Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cât de eficiente sunt demersurile spirituale în grupuri mici de două sau trei persoane?

Răspuns: Aceasta este problema cu prietenii noştri din mediul virtual, cu prietenii singuri şi cu alţii. Avem atât de mulţi studenţi care sunt împrăştiaţi în diferite colţuri ale ţărilor lor: Australia, Noua Zeelandă, China, unele ţări europene, America de Sud şi altele. Astfel, aceste congrese încă ne formează şi ne conectează şi ne dau şansa să ne concentrăm împreună.

Dar lipsa unui grup fizic rămâne o problemă. Nu-mi imaginez o soluţie. Ştiu un singur lucru – când i-am cerut permisiunea lui Rabash să mă apropii de el, la început m-a refuzat şi avea dreptate; este necesar să verifici dacă dorinţa ta este reală. Şi abia după doi ani m-a lăsat să mă apropii.

Prin urmare, dacă un student învaţă alături de noi, cu seriozitate şi de mult timp, el trebuie să se gândească să se mute într-un loc unde există un grup sau unde este posibil să organizeze unul. Nu întrevăd o altă cale.

Pe cât de mult posibil mă gândesc la acest lucru tot timpul şi sper ca, prin intermediul unui sistem virtual, să fie posibil să conectăm oamenii şi să le dăm un sentiment de unitate, dar, în acelaşi timp, un ecran de calculator îi desparte. O persoană se protejează de ceilalţi printr-un ecran.

Deci, care este problema? Să-i faci pe oameni să se conecteze cu alţii. Ne aflăm într-o stare în care „să ne conectăm cu alţii” înseamnă să stăm împreună, să respirăm împreună, să învăţăm împreună, să-i urâm pe prieteni, să-i iubim, şi tot aşa.

Şi Lumina Superioară ne dă tot felul de probleme aici, creând în mod intenţionat frecuşuri între noi, frecându-ne unii de alţii, pentru a îndepărta învelişul de pe inimă. Inimile se freacă una de alta pentru a se dezveli. Cum este posibil să faci acest lucru când te afli într-o conexiune virtuală? Nu pot să-mi explic. Personal, aş fi fericit să fiu cu toată lumea într-o conexiune virtuală: tastez o informaţie într-un mail şi gata, eşti deja „ îndrăgostit” de prieteni.

Unde poţi simţi cu adevărat ostilitatea, până la ură, aşa cum au simţit-o prietenii din Zohar? Poţi imediat să scoţi din priză calculatorul sau să te protejezi cu emoticoane şi gata! Cum ar putea fi altfel?

Simt asta cu noi în ţara noastră. Există grupuri care păstrează o distanţă cavalerească. Sunt cei care se află mai aproape, participă mai mult, vor să se integreze mai mult alături de noi, şi vor să construiască împreună centrul. Când sunt oportunităţi pentru a munci, arunci este testată participarea fiecăruia. Nu este vorba doar de participare, ci mai degrabă de a munci împreună. Asta este esenţial. Astfel, trebuie să înţelegeţi că este necesar să vă adunaţi şi să vă organizaţi în grupuri, în grupuri mari cu departamente, cu un sediu, cu grupuri de copii. În general, toate acestea sunt imperativ necesare.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă fac o mişcare interioară spre conexiune cu grupul şi sunt respins, de unde pot să iau forţa de a mă ridica deasupra acestui lucru şi să formulez o cerere pentru corectare? Cum să fac un efort să cer ca Lumina să vină şi să corecteze?

Răspuns: Trebuie să existe aici o încorporare a înțelepciunii din partea grupului, împotriva egoului.

Ideea este că, dacă prietenii vin la tine şi te cheamă să participi la Adunarea Prietenilor sau la un alt eveniment, va fi neplăcut pentru tine să refuzi şi ar trebui să mergi cu ei. Totuşi, în acest fel, te mişti datorită combustibilului lor şi nu al tău. Deci, va fi vorba despre dăruire, dar va fi foarte mică şi pasivă.

