Întrebare: Dacă lucrul cel mai important este sa ajung la disperare datorită propriilor mele forţe de-a lungul drumului spiritual, atunci de ce trebuie să facem faţă și tuturor problemelor corporale?

Răspuns: Creatorul nu îţi face viaţa dificilă şi nu pune obstacole de-a lungul drumului spiritual. Voi deveniți confuzi. Dacă aţi putea asculta sfaturile, că noi trebuie să corectăm relaţiile dintre noi şi că trebuie să găsim conexiunea dintre noi şi, în ea, descoperiţi lumea spirituală din primul moment în care aţi început să studiaţi – atunci, întreruperile, care sunt în constantă creştere, nu ar mai apărea ca întreruperi. Dimpotrivă, de fiecare dată, ele vor apărea ca revelaţia unui nou nivel superior de grosime. Nimeni nu vă opreşte să acceptaţi acest sfat şi să-l îndepliniţi. Nu ar fi fost o întrerupere, ci, mai degrabă, v-ar fi permis să vă ridicaţi, să consolidaţi şi să descoperiţi esenţa interioară numită Lumina.

Cu toate acestea, sunteţi în căutare pentru revelaţia Creatorului şi nu în scopul de a dărui şi nu în acord cu ceilalţi, nici printre prieteni, dar într-un loc total diferit. Deci, cine este responsabil pentru nereuşită?  Poate aţi construit diferite obstacole care vă separă de lumea spirituală, în loc de a vă apropia de momentul unde sunteţi astăzi. Deşi, puteţi, eventual, lua decizia bună în această direcţie, de asemenea, este sentimentul de disperare şi dezvăluire că noi am ajuns într-un impas şi trebuie să ne întoarcem pentru a urma o cale diferită.

Cum este scris: Eclesiastul 7:29 Acesta este singurul lucru pe care l-am găsit, că Dumnezeu a făcut un om drept dar ei au căutat multe raţionamente. De fapt, acesta este un punct simplu, dar noi nu am localizat locul potrivit al ruperii. Trebuie să pregătim inima noastră pentru umplere. Aceasta este înclinaţia fiecăruia.

Cu toate acestea, nu vrem să acceptăm că locul de umplere este printre noi! Există o deconectare, un abis, un gol întunecat între noi, dar nu mă deranjează deloc. Mă îngrijorează faptul că nu am umplerea în interiorul meu. Aceasta înseamnă că mă gândesc într-un mod diferit la locul unde forţa superioară trebuie să fie revelată. De asemenea, interpretez ideea forţei superioare aşa cum doresc, că este o umplere atractivă, o realizare minunată, înţelegere, o senzaţie agreabilă, dar adevărata forţă superioară este total opusul a ceea ce-mi imaginez. A fii echivalent cu ea înseamnă a dărui altora, a umple pe celălalt în creştere faţă de mine, fără să mă gândesc la mine, anulându-mă şi restricţionându-mă. Iau totul de la mine şi mă privez de toată umplerea, numai în scopul de a o transmite celorlalţi. Aceasta mai sus de mine, pentru a căuta un mijloc să-i umplu pe ceilalţi.

Aceasta este umplutura spirituală pe care o simt în celălalt, în măsura în care sunt gata a-i satisface nevoile deasupra propriilor mele dorinţe şi pasiuni, dar nu ne gândim în această direcţie. Uneori, am atins uşor acest sentiment în congresul din deşert, apoi, fiecare dintre noi revine la interesele personale şi totul s-a sfârşit.

Grupul nu mă susţine. Nu mă ajută pentru a mă fixa în acest punct ridicat. Şi ego-ul meu mă trage constant, în jos, în abis. Atunci, ce trebuie să fac ? Toate acestea se datorează faptului că noi nu ne sprijinim şi nu ne susţinem unii pe alţii. Forţa care poate să ne salveze este în mijlocul nostru, în conexiunea dintre noi, în turma colectivă şi nu în fiecare dintre noi. Forţa conexiunii noastre este Lumina şi acest lucru trebuie să cerem: în golul dintre noi, în bariere, în ziduri. Lumina, Creatorul se ascunde acolo.

