Deși nu merge, răsplata lui este că ar trebui să fie mulțumit, deoarece Creatorul i-a dat dorința și tânjirea de a respecta Tora și Mițvot. El nu vede niciun merit în sine în comparație cu alți oameni cărora Creatorul nu le-a dat această dorință și tânjire, în timp ce el a primit de la Creator această dorință. El crede că totul se întâmplă prin Providență privată. (Rabaş, „Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar?”).

Omul simte că dincolo de aceasta este incapabil de nimic mai mult; nu poate adăuga nimic. Totuși, Creatorul îi dă ceva de făcut, de exemplu pur și simplu să vină aici și să stea. El vede că nu are nicio intenţie, că este incapabil de sacrificiu de sine, nu poate investi nimic mai mult, dar cel puțin îndeplinește aceste acțiuni, ca un papagal.

La urma urmei, există oameni cărora nici măcar acest lucru nu le este dat. Omul vine, se așează și ascultă și este incapabil de nimic mai mult decât atât. Dar în aceasta, el vede un dar de Sus pe care Creatorul i-l dă. Aceasta se numește „răsplata pentru acțiune este în mâinile sale”. El este recunoscător Creatorului pentru aceasta. Cât despre intenții, le măsoară și vede că nu are niciuna.

Toate acestea sunt stări intermediare prin care toată lumea trece, uneori într-o stare, alteori în alta.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.04.2026, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală există trei stări: ascensiunea, coborârea și o stare constantă. Într-o stare de ascensiune, primesc o trezire de Sus; fie că vreau, fie că nu, mă „trezesc” și încep să lucrez. Sunt trezit într-un fel sau altul: mi se dă o dorință și mi se arată că există un scop care poate fi atins și savurat, că este măreț și plăcut.

Apoi mă întind spre el, lucrez și depun eforturi, iar ca rezultat ating ceva. Văd ceva, simt ceva și sunt în contact cu ceva superior. Aceasta se numește ascensiune.

Odată ce conexiunea a fost stabilită, apare o stare similară cu a mânca. Omul poate fi foarte flămând, dar odată ce începe să mănânce, asta este tot, pofta de mâncare scade treptat și în consecință, plăcerea dispare. Ce se întâmplă în continuare? Omul trebuie să adauge Kelim, adică pofta de mâncare, o senzație de lipsă de plăcere.

Când încep să primesc noi Kelim, până când merg mai departe și le umplu, senzația pe care o experimentez se numește coborâre. În general, este o adăugare a poftei de mâncare, o adăugare de Kelim goale. Acum mergi și umple-le! Dar, în urma plăcerilor pe care le-am experimentat, mă simt gol.

Dacă sunt în Hisaron [simtirea unei lipse] a mea și nu în înțelegerea faptului că acum am noi Kelim pe care le pot umple, atunci definesc această stare ca o coborâre. Dar în esență, ea nu este o coborâre.

Odată am stat la o stațiune balneară. Acolo ne hrăneau de cinci ori pe zi. Oamenii mergeau în mod deliberat la plimbări sau se angajau în alte activități fizice înainte de mese, special pentru a induce foamea, și veneau în sala de mese cu o poftă de mâncare copioasă, astfel încât să poată savura fiecare nuanță a aromei mâncării, să mănânce mai mult și să se bucure de masă. Nu considerau acea plimbare pentru a crește pofta de mâncare, ca o coborâre.

Dacă știi că plăcerea te așteaptă și întreprinzi o acțiune special pentru a crea un Kli pentru ea, atunci Kli-ul în sine face parte din plăcere. Ești bucuros că ți-e foame acum: „Sunt pe cale să primesc astfel de încântări rafinate!”

Cu alte cuvinte, totul depinde de modul în care se raportează omul la urcări și coborâri, de ce anume  înseamnă acele stări pentru el. Toate acestea sunt extrem de relative și trebuie evaluate în raport cu scopul.

Dacă scopul meu este să obțin plăcerea și știu că este imposibil să-l ating fără premisele foamei și ale poftei de mâncare, atunci foamea și pofta de mâncare devin o sursă de bucurie pentru mine. Ele nu sunt o coborâre, ci mai degrabă o parte integrantă a ascensiunii, chiar Kli-ul care permite acea ascensiune. Prin urmare, sarcina noastră este să vedem procesul ca un întreg, să ne retragem și să-l observăm obiectiv, să-i înțelegem pe deplin natura și să atribuim o semnificație profundă fiecărei stări din acest proces, recunoscând fiecare dintre ele drept cauza necesară care duce la următoarea stare, și mai fină și mai exaltată.

