Category Archives: Munca interioara

Nu vom avea nevoie de o mulţime de cuvinte

Întrebare: Congresul O flacără în deşert pare că închide bucla pe care primul congres în deşert a deschis-o în urmă cu un an. Noi credem că faza precedentă se finalizează şi există noi oportunitîţi pentru conexiunea emoţională între noi. Cum va arăta grupul mondial după naşterea spirituală, când vom reuşi să atingem conexiunea ?

Răspuns: Nu cred ca forma noastră exterioară se va schimba atât de mult şi conexiunea internă nu poate fi descrisî în cuvinte. Va fi o astfel de conexiune pe care voi să o simţiţi în mod constant ca şi în cazul în care copilul vostru a fost departe de voi, distanţa fizică vă separă, dar ştiţi şi simţiţi, astfel că imaginea sa a devenit o parte din voi şi locuieşte în voi, acesta este modul în care ne vom simţi unul pe altul.

Nu avem nevoie să vorbim prea mult deoarece înţelegem sentimentele noastre interne de adeziune. Vor fi câteva cuvinte şi clarificări scurte şi simple. Este ca atunci când mănânci o salată, spun că nu este suficientă sare şi înţelegeţi deja, de îndată ce am pronunţat o jumătate de cuvânt. La urma urmei, mâncaţi acelaşi fel de mâncare şi simţiţi aceeaşi realitate.

Nu avem nevoie de cuvinte fără sfârşit şi mass-media pentru a crea conexiunea între noi aşa cum o facem astăzi, când noi nu ne simţim conectaţi. Vom continua corespondenţa, dar într-o manieră scurtă şi directă deoarece noi înţelegem ceea ce fiecare simte, oricum. Vom deveni un singur om într-o singură inimă.

 

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala, 08.01.2013, Introducere în studiul celor 10 Sefirot

 

Acțiunile frontului intern pregătesc arma pentru atacul de la Desert

Întrebare: Creatorul a asigurat în ultimul timp condițiile perfecte pentru noi, să ne exprimăm atitudinea noastră bună față de El, în cele două convenții viitoare: convenția femeilor „O femeie globală” și convenția bărbaților  “O flacără în Deșert”. Cum ar trebui să ne pregătim pentru a îndeplini cu succes oportunitatea ce ne-a fost dată ?

Răspuns: Este foarte important să se respecte convenția femeilor, și nu ne uităm arogant, în jos la ea. Acest lucru se datorează faptului că este o acțiune spirituală și nu una corporală. Este o acțiune foarte semnificativă în spiritualitate, care nu este mai puțin importantă decât convenția bărbaților. Le văd ca fiind total egale și chiar sper că deficiența generală pe care femeile o vor obține și stabiliza în această convenție, ne va influența și va acționa puternic asupra noastră, a bărbaților. Vom ajunge la convenția din deșert gata echipați cu această deficiență mare, bună și corectă, cu dorință pentru conectare, și vom fi în măsură să dezvăluim și să punem împreună prima parte a sufletului corectat din toate aceste părți.

Fiecare persoană are punctele sale slabe și punctele sale puternice. Dar spiritualitatea este un sistem perfect, și astfel fiecare care face o revelație, îi împlinește pe toți ceilalți. Ne împlinim reciproc unii pe alții. Sper că acest lucru va fi realizat cu adevărat. Dacă luăm măsuri serioase pentru conexiune, vom reuși.

Prima parte a sufletului corectat este scopul celor două convenții care urmează, în scopul de a ajunge la revelația Creatorului către ființa creată, pentru a-I aduce mulțumire Lui, pentru a descoperi primul nivel din cele 125 de niveluri spirituale.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 8/1/13, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”

O scrisoare către iubitul din față

Întrebare: Cum putem conecta la convenția femeilor ceea ce studiem în TES despre Malchut care ridică MAN către Zeir Anpin, rugăciunea de la care începe nașterea spirituală?

Răspuns: Adevărat, totul începe de la deficiența feminină; aceasta este adevărata deficiența, deficiența lui Malchut. Zeir Anpin simbolizează partea masculină, iar Malchut, Nukva, simbolizează partea feminină.

Ne așteptăm la o dorință generală puternică care să fie acumulată și adunată în femei în această legătură mai presus de toate diferențele și de tot individualismul. Sperăm că femeile se vor ajuta una pe alta pentru a se conecta și vor fi capabile să ridice deficiența lor generală atât de sus încât să fie simțită în sistemul spiritual.

