Întrebare: Am aflat un lucru foarte important la acest congres, acela de a ne uita mai mult unul la celălalt. Apoi descoperi că poţi găsi o mare bucurie la prieteni, în timp ce în interiorul tău este un mare gol.

Răspuns: E minunat! Descoperi un nou gol. Nimic nu e vechi. Nu este aşa cum era înainte şi am revenit la a mă roade din nou pe mine însumi aşa cum făceam în urmă cu două luni, doi ani sau 20 de ani. Stai, ai mai multă experienţă şi spui: prin asta am trecut în urmă cu 15 ani, cu 20 de ani.

Fiecare nivel reprezintă zece Sefiroți. Se învârt în noi şi te simţi ca şi cum nu se întâmplă nimic. Totul este la fel! Chiar şi când ajungem la finalul corectării, descoperim că totul este aşa cum era înainte. Se schimbă doar atitudinea unei persoane faţă de ce e în jur şi astfel vede o nouă lume. Se ridică deasupra vieţii şi morţii, desupra vitezei luminii.

Golul descoperit este un lucru minunat. Nu înţeleg de ce trebuie să vă plângeţi de asta. Ce forţe se pot revela în mine când încep să simt că sunt mai mic decât toţi ceilalţi, atunci când mă apropii de prieteni! Cu ce viteză mă îndrept către ei doar ca să fiu parte din ei şi să mă simt pierdut printre ei! Ce dar poate fi mai frumos? Cum altfel poţi fi stimulat?

Întrebare: Nimic nu este mai frumos de atât, dar problema este că vălul care acoperă inima nu cade…

Răspuns: Ceea ce simţi acum este o înstrăinare de ceilalți din ce în ce mai mare, şi tu nu eşti la nivelul la care prietenii sunt conectaţi, fideli, şi aproape unul de celălalt. Asta înseamnă că vălul a fost deja lăsat în jos, sau cel puţin un strat din el.

Se spune: „După şapte straturi de piele”. Aceasta nu este doar o vorbă; se referă la cele şapte straturi ai celor şapte Sefiroți inferiori din Partzuf (cei şapte Sefiroţi care primesc).

Straturile se duc treptat, unul după altul, şi datorită acestui lucru, golul pe care începi să-l simţi în interior este revelat în contrast cu marea intenţie generală, plăcerea, dorinţa, foamea pe care prietenii tăi o simt. Simţi că este viaţă acolo, că ceva fierbe, în timp ce în interior, simţi o răceală, un gol întunecat. Asta reprezintă deschiderea inimii. Treptat, treptat inima ta se deschide şi vălul cade. Trebuie să te bucuri de asta.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a treia”, 14.07.2013, Lecţia a cincea

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup - Niciun comentariu→

Depunem eforturi mari în diseminare, suferind cu sinceritate ca să reușim, dar, din păcate, nu putem să aducem conexiunea cu forța superioară în această muncă. Și cel mai important, nu-L putem atrage pe Creator spre acțiunile noastre exterioare, să-L folosim pentru ca noi să reușim în misiunea exterioară din zona noastră sau din întreaga lume, adică, să ne transferăm scopul de la El spre în afară.

Dimpotrivă, întreaga lume și toată lumea trebuie să reprezinte un mijloc prin care ne conectăm cu Creatorul! Se pare că noi Îl folosim în direcția opusă, ca să reușim în această lume, în timp ce este nevoie de întreaga lume pentru a împlini conexiunea cu Creatorul. Asta trebuie să se schimbe pentru a specifica permanent direcția corectă, întorcând intenția noastră dinspre noi înșine spre Creator.

Asta trebuie să se întâmple în absolut tot: bat la o ușă, vorbesc cu cineva, dar, în interior, trebuie să am mereu în minte că, cu fiecare cuvânt și cu fiecare acțiune, îmi întăresc legătura cu Creatorul. Aduc aceste dorințe exterioare către Creator pentru a mă apropia de El, către Divinitate și, astfel, construiesc fundamentul pentru revelarea Lui în lumea întreagă.

Este o corectare permanentă până la cea finală. Vase noi ne vor fi revelate în fiecare moment, noi neliniști, dorințe egoiste care încearcă să ne îndepărteze de Creator. Creatorul face asta intenționat, dorind să întărească legătura dintre noi. E un fel de ”flirt”. Pare că se distanțează de noi, că ne îndepărtează ca să ne agățăm și mai tare de El.

Asta este munca, toate cele 125 de trepte. Se revelează în diverse forme care apar ca niște fotografii ale acestei lumi. Această lume este învelișul exterior în care trebuie să vedem fiecare detaliu, fiecare acțiune, fiecare scenă a acestei piese, pentru a atașa tot de Creator și pentru a ne uni cu El.

Cel care va ajuta va fi doar mediul, care este descris de Rabash. Ne aflăm în acest grup mare și puternic. În timpul unei călătorii, departe de grupul central, văd felul în care distanța ajută. Pe de-o parte, distanța fizică îndepărtează o persoană de Creator și o separă de El, și, în același timp, fiecare clipă oferă oportunitatea de revenire la centrul grupului și de atragere de acolo a unei forțe din ce în ce mai mari.

De aceea, numai prin conexiunea dintre noi, în care fiecare încearcă să se mențină în același gând, noi vom reuși. Veți fi convinși mai târziu că toată Tora vorbește numai despre cum să fie neutralizată imaginea lumii pentru a simți în interiorul ei forța superioară într-o așa măsură încât vom începe să-I vedem acțiunile: felul în care se mișcă această forță, în care manevrează toți atomii, toți oamenii. Vom vedea că aceștia nu sunt decât umbre ascultătoare, care urmează această forță superioară. Toate aceste imagini ne sunt prezentate nu pentru a ne uita la ele – oameni sau natură – dar pentru a revela prin intermediul lor forța naturii.

