De la un capat la altul al scurtei noastre vieti, lumea trece prin mari schimbari. oamenii sunt complet confuzi, pamantul pare sa treaca prin cotituri mai repede decat putem noi intelege. Ar fi posibil ca noi sa fi pierdut calea si de aceea  nu stim spre ce ne indreptam? Sau, din contra, examinam situatia in care suntem ca pe un punct de cotitura ce ne conduce spre o noua cale prin care ajungem la un nou nivel?

Cu siguranta este o perioada de incertitudine in tranzitia de la un nivel la altul, de la o stare la alta, cand ne gasim intre 2 nivele, intre starile stabile, in confuzie totala. Umanitatea se simte foarte confuza aceste zile.

Sunt timpuri foarte speciale pentru ca traim intr-o noua lume. Asta nu e viata pe care am fost obisnuiti sa o conducem in timp, nu avansam direct asa cum faceam de la o generatie la alta. Brusc, acum este o mare schimbare in relatiile dintre oameni, in atitudinea noastra fata de familie, fata de viata, fata de locul unde traim, fata de natiunea noastra. Totul se schimba complet. Mai mult, nu realizam asta pe moment si credem ca inca traim in trecut, dar s-a terminat!

Cand incepem sa privim spre calea pe care am pierdut-o, noi descoperim o noua dorinta speciala, ce ne cere sa gasim sursa vietii, sa descoperim pentru ce traim si de ce ne schimbam. Daca exista un plan pentru viata noastra, un scop si daca este posibil sa-l descoperim in avans. Este posibil sa inaintam spre acest scop in mod obisnuit asa cum am trait din vremuri pe aceasta planeta, fara sa banuim unde ne conduce avansarea noastra? Instinctiv noi facem anumite schimbari si intreaga revolutie si parasim acea cale!

Niciunul dintre noi nu stie ce s-a intamplat. Mai mult, au fost multi filozofi si  clarvazatori, niciunul dintre ei nu a putut prezice si explica ce se intampla.

Dar azi, chiar avem nevoie de asta. Nu mai putem continua sa traim asa cum eram obisnuiti sa o facem. Traim intr-un haos total. Simtim ca trebuie sa descoperim secretul vietii, planul sau, si in ce directie ne dezvoltam, pentru ca fara asta ne pirdem bazele noastre. In trecut noi ne dezvoltam mereu in cadrul familiei, mosteninds totul de la parintii nostrii  si traind cu scopul de a ne intemeia familiile noastre si sa trssnferam apoi totul spre fii nostrii.   Asa a decurs viata  de la o generatie la alta, in multe familii in jurul meu si impreuna am avansat toti de-a lungul unui drum pavat familiar. Dar azi nu mai stim nimic.

Mai mult, multi oameni de stiinta ne atrag atentia in mod deschis ca situatia noastra este foarte periculoasa pentru ca ne distrugem planeta si nu este speranta pentru viitor de cand am  consumat toate resursele minerale si energetice. Lumea tehnocrata pe care am construit-o in ultimii 50 de ani este rezultatul actiunilor distructive fara sens. Noi pur si simplu ne sinucidem luand din natura ceea ce putem  si ardem totul ca si cum nu ar exista un maine.. Cu toate ca inca traim, este o viata fara speranta si fara perspectiva unui viitor mai bun. Si ce e si mai mult, suntem asa de orbi incat asta nici nu ne ingrijoreaza.

In generatia noastra noi descoperim o stare foarte speciala si o intrebare foarte speciala referitor la sensul vietii care este evocat in noi si chiar arde in noi. Sunt oameni care nu se pot relaxa si care incep sa caute incercand prin diferite metode de tip NEW-Age dintre care unele cu origine de misticism. Dar printre acesti oameni sunt si dintre cei care pun intrebari mai serioase despre sensul vietii si care vor sa ajunga la o solutie reala, stiintifica. Ei nu cred in nimic si nu se pot increde in vorbele si povestile spuse de altii, ci vor sa descopere procesul prin care trec prin ei insisi.

Pe de o parte, ei vor sa inteleaga trecutul, spre ce final ne-am indreptat noi pe aceasta cale, nu de la inceputul vietii pe pamant, ci de la creatia universului ? Si nu doar sa descopere ce ne-a adus pe noi in punctul in care suntem azi, ci sa stie cum sa mergem de azi in colo: Ce urmeaza sa se intample conform planului naturii de azi inainte? Exista un asemenea plan si este posibil sa-l descoperim si merita sa-l descoperim? Totul depinde de cat il putem influenta noi. Voi fi eu in stare sa ma directionez, sa-mi aliniez tinta corect?  Aceasta este o intrebare importanta la care va trebui sa raspundem.

din Conventia di Brazilia 04.05.12, lectia 1.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Astăzi, descoperim că toate problemele se află în egoul nostru. Evident, dacă îl schimbăm, îl modernizăm, ne vom ridica la următorul nivel.