Pentru a fi integrat cu înţelepciune într-un grup, trebuie să te pregăteşti cumva şi să găseşti în tine forţa de a-ţi depăşi egoul, pur şi simplu, ca şi cum ai sări într-o mlaştină cu ochii închişi, ceea ce este foarte dificil!

Ar putea să fie deja o rugăciune aici, aceea de a fi inclus într-un grup. Nu mai este considerată individualistă ci este o chestiune de grup pentru că vrei să fii cu ceilalţi, vrei să te afli printre ei, ca o forţă de dăruire alături de ei. Asta este deja altceva.

Totuşi, dacă nu există o altă opţiune, atunci este de dorit ca ei să vină şi să te salveze şi să te scoată într-un fel din starea de cădere şi să te integreze printre ei. Totuşi, dacă poţi, încearcă să faci asta singur pe cât de mult posibil pentru că Lumina înconjurătoare te va ilumina exact pe măsura efortului tău personal.

Dacă ei doar vin după tine şi ar fi neplăcut pentru tine să refuzi, atunci nu vei primi Lumină. Unde este efortul? Nu este al tău.

Grupul va avansa deoarece sprijină un prieten, se auto-susţine, şi aşa mai departe, în timp ce tu nu avansezi. Te vei alege cu ceva general, larg, foarte distant, dar nu cu avansare personală din moment ce ei te includ pe tine printre ei. Te mişti, dar nu cu înţelepciune, asemenea unui embrion în pântecul mamei sale. Ei te includ printre ei, şi avansezi în mijlocul lor alături de ei, dar ca o creatură neînsufleţită. De aceea, cu orice preţ, este necesar să încerci să ieşi din tine şi să intri în grup.

Toate regulile grupului derivă de aici: să te pleci în faţa prietenilor, să te amesteci cu ei, să te ţii de ei, să fii util în orice fel, să faci totul să te afli în mijlocul grupului, nu sus sau jos. Punctul principal este în mijloc! Încearcă să fii în centru. Asta nu înseamnă să spui că eşti centrul grupului. Să fii în centru înseamnă să fii protejat de tine însuţi în mijlocul grupului.

Întrebare: Ce înseamnă să spun că am făcut efortul corect, o rugăciune? Cum s-ar simţi asta?

Răspuns: Vei dobândi o percepţie nouă, un sentiment nou, şi o nouă înţelegere asupra ordinii lumii.

De la Congresul din Sankt Petersburg „A doua zi”, 13.07.2013, Lecţia 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Este necesar să se atingă punctul în care întreaga voastră viaţă este în prieteni, împreună cu ei în unitate colectivă, acolo unde nu există diferenţă între noi. Corpurile noastre dispar şi există numai dorinţa care simte plăcerea conexiunii şi nu este destrămată. Toate părţile nu vor numai să se unească, dar au aderat, deja, la celălalt şi s-au dizolvat  în întreaga unitate, după ce s-au transformat pe deplin, în materiale omogene, uniforme.

Toate caracteristicile noastre şi diferenţele au dispărut, deoarece noi ne completăm reciproc astfel că am devenit o unitate, încât nu-mi pasă ale cui sunt aceste mâini, cui aparţine acestui creier, al cui este spatele acesta. Totul este colectiv, precum imaginea unei singure persoane. Noi începem să simţim forţa în această unitate care reînvie această imagine globală pe care am construit-o, care este numită fiinţă umană, Adam. Această forţă care-l animă este numită Creator.

Trebuie să ne străduim pentru asta şi să o trăim tot timpul. În fiecare moment, trebuie să căutăm mijloacele de consolidare pentru această formă, în care am ajuns a iubi Creatorul, prin iubirea de prieteni. Dacă, timp de un moment, abandonez această căutare şi nu consolidez această stare, cad imediat. Eu cred că nu va fi imediat, dar nu există nicio îndoială că am căzut. Este posibilă deplasarea doar într-o direcţie sau alta. Nu există stări fixe în spiritualitate. Să nu credeţi că vă puteţi opri şi vă puteţi odihni. O vreţi sau nu, în lumea spirituală este necesar să simţiţi încotro vă îndreptaţi în fiecare secundă: spre unitate cu toată lumea sau în direcţia opusă. Este fie una, fie alta.