Dacă se simte și este relevată în sistemul general, atunci și noi, bărbații, o vom simți. Am cerut femeilor să scrie o scrisoare cu o rugăminte, cu o cerere, cu un apel de la convenția femeilor pentru convenția bărbaților, dar, de fapt, în lumea spirituală, nu contează cu adevărat dacă această solicitare este exprimată în scris, cel mai important lucru este că va fi încorporată în sistemul dorinței generale a creației, a realității generale.

O scrisoare, cu toate acestea, poate grăbi această dăruire și o poate aduce împreună, deoarece ne obligă să răspundem; să sperăm că vom primi un impuls foarte puternic de la convenția femeilor, o stimulare, o cerere pentru a atrage Lumina care Reformează.

Dacă vom încerca să obținem Lumina în funcție de cererea femeilor, vom avea o formă care este mai aproape de dăruire, comparativ cu forma pe care am putea-o crea pe cont propriu. Femeile pot solicita chiar și în mod egoist, pentru ele însele, ajutor să se conecteze și să atingă spiritualitatea. Dar când această dorință este îndreptată către dăruire si conexiune, cel puțin un pic, este conectată la înțelepciunea Cabalei, și încorporată  într-un bărbat;  el deja o acceptă ca pe o dorință spirituală, deoarece este deja o cerere externă. Deci, prin îndeplinirea acestei cereri, creăm un act spiritual mult mai puternic, decât dacă am încerca s-o creăm pe cont propriu, noi înșine.

Din partea a 3-a a Lecției zilnice de Cabala 9/1/13, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Invitaţia personală către Lumină

Întrebare: Prin ce stare trece o persoană la cel mai de jos nivel al căderii şi ce ar trebui să facă? Cu ce greşim noi?

Răspuns: Dacă eu cad până la capătul de jos al coborârii, atunci la acest punct critic nu pot să fac nimic prin mine însumi. Este ca şi cum sunt neutralizat de Lumină care operează asupra mea.

Lumina operează pe mine în timpul tuturor fazelor de dezvoltare (Lumina Înconjurătoare 1) şi sub influenţa ei eu cobor. Acţiunea ei conduce la căderea mea prin adăugarea unei dorinţe corupte către mine. În final mă regăsesc pe mine la cel mai de jos punct unde nu mai pot să fac nimic. Nu sunt instrumente prin care să mă ridic; sunt sub controlul total al Egoului.

Dar în momentul în care încep să mă ridic, cât de puţin, mulţumită diferenţei dintre noul stadiu şi stadiul precedent, deja trebuie să fac ceva independent. Mă ridic la primul stadiu cu ajutorul grupului, dar mulţumită nivelului la care am fost, trebuie să încep fac ceva prin mine: să ridic MAN, o rugăciune, o cerere, să ies din mine. Trebuie să atrag Lumina prin mine însumi, şi să-i pornesc influenţa în raport cu invitaţia mea şi nu cu altceva.

Nu pot să mă trezesc şi să mă trag afară din cel mai de jos stadiu independent şi fără ajutor: „Un prizonier nu se poate salva singur din închisoare”. Dar în momentul în care mă ridic un pic cu ajutorul prietenilor, pot deja să fac faţă singur. Nu mai sunt un prizonier care este legat! Am un prieten care mă ajută de afară să ies din blocaj.

Dar dacă după ce am fost ajutat să mă ridic un pic, sunt prea leneş şi nu ies din mine, dacă nu mă întorc imediat către Lumina care Reformează, ci aștept să fiu ridic de curentul timpului, cu ajutor din partea mediului, atunci nu atrag asupra mea noi puteri spirituale.

În momentul când am o oportunitate, imediat trebuie să lucrez asupra mea. Altfel Creatorul mă va ajuta să ies din necaz odată sau de două ori şi după asta mă va lăsa din moment ce eu nu fac nimic din proprie iniţiativă. El îmi trimite ajutor prin grup, prin prieteni, prin diferite căi, dar dacă nu-i răspund destul, EL mă abandonează.

