Pentru a atinge scopul avem nevoie de mijloace, adică de efort. Cu cât ne străduim mai mult și cu cât efortul nostru este mai concentrat, mai clar și mai orientat către scopul final, cu atât atragem mai puternic Lumina care Corectează, aceea care ne face să avansăm.

Ca atare, fiecare moment al vieții ne este dat pentru a căuta și a clarifica acel lucru, cel mai eficient, pe care ar trebui să îl fac și care mă ajută să atrag Lumina care Corectează, așa după cum se spune: “Eu am creat înclinația rea, Eu am creat Tora ca pe un condiment pentru ea, căci Lumina din ea corectează,” ceea ce înseamnă că tu vei corecta înclinația către rău și o vei transforma într-o înclinație către bine. În această înclinație către bine, ca într-un vas bun, vei primi senzația vieții spirituale.

Aceasta este formula corecției. Deci, efortul nostru constă din a încerca să descoperim cele mai eficiente mijloace, la fiecare moment dat.

O persoană plutește, de obicei, o dată cu curentul vieții, crezând că avansează în acest fel. Dar plutirea pasivă îi permite acestuia să avanseze la nivelul ”neanimat”. Să presupunem că el se află într-un grup, studiind și luând parte la diferite evenimente și toate acestea devin o rutină pentru el. El se găsește sub influența câmpului general de forțe care îi împinge înainte, ca pe un curent general, pe toți aceia care doresc să atingă scopul final, dar această situație este numită „sfânt neanimat”, și, nici în acest caz, nu există o avansare personală. Avansarea personală depinde de efortul personal, zilnic, pentru a ne îndemna și a adăuga aromă și iuțeală acestui fel de mâncare, de unul singur: sare, piper și alte condimente.

El trebuie să înțeleagă că nu are de ales, și că este posibil să fie îndemnat doar de aceste situații pe muchie de cuțit, în care este aruncat, fără milă, arătându-i-se cât de diferit și depărtat de spiritualitate este de fapt. Dacă persoanei nu îi este teamă de creșterea apetitului pentru aceste condimente, nu prea plăcute, el este îmboldit și poate, deja, să îndeplinească anumite acțiuni independente și nu doar să plutească în curentul general al societății sale. Deci, noi trebuie, în mod constant, să ne dăm silința, așa cum se spune, ”Ai muncit și ai găsit – crede” ceea ce înseamnă că, după aceea se petrece faptul, iar Creatorul este revelat unei persoane. Dar aceasta doar dacă o persoană se silește mai mult decât rutina zilnică. Aceasta este problema noastră, căci este foarte greu să spargi rutina. Noi suntem obișnuiți cu programul nostru zilnic, cu aceleași ore și aceeași împlinire pe care o primim conform unui program obișnuit, depunând același efort; ”obișnuința devine a doua natură”.

Am depus eforturi timp de mai mulți ani și mi se pare că mă aflu, mereu, pe calea cea bună. Astfel încât mă simt mai puțin satisfăcut și încep să mă plâng: Ce mi se întâmplă, de ce nu obțin nici un rezultat? Nu observ că am plutit în curentul general. În ceea ce privește nivelul spiritual, este acela al unui corp neanimat, un corp mort care nu se mișcă. Aceasta deoarece nu m-am străduit eu însumi. Spiritualitatea este revelată unei persoane în funcție de efortul personal, de pregătirea propriului vas, a dorinței sale. Desigur, mă mișc totuși și avansez puțin, deoarece iau parte la anumite activități, dar, lucrul important este acela că, dincolo de rutina zilnică și curentul general, ar trebui să existe clarificarea mea personală, prin care o persoană își trezește constant, apetitul său intern, prin condimente iuți și întrebări neplăcute.

El trebuie, în mod constant, să se controleze și să se impulsioneze încercând să grăbească timpul și trebuie să depună eforturi serioase pentru a îndeplini vorbele: ”Ai muncit și ai găsit, crede!”
Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 6/15/12, Shamati 117

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Noi trebuie sa ajungem la o inaltime unde putem trece peste egoismul nostru fara ca el sa ne deranjeze. Ne ridicam peste el si devenim complet liberi. Si atunci omul devine nelimitat.

