Category Archives: Munca interioara

Unul în loc de miliarde

Întrebare: Ce trebuie să facă o persoană pentru a se anula? Cum se poate implementa asta practic în grup?

Răspuns: De aceea trebuie să fie unul în loc de zece. În loc de miliarde sau milioane, trebuie să fie unul. Asta înseamnă că trebuie să ne simţim ca unul. Dacă nu te poţi anula înaintea prietenilor, nu vei fi în stare să avansezi şi să permiţi Luminii să se reveleze. Prima restricţie (Tzimtzum Aleph) este condiţia conform căreia operează totul, iar apoi vine următoare parte, următoarea etapă.

Întrebare: Ce trebuie să facă pentru a mă anula? La ce trebuie să mă gândesc?

Răspuns: Ar trebui să te gândeşti că vrei ca prieteni să obţină totul, iar asta este tot cee ce te face bucuros. Cum se gândeşte o mamă la copilul ei? „Vreau ca el să aibă totul. Nu contează ce voi deveni, ce este important este ca el să fie bine.”

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Workshop 2

Beneficiul pur al omului

Celor cărora li s-a dat şansa să alunce sunt aceia care au obţinut un anumit grad şi trebuie să reveleze înclinaţia rea care nu poate fi corectată. Dar atunci când ni se arată un pic din ego-ul nostru, vrem imediat să fugim şi să ne ascundem. Inima ţi se împovărează, energia şi inspiraţia îţi sunt luate, iar tu accepţi asta. Nu mai eşti în starea de spirit corectă; mergi ca lovit şi cu o expresie pesimistă pe faţă.

Înţeleg că oamenii experimentează diferite stări. Dar grupul este capabil să creeze o atmosferă în care o persoană poate cu uşurinţă, într-o clipă, să depăşească aceste căderi– să le depăşească pe loc şi să înceapă să aprecieze dăruirea, deasupra atitudinii lui.

Trebuie să fiţi recunoscători că starea de spirit v-a fost luată şi că egoul vostru nu mai participă la acţiunile voastre spirituale. Într-adevăr, în acest caz, acţiunile voastre vor fi cu siguranţă în scopul dăruirii.

Nu vreau să fac nimic. Nu sunt în dispoziţia necesară şi nu simt importanţa, dar cu mintea înţeleg că dacă aş face asta, ar fi o acţiune de dăruire. Nu am energie şi nici dorinţa să fac asta, dar pot să o cer. Iar când nici nu mai sunt în stare să o cer, pot veni la grup care mă va trezi şi îmi va da un pic de inspiraţie.

Dar nu cer combustibil, dispoziţia corectă! De fapt, dacă eram în dispoziţia corectă, egoul meu ar fi vrut imediat să facă aceste acţiuni. Hoţul va fugi în faţa tuturor, strigând: „Prindeţi hoţul!”. De aceea vreau să îmi păstrez dispoziţia proastă! Desigur, nu încerc să rămân în disperare, dar nu cer să mi se corecteze. Vreau ca egoismul meu să stea deoparte de ceea ce fac acum.

Iar acum, oricând fac ceva – va fi o acţiune de dăruire. De fapt, această dăruire nu se petrece din dorinţa mea de a mă bucura ci numai pentru că am primit putere de Sus: simţul importanţei şi abilitatea. Creatorul a făcut toate acestea prin mine: El m-a furat şi a executata această acţiune. Acesta este beneficiu pur numit similaritate cu El şi adeziune.

Şi lăsaţi sentimentul să rămână aşa de rău cum a fost. Nu cer ca să fie corectat. Asta mă va proteja să adaug egoismul meu la acţiunea spirituală. Din acest motiv, în timp ce continui să merg înainte, animalul din interiorul meu se simte mai rău dar, în acelaşi timp, omul va continua să se simtă mai bine pentru că acum eşti în stare să faci acţiuni de dăruire peste toate aceste sentimente neplăcute. Deci, te împarţi în două.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/12, Studiul celor Zece Sefirot

Aducând mai multă lumină „căii de mijloc”

Întrebare: Care este munca noastră practică pentru obţinerea iubirii de prieteni?

Răspuns: Există două abordări pentru orice, abordarea Malchut şi abordarea Keter, fie din deficienţă fie din împlinire, sfinţenie.

