Întrebare: Cum poate fi menţinută individualitatea într-o lume integrală?

Răspuns: Egoismul nu moare, ci îl alimentează constant pe „noi” și „noi” este mereu în continuă creștere. Veți descoperi că egoismul vostru continuă să crescă permanent.

Ca urmare a dezvoltării egoiste generale de-a lungul a mii de ani, am ajuns la un anumit nivel de împlinire și am devenit compleţi. Și acum suntem o societate care nu vrea să se gândească la nimic, o societate în care guvernează drogurile și distracţia și nu mai avem nevoie de nimic altceva.

De îndată ce începeţi să înţelegeţi societatea integrală și vă includeţi în ea, apare un nou tip de egoism, egoismul „complet” care creşte atunci când egoismul individual îl împinge în sus spre nivelul următor.

Astăzi, mulţi oameni se simt ca și cum şi-ar pierde individualitatea, deoarece natura îi anulează, se simt pierduți; ei nu știu cine sunt, ce sunt și care este scopul lor. Astăzi ei nu se mai pot realiza așa cum o făceau în trecut, înainte ca egoismului să devină complet; astăzi ei nu mai pot realiza nimic prin ei înşişi.

Acesta este motivul pentru care generația din ultimii 40-50 de ani este considerată a fi generația pierdută. Se numește așa pentru că egoismul s-a oprit din creştere; oamenii nu mai simt nevoia de a-şi întemeia o familie, de a avea copii. De ce ar trebui să mă străduiesc pentru ceva, să fac planuri, să descopăr planete noi, ca și cum ar exista ceva acolo. Dorinţa a dispărut, egoismul s-a oprit din creştere, a devenit complet.

Începeţi să vă adaptaţi în această nouă formă de egoism și veți vedea cum va începe să crească în voi, dar într-un mod circular, cercul va începe fie să se extindă fie să crească. Aceasta este etapa următoare. Cu alte cuvinte, forma egoismului s-a schimbat, a devenit globală și integrală; ulterior creşterea va continua și va fi frumos.

Vom începe să vedem forțe absolut noi și noi interconexiuni în natură, vom atinge natura şi noi va vom descoperi brusc domenii, legi și forme la care Einstein ar fi putut doar să viseze.

Noul mecanism de sentimente și mintea vor permite unei persoane să simtă toată natura holistic, să-i vadă întreaga sa diversitate și să percepă în ea forțele care guvernează totul, rețeaua de forțe pe care o va descoperi chiar el. Va crea un analog al naturii comune în interiorul lui, va începe să cerceteze amănunţit în toate straturile sale. Aceasta este o știință cu totul nouă, despre care s-a scris puțin, este următoarea etapă de dezvoltare interioară.

Omenirea va descoperi acest stadiu de dezvoltare. Și odată ce începe să se dezvolte altruist, consolidând din ce în ce mai mult conexiunea lăuntrică dintre oameni în măsura în care vor apărea unificarea graduală, sentimentele reciproce şi înţelegerea, care vor continua până când această rețea comună de interconectare se transformă într-o conexiune analogică completă, atunci vom pierde percepția timpului.

Aceasta este intrarea în câmpul de forțe unde mintea și sentimentele există și nu contează. Acum noi percepem doar în simțurile noastre egoiste. De îndată ce egoismul îşi va completa tranziţia către altruism şi va fi o interconectare deplină între noi, percepția existenței materiei va dispărea.

Din KabTV „O lume integrală” 11/27/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Spunem că mă văd în prieten, dar ce parte este, mai exact, reflexia mea ?

Răspuns: Dacă eu consider o persoană prietena mea, atunci într-adevăr este oglinda mea. Dacă văd ceva negativ în ea în legătură cu progresul meu spiritual, atunci trebuie să înţeleg că această negativitate este în mine şi că percepţia mea este pur şi simplu deformată. Pentru alte persoane, este altă istorie. Este clar că ar trebui să ne amintim că ele sunt Creatorul dar, în acest caz, ele nu reprezintă realitatea exterioară ca o replică a atributelor mele interne. Avem nevoie de un studiu serios pentru a trata corect oamenii din exterior, care nu sunt membri ai grupului. În măsura în care prima parte a sistemului este descoperită ca GE, învăţăm să tratăm corect AHP.