Dar acum egoismul meu ma deranjeaza, este „ajutorul contra”, caci el ma ajuta sa descopar lipsuri noi, probleme, tot felul de defecte din mine. Ma impinge la lucru si la actiune, trezeste in mine tot felul de senzatii, schimbari de situatii. Daca toate astea nu erau, atunci situatia noastra era complet ireversibila. De aceea s-a spus „cu cat mai mare este omul cu atat dorintele lui (egoismul) sunt mai mari” .

Dar in inaintarea lui, omul nu dezvolta dorinta de a primi mai mare ci in aceeasi dorinta el descopera din ce in ce mai multe detalii, ia seama la lucruri mici si fine care il mira mult. Asta se numeste dorinta mai mare de a primi.

Atingerea egoismul înseamnă a deveni mai pretentios si ripsit de rabdare la cele mai mici lucruri, pe care nici măcar nu le-am bagat In seama. Si acest lucru ma stimuleaza pentru a  efectua reparatii noi, mai fine si in cele din urma ma aduce sa efectuez o munca foarte precisa impotriva naturii mele egoiste

Creatorul a creat dorinta de a primi, ceva  străin de El şi de noi. Dar acest lucru ne permite să simtim o noţiune: separarea noastră de Creator ca „ceva din nimic” ( Yesh meen ). Nu este nimic în afară de aceasta, în dorinta de a primi. Aceasta include doar această calitate, şi nu un gram de orice alta dorinţă. Creatorul a creat doar acest singur lucru, care a apărut „ceva din nimic”, fiind cu totul alt ceva.

Din acest punct diferit incepe sa se dezvolte dorinta de a primi, ca si cum s-ar deschide o spirala. Tot ce este in aceasta dorinta, care iese din „ceva din nimic”(yesh meen) se dezvolta din Creator, doar in forma opusa, ca o „anti lume”.

Creatorul a creat in afara frontierelor sale un punct care exista din nimic si a intrat in el. Se pare ca exista Creator si creat ce stau fata in fata. Si creatul se foloseste de tot ce are din acest „nimic”, ca sa se autoformeze in aceeasi stare ca si Creatorul. Caci de fapt , tot restul in afara de acest punct „ceva din nimic”, este Creatorul. Si „ceva din nimic” este punctul opus (de cotitura) in mintea si in sentimentele noastre, pe care noi trebuie sa-l reparam tot timpul.

Din prima parte a lectiei zilnice de cabala 6/14/12, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Care sunt lipsurile individuale si cele generale?

Raspuns: Deficienta individului nu exista in lumea spirituala pentru ca nu este vorba despre dorintele corporale obisnuite. In dorintele spirituale, persoana are doar un punct in inima, pe care nu l-a remarcat.

O deficienta generala este abilitatea de a se detasa si de a se conecta la general. Asta inseamna ca persoana intelege si simte deja din studiu, din faptul ca este o parte a grupului, si din deiseminare ca lumea spirituala este revelata doar in deficienta.

Un deficit de ansamblu inseamna ca este conectat, cel putin minim, si ii este permis sa perceapa anumite discernaminte spirituale. Pana atunci, nimeni nu vede nimic, la fel cum pe inserat la apus totul devine neclar.

Se spunem ca seara este momentul in care nu poti recunoaste fata prietenului tau de la o anumita distanta (patru Amot) pentru ca totul devine neclar. Insa, daca imi recunosc prietenul, nu este inca seara.

Seara simbolizeaza faptul ca pot vedea ceva dar nu inteleg exact ce este. Astfel, noi treptat incepem sa ajungem sa intelegem ca, in locul revelatiei, exista anumite discernaminte in care putem recunoaste, la fel cum recunoastem fata prietenului de la distanta de patru Amot, adica in cele patru faze minime ale dorintei de a primi.

Pentru a face asta, trebuie sa ma conectez cu dorinta unor prieteni astfel incat sa existe o conexiune intre noi, si apoi voi putea sa discern binele de rau, lumina de intuneric. Trebui sa clarific ce inseamna primirea si daruirea pentru mine si pentru ceilalti, sau pentru toti impreuna, intre noi.

In conexiunea dintre noi, eu incep deja sa vad aceste dicernaminte: ce inseamna „pentru a primi” si ce inseamna „ a darui”. In acest loc, construit in mine, in deficienta prin incorporarea celorlalti, inteleg deja intr-o anumita masura ce inseaman a primi si a darui. Aceasta este o intelegere minimala, initiala, insa deja vad diferenta dintre ele.

