Legea echivalenţei de formă este cea mai importantă lege a lumilor, inclusiv a „lumii noastre”. Această echivalenţă poate fi directă şi opusă, atrasă sau respinsă, adică se interacţionează şi se munceşte pe aceeaşi frecvenţă. Asta poate avea ca rezultat un anume puls, o interacţiune aparent negativă sau pozitivă, dar legea echivalenţei este cea mai importantă lege în creaţie! De aceea, dacă tindem la caracteristica spaţiului care ne înconjoară, la caracteristica Luminii, trezim influenţa ei asupra noastră.

Această influenţă se numeşte Lumina Reflectată sau Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), care ne înconjoară, implicit, şi pe noi. Dar în momentul în care ne mişcăm ca ea, potrivit naturii ei, începem să simţim imediat influenţa ei asupra noastră. Totuşi, acest „imediat” este condiţionat pentru că, înainte de toate, influenţa Luminii este adunată treptat în noi, abia apoi începem să o simţim.

Trebuie să ştim exact care sunt mijloacele pentru a ajunge la primul nivel de descoperire a Luminii, când se transformă din Lumină Înconjurătoare în Lumină Interioară (Ohr Pnimi). Toate acestea sunt explicate simplu, nu e nimic unic aici, nimic mai mult decât fizică simplă.

O persoană vrea să ştie unde este pentru că punctul ei din inimă o trage spre sursa lui. Sursa se află în lumea Ein Sof , dar nu ştie asta. Totuşi, există o legătură între punctul din inimă şi lumea Ein Sof.

Apoi, persoana intră într-un grup, care are un profesor, prieteni şi cărţi. Toate acestea se fac cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea creează mediul pentru o persoană; acesta este rolul ei şi acest lucru este sub controlul ei.

Toate condiţiile au fost create de la început şi o persoană nu trebuie să-şi facă griji pentru asta. Dar dacă depunem eforturi şi ne facem griji pentru construirea grupului, atunci aceste mijloace vor mări în cele din urmă influenţa Luminii Înconjurătoare şi ea atrage oameni. Dintr-o dată, aparent din întâmplare, vin mai mulţi oameni. Prin propria soartă, prin propria poveste, fiecare ştie cum se întâmplă asta.

Când i-am spus profesorului meu cum am dat de el, el mi-a explicat că nimic nu este întâmplător; punctul din inimă ajunge pur şi simplu la un stadiu în dezvoltarea lui. De-a lungul vieţii unui om, punctul îl trezeşte mereu, nu-l lasă să se odihnească, şi, treptat, îl devorează din interior. Omul suferă, este îngrijorat că viaţa lui este atât de nesigură, superficială şi lipsită de valoare. Uneori, suferă de depresie, alteori caută, chiar încearcă să-i imite pe alţii, dar nu merge…

Toţi suntem familiarizaţi cu asta şi ne-am jucat în viaţa asta. Restul a trăit ca şi cum totul ar fi real, dar pentru noi nu era niciun sens în asta. Şi totuşi am încercat să trăim. Astfel, treptat, „punctul din inimă” a crescut şi s-a dezvoltat în noi până când, în cele din urmă, a izbucnit şi a cerut realizare serioasă şi adevărată. Dintr-o dată, ne-am trezit cu nişte cărţi şi cu o persoană care ne explica totul, pe scurt, ne-am găsit cumva mediul. Este clar că este lucrul cel mai important, totuşi noi nu-i dăm vreo atenţie specială.

Partea importantă este că am găsit un profesor sau un site pe Internet sau altceva, dar nu vedem valoarea grupului pentru că acesta este deja stadiul următor al dezvoltării. Este o proprietate chiar diferită care nu există în noi: să fii într-un grup, într-un mediu, într-o comunitate, faţă de care trebuie să mă cobor şi să mă anulez. Trebuie să imit totul în funcţie de ei şi doar să-i servesc.

Totuşi, când ajungem în oricare alt mediu, când ne angajăm de exemplu, suntem foarte amabili cu toată lumea; în mod egoist vrem să facem parte din echipă şi vrem ca şi ei să se poarte frumos cu noi. Suntem amabili cu toată lumea şi aşteptăm în schimb acelaşi tratatment. Cu timpul, asta trece şi devenim ca toţi ceilalţi.

Cu noi, este diferit. Nu contează cum eşti şi cum te raportezi la ceilalţi, trebuie să începi să munceşti cu tine însuţi. Şi nu înţelegem sau, mai exact, nici măcar nu auzim ce trebuie să se întâmple într-un grup. Şi asta continuă mulţi ani. Deşi aceasta este o perioadă latentă, este foarte importantă.

E nevoie de o organizare foarte clară. Pentru că nu înţelegem ce facem, trebuie să fie câteva persoane în grup care să îndrume grupul, ele trebuie să reprezinte „poliţia” sau „paznicii”; trebuie să existe un sistem clar şi strict în legătură cu toate necesităţile, ca în armată. Şi apoi vom începe treptat să înţelegem.

