Category Archives: Munca interioara

Motorul se va opri dacă nu lucrează

Întrebare: Ați spus că ne lipsesc câteva milioane de oameni care să se conecteze cu noi. Dar exact  ce ne lipsește? Defectele lor sau eforturile noastre de a crea un uter spiritual și un făt?

Răspuns: Întrebarea este de ce vrem să ne naştem şi să devenim maturi în  lumea spirituală? De ce dorim să semănăm Creatorului? Creatorul este dăruitorul, iubitul, purtătorul de viață! Cum putem fi ca el ? Unde şi către cine ne putem noi exprima dăruirea noastră?

Cum putem dovedi că vrem să fim ca El? Putem face asta numai în relațiile noastre cu comunitatea externă. Acest lucru se datorează faptului că nu avem o deficienţă pe care să o ridicăm către Creator, dacă nu lucrăm cu comunitatea externă. Prin munca cu prietenii, putem ajunge doar la o stare de Bina, Hessed Hafetz. Am creat aparent un fel de motor, dar nu este clar ce să facem cu el, cum să-l folosim?

Nu există o muncă pentru acest motor și vom rămâne nemișcați la nivelul mineral. Ne-am corectat grupul nostru, am făcut să tacă motorul și cu asta totul este gata. Este imposibil însă să terminăm chiar şi corectarea grupului nostru, atâta timp cât din start nu ne pregătim pentru cine trebuie să folosim acest motor. Astfel, trebuie să fim prezenţi şi în diseminare, pentru că altfel este imposibil să fim precum Creatorul. Noi trebuie să fim precum Creatorul față de  publicului larg .
Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala 2/12/14 , Scrierile lui Baal HaSulam

De ce îţi este ruşine ?

Întrebare: Când sunt într-un grup, simt un fel de sentiment de ruşine şi încerc să înţeleg ceea ce ego-ul meu vrea să-mi spună cu asta. Dar acest lucru nu este ruşine fată de Creator, ci faţă de lumea fizică?

Răspuns: Spune-mi, de ce ar trebui să-ţi fie ruşine în această lume? Este pentru că eu sunt o bestie? Chiar dacă există în mine defecte bestiale, anormale, aceste lucruri nu mă reprezintă, nu sunt eu. Ce este acolo ca să-ţi fie ruşine?! Vreau să fur? Da. Vreau să păcătuiesc? Da. Cu toate acestea, aceste lucruri nu sunt un motiv să-ţi fie ruşine! Acestea sunt caracteristici umane normale, şi nici măcar nu e nevoie să ne gândim la ele.

Ruşine poate fi numai datorită acestui lucru, că m-aş putea apropia de Creator dar eu am diminuat aceste posibilităţi pe care El mi le dă mie. Un sentiment ca acesta apare numai cu privire la o gazdă care onorează un oaspete şi oaspetele începe să se simtă ruşinat. Dar acest lucru se întâmplă la cele mai înalte niveluri. Şi, de asemenea, este spus că ruşinea este numai pentru sufletele mari. Prin urmare, trebuie să îmi fie ruşine doar pentru că eu nu folosesc oportunităţile care îmi sunt date de Sus .

Un inel extern, format din mai multe milioane

Întrebare : La începutul săptămânii aţi spus că dacă reuşim să strângem legătura dintre prietenii care se întorc în oraşele lor de origine şi sunt în măsură să depăşească toate obstacolele din această lume  sfârşitul corecţiei va veni în Şabatul viitor . În cazul în care este aşa, de ce am în lecţia de ieri că sfârşitul corecţie nu va veni decât dacă milioanele de oameni care ne susţin şi care sunt în contact cu noi vor fi  împreună cu noi?

Răspuns: Este o întrebare foarte complicată şi depinde de mai multe condiţii. Cum putem păstra legătura între toate grupurile, dacă nu suntem înconjuraţi de un inel exterior de mai multe milioane? Unul nu anulează pe celălalt, dar nu vom simţi nevoia de a fi atât de puternic legaţi  ca şi cum am sta unul lângă altul, deşi ne-am dispersat deja fiecare în propriul continent, decât numai în cazul în care aceste milioane de oameni nu ne obligă . Deci, depinde de asta .

Întrebare: Dacă aceasta este situaţia, atunci care este misiunea noastră pentru această săptămână, în scopul de a chema şi de a atrage forţa de la sfârşitul corecţiei, care este numit Mesia?