O deficienta este formata in mine, un vas al perceptiei prin care vad lumea spirituala, sa simt si sa vad dscernamintele. Astfel, introspectia mea spirituala se deschide si este diferita de perspectiva exterioara pe care o am acum, in care ne imaginam ca vedem totul.
Din partea a 4 a Lectiei Zilnice de Cabala 13/06/2012, “Arvut (Garantia Reciproca)”

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

La inceputul cartii „Prefata cartii Zohar” , Baal Hasulam pune cinci intrebari:

1.Care este esenta noastra ?

2.Care este rolul nostru in lungul lant al realitatii, unde noi santem o mica zala ?

3.Daca ne simtim stricati si decazuti, oare Creatorul care ne-a creat nu trebuia sa construiasca numai perfectiune ?

4.Cum a putut Creatorul sa dea creaturilor lui asemenea chinuri ?

5.Cum se poate ca din eternitate, care nu are inceput si sfarsit, sa iasa creaturi nocive, lipsite de valoare, stricate ?

Multi s-au gandit si au scris despre aceste lucruri de-a lungul generatiilor, de atunci de cand omenirea se cunoaste. Si iata ca si in generatia noastra raman aceleasi intrebari. Nu am ajuns la o intelegere si deocamdata intrebarile sunt esentiale, intrebari despre esenta vietii noastre. Pentru ce traim? Care este sensul vietii? Care este motivul pentru care traim? Prin ce proces trecem in viata? Oare noi putem sau nu alege? La ce tinta trebuie sa ajungem? Oare natura este oarba sau lucreaza dupa un anumit program? Oare se poate sau nu schimba acest program ?

In afara de acestea, sunt si intrebari care sant legate de cartile sfinte. Daca creatorul este bun si ne vrea binele si a creat totul doar pentru a da binele, atunci unde este acest bine? Oare este in cealalta lume? Dar cine a vazut si cunoaste cealalta lume?

In afara de etapa (rangul) „hai” (viu=animal) in care noi trebuie sa ne aprovizionam cu „ohel nefes”(mancare spirituala) – toate aceste intrebari cuprind toata realitatea .

Intrebare: Putini oameni pun aceste intrebari …

Raspuns: Asta pentru ca oamenii nu stiu sa intrebe si sa gandeasca la ce este mai important, asta fiind o alta problema. Dar in subconstient aceste subiecte, fara indoiala, ii deranjeaza in special in timpurile noastre.

Si in definitiv, oare in toata istoria nu a fost un om care sa nu se fi intrebat :

De ce sufar eu ?

Si intre timp de ce te miri:

Suferi pentru ca ti-e rau

Dar de ce ti-e rau ?

Si de ce trebuie sa-ti fie bine? Tu crezi ca „bine” este o situatie normala si ce este mai putin decat bine anormal? De unde vine asta? Tu crezi ca Creatorul e bun, crezi in El ? De unde stii ca e bun si iti vrea binele? Atunci pe ce te bazezi, te miri ca-ti este rau? Poate „rau” este situatia normala a lumii.

In acest fel, orice intrebare pe care o pune omul, peste cele de zi cu zi, precis ca se afla acolo, poate intr-o forma ascunsa –  hai sa incercam sa le deschidem un pic.

1. Bineinteles ca omul nu intreaba care e esenta vietii, dar intreaba altfel: Cine sunt eu? Pentru ce si de ce? Copiii intreaba asta si dupa aia uita. Dar intrebarile raman. Care este rolul nostru? Unde ne duce procesul de dezvoltare al istoriei? Oare avem un scop?  Evolutia este oarba sau are un anume plan?

2. Noi descoperim ca toate particelele din natura sunt legate strans unele de altele, nu intr-o forma spontana ci intr-o forma inteleapta si intelepciunea asta ne este superioara. Noi suntem in definitiv produsul Naturii si cu greu intelegem o particica aproape egala cu zero din tot intregul.