În esenţă, asta este calea pe care a luat-o întodeauna dezvoltarea umană: Îniţial, fiecare nouă fază pare ceva minunat, luminos, convenabil şi progresiv. Fiecare schimbare a formaţiunilor sociale promite o viaţă nouă, minunată. Iar apoi, după ce ne obişnuim cu încă o formaţiune, trăind în ea o vreme, descoperim că nu este aşa de minunată. Dezvoltarea ulterioară revelează senzaţii, fapte şi stări negative. Şi, cu toate că noi continuăm să avansăm, toate aceste lucruri negative continuă să se acumuleze pentru ca, într-un anumit moment, să nu mai putem suporta.

Apoi, dorind orice altă opţiune, apar revoluţiile, războaie sau reuşim să ajungem la o înţelegere şi obţinem mari schimbări la această bifurcaţie, adică în punctul de spargere. Astfel suntem transformaţi, ajungând la noi valori şi la o nouă filozofie de viaţă şi începem să ne dezvoltăm la următoarea fază.

Evident, astăzi ne aflăm  înaintea unei asemenea tranziţii. Starea anterioară a devenit una negativă şi vedem problema ei, egoul nostru, care ne demolează toate fundaţiile. Niciun element al vieţii anterioare nu mai lucrează. Iar asta ne cere în mod clar ca natura noastră să se schimbe.

Aici se află unicitatea noi noastre stări. De fapt, înainte nu am schimbat niciodată natura umană. De fiecare dată am comutat la un nou nivel al dezvoltării, la fel ca trepetele de viteză pentru accelerare. Dar acum, ajunşi la cea de a cincea treaptă de viteză şi mergând cu viteză maximă, motorul a început deodată să o ia razna. Şi nu mai putem continua cu acest motor.

Astfel, trebuie să schimbăm paradigma, valorile, scopul, combustibilul, motorul însuşi. Asta face specială situaţia noastră curentă şi noua perioadă în care intrăm.

Trebuie să schimbăm natura umană, acest motor egoist care ne-a împins întotdeauna să ne dezvoltăm, să consumăm, să simţim, să înţelegem şi să descoperim ceva nou. Astăzi, nu mai lucrează, nu ne mai poate conduce înainte. Şi din această cauză trebuie să schimbăm natura forţei dezvoltării.

Din discuţie asupra unei vieţi noi din 28.03.2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Grupul există pentru a-l revela pe Creator, forţa care ne dăruie şi ne operează. Aderând la El, ne ridicăm deasupra existenţei corporale şi simţim viaţa eternă. Corpurile îşi schimbă forma de la o generaţie la alta, dar noi reglăm conexiunea cu sufletul şi existăm în el unificaţi pentru totdeauna.

Putem obţine asta numai prin conexiune şi unitate. Cu toate că nu este în puterea noastră se ne unim, Lumina superioară, Creatorul, fiind singurul care ne uneşte, cu ajutorul grupului putem descoperi nevoia, necesitatea pentru asta. Avem nevoie de o dorinţă mare, o nevoie mare, pentru ca Lumina să ne unească. Deci, sub ce circumstanţe vrem asta? O vrem în starea de separare.

De aceea negativul este revealt în grup: conflicte, separaţii şi contradicţii între prieteni. Trebuie să fim gata, trebuie să cunoaştem că toate aceste lucruri sunt revelate astfel încât noi să ne reglăm conexiunea dintre noi şi să ne unim deasupra lor.

În final, se desprinde următoarea imagine: jos este egoul care separă prietenii, iar noi ne conectăm deasupra lui prin iubirea reciprocă (Amor). În acelaşi timp, nimeni nu deranjează pe alţii. Chiar dacă nu mă înţeleg cu prietenul, chiar dacă există conflicte din diferite motive, totul se întâmplă la nivelul egoului uman care ne separă. Deasupra vom construi conexiunea iubirii.

Egoul creşte constant, iar noi trebuie să facem eforturi mai mari pentru a ne conecta deasupra lui, deasupra geloziei, urii, pasiunii, mândriei şi dominaţiei. Îmi îmbrăţişez prietenul intern, în ciuda a tot ceea ce simt împotriva lui.

Principalul lucru este acela că iubirea nu anulează egoul, astfel încât ambele cresc mai puternic în rezistenţa lor. Egoul este Malchut (M) şi iubirea este Keter (K). Nu ştim dinainte ce tensiune, ce gol se află între ele (Δ), dar în final (℧) trebuie să alcătuiască primii zece Sefirot întregi. Apoi primesc vasul în care voi simţii lumea spirituală, Creatorul, Lumina.

Asta se va întâmpla numai dacă Keter creşte deja în mine, ceea ce înseamnă că dorinţa de a iubi prietenii deasupra marii urii este suficientă pentru a crea primii zece Sefirot.

