O persoană nu are niciun drept să se rupă de societate şi să ceară doar pentru sine, chiar dacă are cea mai bună intenţie de a aduce mulţumire Creatorului. Printr-o rugăciune făcută de-o parte sau plângând singuri, nu ajutăm în niciun fel, ci numai ne facem rău nouă şi celorlalţi.

Acum, închipuiţi-vă cât de multe coruperi am provocat în timpul exilului.  Totul a fost cu scopul de a descoperi răul din noi şi să înţelegem că ne putem corecta numai prin conexiune. Exilul a fost necesar pentru a afla unde se află locul corectării şi să avansăm de la o rugăciune individuală la rugăciunea celor mulţi.

Orice dorinţă din inimă se numeşte o rugăciune. O rugăciune este munca în inimă. Dacă fiecare cerere ar trece prin societate, ar fi acceptată. Noi am fi deja într-o stare cu totul diferită, în relaxare şi abundenţă absolute. Totuşi, pentru că cererile noastre – toate dorinţele pe care le simte o persoană, ca şi cele pe care nu le simte – nu trec prin conexiunea dintre noi, ne fac rău şi îi fac rău în primul rând celui care a cerut.

Ar trebui să înţelegem cât este de serioasă situaţia din moment ce suntem cu toţii conectaţi într-o reţea care în prezent este revelată în lume ca un singur sistem conectat şi integral. În această stare, vedem cu siguranţă că nu ne putem elibera din acest sistem şi că trebuie să fim parte din el. Timpul alocat pentru recunoaşterea răului s-a scurs. De acum înainte, vom cunoaşte răul prin lovituri la diferite niveluri sau prin a începe să acţionăm conform reţelei care este revelată între noi.

O persoană ar trebuie să vadă asta foarte clar şi, ca o serioasă măsură de siguranţă, nu trebuie să cerem de unii singuri, deşi chiar simţim să facem asta! Este înclinaţia noastră rea care este opusă Creatorului. Egoul este dorinţa noastră de a ajunge la Creator dar cu scopul de a conduce noi înşine.

Dorinţa „voi conduce” nu este îndreptată împotriva Creatorului, ci împotriva societăţii, împotriva grupului. Înclinaţia rea este dorinţa noastră de a ne întoarce către Creator singuri şi de a cere pentru succesul personal. Cu toţii avem această dorinţă. Suntem gata să ne rugăm, să cerem, să recunoaştem puterea celui de sus, să recunoaştem dominarea Lui asupra noastră, dar întreaga problemă a exilului în Egipt este că fiecare începe să simtă că este rupt de ceilalţi.

Acesta este păcatul fiilor lui Iacob, motivul urii lor faţă de fratele mai mic, Iosif. Iosif vroia să adune toţi fraţii împreună şi să se conecteze între ei, dar ei vroiau să rămână separaţi. Ei nu au înţeles că trebuie să existe o linie de mijloc, conexiunea, şi astfel a trebuit ca ei să intre în exilul din Egipt şi, pe calea suferinţei, să descopere nevoia conexiunii frăţeşti.

Doar după ce au recunoscut răul, după ani lungi de exil, au fost răsplătiţi cu Tora. Acesta a fost întregul scop al turului pe care l-au făcut în exil în Egipt.

Întregul proces al evoluării în lumile superioare şi în lumea noastră, întregul joc, este numai despre conexiune. Deci, sunt foarte fericit că astăzi putem deja să vorbim despre asta şi să înţelegem nevoia pentru asta şi să simţim de aproape această problemă.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Omul poate avea un suflet special, care îl trezeşte tot timpul şi îl forţează să continue munca, în ciuda îngreunării inimii şi a confuziei. Dar dacă nu are asta, singura opţiune pe care o are ca să rămână pe drumul cel bun este un mediu înconjurător corect, care nu îl lasă să scape şi îl forţează să fie echipat cu instrumente care îl vor ajută să se întoarcă la tipul corect de viaţă.

Omul nu are nicio şansă de avansare şi nu are nicio putere pentru a putea răspunde corect, în fiecare moment, la întreruperile care apar, dacă nu are o pregătire adecvată, obişnuinţa de a munci intern şi conexiunea cu mediul care păzeşte conexiunea dintre om şi surse, învăţător şi grup. În acest fel, se poate ca cineva să nu mai dea deloc atenţie întreruperilor sau a faptului că este atras în ele.