Si din aceasta cauza omul isi pune intrebari: oare exista un proces stabil legat de intelepciunea adanca a Naturii care se pare ca duce spre o anumita tinta, atunci cine sunt eu si ce sunt eu? Incotro merg? In ce parte trebuie sa merg? De unde s-a creat viata mea, de pe o alta planeta? Si acolo de unde s-au creat ei? Sunt unii care sunt ingrijorati ca peste cateva miliarde de ani soarele o sa se stinga, sau ca vreo planeta o sa se ciocneasca cu Pamantul. „Chiar daca nu o sa mi se intample mie, dar ce o sa se intample cu umanitatea ?” Nu trebuie sa razi de asemenea griji.

3. Noi suntem foarte marginiti si cu toate astea vrem sa stim totul. Pe de alta parte, cand ne uitam la noi ne simtim stricati si lipsiti de valoare. Si este adevarat, facand comparatie cu maretia Naturii, cu puterea ei, frumusetea si perfectiunea, splendidele peisaje care inca nu au fost stricate de oameni, cu universul si stelele de deasupra noastra. Priveste minunatia universului, intra in interiorul atomilor, in costructia ADN-ului si o sa te miri de ce se intampla acolo. Noi suntem niste mici si increzuti prosti.Tot ceea ce ne preocupa si tot ce cunoastem este doar o mica firmitura din intreaga Natura.

De aceea, cand ne uitam la toate, vedem o imensa intelepciune si totul este legat reciproc. Este o minune cum toate partile din natura se sustin una pe alta, iar doar noi ducem la distrugerea lor si nici macar nu intelegem ca prin asta ne omoram. Caci, cu toata  mandria noastra, Natura ne hraneste – nimic nu se produce din aer. Mancarea, apa, hainele, tot ceea ce primim este de la Natura si raspundem bunului din partea Naturei cu distrugerea din partea noastra-si asta dovedeste prostia noastra.

De aceea se vede ca totul in lumea noastra e perfect doar noi suntem stricati. Cum se poate ca din toate formele din Natura noi santem cei mai stricati? Noi nu doar distrugem lumea ci ne distrugem viitor apropiat si nu vrem sa ne gandim la asta. Chiar daca omul stie ca maine o sa moara, el nu se opreste, nu se abține, merge inainte spre autodistrugerea de neinlaturat.

Natura guverneaza total deasupra lucrurilor, plantelor si animalelor, dar de ce atunci noua ne-a lasat libera alegere? De ce noi ne folosim de aceasta libertate ca sa ne stricam si mai mult? In loc sa ne folosim de independenta pentru bine, sa ne transformam in „Adam” (om) in tot intelesul cuvantului, sa fim buni si sa actionam pentru binele altora, eu din contra distrg tot ce se poate  Pentru ce imi trebuie aceasta libertate ?

4. De ce suferim, daca Natura intreaga (perfecta) ne-a pregatit un minunat  obiectiv pentru noi ?

5. Si, in sfarsit, cum Creatorul cel etern si intreg poate face o creatie lipsita de valoare, nociva,care se nasc din durere, traiesc in chinuri si pareri de rau si mor in agonie? Toata viata omul fuge dupa placeri, pe care nici o data nu le ajunge din urma, caci atunci cand atinge o placere imediat se intreaba din ce o sa se incante in urmatoarea clipa – noi niciodata nu vom avea deplin o placere si chiar daca ceva mic ne-a placut, nimic nu este etern, dupa fiecare umplere vine golul si noi tot timpul alergam dupa miraj……..

In acest fel , intrebarile pe care le pune Baal HaSulam, pe acest nivel sau pe altul , ingrijoreaza pe oricine si noi o sa trebuiasca sa gasim raspunsuri.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala 6/14/12, Introdcuere la Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Totul se intampla in dorinta de a primi, singura fiinta creata. Si ea e controlata de Lumina care o educa si invata prin tot ceea ce se intampla cu aceasta dorinta. Procesul incepe din a patra faza a Luminii Directe din care vedem ca in plus fata de sentimentul fiintei create ca a fost creata, dorinta incepe sa simta pe Creator. Eventual, (in faza a patra- Behina Dalet) fiinta creata incepe sa simta ca cineva a creat-o si incepe sa-L simta, ceea ce inseamna ca mai exista altceva pe langa dorinta insasi si implinire/umplere.

Noi nu simtim asta in vietile noastre, cat inca ne simtim pe noi insine ca in faza intai, la inceputul creatiei : eu am o viata si sunt viu. Noi nu simtim ca primim aceasta viata de la cineva si de aceea nu ne dezvoltam deasupra primului nivel, nivelul neanimatului.