Deci, doar în prieten văd reflexia mea. Ca şi cum Creatorul pune o oglindă în faţa mea, la un anumit unghi şi, de fiecare dată, îmi arată o anumită parte şi spune că ar trebui să mă arate pe mine, defectele mele. Reflectă atributele mele exterioare, îmbrăcate în diferite imagini şi le prezintă pentru mine. În acelaşi timp, când privesc un prieten, nu-mi atribui totul pentru mine, ci doar ce aparţine drumului spiritual.  Acest lucru depinde, deja, de gradul de conectare.

Dacă iubesc pe cineva, nu văd defecte în el, îl iubesc pur şi simplu. Oamenii spun că este un obicei, dar nu este aşa. La nivel fizic, dorinţa mea de a primi nu vrea să sufere şi se protejează. Mă port cu defectele celorlalţi, ca şi cum nu aş acorda atenţie, pentru a nu suferi tot timpul. Cu toate acestea, în spiritualitate, cum este scris: Dragostea acoperă toate păcatele şi acesta nu este un obicei, este munca de corectare.

La nivelul actual, invidiez un prieten, văd ceva mai bun în el, atribute pe care aş dori să le am eu. Este dureros. Ar trebui să mulţumesc Creatorului pentru această durere ? La urma urmei, El îmi arată că sunt inferior altora. Încep să regret şi să caut şi asta mă duce la întrebarea: De ce nu pot iubi un prieten, dacă văd că este mai bun decât mine ?

Astfel, în exemplul pe care Creatorul mi-l prezintă, El îmi arată  o posibilitate de avansare. Altfel, aş rămâne mort, la nivelul naturii, dar acum, datorită invidiei, lăcomiei, ambiţiei şi chiar urii, am un carburant, o siguranţă şi nu pot sta pe loc. Desigur, pot să mă calmez şi să spun: Hai, se pare că nu este aşa. Dar eu pot face opusul, să păstrez sentimentul şi să planific modul de ieşire al atributelor negative care au fost dezvăluite, să fac un veritabil plan de a le ridica.

Întrebare: Totuşi, nu atribui toate atributele negative ale prietenului meu, în mine ?

Răspuns: Ai dreptate, atributele unui animal nu sunt pertinente. Daca, de exemplu, este prea pripit sau un pic leneş, natura i-a dat aceste atribute. Cineva poate fi lent, altul prea puternic, toată lumea are o paletă de atribute înnăscute.

Noi vorbim despre o tendinţă de schimbare, despre focul care arde într-o persoană. De asta aveţi nevoie: motive ca să simţiţi invidie. Invidiaţi atributele înnăscute sau sensibilitatea şi aspiraţia pentru gol ?

Întrebare: Să presupunem că prietenul meu doarme la lecţie şi înţeleg că, de fapt, eu dorm. Cum pot folosi acest lucru ? La urma urmei nu văd nicio vină în mine.

Răspuns: Este foarte simplu. Dacă nu dormi, atunci el nu doarme. Include-l în tine, încearcă să trezeşti imaginea sa, în tine. Dacă el continuă să doarmă la lecţie, el va primi totul prin tine.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 29.01.2013, Discursul de final la Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Este posibil să accelerez trezirea punctului din inimă într-o persoană?

Răspuns: Da, este posibil în două moduri, dar pentru început, vreau să explic ceva. Oamenii în care punctul din inimă nu a fost încă trezit aparţin nivelului naţiunile lumii sau AHP. Cei în care scânteile sunt deja trezite sunt numiţi Creator, ceea ce înseamnă că aspiră direct spre Creator (Yashar-El). Ele sunt atrase în Sus şi trebuie să aibă grijă de cei care sunt jos. Deci, punctele din inimă pot fi trezite prin două acţiuni:

1. O acţiune externă – diseminarea materialelor noastre, cărţi, filme, etc…
2. O acţiune internă – prin conexiunea dintre noi care influenţează totul, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de acest lucru, prin sistemul în care suntem toţi conectaţi.

Întrebare: Acest desen poate ilustra munca internă şi externă în grup ?

Răspuns: Da, poate. Partea superioară (în roşu) este munca punctelor din inimă, în timp ce partea inferioară (în albastru) sunt toate dorinţele de a primi ale grupului. Toate acestea aparţin aceluiaşi organism al grupului.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că, pe de o parte, lucrez cu prietenul şi-l văd ca reflexia mea şi corectez atributele sale în mine, pe de altă parte îi spun sincer: Hei, tu eşti gata să faci ceva rău!