Toate problemele din relaţiile noastre trebuie să fie examinate ca îndemnuri care ne împing înainte. Fiecare „proastă funcţionare” indică faptul că merităm intensificarea iubirii şi a conexiunii dintre noi. Dacă o persoană nu face asta, dacă nu ştie de instrumentul care îi permite să construiască conexiunea deasupra repulsiei, egoul său nu mai creşte şi trăieşte o viaţă normală. Numai de la noi, egoul în creştere ne cere în mod constant să fim în conexiune reciprocă.

Am muncit foarte bine la conexiune în timpul congresului. Am simţit ce înseamnă să fim împreună în căldura conexiunii reciproce. Mai târziu vom simţii cum dorinţele noastre devin mai slabe, cum tensiunea se diminuează şi cum indiferenţa le ia locul. Astfel, egoul nostru creşte, punând „întrebări logice”: „De ce am nevoie de toate astea? Am sărbătorit suficient..”

Este un sentiment perfect natural pentru om şi acesta nu simte că este jucat de sus şi că egoul său este crescut în mod intenţionat prin apariţia rejecţiei, indiferenţei şi oboselii. Totul se face intenţionat, astfel încât omul să depăşească obstacolele. Încercaţi să nu uitaţi asta, faceţi-vă un semn, încercaţi să vedeţi cum singura forţă care există Sus vă minte şi vă induce în confuzie, astfel încât să începeţi să înţelegeţi deasupra dispoziţiei voastre, „în ce direcţie bate vântul”, şi veţi ajunge la El.

Respingându-ne, această forţă vrea ca noi să îl vrem pe El. Este la fel cum o femeie curtează un bărbat şi pare că stă la distanţă de el, respingându-l, numai că să îi aprindă dorinţa. Înţelepciunea Cabala numeşte asta un „dans”. Ne apropiem şi apoi de îndepărtăm, din nou şi din nou, până când dorinţă creşte puternic astfel încât devine zece Sefirot întregi. Apoi Creatorul ni se va revela şi noi vom adera la El printr-o adevărată conexiune.

Din lecţia 5 de la  congresul din Brazilia 5/06/12

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Creatorul ne dă totul: El ne furnizează traducători, săli de studiu, centre de studiu, etc. De ce nu ne acordă El corectarea?

Răspuns: Creatorul ne dă totul, dar El nu poate face ca creaţia să ajungă la El şi să devină similar cu El.

Ce înseamnă faptul că Creatorul ne acordă adunări şi ne furnizează pământ? De ce a creat El congresele noastre şi ţările în care trăim? De ce avem nevoie de ele? Am fi putut sta în Lumea Infinitului şi asta era tot. De ce a trebuit să coborâm cinci lumi până la acest tărâm? Pentru a simţii probleme şi a exerimenta stările prin care trecem? Cine are nevoie de ele? Dacă întrebi pe oricine în lume, vei vedea că nimeni nu le vrea.

Creatorul a făcut un singur lucru – un punct! – nimic mai mult. Lumina a intrat în punct şi a început să interacţioneze cu el. Ele constituie două lucruri opuse: plus şi minus, o putere microscopică a Luminii (dăruire) şi o mică forţă a primrii, contrare. Aceste două forţe continuă să evolueze în mod constant.

Creatorul nu a făcut nimic altceva decât asta. Creatorul este ceva intermediar, extern, care se numeşte Atzmuto (Prin El însuşi). Pentru a obţine proprietăţile lui Atzmuto şi a fi capabili să Îl percepem, trebuie să combinăm ambele proprietăţi împreună, astfel încât să devină egale, similare una alteia; proprietatea primirii trebuie să devină identică cu cea a dăruirii. În alte cuvinte, proprietatea primirii ar trebui să înveţe să dăruie aşa cum o face puterea dăruirii.

Atunci când devenim egali cu proprietatea dăruirii (Lumina), începem să ne balansăm între două forţe, experimentând forţa numită Atzmuto, care a creat şi Lumina şi dorinţa. Lumina provine direct din Atzmuto şi este de fapt proprietatea Lui numită „ceva din ceva”, în timp ce dorinţa egoistă reprezintă „ceva din nimic”. Totuşi, ambele provin de la Creator.

De aceea, de îndată ce obţine similaritatea între dorinţă şi Lumină, făcându-le paralele una cu alta, începem să simţim o a treia forţă.

În Cabala, această noţiune este exprimată de ideea de trei linii. Linia stângă vine de la puterea dorinţei (egoismul); linia dreaptă semnifică puterea Luminii (dăruirea), în timp ce linia de mijloc este a a treia forţă care apare din comparaţie dintre primele două.

