale.

Să luăm, de exemplu, băiețelul de 8 ani care tocmai a urcat pe El Capitan împreună cu tatăl său. Stânca, un monolit de granit falnic de aproximativ 3.000 de picioare (914 m) înălțime în Parcul Național Yosemite, California, este una dintre provocările finale ale lumii pentru alpiniști. Ce l-a determinat pe tatăl său să-l supună unui asemenea risc? Dorința de faimă, căutarea onoarei, așa cum a spus însuși tatăl: „Ce săptămână uimitoare! Sunt atât de mândru de Sam [numele băiatului]”.

Pentru mulți oameni, respectul înseamnă mai mult decât viața lor fizică. Evident, în unele cazuri înseamnă mai mult decât viața copiilor lor.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de nivelul animal către nivelul uman, cu atât prețuim mai mult respectul și cu atât ne deranjează mai puțin existența noastră fizică. Invidiem pe oricine și pe toți cei care au realizat ceva pe care îl considerăm demn de laudă, pentru că vrem lauda. Unii oameni chiar invidiază oameni celebri de acum multe generații, precum mari conducători sau cuceritori. Alții doresc să fie cei mai mari din toate timpurile în domeniul lor și speră că realizările lor vor supraviețui vieții fizice mult timp după plecarea lor.

Cu toate acestea, dorința de respect nu este în mod inerent negativă. Există un scop bun pentru orice, inclusiv urmărirea respectului. Urmărindu-l, această urmărire ne face să lustruim și să ne îmbunătățim valorile și obiectivele. Ne ridică de la dorințele fizice la cele spirituale și în cele din urmă, ne determină să renunțăm la natura noastră, deoarece egocentrismul ei ni se pare dezonorant.

Când se întâmplă asta, iar propria noastră căutare egoistă a respectului ne determină să dorim să devenim altruişti, ne dăm seama că dacă nu ar fi fost căutarea onoarei nu am fi ajuns la un obiectiv atât de sublim şi nobil. Pe măsură ce ne ajustăm și reluăm valorile, ajungem să realizăm că transcenderea dorinței de respect și concentrarea asupra celorlalți mai degrabă decât asupra noastră este cel mai onorabil, admirabil și demn obiectiv. O persoană care a ajuns la asta nu va mai urmări respectul și va evita complicațiile care însoțesc această poftă.

Mai mult, o astfel de persoană va fi bună cu ceilalți și nu pentru a le câștiga respectul, ci pentru că bunătatea în sine este calitatea cea mai demnă de respect.

Societatea „plantează” în mintea noastră tot felul de idei despre ceea ce este de respectat și ce nu. Adesea, aceste idei sunt dăunătoare nouă sau altora. Cel care s-a ridicat deasupra dependenței de respectul societății nu va fi influențat de idei trecătoare și negative despre ceea ce este de respectat. Acea persoană va simți că supunerea față de propriul ego este cea mai dezonorantă stare care există, iar grija față de ceilalți este cea mai admirabilă. Când a face lucrul admirabil devine motivația oamenilor pentru acțiune, lumea va fi un loc minunat în care să trăiești.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→