Răspuns: Trebuie să ne pregătim pentru acţiuni externe de diseminare peste tot în lume şi pentru a consolida grupurile şi prietenii care se angajează în educaţie integrală . Trebuie să reducem diseminarea  înţelepciunii Cabalei şi să trecem în totalitate la diseminarea educaţiei integrale . Nu am nici o îndoială că este mult mai aproape de punerea în aplicare a sfârşitului corecţiei şi că avem noi obiective. Trebuie să se stabilească planuri de lucru detaliate ale diseminării generale în toate continentele, ţări, oraşe şi grupuri.

Noi ar trebui să percepem următoarea serie de convenţii din Europa, America de Nord şi de Sud (Columbia, Chile, Peru, Mexic, Statele Unite ale Americiişi Canada), nu pur şi simplu ca nişte convenţii, ci ca o convenţie internă care ne va da un mare impuls spiritual. Trebuie deja să ne pregătim pentru asta, folosind fiecare oportunitate dată .

Faptul că am început să vorbim despre formarea embrionului spiritual şi uterul spiritual este un mare succes. Este un progres foarte semnificativ. Nu este atât de dificil şi noi pur şi simplu trebuie să ne organizăm pentru că ştim deja că mâinile şi picioarele acestui embrion spiritual există şi trebuie să ştim ceea ce ar trebui să sperăm şi ceea ce ar trebui să facem. Toate discernămintele sunt în mâinile noastre. Cu adevărat, asta mă umple de o mare speranţă şi bucurie .

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 2/12/14 , Scrierile lui Baal HaSulam

Nu pierdeţi nivelul pe care l-aţi atins

Întrebare: Acum, că s-a terminat congresul, cred că încep să revin la starea mea precedentă şi nu vreau deloc. Ce trebuie să fac pentru ca tot ceea ce fac şi gândesc să fie pentru Creator, pentru a-L încânta?

Răspuns: Creatorul a organizat vieţile noastre şi nimic nu ţine de noi. Acelaşi lucru când este vorba despre politicieni, economişti, părinţii noştri şi chiar noi. Creatorul aranjează în mod intenţionat şi organizează viaţa în modul în care o simţim şi, plecând de la aceste condiţii specifice, vom atinge dezvăluirea caracteristicii sale unice, plenitudinea sa.

Deci, faptul că simţiţi deja că sunteţi departe de congres şi întorşi la viaţa voastră precedentă, în timp ce sunteţi încă aici cu noi, nu este un semn bun. Trebuie să faceţi tot ce stă în puterea voastră pentru a vă încălzi, în scopul de a nu pierde nivelul pe care l-aţi atins şi să-l păstraţi cu dinţii, dacă trebuie.

Înţeleg că este dificil şi ştiu chiar că este imposibil dar, cele mai mici eforturi de a face acest lucru, vor ajuta deja la urcarea spirituală şi este un beneficiu net. Mai ales acum, când sunteţi încă aici şi rutina voastră zilnică nu vă presează, ar trebui cel puţin să rezistaţi la asta, în toate modurile posibile.

Am făcut exerciţii similare când eram cu Rabash, atunci când Irak a bombardat Israel în timpul războiului din Golf şi rachetele au căzut la aproximativ 500-700 de metri de locul în care studiam. A fost foarte neplăcut, dar o persoană trebuie constant să încerce să se agaţe de conexiunea la Creator, atât în stările bune, cât şi în cele rele. Deci, încercaţi să păstraţi constant un mic spaţiu în mintea voastră, în care să menţineţi permanent un contact cu Creatorul, indiferent în ce stare sunteţi, chiar dacă este o stare în care nu simţiţi nimic.

Urmaţi profesorul pas cu pas

Întrebare: Un congres este mereu pentru noi un mare test. Cum putem să ne asigurăm că suntem în direcţia corectă între congrese, chiar atunci când experimentăm sentimente negative?

Răspuns: Nu pot să vă spun când vă confruntaţi cu sentimente negative şi invers. Dacă sunteţi conectat la noi, avansaţi, iar distanţa geografică nu are importanţă.

Repet, avansaţi atunci când sunteţi cu noi, în toate acţiunile noastre colective deoarece, lipsind de la mai multe lecţii, pierdeţi mai mult şi nu puteţi înţelege ceea ce este spus în lecţia următoare. Nu puteţi înţelege lucrurile în interior! Nu veţi avea umplerea şi satisfacţia necesară.

Lecţiile mele sunt mereu îndreptate în sus, constant în sus. Puteţi crede că este o repetare sau nu are nimic de a face cu materialul precedent, dar nu este adevărat! Merg mereu înainte! Lecţiile pot fi prezentate diferit, într-un mod sau un stil diferit, dar este mereu la un nivel mai ridicat.