În primul caz, nu este destul de sensibil, aşa că îşi micşorează nivelul de sensibilitate pentru a evita influenţele puternice ale întreruperilor. În acest caz, nu avansează. Viaţa lui devine mai paşnică şi liniştită, în loc să întâlnească 10  întreruperi  pe oră, de exemplu, simte întreruperi doar de câteva ori pe zi şi asta este tot. Ritmul avansării lui este conform cu acest lucru, ceea ce înseamnă că rămâne în urmă, intenţionat.

Dar dacă simte întreruperile şi încearcă să lupte cu ele, blamându-se pe el şi mediul, învăţătorul şi calea spirituală în general, poate să devieze şi să părăsească totul; atât de serios poate fi.

Este foarte greu să păstrezi şi să accepţi toate condiţiile trezirii ca fiind de dorit şi ca fiind trimise de Creator, pentru că „nu există nimeni în afară de El”. Acestea sunt cele mai bune condiţii pentru avansare şi singura întrebare este cum să răspundem la ele corect, să le acceptam corect şi să le fim recunoscători pentru a avansa către scop.

Trebuie să studiem intensiv şi cu răbdare şi să ne pregătim pentru o tranziţie constantă de la o stare la alta. Principalul lucru este supunerea noastră, abilitatea de a înţelege că toate greutăţile care apar sunt întreruperi corecte de-a lungul drumului. Fiecare om din lume primeşte asemenea întreruperi şi îşi clarifică dacă să avanseze prin aceste întreruperi sau nu şi în ce direcţie.

Unii oameni determină o anumită atitudine la începutul drumului, care este fie bună fie greşită, privitoare la grup, învăţător şi cărţi. Alţii trebuie să clarifice asta din nou, de fiecare dată şi o pot schimba. Aşa avansează ei.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/07/13, Writings of Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Ar trebui să ne aşteptăm la realizarea corecţiei finale la congres, pentru a aduce mulţumire întregii lumi din adâncul inimii şi sufletului nostru, în dragoste absolută fără sfârşit!

Întrebare:  Dar, dacă vin la congres cu mari aşteptări de reuşită, aprind dorinţa mea de primire şi începe să lucreze în sens opus, cum pot depăşi acest lucru ?

Răspuns: Este adevărat că dorinţa noastră de primire lucrează în direcţie opusă. Vrem să profităm, să primim plăcere în dorinţa noastră de primire. A primi plăcere şi a profita este obiectivul creaţiei! De aceea Creatorul a creat dorinţa de primire.

Dacă privim creaţia de alături, nu din această lume nici din cea spirituală, vom vedea că există o dorinţă de primire, realizată şi proiectată astfel încât să se bucure numai de iubire. Ea a fost făcută prin forţa iubirii! Prin urmare, nu se poate bucura de nimic altceva. Chiar dacă este un procent din dragoste, se va bucura de un procent şi nimic altceva.

De asemenea, noi percepem un pic din această dorinţă, această plăcere din lumea noastră, atunci când creştem precum nişte mici animale. De la părinţii noştri, de la societatea noastră, simţim o parte din iubire şi, într-o anumită măsură, suntem înconjuraţi de o astfel de iubire.

Trebuie să simţi dragostea şi să o descoperi, pentru a te bucura de ea. Trebuie să te deschizi acestei iubiri. Aceasta înseamnă că, pentru a face acest lucru, trebuie să iubeşti! Iubirea nu poate fi în sens unic. Aceasta există doar în lumea corporală.

Iubirea spirituală este mutuală, atunci când ambele părţi sunt încorporate una în alta, în dorinţele fiecăreia. Umplerea dorinţei celuilalt este numită iubire.

Nu există altă alegere decât de a atinge starea în care îl umpli pe celălalt. Prin asta, vă dezvoltaţi pentru a descoperi şi simţi această iubire. Deschiderea vasului vostru în faţa cuiva, înseamnă să iubeşti pe cineva.  Dacă, graţie acestei iubiri, deschideţi vasul vostru în faţa cuiva, veţi primi această iubire în interior. Aceasta înseamnă că sunteţi umplut de Lumina Directă, care este îmbrăcată în Lumina Reflectată.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 03.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Avansăm pe două picioare:stâng şi drept. Munca noastră constă în a face un pas cu piciorul drept. Aceasta se spune peste tot, conform legilor evreieşti, legilor morale, în Tora, totul începe mereu pe partea dreaptă. Acesta este motivul pentru care în ebraică se scrie de la dreapta la stânga.