Spaima cutremurătoare este necesară aici, care este Prima Poruncă şi fără de care nu puteţi spera să avansaţi un pic. Dacă un anumit scop material din această lume îmi cere să schimb direcţia – pentru a reflecta asupra grupului, conexiunea cu Creatorul pentru a ne ajuta să realizăm această sarcină materială – atunci este bine, deoarece asta schimbă direcţia mea.

Cel puţin, nu mă îndrept spre un scop personal, ci spre interesul a ceva colectiv, cu toată lumea. Deja ne obligă să ne amintim că avem nevoie de Creator, deoarece fără El, nu vom reuşi. Dacă asta nu există, atunci un suflu mai puternic trebuie să fie trimis la noi, pentru ca noi să simţim neputinţa noastră, la fel ca şi în întreaga lume şi suntem obligaţi să ne amintim că doar Creatorul ne poate ajuta.

Nimeni altcineva nu poate. Lucrul principal este de a schimba direcţia. De îndată ce o facem şi începem să lucrăm în sensul corect al unităţii, să clarificăm la ce şi de ce avem nevoie de această conexiune, vom modifica imediat scopul şi mijloacele.

La început, noi aveam nevoie de Creator pentru a reuşi să atingem diferite obiective externe şi acum, înţelegem că obiectivele externe au fost plasate, în mod deliberat, înaintea noastră, pentru a ne speria şi a ne obliga să ne amintim de Creator. Astfel, noi suntem treziţi pe baza unui simplu egoism psihologic.

Pentru moment, este vorba de o apropiere pur egoistă, dar ea ne învaţă să nu părăsim „sfinţenia”. La urma urmei, există sfinţenie chiar în această conexiune.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot să simtă femeile coborârea colectivă şi unitatea? Nu simt nicio coborâre; Vin la grup plină de o mare bucurie şi îi sunt devotată. Deci unde este dezvoltarea mea spirituală?

Răspuns: Este ceva unic în ceea ce priveşte femeile, în comparaţie cu bărbaţii. Nu li se cere să treacă peste bariera naturală dintre ele. Dar în munca spirituală, ele trebuie să fie ca bărbaţii.

Nimeni nu le cere asta, nimeni nu le cere aceeaşi metodă ca a bărbaţilor de a se conecta. Dar în interior, ele sunt pregătite pentru asta şi trebuie să lucreze la asta în special între ele.

Şi apoi, se creează o detaşare particulară, o urcare şi senzaţia că tu eşti o femeie iar acesta este un bărbat dispare, când această îmbrăcăminte exterioară dispare şi devine fără importanţă, atunci, pe de o parte, ceea ce rămâne este lumea fizică, şi pe de altă parte, lumea spirituală; amândouă vor fi diferenţiate exact: aceasta fiind natura noastră animalică şi aceea sufletul, atunci ele vor fi în stare să lucreze ca bărbaţii.

Dar până în acel moment, este o diferenţă între bărbaţi şi femei şi de aceea, avem nevoie să ne ridicăm şi să ne dorim reuşita spirituală separat. Bineînţeles că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii din toate punctele de vedere, dar dacă începem să muncim împreună, atunci doar devenim confuzi. Confundăm imaginile din lumea fizică şi munca spirituală şi rezultatul este unul foarte rău.

Astfel, nicium nu trebuie să ne intersectăm în vreun fel. Ajutor reciproc, sprijin acordat centrului, diseminare, tot ce rămâne este făcut împreună, cu excepţia muncii spirituale. Uneori, chiar şi atelierele pot fi aranjate împreună. Dar în general, conexiunea trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gen.

Voi înţelegeţi şi simţiţi asta singure, că se poate ca foarte uşor să deveniţi confuze. Mai mult, femeile ajung să fie mai derutate decât bărbaţii. Un bărbat înţelege de ce are nevoie pe când o femeie încurcă spiritualitatea cu materialitatea, pentru ea este ca şi cum ar fi acelaşi lucru. Şi asta nu e deloc aşa. Ea doar se minte pe ea însăşi fără să înţeleagă şi să simtă asta.