Dacă adopt această perspectivă, nu voi experimenta niciodată coborâri. Voi fi întotdeauna capabil să discern între cele două faze: acesta este momentul în care îmi cultiv în mod activ pofta de mâncare și acesta este momentul în care îmi satisfac pofta de mâncare, umplându-mă de plăceri. Asta este tot.

Cât despre starea constantă, aceasta este foarte rea! Omul nu poate rămâne mult timp într-o astfel de stare, deoarece în ea nu primesc nici plăceri, nici Kelim pentru plăceri. Este o stare moartă. Trebuie să rămânem în ea cât mai puțin posibil. Ce înseamnă asta?

Dacă mă detașez de intenție, de scop, dacă urmez dorințele corpului și nu sunt în acțiuni care vizează atingerea scopului, înseamnă că sunt într-o stare moartă. Trebuie să încercăm pe cât posibil să fim în stările cele mai extreme, doar acestea sunt utile.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.04.2026, Rabash, „Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt fapte bune, în lucrare”

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă „să auzi natura”?

Răspuns: A auzi natura înseamnă a fi aproape de ea.

Întrebare: Aproape de natură, ce este asta?

Răspuns: Omul apropiat de natură este cel care percepe tot ce-l înconjoară ca fiind atitudinea Creatorului față de el. Prin urmare, nu vede nimic rău în el, până la propria moarte. De asemenea, nu vede nimic rău în aceasta: când vine, vine și eu plec.

Întrebare: Este posibil să trăiești așa, în căldură și calm?

Răspuns: Da, de ce nu? Desigur. Este o voce interioară din tine care pur și simplu trebuie dezvăluită.

Comentariu: Dar am fost lipsiți de acest simţ, de a auzi natura.

Răspunsul meu: Egoismul nostru ne închide în noi înșine, și nu ne lasă să ne întoarcem către nimic.

Întrebare: Deci, este mai bine pentru egoism, să nu auzim natura?

Răspuns: Este o forță malefică, acționând în paralel cu forța bună, dar noi dăm preferință acestei forțe malefice.

Întrebare: Și cum putem începe să tânjim după natură, după acest auz?

Răspuns: Încercați să pătrundeți în interiorul naturii; aceasta este o conexiune cu Creatorul. Trebuie să încercăm să ne apropiem de El. Și atunci totul va funcționa pentru noi.

Întrebare: Dar acest lucru necesită clarificare. Pentru om, ce este Creatorul?

Răspuns: Tot ceea ce este în jurul nostru.

Întrebare: Este totul, Creatorul?

Răspuns: Da. Și chiar tot ceea ce este în noi, totul este Creatorul.

A te apropia de El înseamnă să-ți descoperi simțirile, astfel încât să nu existe granițe, bariere între tine și El. Și atunci vei simți că în general, întreaga lume este plină de un cântec subtil. Așa aș spune eu.

Întrebare: Frumos! Nici nu voi încerca să clarific ce este acesta. Să lăsam acest sentiment să rămână. Spuneţi-mi, este el necesar pentru supraviețuirea noastră?

Răspuns: Ideea nu este să supraviețuim în această lume, ci să fim în armonie cu ea. Și în acest fel, vine această armonie.

Din KabTV, emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 16.03.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate omul aflat în coborâre să se folosească de grup?

Răspuns: Să presupunem că sunt într-o cădere atât de profundă încât grupul mă respinge, nu suport să le privesc fețele și nici nu cred că există ceva special la prietenii mei și nu am absolut nicio dorință de a adopta ceva de la ei. Sunt disperat, nu am putere și nici speranță. Această stare se numește „mort”. Unde ar trebui să mă întorc și de la cine ar trebui să cer ajutor?

Există stări prin care treci pur și simplu din inerție, dar chiar și în aceste cazuri, trebuie să ne bazăm pe grup. Există o poruncă de a îngropa morții. Cu alte cuvinte, prietenii tăi ar trebui să vină și să te ajute. „Un prizonier nu se poate elibera singur din închisoare.” Este imposibil. Aceasta este o sarcină de grup.

În primul rând, grupul ar trebui să aibă un program, o rutină fixă. Trebuie să stabilim rotații în sarcini, roluri, muncă, în tot felul de activități.