Deci, nu trebuie să rataţi lecţiile! Dacă nu aţi avut şansa de a asculta lecţiile timp de mai multe zile, din diferite motive, atunci ar trebui totuşi să le priviţi mai târziu. Problema este că, cei mai mulţi prieteni nu iau în serios, nici nu participă la lecţiile zilnice, în timp ce eu îmi bazez studiul tocmai pe asta. Un student este o persoană care mă urmează pas cu pas.

Nu este nimic ruşinos

Întrebare: O să lipsesc grupul de posibilitatea de a se uni în jurul problemei mele şi de a o rezolva, dacă am o anumită problemă şi îmi este ruşine să o aduc în grup?

Răspuns: Ruşinea este orgoliu, egoul şi poate chiar narcisism, dar nu putem face nimic referitor la acest subiect. Trece treptat. Animalele nu resimt ruşine. O vacă stând în picioare în iarbă, gata să mănânce, nu are ruşine de nimic. Deci, de ce o persoană ar trebui să se simtă ruşinată de a fi un măgar stând în câmp şi făcând ce cere corpul său?

Nu întâmplător este spus: “Mergi la meşterul care m-a făcut”. El mi-a dat dorinţa de primire şi trebuie să-mi fie ruşine că am ocazia de a o corecta şi nu o fac.

Îmi este ruşine de corecţiile neîmplinite, dar nu trebuie să am ruşine de formele naturale corupte şi corectate, deoarece cele două aparţin Creatorului, în timp ce fiinţa umană în mine este partea centrală, coaja de Noga, a treia parte a mijlocului Tifferet. Aceste este locul în care liberul meu arbitru se găseşte. Acolo am nevoie să resimt ruşinea şi să-mi fac griji dacă mă împlinesc în mod corect.

Deci, nu înţeleg oamenii care nu pot sau care nu vor să spună prietenilor din grup ce li se întâmplă, mai ales atunci când asta poate dăuna întregului grup. Ar trebui să fim foarte prudenţi deoarece, prin întârzierea avansării prietenilor, “salvând” în contul lor, mă întârzii pe mine prea mult.

Nu este cazul. Ce avem de ascuns? La urma urmei, totul vine de Sus şi noi nu suntem responsabili. Nu există nimeni în afară de El. Trebuie doar să ne unim mai departe şi să găsim posibilitatea de a corecta situaţia. Vor fi mai multe stări ca acestea şi ele vor înceta doar la finalul corecţiei.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 14.02.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Concepţia este primul nivel spiritual

Scrierile lui Rabash: „Ce înseamnă Cupa binecuvântării trebuie să fie plină în muncă”: Există o diferenţă între a vorbi şi a fi mut în muncă. Deoarece vorbirea este starea revelaţiei, adică cineva care a atins deja starea de sugar în spiritualitate şi simte deja că este alăptat de Kedusha (Divinitate). Iar starea de sugar arată către Hassadim (Milă), pentru că Hesed este starea de dăruire, deoarece atunci când cineva merită vasele de dăruire, adică atunci când toate acţiunile sale sunt de dragul Cerului şi nu mai are grijă de sine, atunci înseamnă că merită starea de Hessed (dăruire).

Totuşi, perioada de sarcină precede această stare, adică atunci când Cel de Sus îl corectează. În acest timp, omul nu participă la propria corectare. El doar se anulează, iar cel superior face toată munca. Dar, de fiecare dată, omul se anulează în mod diferit faţă de noile discernăminte. El întâmpină probleme noi, necazuri, totuşi se anulează, îşi înclină capul şi acceptă totul.

Şi asta este atunci când cineva este ca un copil nenăscut aflat în pântecul mamei, atunci când se anulează înaintea mamei şi nu are nicio opinie proprie. Mai degrabă, aşa cum spun înţelepţii: „Cel nenăscut din mama sa mănâncă ceea ce mănâncă şi mama lui” şi nu are nicio existenţă proprie, nu pune nicio întrebare sau nu face nimic pe cont propriu, iar asta înseamnă că este mut şi că nu are gură să pună nicio întrebare.

O persoană devine mută înăuntrul celui superior, ca şi cum nu ar mai exista, astfel încât să nu îl deranjeze şi să nu devină o forţă străină în el. Dacă embrionul este un corp străin înăuntrul mamei, corpul acesteia va opune imediat rezistenţă şi îl va respinge ca pe ceva ostil. Dar aceasta este minunăţia naturii, deoarece în pântecul mamei se întâmplă exact invers, şi întregul corp al acesteia începe să lucreze pentru beneficiul embrionului, în loc să îl respingă. Asta se întâmplă pentru că în natură, embrionul corporal se anulează pentru a se dezvolta în uter.

iar asta înseamnă că este mut şi că nu are gură să pună nicio întrebare. Adică îşi închide gură şi nu se contrazice, se anulează, acceptând totul. Are multe întrebări şi simte resentimente, dar cedează şi nu se contrazice.