Putem să O descoperim dacă vom începe să ne conectăm unii cu alţii într-un mod în care golurile vor dispărea, apoi, doar în acest loc, veţi putea să descoperiţi Creatorul, chiar acolo unde El se ascunde, acum. Faptul este că voi auziţi, dar nu indepliniţi sfaturile în locul potrivit. Aceasta deoarece voi nu acceptaţi ceea ce spune Rabash: „Noi suntem reuniţi aici, pentru a creea o societate pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam…”

Trebuie să luăm o decizie, apoi să o executăm permanent, dar, dacă toată lumea este îngrijorată pentru sine şi nu pentru celălalt, nu vom ajunge nicăieri. Dacă mă gândesc să îndeplinesc asta pentru mine, nu va merge. Gândul trebuie să meargă spre celălalt, pentru că este un sistem închis şi analogic.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Omul ajunge la ultima poartă care duce către lumea spirituală și, în ultimul moment, dă înapoi. Asta pentru că poarta se deschide numai dacă accepți condițiile celui superior. Atâta timp cât tu doar te apropii de ea, poți sta lângă ea într-o oarecare măsură, dar nu te poți despărți total de trecut, astfel încât să fii de acord să pășești în viitor. Asta pentru că poarta reprezintă granița dintre trecut și viitor și astfel tu dai înapoi.

Întrebare: Ce ne lipsește în acel moment?

Răspuns: Lipsa unui sprijin reciproc, forța sprijinului mediului. Îl putem doar evoca pe Creator și să îl forțăm să acționeze doar prin sprijin reciproc. Nu poți trece prin poartă fără ajutorul mediului, fără a fi împins și fără ca alții să ceara asta pentru tine.

A trece prin poartă către lumea spirituală înseamnă a te conecta cu alte vase pentru a descoperi împreună, printre noi, realitatea care există dincolo de poartă. Deschidem această poartă între noi, deci este imposibil să ne descurcăm fără sprijinul altora!

Acest sprijin depinde de măsura în care îi pot evoca pe prieteni. Ei există și mă sprijină numai în măsura în care îi evoc, deoarece sunt părți ale sufletului meu. Doar pare că ar avea liber arbitru și că cineva acționează împotriva mea. Toate acestea mi se arată doar ca că mă corecteze și să le obțin sprijinul pentru asta. Pentru a face asta trebuie să îmi subordonez egoul – acestea sunt regulile acestui joc.

Este un film unde, împreună cu mine, mai sunt și alți actori pe scenă: unii par a fi prietenii mei iar alții inamici, unii mă iubesc iar alții mă urăsc. Cu ajutorul lor și prin diferite mijloace, trebuie să îmi corectez egoul.

Dar de fapt ei nu există; apar doar ca eu să acționez avându-i ca referință. La un moment dat îi tratez ca prieteni iar altădată ca inamici. Asta înseamnă că îi percep ”în rațiune”. Altă dată lucrez ”deasupra rațiunii” și accept că acesta este jocul Creatorului. Întreaga Tora provine din această combinație a acestor două perspective.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 2/14/13Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ai spus într-o lecție că îți lipsesc cuvintele. Înseamnă asta că noi nu lucrăm așa cum ar trebui și nu extragem informația spirituală de la tine?

Răspuns: Se întămplă exact așa. Atunci când cel inferior cere, el împinge dorința sa neîmplinită pentru a primi un răspuns. Se spune că cineva învață de la studenții săi: ”Am învățăt mult de la învățătorii mei, mai mult de la prieteni dar și mai mult de la studenții mei.” Asta se întâmplă datorită întrebărilor studenților, rugăciunilor lor, MAN. Studentul îndreaptă dorința sa către învățător, iar învățătorul primește o astfel dorință pe care el însuși nu ar fi cerut-o. Așa este revelat sistemul general: cu fiecare nouă întrebare de la fiecare student, încă un strat al sistemului este revelat, iar apoi încă unul, etc.