Totuşi, pentru a atrage cantitatea maximă de Lumină, trebuie să îndeplinim simple acţiuni mecanice. În acest caz, este imposibil să ceri altceva de la cineva. La acest stadiu, suntem într-o stare în care trebuie să ne supunem. Mi se spune că astăzi este rândul meu să spăl vasele, atunci mă duc şi le spăl. Este rândul meu să fac altceva, fac ce e de făcut. Dacă nu, voi fi dat afară pentru că este imposibil să fiu convins altfel. Este imposibil să explici unei persoane că aşa ne conectăm şi ne apropiem de iubirea pentru celălalt şi, astfel, vom începe să simţim lumea superioară. Care este conexiunea cu lumea superioară? Totul este atât de departe de aceste cuvinte frumoase…

De aceea, în primul stadiu al dezvoltării sale, grupul are nevoie să păstreze cu încăpăţânare toate condiţiile care nu depind de noi dar care condiţionează parametrii fizici, pentru a atrage mai multă Lumină Înconjurătoare asupra noastră, mai exact asupra punctului din inimă, asupra acestui „făt” al forţei noastre spirituale care tinde spre avansare. Într-adevăr, acest făt aleargă înainte într-un mod egoist şi trebuie să atragem influenţa Luminii asupra lui.

Atunci vine următoarea perioadă, mai dificilă, când persoanele care intră într-un grup încep deja să simtă urcări şi căderi, tot felul de schimbări interioare, în acelaşi timp plăcute şi neplăcute. Trebuie să le explicăm pas cu pas de unde vine totul, de la influenţa aceleiaşi surse. Şi nu este doar un factor psihologic, să zicem că azi e deprimat şi mâine e fericit fără motiv. Aici începem să simţim clar expresia unori proprietăţi şi forţe noi care nu existau înainte.

Trebuie să le explicăm că Lumina Înconjurătoare ne influenţează prin intermediul a două linii. Influenţa ei în „linia dreaptă” ne ridică, ne dilată emoţiile şi înţelegerea. Lumina ne iluminează deja, deşi nu într-un mod evident, şi tot nu putem să o simţim sau să o definim, dar simţim ceva: se dilată limitele intelectului, emoţia şi conştiinţa.

Vedem o legătură mai mare între lucruri şi apoi, dintr-o dată, totul ne va fi clar în interiorul aceloraşi limite în care ne-am aflat şi înainte. Totul este ca şi acum ar fi iluminat de Lumină. Şi astfel, intrăm într-o altă stare unde, dimpotrivă, există detaşare, întuneric, confuzie, încât nu ştim unde ne aflăm, suntem tulburaţi.

Stările „liniei drepte” şi cele ale „liniei stângi” devin şi mai opuse. Când într-o stare de la polul drept te afli într-o aşa euforie încât ţi-e teamă că ai făcut ceva greşit, iar într-o stare de la cel stâng simţi întuneric, nimic nu este clar, nu există dorinţă pentru nimic, eşti gata să abandonezi totul, este numai confuzie în capul tău.

Cu toţii ştim asta din experienţă. Dar trebuie să fim atenţi la persoanele noi care trec prin asta. Trebuie să le ajutăm; trebuie să le uşurăm starea.

Îmi amintesc, prima dată când am fost într-o stare de euforie, l-am întrebat pe unul dintre cei mai vârstnici care studia cu Baal HaSulam „Ce este asta?”, el mi-a răspuns „Gata, încă două săptămâni! Aşteaptă o schimbare.” M-am relaxat şi am aşteptat. După două săptămâni, am primit o lovitură aşa de puternică încât cu greu m-am ridicat! Aşa am înţeles eu ce înseamnă „Gata”.

Cu asta m-au făcut să înţeleg că toate acestea sunt în regulă; asta era ceva normal. Stai la lecţie ca un prost, ca şi cum nu exişti şi pare că cineva face o glumă pe seama ta. Ei mi-au arătat că au înţeles starea mea şi că acelaşi lucru li se întâmplă şi lor, doar că la niveluri diferite. La ei, nu este atât de vizibil. Chiar acum, de exemplu, studenţii mei nu văd prin ce fel de stări trec eu. Mulţi dintre voi nu au văzut asta încă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu ea, noi deja trăim cu asta.

Dar trebuie să-i sprijinim pe cei noi. Trebuie să-i facem să înţeleagă că acesta este efectul normal al Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) care afectează punctul din inimă şi însăşi inima (dorinţa).

Atunci când influenţează punctul în inimă (linia dreaptă), atunci simţim o creştere a inspiraţie, un impuls; se trezeşte în noi o reacţie care atrage Lumina, suntem gata pentru cele mai nobile acţiuni posibile. Iar atunci când influenţează inimă însăşi, rezultatul este opus, apare o creştere a dorinţei egoiste în noi şi suntem traşi în jos.

În principiu, din ambele stări primim o creştere a Luminii şi o creştere a dorinţei opuse ei. Iar scopul nostru este să conturăm „linia mijlocie” pentru ca atât dorinţa egoistă şi aspiraţia altruist către dăruire, pentru revelaţie şi aşa mai departe, să se conecteze în noi.

Punctul central este condiţia de dorit în care noi ne controlăm pe noi înşine. Conectăm în noi linia dreaptă şi linia stângă prin eforturi emoţionale şi intelectuale. Unde se realizează asta? Numai în grup. Dacă omul încearcă să facă asta singur, nimic nu va ieşi din asta. Unde poate obţine dorinţa egoistă o caracteristică altruistă? Cum puteţi aspira la Lumină? Vedeţi, nu ştiţi cum să faceţi asta. Cum puteţi, folosindu-vă caracteristicile Luminii, să vă corectaţi egoul adiţional pe care îl primiţi?