Se dovedeşte că că El trebuie să adauge suferinţe şi rău şi să mă coboare undeva unde simt probleme corporale, pentru ca astfel să înţeleg că nu am de ales şi că trebuie să mă ridic. Să înţeleg că merită să ies din mine un pic şi să ies din raţiunile corporale joase. Voi încerca să scap din corporalitate în spiritualitatea pentru că mă simt rău în viaţa mea de zi cu zi.

În acel caz nu mă ridic prin atragerea Luminii care Reformează şi prin suferinţe animalice ordinare.

Din partea întâi a Lecţiiilor Zilnice de Kabbalah, 7.01.2013, „Introducere în studiul celor Zece Sfirot”

Convergenţa a două dorinţe

Întrebare: Cum mă pot pregăti corect pentru congresul femeilor ?

Răspuns: În primul rând trebuie revizuit materialul care se referă la activitatea femeilor. Practic, în timpul nostru, nu există mare diferenţă între munca bărbaţilor şi munca femeilor deoarece se desfăşoară o convergenţă progresivă. Vedem cum femeile din întreaga lume ocupă posturi de conducere, sunt şefi de stat, miniştrii şi lideri de companii. Aszăzi sunt implicate în acelaşi mod ca bărbaţii, în toate sferele de activitate.

Deşi femeile sunt înclinate, prin natura lor, la ceva specific, standard, stabil şi nu la activităţi care necesită schimbări radicale în mod constant, este timpul ca două dorinţe, bărbat şi femeie, să se întâlnească în lumea noastră şi în lumea spirituală. Aceasta se produce în conformitate cu rădăcinile spirituale şi, prin urmare, este necesar să reflectăm la modul de la le apropia şi mai mult. Aceasta trebuie făcut pe durata comgresului. Femeile trebuie să înţeleagă scopul..

Niciodată, înainte, femeile nu s-au unit împreună. Am avut tot felul de încercări de a ne uni în grupuri, în cursul congreselor generale, dar nu am avut un astfel de congres pentru a face din dorinţa tuturor femeilor, o dorinţa unica a unei femei, pentru a realiza o imagine unificată a dorinţei femeilor.

De aceea, pregătirea congresului înseamnă a gândi mai mult despre asta, a citi, a clarifica întrebările despre acest subiect şi a descărca toate întrebările şi răspunsurile de pe site.

Cel mai important lucru este buna dispoziţie, o stare bună de spirit. Cele care vin aici intră, inevitabil, în această atmosferă.  Cele care sunt conectate la noi trebuie să fie pregătite să intre. Ele ar trebui să fie libere de toate activităţile şi să se simtă ca şi cum ar fi aici, cu noi. Cred că le vom da un sentiment de prezenţă completă la congres.

Din Lecţia virtuală, 06.01.2013

Anul îndreptării atenţiei către public

Întrebare: Spui că anul 2013 va fi un an al marilor schimbări. Aş dori să aud de la tine un fel de binecuvântări cu privire la acest an.

Răspuns: Cred că acest an va trece relativ repede în lume. Lumea va amâna sfârşitul. Căderea economică va continua, dar într-o manieră mai lentă, guvernele vor printa bani, tot felul de „bule” vor fi generate, şi în acest fel colapsul va fi prevenit.

Dar noi trebuie să înţelegem că această perioadă este chiar bună pentru noi ca să ne reorganizăm, să continuăm să ne unim, să ne pregătim pentru trainingurişi bună diseminare, astfel încât să învăţăm să vorbi corect către public şi să fim capabili să ajungem la ei în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare şi să fim aproape de ei. Trebuie să arătăm oamenilor că există un mod diferit de dezvoltare şi că este singurul mod corect, realist, şi unic astfel încât ei să înţeleagă că nu este altă cale, şi atunci ei vor vedea că noi le oferim singura variantă de alegere.

Nu trebuie să concurăm cu alţii şi să convingem oamenii că avem dreptate, aşa cum regimul sovietic a făcut în trecut când clama: „victoria comunismului este inevitabilă, pentru că este drept.” Trebuie doar să muncim asupra noastră, la mişcarea către public şi gradat vom învinge.

Astfel work-shopurile noastre trebuie să fie mai aproape de public, de oameni. Asta nu înseamnă că noi ne aplecăm. Dacă o persoană poate să explice elevat lucruri simple este un semn că le înţelege şi că acestea sunt în el. El le traduce din limbajul cărţii în limbajul lui interior şi le aduce către alţii într-un limbaj simplu. Deci, este foarte important pentru noi să ne poziţionăm în acest mod şi de a coborî lucrurile la o explicaţie simplă.