Dacă de exemplu, se ține o masă de două ori pe săptămână sau se organizează un alt eveniment o dată pe săptămână care oferă tuturor o zdruncinătură spirituală, acest lucru ajută la schimbarea stării unui prieten, în care nu este posibil să-l abordezi direct, dar este clar că a căzut.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.04.2026, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să gestionezi înclinaţia rea ​​dacă un om stă degeaba și nu face nimic?

Răspuns: Dacă un om stă și nu face nimic, atunci înclinația rea, prin trezirea Hisronot (dorințe neîmplinite) în interiorul omului, începe să îl împingă spre diverse acțiuni. Și dacă îndeplinește aceste acțiuni împreună cu înclinația rea, ajunge la o astfel de stare în care se simte rău, adică la rezultate atât de negative, care se intensifică și se unesc într-o asemenea măsură încât omul nu le poate suporta.

În acel moment, nu este de acord cu o astfel de traiectorie și realizează un fel de revoluție interioară, luând măsuri pentru a se schimba. Cu toate acestea, după aceea, câștigă și din nou, continuă pe calea înclinației rele.

Și așa continuă până când dezvăluim în prezent că ne apropiem de un prag critic: dacă noi continuăm să ne dezvoltăm în acest fel împreună cu înclinația rea, atunci viața noastră va deveni mai rea decât moartea.

Disperarea și drogurile inundă lumea. Omul se scufundă fie în disperare, fie în droguri; nu există scăpare.

Din aceasta, începem să înțelegem că trebuie, prin ură față de starea în care ne aflăm, să ne schimbăm atitudinea față de viață, față de realitate, față de noi înșine. Atunci are loc o revoluție interioară în percepția noastră asupra întregului nostru sistem de calcul, asupra întregii noastre naturi, asupra modului în care ne dezvoltăm.

Descoperim că deja din vremea distrugerii Primului și celui de-al Doilea Templu, ne-am dezvoltat incorect, că atunci a apărut o eroare, dar abia acum se dezvăluie; că nu trebuie să urmăm sfatul înclinației rele, ci să acționăm în sens opus. Trebuie să luăm forma din ea, dar exact în direcția opusă: nu în direcția dorinței de a primi, ci în direcția Creatorului.

Înclinația rea îți oferă sfaturi despre cum să dai plăcere dorinței de a primi. Și trebuie să inversezi totul astfel încât prin aceeași formă, să aduci plăcere Creatorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/04/26, Rabaș – Art. 4, 1987-Este interzis să asculți un lucru bun de la o persoană rea

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

A fi un dăruitor este foarte dificil. În primul rând, trebuie să vedem cui dăruim și să descoperim dacă aceia au dorința de a primi, de a accepta ceea ce vrei să le dăruieşti. Atunci vei vedea cu adevărat dacă dai și dacă omul primește și se bucură de dăruirea ta.

Mai mult, dai pentru că plăcerea lui îți oferă plăcere sau plăcerea ta vine din faptul că te bucuri de ea? În acest caz, nu dăruiești. Acțiunea poate consta în a dărui, dar în scopul satisfacției personale.

Așadar, se întâmplă multe aici. A fi un dăruitor este un statut care trebuie construit treptat, împreună cu toate bazele și componentele sale.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/04/26, Rabaș – Art. 4, 1987-Este interzis să asculți un lucru bun de la o persoană rea

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă observ defecte în grupul meu, de exemplu o lipsă de unitate, și vreau să corectez acest lucru, ar trebui să ridic aceste probleme?

Răspuns: Regula este că omului îi este interzis să vorbească despre orice ar putea decădea întregul grup sau orice prieten individual, sau chiar pe vorbitor însuși.

Niciun om nu trebuie nici măcar să trezească astfel de gânduri în interior sau să spună cu voce tare lucruri care ar putea determina omul însuși sau pe prietenul său, grupul sau întreaga lume să coboare de la nivelul la care se află. Indiferent de starea în care te afli, așa cum se spune: „Voi veni la tine și te voi binecuvânta”. Trebuie să țintești doar în sus.

Prin urmare, dacă te gândești să spui câteva cuvinte critice și înainte de asta ai fost cu adevărat într-o stare bună timp de 23,5 ore pe zi și ai lucrat cu inspirație, în ascensiune, nu ai coborât de la nivelul tău, ci ai fost constant în tensiune, în străduință înainte, fără să-ți permiți să te relaxezi, atunci timp de o jumătate de oră te poți angaja în critică.

Îți poți exprima comentariile către toți ceilalți, deoarece această critică se bazează pe fundația pusă de starea ta elevată și identifici defecte doar pentru a te ridica și mai sus.