Linia dreaptă înseamnă că eu încerc să fac totul perfect, în dăruire, deasupra mea, contrar cu ceea ce am identificat ca natura mea, deasupra a ceea ce văd, simt şi înţeleg, deasupra raţiunii mele.

Următorul nivel spiritual spre care aspir, nu este atins prin aceeaşi metodă care este acceptată în lumea materială, lume în care noi acumulăm, constant, cunoaştere, informaţie, putere şi inteligenţă, în care noi studiem şi obţinem diplome universitare. În acest mod obţinem următoarele niveluri în această lume bazată pe dorinţa de primire, unde trebuie, constant, să adăugăm mai mult şi mai mult.

Totuşi, la nivel spiritual, este construit în opoziţie. Studiem că Malchut superior devine Keter inferior şi Keter inferior care este Sefira Superioară devine Sefira inferioară, Malchut al acesteia. Ele sunt opuse.

Deci, munca noastră este de a deveni contrariul a ceea ce suntem. Prin urmare, cu cât încercăm să fim deasupra a ceea ce este în emoţiile actuale şi în mintea noastră, cu atât mai mult ne apropiem de următoarea etapă, faza următoare.

Aici, noi discernem momentul în care încercăm să ne ridicăm deasupra naturii noastre: de la primire la dăruire, de la logica noastră la logica superioară, momentul în care ne  exercităm pe noi înşine, ne sunt date probleme şi eşecuri. Aceasta, deoarece emoţiile noastre egoiste corporale şi mintea sunt extinse pentru a atinge aceeaşi înălţime, acelaşi nivel cu nivelul superior , comparativ cu nivelul actual.

Dar, deoarece nu putem trece imediat la următoarea etapă, în emoţiile noastre şi în intelectul nostru corporal şi plasăm un Masach (ecran) şi Lumina reflectată peste ele şi le schimbăm în pentru a dărui, o facem progresiv, puţin câte puţin,  până ce “numeroşi bani se adaugă la un cot mare”.

Din Prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.07.2013, Shamati 72, “Încrederea este îmbrăcămintea pentru Lumină”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum să avansăm spiritual când întâmpinăm constant presiuni materiale şi presiunea societăţii de consum?

Răspuns: Cine vă dă toate astea? Este forţa superioară, forţa unificată a naturii care controlează totul şi umple toate meandrele şi schimbările din destinul nostru comun.

Sunt momente când uităm asta şi încercăm să blamăm pe cineva, în loc să îl blamăm pe Creator. Societatea nu este cea care trebuie blamată. El este singurul care este de blamat. Totuşi, cum Îl putem blama pe El? Cum poate forţa superioară, care este într-o stare de iubire şi dăruire absolută, să fie rea? Problema este că o percepi aşa pentru că intenţia ta egoistă o inversează. Deci, percepi tot ce te înconjoară ca rău

De fapt, întreaga lume din jurul nostru este infinit de bună şi iubitoare. Schimbă-ţi intenţia şi nu va mai fi nicio problemă.

Pe de altă parte, trebuie să mulţumim pentru aceste probleme pe care le avem, pentru că ele ne arată exact ceea ce trebuie să schimbăm.

Din Congresul din St. Petersburg 7/11/13, “Lecţia pregătitoare”

Filed under: Congrese, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Legile Torei au devenit baza tuturor legilor, deoarece acestea sunt legile de conectare naturale ale omului. Dacă evoluăm progresiv de la o maimuţă la o fiinţă umană, atunci ne apropiem, în mod natural, de respectarea legilor, sau, cel puţin aşa ar trebui să facem, chiar dacă nu reuşim, cu adevărat.

Aceasta înseamnă că sunt legile lumii superioare la care ar trebui, în cele din urmă, să devenim egali, şi legile naturii superioare sunt fixate. Treptat, omenirea începe să se trezească şi vrea să se comporte conform acestor legi şi să trăiască prin ele.

Este foarte dificil să spunem în ce măsură reuşim, deoarece oamenii nu au puterea să rămână la aceasta; este o putere pe care ei trebuie să o primească. Asta face înţelepciunea Cabala, ea dă unei persoane puterea de a îndeplini aceste legi. Nu putem realiza asta prin noi înşine, deoarece ele sunt opuse naturii noastre.