Fiecare student ridică întrebarea sa. Asta îi dă învățătorului vasul care nu exista în el și pe care nu l-ar fi avut dacă nu s-ar fi conectat cu studenții. De aceea, până în momentul în care studentul întreabă, învățătorul nu știe răspunsul. Dar în momentul în care studentul îi pune o întrebare, învățătorul primește o nouă realizare. Iar asta se numește ”a învăța de la studenți”

În fiecare zi plec de la lecție cu noi realizări, pentru că vă simt lipsa pe care o aveți. Dar studenții trebuie să se pregătească pentru lecție și adesea nu simt în voi o lipsă suficientă, adică o neceistate. Cu siguranță, chiar și fără cuvinte simt în studenții mei nevoia pentru revelația spirituală, iar asta mă ajută în avansare. Totuși, este de dorit ca toată lumea să își arate întrebările. Eu sunt conectat cu învățătorul meu, Rabash; ele este cel superior mie. Atunci când primesc întrebări de la studenți, îi conectez la un canal direct care vine de Sus. Este un sistem ierarhic, care se întinde de sus în jos. Dacă primesc de jos o dorință pe care o pot ridica, o procesez înăuntrul meu, primesc un răspuns la ea de Sus, o procesez din nou și transfer răspunsul către student. Totuși, 99% din informația pe care o primesc rămâne în mine și nu mai 1% trece către student, conform cu cât de mult trebuie să mă scalez în jos și să cobor la nivelul studentului pentru ca el să primească răspunsul de la mine și să îl înțeleagă.

În puținte cazuri, eu însumi trezesc această conexiune pentru că există o pregătire generală. De exemplu, oamenii investesc mult efort pentru a veni la congrese și a se pregăti pentru acestea. Iar atunci, chiar dacă nu se pun întrebări, eu pot trezi Lumina, mulțumită cantității mari de efort pe care l-ați investiti, cu care se poate lucra. Dar câteodată asta este posibil doar datorită întrebărilor.

Nu voi accepta niciodată apatia, somnolenta. Dar învățătorul nu are voie, îi este interzis să trezească dorințe în studenți, pentru că el trebuie să facă opusul, trage canalul care ajunge la ei. Lipsa trebuie să se ridice de jos în sus!

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala 1/28/13, TES

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Rabash: Întoarce-te, Israel, spre Creatorul tău! De ce Creatorul este numit vindecătorul inimilor frânte ? Deoarece lucrul cel mai important la o persoană este „inima” – un vas care primeşte toată Sfinţenia de Sus.

Asta învățăm din spargerea vaselor, adică dacă un vas este spart, nu poate păstra nimic din ceea ce este pus în el.

În plus, dacă vasul este rupt, atunci tot ceea ce-l umple, curge. Deci, dacă inima este ruptă, adică sub influenţa dorinţelor egoiste, atunci nicio Lumină nu poate intra în ea şi ea va absorbi toate forţele impure. Aceasta este ceea ce numim „o inimă frântă”.

Înainte ca inima să se rupă, Creatorul nu ajută omul. Înainte nu exista nimeni care să ajute. Inima se rupe dintr-o dată, dar o corectăm în părţi mici şi aceasta este o mare uşurare în munca noastră. La urma urmei, nu este nevoie de eforturi prea mari, pentru a corecta totul dintr-o dată: din starea noastră egoistă actuală până la lumea Ein Sof (Infinit).

În schimb, noi putem face corecţii treptat şi cu măsură, în mici porţii, ca şi cum am deplasa o comoară regală, piesă cu piesă, dintr-un loc în altul. Cu toate acestea, este foarte dificil pentru noi de a face primul pas, deoarece aceasta înseamnă trecerea la intenţia opusă: de la intenţia de a primi la intenţia de a dărui.

Aceasta nu se va întâmpla până când nu ne vom defini dorinţele, intenţiile, dacă nu vom separa dorinţele de intenţii, dacă nu vom înţelege ceea ce este în puterea noastră şi ceea ce nu este sau unde suntem noi înşine.