Nivelul vegetativ deja simte ca viata sa este determinata de dorinta cuiva, de vreun plan care-l conduce spre un anumit scop. Asta inseamna ca simte ca exista o ratiune care conduce la un proces care duce la un scop. Astfel ambele atitudini se dezvolta in el: fata de conditia sa si fata de cel care confera aceasta conditie.

Fiinta creata poate simti bine sau rau si in acelasi timp poate simti ca acest bine sau rau vine de la cineva. In consecinta, ea dezvolta o atitudine fata de acest „cineva”.

In mod instinctiv, ea iubeste pe cel care ii produce placere si nu-l place pe cel care o face sa sufere.

Dar datorita faptului ca trece prin multe stari, fiinta creata incepe treptat sa accepte discernamintele mentale alaturi de impresiile emotionale. Discernamintele mentale se formeaza in fiinta creata multumita clarificarii proceselor, conexiunii dintre cauza si consecinta (efect) si comparand cele doua.  E ca si cum ar incepe sa puna imbine piesele unui puzzle sau Lego  alaturand diferite piese, diferite stari, comparandu-le si facand legatura dintre ele si diferite motive si rezultate.

Dupa multe stari placute si neplacute simtite si realizand ca ele au legatura intre ele, intelege ca e imposibil sa judeci sau sa reactionezi doar pe baza simtamintelor emotionale initiale deoarece nu exista un astfel de program in daruire. Exista o anumita formula care leaga cauza de consecinta si asa noi putem fi in multe etape neplacute dar care sunt utile si care eventual ne aduc sentimente/trairi mai bune.

Astfel, abilitatea de a gandi incepe sa se dezvolte in noi si apare procesul de gandire. Impreuna cu dorintele, mecanismul mintii incepe sa prinda forma, permitand astfel unei persoane sa se raporteze la procesul prin care trecem , independent de ceea ce simte. Putem deja sa ne detasam de sentimentele noastre si sa verificam aceste sentimente folosindu-ne mintea si raportandu-ne la ele obiectiv, ca din afara. In acest fel incepem sa ne clarificam starile.

Ca rezultat, apare in fiinta creata atributul de Bina, intelegerea ca s-a desprins de prima faza , care este pura simtire. Persoana incepe sa se inalte cu ajutorul mintii deasupra sentimentelor/simtirilor sale, ca un „om destept care vede viitorul”.

Din partea intai a Lectiei zilnice de Cabala 12.06.12, Shamati #21.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Faza a 2a, Bina este caracterizata prin intelegerea ei. De aceea, o persoana care tinde spre ea in dezvoltarea sa incepe sa sa se raporteze diferit la ceea ce simte. Chiar si cand simte ca este in intuneric, cand se simte rau in impietrirea inimii, este ca si cum ar fi in ceata sau intr-un nor intunecat, dar in acelasi timp incepe sa capete puteri cu  scopul de a se detasa de sentimentele sale si de a le clarifica independent.

Asta ii permite sa fie de acord cu ceea ce Creatorul face cu el si sa justifice actiunile Creatorului, din moment ce Creatorul vrea sa inalte o persoana deasupra sentimentelor sale si sa-l lase sa le vada  fara implicare, din afara. Asta , pentru ca el e intr-o situatie dificila acum, simte durere, si o va putea clarifica prin „minte deasupra propriilor sentimente”. Dupa aceea el poate accepta starea sa duala bucuros, odata ce pe baza atitudinii sale duale el poate construi o noua stare, care este mai sus decat anterioara si mai sus decat dorinta sa.

Astfel, o persoana ajunge in faza a doua (Behina Bet) in loc de prima faza (Behina Aleph). Se inalta spre nivelul vegetativ si incepe sa se miste independent, nu doar simte binele si raul ce se petrec ca o piatra neinsufletita  care nu poate reactiona de loc, ci incepe sa determine starea in care e prin el insusi.

El justifica actiunile care-l ajuta sa avanseze si stabileste o relatie cu Creatorul, si determina tratamentul Creatorului ca :”bun si binevoitor” in fiecare stare, inclusiv starile in care noi simtim bine sau rau in perceptia noastra egoista. Acum el este in contact cu Creatorul deasupra tuturor acestor stari.