Pot aborda iubirea de prieteni din lovituri şi deficienţe, din faptul că simt disperarea că nu obţin nimic de unul singur şi înţeleg că am nevoie de parteneri. Nu înţeleg nimic de unul singur şi am nevoie de prieteni pentru a începe să înţeleg, să îmi dea putere. Cu cât mă cunosc mai bine, cu atât văd mai clar că nu pot să îndeplinesc nimic, că nu mă pot susţine singur, nici în gânduri şi nici în sentimentele necesareaobţinerii spiritualităţii. Nu există nimic spiritual într-o persoană cu excepţia acestui punct, iar acest punct nu poate furniza nicio împlinire. Aşa că încep să realizez că toate abilităţile mele, întregul meu vas, capacitatea mea şi puterea mea, sunt revelate numai ca rezultat al conexiunii cu alţii.

De fapt, ce poate face o singură celulă din corpul omului? Omul descoperă că nicio putere spirituală, nici putere puterea raţiunii nici puterea voinţei, nu pot să îl susţină şi să rămână în el, pentru că o putere poate exista şi rămâne numai în conexiune dintre dorinţele străine. Această revelaţie nu îi lasă altceva de făcut decât să caute conexiunea cu alţii.

Este un drum foarte lung, pentru că asta este avansarea pe calea suferinţei. Dar există o altă cale, „calea Torei”. Urmând calea Torei, omul ştie de la început că trebuie să se conecteze cu alţii; i se spune că această conexiune este bună şi i se dau diferite exemple, la fel ca unui copil. Imaginaţi-vă că unui copil mic i se permite să facă orice vrea el… câtă suferinţă şi câte lovituri ar experimenta acesta pentru a găsi drumul corect în viaţă. Ar fi absolut teribil.

Dar lumea este construită astfel încât copilul să fie înconjurat de oameni care îl iubesc, îl protejează, au grijă de el, îi explică, nu îi permit să facă lucruri rele şi îl împing înainte către bine. Astfel avansează copilul. Este o cale sigură şi rapidă pentru a creşte o fiinţă umană şi asta dorim copiilor noştri.

La fel este şi cu avansarea spirituală, putem învăţa totul de la natură. De aceea, există o singură cale pentru avansarea spirituală, în afară de a învăţa din experienţele rele şi greşelile amare. În loc de asta putem învăţa de la un învăţător şi din cărţi, din sfaturile unui Cabalist. Dacă chiar acceptăm acest sfat ca lege, ca instrucţiuni de operare („Tora” vine din rădăcină cuvântului ebraic „instrucţiune”), putem avansa relativ uşor. Omul avansează undeva în mijloc, pe drumul numit Derech Eretz (Calea de mijloc). Calea ideală este nu să asculţi numai de sfaturile Cabaliştilor şi nu este numai prin suferinţă, ea se află între acestea două.

Grupul poate fi un exemplu pentru om, ce să facă şi cum să avanseze. Îi dă putere, îl sprijină şi îl împinge înainte. Mulţi nu înţeleg asta, sau o înţeleg teoretic dar nu sunt în stare să o implementeze, să o asculte, să o accepte. Repulsia faţă de alţii este aşa de puternică încât îi face să caute diferite scuză şi să vină cu terorii legate de respingerea lor pentru conexiune. Totuşi, toată munca se face numai în grup.

Din partea întâi a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/26/12, Scrierile lui Baal HaSulam

Să ne gândim la cum putem ajuta lumea

Vorbim foarte mult despre lucrurile pe care dorim sa le realizam, sa le atingem şi sa le dezvăluim. Dar am meritat această aspiraţie, deoarece întreaga lume are nevoie. Cum putem ajuta lumea?

Totul din jurul nostru este plin de Lumina superioara care ne pătrunde, dar noi nu simtim inca, din cauza egoismului nostru; o mare abundenta există în lume. Exista totul! Doar egoismul nostru nu ne permite sa împărtăşim cu alţii, s-o extindem într-un mod care ar face pe toată lumea fericită. Astfel, în final toată lumea suferă.

Să ne gândim la ce putem oferi lumii, cum ne imaginăm o societate corectată în care totul funcţionează deja în conformitate cu legile daruirii reciproce, dragostei şi participarii, când toti înţeleg că sunt conectati într-un sistem comun şi nu se poate ca unii sa fie fericiţi, iar altii nu.