Răspuns: Nu, aceasta nu este munca spirituală. Nu trebuie să corectez atributele sale în mine, pentru că el este un prieten, eu spun: Creatorul este în spatele lui. Aşa că mă uit la el şi mi se pare perfect, corectat. Dacă văd ceva eronat la el, îl atribui imediat în mine însumi.

Deci, nu am nicio plângere cu privire la prieten. Dimpotrivă, am doar plângeri cu privire la mine.

În general, trebuie să arăt prietenilor, în mod constant, un spirit ridicat, încredere şi bucurie în drumul spiritual, să mă preocupe grupul pe plan intern, astfel încât prin mine, prietenii vor putea primi Lumina care Reformează.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 29.01.2013, Discursul de încheiere la Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spui că prin citirea Cărţii Zohar trebuie să descoperim înăuntrul nostru aceleaşi atribute spirituale despre care aceasta vorbeşte. Dar îmi este greu să mă gândesc în acelaşi timp şi la conexiunea cu prietenii.

Răspuns: Pentru moment, nu putem identifica atributele spirituale înăuntrul nostru, ele sunt ascunse prea adânc. Câteodată eşti furios pe cineva, de exemplu pe soţia ta, încât ajungi să o urăşti. Dacă, în acele momente, cineva vine şi îţi spune „dar tu o iubeşti”, devii furios şi îi spui „O iubesc? De unde, pur şi simplu o urăsc!” Iubirea este ascunsă şi ura este revelată. Altădată este invers, câteva cuvinte sensibile evocă iubirea în tine şi tu o iubeşti şi totul este minunat. Atunci unde este ura? Este ca şi cum nu ar exista.

Similar, înăuntrul nostru sunt toate discernămintele despre care vorbeşte Cartea Zohar: Iacob, Tora, HBD, HGT, linia mijlocie. Dar toate sunt ascunse intern, iar noi nu le identificăm pe moment.

Principalul lucru este intenţia. O întrebare similară i-am pus şi eu lui Rabash, când studiam în TES astfel de „detalii tehnice”, cum ar fi Kuma de Avira sau Mochin de Avira, cele 13 corecţii ale Dikna, etc. Nu mă atingeau deloc, nu mă puteam relaţiona la ele. Aşa că l-am întrebat dacă mă pot gândi la mine în acel timp: cine sunt eu, ce sunt, din ce motiv şi de ce? Sau să suprim toate clarificările interioare care apar şi să mă gândesc numai la carte.

Rabash a spus „Nu.” Dacă ai grijă de intenţia corectă acum şi de cum să te apropii de dăruire, atunci gândeşte-te la asta.

Mai târziu vei vedea că tot ce gândeşti legat de stările prin care treci, despre grup şi despre Creator şi tot ceea ce este scris în Carte este de fapt acelaşi lucru, vei simţii deodată: „Wow, este vorba de mine! Cum au ştiut Baal HaSulam şi autorii Zoharului că mă voi gândi exact la ceea ce este scris aici, în acest text?!” Asta se va întâmpla.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala din 28.01.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Rugăciunea este aspiraţia noastră spre Creator, în fiecare moment? Rugăciunea nu este un complex de cuvinte, nu-i aşa?

Răspuns: Cu siguranţă, nu. Pentru ce avem nevoie de cuvinte dacă Creatorul este în inima mea, constituie şi solicită un răspuns conştient, o reacţie la El? Există adânc în inima mea. Simt ce face El în mine şi trebuie să răspund imediat, în inimă. Grupul, umanitatea, lumea, familia mea şi tot restul exista pentru ca, în adâncul inimii mele unde El îmi spune ceva, eu să răspund.

Astfel, nu este nevoie de cuvinte aici. Cu toate acestea, reacţia mea corectă la ceea ce El iniţiază în mine, este de a mă conecta şi de a fuziona cu El.

Formez răspunsul meu la Creator prin grup, prin umanitate, prin tot ceea ce se întâmplă.

De aceea, lumea este numită ascundere (Olam). Va începe să fie revelată când proprietăţile mele devin similare cu ale Lui, când încep să lucrez cu El, la nivelul la care El mă trezeşte.

Aşa cum este spus: eu sunt pentru Iubitul meu şi Iubitul meu este pentru mine.