Atunci când primim o parte care aparţine dorinţei şi în acelaşi timp luămn altă parte de la Lumină, le comparăm în noi înşine într-un fel în care devin echilibrate şi egale, în acest fel îl revelăm pe Creator, folosind linia de mijloc.

Vorbm de legi fizice aici; nu există nimic altceva în afară de ele. La fel este şi în ştiinţă; folosim metoda comparaţiei pentru a găsi un al treilea parametru, valoarea iniţială. Cum altfel îl putem defini?

Pentru a îl cunoaşte, trebuie să demonstrăm cel puţin două dintre proprietăţile noastre opuse, astfel încât comparându-le, o altă persoană poate recunoaşte şi înţeleg cine suntem. Numai din contrastele diferitelor calităţi este posibil să înţelegem, măsurăm şi cântărim ceva.

Din acest motiv ne-a dat Creatorul posibilitatea de a exista între „plus şi minus.” Primind de la el şi comparând ceea ce primim, îl obţinem pe El. Asta se aplică în toate domeniile vieţii noastre. În tehnologie, determinăm sursa energiei cunoscând cine este consumatorul. Fără egoism sau Lumina care curge prin egoul nostru, nu putem realiza sau simţii cu cine avem de a face.

După ce Creatorul a generat un punct negru care este opus Luminii, două calităţi (plus şi minus) continuă să evolueze pe cont propriu. Nu mai se petrece nimic altceva. Actul creaţiei s-a oprit în acel moment; mai departe, vedem că avansarea se întâmplă singură şi provine din două lucruri opuse. Nu există nicio interferenţă din partea Lui, de la Atzmuto.

Natura noastră evolueză în mod constant. Asta înseamnă că noi putem pronunţa: „Creatorul nu există!” Vedem că tot ce ne înconjoară se supune unor anumite norme; viaţa este definită de legi rigide care există în mod universal.

Totuşi, dacă ne străduim să îl găsim pe El (să obţinem nivelul superior), trebuie să începem să egalăm. Cum? Numai poziţionându-ne între „plus” şi „minus”. Cum ne punem în asemenea condiţii? Numai dacă asociem „minusul” nostru cu egoul nostru şi reuşim să conectăm „plusul” cu grupul.

Prin „egoul nostru” nu înţelegem dorinţa de a petrece, bea, mânca, distra sau a avea mult timp liber. Nu. Înţelegem rezistenţa noastră la a deveni conectaţi cu membrii din grupul nostru. Acesta este singurul factor care face diferenţa. Dacă continuăm să încercăm să ne unim cu prietenii noştri în afara egoului nostru, vom găsi până la urma un asemenea dipol, o asemenea putere a câmpului magnetic încât vom fi în stare să îl revelăm pe Creator în el. La acest nivel de contopire cu grupul, apare proprietatea Atzmuto.

Vorbesc aici de condiţii fizice şi legi elementare. Nu le putem igonora. Problema este că trebuie să ne situăm în interiorul acestei scheme. Vom încerca!

Din lecţia 1 de la Congresul din Vilnius 3/23/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Să spunem că există zeci de grupuri de învăţamant integral într-un anumit cartier. Cum pot fuziona mai târziu într-un tot unitar?

Răspuns: Astazi, având o mass-media asa de puternica şi modalităţi pentru oameni de a se conecta, pur şi simplu avem nevoie sa inventam o multime de jocuri, modalitati ca oamenii să fie inclusi reciproc, cum ar fi emisiuni de televiziune sau atracţii distractive cum ar fi jocuri panel, atunci când diferite grupuri se întâlnesc şi interacţionează unele cu altele. Ele încep să ne arate metode de ne schimba unul pe altul, modul în care o persoană se poziţionează pentru a avea efect asupra altora într-un mod specific.

Mai târziu, grupurile devin, în general, difuze. Ele nu stau pentru totdeauna statice ca unele organizaţiile inghetate, comunitati, orase, locuinţe, sau uniuni ale varstei mijlocii. Ele n-o fac. În final, aceasta va fi o societate în care mulţi oameni, sau chiar toata lumea (mă refer la viitor), vor înţelege cum pot face orice situaţie sa lucreze pentru ei şi să fie pentru binele altora, în acelaşi timp.

După ce au înţeles acest lucru, vor vedea clar cum sa interacţioneze şi sa comunice unii cu altii. Cu alte cuvinte, în orice moment în care interacţionează, va fi pentru a se ajuta pe ei înşişi şi pe alţii sa aiba cea mai buna interconectare integrala. Ei vor lucra la a fi integrati cu altii în fiecare clipă, şi, astfel, vor simţi întotdeauna o anumită unitate, pe care deja o vor simti si percepe ca şi starea lor si a lumii complet diferită.