Care este rezultatul? Trebuie să vă faceţi un Kli din dorinţa egoistă şi să o corectaţi în dăruire printr-un Masach (ecran) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Unde veţi realiza asta?

Toate acestea se pot realiza în grup şi numai în grup; numai în el puteţi să realizaţi caracteristica dăruirii cu care în mod clar vă veţi construi voi înşine împreună cu ei, cu aceia cu care vreţi să vă conectaţi. De aceea, Ohr Hozer trebuie să treacă prin grup şi să fie realizată în el.

Este dificil să îi explici cuiva cum se face asta, durează mulţi ani. Poate acum această perioadă este micşorată şi trece cu adevărat mai repede. Văd cum mulţi oameni încep să înţeleagă metoda mai rapid şi mai natural. Dar totuşi ne este foarte dificil. Este atât de contrar naturii noastre pentru că la fiecare etapă, pe fiecare parte, omului i se pare că parcurge din nou întregul drum.

Vedeţi, fiecare nivel este compus din zece Sefirot şi începe cu adevărat din starea numită „embrion”. Iar apoi urmează starea de alăptare (Yenika), starea mică (Katnut) şi apoi starea mare (Gadlut). Şi de fiecare dată trebuie să începem de la nimic. Asta este cu adevărat extraordinar, pentru că de fiecare dată te naşti la următorul nivel.

În lumea noastră, nu vedem, nu simţim aceste încarnări, dar la nivel spiritual trecem gradual prin aceste perioade de dezvoltare. Şi toate au loc numai în grup. În niciun alt loc, prin nicio altă cale, cu nimeni altcineva nu poţi verifica dacă faci asta corect sau nu, dacă obţii Lumina, dacă te transformi gradual într-un om (Adam) al lumii.

În măsura în care orice tip de motivaţie se trezeşte în tine, o realizezi în conexiunea cu grupul, te ajustezi şi te direcţionezi către grup, către conexiune cu el. Astă sunt eu. Mă direcţionez către grup, către o legătură cu el şi în final primesc o respingere de la el. Merg la un plus şi la sfârşit primesc un minus (respingere). Numim această respingere „înclinaţie rea”, adică ceea ce trebuie să corectăm.

Este nevoie de acţiune în avans: mai întâi intrarea mea într-un grup, apoi descoperirea înclinaţiei rele. Acesta este adevăratul meu ego. Tot ce este legat de lumea noastră nu se numeşte ego. Acestea sunt proprietăţile noastre animalice normale şi putem să ne raportăm la ele în tăcere. Această respingere, adaosul serios pe care încep să-l primesc, acesta este primul meu nivel egoist. Şi trebuie să încep să lucrez cu el.

Următorul stadiu (al treilea) este participarea mea într-un grup împotriva egoului meu. Şi când fac asta, când investesc cât de mult efort pot, încep să atrag Lumina Înconjurătoare (al patrulea stadiu) asupra mea. Aşa merge.

În măsura în care sunt inclus în grup, Lumina superioară vine la mine prin sufletul colectiv, prin întregul vid gol. Totul se face doar prin apropiere în interiorul grupului.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Pe de o parte, Creatorul este mereu primul care ne trezeşe şi orice urcare pe care o simţim este un răspuns inevitabil la iluminarea din partea Lui. Pe de altă parte, care este munca unei persoane?

Deşi o persoană ştie că „Nu există nimeni în afară de El”, trebuie să-şi amintească de principiul „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?”. Deşi Creatorul o trezeşte, atâta timp cât persoana se află în ascundere, trebuie să simtă că se trezeşte singură. Nu trebuie să se relaxeze şi să-L aştepte pe Creator să o trezească.

Acum, trebuie să acţionăm. Trebuie să organizez un mediu şi să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să nu adorm, ci să stau pe cât posibil treaz şi săritor pentru a culege atributele apropiate de dăruire şi iubire. Cu ajutorul mediului şi a altor mijloace, mă pregătesc astfel încât chiar dacă mă trezeşte Creatorul, eu voi simţi o urcare mai mare şi mai puternică.

Trezirea finală este că muncim împreună cu Creatorul, ca un cal şi călăreţul lui care s-au unit şi calul vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor călăreţului asemenea unui servitor credincios. Deci, în fiecare moment, trebuie să-mi amintesc că, fără îndoială, Creatorul mă va trezi, dar totul depinde, de fapt, de oportunităţile de care profit.

Nu cunoaştem şi nu vedem aceste oportunităţi. Poate că, după un timp, eforturile mele adunate vor stimula trezirea de sus; poate că sunt alte condiţii, ca stări spirituale speciale care ţin de „Sabbath”, de „începutul lunii”, de „începutul anului”, sau de alte sărbători care  sunt legate de munca „de zi” şi „de noapte”, etc. Trezirea specială de sus este ascunsă şi în ele, dar trebuie să fim mai pregătiţi pentru trezirea de jos şi, în mod constant, sensibili faţă de ea.