Congresul Novosibirsk, 09.12.2012, Lecţia 5

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cel mai frecvent lucru neobişnuit în înţelepciunea kabbalah se întâmplă cţnd un începător aude mesajul despre „iubire, unitate, şi incluziune mutuală” care sunt contrare total faţă de dorinţele noastre naturale. La început, kabbalah ne apare ca o ştiinţă convenţională şi grea: „Vreau să înţeleg sistemul, să studiez fenomene dincolo de forţa naturii, să înţeleg forţa superioară şi principiile muncii sale, să învăţ legile universului şi să aflu cauza ascunsă a istoriei…” Cu alte cuvinte, o persoană are tendinţa să studieze formule concrete şi atunci ea descoperă că despre dragoste este totul.

Este cineva care abordează serios acest subiect? Hollywood? Persoane serioase stau în Wall Street, unde dragostea este domeniul pentru oameni bătrâni şi „boemi…”

Ia foarte mult timp să înţelegi mesajul iubirii. Ia foarte mulţi ani pentru ca această informaţie „să îţi intre pe sub piele” şi să ajungă la inima cuiva. Egoismul nostru nu este de acord să accepte aceste lucruri cum ar fi dragostea, nici nu permite mesajul că doar prin unitate revelăm o nouă realitate şi că doar prin dragoste ne ridicăm către stadiul nostru cel mai înalt, devenim mai inimoşi şi revelăm noi lumi. Experienţa noastră materială nu ne dă niciun exemplu de deasupra, nici nu dovedeşte aceste afirmaţii în niciun fel.

Unele persoane sunt mai aplecate să accepte aceste idei; pentru alţii acest mesaj este cu adevărat greu de înţeles. Depinde de pregătirea sufletului nostru şi de adâncimea dorinţei (Aviut). De asemenea cere persistenţă, diligenţă şi o necesitate exprimată de a atinge această stare. Dacă ambii factori, o puternică respingere şi o copleşitoare atracţie te forţează să stai pe cale indiferent ce, atunci, chiar înainte să atingem dragostea, descoperim totuşi că totul depinde de calităţile noastre. Lumina superioară ne influenţează şi ne crează numeroase impresii în noi; deci începem să realizăm că schimbările interioare fie închid sau deschid imaginea lumii superioare în noi.

Ceva face un „click” în interiorul nostru şi începem să vedem mai mult şi să avem senzaţii mai intense decât decât am avut mai înainte. Tot penetrăm în structura realităţii; şi beneficiem e o clară şi mai înţeleaptă înţelegere a ei… Totul depinde de inima ta. Este locul unde simţim şi distingem între fiecare şi tot ce este în câmpul viziunii noastre şi în senzaţii.

Atunci, „uşa” se închide, ca şi cum un nor negru descinde în sentimentele noastre şi intelect, şi acum din nou, ne oprim din a înţelege şi să simţim ceva, ca şi cum am paşi într-un vis şi am putea să convieţuim cu responsabilitatea noastră. Timpul trece, uşa se deschide din nou, şi după aceea se închide din nou. Deci gradual începem să realizăm că totul depinde de nivelul de deschidere sau de închidere a minţii noastre şi a simţurilor.

Şi atunci penetrăm mai adânc în acest mecanism care închide şi deschide uşi. După ce trecem prin toate aceste stări de mai multe ori, realizăm că „uşa” ne conduce nu doar undeva în afara noastră, dar către alţii. Când ne simţim extrem de aproape de ei, ochii nostri şi urechile se deschid şi noi avansăm. Când suntem mai departe de ei, totul se închide.

Acesta este modul în care Lumina vine în impact cu noi, aşa se formează gradual conexiunea între sentimentele noastre şi minte şi prin construirea atitudinii către prietenii noştri, adăugând mai multă grijă mutuală, adâncind senzaţii şi deschizându-ne unul faţă de alţii, făcându-ne familiari cu starea superioară. La această fază, o persoană realizează că această lume nu este undeva în nori sau undeva dincolo de orizont, dar mai degrabă concret în senzaţiile noastre: Cu cât mai mult ne deschidem către alţii, atât de sus ne ridicăm.

Gradat, ne apropiem de „margine” şi începem să distingem detaliile dorinţei de a primi. O separăm în trepte şi nivele; în funcţie de asta, construim dorinţe aproape de minte.

Ne ia timp. Trebuie să ne includem pe noi în grup atât de mult cât putem; literalmente „să ne aruncăm” în grup ca într-o mare; „să ne pierdem pe noi” în el, să ne dizolvăm în prieteni. Prin acest fel de „anihilare de sine” cineva „se loveşte” de celăilalţi şi realizează că nu este important ce luăm din această conectare şi incluziune mutuală. Tot ce vine de la prietenii noştri este teritoriul Creatorului. Tot ce este în mine este teritoriul înclinaţiei rele, „îngerul morţii”.