Din Lecţia Virtuală 30.12.2012

 

În prima linie a atacului spiritual

Corecţia noastră depinde de recepţia unui obicei nou numit Masach (ecran) sau o intenţie, pentru că noi am fost creaţi plecând de la materia dorinţei de a primi, ceea ce este în totală opoziţie cu Creatorul. Aceasta ne permite să utilizăm dorinţa de a primi în scopul de a oferi, în aceeaşi manieră în care Creatorul ne tratează, întrucât adeziunea  este posibilă doar prin echivalenţa de formă.

Deci, toată munca noastră este de a descoperi, mai întâi, în ce punct suntem opuşi Creatorului, apoi, în funcţie de tristeţea noastră cauzată de totala opoziţie, să cerem corecţia, echivalenţa de formă. Aceasta este, de fapt, tot ceea ce trebuie să facem.

Deci, de ce trebuie să mergem pe un drum atât de lung ? Nu este posibil să-i cerem Creatorului să ne facă compleţi, chiar acum? De fapt, Creatorul a creat totul deja complet. Noi suntem în lumea Ein Sof (Infinitului), în identificarea totală cu El, egală cu El şi într-o aderenţă absolută cu Creatorul şi numai recunoaşterea acestei stări lipseşte. Această recunoaştere determină independenţa noastră.

Aderenţa a fost creată de Creator, dar din partea noastră, trebuie să fim ca o picătură de material seminal care este legat de uterul mamei, dar nu s-a dezvoltat într-o fiinţă umană, nu se simte pe sine, încă. Ea nu simte că există ca o fiinţă independentă. Pentru a descoperi existenţa în sine, o picătură din materialul seminal  trebuie să se depărteze de Creator în sentimentul unei existenţe independente, la o distanţă echivalentă de cea unde au fost  puternic ataşate.

Pe de o parte, din perspectiva naturii aceste picături, ne va îndepărta şi mai mult de Creator, în funcţie de dimensiunea dorinţelor, până când întreaga dorință se contractă într-un punct, în zero, în nimic şi dispariţia totală.

Pe de altă parte, călătoria de întoarcere va fi dezvăluită pentru noi: necesitatea de a depăşi această mare distanţă datorată diferenţelor naturii noastre şi atingerea echivalenţei de formă.

Atunci când vom atinge egalitatea şi conexiunea mai sus de distanţa care ne separă, vom atinge forma Creatorului şi vom începe Să-l atingem şi Să-l simţim, planul Său şi întregul program. De aceea, pe de o parte noi devenim independenţi şi pe de altă parte noi aderăm la El, conform dorinţei noastre şi liberul arbitru.

Astfel, vom descoperi toată creaţia. În acest proces, aceasta devine tot mai clară pentru noi. Este imposibil să realizăm dintr-o dată, deoarece inima trebuie să înţeleagă acest proces şi nu doar mintea rece.

Revelaţia nu este posibilă decât acolo unde este ascundere. Este întuneric, mai multă Lumină care vine poate ilumina peşterile întunecoase, formele opuse ale întunericului. Apoi, prin conectarea formelor directe şi inverse, recunoaşterea se naşte, realizarea, după cum este scris: Avantajul Luminii este cunoscut numai din întuneric.

Lumea noastră este construită exact în acelaşi mod. Dacă o persoană nu înţelege un anumit fenomen, poate trece peste acesta fără să-l observe. În scopul de a descoperi un nou fenomen natural, o persoană trebuie să studieze mult, să fie în vârf, în fruntea descoperirilor ştiinţifice. Ea trebuie să ştie ceea ce este revelat şi apoi, dintr-o dată, vede dincolo de graniţele atinse, ceea ce înseamnă descoperirea a ceva nou. Pentru a face aceasta, are nevoie să atingă şi să recunoască toate vasele dobândite până în prezent.

Aceleaşi reguli funcţionează în înţelepciunea Cabala. Oamenii dispuşi să fie în întuneric înainte de a atinge spiritualitatea, atrag asupra lor Lumina în întuneric, apoi, în prăpastia dintre ei, ei încep să desopere realizarea spirituală şi echivalenţa cu Creatorul şi aderarea la El.