Dar, eu vreau sa dezvolt in continuare si sa ating o semenea stare incat sa ma restrictionez pe mine insami deasupra intunericului. Asta inseamna ca eu ma contopesc cu procesul in care ma pune Lumina,  prin care ma invata sa fiu in mod constant in contact cu ea, cu planurile ei, deasupra a tot ce e bine sau rau. Atunci ader la El deasupra sentimentelor mele.

din prima parte a Lectiei Zilnice de Cabala 12.06.12, Shamati#21

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum lucrez cu grupul, în scopul de a clarifica în mod corect tot ceea ce se întâmplă cu mine?

Răspuns: În primul rând, încearcă să te conectezi cu prietenii. Lasă clarificările acum, nu ai instrumentele potrivite pentru a clarifica lucrurile. În primul rând trebuie să dobândeşti mijloacele, un vas spiritual cu care poţi clarifica ceea ce se întâmplă. Pentru moment, atitudinea ta faţa de viaţă este distorsionată.

Astăzi trebuie să construieşti un nou vas în grup, deoarece clarificarea şi, de fapt, totul, depinde de relaţia reciprocă pe care o persoană o are cu mediul înconjurător.

Întrebare: Noi încercăm să o facem în ateliere de lucru. Cum putem clarifica în mod corect întrebările pe care ni le prezinţi?

Răspuns: Trebuie să doriţi să vă conectaţi pe baza întrebărilor mele.Întrebarea în sine nu este aşa de importantă, ca de asemenea, tot ceea ce se spuneţi în discuţii. Cuvintele sunt necesare, astfel incât să ne ridicăm deasupra lor şi permanent să ne gândim cum să se conectăm cu prietenii. Indiferent de ce prostii poate spune prietenul, mă ridic deasupra acestui lucru, dorind să mă conectez cu el. Trebuie să văd prietenii ca fiind cei mai mari ai generaţiei noastre, şi pe de altă parte, să le dăruiesc partea mea din dăruirea generală.

Munca are loc pe două niveluri: jos- ura şi asprimea, iar sus- iubirea şi puritatea. Dacă aceste două lucruri există, este deja un anumit tip de vas. Dacă atingi un astfel de decalaj mare între asprime şi puritate, atunci Lumina, Creatorul, este dezvăluit.

Până atunci, lucrezi in mod constant  în ateliere, în conexiuni şi în studiere, în scopul de a atinge acest decalaj, care pentru noi este scopul numit „Muntele Sinai”.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Cabala, 6/08/12, „Esenţa Înţelepciunii Cabalei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Se spune în Tora că, la poalele Muntelui Sinai, Creatorul a spus poporului lui Israel: „şi acum, dacă mă veţi asculta, şi veţi păstra legământul Meu, veţi fi poporul unic dintre toate popoarele.” Este o conditie aici: „Vă voi da Tora, ceea ce înseamnă metoda de corecţie, dacă veţi înţelege că trebuie să împliniţi formula corecţiei, planul corecţiei.”

Creatorul dăruişte totul, instrucţiunile şi împlinirea lor, dar trebuie să ştii unde eşti îndreptat. Aici un anumit angajament este necesar din partea celui mai mic, care se verifică: Este de acord cu asta? Şi dacă nu a atins nivelul de acord încă, atunci exilul din Egipt poate reapărea şi în cele din urmă ne vom găsi din nou la poalele Muntelui Sinai, confruntându-ne cu aceeaşi condiţie.

Acordul din partea celui mai mic simbolizează nevoia de clarificare- el trebuie să afle că doreşte cu adevărat acest lucru şi nimic altceva. Chiar dacă nu i s-ar fi dat o condiţie aşa de strictă, el ar fi acceptat-o incă, cu inima şi sufletul său, cerând acest lucru şi dorindu-l. Condiţia i-a fost dată pentru a-l ajuta să clarifice ceea ce de fapt trebuie să facă.

Deci, de ce o persoană nu ajunge la adunarea de la Muntele Sinai, cu o cerere clara: „Vreau să fiu corectat! Te rog, dă-mi Tora şi o voi păstra, în scopul de a-Ţi aduce mulţumire … „ideea este că o persoană ajunge la acest lucru ca urmare a separării. Ea are o deficienţă, dar nu poate clarifica lucrurile independent, aşa că Lumina trebuie să acţioneze prima. Prin Lumina care este descoperită, o persoană simte întunericul- punctul ei din inimă se ridică la Muntele Sinai şi, în acelaşi timp, la poalele muntelui ea construieşte „viţelul de aur.” Într-adevăr, cum pot toate celelalte dorinţe ale sale să accepte să se ridice la acelaşi nivel, în care ea este gata să lucreze în daruire, făcând munca preoţilor?