Noi trebuie să clarificăm toate acestea pentru a determina exact ce este „o inimă frântă” şi ce trebuie să corectăm. Pentru a clarifica acestea este nevoie de o lungă perioadă de timp. La urma urmei, noi uităm de grup, uităm de ceilalţi şi despre faptul că dorinţa trebuie să fie colectivă. Toată lumea începe să se gândească la sine, cum este în interior. Dar aceasta nu are nimic de-a face cu inima frântă.

Inima este ruptă deoarece nu se poate uni cu ceilalţi. În aceasta constă ruptura, dar noi nu privim în această direcţie. Noi încercăm să ne imaginăm spargerea noastră particulară, de aceea ne va lua mult timp pentru a putea vedea în mod corect. Dar, atunci când se va întâmpla, va deveni evident că este vorba despre o problemă simplă ce trebuie corectată.

Trebuie să muncim mult pentru ca vasul să înţeleagă că nu poate fi ceva personal, ci numai colectiv: că este doar o parte din interiorul vasului comun şi o parte din interiorul Luminii. Dar, de îndată ce diagnosticul a fost pus, nu este nevoie să apelăm la doctor – vedem imediat cum, în acelaşi loc, se produc corecţia şi umplerea.

Deci, este foarte important să atingem un gând comun, un sentiment comun, fiecare să simtă că este în câmpul de forţă de garanţie reciprocă. În caz contrar, toate căutările sunt efectuate în locul greşit. Noi privim în interiorul nostru, în loc să căutăm între noi şi, prin urmare, toată puterea se pierde în van.

Pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 13.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Baal HaSulam scrie în articolul „Un Discurs in completarea Zoharului” că sufletul este îmbrăcat în corp, în această lume. Ce înseamnă asta?

Raspuns: Un „corp în această lume” înseamnă dorința de a primi pentru sine. Aceasta umple tot spațiul aici (a se vedea desenul), dar există, de asemenea, un punct in inima (•), posteriorul lui Nefesh de Kedusha. Acesta este distrus, ceea ce înseamnă că, de asemenea, dorește să primească pentru sine, dar poate fi transformat în starea opusă.

Intrebare: Unde este dorinta punctului din inimă?

Raspuns: Mai întâi simțiți că există dorința si începeti să observați faptul că dorința nu are nici un loc corporal. Aceasta dorinta este esența creației spirituale.

Astăzi  vezi înaintea ta nivelurile mineral, vegetativ si animat  al naturii, precum toti oamenii. Toata aceasta este lumea imaginară. Nu te uita la ea,  pune-o deoparte, nu este aspectul principal.

În afară de asta, există o dorință de a primi, în care există o scânteie. Noi trebuie să avem grijă de aceste scântei. Dă lumii imaginare necesitățile de bază și nu esti obligat să faci nimic mai mult decât atat, din moment ce totul este o iluzie. Tu ar trebui să oferi totul pentru aspectul principal.

Acest lucru înseamnă că va trebui să izolezi punctul din  inima de la tot ceea ce este în dorinta de a primi.  Ar trebui să-l diferențiezi de dorința și sa il aduci in fata cât de mult poti, sa il  separi de dorinta de a primi, și să il dezvolti. Dorința însăși ar trebui să fie restricționată și anulata. Atunci va exista o conexiune care va fi de ajutor și apoi alti diferiti pasi…

Din partea a 4-a a Lectiei Zilnice de Cabala 2/3/13, „Un discurs in completarea Zoharului”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Un Discurs in Completarea Zoharului„: În cazul în care interesul cuiva pentru Tora si Mitzvot nu este acela de a beneficia Creatorul, ci persoana insasi, nu numai ca natura dorintei de a primi nu este inversata ci, mai degrabă, vointa de a primi pentru sine va fi mult mai mare decât asa cum a fost data de natura creației sale.

Intrebare: Baal HaSulam vorbește despre noi aici?