Dacă o persoană dezvoltă o sete, o nevoie de a nu uita niciun moment Providenţa de sus, descoperă că această Providenţă este permanentă şi îşi are originea în Creator  care este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. O persoană descoperă adevărul: imaginea lumii întregi pe care forţa superioară o desenează pentru această persoană, imagine care include persoana şi mediul ei şi că totul este făcut pentru a creşte sensibilitatea unei persoane faţă de această imagine. Creatorul, singura forţă, are un singur scop, acela că o persoană trebuie să simtă mereu că Creatorul este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. Aşa că o persoană trebuie să-şi corecteze vasele de percepţie şi asta este ceea ce contează.

Este scris:”Caută-L pe Creator acolo unde este”. O persoană crede că trezirea şi schimbările vin de la Creator, aducându-i în mod constant stări schimbătoare. Dar când ajung la starea Hafetz Hesed, descopăr că nu există schimbări din partea Creatorului. În spatele a tot ce îmi este trimis, ce simt la un moment dat – ascunderile şi revelaţiile la diferite nivele, confuziile şi chiar detaşare de Creator şi apoi conştiinţa recâştigată, ceea ce înseamnă să fii conştient de Providenţa de sus – în spatele acestui „decor”, descopăr că nu există detaşări şi că niciodată Creatorul nu-Şi slăbeşte legăturile cu noi. Dimpotrivă, El trezeşte în mine dorinţe şi atribute mai puternice şi mai corupte, opuse Lui, astfel încât, prin acest contrast, între Lumină şi întuneric, Îl descopăr mai clar pe Creator, bun şi binevoitor, şi descopăr că nu este nimeni în afară de El.

Deci, prin diferite mijloace, trebuie să întărim pregătirea interioară a unei persoane pentru percepţia corectă. Nu există o credinţă oarbă sau o natură mecanică care joacă un joc întâmplător cu noi. Indiferent de ce dorinţe şi gânduri se trezesc în noi şi ne vin în minte de nicăieri, totul vine de la forţa superioară. Noi trebuie să facem un singur lucru şi acela este să ne întărim prin toate mijloacele şi să răspundem corect la tot ce se întâmplă.

Dintre toate lucrurile care se petrec în mintea şi inima mea, în interiorul meu, şi în lume (din moment ce este un singur sistem), vreau să descopăr un singur lucru – că totul este manevrat de un singur „motor”. Gândurile şi dorinţele care se trezesc în mine şi gândurile despre gândurile şi dorinţele provocate de dorinţe, toate îşi au originea într-o singură sursă care acţionează pentru ca eu să mă conectez cu ea şi să mă detaşez de ea din când în când şi, astfel, se va stabili o conexiune stabilă, multistratificată şi cu mai multe faţete. Astfel, ne este clar şi Îl căutăm pe Creator, „căutându-L pe Creator acolo unde este” şi descoperind că El este chiar foarte aproape, în interiorul nostru.

Înseamnă cu nu există gânduri nepotrivite şi nici dorinţe inferioare, ci că totul urmăreşte să ajute o persoană să înţeleagă că nimic nu o separă de Creator; Creatorul este cu ea, şi întreaga lume, mineralul, vegetalul, animalul şi umanul sunt elemente care construiesc conexiunea.

Din Lecţia Zilnică de Cabala, 07.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Cabaliştii care au ajuns la o înţelegere interioară a lumii au descris întreaga creaţie ca fiind multidimensională, compusă din mai multe „lumi”: de fapt, despre asta încep să vorbească astăzi atât fizicienii cât şi psihologii.

Lumea „multidimensională” este compusă din cercuri concentrice pe care le analizăm din interiorul lumii noastre care se află în mijlocul punctului lor central.

Marele cabalist, Ari, scrie că după ce totul s-a contractat, o rază de lumină a fost trasă şi au fost create toate lumile, de sus până la lumea noastră, care este ultima dintre toate şi se află în interiorul vidului gol care s-a căscat. Doar un canal strâmt de Lumină trece din lumea Infinităţii (simbolul  ∞) în lumea noastră.

Potrivit astronomiei, dezvoltarea noastră a început din punctul ei central prin forţa unei exploziei, prin care toată materia a fost creată. Potrivit înţelepciunii Cabala, materia a fost creată ca rezultat al unei contracţii care a avut loc înainte de explozie.

Lumea noastră este în totalitate opusă faţă de tot ceea ce există în afara ei. Şi de aceea nu simţim tot ceea ce se află în afara ei. Pe lângă asta, noi simţim ceea ce percepem cu ajutorul celor 5 simţuri şi, pornind de aici, descriem pentru noi înşine imaginea lumii. Asta avem.

Întreaga creaţie a fost formată printr-o contracţie puternică de sus în jos. Adică, toate cercurile au fost contractate treptat până când zona contracţiei s-a spart într-o multitudine de părţi sub influenţa Luminii. De aceea, în interiorul materiei (dorinţa de a primi), caracteristicile Luminii au apărut, doar că într-o formă opusă.

Dacă proprietatea Luminii este de a dărui, de a umple, de a iubi, de a conecta, de a îmbogăţi, de a crea, adică de a face totul pentru a fi benefic, bun şi veşnic, atunci când intră şi sparge materie, o divide într-o mulţime de părţi şi produce în acest loc caracteristici care sunt opusul ei, caracteristicile de primire, egoism, constrângere, ură şi respingere; astea se află în interiorul emoţiilor noastre negative, deşi le folosim pentru că au devenit natura noastră şi astfel suntem construiţi.