Doar prietenii, doar grupul, în cadrul căruia fiecare depune eforturi, vor fi în stare să ne sprijine și să aducă înapoi intenția corectă celor care au pierdut-o. Avem nevoie să vorbim despre asta în permanență și să facem această conexiune din ce în ce mai clară, pentru ca pe baza acestei conexiuni să ajungem la publicul din afară. Atunci veți vedea cât de puternici ați devenit. Cel mai important pentru noi este să câștigăm forță. Mersul pe stradă pentru diseminare exterioară este necesar nu pentru a ne arăta pe noi înșine oamenilor și pentru a ne integra printre ei, ci pentru a-i aduce mai aproape de noi și de Creator. Adică, direcția trebuie să fie opusă în raport cu acțiunile noastre fizice.

La nivel fizic, mergem către public; vrem să-l influențăm și să construim o viață mai bună pentru toată lumea, pentru întreaga umanitate, vrem să folosim criza ca să ne unim. Dar în același timp, trebuie să vedem în spatele acestor acțiuni faptul că legătura dintre ei va fi legată de noi și prin noi de forța superioară. Asta înseamnă că totul trebuie să fie în căutarea unui singur scop: întoarcerea către Divintate a tuturor părților care s-au pierdut prin spargere.

Din prima parte a Lecției Zilnice de Cabala, 09.08.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Este scris în Divrei Hayamim I (Cronici 1) 28:9: „Cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-L”. A cunoaşte înseamnă a fi conştient, deoarece Nefesh, dorinţa în sine, nu poate exista fără conştiinţă, fără senzaţia că există ceva clar, ceva specific în ea. Dorinţa trebuie să simtă şi să definească senzaţiile sale şi să le compare.

În colaborare cu înţelegerea senzaţiilor, o satisfacţie apare, vedeţi că persoana se străduieşte şi doreşte să servească, cu adevărat, Creatorul. Aceasta este ceea ce este în noi, ceea ce ne împinge. Vieţile noastre sunt atât de dezorientate, că ele ne ascund ceea ce facem, cu adevărat.

Acum, facem ceea ce ni se cere să facem, singura stare adevărată, adevărata lume în care ne aflăm, ne este ascunsă. Ne simţim ca o umbră a stării noastre adevărate, şi tot ceea ce facem este dirijat spre revenirea la conştientizarea acestei stări inconştiente. Dar, cu aceasta, nici lumea noastră, nici acţiunile pe care le facem nu se vor schimba; mai degrabă, le vom vedea sub o altă formă.

Persoana nu înţelege că dorinţele sale, aspiraţiile sale, tot ceea ce face din dragostea dezvoltării egoiste (nu contează cum acţionează în lumea noastră), toate acţiunile noastre sunt subordonate unui singur lucru şi sunt dirijate spre ea: dorinţa de a percepe Creatorul. Şi, până ce nu vom percepe Creatorul, sursa care ne luminează şi ne dă viaţă, nu vom avea răgaz şi ne vom simţi mereu rău. Cu alte cuvinte, sursa tuturor sentimentelor noastre negative este ascunderea Creatorului, în timp ce descoperirea Lui, ne aduce satisfacţie, extaz, ceea ce este scopul creaţiei.

Persoana aspiră să perceapă Creatorul în toate acţiunile ei, atât conştient, cât şi inconştient. Vedeţi, ca şi cum ne-am dorit şi am aspirat a ne anula ego-ul nostru, într-un fel pentru a ne conecta împreună: „Puneţi în faţa noastră toate condiţiile de existenţă pe care le putem îndeplini, atunci noi vom fi gata să Te descoperim”.

Dar, chiar dacă suntem conduşi astfel, nici dorinţele permanente nu sunt suficiente. Dar, dacă ne unim, ne conectăm, cântăm, strigăm, dansăm, învăţăm, muncim asupra conexiunii, nu contează ceea ce facem şi cât de mult ne străduim, eforturile noastre nu vor aduce roade dacă Lumina Creatorului nu le va ilumina.

Prin urmare, eforturile noastre nu ar trebui să fie spontane sau temporare. Ele trebuie să fie cristalizate  în forma corectă, cu intensitate, cu direcţie, pentru a atrage Lumina Creatorului asupra noastră. Fără influenţa luminii, natura noastră va rămâne aceeaşi natură egoistă şi vom „fierbe” şi nicio schimbare calitativă nu va avea loc în noi.

Din Congresul St Petersburg, „ziua 3”, 14.07.2013, Lecţia 5

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Problema este că o persoană este mulţumită cu ceea ce a câştigat. A atins o anumită stare şi simte că a reuşit ceva, a înţeles şi a simţit ceva. Şi apoi, ea vrea să se dezvolte la acelaşi grad: pentru a deveni mai inteligent în acesta, a înţelege şi a simţi mai mult. Ea începe să se dezvolte în aceeaşi stare ca şi cum ar fi „mai mare”, să caute câteva menţiuni relative la acest nivel pe care l-a atins în inima sa şi-n spiritul său.

Ea pătrunde în această stare şi vrea să rămână. Ca şi cum ar dori să rămână un profesor de scoală primară, cu clase de la 6 la 11 ani, muncind pe acelaşi nivel tot timpul, dar mergând, din ce în ce mai profund, în materie şi îmbunătăţind competenţele sale. Dar, este un lucru bun sau este mai profitabil să devină un profesor de liceu, cu clase de 12 ani şi mai mult?

Dacă ea începe să crească aici, atunci există lucruri pe care are nevoie să le studieze, să le înţeleagă. Apoi probleme încep, dureri de cap şi presiune. Astfel, acţionează forţele egoiste (Klipa), ceea ce ne permite să lucrăm: „Vă rog, munciţi în starea în care sunteţi acum. Nu avansaţi, nu urcaţi mai sus”.