Totuşi, dacă o persoană foloseşte corect metoda Cabala, ea primeşte energie şi spirit pentru asta, şi atunci ea poate trăi conform acestor legi. În general, este o chestiune de educaţie. Trebuie să educăm, în mod corect, o persoană, astfel încât să o schimbăm, de fapt, să treacă de la o maimuţă, la o fiinţă umană. În prezent, comportamentul oamenilor este mult mai rău decât acela a unei maimuţe.

Maimuţele trăiesc conform legilor clare ale naturii la nivelul animal şi ele aplică regulile instinctiv. Prin urmare, nimic nu este bun sau rău, pentru că este natura lor.

Avem posibilitatea să acţionăm “pentru” sau “contra”, “în interesul” şi aşa mai departe. Asta înseamnă că ni se oferă un anumit nivel de libertate care ne permite să clarificăm în favoarea cui ar trebui să utilizăm aceste legi, în favoarea mea sau în interesul societăţii şi cum să devenim parte a societăţii, pentru a fi ca un întreg.

De obicei, vom alege în favoarea noastră şi nu ne vom gândi la faptul că, dacă ne conectăm la societate, toate problemele vor dispărea şi nu vor exista mai multe dileme. Aceasta este soluţia pentru viitor.

Din “Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Torah - Niciun comentariu→

Omul nu are puterea să facă nicio singură acţiune spirituală. Trebuie să privim obiectiv realitatea şi să înţelegem că acţionăm într-un cadru strict de legi şi forţe, pe care trebuie să ni le organizăm. De aceea, dacă omul nu se conectează corect cu mediul, pentru a se putea conecta prin acesta cu sursa metodei corecţiei, adică cu învăţătorul şi, prin învăţător, cu Lumina care Reformează, atunci el se va învârti constant în dorinţele şi aspiraţiile lui, care îl ţintuiesc în această lume.

Nu va trece niciodată de graniţele acestei lumi. Şi, în timp ce va învăţa ceva, în cele din urmă va rămâne cu aceeaşi natură cu care s-a născut şi va rămâne la acelaşi nivel. Poţi să te ridici la un nivel superior numai în condiţia în care primeşti o nouă dorinţă calitativă, adiţională, decât să îţi creşti nevoile comune, pământeşti, pentru bani, casă, putere şi cunoaştere.

Omul le poate avea pe toate astea în lumea aceasta. Dar dacă are nevoie să se mute de la planul pământesc „bani-famlie-putere-cunoaştere” la următoarea dimensiune superioară, atunci are nevoie de o dorinţă complet diferită – nevoia pentru proprietatea dăruirii – pentru că lumea noastră este bazată pe dorinţa de a primi. Lumea spirituală este bazată pe dorinţa de a dărui, spre care omul trebuie să devină atras şi să asprire la cea mai mare comoară: dorinţa că va putea îi servească ca un levier, ca o trambulină.

Trebui să sufere pentru că nu este capabil de iubire şi dăruire, dar este asta posibil? Numai invidia faţă de aţi oameni, care îi apar ca măreţi, atractivi şi importanţi, poate să îl ajute. Descoperă că ei sunt bucuroşi pentru că au abilitatea să dăruiască, ei găsesc ceva neobişnuit în această proprietate de dăruire şi, în comparaţie cu ei, el este un nimic.

Dacă are punctul în inimă, va începe să îi invidieze. Fără acest punct, nu are nimic de care să se ţină, nu are niciun organ de simţ care să simtă faptul că ei au ceva special pe care el nu îl are. Nu va simţii că îi lipseşte ceva. Este la fel ca cineva care iubeşte muzica şi visează să devină un muzician dar nu îl invidiază pe cel care vrea să devină un fizician. Fizica şi poezia sunt lumi complet diferite.

La fel este şi în aspiraţia spirituală. Numai dacă cineva are punctul în inimă, are cel puţin oportunitatea de a invidia oamenii care sunt în proprietatea de dăruire. La început, este atras pentru că i se pare mistic, i se pare ca va căpăta abilităţi supranaturale, puterea minţii, abilitatea de a-şi conduce propria viaţa precum şi a altora, puterea asupra întregii creaţii.

Adică, la început proprietatea de dăruire este îmbrăcată în tot felul de haine materiale, nu la nivel corporal „mâncare-familie”, ci la nivel de „bani-putere-cunoaştere”:  În esenţă, totul ajunge la un singur lucru: puterea de dominaţie (puterea banilor, a cunoaşterii). Este o dorinţă pur egoistă, dar omul speră că va obţine succes în revelaţia lumii spirituale.