Tot ceea ce ne separă (aşa-numitul „Faraon”) este reprezentat de caracteristicile negative ale Luminii, opusul ei. Şi de la ele putem învăţa, putem să ni le explicăm invers tot timpul şi putem să vedem ce se întâmplă.

De aceea, munca noastră se face prin „credinţă deasupra raţiunii”, ceea ce înseamnă cu dăruire deasupra primirii, cu dorinţă pentru legătură, conexiune şi iubire, ridicându-ne peste noi înşine, deasupra naturii. Astfel, este posibil să mergem mai departe.

Noi singuri putem să facem doar eforturi mărunte şi, în plus, cei care sunt gata pentru asta sunt numai oamenii care au un „punct în inimă”, începutul proprietăţii de dăruire.

În principiu, această scânteie există în oricine; doar că este descoperită treptat, începând cu oamenii care sunt mai subtili şi apoi de oamenii obişnuiţi. În acelaşi timp, cu cât o persoană este mai comună, cu atât potenţialul ei este mai mare. Tocmai pentru că este dificil pentru un astfel de om să se corecteze, intensitatea descoperirii înălţimii lui spirituale va fi şi ea mai mare. De aceea, cei care vor fi corectaţi după noi vor adăuga Lumină imensă la percepţia noastră.

Să spunem că, per total, ajungem la nivelul Nefesh şi apoi, când acesta trece la ei, ei ajung la nivelele Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Fiecare generaţie ajunge la un anumit nivel şi următoarea generaţie care o înlocuieşte ajunge la înălţimi mai mari. Ne dezvoltăm într-un mod identic.

Dezvoltarea noastră este treptată. Cei în care s-a trezit punctul din inimă sunt înclinaţi să caute sensul vieţii. Ei nu sunt influenţaţi de nicio religie, ceea ce-i interesează este dobândirea, adică o umplere reală cu cunoaştere, emoţie şi capacitatea de „a lua” întreaga lume, de a o descoperi complet, de a o simţi în interiorul lor, şi într-un mod real, tangibil, să se simtă pe ei înşişi în interiorul ei. Punctul din inimă îi împinge către asta.

Dar punctul din inimă singur nu este de ajuns pentru asta, este nevoie de ajutorul reciproc al celorlalte părţi sparte al dorinţelor colective sau de cel puţin o parte dintre ele. Astfel, se adună grupul.

Mai mult, nu noi adunăm grupul. Se adună ca şi cum este creat din întâmplare. Ideea este că, în jurul nostru, există o Lumină mai înaltă care umple vidul care a fost format (îl numim vid gol pentru că noi nu simţim de fapt Lumina) şi acţionează asupra noastră în măsura în care ne dorim proprietatea ei.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot sa fac să nu fiu niciodată detaşat de Creator?
Răspuns: Dacă nu îl simt pe Creator, dacă între mine şi El este o separare completă, înseamnă că m-am întors la starea de animal şi nu pot să fac nimic cu propriile puteri. Aşadar, îmi trebuie un program zilnic, o muncă regulată pe care să o fac. Apoi, acest nivel mineral, programul meu, mă va aduce la viaţă. Voi începe să citesc, să studiez şi să iau parte la anumite acţiuni şi astfel mă voi reface. Nu voi putea să fac asta eu însumi şi astfel nu m-aş mai putea întoarce niciodată la Creator.

Aşadar, cu toţii ar trebui să vă organizaţi voi înşivă activităţi obligatorii în timpul zilei, care atunci când trebuie vă aduc înapoi la o anumită conexiune cu managementul superior. Iar după ce am recâştigat conexiunea, (după ce am lucrat la un articol, am vorbit cu cineva, am făcut ceva), mă întorc la spiritualitate, chiar dacă nu încă în sentimente şi în inimă, cel puţin în gânduri, cu mintea.

Citesc, editez texte, le studiez, îmi fac partea mea. Nu am încă un simţ al conexiuni cu Creatorul, dar datorită mediului care mă inspiră şi mă trage cu el, încep să mă trezesc şi să revin la viaţă. Iar inima şi mintea încep să mă aducă înapoi la munca spirituală. Înţeleg că trebui să îl descopăr pe Creator, managementul superior, în tot ceea ce văd înaintea mea.

Cineva ţipă la mine, acasă sunt anumite probleme, la  muncă la fel, iar eu încerc să îl recunosc pe Creator în spatele tuturor acestor oameni şi evenimente, astfel încât imaginea externă a realităţii să nu îl umbrească pe El şi să nu devină acea „barieră de oţel” dintre noi, despre care scrie Baal HaSulam. Vreau ca această imagine pe care o văd să mă ajute să îl descopăr pe Creator, în loc ca ea să îl ascundă. Aceasta este diferenţa dintre ecranul care ascunde şi cel care revelează: totul depinde de cum pot eu să îl schimb pe unul cu altul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 8/7/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu putem corecta inima de piatră?

Răspuns: Este imposibil a corecta inima de piatră, deoarece este vorba despre o diferenţă dintre „existenţa din existenţă” şi „existenţa din absenţă”. Nu pot semăna Creatorului. A semăna, înseamnă a forma deasupra mea, toate formele Creatorului pe care le văd. Apoi, dorinţa de primire ia diferite forme de dăruire. Asta înseamnă că pot să-I semăn ca un actor, dar nu pot să-I semăn în ansamblul interiorului meu.