Pentru a urca mai sus, aveţi nevoie de forţa superioară: Fie ea vă va trezi şi vă va trage, fie veţi fi atras de grup. Dar, noi ştim că „Celui care-i cresc cunoştinţele, îi creşte suferinţa”. De aceea este atât de dificil să avansezi şi forţele care ne frânează sunt numite „coji”, (Klipot). Klipa promite o viaţă dulce şi ne linguşeşte: „Rămâi cu mine! Te voi acoperi şi te vei simţi cald, confortabil şi calm”. Şi vă veţi relaxa, bazându-vă pe aceste promisiuni şi s-a terminat pentru voi.

Acolo este problema. Dacă Klipa a arătat adevărata ei faţă, dacă aţi văzut cum vă opreşte, fără să vă permită să obţineţi cunoştinţe, o enormă împlinire, atunci veţi lupta contra ei. Dar, întreaga problemă este că aceasta vă calmează şi, într.o fracţiune de secundă, vă trage şi aspiră împlinirea de la voi. Şi, asta merge, datorită dulceţii pe care o simţiţi, fiind un pic relaxat sau adormit în clasă…Aceasta este munca de bază a Klipa.

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 12.08.2013, Cartea Zohar – Introducere

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Principalul lucru care ne lipseşte pentru a reuşi în muca noastră este să ne concentrăm atenţia asupra succesului spiritual interior, adică revelarea Creatorului, mai degrabă decât pe reuşita materială exterioară. Revelarea Creatorului ar trebui să fie singurul nostru obiectiv şi toată munca noastră, diseminarea, studiul şi eforturile la un moment dat ar trebui să fie mijloacele pentru a atinge acest obiectiv.

Nu ar trebui să fie invers! Noi nu ne rugăm la Creator pentru a reuşi în diseminarea noastră sau în viaţa noastră. Acesta este modul în care toate religiile funcţionează, când ele se întorc spre Creator, pentru ca El să ajute o persoană în viaţa materială şi să-i aranjeze lucrurile. Noi facem contrariul. Tot ce avem nevoie în viaţă este de a ajunge la un lucru: revelarea Creatorului, a ne conecta la El şi a simţi că îi aducem Lui satisfacţie făcând asta.

Între timp, ne lipseşte această intenţie pură în toate acţiunile noastre. Chiar dacă ea este artificială şi nu se potriveşte stării noastre de spirit şi sentimentelor noastre, de la Lo Lishma (nu pentru numele Ei), vom ajunge la Lishma (în numele Ei). Deci, în timp, exprimăm această dorinţă doar în exterior şi căutăm cuvinte potrivite pentru a exprima intenţiile noastre.

Deşi aceste intenţii nu există, încă, adevărat şi nu provin din interior, dorim ca ele să vină din inima noastră. Funcţionăm precum copiii mici care repetă acţiunile grupului fără să înţeleagă nimic. Puţin câte puţin, ele ne pătrund până ce devin o a doua natură şi începem să simţim sensul cuvintelor.

Putem atrage Lumina care Reformează care se va transforma din Lumina Înconjurătoare, în Lumina interioară, chiar şi cu dorinţele care nu sunt reale în acest moment. Structura scării spirituale şi relaţiile dintre Partzufim spirituale ne permit să facem asta. Totul este, de fapt, intenţionat, pentru ca noi să putem evoca acţiunea luminii asupra noastră, chiar dacă nu suntem, încă, în lumea spirituală.

Deci, haideţi să adăugăm intenţia corectă la marile eforturi pe care le facem în acţiunile noastre exterioare. Aşa cum este spus „o Mitzvah fără intenţie este ca un corp fără suflet”. Dacă dorim să realizăm o Mitzvah, adică o poruncă a Creatorului de a adera la El, atunci trebuie să facem ca fiecare acţiune pe care o efectuăm, să se transforme „într-un sacrificiu” (aceeaşi rădăcină ca „se apropie” în ebraică).

Vocea Creatorului ne va fi revelată între doi îngeri, care sunt cele două forţe, stânga şi dreapta, recepţia şi dăruirea, O vom auzi dintre îngeri (precum Moise). Nu o putem face decât dacă lucrăm corect cu forţele noastre, concentrându-ne asupra intenţiei de a revela Creatorul, pentru a-I aduce Lui satisfacţie în toate acţiunile pe care le facem, ca o persoană iubită.

Din a patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 09.08.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Rabash: ”Fă-ți un Rav și cumpără-ți un prieten – 2”: Există o maximă celebră care aparține înțelepților noștri: ”Așa cum fețele lor sunt diferite, și părerile lor sunt diferite.” Astfel, cei care au fost de acord să se unească într-un grup au înțeles că nu există o distanță așa de mare între ei în sensul că ei înțeleg necesitatea de a munci în iubirea pentru ceilalți. De aceea, fiecare dinre ei va fi în stare să facă o concesie în favoarea celorlalți, și să se poată uni în jurul acestui lucru.

Asta se întâmplă pentru că avem cu toții un singur scop care ne poate uni, care se află deasupra tuturor neînțelegerilor. Așa că noi nu trebuie decât să-l lăsăm să opereze asupra noastră pentru a ne uni cât de mult posibil. Pentru a face asta trebuie să folosim în permanență toate acțiunile care pot duce la conexiunea dintre noi, potrivit sfatului cabaliștilor. Prin asta, ridicăm importanța scopului ca el să ne influențeze; atragem Lumina care reformează din lumea Ein Sof (Infinitate), care ne conectează. Bineînțeles că suntem diferiți și că trebuie să schimbăm acest aspect. Tot ceea ce trebuie să facem este să conectăm scânteile care sunt ascunse în fiecare, astfel încât ele vor deveni o singură flacără care arde deasupra tuturor golurilor. Cu cât aceste goluri se măresc, cu atât mai mult combustibil va fi pentru flacără.