Şi acesta este momentul pentru ca omul să meargă cu ochii închişi, deasupra raţiunii, să creadă în înţelepciunea celor înţelepţi şi să avanseze până la final. Este imposibil să explici asta în cuvinte, deoarece omul nu înţelege nimic din spiritualitate. De aceea, se spune simplu că trebuie să se anuleze tot drumul şi să creadă în credinţa înţelepţilor, adică că conteze pe ei tot drumul. Nu contează ce simt în inima mea şi ce gânduri îmi trec prin cap, mă anulez înaintea Providenţei superioare.

Asta se numeşte perioada de sarcină, adică nu are gură să vorbească. Este starea Malchut, care este cea mai mică şi cea mai restricţionată şi se numeşte Ibur, care vine de la cuvintele păcat şi judecată (Dinim), aşa cum sunt în cuvintele „Creatorul m-a judecat de dragul tău (datorită ţie).”

Iar problema păcatului şi judecăţii (Din) trebuie explicată. Datorită acestui lucru, când omul merge cu ochii închişi, deasupra raţiunii, corpul se opune şi din această cauză omul trebuie să depăşească asta continuu, iar asta se numeşte păcat, furie şi durere, pentru că este o muncă foarte dificilă să meargă tot timpul în stare de anulare înaintea celui superior, şi să îl lase pe cel superior să facă ceea ce vrea cu el.

Omul este gata să se anuleze în orice mod posibil. Nu îl poate ajuta pe cel superior aşa cum o face la nivelul de sugar sau la nivele mai înalte. Dar este gata să se anuleze înaintea celui superior şi să Îi dea lui corpul şi sufletul pentru a fi corectat. Iar asta se numeşte Ibur (perioada de sarcină), care este cea mai mică restricţie posibilă, primul nivel al existenţei spirituale. Nu trebuie să disperăm, împreună îl vom atinge!

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala 2/11/2014

În pragul corectării umanităţii

Întrebare: De ce în trecut cabaliştii au ascuns, intenţionat, implicarea lor în înţelepciunea Cabala şi în partea internă a Torei?

Răspuns: Problema este că, timpul amestecării dorinţelor, atributelor de dăruire şi primire nu era încă terminat şi, astfel, nu era cineva la care să se dezvăluie această cunoaştere. Atributele egoiste şi altruiste au început să se amestece după distrugerea Templului. Acest proces trebuia să fie un ciclu complet în jur de două mii de ani dar, datorită marilor tragedii precum Holocaustul, perioadele au fost scurtate.

Când amestecul a fost finalizat, reconstrucţia lumii întregi a început prin descoperirea globalizării sale şi omenirea a început să o simtă. Acest lucru nu s-a întâmplat înainte.

Globalizarea se dezvăluie în natură şi nu în omenire. Suntem obişnuiţi să spunem că omenirea este conectată reciproc, dar este conectată doar prin natura care ne gestionează la nivel global. Noi existăm în natură ca o minge mică într-o sferă mare şi această sferă ne operează şi ne afectează integral, în timp ce noi simţim foarte puţin globalizarea şi nu avem nevoie de aceasta; egoul nu are nevoie de ea. Nu poate lucra cu ea în nici un fel.

Atunci când amestecul vaselor s-a finalizat şi reconstrucţia lumii a început, structura generală s-a reunit şi acum, noi începem să simţim rezistenţa noastră interioară la sfera care ne înconjoară. Această sferă creşte din zi în zi şi, dacă ea era conectată interior pe nivelurile naturii mineral, vegetal şi animat, acum este pe nivelul vorbitor şi începem să îi rezistăm în timp ce avansăm în evoluţia egoistă post-industrială.

Cât timp evoluţia tehnologică ştiinţifică a omenirii a continuat, aceasta a fost în interesul nostru dar, de la mijlocul secolului 20, am început nu doar să ne îndestulăm, ci să ne supra-saturăm şi mai mult, o facem în modurile cele mai ineficiente. La urma urmei, nimeni nu câştigă nimic în asta. Chiar dacă cineva a produs un miliard de dolari, este înscris în banca sa şi este aruncat în jurul lumii ca o povară inutilă, în timp ce o persoană a pierdut miliarde de tone de resurse naturale şi s-a dezechilibrat ea însăşi pentru a obţine acest miliard.