Ei se vor simti mai presus de lumea noastră în această unitate, ca si cum ar pluti într-un concentrat uman complet diferit unde există legi diferite de comportament, aşa-numitele „legi de comutare,” legi de unitate şi de integrare. Prin sprijinirea reciproca în acest sens şi ridicarea constanta deasupra egoismul nostru, incep sa perceapa un alt tip de realitate.

Când o persoană este înconjurata mereu de oameni care sunt de acord să joace acest tip de joc, atunci acest joc se transformă treptat într-un tip complet nou de comunicare, şi apoi percepţia unui spaţiu diferit apare unde, în loc de a primi de la alţii, daruim altora. Lucram într-o direcţie care este opusă direcţiei noastre actuale.

Această nouă direcţie ne permite sa devenim liberi de limitarile noastre. În loc de a vizualiza fiecare stare ca o stare care mă obligă şi îmi oferă posibilitatea de a lua din afară, dimpotrivă, le privesc ca stari ce imi ofera posibilitatea de a ieşi din mine însumi, de a deveni mai liber şi de a nu mai fi limitat şi inchis in mine insumi.

Mai mult decât atât, toată lumea mă susţine în acest sens. În final, voi ajunge la o stare confortabilă, fără restricţii. Nu mă obliga faţă de nimic. Dimpotrivă, îmi dă posibilitatea să ma simt liber.

Mă refer la relaţiile dintre oameni care încă nu se văd nicăieri astăzi, dar dacă vom învăţa oamenii despre aceste tipuri de relaţii, apoi, în final, ei vor aspira la aceasta stare. Odată ce există mulţi oameni de acest gen, ei isi vor depăşi rezistenţa egoista şi vor comunica unul cu altul mai presus de egoismul lor, într-un nou mod. Vor percepe o realitate mai inalta în asta. Este nevoie sa-i aducem la acest lucru.

Dintr-o „Discutie despre dezvoltarea integrala ” 27/02/12

Filed under: Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

„Iosif” vine de la punctul din interiorul omului ca poate creşte numai dacă este poziţionat în regatul Faraonului (dorinţa egoistă). Această mică scânteie de Lumină este numită „o lumânare subţire (Ner Dakik). Această „lumânare subţire” se poziţionează deliberat înăuntrul egoului, deoarece creşte în ego şi se transformă apoi în dăruire. Astfel, Iosif a mers în Egipt, a crescut (s-a extins) acolo (adică fraţii lui i s-au alăturat). El reprezintă o scânteie care se dezvoltă numai înăuntrul egoismului uman.

Egoismul este construit într-un fel care poate aprecia  numai ceva care este „lucrativ” (benefic). Egoismul identifică „profit” numai în împlinire, ceea ce se numeşte „munca femeii”, opus biruirii împlinirii, care este „munca bărbatului”. De aceea se spune că Faraonul a ordonat ca fiecare băiat evreu să fie omorât şi a lăsat fetele în viaţă.

Dăm naşterii la „fii”, iar apoi îi omorâm pentru că nu avem nicio idee de cum să muncim cu intenţia de dragul dăruirii. Apoi, ei se renasc, prin încercările noastre de a dărui cel puţin la nivel minim, dar egoul nostru omoară din nou acele eforturi. Intelectul nostru recunoasşte că trebuie să dăruim şi chiar reuşim să generăm o asemenea intenţie, dar apoi o anulăm din nou cu egoul nostru.

Munca noastră constă în a recunoşte prin dorinţele noastre că se întâmplă să dăm naştere la „fii” iar apoi îi distrugem din nou. Suntem îngroziţi de ceea ce am făcut şi de faptul că nu ne-a mai rămăs nimic altceva. După ce trecem prin această tortură şi, realizând că suntem incapabili să facem ceva în legătură cu asta, pas cu pas, obţinem o nouă dorinţă: un nou Reshimo care este numit „Moise”.

Moise începe să crească în şi să se dezvolte în casa Faraonului. Se pare că vine din partea Faraonului. Faraonul îl dezvoltă şi îl ridică, îl învaţă, îi dă putere. După 40 de ani petrecuţi în palatul Faraonului,Moise a primit totul cu excepţia faptului că nu a fost expus la cunoaşterea Creatorului.

Moise continuă să crească în dorinţele lui, care au trecut prin corecţie şi simte că în ciuda tuturor eforturilor lui, nu poate să le convertească în dăruire. În acest moment, dorinţele lui obţin gradual „punctul lui Moise”, adică scânteia care la început a fost ascunsă, până la a fi total indefinită. Totuşi, scânteia continuă să crească. Din cauza ei vrem să dăm naştere „fiilor” noştri, adică intenţiei de a dărui. Credem că suntem în stare să dăm şi, din nou şi din nou „omorâm” eforturile noastre.