Când cineva realizează asta, cerinţa „a iubi prietenul” se naşte. Atunci simte că el are nevoie de ei şi încearcă să se relaţioneze cu ei ca şi cum ei ar fi foarte aproape de el, ca şi o mamă care permanent, intern îmbăţişează copilul pentru a-l proteja faţă de rău.

Din acest punct este mult mai uşor să avansezi, din moment ce cineva şi-a construit deja partea sa corect: Cineva deja ştie că totul este înăuntrul său, înăuntrul senzaţiilor sale, în atitudinea sa către prieteni şi vecini care în fapt sunt părţi ale sufletului său. El înţelege că în loc de a vedea externalitatea în formă de inanimat, vegetativ şi animal, trebuie să observe detalii „externe” care sunt produse de mintea şi simţurile lui ca ceva ce aparţin de el, dar în acelaşi timp este separat de el de „nori” şi „praf” ce acoperă percepţia despre lume a cuiva. Înseamnă că cineva trebuie să restabilească o poză clară chiar dacă este o confuzie creată de inclinaţia rea; are înclinaţia să ajungă la poza corectă a lumii şi să devină un sentiment şi un intelect unificat.

Aceasta este esenţa muncii noastre. Dacă reuşim să o facem, gradat o să ascedem scara lumilor. În funcţie de gradul abilităţii noastre de a ne reîntoarce părţile „externe”, noi le simţim ca fiind umplute de Lumina superioară.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 16.01.2013, „Dragostea de prieteni”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Acum, după Convenţia „Flacără în deşert” vom merge prin multe stări. Am atins un nivel cert de conexiune, unitate, detaşare faţă de materie, importanţa anulării personale în faţa prietenilor, diferite discernăminte spirituale care sunt apropiate de un real nivel spiritual.

Nu avem controlul procesului prin care trecem şi avansăm în funcţie de Lumini şi vase. Suntem între ele ca şi o piatră de moară şi diferite forţe ne influenţează constant să avansăm către ţel, în concordanţă cu înţelegerea noastră, voinţa şi suportul acţiunilor lor.

În cele din urmă, toată munca „pietrii de moară” este în concordanţă cu înţelegerea noastră sub influenţa şi presiunea suferinţelor sau cu ajutorul Luminii care reformează. Noi nu facem nimic prin noi înşine; această muncă este numită „munca lui Dumnezeu”, dar trebuie să fim de acord cu acţiunile şi să vrem să aibă loc, deşi este împotriva naturii noastre de bază.

Din moment ce munca este împotriva naturii noastre şi o simţim ca foarte dificilă, împotriva voinţei noastre, ne permite să devenim liberi, să avem liber arbitru şi să transcedem natura noastră.

Acum după convenţia noastră, trecem prin stări foarte speciale şi trebuie să le folosim cât de repede posibil să ne ridicăm deasupra lor câţiva paşi înainte. De aceea, aceste zile sunt foarte importante pentru cine participă la convenţii fizic, mental şi virtual. Trebuie să procesăm corect tot ce am primit în convenţii, cât de mult putem, şi să continuăm avansarea rapid.

Procesarea stărilor este în clarificarea importanţei, cui să le atribuim, este important să avem cumva conexiunea cu Creatorul, cu spaţiul spiritual, cu detaşare de sine, cu noul spaţiu în care putem să trăim cu adevărat şi după ce este o deschidere şi dacă sunt născut acolo, atunci sunt născut într-o nouă realitate, într-un fel de matrix, într-o nouă dimensiune; sau mă afund să mă afund în curentul vieţii ordinare şi să mă reîntorc la viaţa mea obişnuită de viaţă animală?

Este foarte important să ne ridicăm deasupra naturii noastre, deasupra naturii de a primi care ne împinge actualmente „pe picioare” înapoi în abisul egoului în momentul în care vrem să ne ridicăm un pic. Noi, oricum, trebuie să încercăm să ne ridicăm.

Acest efort poate să reuşească doar dacă operăm împreună, ca şi cum în convenţie unde am obţinut un nou nivel doar mulţumită conexiunii de la care am primit puteri de Deasupra şi am simţit că este ceva deasupra naturii noastre.