Această interconectare se manifestă între noi într-o asa măsura încat ne comportăm în mod automat în acest fel. Descoperim că suntem un sistem integral. Ne gândim doar la reciprocitate. O persoană, care se gandeste la alţii, nu mai are nevoie de nimic altceva. Asa cum Baal HaSulam scrie, fiecare se gandeste la oricine altcineva. Sunt sigur că prietenii mei se gândesc la mine şi de aceea nu pot nici macar să ma gandesc la mine. Iar acest lucru mă obligă să ma gândesc la alţii.

Creatorul ne împinge spre acest tip de unitate, spre acest tip de societate. Sperăm să venim la acest lucru printr-o modalitate buna- prin diseminare, educaţie şi crestere, în loc de a avea suferinţă, lovituri şi diferite cataclisme şi catastrofe care ne împing spre asta.

Să ne folosim de cel mai simplu exemplu. Un oraş mic cu o populaţie de 50 de mii de persoane: Zece mii lucreaza la cea mai mare întreprindere din oraş. Chiar acum petrec doar o jumătate din ziua de lucru muncind; nu există nimic de lucrat.

Zece mii de oameni sunt în vârstă şi pensionari. Zece mii sunt copii. Şi alte douăzeci de mii de persoane sunt în domeniul serviciilor, ei lucrează în toate sistemele oraşului.

Problema este că fabrica cea mare, în care sunt zece mii de muncitori, ingineri, şi alti profesionisti, se închide. Şi pentru acest motiv, veniturile principale din oraş sunt în dubla scădere, deoarece veniturile aduse în oraş de către fabrica circulau în toate domeniile de serviciu.

Aceasta este o problemă obişnuită, care apare astăzi în multe locuri din lume.

Iar acum imaginaţi-vă, ce putem oferi populaţiei dacă am introduce sistemul nostru de crestere integrală şi educaţie.

De exemplu, putem începe cu angajaţii întreprinderilor, deoarece jumătate din ziua lor de lucru este libera. Cum putem veni la alte persoane din oras: casnicele, copiii, persoanele în vârstă şi cei care lucrează în domeniile de servicii, deoarece volumul lor de muncă, împreună cu salariile lor, este, de asemenea, diminuat?

Ce fel de schimbări s-ar întâmpla în oraş, dacă am introduce treptat noi relaţii sociale între oameni, soţi, în cadrul familiilor, intretinerii casnice, pe stradă, în parcuri, în serviciu, curăţenie, livrare, în tot orasul şi la locurile de muncă municipale?

Cum pot oamenii care creează relaţii integrale sa salveze şi sa-si reduca cheltuielile într-un mod pe care sa nu-l simta? Poate acest lucru să fie făcut?

Cum poate o dubla scadere a veniturilor principalului oraş să fie compensată într-un mod in care o persoană sa n-o simta practic atunci când o compenseaza cu noi relaţii sociale, relaţiile dintre oameni?

Imaginaţi-vă cum un oraş ca acesta trebuie să trăiască.

Trebuie să aducem toate acestea în ordine, sa le discutam şi să includem treptat toate aceste probleme într-un sistem şi sa le rezolvam, deoarece aceasta este într-adevăr o problemă. Iar astăzi deja apare în multe locuri.

Dacă suntem capabili să exprimam acest lucru într-un mod realist şi sa ne imaginam asta, împreună cu oameni de ştiinţă, sociologi, politologi cu calcule si numere, aceasta ne va aduce mai aproape de realizarea acestor idei.

Dar, fireşte, în general, nimic nu poate fi rezolvat fără creşterea integrala. Iar acesta este lucrul principal.

Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că nici o problemă nu poate fi rezolvată fără influenţa Luminii inconjuratoare. Noi trebuie să luam totuşi în considerare faptul că, indiferent de cum sunt întreprinderile noastre, indiferent de ideile minunate pe care oamenii mari şi minţile mari le propun – nimic nu va funcţiona fără ca noi sa speram, sa ştim şi sa lucram într-un mod care va atrage Lumina , iar apoi aceasta o va face.

Din Convenţia de la Vilnius 24/03/12, Atelier 3

Protejati de scutul protector al mamei

Întrebare: Ce este răspândirea atributelor lui Bina în jos, care il ajuta pe cel inferior?