Există un anumit moment în avansarea fiecărei persoane când este trezită de sus. Înainte de acest moment, este pregătită dându-i-se diferite neliniști și probleme, iar inima ei este înmuiată de suferințe. Astfel, devine mai rafinată în gând și dorință. Prin suferință, este adusă la o jumătate de nivel mai sus față de partea de jos.

Aceste suferință o ajută să urce deasupra jumătății de nivel inferioare, deasupra AHP. Astfel, i se arată că trebuie să urce și mai sus și să treacă de jumătatea de sus a nivelului, GE. Asta înseamnă că depășește o jumătate de nivel prin suferință și cealaltă jumătate prin eforturi personale.

Astfel, o persoană urcă la nivelul următor, care este de fapt faza în care ne aflăm acum. Am trecut prin multe căutări, munci, eforturi și discuții, și totul s-a acumulat în noi într-o anumită măsură, adică până la jumătatea nivelului următor. Acum începem să muncim la cealaltă, adunându-ne în grupuri de câte zece, asta fiind etapa muncii noastre practice.

Nu avem nicio urgență sau dorință să facem așa, bineînțeles, și ne simțim derutați acum, dar asta este deja a doua jumătate a nivelului pe care trebuie să-l depășim prin puterile noastre proprii, prin munca noastră. În prima jumătate, doar ne-am pregătit pentru adevărata muncă, am încercat și am depus eforturi în timpul studiului, diseminării și îndatoririlor.

Acum, am ajuns totuși la o nouă stare în care și lumea joacă un rol important. Suntem obligați să începem munca practică în cadrul grupului, și să vorbim despre asta și să o asimilăm printre noi. Principala muncă în grup este să ne conectăm scânteile, care reprezintă dorința noastră pentru un singur scop, indiferent de orice altceva.

Trebuie să fim atenți la toate celelalte diferențe și contraste și să nu le lăsăm să ne întrerupă conexiunea. Lucrul important este că iubirea trebuie să îmbrace toate problemele numite ”păcate” și că iubirea care ne leagă împreună trebuie să țintească în totalitate spre a-L mulțumi pe Creator, ceea ce reprezintă scopul suprem asupra căruia cu toții cădem de acord dinainte.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 22.05.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

În lumea noastră, cuvinte ca „dăruire” și „iubire” sunt extrem de solicitate. Treptat, ele vor declanșa senzatii corecte, aspirații corecte și sentimentele esențiale în noi, dar la început ne derutează.

De fapt, iubirea este o împlinire internă reciprocă. Aceasta poate fi prezentată ca elemente ale unui puzzle care au forme opuse, dar atunci când sunt puse una lângă celălaltă se completează una pe alta și se potrivesc.

Cu alte cuvinte, dorințele unuia (prezentat ca un minus roșu) sunt împlinite cu acțiunile celuilalt (un plus negru), astfel încât ele se întepătrund  reciproc și formează o imagine comună.

Simțim distanțele dintre ele (de exemplu, stările de deficit, de lipsă) ca necaz (un mare minus). Și numai conținutul corespunzător de la celălalt îl poate umple.

Practic, existăm in natură deja pre-adaptaţi reciproc, dar suntem diferiţi numai în proeminențele și gropile noastre, iar acum avem nevoie să le potrivim reciproc. De aceea, „iubește-ţi aproapele ca pe tine însuți” este despre completarea dorințelor celuilalt. Pentru asta, trebuie să ne dăm seama și  să simţim exact ceea ce vrea celălalt.

Cum ne putem da seama de asta? Dacă vom lucra împreună în aceeași direcție și vom studia materialele unei singure metodologii, vom începe să înțelegem exact ceea ce fiecare dintre noi are nevoie. Apoi, nu mai avem nevoie nici măcar să realizăm ce forme există în ceilalți, începem să aspirăm la aceleași forme și restul de muncă se face prin Lumina care coboară la noi de sus. De aceea, ar trebui să luăm în considerare încă o componentă- Lumina care vine la noi, ne influențează și în cele din urmă completează legătura noastră. Metodologia spirituală face posibil să se potrivească și să se completeze posibilitățile unuia cu posibilitățile aproapelui său prin provocarea Luminii înconjurătoare.

Această completare reciprocă se numește dragoste sau dăruire reciprocă; este atunci când unul îşi deschide inima, iar celălalt i-o umple. Dorintele noastre comune sunt numite inimă.

În general vorbind, în natură totul este complet. Noi nu trebuie să ne schimbăm dorința, nici nu ar trebui să ne modificăm proprietatile noastre pozitive. Cu alte cuvinte, avem în mod natural o oportunitate de a dărui și șanse de a primi.

Singurul lucru de care avem nevoie este de a le potrivi în mod corect, atunci Lumina Înconjurătoare ne va ajuta. După ce ne conectăm, vom începe să demonstrăm o calitate reciprocă de primire și daruire, care, de fapt, este Creatorul. Așa cum se spune, îl facem pe Creator în afara noastră și din intențiile noastre. Astfel, vom crea un Kli, vas, un loc, o dorintă corectă, prin care aceasta calitate va fi dezvăluită.

Din Convenția de la St Petersburg12/07/13, Lecția 1

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Legea echivalenţei de formă este cea mai importantă lege a lumilor, inclusiv a „lumii noastre”. Această echivalenţă poate fi directă şi opusă, atrasă sau respinsă, adică se interacţionează şi se munceşte pe aceeaşi frecvenţă. Asta poate avea ca rezultat un anume puls, o interacţiune aparent negativă sau pozitivă, dar legea echivalenţei este cea mai importantă lege în creaţie! De aceea, dacă tindem la caracteristica spaţiului care ne înconjoară, la caracteristica Luminii, trezim influenţa ei asupra noastră.