Când treci Machsomul şi începi să simţi cu adevărat lumea superioară, vei înţelege atunci cât de mult asta ar fi fost o greşeală. Dar până atunci, nu. Şi de aceea, la noi totul este împărţit în mod strict în parte masculină şi parte feminină.

Nu vă amestecaţi cu bărbaţii, asta este prima condiţie. A doua, învăţaţi în mediul vostru, printre voi. Nimeni nu vă cere să vă îmbrăţişaţi. Faceţi tot ce este benefic conexiunii dintre voi.

Din Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua Întâi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Filed under: Femeia, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Am finalizat cursurile şi am început munca în grup. Văd lipsa prietenilor mei, dar nu există, încă, niciun sentiment de rezistenţă. De ce? Asta deoarece noi nu căutăm, suficient, să ne conectăm?

Răspuns: Foarte adevărat! Ai răspuns singur la întrebare. Dacă nu doriţi cu ardoare unitatea, atunci nu veţi simţi respingerea. Ce motiv există pentru a vă dezvălui atributele negative sparte în voi, dacă nu aveţi pregătire pentru asta ?

În primul rând, grupul nu este unit, cât ar trebui. În al doilea rând, se pare că nu există, încă, înţelegerea importanţei unităţii. Astfel, ceea ce se întâmplă în voi, nu sunt atributele care au nevoie să fie corectate, chiar dacă ar putea să fie o anumită slăbiciune sau respingere.

Întrebare: Cum este posibil să îmbunătăţim această muncă pentru a simţi cu adevărat respingerea prin care să putem munci mai intens?

Răspuns: Executaţi instrucţiunile noastre. Nu există nimic altceva.

Se poate ca voi să realizaţi toate activităţile, să luaţi parte la ateliere, la studiu, să vă uniţi, dar o faceţi într-o manieră formală, fără dorinţa pentru conexiunea cu celălalt. Aceasta înseamnă că, inconştient, vă protejaţi de cooperare, care este mult mai internă şi sudată.

Aici, la congres, există oameni care nu sunt în măsură de a depăşi acest obstacol, nu sunt în măsură de a-şi „expune” inimile lor. Expuneţi-le, scoateţi învelişul exterior, descoperiţi-le. Nu vă fie teamă de asta!

Vă este teamă că le vor răni şi vor provoca ceva foarte sensibil şi neplăcut. Nu vă fie teamă! Cu prudenţă, cu îngrijorare, încercaţi să le expuneţi. Nu poate fi altfel dacă dorim să devenim o singură inimă. Trebuie să eliminăm şi să îndepărtăm acest înveliş exterior al fiecărei inimi.

Din Congresul St Petersburg, „Prima zi”, 12.07.2013, Curs nr. 2

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noi trebuie să aspirăm în acelaşi mod la Israel, Tora şi Creator şi astfel, vor apărea într-un întreg. Ca şi cum ar exista un triunghi echilateral: Israel, Tora şi Creatorul şi voi tindeţi să fiţi în centrul acestui triunghi.

Israel este o persoană ce tinde către Creator. Tora este mijlocul prin care ajungem la conexiune, unitate în grup. Creatorul se dezvăluie în grup. Dacă aceste trei elemente sunt la fel de importante pentru noi şi sunt conectate într-un singur concept, noi putem avansa.

Aceste trei elemente se detaşează, constant, unul de altul şi noi trebuie să încercăm să le conectăm într-un singur concept nou şi să muncim în acest fel. Dacă nu dorim ca starea care a fost atinsă în timpul congresului să se oprească vreodată, trebuie să conectăm aceste trei componente şi să aducem forţa superioară în această conexiune, care va susţine întregul congres.

Desigur, vom simţi cum acest sentiment se răceşte şi dispare un moment mai târziu. Ne vom asigura că ne conectăm şi simţim căldura şi repetăm asta de mai multe ori. Acesta este sentimentul de detaşare şi răcire, care este un semn de extindere a vaselor şi a avansării noastre.