Omul continuă să îşi extermine „fiii”, până când, cu un imens regret, începe să realizeze că toate încercările de a dărui nu duc nicăieri. Dăm naştere la un „fiu” (intenţiei de a dărui), care de fapt este următorul nostru nivel care ne direcţionează către „ieşirea” din Egipt. Acest pas este un rezultat al efortului nostru în munca în grup; apare din faptele noastre. Într-un anumit moment, obţinem cu adevărat o dorinţă de a dărui, dar mai târziu ne răcim şi acţionăm încă odată în mod egoist. Asta înseamnă faptul că Faraonul „înghite” copiii noştri nenăscuţi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/9/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să înţelegem că există doar două stări în viaţa noastră, în realitate noastră: starea de întuneric, o umbră, sau starea de Lumină, conexiune, revelaţia celui bun şi binevoitor. Nu există nimic între. Dacă, auzind asta, omul începe să îşi clarifice constant stările prin care trece, dacă este o umbră sau revelaţia Creatorului, va avansa prin linia de mijloc.

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 8: „Care este diferenţa dintre Umbra Keduşa şi Umbra Sitra Achra”:” în loc de asta, toate schimbările au loc în primitori. Trebuie să observăm două discernăminte în această umbră…”

Primul este atunci când omul se poate încă uni cu prietenii, depăşindu-şi gândurile de separare şi „ceaţa” simţurilor. Poate depăşi încă întunericul şi ascunderea; înţelege încă că a pierdut scopul, calea către Creator.

Dar, în general, nimeni nu îşi face auto-critica, „De ce mă simt aşa? De unde vin aceste sentimente?” Nu sunt propriul meu psiholog, mă simt pur şi simplu bine sau rău, ca un copil. Nu calculez cine îmi trimite aceste gânduri şi sentimente. Mă „împotmolesc” în ele şi mă scufund în corpul meu, ca un copil mic.

Totuşi, omul trebuie să se cunoască şi să se examineze: „Ce a dus la apariţia sentimentelor şi gândurilor mele? Cum mă pot ridica deasupra lor, desupra stării curente? Cum pot să ies din această mlaştină, trăgându-mă de păr?” Omul se uită întotdeauna la el din afară, „Da, mă aflu adânc în dorinţa mea egoistă. Da, mă controlează. Adevărat, nu îmi permite să mă conectez, nu mă lasă să mă trezesc la lecţii, mă forţează să mă deconectez, îmi face viaţa zilnică cu tot ce se întâmplă să mi se pară mai importantă. Dar văd că sunt în această stare şi că este opusă faţă de scop.”

Cum pot înţelege şi cum pot recunoaşte asta? Când sunt încă conectat cu ceva extern, cu grupul. Aici se află momentul adevărului, mă pot verifica dacă sunt cu adevărat conectat cu grupul sau nu. Dacă nu aş conectat, m-aş simţii numai eu însumi: Mă simt rău, nu vreau nimic, etc. Mai mult, nici măcar nu vreau să calculez asta şi mă las purtat de val fără niciun gând sau dorinţă specială.

Dar dacă am fost conectat cu grupul, dacă am avut o alianţă cu prietenii, conform căreia ei trebuie să mă ajute chiar dacă cad şi mă întorc în altă direcţie, conexiunea interioară este ţinută, îmi va păsa de cum mă văd ei şi nu voi uita în totalitate de angajamentul meu. Mă vor sprijini şi eu voi putea să mă văd din afară şi să îmi clarific sentimentele.

Astfel, mă voi împărţi în două: eu însumi şi atitudinea faţă de grup. Numai atunci, ţinând de conexiunea cu prietenii, voi putea să mă verific şi să clarific, iar prin asta să încep urcarea care urmează căderii. Altfel, nu am nicio şansă; cad pur şi simpul şi plec. Deci omul poate depăşii primul tip de umbră, justificându-şi starea curentă şi înţelegând că aceasta i-a fost trimisă de Creator. Apoi îl poate chema pe Creator în ajutor.

De ce ne întoarcem la El? Nu pentru a ne simţii mai bine, pentru că atunci aş cere anularea înclinţiei mele rele, pe care El a creat-o, adăugând-i Tora ca mirodenie. Deci ar trebui să cer mirodenia, astfel încât puterea iubirii şi dăruirii, puterea conexiunii, va veni de Sus şi îmi va permite să avansez către cealaltă linie.

„Când cineva are abilitatea să depăşească întunericul şi ascunderea pe care le simte, justificându-l pe Creator şi rugându-se Creatoului pentru ca acesta să îi deschidă ochii şi să vadă toată ascunderea pe care o simte şi vine de la Creator”.

Atunci când o persoană este lăsată fără ajutor şi nu vede nicio ieşire, când îl blesteamă pe Creator, prietenii şi viaţa, se uită totuşi la ea din afară şi vede deodată o şană de a ieşi, poate să ceara ca Creatorul să o salveze. De ce? Pentru că nu acceptă starea în care providenţa Creatorului pare rea şi nu îl poate justifica. Omul se simte rău pentru că gândeşte rău faţă de bine, fiind opus faţă de El. Dacă viaţa pare rea, este un semn că sunt în opoziţie faţă de Creator.