Aşa ar trebui să continuăm acum, ca toate formele dorinţei egoiste şi toate lucrurile care ne trec prin minte imediat să fie încorporate în noua ridicare. Atunci, constant vom dori, în fiecare minut, să ne ridicăm mai sus şi mai sus, şi nu vom înceta până când toate aceste treziri pe care Creatorul ni le trimite în formă de „înăsprire a inimii”, ca un lucru adiţional dorinţei egoiste, ca şi gânduri străine, ca şi neclarităţi şi oboseală, se vor acumula la „un cont mare”, şi atunci va trebui să trecem prin ele prin calea suferinţei şi diferitelor lovituri.

Din contră, fiecare moment prin care trebuie să trecem în fiecare clipă „un bănuţ este adăugat altuia şi ei formează un cont mare”. Nu ar trebui să aşteptăm până când aceşti „bănuţi” se acumulează ei înşişi; este mult mai dificil şi este lipsă de respect în ochii Creatorului; în ochii Creatorului căpătăm respect când nu îl laşi pe El.

Deci în timp ce citim Zoharul trebuie să ne conectăm şi să ne gândim despre cum să primim ajutor de Sus ca să nu distrugem aprecierea noastră faţă de anularea de sine, conexiune, dragoste, detaşare de sine şi adeziune faţă de Creator.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 21.01.2013, Zoharul

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”, articolul 144: Nu sunt de găsit decât în Tora. De aceea, ţineţi Tora şi căutaţi-Mă acolo, iar Lumina din ea vă va reforma şi Mă veţi găsi”, aşa cum este scris, „Aceia care Mă căută, Mă vor găsi”.

Asta trebuie să încercăm să facem, să ne străduim să ne conectăm ca un singur om cu o singură inimă, să obţinem garanţia reciprocă şi „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, arătându-ne gata, în timpul studiului, pentru o asemenea conexiune. Iar apoi, în fiecare moment, vom revela cât de incapabili suntem să o facem şi vom încerca din nou, în ciuda a tot, să ne gândim la unitate şi conexiune.

Sperăm ca studiul nostru şi conexiunea să ne ajute să îl revelăm pe Creator, pentru a-i aduce Lui plăcere. Asta devine o rugăciune în timpul studiului, o acţiune de corectare şi ne aduce mai aproape de scop. Dacă prietenii încearcă să se conecteze în mod corect, îşi ridică punctele din inimă deasupra egoului lor, se eliberează de controlul acestuia şi se conectează în timpul lecţiilor care vorbesc despre acest lucru, atunci atrag Lumina care reformează. Şi acesta este de fapt efortul nostru.

Vor fi perturbaţii tot timpul, din ce în ce mai multe.De aceea, avem nevoie să ne întărim unul pe altul şi exact atunci, când pe drum apare disperarea şi marile obstacole, omul este neajutorat, nu ştie ce să facă, vrea să scape, este obosit şi cade, adoarme sau din contra, devine furios şi nu mai poate suporta aceasta stare. Dar exact aceste stări sunt cele mai benefice pentru a adăuga mai multă muncă, încă un gram de efort, prin care atragem asupra noastră Lumina.

Cineva care disperă şi nu renunţă este cel care are succes. Aici, nici înţelepciunea nici forţa nu sunt de ajutor, numai răbdarea. Timpul o va face.

„Timpul”, simbolizează numeroasele eforturi pe care le face omul în fiecare moment, chiar şi cel mai mic. Aceste eforturi se acumulează, se conectează, iar în final, aduc soluţia.

Din partea întâi a lecţiei zilnice de Cabala din 07.01.2013

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati, Article 66, Dăruirea Torei: Problema predării Tora, care a avut loc pe Muntele Sinai nu înseamnă că Tora a fost dată o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există lipsă de spiritualitate, deoarece spiritualitatea este un material veşnic, fără sfârşit. Dar, din moment ce din punctul de vedere al dăruitorului suntem în imposibilitatea de a primi Tora, spunem că oprirea se face de către Superior.

O dată în istoria umanităţii , un copil care s-a născut a fost numit Adam. De ce părinţii l-au numit Adam ? Ei nu ştiu de ce, aceasta a fost determinată de Providenţă. Copilul a crescut şi, la un moment dat, probabil, a început să se întrebe despre sensul vieţii. De ce şi pentru ce trăiesc ? Apoi, spre vârsta de 37 ani, Creatorul i-a fost revelat lui Adam şi el a început să inveţe oamenii şi astfel, a pus bazele unui lanţ de evenimente pe care Tora le descrie, toate generaţiile până la Avraam şi fazele de dezvoltare care au urmat.