Totul este măsurat în funcţie de importanţa Creatorului, putem învăţa despre importanţa Lui, realizând că fără El nu ne putem conecta. Fără conexiunea nostră, nu ne putem apropia de o stare spirituală. Trebuie să înţelegem că, coborârea şi detaşarea pe care le simţim acum sunt un spaţiu, un loc pe care Creatorul ni l-a dat, în care noi trebuie să-L aducem pe El.

Apoi, toate speranţele şi aşteptările noastre vor fi îndeplinite.

Din pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: După congres, de ce nu a existat sentimentul că s-a terminat şi ne-am întors acasă liniştiţi?

Răspuns: Adevărat, nu a existat sentimentul că s-a terminat congresul şi, de aceea, este foarte important pentru voi să vă menţineţi în această stare. Trebuie să ne amintim starea care era acolo şi să luptăm pentru a o păstra. Dar nu pentru că ne-am simţit bine în ea, ci pentru că nu dorim să pierdem senzaţia de dăruire în raport cu ceilalţi, pe care am obţinut-o.

Noi dorim să rămânem în aceeaşi stare. Dorim să distingem, în mod clar: o senzaţie plăcută sau sentimentul de apartenenţă la un tot unitar. Diferenţa este enormă! Nu mă neliniştesc dacă am o impresie plăcută sau nu. Nu vreau să depind de sentimentele mele, ci să rămân doar în dăruire, în dăruire şi apartenenţă; de a înota în acest curent unic, indiferent unde mă duce, ca şi în curentul vieţii.

Nimic altceva nu este necesar! Este suficient să păstrăm acest sentiment de apartenenţă la grupul mondial unit, la vasul comun. Acest sentiment de apartenenţă trebuie să fie resimţit în interiorul nostru, astfel că perturbaţiile nu ne pot separa. Acest lucru va păstra legătura.

Dacă aceste concepte sunt imprimate în voi, „scrisorile de lucru”, vom fi în măsură să dezvăluim acest subiect mai profund, la un nivel intern.

Şi nu contează aici, în ce grup este o persoană, în ce loc, în ce oraş. Corecţia trebuie să fie făcută aici, la fel de bine, deci nu există un sentiment de diferenţă.

Sugerez să deschidem o pagină de internet numită „congresul care nu se termină niciodată”, în care toată lumea va fi în măsură să împărtăşească, pe scurt, impresiile sale şi să le sprijine pe altele, să publice fragmente din articole şi clipuri. Toată lumea poate vizita această pagină, o dată sau de două ori pe zi, timp de cinci minute, şi să verifice dacă este în acelaşi sentiment de unitate. Astfel, noi ne vom susţine reciproc să simţim apartenenţa la voinţa comună, starea de unitate, în care putem să rămânem o lungă perioadă de timp.

Noi l-am prins bine, de aceea nu avem sentimentul că ne despărţim. Noi am plecat fără rămas bun şi fără lacrimi, şi asta-i foarte bine. Separarea pe plan fizic nu este importantă pentru această conexiune spirituală pe care toată lumea a realizat-o şi deci, nu simţim în interior că am plecat. Acest lucru este foarte important.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

În timpul congresului, am avut sentimentul că eram într-un vas general şi că toate diferenţele dintre noi dispăreau, toate diferenţele dintre oameni erau pur şi simplu, şterse. Toată lumea avea anumite sentimente personale, dar numai la nivel fizic corporal, un sentiment de boală sau de foame dar, mai presus de toate, avea un sentiment general de conexiune.

Dar, acest sentiment de conexiune nu a fost clarificat. Pur şi simplu am simţit că eram împreună. Acum, când congresul s-a terminat, trebuie să asimilăm acest sentiment de unitate pentru a-l extinde şi a-i adăuga spirit, înţelegere şi discernământ. Este ceea ce numim Sefirot, pe care trebuie să începem să-l „numărăm”- „Lispor” (de la aceeaşi rădăcină în ebraică) şi să-l examinăm precis, în cele mai mici detalii. Apoi, vom vedea cum putem munci cu noile vase în mod corect.