Trebuie să ne construim un Masach (ecran) şi Lumină Reflectată, deasupra tuturor situaţiilor rele. Chiar în cele mai rele situaţii, trebuie să îl văd pe Creator ca sursa a lor, ca Lumina care este plină de abundenţa infinită, dar că există ceva spart în mine şi întoarce asta într-o senzaţie rea, într-o umbră, în întuneric, deoarece atributele mele sunt opuse faţă de bine, opuse faţă de atributul dăruirii şi iubirii.

Astfel avasăm de fiecare dată când clarificăm lucurile în mod corect. Principalul lucru este de a descoperii constat acest punct, „ce simţim? Cine îmi trimite acest sentiment? De ce experimentez acest sentiment?” Acesta este întregul principiu al muncii noastre şi asta împarte umanitatea în 1% şi 99%.

Din  Lecţie din Brazilia 5/03/12, Shamati nr8

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Să presupunem că avem un grup de studiu integral, care are nevoie de o anumită ghidare, să i se spune cu ce se va ocupa, prin ce proces va trece. Cu ce trebuie să începem?

Răspuns: Pentru membrii noi trebuie să existe discuţii despre lume, despre noul trend, despre evoluţia bazată pe ego, etc. Mai întâi trebuie să pregătim o bază teoretică serioasă a perspectivei practice asupra istoriei umanităţii, a societăţii şi asupra noastră însăşi. O persoană este adusă, gradual, la întrebarea „ce urmează?” Să presupunem că am explorat lumea modernă, dezvoltarea noastră, dezvoltarea omului şi a întregii naturii şi unde ne duce asta. Nu vedem nici măcar lipsa liberului nostru arbitru, dinamica dezboltării noastre şi colapsul egoului ca motor, ca sursă a vieţii şi avansării noastre. Am ajuns la o criză, ce urmează?

În continuare, desigur, se regăsesc scopuri diferite în natură. Suntem acum la o intersecţie unde trebuie să ne schimbăm total atitudinea faţă de lume, pentru că egoul prin care am crescut anterior a încetat brusc să mai lucreze.

Deci, încotro ne îndreaptă? Ne îndreaptă către negarea lui. Vedem asta în toate problemele, în depresii, droguri, terorism şi chiar în criza din familie şi societate. Principalul lucru care ne doare cel mai tare este criza economică, pentru că noi, ca animale, avem nevoie să ne hrănim şi să ne furnizăm nevoile de bază. Aici ne găsim într-o stare în care nu vom mai fi în stare să ne furnizăm nevoiele de bază, mai ales în lumea pe care am creat-o în jurul nostru, o lume care este o imensă junglă urbană, în care trebuie cu toţi să facem ceva pentru a primi ceea ce avem nevoie.

Este foarte simplu să distrugi o astfel de lume. Este aşa de sensibilă şi de dispusă la neadaptării încât în ea se află milioane de oamenii fără hrană, apă şi energie sau alte resurse. Nici măcar nu ne putem imagina cât de delicată este lumea pe care am creat-o, iar dacă ceva merge greşit, chiar şi un pic, se va prăbuşi ca o casă din cărţi. Totul se va prăbuşi şi atunci ce se va întâmpla cu noi?

Ca rezultat al dezvoltării am ajuns în acestă stare foarte instabilă. Vă puteţi imagina oraşe cu populaţie de 20 milionae de oameni, dar chiar şi în oraşe cu populaţie de 2 milione, ce se va întâmpla cu aceşti oameni dacă vor rămâne fără hrană, electricitate, apă sau canalizare?! Este sfârşitul!

Există o nevoie pentru cooperare reciprocă între ţării, pe care nu o putem rezolva. Nicio ţară nu îşi mai poate furniza singura tot ce are nevoie. Astfel, vedem că lumea este cu adevărat fragilă şi nesigură. Le arătăm oamenilor toate aceste lucruri, explicându-le trendul general şi de ce natura şi egoul ne-au adus în acest punc, pentru a ne ridica deasupra egoului, pentru că în starea de acum suntem incapabili să ne adaptăm naturii integrale. Cum putem fi conectaţi reciproc cu ea, adică să fim incluşi în această integralitate, în sfera ei, în armonie, cu egoul nostru?
De aceea avem nevoie de ghidare, prin care putem arată oamenilor că există o altă cale de dezvoltare. Atunci când ne schimbăm psihologic, noi şi lumea, vom vedea lumea nu din perspectiva egoistă ci dintr-una altruistă, integrală. Vom fi capabili să formăm o societate total diferită, car va fi în armonie cu toate legile naturale. Iar atunci, nemaiavând altă alegere, omul, familia, societate, statul, civilizaţia şi toată umanitate, va atinge o asemenea armonie cu natura încât va recupare tot echilibrul fragil al pământului, intern şi extern, cu restul naturii. Asta este posibil numai dacă omul se schimbă dintr-un individualist într-o persoană a universului. Asta trebuie să le aducem oamenilor.