Atunci nu este critică, ci revelarea unei lipse de împlinire împreună cu lumina, împreună cu Kli-ul. Fiind în interiorul liniei de dreapta, te întorci spre stânga pentru a te întoarce la dreapta. Dar această întoarcere la dreapta va construi deja linia de mijloc.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art. 14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În articolul lui Baal HaSulam, „Ascunderea și revelarea Creatorului”, acesta descrie măsura în care atitudinea unui om față de realitate modifică întreaga imagine, de la iad la rai. El explică faptul că, în realitate, nimic nu se schimbă. Tu te afli în Malchut al lumii  infinitului, în starea finală. Ești doar ghidat prin diverse impresii, astfel încât să-ți poți schimba atitudinea față de ele.

Nimic nu se schimbă! Tu trebuie să-ți schimbi atitudinea în cadrul realității în care exiști în prezent. Nu poți realiza acest lucru dintr-o dată; prin urmare, ești condus prin diverse stări, una după alta, astfel încât de fiecare dată să-ți poți schimba în mod deliberat atitudinea față de ele, până când ajungi la starea finală în care înțelegi cu o claritate absolută că ai fost întotdeauna în ea, pur și simplu nu ai reușit să o percepi din cauza atitudinii tale, nu ți-ai dat seama unde te afli.

În principiu, ceea ce simțim și numim lumea noastră nu este locul unde ne aflăm, ci mai degrabă locul unde este atitudinea noastră. Atitudinea noastră ne dezvăluie un segment specific al realității, prezentându-ne o imagine a acesteia exclusiv în conformitate cu atitudinea noastră față de ea. Această percepție este cea pe care o denumim „lumi”.

Nu există lumi distincte, grade separate și stări discrete; mai degrabă, atitudinea mea în continuă schimbare față de mediul în care sunt cufundat este cea care modifică această imagine pentru mine. Această imagine schimbătoare este cea la care mă refer ca la grade sau lumi.

Prin urmare, dacă încercăm să ne raportăm la realitate într-un mod mai corect, ne vom întoarce la adevărata realitate și o vom descoperi așa cum este ea cu adevărat. Ce rezultă din aceasta? Dacă nu lucrăm la îmbunătățirea atitudinii noastre față de starea în care ne aflăm, starea rămâne inertă, este moartă. Aceasta implică faptul că eu nu reușesc să-mi definesc în mod conștient atitudinea față de lumea și starea mea. Cu toate acestea, în momentul în care încep să-mi definesc atitudinea, căutând să o evaluez diferit, dintr-o perspectivă nouă, mă angajez în procesul de dezvoltare interioară.

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine este Hasid-ul despre care se spune că „merge și face”?

Răspuns: În Cabala, cuvântul „Hasid” nu se referă la cineva care aparține unei comunități religioase, ci la calitatea Bina, în special Hesed (bunătate iubitoare) sau lumina Hasadim. De aici provine cuvântul „Hasidism”.

Dacă un om efectuează acțiuni pentru a avansa spre calitatea dăruirii și pentru a o dobândi prin propriile eforturi, el este numit „Hasid”. Acest lucru se aplică atât intenției, cât și acțiunii.

Întrebare: Există vreo legătură aici cu spălarea mâinilor cu apă, „Netilat Yadayim”? În articolul lui Rabaş „Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar” se spune că Hasid-ul nu are mâini. Și din moment ce apa simbolizează calitatea Hasadim, poate fi aceasta legată de spălarea mâinilor?

Răspuns: „Mâinile” (Yadayim) sunt numite aici vasul (Kli) primirii. Omul nu dorește ca vasele sale să fie primite de dragul său. El dorește să le corecteze astfel încât să fie sfinte. Această corectare, numită „spălarea mâinilor” (Netilat Yadayim), se realizează prin faptul că el ia lumina Hasadim, corectează Kelim de primire cu ajutorul acesteia și apoi este gata să primească de dragul dăruirii.

]Din Lecţia zilnică de Cabala 11/04/26, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care meg la seminar?

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

De la atitudinea între om și om, omul învață cum să se comporte între om și Creator.

…trebuie să trezești încontinuu iubirea pentru Creator în acest fel, încât să stai mereu de pază, toată ziua și toată noaptea, atunci când simți o stare de zi sau simți o stare de noapte.