Acest lucru nu este posibil decât adăugând la nivelul anterior şi urcând la nivelul următor. De la nivelul următor, vom fi în măsură să „numărăm” nivelul precedent. Este singura modalitate de a o face, plecând din starea în care se află o persoană. Din starea actuală, o persoană nu poate atinge o astfel de Sefira (numărare), deoarece are nevoie de zece măsuri care sunt pregătite şi îi permit să numere plecând de la Malchut la Keter şi înapoi, de la Keter la Malchut.

Acest nivel este în curs de formare şi nu-l putem digera sau măsura sau explica în detaliu. Acum, lucrul principal este de a încerca să ne agăţăm de starea pe care am atins-o şi să nu fim mulţumiţi cu asta, astfel încât coborârea se va face plecând de la dorinţa de a realiza mai mult!

Coborârea nu ar trebui să fie în sentimentul nostru, nu ca rezultat al pierderii senzaţiei plăcute pe care am avut-o la congres, care a dispărut acum. Noi am atins sentimentul atributului de dăruire şi acum noi dorim să ne agăţăm de el, deasupra rutinei zilnice, care ne va îndepărta de el, zi după zi.

Noi putem utiliza vasele pe care acum le-am descoperit ca un standard, ca un parametru şi putem începe să stabilim măsuri clare în noi, care sunt numite Din (judecată), mila, linia de mijloc, cele zece Sefirot de la Keter la Malchut şi retur, prin Lumina Reflectată şi diferite nivelui de Aviut (grosime). Noi putem începe să comparăm ce vas este dezvoltat, unde mărul este roşu şi copt şi unde mărul este mic şi verde. În acelaşi timp, nu este o alegere conştientă, la fel ca un copil mic, dar vom înţelege ce şi de ce alegem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

 Baal HaSulam, „Pacea:” Îngerii l-au întrebat pe Creator: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?  Și fiul omului, de-l cercetezi? De ce ai nevoie de această problemă? „…

Este o alegorie despre un rege care a avut un turn umplut cu lucruri bune, dar fără oaspeți. Ce plăcere are un rege în turnul său plin?

 „Îngerii” sunt esența forțelor naturii, cum ar fi gravitația, forța electrostatică, magnetică, etc. Și întrebarea lor este clară, „Dacă toată realitatea este forța Ta, adică, manifestarile Tale în fața materiei dorinței, atunci cum beneficiază această materie de tot ceea ce faci cu ea, mutând-o de la stare la alta? ”

Creatorul răspunde, „Vreau să creez un om – o astfel de fuziune de elemente, o astfel de combinație de elementele de bază, astfel încât legătura lor să producă ceva nou, care nu este consecința Mea directă.”

Gradul uman (Adam) este mai presus de „îngeri”- mai presus de legile naturii, care nu lasă loc pentru libertatea de voință. Ființa umană stă deasupra lor; ea este capabilă de a alege liber. „Îngerii” nu înțeleg creația Sa, deoarece ei sunt doar forțele Creatorului care acționează în creație. Și totuși, în asta, în derivatele Lui, legile imuabile subordonate, este revelat un punct deosebit de libertate .

Acesta provine de la Creator și vine la ființa creată. Asta înseamnă că în această creație, El creează ceva autonom, independent – în primul rând de la Sine …

Dar cum? Poate o dorință independentă, separată de El, opusă Lui, și egală în putere, să se confrunte cu Creatorul? La urma urmei, acest lucru va duce la un conflict, la un accident, la „dezastru.” „Îngerii” nu înțeleg cum Creatorul cel bun care face bine poate permite acest lucru.

Și Creatorul le-a zis că într-adevăr El a avut un turn plin de lucruri bune, dar numai această umanitate a fost invitată în el.

Cu alte cuvinte, doar cu condiția că, dacă oamenii ar trece prin probleme și necazuri, care îi vor încuraja să se gândească și să obțină o dorință independentă, ei vor putea să ia parte la ceea ce El a pregătit pentru ei.

Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala 19/7/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→