În general, noi studiem istoria, geografia şi esenţa spirituală, împreună. Deci, ce ar trebui să credem? Mai exact, cum ar trebui să ne gândim la acele evenimente ? Au loc atât în corporalitate cât şi în spiritualitate ? De exemplu, este trecerea grupului Avraam, din Babilon, în ţaraCanaan, identică cu o ascensiune interioară ? A fost însoţită de recunoaşterea binelui şi răului, prin unitate ?

De exemplu, dacă eu sunt strâns unit cu prietenii, părăsesc Babilonul şi dacă mă unesc mai mult cu ei, intru în teritoriulCanaan. Dacă eu cobor nivelul de unitate, mă găsesc în Egipt. Dacă mă unesc într-un mod diferit, trec dinHebronîn BeerSheba….

Se pare că totul se măsoară în funcţie de intensitatea unităţii noastre. Despre aceasta ne vorbeşte înţelepciunea Cabala: nu este vorba despre lumea aceasta, eu nu o privesc, exceptând interiorul, ştiind că în interiorul meu, toate detaliile percepţiei mele depind de nivelul de unitate sau separare în raport cu prietenii.

În acelaşi timp însă, cabaliştii spun că trebuie să aibă o legătură (ramură) corporală, care este paralelă cu ceea ce se întâmplă în lumea rădăcinii spirituale.  Rădăcina trebuie să atingă ramura o dată, în prima revelaţie. La urma urmei, această revelaţie vine de sus în jos şi astfel, tot ceea ce descrie Tora, are loc într-o anumită măsură, în lumea noastră.

Ştim că primul şi al doilea Templu, povestea Purim care este descrisă în cartea Esther, războaiele poporului Israel, exilaţii, de fapt, au avut loc. Mormintele lui Joseph, Rebecca, Peştera Patriarhilor şi alte locuri sfinte, încă există. Cu alte cuvinte, nivelurile spirituale au fost revelate în oamenii care au trăit în acele momente, în lumea noastră.

În primul rând, procesul descendent are loc în lumea Ein Sof (Infinit) până în jos, de la un capăt la celălalt. Apoi, trebuie să realizăm potenţialul dobândit pe nivelurile  strămoşilor, în timpul distrugerii Templului şi în timpul exilului.

Astăzi, suntem într-o asemenea stare de întuneric că nu ştim ce se referă de fapt, la exil. Dacă luăm în considerare actuala criză, mulţi cred că au fost exilaţi dinţarabogăţiei, respectului şi altor plăceri pământeşti. Am coborât atât de jos, la adâncimi unde întunericul ascunde esenţa reală a exilului din lumea spirituală, de la atributul dragostei şi dăruirii. Pentru noi, dăruirea este opusul: un atribut nedorit.

Acum, trebuie să începem urcarea şi trebuie să fie o ascensiune în interior. Desigur, va afecta lumea fizică, dar acţiunile externe nu sunt necesare. Spiritualitatea determină forma pe care o vom avea, individual şi colectiv, ce fel de umanitate va fi şi ce fel de lume. Dăruirea Torei la Muntele Sinai a avut loc pe plan spiritual şi corporal. Întrebarea despre dăruirea Torei, ce a avut loc pe Muntele Sinai, nu înseamnă că Tora a fost dăruită o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există nicio lipsă în spiritualitate.

Nu este la fel în corporalitate: nu este nimic sacru apropo de Muntele Sinai şi nici un ortodox sau altcineva fără religie nu este atras de acesta.  Spiritualitatea, pe de altă parte, este veşnică, fără sfârşit. Dar, din moment ce, din punctul de vedere al dăruitorului suntem inapţi de a primi Tora, noi nu atingem nivelul corect şi spunem că totul a fost oprit deSuperior. În realitate, întreruperea nu este de partea noastră. Scara spirituală există şi toate condiţiile sunt menţinute, spiritualitatea este eternă şi, dacă atingem o anumită stare, primim Tora.

Urcaţi mai mult şi veti fi in deşert, apoi în Israel, etc. Acestea sunt niveluri de ascensiune spirituală. Nu pot spune în ce punct lumea noastră se schimbă în funcţie de această urcare, dar, cu siguranţă se va schimba. La urma urmei, o ramură funcţionează în conformitate cu rădăcina. Dacă schimbăm baza de ascensiune şi participare la acest program, cu siguranţă va afecta lumea diferit şi apoi lumea se va schimba.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.01.2013, Shamati #66

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Văd că Faraonul fură toate fructele muncii mele şi mă întreb: Când voi ajunge în sfârşit la punctul de disperare în ceea ce priveşte propria mea putere? Mă simt ca şi cum aş conduce o maşină, dar altcineva este de fapt în spatele volanului.