Răspuns: Bina se răspândeşte în jos şi schimbă atributele noastre, permiţându-ne să simtim Lumina Hassadim, daruirea. Influenţa Bina oferă unei persoane protecţie, un scut, ca o mama care-si protejează copilul. Atunci când un copil este în braţele mamei sale, nimeni nu-l poate afecta, datorită Luminii ei de Hassadim care indeparteaza forţele impuritatii, cojile (Klipot.)

Forţele egoiste se retrag înaintea Luminii Hassadim (Mila); le este frică de mama. Pana la urma, ea straluceste cu Lumina daruirii, care este total opusa lor, iar ele nu pot s-o înţeleagă şi să fie aproape de ea.

Încercaţi să opriti o persoană pe stradă şi spuneti-i că trebuie să-i iubim pe alţii. Vă puteţi imagina răspunsul negativ pe care il veti intalni, deoarece acesta este lucrul cel mai urat şi respingător pentru o persoană? Astfel, Bina ne protejează.

Poti vedea cum lumea spirituală se păzeşte de noi, egoiştii? Daca vrei cu adevarat spiritualitate, te rog, vino si daruieste! Dar, dacă doresti să primesti spiritualitate, aceste două lucruri nu merg împreună. Spiritualitatea este daruire.

Deci, până când suntem gata, ea se protejeaza de noi cu un scut. Noi nu putem nici macar sa ne apropiem de lumea spirituală, pentru că ne respinge precum cei doi poli ai unui magnet.

De ce ar trebui să ma apropii de asa ceva, dacă nu există nici un beneficiu în asta, ci numai pierderi? Cum pot ajunge aproape de ceva care înseamnă moarte pentru ego-ul meu?

Deci, prin răspândirea în Partzuf-ul mai mic, mama (IMA), acoperă toate vasele sale, astfel asigurându-se că acestea vor rămâne în sfinţenie. Intenţia ” în scopul de a primi” nu poate fi evocata într-un astfel de loc, atunci când mama ne protejează în acest fel.

Apoi, frumuseţea mamei este revelata, Hochma, şi devine atractiva, ca o femeie, o mireasa, o soră. Cu toate acestea, acest lucru este atunci când Hochma este dezvăluita în Bina. Bina, în sine, nu este atractiva; oferă doar protecţie.

Din partea a treia a lecţiei zilnice de Cabala, 23/04/12, Studiul celor zece Sefirot

Cum să începem un worksop?

Atunci când începem un workshop, trebuie să ne concentrăm şi să ne gândim numai la ceea ce ne uneşte – punctele noastre din inimă. Trebuie să le unificăm. Apoi, fiecare dintre noi şi grupul ca întreg vor avea mult mai multă putere.

Foarte important, această forţă va fi direcţionată către conexiunea cu prietenii, iar apoi se va putea evoca Lumina superioară, care va începe să se manifeste în acestă conexiune. Trebuie să simţim că Lumina este revelată în conexiunea dintre noi.

Din Congresul de la Vilnius 3/25/12, Workshop 4

Legea echilibrului universal

De ce îmi cere Natura să îi învăţ legile? Pentru ca să învăţ cum să fac mai puţine greşeli, cum să mă bucur şi cum să evit necazurile şi problemele?

Sau poate, prin necazuri şi probleme, Natura vrea să mă ridice la un nivel al cunoaşterii şi controlului asupra mea, la nivelul controlului asupra lumii? Acesta este un nivel complet nou al existenţei şi conştiinţei.

Aparaent, noi confundăm cauza şi efectul. Astăzi, necazurile ne forţează să ne uităm la posbilităţi de a ne asigura succesul în prezent şi în viitor. Ele sunt motivele din cauza cărora înţelegm Natura. Totuşi, asta nu este de fapt adevărat. Problemele numai ne împing de la spate pentru a ne direcţiona către cunoaştere, iar faptul că învăţăm despre Natura universală ne va deschide noi orizonturi, o nouă dimensiune.

Vom simţii o nouă realitate, nu pe cea pe care o percepem astăzi în cele cinci simţuri, ca animalele, pe care doar le-am depăşit uşor în inteligenţă şi ingeniozitate; putem construi case confortabile, putem găti mâncarea, să ne îmbrăcăm, dar pe de altă parte animalele nu se îngrijesc aşa de mult de existenţa lor.