Această influenţă se numeşte Lumina Reflectată sau Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), care ne înconjoară, implicit, şi pe noi. Dar în momentul în care ne mişcăm ca ea, potrivit naturii ei, începem să simţim imediat influenţa ei asupra noastră. Totuşi, acest „imediat” este condiţionat pentru că, înainte de toate, influenţa Luminii este adunată treptat în noi, abia apoi începem să o simţim.

Trebuie să ştim exact care sunt mijloacele pentru a ajunge la primul nivel de descoperire a Luminii, când se transformă din Lumină Înconjurătoare în Lumină Interioară (Ohr Pnimi). Toate acestea sunt explicate simplu, nu e nimic unic aici, nimic mai mult decât fizică simplă.

O persoană vrea să ştie unde este pentru că punctul ei din inimă o trage spre sursa lui. Sursa se află în lumea Ein Sof , dar nu ştie asta. Totuşi, există o legătură între punctul din inimă şi lumea Ein Sof.

Apoi, persoana intră într-un grup, care are un profesor, prieteni şi cărţi. Toate acestea se fac cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea creează mediul pentru o persoană; acesta este rolul ei şi acest lucru este sub controlul ei.

Toate condiţiile au fost create de la început şi o persoană nu trebuie să-şi facă griji pentru asta. Dar dacă depunem eforturi şi ne facem griji pentru construirea grupului, atunci aceste mijloace vor mări în cele din urmă influenţa Luminii Înconjurătoare şi ea atrage oameni. Dintr-o dată, aparent din întâmplare, vin mai mulţi oameni. Prin propria soartă, prin propria poveste, fiecare ştie cum se întâmplă asta.

Când i-am spus profesorului meu cum am dat de el, el mi-a explicat că nimic nu este întâmplător; punctul din inimă ajunge pur şi simplu la un stadiu în dezvoltarea lui. De-a lungul vieţii unui om, punctul îl trezeşte mereu, nu-l lasă să se odihnească, şi, treptat, îl devorează din interior. Omul suferă, este îngrijorat că viaţa lui este atât de nesigură, superficială şi lipsită de valoare. Uneori, suferă de depresie, alteori caută, chiar încearcă să-i imite pe alţii, dar nu merge…

Toţi suntem familiarizaţi cu asta şi ne-am jucat în viaţa asta. Restul a trăit ca şi cum totul ar fi real, dar pentru noi nu era niciun sens în asta. Şi totuşi am încercat să trăim. Astfel, treptat, „punctul din inimă” a crescut şi s-a dezvoltat în noi până când, în cele din urmă, a izbucnit şi a cerut realizare serioasă şi adevărată. Dintr-o dată, ne-am trezit cu nişte cărţi şi cu o persoană care ne explica totul, pe scurt, ne-am găsit cumva mediul. Este clar că este lucrul cel mai important, totuşi noi nu-i dăm vreo atenţie specială.

Partea importantă este că am găsit un profesor sau un site pe Internet sau altceva, dar nu vedem valoarea grupului pentru că acesta este deja stadiul următor al dezvoltării. Este o proprietate chiar diferită care nu există în noi: să fii într-un grup, într-un mediu, într-o comunitate, faţă de care trebuie să mă cobor şi să mă anulez. Trebuie să imit totul în funcţie de ei şi doar să-i servesc.

Totuşi, când ajungem în oricare alt mediu, când ne angajăm de exemplu, suntem foarte amabili cu toată lumea; în mod egoist vrem să facem parte din echipă şi vrem ca şi ei să se poarte frumos cu noi. Suntem amabili cu toată lumea şi aşteptăm în schimb acelaşi tratatment. Cu timpul, asta trece şi devenim ca toţi ceilalţi.

Cu noi, este diferit. Nu contează cum eşti şi cum te raportezi la ceilalţi, trebuie să începi să munceşti cu tine însuţi. Şi nu înţelegem sau, mai exact, nici măcar nu auzim ce trebuie să se întâmple într-un grup. Şi asta continuă mulţi ani. Deşi aceasta este o perioadă latentă, este foarte importantă.

E nevoie de o organizare foarte clară. Pentru că nu înţelegem ce facem, trebuie să fie câteva persoane în grup care să îndrume grupul, ele trebuie să reprezinte „poliţia” sau „paznicii”; trebuie să existe un sistem clar şi strict în legătură cu toate necesităţile, ca în armată. Şi apoi vom începe treptat să înţelegem.

Totuşi, pentru a atrage cantitatea maximă de Lumină, trebuie să îndeplinim simple acţiuni mecanice. În acest caz, este imposibil să ceri altceva de la cineva. La acest stadiu, suntem într-o stare în care trebuie să ne supunem. Mi se spune că astăzi este rândul meu să spăl vasele, atunci mă duc şi le spăl. Este rândul meu să fac altceva, fac ce e de făcut. Dacă nu, voi fi dat afară pentru că este imposibil să fiu convins altfel. Este imposibil să explici unei persoane că aşa ne conectăm şi ne apropiem de iubirea pentru celălalt şi, astfel, vom începe să simţim lumea superioară. Care este conexiunea cu lumea superioară? Totul este atât de departe de aceste cuvinte frumoase…

De aceea, în primul stadiu al dezvoltării sale, grupul are nevoie să păstreze cu încăpăţânare toate condiţiile care nu depind de noi dar care condiţionează parametrii fizici, pentru a atrage mai multă Lumină Înconjurătoare asupra noastră, mai exact asupra punctului din inimă, asupra acestui „făt” al forţei noastre spirituale care tinde spre avansare. Într-adevăr, acest făt aleargă înainte într-un mod egoist şi trebuie să atragem influenţa Luminii asupra lui.