Raspuns: Da și nu. În primul rând dorinta de a primi trebuie să fie dezvăluita la maxim. Acest lucru se datorează faptului că o persoană poate corecta numai defectele care exista în el. Dar până la dobândirea Masach (ecranului), dorinta creste in maniere diferite: fie din cauza placerii fie din cauza durerii. În al doilea caz, acesta creste dorind să se evite durerea, iar această presiune direcționează creșterea în direcția „anti-suferinței.” Dorinta de a primi placere creste prin „înghițirea” placerii și rămâne întotdeauna în un dublu deficit.

Apoi, în timpul pregătirii, când tânjim catre conectare și iubire, dorința crește într-o direcție opusă, în scopul de a furniza în mod constant materiale pentru corectare. Per ansamblu, dorința creste, nu se opreaste sau nu se retrage, întotdeauna se mișcă înainte.

Intrebare: Care este diferenta intre dorinta care creste in opozitie fata de scop și dorința care crește orientata catre scop?

Răspuns: Să presupunem că există un loc frumos în care toată lumea primeste cadouri. Există o cale ferată care ajunge in acest loc și pot ajunge acolo cu trenul.

Ma  pot mișca înapoi si sa cred că este bine (!) Până când ma lovesc de ceva și descopar că am ales calea greșită. Prin descoperirea unui minus (-), am rămas cu o întrebare(?): Ce ar trebui să fac acum ? Apoi încep treptat să avansez. Aceasta este calea lungă a suferinței. La urma urmei, fac un ocol înainte de a descoperi că am mers în direcția greșită. Cu toate acestea, în acest proces, dorinta mea de a primi crește.

Eu pot fi tras înainte metru cu metru, prin cele 125 de grade; din nou dorinta mea de a primi crește si face ca drumul sa fie din ce în ce mai greu. Să spunem că nu este o cale ferată plană, ci o ascensiune pe un munte, care devine din ce în ce mai abrupt. Acolo, în partea de sus a muntelui, este palatul regelui, și drumul spre el poate fi dificil, dar se misca direct la el, fără vreun ocol.

Intrebare: Deci, cu ce parametri mă pot verifica? Cum știu că merg în sus pe munte, și nu în direcția opusă?

Raspuns: Parametrii sunt grupul și, în cadrul acestuia,  auto-anularea și conexiunea. Practic vorbind, nu există alte mijloace prin care sa se poate verifica cu siguranță și sa se măsoare pașii.

Din partea a 4-a a Lectiei Zilnice de Cabala 2/3/13, „Un discurs in completarea Zoharului„

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să depunem eforturi cantitative şi calitative până când „mai mulţi bănuţi se adună până la o sumă mare”. Putem colecta eforturile noastre numai puţin câte puţin, deoarece acestea sunt rezistenţa interioară, depăşirea şi clarificare faptului că sunt opuse dorinţei noastre.

Aici sunt luate în calcul atât eforturile calitative cât şi cele cantitative, doarece poate exista o dorinţă care nu este încă clarificată suficient. Nu rezultatul este important ci mai degrabă efortul pe care îl face omul, care este absorbit de sistemul general şi care este un proces cumultativ. Acest lucru continuă până când devine posibil să se întoarcă la om şi să îi fie prezentat în întregime.

Omul nu poate acumula aceste eforturi, deoarece dacă le acumulează şi colectează, acestea i-ar slăbi căutarea. Dacă ar ştii exact, în inimă şi minte, dacă ar ştii şi ar simţii ce eforturi a făcut deja, şi-ar pierde puterea de a avansa şi ar „îngheţa”.

Deci există un fel de uitare, iar eforturile se acumulează inconştient, dispărând undeva. Dar într-un anumit moment se vor întoarce, conform cu legea: „El va vomita ceea ce a înghiţit.” La început, toate eforturile noastre sunt înghiţite, dar atunci când suma lor atinge nivelul care se potriveşte cu următorul nivel al Luminii superioare, există o echivalenţă între deficienţa care s-a acumulat într-o anumită măsură cantitativă şi calitativă şi Lumină, atunci Lumina şi dorinţa sunt revelate una alteia în om.