Avantajul nostru este diferit: Ne putem ridica la un nivel unde vom trăi nu pentru a avea grijă de viaţa corporală. Din contra, grija de viaţa fizică ne va conduce la înţelegerea Naturii generale, iar de acolo ne vom mişca înainte către altă dimensiune, simţind realitatea nu prin natura noastră animală ci printr-o conştiinţă superioară, prin programul informaţional care ni se va revela. Acest grad nu are nicio legătură cu existenţa curentă: este mult mai înalt.

Astăzi, mulţi oameni de ştiinţă vorbesc despre asta, la fel ca mulţi oameni înţelepţi din generaţiile trecute. Singura întrebare este cum putem obţine asta? Putem revela această realitate înaltă? Cum putem obţine nivelul Naturii universale şi să o simţim aşa cum este?

Mai întâi, avem nevoie să înţelegem ce este Natura. Prin acţiunile ei vedem că ne controlează prin două forţe: plăcere şi suferinţă. Sunt ca două frâie care ne forţează constant să mergem către plăcere şi să scăpăm de lovituri.

De exemplu, în circumstanţele prezente îmi asum cea mai confortabilă poziţie. Procesez multe date: starea sănătăţii, forma scaunului, statusul oamenilor de lângă mine, etc., iar ca rezultat, corpul este aranjat în cea mai confortabilă poziţie. Asta se întâmplă în fiecare secundă din viaţa mea – în dorinţe, gânduri şi acţiuni. Cum mă pot ridica deasupra acestui control?

Explorând Natura, descopăr că există o singură lege care acţionează în ea: legea echilibrului universal. Natura tinde spre echilibru şi aduce gradual toate părţile ei în echilibru, în calm, într-o stare de odihnă. Totul duce la cea mai mare ordine posibilă, conform cu relaţiile globale – de la Bing Bang prin conexiunea cu celulelor în cele mai organizate forme de viaţă.

Toată Natura trăieşte în echilibru şi numai fiinţa umană a început să se rupă de asta în urmă cu aproximativ 3500 de ani. A început să îşi utilizeze  mintea pentru a-i folosi pe ceilalţi, pentru a-i conduce, iar acest lucur a violat echilibrul său cu Natura.

Totuşi, putem compensa această forţă rea a dezvoltării cu una bună, pe care o descoperim în aceaşi Natură. Forţele negative acţionează în noi în mod instictiv şi în afara controlului nostru: trebuie să le contrabalansăm cu forţe pozitive pe care le vom obţine în mod conştient. Iar asta este posibil datorită influenţei mediului pentru că, dorind să fiu mai bun şi mai înalt decât restul, sunt astfel dependent de societate. Iar pe lânga asta, depind de ea să îmi satisfac nevoile de bază. Astfel, trebuie să folosesc mediul, să stabilesc un contact cu el, astfel încât să îmi aducă forţa pozitivă. Iar apoi îmi voi controla viaţa.

Astfel, nu prin şansa n-am fost creat singuri, ci ca fiinţe colective şi am fost puşi în mediul altor oameni. Intr-adevăr, faţă de animale, care nu au nevoie de educaţie, omul trebuie să înveţe din mediu mulţi factori în plus la cei cu care s-a născut. Mediul adaugă forţa pozitivă la egoismul meu iar noi putem să ne stăpânim viaţa, destinul, uşor şi confortabil.

Atunci când începem să ne relaţionăm corect la posibilităţile existente, programul Naturii, planul său iniţial ni se revelează. Astfel, ne ridicăm la un nou nivel al cunoaşterii şi conştiinţei, care se află deasupra vieţii curente. Detaşat de existenţa corporală, ne ridicăm în dorinţele şi gândurile noastre către curentul etern de informaţie şi vom trăi în el. Nu contează ce se întâmplă cu corpul meu, voi trăi în această undă de conştiinţă, caracteristică Naturii şi tuturor nivelelor ei dezvoltate.

Acesta este gradul Fiinţei Umane (Adam) care este similar (Domeh) cu Creatorul. De fapt, Creatorul este programul cel mare care există deasupra noastră pe care vom continua să îl obţinem, urcând mai mult şi mai mult.

Din Lectura in Colombia 4/29/12, “grupul si dezvoltarea spirituală”

Scopul gândurilor

Întrebare: În timpul workshop-ului, eliminarea „Eu-lui” se întâmplă la nivel de senzaţii? Am simţit că gândurile care apar în procesul încercării de a mă ridica emoţional mă împiedică.