Atunci vine următoarea perioadă, mai dificilă, când persoanele care intră într-un grup încep deja să simtă urcări şi căderi, tot felul de schimbări interioare, în acelaşi timp plăcute şi neplăcute. Trebuie să le explicăm pas cu pas de unde vine totul, de la influenţa aceleiaşi surse. Şi nu este doar un factor psihologic, să zicem că azi e deprimat şi mâine e fericit fără motiv. Aici începem să simţim clar expresia unori proprietăţi şi forţe noi care nu existau înainte.

Trebuie să le explicăm că Lumina Înconjurătoare ne influenţează prin intermediul a două linii. Influenţa ei în „linia dreaptă” ne ridică, ne dilată emoţiile şi înţelegerea. Lumina ne iluminează deja, deşi nu într-un mod evident, şi tot nu putem să o simţim sau să o definim, dar simţim ceva: se dilată limitele intelectului, emoţia şi conştiinţa.

Vedem o legătură mai mare între lucruri şi apoi, dintr-o dată, totul ne va fi clar în interiorul aceloraşi limite în care ne-am aflat şi înainte. Totul este ca şi acum ar fi iluminat de Lumină. Şi astfel, intrăm într-o altă stare unde, dimpotrivă, există detaşare, întuneric, confuzie, încât nu ştim unde ne aflăm, suntem tulburaţi.

Stările „liniei drepte” şi cele ale „liniei stângi” devin şi mai opuse. Când într-o stare de la polul drept te afli într-o aşa euforie încât ţi-e teamă că ai făcut ceva greşit, iar într-o stare de la cel stâng simţi întuneric, nimic nu este clar, nu există dorinţă pentru nimic, eşti gata să abandonezi totul, este numai confuzie în capul tău.

Cu toţii ştim asta din experienţă. Dar trebuie să fim atenţi la persoanele noi care trec prin asta. Trebuie să le ajutăm; trebuie să le uşurăm starea.

Îmi amintesc, prima dată când am fost într-o stare de euforie, l-am întrebat pe unul dintre cei mai vârstnici care studia cu Baal HaSulam „Ce este asta?”, el mi-a răspuns „Gata, încă două săptămâni! Aşteaptă o schimbare.” M-am relaxat şi am aşteptat. După două săptămâni, am primit o lovitură aşa de puternică încât cu greu m-am ridicat! Aşa am înţeles eu ce înseamnă „Gata”.

Cu asta m-au făcut să înţeleg că toate acestea sunt în regulă; asta era ceva normal. Stai la lecţie ca un prost, ca şi cum nu exişti şi pare că cineva face o glumă pe seama ta. Ei mi-au arătat că au înţeles starea mea şi că acelaşi lucru li se întâmplă şi lor, doar că la niveluri diferite. La ei, nu este atât de vizibil. Chiar acum, de exemplu, studenţii mei nu văd prin ce fel de stări trec eu. Mulţi dintre voi nu au văzut asta încă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu ea, noi deja trăim cu asta.

Dar trebuie să-i sprijinim pe cei noi. Trebuie să-i facem să înţeleagă că acesta este efectul normal al Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) care afectează punctul din inimă şi însăşi inima (dorinţa).

Atunci când influenţează punctul în inimă (linia dreaptă), atunci simţim o creştere a inspiraţie, un impuls; se trezeşte în noi o reacţie care atrage Lumina, suntem gata pentru cele mai nobile acţiuni posibile. Iar atunci când influenţează inimă însăşi, rezultatul este opus, apare o creştere a dorinţei egoiste în noi şi suntem traşi în jos.

În principiu, din ambele stări primim o creştere a Luminii şi o creştere a dorinţei opuse ei. Iar scopul nostru este să conturăm „linia mijlocie” pentru ca atât dorinţa egoistă şi aspiraţia altruist către dăruire, pentru revelaţie şi aşa mai departe, să se conecteze în noi.

Punctul central este condiţia de dorit în care noi ne controlăm pe noi înşine. Conectăm în noi linia dreaptă şi linia stângă prin eforturi emoţionale şi intelectuale. Unde se realizează asta? Numai în grup. Dacă omul încearcă să facă asta singur, nimic nu va ieşi din asta. Unde poate obţine dorinţa egoistă o caracteristică altruistă? Cum puteţi aspira la Lumină? Vedeţi, nu ştiţi cum să faceţi asta. Cum puteţi, folosindu-vă caracteristicile Luminii, să vă corectaţi egoul adiţional pe care îl primiţi?

Care este rezultatul? Trebuie să vă faceţi un Kli din dorinţa egoistă şi să o corectaţi în dăruire printr-un Masach (ecran) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Unde veţi realiza asta?

Toate acestea se pot realiza în grup şi numai în grup; numai în el puteţi să realizaţi caracteristica dăruirii cu care în mod clar vă veţi construi voi înşine împreună cu ei, cu aceia cu care vreţi să vă conectaţi. De aceea, Ohr Hozer trebuie să treacă prin grup şi să fie realizată în el.

Este dificil să îi explici cuiva cum se face asta, durează mulţi ani. Poate acum această perioadă este micşorată şi trece cu adevărat mai repede. Văd cum mulţi oameni încep să înţeleagă metoda mai rapid şi mai natural. Dar totuşi ne este foarte dificil. Este atât de contrar naturii noastre pentru că la fiecare etapă, pe fiecare parte, omului i se pare că parcurge din nou întregul drum.

Vedeţi, fiecare nivel este compus din zece Sefirot şi începe cu adevărat din starea numită „embrion”. Iar apoi urmează starea de alăptare (Yenika), starea mică (Katnut) şi apoi starea mare (Gadlut). Şi de fiecare dată trebuie să începem de la nimic. Asta este cu adevărat extraordinar, pentru că de fiecare dată te naşti la următorul nivel.