Îi spunem Creatorului: „A Ta este ziua și a Ta este și noaptea”. Astfel, și noaptea, întunericul nopții, vine de la Creator… (Rabaş, Scrisoarea 24).

Cu toții am simțit deja ce înseamnă „ziua” și „noaptea”. „Noaptea” înseamnă că dintr-o dată dorința dispare, vine indiferența și gustul se pierde. Ne devine dificil să ascultăm despre munca unui om la corectarea sa; ne săturăm să vorbim în mod repetat despre iubirea pentru prieteni și conexiune.

Apoi „ziua” se întoarce: entuziasm, înălțare a spiritului, iar omul absoarbe fiecare cuvânt sub o impresie puternică, mișcat până la lacrimi. Arde de dorință și se grăbește înainte, gata să mute munții.

Toate acestea depind de o mică măsură a luminii, care ne influențează puțin mai mult sau puțin mai puțin. Întreaga noastră viață și moarte, întreaga noastră dispoziție, bună sau rea, depinde de această mică măsură de lumină.

Aceste stări vin la noi pentru ca noi să înțelegem că trebuie să ne ridicăm deasupra lor și să nu le luăm deloc în considerare. Imaginează-ți, este posibil așa ceva? Observă cât de mult cazi sub controlul acestor stări atunci când te cuprind și nu poți face nimic: nici într-o stare bună, nici într-una rea, nu poți face față nici bucuriei tale, nici tristeții tale.

Așadar, cum este posibil să te ridici deasupra lor? Înseamnă asta să fii deasupra influenței luminii? Desigur, nu pot fi deasupra luminii, dar pot fi deasupra reacției mele la ea. La urma urmei, această reacție apare în dorințele mele egoiste. Trebuie să mă țin deasupra acestei senzații plăcute sau neplăcute.

Uneori, sunt atras de spiritualitate și sunt gata să fac orice pentru ea, visând să ating dăruirea. Iar alteori, nimic nu mă mișcă, sunt ca mort și vreau doar să adorm și să uit totul. Cum mă pot ridica deasupra unor astfel de stări?

Trebuie să cer ajutorul luminii. Dar să nu cerem o senzație plăcută, suntem întotdeauna pregătiți pentru asta, chiar și în cea mai dificilă situație. Deși există stări dificile în care nici măcar nu mai putem cere și vrem doar să ne deconectăm de stare și să ne distragem cu niște obiective corporale, doar pentru a uita și a nu simți suferința.

Dar dacă nu este o stare atât de complet joasă, atunci suntem capabili să cerem. Și de obicei, cerem luminii să corecteze problemele și să ne facă să ne simțim bine. Ne așteptăm la o stare plăcută, o senzație, dar acest lucru nu este corect. Trebuie să căutăm o forță care să ne permită să rămânem deasupra stării rele. Trebuie să cerem luminii corectarea, astfel încât aceste stări să nu ne influențeze și să percepem stările rele ca fiind bune.

Trebuie să simțim că starea rea ​​vine pentru a ne avansa și nu mai puțin, ci chiar mai mult decât starea bună. Aceasta înseamnă că omul trebuie să-L binecuvânteze pe Creator atât pentru cele rele, cât și pentru cele bune. Atunci ne vom bucura de fiecare schimbare de stări, pentru că vom putea fi impresionați de ele și vom cere luminii să ne ofere un ecran care să ne permită să fim deasupra reacției dorinței noastre de a primi. Voi rămâne întotdeauna deasupra impresiei binelui și răului, aderând la Creator și străduindu-mă să-I aduc mulțumire.

Apoi, toate aceste stări neplăcute și plăcute vor determina înălțimea nivelul peste care mă pot ridica și pot stabili contactul cu Creatorul cu o cerere de iubire și conexiune. Rezultă că, cu cât întunericul și lumina sunt mai puternice și nu reacționez la ele în egoismul meu, ci doar determin înălțimea ecranului meu deasupra lor, cu atât acesta se va înălţa mai mult. Vor veni „zile” din ce în ce mai luminoase și „nopți” din ce în ce mai întunecate, stări din ce în ce mai înalte și astfel voi urca.

Prin urmare întotdeauna, atât în ​​lumină, cât și în întuneric, trebuie să întărim iubirea dintre prieteni cu toată puterea noastră, astfel încât nici întunericul, nici lumina să nu ne influențeze sau să ne schimbe atitudinea față de datoria noastră constantă: să tindem doar spre unitate și iubire.

Din pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala din 28.03.2013, Baal HaSulam, Scrisoarea 13

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→