Numai prin toate corecţiile mele, atunci când toate luminile pe care le atrag vin împreună, când ele vor face să funcţioneze sistemul şi mă vor influenţa prin Lumina care corectează inima de piatră. Eu generez acest proces indirect.

Din a doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 04.08.2013, Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Într-un grup cabalist, dobândim iubirea pentru celălalt când nu mai dăm atenţie doar externalităţii prietenilor, doar aspectului lor fizic, ci şi potenţialului lor interior, pentru că toate acestea se amestecă şi fiecare lucrează în cadrul alteia.

Până acum, am vorbit nu doar o dată despre asta, că nu am în mine acele dorinţe pe care să pot să le împlinesc prin Lumina superioară, prin Creator, prin dobândirea lumii superioare. Toate se găsesc în tine, în timp ce în mine, nu există. Există doar un punct în mine şi nimic mai mult.

În măsura în care primesc în mine dorinţele tale, „să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi”, aşa primesc acel Kli, acele dorinţe pe care pot să le împlinesc. Şi, prin împlinirea lor, mă împlinesc pe mine.

Odată cu asta, ne transformăm în egoişti foarte mari, numai că asta nu se mai numeşte „egoism” pentru că vezi că am trecut peste măruntul meu ego fizic pentru a dobândi o dorinţă uriaşă care este umplută de Lumină prin prezenţa Creatorului. Şi toate astea sunt ale mele!

Dar nu vă separaţi de nimic, nu fugiţi de nimic, nu sacrificaţi nimic şi nu pretindeţi că sunteţi eroi. Dimpotrivă, vă apropiaţi de o primire foarte mare a Ein Sof, de aceea această înţelepciune se numeşte „ştiinţa primirii”.

Singurul lucru, după cum spune Baal HaSulam, este că există un mic tertip psihologic aici, unde trebuie să trecem peste o barieră psihologică, aceea că eu „ca şi cum” îi împlinesc pe alţii în raport cu eul meu prezent.

Dar imediat ce încep să simt, treptat, pentru grup, la fel cum o mamă simte pentru copilul ei, că este al meu, atunci, imediat îmi devine clar că este cu adevărat al meu. Aceasta este achiziţia mea, Kelim-ul meu. Şi gata! Aceasta este lumea voatră de infinitate. Vă rog, fiţi asemenea Creatorului, puneţi stăpânire pe ea, o veţi primi şi bucuraţi-vă de ea!

Pentru că, scopul creaţiei, care este? Să vă bucuraţi! De aceea, nu faceţi din voi înşivă nişte sfinţi martiri. Sacrificăm cel mai mărunt ego pentru a-l părăsi şi pentru a dobândi un Kli fără limite, umplut cu plăcere infinită.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia ¤

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Evoluția spirituală a unei persoane începe prin faptul că se uită complet pe sine și se află cu întreg spiritul, mintea și emoția sa, cu dorința de a gândi despre grup, ca un tot unitar.

În plus, aceasta nu depinde de grup în sine, ca în exemplul lui Rabbi Yossi ben Kisma.

Persoana se topește în el și începe să-l vadă în adevărata lui formă. Aparent, nu este un grup și nu sunt prietenii ei, cei cu care petrece mult timp împreună, nu. Ea vede o adunare de mari cabaliști, un suflet. S-ar putea ca ei să nu-și dea seama; apoi ea descoperă deja asta în ei, deoarece totul depinde de caracteristicile noastre personale prin care vedem lumea.

Astăzi, este ca atunci când privim lumea fizică, presupunem că este așa cum o vedem. Din momentul în care schimbăm caracteristicile noastre, vedem mai degrabă, o societate și un mediu complet diferite și prietenii noștri vor fi vizibili la un alt nivel, într-o formă diferită.

Prin urmare, o astfel de persoană nu cere de la mediu, ea acordă mereu prietenilor săi prezumția de nevinovăție, fără critică: ei au dreptate, ei cred, absolut, în scop și ea justifică tot ceea ce fac ei. Esențial pentru ea este, simplu, a se neutraliza și a le da lor tot ce se poate, toată energia sa, toată vitalitatea sa. La acest nivel, ea intră în grup și îl vede spiritual. Cu siguranță, în funcție de eforturile sale, Lumina Înconjurătoare o influențează, corectează calitatea unei persoane, o ajută și ea începe să vadă o lume complet diferită în locul vechiului mediu, pentru realizarea corecției. Iată cum se întâmplă.

Prin urmare, această muncă și intenția față de ea, devine o temelie pentru scara spirituală. După aceasta, coborâri și urcări au loc.

Coborârile și urcările vieții normale nu interesează persoana –  familia, munca și tot restul – ea trebuie, cu siguranță, să organizeze totul în măsura în care este necesar pentru existența sa fizică, deoarece acestea nu se vor termina atunci când va începe spiritualitatea sa.

Acest lucru rămâne, deoarece toate ascensiunile noastre încep de aici, vom cădea din nou, la nivelul acestei lumi, ne vom ridica spre viitorul nivel spiritual și vom cădea în starea egoistă a acestei lumi. Și iată, aceasta este de 125 de ori. Este mult mai complicat și dificil.