 

Din prima parte a cursului zilnic de Cabala, 3.01.2013, Introducere în studiul celor 10 Sefirot

 

Nefesh, Ruach, Neshama

Calităţilor spirituale li se dau diferite nume: Nefesh (suflet), Ruach (spirit), Neshama (suflet). Începem să intrăm în lumea spirituală prin primirea nivelului Ruach.

Nefesh, este nivelul inanimat al Sfinţeniei, când omul nu se poate mişca prin el însuși. Vine la lecţie şi crede că totul este bine, că nimic nu i se mai cere: astăzi este la fel ca şi ieri, iar mâine va fi la fel ca şi azi. Nu îi pare rău că rămâne în aceeaşi stare, ci este mai degrabă fericit că a trecut încă o zi şi că totul este bine. Acceptă rutina zilnică.

Dar el tot vine la lecţii şi studiază. Mi-aş dori ca întreaga lume că fie la nivelul Nefesh al Sfinţeniei. Nu mai puţin, acesta este numit nivelul spiritual Ruach. Acesta înseamnă că omul are ceva ce poate să adauge. Nu este de acord să rămână la nivelul de inanimat. Dacă vede că nimic nu s-a schimbat de ieri şi că nu se va schimba mâine, atunci pentru el e ca şi cum ar fi mort.

Nu este doar o stare de imobilitate ci un sentiment de moarte, ceea ce înseamnă că este cea mai rea stare. Şi deci se întreabă pe sine ce poate să-şi adauge. Între timp, singurul lucru pe care poate să şi-l adauge sunt acţiunile sale. Baal Ha Sulam spune în articolul „Libertatea” că omul nu are posibilitatea să-şi schimbe starea decât alegând un mediu corect.

Omul care alege o influenţă puternică din partea mediului este demn de laudă. În acest mod poate avansa şi nu prin fapte bune. Nu poate face fapte bune din moment ce nu este cel care controlează acţiunile sale. Dar mulţumită faptului că alege un mediu bun, care să-l influenţeze puternic, începe să se mişte.

Ca să încep să mă mişc şi să mă transform din nivelul inanimat la cel vegetativ, să mă ridic de la nivelul de Nefesh la nivelul de Ruach, să devin o persoană spirituală, trebuie să evoc constant pe cei din jurul meu şi să aleg un mediu puternic care să mă influenţeze din ce în ce mai puternic şi să mă ajute să devin mai spiritual.

Prin asemenea acţiuni eu adaug constant dinspre mine înspre grup şi sunt constant influenţat şi tânjesc spre spiritualitate, pentru dăruire, din ce în ce mai mult. Se dovedeşte că mi-am adăugat din capacitatea de a dărui şi finalmente am atins următorul nivel care se numeşte Neshama.

Acţionez înspre ceilalţi şi sunt influenţat de ei prin grup care mă influenţează la rândul lui. Astfel, prin ajutorul lui, sunt influenţat şi mă ridic. Mediul ne serveşte ca şi o scară care mă ridică din ce în ce mai sus.

Mă ridic prin mediu şi încep să mă evoc pe mine, să mă conectez în cel mai eficient şi practiv mod. Vreau să-mi măresc contactul cu spiritualitatea ca să nu fiu pasiv sub influenţa ei şi să aştept ca ea să mă schimbe, dar vreau să dăruiesc şi eu mediului, să-l fac mai puternic, ca să mă influenţeze şi el mai puternic. Atunci mă conectez la mediu şi ne ridicăm reciproc în lumea spirituală, asta înseamnă că am atins nivelul Neshama.

Cel mai important lucru aici este să nu ne relaxăm astfel ca „fiecare zi să fie la fel”. Trebuie să fie o reînnoire constantă, în fiecare moment, dacă nu vei cădea imediat în starea de moarte. Nu este aşa de uşor să te ridici din starea de mort. Este imposibil să faci acest lucru printr-un salt ca să e reîntorci la starea precedentă. Este imposibil să te întorci la acelaşi stadiu. Trebuie să facem o corectare: o nouă naştere şi o nouă creştere, totul nou.

Dar dacă o persoană nu simte că trebuie să se ridice din nou, înseamnă că nici nu îşi simte moartea, că şi-a pierdut chiar conştiinţa.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Kabbalah 28.12.2012, Scrierile lui Rabash.