În lumea noastră, nu vedem, nu simţim aceste încarnări, dar la nivel spiritual trecem gradual prin aceste perioade de dezvoltare. Şi toate au loc numai în grup. În niciun alt loc, prin nicio altă cale, cu nimeni altcineva nu poţi verifica dacă faci asta corect sau nu, dacă obţii Lumina, dacă te transformi gradual într-un om (Adam) al lumii.

În măsura în care orice tip de motivaţie se trezeşte în tine, o realizezi în conexiunea cu grupul, te ajustezi şi te direcţionezi către grup, către conexiune cu el. Astă sunt eu. Mă direcţionez către grup, către o legătură cu el şi în final primesc o respingere de la el. Merg la un plus şi la sfârşit primesc un minus (respingere). Numim această respingere „înclinaţie rea”, adică ceea ce trebuie să corectăm.

Este nevoie de acţiune în avans: mai întâi intrarea mea într-un grup, apoi descoperirea înclinaţiei rele. Acesta este adevăratul meu ego. Tot ce este legat de lumea noastră nu se numeşte ego. Acestea sunt proprietăţile noastre animalice normale şi putem să ne raportăm la ele în tăcere. Această respingere, adaosul serios pe care încep să-l primesc, acesta este primul meu nivel egoist. Şi trebuie să încep să lucrez cu el.

Următorul stadiu (al treilea) este participarea mea într-un grup împotriva egoului meu. Şi când fac asta, când investesc cât de mult efort pot, încep să atrag Lumina Înconjurătoare (al patrulea stadiu) asupra mea. Aşa merge.

În măsura în care sunt inclus în grup, Lumina superioară vine la mine prin sufletul colectiv, prin întregul vid gol. Totul se face doar prin apropiere în interiorul grupului.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Pe de o parte, Creatorul este mereu primul care ne trezeşe şi orice urcare pe care o simţim este un răspuns inevitabil la iluminarea din partea Lui. Pe de altă parte, care este munca unei persoane?

Deşi o persoană ştie că „Nu există nimeni în afară de El”, trebuie să-şi amintească de principiul „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?”. Deşi Creatorul o trezeşte, atâta timp cât persoana se află în ascundere, trebuie să simtă că se trezeşte singură. Nu trebuie să se relaxeze şi să-L aştepte pe Creator să o trezească.

Acum, trebuie să acţionăm. Trebuie să organizez un mediu şi să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să nu adorm, ci să stau pe cât posibil treaz şi săritor pentru a culege atributele apropiate de dăruire şi iubire. Cu ajutorul mediului şi a altor mijloace, mă pregătesc astfel încât chiar dacă mă trezeşte Creatorul, eu voi simţi o urcare mai mare şi mai puternică.

Trezirea finală este că muncim împreună cu Creatorul, ca un cal şi călăreţul lui care s-au unit şi calul vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor călăreţului asemenea unui servitor credincios. Deci, în fiecare moment, trebuie să-mi amintesc că, fără îndoială, Creatorul mă va trezi, dar totul depinde, de fapt, de oportunităţile de care profit.

Nu cunoaştem şi nu vedem aceste oportunităţi. Poate că, după un timp, eforturile mele adunate vor stimula trezirea de sus; poate că sunt alte condiţii, ca stări spirituale speciale care ţin de „Sabbath”, de „începutul lunii”, de „începutul anului”, sau de alte sărbători care  sunt legate de munca „de zi” şi „de noapte”, etc. Trezirea specială de sus este ascunsă şi în ele, dar trebuie să fim mai pregătiţi pentru trezirea de jos şi, în mod constant, sensibili faţă de ea.

Dacă o persoană dezvoltă o sete, o nevoie de a nu uita niciun moment Providenţa de sus, descoperă că această Providenţă este permanentă şi îşi are originea în Creator  care este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. O persoană descoperă adevărul: imaginea lumii întregi pe care forţa superioară o desenează pentru această persoană, imagine care include persoana şi mediul ei şi că totul este făcut pentru a creşte sensibilitatea unei persoane faţă de această imagine. Creatorul, singura forţă, are un singur scop, acela că o persoană trebuie să simtă mereu că Creatorul este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. Aşa că o persoană trebuie să-şi corecteze vasele de percepţie şi asta este ceea ce contează.

Este scris:”Caută-L pe Creator acolo unde este”. O persoană crede că trezirea şi schimbările vin de la Creator, aducându-i în mod constant stări schimbătoare. Dar când ajung la starea Hafetz Hesed, descopăr că nu există schimbări din partea Creatorului. În spatele a tot ce îmi este trimis, ce simt la un moment dat – ascunderile şi revelaţiile la diferite nivele, confuziile şi chiar detaşare de Creator şi apoi conştiinţa recâştigată, ceea ce înseamnă să fii conştient de Providenţa de sus – în spatele acestui „decor”, descopăr că nu există detaşări şi că niciodată Creatorul nu-Şi slăbeşte legăturile cu noi. Dimpotrivă, El trezeşte în mine dorinţe şi atribute mai puternice şi mai corupte, opuse Lui, astfel încât, prin acest contrast, între Lumină şi întuneric, Îl descopăr mai clar pe Creator, bun şi binevoitor, şi descopăr că nu este nimeni în afară de El.

Deci, prin diferite mijloace, trebuie să întărim pregătirea interioară a unei persoane pentru percepţia corectă. Nu există o credinţă oarbă sau o natură mecanică care joacă un joc întâmplător cu noi. Indiferent de ce dorinţe şi gânduri se trezesc în noi şi ne vin în minte de nicăieri, totul vine de la forţa superioară. Noi trebuie să facem un singur lucru şi acela este să ne întărim prin toate mijloacele şi să răspundem corect la tot ce se întâmplă.