De aceea, insist mereu asupra faptului că lucrul cel mai dificil este primul nivel, atunci când persoana este capabilă a se detașa de sine pentru prima oară și a intra într-un grup, ca și cum s-ar pierde, ca și cum ea nu există. Nu îi este teamă, este fericită de asta, se descoperă sub o formă diferită, sub forma întregului grup. În interior, ea descoperă numai legătura reciprocă între prieteni, care este numită Creator, care se găsește între ei și ea este amestecată (se pierde) în această rețea de legături reciproce. Este ceea ce numim adeziunea la Creator.

În măsura evoluției spirituale a persoanei, mai multe opoziții, contradicții, coborâri și îndoieli apar. Și, din nou, ea se ridică deasupra lor, în stări ca cele prin care suflete mari, elevii lui Rabbi Shimon au trecut, care erau gata să ardă reciproc, în cenușa focului urii.

Și aceasta a fost prima condiție a acestui nivel înalt, în care ei s-au regăsit. Adică, înainte de a putea începe munca spirituală, au avut o stare de început, ca aceasta.

Prin urmare, urcările și coborârile sunt necesare. Grație lor, ne ridicăm schimbând ego-ul în dăruire și în iubire. Și, tot timpul, cu cât ego-ul nostru devine mai mare, cu atât putem atinge un mai mare respect între noi, mai presus de această ură, care este pentru a descoperi nivelurile superioare și mergem înainte.

Din congresul St Petersburg, 13.07.2013, Lecția 4

Filed under: Congrese, Munca in grup - Niciun comentariu→

Singurul motiv pentru care ne aflăm în această lume este să-L revelăm pe Creator în timpul existenţei noastre. Aceasta este definiţia înţelepciunii Cabala, metoda revelării Creatorului de către fiinţa creată în această lume, şi lumea va exista până când toate fiinţele Îl vor revela pe Creator. Toţi simt această realitate până când Îl revelează pe Creator în toate dorinţele lor. De aceea există lumea.

Astfel, în final, ajungem la munca Creatorului, adică, revelarea Sa. Revelarea Creatorului înseamnă revelarea proprietăţii de iubire şi dăruire, opusă naturii noastre, pe care o vedem în jurul nostru şi o descoperim în interiorul nostru.

Revelarea naturii Creatorului este posibilă doar la cererea noastră, din nevoia şi dorinţa noastră. De aceea, pe măsură ce o persoană studiază ştiinţa Cabala, începe să simtă că îi lipseşte revelarea Creatorului, forţa dăruirii şi a iubirii. Se va întâmpla ca, brusc, să vreau să-l iubesc pe celălalt, să-i dăruiesc?

Este posibil să aştept ca rezultat al muncii mele şi al tuturor eforturilor mele să fiu în stare să iubesc tot: mineral, vegetal, animal şi uman? Pot să ajung la o asemenea dorinţă de a iubi pe toată lumea în mod altruist, indiferent de propria-mi persoană şi fără să primesc plăcere pentru mine însumi? Ce situaţie, ce condiţii, trebuie să pună la punct Creatorul pentru mine, astfel încât să vreau asta?

Este imposibil să-mi închipui că asta s-ar putea întâmpla. Până la urmă, nu pot să iubesc decât ceea ce-mi produce plăcere: peşte sau bomboane, mâncare, sex, familie, bani, putere şi cunoaştere. Totuşi, este imposibil să-mi închipui că aş putea să iubesc ceva ce nu-mi produce plăcere.

Îmi simt dorinţa în totalitate goală, fără să primesc nicio plăcere de la ea şi fără să simt măcar suferinţa golului, al nimicului şi al dezamăgirii. Egoul meu a suferit. Mă simt obosit. Toate planurile mele care îşi au rădăcina în vechea mea natură egoistă s-au ruinat. Simt că nu mai există niciun viitor în dorinţa mea de mă bucura. Această stare este mai rea decât moartea, distrugerea tuturor speranţelor, doar un fel de suferinţă inumană ca suferinţa lui Iov.

Încep să înţeleg că nu voi fi niciodată în stare să primesc plăcere din această situaţie. Totuşi, în ciuda a toate astea, peste toate, dacă încă aspir la dăruire şi iubire, la a acţiona pentru binele celuilalt, aceste acţiuni vor fi cu adevărat cu scopul de a dărui. În acest caz, pot fi sigur că dorinţa mea egoistă nu va primi nimic din asta pentru că nu mă bazez pe o recompensă ulterioară, ci doar mă gândesc la acţiuni care se încheie cu altcineva şi sunt realizate aici.

Vanitatea mea nu trebuie hrănită de faptul că m-am comportat ca un erou care este mândru că se sacrifică pe sine. Aceasta este tot o recompensă, şi nu una măruntă. Asta înseamnă că nimeni nu ştie ce am făcut, nici măcar eu nu am habar de asta. Egosimul meu este privat de cea mai mică oportunitate de a primi o oarecare compensaţie. Acest lucru se numeşte dăruire şi trebuie să ajungem la această stare.