 

Liberul arbitru: mai multe întrebări decât răspunsuri

În ce stare ne găsim acum? Cine organizează această stare pentru noi? Cine ne resetează, cine ne pregăteşte lăsându-ne o singură acţiune bună, aceea prin care vom reuşi?

Vedem că totul este determinat în natură. Suntem într-un sistem rigid care ne conectează din toate părţile şi nu ne lasă să ne deplasăm liberi, nici măcar un milimetru. În schimb, fiecare mişcare pe care o faceţi aduce tulburări sistemului iar acesta răspunde imediat. Dacă înţelegeţi aceasta, atunci reacţiile voastre sunt corecte. Imaginaţi-vă că sunteţi în picioare, goi, înconjurat de ace care aproape vă ating pielea. Nu puteţi face cea mai mică mişcare, cel mult puteţi fi în măsură să vă mişcaţi puţin ochii.

Este modul în care legile naturii ne înconjoară. Este chiar mai mult de atât, deoarece ele operează la un moment dat în mintea şi în emoţiile (inima) noastre şi trebuie verificate. Am încă, liber arbitru ? Mai există ceva, cu excepţia acestei naturi ? În acest caz, acesta este unde sinele meu este. Dar poate exista cineva în exterior ? Între timp, eu sunt complet, pe plan interior şi exterior, înconjurat de ace şi nu mă pot deplasa independent.

Avem nevoie de a clarifica ce poate fi de la natură. I-a lăsat unei creaturi numite Adam – omul ceva care să-i permită să se elibereze? În plus, cum este posibil, în condiţiile în care universul întreg este un sistem de legi absolute şi fixe? Noi suntem într-un sistem total interconectat şi în fiecare zi descoperim integralitatea sa, că este determinist şi că nu există nicio libertate, atunci cum există ceva în afara legilor sale şi cadrelor sale? Este o problemă serioasă. Cine se află în afara legilor? Desigur, nu este corpul nostru animalic, care poate fi studiat în întregime, deoarece avem toate datele necesare pentru aceasta.

În general, ne supunem total legilor naturii şi, dacă suntem satisfăcuţi de acestea, atunci totul poate continua aşa, dar, dacă putem descoperi măcar un bob de libertate, aceasta ar fi minunat. Pentru cine este destinată libertatea? Cum şi de ce natura a făcut loc în ea însăşi pentru ea, pentru ce s-a limitat şi nu a intrat în aceasta zonă? Ce este această zonă în care creatura reală, care nu este sub influenţa naturii, există cu adevărat? Ce este această creatură, de fapt? Are legi proprii, potrivit cărora funcţionează ?

Există multe întrebări pentru a răspunde aici. Spinoza şi Kant au tratat aceste probleme. Este un sistem complex care ne aparţine, întrucât  punem întrebări despre sensul vieţii, refuzând să acceptăm abordarea deterministă, aspirând a fi peste starea corporală predeterminată, şi a găsi altceva…

 

Partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 04.01.2013, Pacea

 

Activitatea principala se face intre congrese

Intrebare: Care sunt criteriile de evaluare a pregatirii corecte la congres?

Raspuns: Criteriul principal este sa simt mediul, aceasta comunitate pe care o cream progresiv, astfel incat sa simt ca sunt inauntrul ei iesind din mine insumi. Cel mai important lucru este sa incerc sa fiu intotdeauna in aceasta stare.

Personal, o simt cand lucrez cu grupuri, dand lectii si ateliere de lucru si in timpul redactarii blogului, imaginandu-mi cititorii si incercand sa fiu cu ei. Si aceasta creeaza incetul cu incetul un sentiment: cand «eu» devine «Noi».

Intrebare:  La un congres, o asemenea concentrare se face simtita, pentru ca lumea intreaga este intr-o singura actiune. Cum putem crea acest camp comun in mod natural?

Raspuns: Un congres este un congres, dar munca in sine nu se realizeaza in timpul evenimentului ci mai degraba intre congrese, astfel ca o persoana poate sa se controleze si sa simta acolo unde se afla, in ce stare, cu ce ganduri adoarme si se trezeste, etc. La trezire, primul gand este deosebit de important. Practic, ce ganditi in somn, spune mult unde sunteti.

Putem obtine multe prin aceste scopuri concrete. In plus, congresele sunt destinate numai pentru a ne alimenta, pentru a face o descoperire. De fapt, realizarea are loc intre congrese.

Lectie virtuala  30/12/12