Răspuns: Este corect: nu tu eşti la volanul maşinii tale. Tu te ocupi doar de dorinţa ta de a avansa. Iar în ceea ce priveşte de câte ori trebuie să repeţi o acţiune, asta nu se poate ştii în avans. Dar ritmul depinde de tine: cât de repede se schimbă stările tale şi cât de rapid poţi să treci prin ele. Să presupunem că, în conformitate cu rădăcina ta, ai de trecut prin 8000 de stări până să ajungi la primul nivel spiritual, unde voinţa ta de a primi se va transforma în dăruire, datorită Luminii care Reformează.

Trebuie să treci prin aceste 8000 de acţiuni, dar o poţi face în doi ani sau o poţi lungi în 20. Este alegerea ta, deoarece ai liber arbitru în ceea ce priveşte măsură în care îţi vei accelera dezvoltarea. Dar vei trece cu siguranţă prin toate discernămintele necesare, chiar dacă se va întâmpla în viaţa asta sau în alta. Totul depinde de tine.

Te plângi că Faraonul îţi fură fructele muncii tale, dar de asta este scris că toate oraşele frumoase, construite de fii lui Israel în Egipt, au fost moştenite de Faraon. Este ca şi cum Faraonul stă în spatele tău, fixat de gâtul tău şi culege toate roadele muncii tale. Asta duce omul la punctul de disperare în muncă şi la rugăciune. Dar nu poţi renunţa!

Pe lânga asta, de fiecare dată când avansezi şi depui mai mult efort, câştigi totuşi înţelepciune şi obţii metoda şi noi înţelegeri. Eşti absorbit de întuneric, dezamăgire, neaujutorare şi indiferenţă. Devi obosit şi plictisit de tot şi îţi pierzi credinţa că va veni vreodată vreo scăpare – aceasta este cea mai proastă stare care poate fi. Fiecare stare mai avansată aduce şi o mai mare cădere, disperare, apatie şi realizarea faptului că este imposibil să atingi ceea ce doreşti.

Continuă tot aşa, până când atingi ultimul „imposibil”, care este privit ca trecerea Mării Roşii, când ţi-ai pierdut complet credinţa că omul este capabil de asta şi că numai Creatorul poate să o facă.

Decizi că pur şi simplu nu se poate întâmpla; ţi se arată că asta este natura ta şi nimic nu se poate face şi tot ceea ce ţi-a mai rămas este să te întorci la viaţa ta trivială.

Iar atunci omul îşi pune în mine să sară totuşi peste acest imposibil şi omului i se arată condiţia de cum să se conecteze: ce înseamnă în realitate să devii un singur om cu o singură inimă. Şi dacă este de acord cu asta, primeşte primul nivel spiritual.

Primul nivel spiritual îl primeşte numai ca un singur punct, privit ca Moise, iar acest îl trage (moshe în ebraică) departe de egoism, din exil, în timp ce în restul dorinţei de a primi se revelează „golden calf” împotriva lui.

După aceea, omul intră în deşert, unde îl aşteaptă probleme la fiecare pas şi care este infestat cu şerpi, Nu mai este un singur mare şarpe, un ego mare ci mai degrabă o multitudine de mici şerpi care continuă să îl împungă pe om din toate părţile, multitudinea de atribute egoiste ale acestuia. Totuşi, îl ajută să continue să meargă înainte pe scara spirituală, obţinând propritatea de dăruire.

De-a lungul întregului drum, văd doar două calităţi vitale care garantează succesul: anularea de sine înaintea învăţătorului şi grupului şi rădarea, tenacitatea în orice circumstanţă, orice ar apărea pe drum. Acestea sunt cele două atribute cucare tu, ca un măgar încăpăţânat, continui să înaintezi, într-o singură direcţie, în ciuda a tot ce se întâmplă, în ciuda oricărui obstacol intern sau extern. Iar asta te accelerază şi te face să ai succes.

Altfel, nu îţi pierde timpul; este mai bine să te bucuri de viaţă. Dar majoritatea se agaţă în mijloc, între o stare şi alta şi, din păcate, ajung la capătul liniei cu mâinile goale.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→