Asta se întâmplă treptat datorită schimbărilor care apar în noi. Acum, starea finală ne pare abstractă şi imposibilă, dar, de fapt, este foarte înălţătoare. Pe măsură ce o persoană avansează şi descoperă condiţiile necesare pentru acţiune spirituală, găseşte în ele oportunitatea de a fi asemenea Creatorului, de a fi în această stare, în acest gând şi în această dorinţă. Este forţa cu care El controlează şi cuprinde întreaga creaţie.

Dacă o persoană face această schimbare psihologică interioară şi preferă plăcerea dăruirii, atunci revelează această stare, şi noi toţi ceilalţi vom învăţa acolo. Oricum, toată această viaţă şi această lume întreagă au deja sens.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 02.08.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Natura nu se schimbă niciodată, dar percepția noastră a naturii modifică gradul revelației sale. Omul se schimbă, devine mai inteligent, mai puternic, deci explorează natura din ce în ce mai profund.

Natura, ea însăși, nu se schimbă, persoana este cea care se schimbă și descoperă fenomene noi, legi noi, caracteristici și conexiuni. Nimic nu este schimbat în realitate, toate schimbările au loc numai în raport cu noi. Persoana nu face nimic prin ea însăși. Fie o gestionează de o manieră absolută de sus, fără nicio implicare din partea ei, fie o gestionează cu participarea sa. Dar, prin această participare, ea poate accelera dezvoltarea.

Și în aceasta, accelerez dezvoltarea mea personală, cu aceasta influențez lumea întreagă, căci devin o parte integrantă a unui mare sistem integral. Prin urmare, toate celelalte părți se modifică împreună cu mine.

Să presupunem că avansez într-o lună, ce trebuia să fac într-o sută de ani (cu o asemenea viteză noi avansăm), dar restul lumii poate rămâne în loc ? Noi tragem lumea întreagă și accelerăm dezvoltarea sa. În mod similar, imaginea este modificată: modul nostru de viață, drumul avansării. Noi ne deplasăm rapid, bine, ușor, în loc să fim zguduiți de bucăți dure într-un coș plin de lovituri, contuzii, probleme și suferință, ca acelea pe care le-am trăit în timpul întregului exil.

Totul depinde de noi! Și este spus că Israel (“Yashar-El” direct la Creator) accelerează timpul. Starea corecției finale este determinată într-o manieră rigidă, este o lege. Dar tot restul stărilor, chiar dacă vin conform aceleași legi de dezvoltare, persoana însăși determină viteza lor și cum le simte.

Trebuie să credem că este astfel în fiecare punct al drumului, împreună cu faptul că totul este determinat de Creator și că Nu e nimeni în afară de El.

A doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Cartea Zohar – Introducere

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca in grup - Niciun comentariu→

Deja înţelegem că putem să descoperim o nouă stare spirituală doar în conexiunea şi unitatea dintre noi, şi acum începem să pricepem cum să ne mişcăm de la un nivel spre următorul. Pentru prima dată am ajuns la înţelegerea căii noastre, ale componentelor ei, şi ale acţiunilor pe care le presupune: mai întâi un pas cu piciorul drept, apoi unul cu cel stâng şi corpul este în mijloc. Astfel, avansăm prin intermediul liniei de mijloc: piciorul drept, piciorul stîng, şi încă un pas înainte, piciorul drept primul şi doar apoi piciorul stâng, ceea ce este făcut de către noi.

Întotdeauna începem de la linia dreaptă din moment ce mereu avansăm spre dăruire, iubire, conexiune şi unitate în credinţă deasupra raţiunii. Linia stângă, totuşi, este revelată în funcţie de cum ni se revelează Lumina. Deci, la fiecare nivel se spune: „Am creat înclinaţia rea. Am creat Tora ca un condiment” pentru a o corecta. Această frază se referă la sistemul influenţei Luminii asupra înclinaţiei rele, pe care o corectezi cu ajutorul Luminii ca să poţi avansa.

Acesta este sistemul în care ne aflăm. Partea dreaptă este dăruire, iubire, conexiune şi unitate  (∑), adică tot ceea ce vine de la Hesed. Linia stângă este dorinţa de a primi, de a şti, forţa primirii, adică ego, în timp ce mă aflu în mijloc. Cui mă adresez eu? Mă adresez punctului din inimă şi astfel sunt cel care se îndreaptă spre şi tânjeşte după Creator.

Întrebarea este – cum avansez? Prima mea acţiune este să încep cu linia dreaptă, care înseamnă să tânjesc după dăruire, iubire, unitate şi adeziune maximă.

Unitatea dintre noi are loc deasupra egoului, bineînţeles, fără de care nu am fi în stare să ne descurcăm în munca spirituală. Este conectat cu noi dinainte şi reprezintă starea iniţială, veche.

Se dovedeşte că egoul (1) reprezintă inima şi în el se află punctul din inimă în care am ca scop conexiunea şi unitatea. În momentul în care fac asta, încep să primesc o oarecare iluminare (3) în cadrul conexiunii şi unităţii (2) noastre. Poate că nu-L simţim încă pe Creator în sentimentul de unitate, dar, de fapt, pe El Îl simţim deja.

După ce dobândeşte acest atribut, egoul începe să se conecteze din nou cu el (1b). Încă o dată îl direcţionăm spre unitate (2b) şi în cele din urmă primim nivelul următor care este mult mai înalt decât cel dinainte. Astfel avansăm.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59, Despre toiag şi şarpe

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→