Criza generală a început la mijlocul secolului trecut, ceea ce înseamnă opoziţia omenirii la lumea ce o înconjoară plecând de la sistemul Providenţei şi acum trebuie să abordăm corectarea noastră în mod serios. Astăzi, nu facem decât să începem să punem bazele utilizării practice a Torei, ca metodă de corectare în lumea noastră.

Din kab.tv, “Secretele cărţii Eterne”, 11.09.2013

Ierarhia dorinţelor

Tora, Exodul (Tetzave), 28:39, 28:42: Vei face o tunică cusută de in, şi vei face o mitră de in, şi vei face o eşarfă brodată…Şi faci pentru ei pantaloni de in pentru a-şi acoperi goliciunea de la şolduri la coapse.

Aceasta vorbeşte de corectările care vin din interiorul unei persoane şi apar în această alegorie. Inul care este menţionat în Tora este diferit de inul obişnuit în modul în care acoperă corpul de sus şi separă partea superioară de partea inferioară. Partea superioară este Galgalta Eynaim, dorinţele de dăruire. Partea inferioară reprezintă dorinţele de primire.

Nuditatea este o dorinţă de primire care nu poate fi corectată decât parţial. Prin urmare, doar după corectarea părţii superioare, care este simbolizată prin tunică, turban şi centură, putem începe să corectăm partea inferioară într-o manieră parţială: plecând de la talie la genunchi. Aceasta înseamnă corectarea dorinţelor de primire.

Aceste dorinţe care sunt chiar mai jos, aproape nu sunt corectate. Folosirea lor încetează pur şi simplu, deoarece se efectuează o restricţie la utilizarea lor. Asta este suficient.

Din „Secretele Cărţii Eterne”, kab.tv, 28.08.2013

Cartea cea mai importantă pentru umanitate

Convenţia Mondială pentru Zohar 2014 este dedicată celei mai importante şi de neegalat carte care a revelată omenirii de sus prin munca unui grup unic de cabalişti . Toate realitatea este rezultatul  spargerii dorinţei. Iar în lumea noastră această spargere a fost manifestată prin distrugerea primului şi celui de-al doilea Templu .

Cei zece cabalişti care au creat Cartea Zohar au fost ultimii supravieţuitori în urma distrugerii. Pe de o parte, ei au aparţinut marilor timpuri şi nivelurilor spirituale ridicate ale poporului lui Israel în timpul Templului, adică în starea spirituală. Dar, pe de altă parte, ei s-au ridicat deja din spargere şi au atins la o revelaţie unică între ei, datorită unei munci absolut unice.

Niciodată în istorie nu a existat un eveniment ca acesta, ca un grup de zece persoane să se adune şi să atingă o astfel de legătură puternică, ridicându-se la înălţimea de 125 de niveluri de corectare a spargerii care a existat între ei. Şi astfel, prin intermediul conexiunii lor externe, adică prin intermediul cărţii, au reuşit să transmită nivelurile prin care au trecut: de la ură la dragoste, iar după aceea de la o ură şi mai mare la o dragoste şi mai mare, şi aşa mai departe, din nou şi din nou.

Se spune , „Cine este mai mare decât prietenul său are un egoism mai mare. ” Astfel, cu cât ne ridicăm mai mult, cu atât ne simţim mai îndepărtaţi în relaţia cu fiecare dintre noi, cu atât de mult creşte ura. Acesta este modul în care ni se revelează natura noastră, înclinaţia rea.
O persoană obişnuită nu are o înclinaţie rea, ea pur şi simplu are dorinţe. În timp ce înclinaţia rea ​​este revelată între oameni care doresc să se conecteze unii cu alţii, iar în acel moment, în funcţie de aspiraţia lor, de presiune, precum şi de eforturile de a se conecta, ei descoperă cât de incapabili sunt. Ei descoperă că ego-ul este trezit în ei tot timpul şi îi împinge departe unul de altul.

În Cartea Zohar este scris că aceiaşi studenţii ai lui Rabbi Shimon, care au atins o înălţime extraordinară, partea superioară (GAR) din lumea Aţilut, înainte de lecţie, la la prima încercare de a se conecta au simţit o ură insuportabilă unul faţă de celălalt. Ei au exprimat toate aceste lupte interioare şi antagonismele în Cartea Zohar. Ei au simţit cum focul arde în ei, ceva care indică în mod specific un nivel foarte ridicat de recunoaştere a înclinaţiei rele ​​şi corectarea acesteia corespunzătoare înclinaţiei bune.

Din Convenţia Zohar World 2/5/14 , Lecţia 1