O persoană trebuie să descopere domeniul muncii sale viitoare, toată grosimea „muntelui” de sus în jos. Prin urmare, ea se confruntă cu această condiţie. Ea poate refuza şi „muri”, ceea ce înseamnă a sta în dorinta de a primi, a se întoarce în Egipt. Poporul lui Israel a cerut acest lucru lui Moise, mai mult decât o dată în timpul călătoriei în deşert. Ego-ul în mod constant solicită să ne întoarcem în Egipt, deoarece Egiptul este descris ca un pământ fertil, abundent. Totul a fost din abundenţă acolo, deci care a fost problema?

Egiptul umple dorinţele egoiste la maxim. Ei nu aveau nimic care să le lipsească acolo, cu excepţia unui singur lucru: în măsura în care eşti dezvoltat, simti întunericul şi suferinţele, şi intri în cei „şapte ani de foamete”, dar este foame spirituală, o sete spirituală, când nu este nimic care să revigoreze sufletul tău, ci numai stomacul. Dorinta de a primi este plină, dar pentru dorinta de a dărui este exil şi moarte.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 11/06/12, „Arvut (Garanţia reciprocă)”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum iţi imaginezi că este starea ideală a grupurilor? La ce avem nevoie să ajungem?

Raspuns: Durerile creşterii vor continua. Nu există nicio modalitate de a evita acest lucru până când grupurile nu dobândesc temelia lor spirituală.

Odată ce va exista o fundaţie pentru fiecare grup, o „perna spirituală” pe care o vor percepe în forma sa constantă, înţelegând şi simţind scheletul lor spiritual, cele zece Sefirot ale lor, care sunt baza lor, şi in interiorul lor vor percepe starea superioară,lumea superioară, guvernarea şi adaptarea, atunci va fi posibil să spunem că ele există în mod independent, înţeleg că nu există dezechilibre, şi împreună participă la o conexiune comună, un sistem comun.

Altfel, ce fel de sistem comun este acesta? Toată lumea se înţelege numai pe sine în conformitate cu egoismul său. De aceea  aceste dureri de crestere vor dispărea numai după ce vom ajunge la nivelul spiritual, şi sper că acest lucru se va întâmpla foarte curând. .

Din „Întrebări despre workshop+uri” 25/5/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să munceşti deasupra raţiunii?

Răspuns: Munca deasupra raţiunii înseamnă daruire. Adica, vreau să iau forma unui dăruitor, asemănător Creatorului, să devin o persoana iubitoare, să părăsesc ego-ul meu şi să mă folosesc de mine pentru binele aproapelui meu, să mă unesc cu alţii, pentru a ieşi din mine însumi. Aceasta înseamnă că eu apreciez dăruirea mai mult decât propriile mele calităţi de primire.

În primul rând, vreau să mă eliberez de puterea dorinţelor mele egoiste şi să mă ridic deasupra ei. Aceasta înseamnă a scăpa de „robia egipteană” şi a dobândi calitatea Bina mai presus de Malchut. Când devin liber şi mă ridic deasupra ego-ului meu, care nu se mai poate apuca de picioarele mele şi să mă tragă înapoi, atunci chiar pot începe să lucrez cu această dorinţă din cadrul acestuia.

Etapele embrionului (Ibur) şi hrănirii (Yenika) sunt o creştere mai presus de dorinţa mea de a mă bucura, dar etapa de maturitate este munca în această dorinţă. Munca la dorinta de a mă bucura este în frică, în dăruirea în scopul de a dărui (Hafetz Hesed), în proprietăţile lui Bina, devenind inclus în Creator, stând în umbra Sa, ca un copil care se agata de mama lui şi pe deplin se încredinţează ei şi, astfel, primeşte puterea de a se ridica deasupra ego-ului său.

Apoi, atunci când copilul creşte, el poate intra în contact cu egoismul său şi poate începe să lucreze cu el. Aceasta se numeşte o întoarcere la dragoste.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 4/6/12 Scrieri de Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→