Dintre toate lucrurile care se petrec în mintea şi inima mea, în interiorul meu, şi în lume (din moment ce este un singur sistem), vreau să descopăr un singur lucru – că totul este manevrat de un singur „motor”. Gândurile şi dorinţele care se trezesc în mine şi gândurile despre gândurile şi dorinţele provocate de dorinţe, toate îşi au originea într-o singură sursă care acţionează pentru ca eu să mă conectez cu ea şi să mă detaşez de ea din când în când şi, astfel, se va stabili o conexiune stabilă, multistratificată şi cu mai multe faţete. Astfel, ne este clar şi Îl căutăm pe Creator, „căutându-L pe Creator acolo unde este” şi descoperind că El este chiar foarte aproape, în interiorul nostru.

Înseamnă cu nu există gânduri nepotrivite şi nici dorinţe inferioare, ci că totul urmăreşte să ajute o persoană să înţeleagă că nimic nu o separă de Creator; Creatorul este cu ea, şi întreaga lume, mineralul, vegetalul, animalul şi umanul sunt elemente care construiesc conexiunea.

Din Lecţia Zilnică de Cabala, 07.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Cabaliştii care au ajuns la o înţelegere interioară a lumii au descris întreaga creaţie ca fiind multidimensională, compusă din mai multe „lumi”: de fapt, despre asta încep să vorbească astăzi atât fizicienii cât şi psihologii.

Lumea „multidimensională” este compusă din cercuri concentrice pe care le analizăm din interiorul lumii noastre care se află în mijlocul punctului lor central.

Marele cabalist, Ari, scrie că după ce totul s-a contractat, o rază de lumină a fost trasă şi au fost create toate lumile, de sus până la lumea noastră, care este ultima dintre toate şi se află în interiorul vidului gol care s-a căscat. Doar un canal strâmt de Lumină trece din lumea Infinităţii (simbolul  ∞) în lumea noastră.

Potrivit astronomiei, dezvoltarea noastră a început din punctul ei central prin forţa unei exploziei, prin care toată materia a fost creată. Potrivit înţelepciunii Cabala, materia a fost creată ca rezultat al unei contracţii care a avut loc înainte de explozie.

Lumea noastră este în totalitate opusă faţă de tot ceea ce există în afara ei. Şi de aceea nu simţim tot ceea ce se află în afara ei. Pe lângă asta, noi simţim ceea ce percepem cu ajutorul celor 5 simţuri şi, pornind de aici, descriem pentru noi înşine imaginea lumii. Asta avem.

Întreaga creaţie a fost formată printr-o contracţie puternică de sus în jos. Adică, toate cercurile au fost contractate treptat până când zona contracţiei s-a spart într-o multitudine de părţi sub influenţa Luminii. De aceea, în interiorul materiei (dorinţa de a primi), caracteristicile Luminii au apărut, doar că într-o formă opusă.

Dacă proprietatea Luminii este de a dărui, de a umple, de a iubi, de a conecta, de a îmbogăţi, de a crea, adică de a face totul pentru a fi benefic, bun şi veşnic, atunci când intră şi sparge materie, o divide într-o mulţime de părţi şi produce în acest loc caracteristici care sunt opusul ei, caracteristicile de primire, egoism, constrângere, ură şi respingere; astea se află în interiorul emoţiilor noastre negative, deşi le folosim pentru că au devenit natura noastră şi astfel suntem construiţi.

Tot ceea ce ne separă (aşa-numitul „Faraon”) este reprezentat de caracteristicile negative ale Luminii, opusul ei. Şi de la ele putem învăţa, putem să ni le explicăm invers tot timpul şi putem să vedem ce se întâmplă.

De aceea, munca noastră se face prin „credinţă deasupra raţiunii”, ceea ce înseamnă cu dăruire deasupra primirii, cu dorinţă pentru legătură, conexiune şi iubire, ridicându-ne peste noi înşine, deasupra naturii. Astfel, este posibil să mergem mai departe.

Noi singuri putem să facem doar eforturi mărunte şi, în plus, cei care sunt gata pentru asta sunt numai oamenii care au un „punct în inimă”, începutul proprietăţii de dăruire.

În principiu, această scânteie există în oricine; doar că este descoperită treptat, începând cu oamenii care sunt mai subtili şi apoi de oamenii obişnuiţi. În acelaşi timp, cu cât o persoană este mai comună, cu atât potenţialul ei este mai mare. Tocmai pentru că este dificil pentru un astfel de om să se corecteze, intensitatea descoperirii înălţimii lui spirituale va fi şi ea mai mare. De aceea, cei care vor fi corectaţi după noi vor adăuga Lumină imensă la percepţia noastră.

Să spunem că, per total, ajungem la nivelul Nefesh şi apoi, când acesta trece la ei, ei ajung la nivelele Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Fiecare generaţie ajunge la un anumit nivel şi următoarea generaţie care o înlocuieşte ajunge la înălţimi mai mari. Ne dezvoltăm într-un mod identic.

Dezvoltarea noastră este treptată. Cei în care s-a trezit punctul din inimă sunt înclinaţi să caute sensul vieţii. Ei nu sunt influenţaţi de nicio religie, ceea ce-i interesează este dobândirea, adică o umplere reală cu cunoaştere, emoţie şi capacitatea de „a lua” întreaga lume, de a o descoperi complet, de a o simţi în interiorul lor, şi într-un mod real, tangibil, să se simtă pe ei înşişi în interiorul ei. Punctul din inimă îi împinge către asta.

Dar punctul din inimă singur nu este de ajuns pentru asta, este nevoie de ajutorul reciproc al celorlalte părţi sparte al dorinţelor colective sau de cel puţin o parte dintre ele. Astfel, se adună grupul.

Mai mult, nu noi adunăm grupul. Se adună ca şi cum este creat din întâmplare. Ideea este că, în jurul nostru, există o Lumină mai înaltă care umple vidul care a fost format (îl numim vid gol pentru că noi nu simţim de fapt Lumina) şi acţionează asupra noastră în măsura în care ne dorim proprietatea ei.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→