Fiecare revelaţie este întotdeauna bruscă şi vine ca o surpriză. Acest întreg proces este numit „o calitate unică”. Se numeşte aşa pentru că este aproape în totalitate ascuns de om. Gândul Creatorului operează în adâncimea lui asupra fiinţei create pentru a o pregăti şi a o ajuta să obţine forma care se potriveşte Luminii.

Aşadar, cât de mult îşi aduce aminte omul şi cât de mult simte şi uită, cât de multe eforturi a făcut deja şi cât de multe mai trebuie să facă, totul este calculat conform cu calitatea şi cantitatea încorporată în sistemul general, în sistemul conexiunii dintre suflete. Omul trebuie să devină o parte activă, eficientă şi folositoare în ceea ce privşte sistemul.

Desigur, este vorba doar de sentimente şi revelaţie, deoarece totul este ascuns şi este revelat doar în ceea ce priveşte o persoană, nu că sistemul însuşi ar avea vreo deficienţă. Dacă omul atinge nivelul în care poate fi o componentă activă în mod conştient, atunci este recompensat cu revelaţia.

Deci ar trebui să înţelegem că nu trebuie să ne adâncim şi să încercăm să calculăm ceea ce nouă ni se par obstacole, uitări, slăbiciuni şi eforturi care sunt pierdute şi care nu lasă nicio urmă şi că trebuie să ne forţăm să pornim din nou de fiecare dată. Nu trebuie să facem niciun calcul aici, deoarece nu înţelegem în ce măsură este măsurat totul şi cum este aranjat cu acurateţe la fiecare pas pe drum. Trebuie doar să muncim şi să accelerăm timpul evocându-ne constant, cât de mult putem.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Are Cabala vreo dovadă pentru începători? Cum pot să fiu sigur că sunt pe drumul cel bun?

Răspuns: Nu ai nicio dovadă şi nicio siguranţă. Poţi merge dacă vrei.

Aceasta este condiţia pentru a intra în dimensiunea spirituală. Alternativa este suferinţa, care eventual te va face să accepţi această condiţie.

Dacă nu eşti capabil să te anulezi şi să refuzi plata, nu vei intra în spiritualitate. Nu ai auzit de asta? Cauţi dovezi, stimulente, este de înţeles; lucrurile nu pot fi altfel. Aceste obiecţii sunt juste, dar nu este loc pentru ele. Ele se trezesc în tine numai ca tu să te ridici deasupra lor.

Chiar şi sprijinul prietenilor nu poate să te recompenseze. Şi asta pentru că, adânc în sufletul tău, nu poţi să îi suporţi şi nu te-ai uni niciodată cu aceşti oameni. Aşadar, nu este vorba de prietenie şi de beneficiile acesteia.

Pur şi simplu tu astăzi nu ştii ce sunt Prima Restricţie (Ţimţum Alef), ecranul şi Lumina Reflectată. În realitate nu vei primi nimic. Odată intrat, vei descoperi că ai fost întotdeauna acolo, dar că ai putut să o percepi numai în momentul în care ai devenit dispus să respingi totul. Şi o percepi în vasele de dăruire, respingând pentru tine, niciodată pentru tine, ci numai pentru alţii.

Întrebare: Nu este nimic acolo care să ne înveselească?

Răspuns: Nu vreau să pun ceva strălucitor în faţa ochilor tăi. Grupul şi prietenii noştri din toată lumea care sunt conectaţi la noi trebuie să ştie adevărul: Spiritualitatea se află dincole de graniţele puterii umane. Atunci când un om are un punct în inimă, el înţelege că aşa este. Iar dacă câteodată i se pare că un obstacol nu poate fi depăşit, numai asta poate fi adevărat şi nimic altceva.

Astfel, descoperi întregul adevăr. Invers, orice chemare a dorinţei egoiste, orice ataşare a ei, nu reprezintă drumul spiritual

Dar cel puţin voi primi ceva?

Nimic!

Ce primesc?

Nu primeşti!

Dar despre realizarea spirituală?