Răspuns: Totul se întâmplă numai în sentimente. Dacă perturbaţiile apar în gânduri, nu sunt suficiente sentimente. Asta înseamnă că încă trebuie să avansezi, depinzând şi referindu-te la gânduri de cum să corectezi perturbaţiile, adică corectarea dorinţei.

Dar nu vei putea niciodată să avansezi prin gânduri. Ele există doar pentru a modifica uşor sentimentele, pentru concentrare, relaxare şi îndepărtare. Dar totul are loc numai în dorinţe, pentru că dorinţele sunt materia. Astfel, gândurile sunt menite numai să lucreze cu dorinţele.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Workshop 2

Prietenul meu, un mare înţelept!

Întrebare: Atunci când o personă începe să spună ceva, îmi formez o anumită atitudine, poate dezaprobare, poate ură. Cum ar trebui să răspund în mod corect la cuvintele prietenelui?

Răspuns: Dacă sunt într-un grup, atunci sunt angajat în munca spirituală şi de aceea trebuie să îmi privesc fiecare dintre prietenii mei ca mari înţelepţi, ca mari Cabalişti, ca reprezentanţi ai Creatorului, care este în faţa mea acum. Şi dacă, vorba vine, ei spun nonsensuri, trebuie să văd ca eu nu înţeleg nimic din ce spun: nu înţeleg. Ceea ce spun este absolut adevărat, absolut corect, idei divine, dar eu nu le înţeleg; aşa trebuie să accept şi să mă refer la ei, nu în mod condescendent, nu ca un copil mic pe care îl iubesc şi astfel îl iert, etc., şi normal nu cu ură sau nerăbdare.

Trebuie să ii tratez ca cei mai mari din generaţia mea. Trebuie să apropii totul de jos; asta este condiţia ca eu să fiu în grup. Numai atunci voi începe să simt că Creatorul substituie aceste fraze intenţionat ca eu să mă formez în mod corect şi să mă direcţionez către El, către „nu există nimeni în afară de El.”

Din Ziua unităţii 4/22/04, Pregătire pentru Congres

Dăruindu-i plăcere Creatorului

Eliminând propriul Eu şi dând oportunitate Luminii superioare să se împrăştie pretudindeni, să umple totul şi să se manifestă peste tot, aducem o imensă bucurie Creatorului, obţinându-ne scopul şi începând să devenim echivalenţi cu El. Ne depăşim natura noastră veche,  o anulăm şi devenim nimic. De aici începe dezvoltarea spirituală, ca început, ca o sămânţă înăuntrul mamei care începe să o dezvolte.

Chiar acum trebuie să ne gândim la plăcerea pe care i-o aducem Lui, ca noi să primim plăcere din asta, ca aspiraţia de a-i face plăcere Lui să devină împlinirea noastră.

În această manieră intrăm gradul în Lumina superioară. Abia se discerne, dar realizăm deja ce se va petrece în senzaţiile noastre pentru a începe să îl revelăm pe El în acţiune.

Dacă împlinirea mea va veni din furnizare unui loc pentru Creator, pentru ca El să apară şi să se reveleze, din plăcerea pe care i-o fac – atunci asta va fi toată bucuria mea. Munca noastră începe cu asta. Din acest punct ne găsim în starea de „Nu există nimeni în afară de El”, anulându-ne şi creând o oportunitate ca numai El să umple senzaţiile noastre, gândurile noastre. Şi într-adevăr, în acest caz numai El ne umple.

Trebuie să fim încrezători că acţionând astfel vom începe gradual să intăm într-un contact chiar mai mare cu El, vom începe să simţim mai clar ce ne umple. Din nimic, din ascundere, proprietăţile Lui şi conducerea Lui asupra noastră se va revela din ce în ce mai mult. Vom începe să simţim cum gândurile şi dorinţele noastre sunt create în noi. Şi vom merge împreună cu aceste dorinţe şi gânduri, înţelegând că totul vine de la El şi vom fi de acord cu asta. Principalul lucru este să îl revelăm pe Creator în noi din ce în ce mai mult prin unitatea comună, prin toată lumea. Vom încerca să aducem întreaga lume către această stare. Şi suntem încrezători că vom obţine asta.

De la  Congresul din Vilnius 3/24/12, Workshop 2