Acum, să vedem cum se poate face asta: putem lăsa perspectiva egoistă, individualistă asupra lumii? Putem schimba ochelarii egoişti şi să vedem totul prin lentilele interne? Ce vom câştiga din asta? În alte cuvinte, trebuie să am grijă de toată lumea. Este asta posibil? Nu ar trebui să mă iau şi pe mine în calcul, este asta posibil? Trebui să mă „părăsesc” total? Dar ce se întâmplă cu mine şi familia mea, rudele mele? Cum ne putem aţinti asupra cooperării reciproce cu alţii, astfel încât să formăm o societate unificată?

Ce înseamnă unificată? Este atunci când fiecare dintre noi nu se mai simte pe sine însuşi, simte numai societatea, ca furnicile, care înţeleg numai cooperarea lor. Niciuna nu are vreun rol separat, vreun scop separat, o prioritate, toate sunt operate de o minte colectivă, un program şi îndeplinesc meticulos toate sarcinile programului. Este asta posibil? Spre asta ne îndreaptă natura. La un asemenea nivel vom obţine armonia totală cu ea.

Ce vom câştiga din asta? Cu toate că sună un pic a fantezie, vom câştiga sentimentul eternităţii, senzaţia infinitului, pentru că toate sentimentele noastre de azi sunt în limita egoului, în timp ce noi ne mişcăm către sentimente diferite, în afara noastră. Atunci omul nu îşi mai simt corpul animal, ridicându-se la următorul nivel, următoarea dimensiune, numită „om”. Nu mai este în „animalul” său ci se ridică la următorul nivel. Până astăzi am fost de fapt nişte animale mai dezvoltate.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” nr. 17, 02/28/12

Filed under: Criza, globalizare, Educatie integrala, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ai menţionat că lecţiilor din timpul congreselor le lipseşte presiunea. În ce fel este diferită cererea din timpul lecţiilor de dimineaţa faţă de cererea din timpul lecţiilor de la congrese?

Răspuns: Nu venim la congres pentru a învăţa ci pentru a ne conecta. Desigur, vor fi elemente de studiu, tot felul de schiţe, eplicaţii ale „lumilor”, „Sefirot,” „ Partzufim,” etc., dar nu asta este principalul lucru.

Principalul lucru este obţinerea umătorului nivel al conexiunii dintre noi. Se deconectează şi se reînoieşte, deconectează şi reînoieşte, astfel încât această reconexiune va fi deja la un următorul nivel şi mai puternică.

Anticipăm o serie de întâlniri în Columbia, Cile, Brazilia şi New York şi trebuie să trecem prin aceste etape în aşa fel încât ele să devină cu adevărat o ascensiune lină, una după alta.

Din lecţia virtuală din 4/22/04, Pregătire pentru Congres

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Iniţial, am presupus că antrenamentul psihologic va dura trei ore. La congres i-am dedicat o oră. Iar acum spui că este posibil să îl implementăm pentru un sfert de oră înainte de lecţie. Care este diferenţa?

Răspuns: Acest timp constituie intenţia persoanei, intenţie pe care trebuie să o formuleze; trebuie să îşi petreacă atât timp încât să rămână în acel spirit toată ziua.

Sunt oameni care sunt constant în această stare, aceia care se întorc la acestă stare şi aceia care nu sunt în stare să stea în ea. Egoul lor este încă atât de mare încât chiar dacă fac un mic efort, ei trebuie deja să iasă din această stare, nu sunt în stare să rămână în ea.

Totul depinde de starea în care sea află persoana în timp ce avansează. Gradual, dezvolţi în tine dăruirea Luminii superioare. Numai asta dă rezultate şi nimic altceva.

Atunci când tânjeşti să avansezi, Lumina te influenţează. Te schimbă şi data viitoare vei intră în ea mai sensibil şi o vei face mai uşor. Eşti deja foarte aproape de aceste atribute şi vei fi imediat inclus în ele. Să presupunem că dimineaţa te trezeşti ca animalele, exişti în „separare” şi imediat intri în această lume, lumea în care forţa direcţionează totul.

Începi să petreci ziua într-un mod complet diferit, să vezi ce se întâmplă peste tot. Cu cât primeşti informaţii de la senzaţii sau de la orice altceva, vezi cum Creatorul se joacă cu creaturile lui şi cum vrea să le aducă la independenţă şi, simultan, să îl înâlnească şi pe El.

Din congresul de la Vilnius 3/24/12, Workshop 2

Filed under: Congrese, Egoism, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→