Realizarea spirituală este antiteza la primire. Tu doar respingi, nu vrei nimic pentru tine. Întreaga ta dorinţă imensă de a primi, de care încă nu eşti conştient, întregul tău egoism, îl ridici de la „stomac” la „cap” şi îl respingi în întregime. ŞI astfel îţi formezi adevăratul „cap”, ecranul şi Lumina Reflectată. Nu iei nimic pentru tine, orice ar veni, dai totul altora. Este cel mai bine chiar atunci când nimeni nu ştie ce ai făcut, pentru că şi asta ar putea servi ca „mită”.

Iar apoi începi să simţi ce înseamnă să fii la nivelul Creatorului…

Punctul tău din inimă trebuie să fie de acord cu asta. Este adevărul şi are aceleaşi calităţi. Şi cine nu este de acord cu asta este liber să plece.  Aceşti oameni sunt suporteri, dar ei nu sunt Cabalişti.

Întrebare: Asta înseamnă că noi ne străduim să obţinem ceva ce nu există?

Răspuns: Exact. Pentur voi, pentru vasele voastre, este nerealistic; este opus faţă de voi. De aceea este scris: „Am văzut o lume cu susul în jos.”

Întrebare: Şi totuşi, ce vom obţine? Ce vom obţine în spiritualitate?

Răspuns: Baal HaSulam scrie în Scrisoarea 8 legat de asta: „Orice se întâmplă în această lume are un scop merituos numit „o picătură de unitate”. Când locuitorii „caselor corporale” experimentează toate ororile, prin mândria lor absolută care le-a fost îndepărtată, o anumită deschidere apare în zidul inimii lor, care nu este deloc de primire, conform cu natura actuală a creaţiei. Iar ei devin merituoşi pentru instalarea acestei picături de unitate în inima lor.

Şi vor deveni ca un imprimeu al unui sigiliu, şi vor vedea ei însişi că, din contra, exact prin aceste orori ajung să atingă absolutul, îndepărtat de mândria străină. Unificarea cu Creatorul are loc chiar acolo şi acolo este locul unde picătura de unitate poate domni asupra lor.”

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 2/1/13, “Studiul celor zece Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Suntem făcuţi din dorinţa de a primi şi simţim totul în aceasta numai ca un anumit câştig pentru noi.

În afară de asta, omul nu înţelege şi nu simte altceva. Corectarea constă în faptul că ne acordăm dorinţa în pentru a dărui şi nu pentru a primi.

Între timp, acestea sunt numai nişte cuvinte frumoase, pentru că nu înţelegem despre ce este vorba. Asta înseamnă că putem penetra pe cineva folosindu-ne dorinţa de a primi şi să simţim ceea ce se întâmplă în el, ceea ce însemnă a ştii cum se simte şi a înţelege ce se întâmplă în noi! Şi astfel, acţionăm în conformitate.

Asta înseamnă că nu ar trebui să examinăm sentimentul actual, fie dulce sau amar, cald sau rece. Am senzaţii foarte puternice, dar examinez totul din interiorul lui şi legat de cât de bine se simte el. De fapt, tot ceea ce simt vine de la Creator, deci vreau să simt cum operează El în mine, conform cu plăcerea pe care o primeşte Creatorul.

Nu contează care sunt senzaţiile sau gusturile mele. Apreciez tot ce se întâmplă în mine numai în conformitate cu ceea ce simte Creatorul ca răspuns la ceea ce simt eu. Trebuie să fim împreună, ceea ce înseamnă că trebuie să fi înăuntrul Lui pentru a ştii cu siguranţă cum să mă acordez, să mă ajustez cu tot ceea ce se întâmplă în interiorul meu.

Tot ceea ce este în inima şi mintea mea vine de la Creator; Creatorul este înăuntrul meu. Deci, trebuie să ştiu cum că îi percep Lui sentimentele, prin simţurile mele. Trebuie să tânjesc pentru sentimentul că El este „primul” – El înăuntrul meu şi El evocă toate sentimentele şi gândurile mele – şi astfel El este „ultimul” deoarece trebuie să văd prin ce răspuns îi aduc Lui mai multă mulţumire. Asta înseamnă că trebui să examinez cum trebuie să răspund la ceea ce se întâmplă, pentru a-i aduce Lui cea mai mare mulţumire.

Dacă acţionez în acest fel, înseamnă că tânjesc pentru iubire către Creator. Nu contează ce primesc de la El. Primesc totul de la „cel bun şi benevolent”, dar trebuie să fiu sigur că este cu adevărat bine şi, pentru a face asta, trebui să mă conectez cu El în realitatea mea, să simt că Creatorul se bucură. Examinez totul numai numai în conformitate cu sentimentele mele în El, atât la început cât şi la sfârşit şi astfel vrea să rămân în adeziune cu El, să fiu aproape de El şi să Îl descopăr, deoarece fără asta nu îmi pot acorda răspunsul la ceea ce primesc de la El.

În acest caz, atât iubirea cât şi frica se dezvoltă simultan în mine.Iubirea se dezvoltă deasupra fricii, deoarece frica este condiţia esenţială pentru iubire, fără de care aceasta nu poate exista. Trebui să mă simt constant în „frică şi trepidaţie”, dacă primesc toate sentimentele mele de la Creator şi dacă El se îmbracă în mine. Ce vrea El să simt? Cum ar trebui să răspund pentru a-i aduce cea mai mare mulţumire?

Asta necesită devotamentul meu, anularea de sine, adeziunea şi nevoia de a simţi bucurie în El, deoarece „în El inimile noastre se vor bucura”. Prin asta, omul devine o vioară care cântă conform cu răspunsurile la sentimentele pe care le primeşte de la Creator.

Mă calibrez şi mă acordez în mod constant, astfel încât Creatorul să fie „primul” – aşa cum este scris „Nu există nimeni în afară de El” – şi El este „ultimul” şi că „în El inimile noastre se vor bucura”. Omul este în mijloc: Pe de o parte se anulează, simţind atitudinea Creatorului către fiinţele create şi, în acelaşi timp, exprimă în răspuns atitudinea fiinţei create faţă de Creator.

Astfel, iubirea absolută poate exista numai într-un vas care se acordă cu acurateţe în toate cele 620 de atribute, dorinţe „pentru a dărui”. El nu are nevoie de nimic cu excepţia unui singur lucru pe care l-a descoperit al început, că „nu există nimeni în afară de El şi termină cu „cel bun şi benevolent”. Asta înseamnă că înţelegecă primeşte totul de la Creatorul care este îmbrăcat în imaginea omului („Nu există nimeni în afară de El”). Apoi, el însuşi se îmbracă în Creator ca bun şi benevolent, dorind să îi aducă Lui mulţumire.

Din partea întâi a lecţiei zilnice de Cabala din 29.01.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum face simţul meu integral al percepţiei, noul strat al psihicului meu să îmbine sau să reziste „Eului” meu subiectiv,  individualităţii mele?

Răspuns: Individualitatea ta este sub „Noi”. Niciodată nu pune presiune pe „Eu”.

Treaba este că „Eul” tău este mereu în continuă creștere, în sensul că nu te poţi împlini prin  „Noi”. Cum te vei include în organul comun al umanităţii, cu o dorinţă deplină şi intenţie, vei începe să „creşti”, să te extinzi.

Sentimentele tale extinse şi conştiinţa par să acopere întreaga omenire. Ca o femeie gravidă cu un făt în interiorul ei, vei simţi că ai inclus  toată omenirea în tine. Aceasta este realizarea efectivă a „Eului” tău.

Includerea ta în toţi ceilalţi este individualitatea ta. De exemplu, individualitatea unei femei în familia ei se exprimă prin faptul că ea îi are pe toţi ceilalţi, servește pe toată lumea, are grijă de toată lumea, pentru familie ea e – totul.

În caz contrar, individualitatea ta va fi exprimată prin intermediul egoismului, individualismului  și separarea de toată lumea. Nu mai este un loc pentru aceasta în lumea noastră, mergem spre un nou nivel.

Din KabTV „Lumea integrală” 11/27/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→