Dacă are o puternică dorinţă, atunci la început i se pare că avansează chiar cu succes dar, mai târziu, descoperă că este în urmă şi că nu poate de fapt să se conecteze cu ceilalţi. Dar pe de alta parte, aude că această conexiune este principalul instrument pentru avansare. Începe să urască această metodă, dar nu mai are unde să se ducă.

Aici, are loc o bătălie decisivă, din care mulţi evadează. Dar sunt şi cei care rămân. Ei îşi cresc punctul, deoarece datorită deznădejdii, ei se predau mediului. Apoi încep în sfârşit să înţeleagă că spiritualitatea nu are legătură cu banii, puterea sau cunoaşterea ci numai temporar a fost îmbrăcată în aceste haine materiale, pentru a conduce pe om mai departe.

Iar acum spiritualitatea îl împinge mai departe pentru că el începe să aprecieze singur proprietatea dăruirii şi iubirii pentru ceilalţi. Simte că, chiar această forţă, această proprietate, este neobişnuit de exaltată şi unică; este deasupra acestei lumi şi posedă o esenţă divină. Chiar aceste forţe ale dăruirii sunt cel care conduc în lume.

Gradual, omul se apleacă din ce în ce mai în jos şi îşi anulează natura egoistă, agreând să se anuleze înaintea proprietăţii de dăruire. Toată această muncă are loc în grup. Influenţa mediului este singurul factor al unor asemenea schimbări de valoarea, în care dăruirea şi iubirea pentru alţii devine mai importantă pentru om decât lucrurile bune, obişnuite: mâncarea, banii, familia, puterea, cunoaşterea.

Este îmbibat din ce în ce mai mult cu această dorinţă de dăruire din mediu şi astfel ajunge la stadiul numit „Lo Lishma”. Îşi investeşte toate eforturile şi face tot posibilul să crească porţia de „Lishma” din „Lo Lishma”; adică dăruieşte şi dăruieşte, dorind să fie implicat în proprietatea dăruirii, dar încă aşteaptă să obţină ceva în schimb. Pentru moment, este încă dăruire egoistă, de dragul primirii; totuşi, se apropie de dăruirea altruistă.

Aici, are nevoie de o atitudine umilă, anulare de sine; măreţia scopului, a grupului, a învăţătorului, a Creatorului. Toate acestea îi devin foarte importante şi, cu excepţia acestora, nu mai există nimic altceva…. Tot ceea ce a visat înainte, îşi pierde treptate valoarea: mai întâi banii, apoi onoare, apoi puterea. Cine are nevoie să conducă şi în ce scop? El vrea ca Lumina superioară să îl conducă. Adică, nu are doar dorinţa să ca aceasta să îl domine dar şi dorinţa de a se înclina înaintea Luminii, ca aceasta să îşi facă munca.

Omul descoperă slăbiciuni în tot: nu se poate anula şi nici nu poate obţine proprietatea dăruirii. Nu găseşte nici un pic de dăruire şi iubirea pentru altul în afară de el însuşi, dar nici nu poate să conducă peste egoismul său. Simte că este dezbrăcat şi fără ajutor. Şi pentru că nu mai este interesat de bogăţie, onoare şi cunoaştere, nu îi mai rămâne nimic altceva decât punctul în inimă, care se numeşte un legământ cu Creatorul. Să presupunem că învaţă tot ceea ce se întâmplă în lume, toate ştiinţele inventate de umanitate. Dar toate acestea includ aceeaşi Lumină  în forma sa directă, adevărată, în loc de forma inversă, din spate, pe care sunt bazate toate ştiinţele şi cunoştinţele pământeşti.

Ca rezultat, rămâne dependent numai de Lumina care Reformează care vine la el prin scara lumilor spirituale, prin învăţător, prin grup, în condiţia în care vrea să înapoieze prin ei tot ceea ce are, înapoi la Creator. Lumina Directă şi cea Reflectată se îmbracă una în alta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/24/13, Shamati 175

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Legile Torei sunt foarte complexe. Putem să le studiem şi să le examinăm conform Cărţii Zohar sau conform scrierilor lui Ari, dar ele tratează sisteme foarte complexe. Deoarece fiecare persoană este, de fapt, un sistem care este “extins” peste întreaga creaţie, fiecare dintre noi este precum o piele care este întinsă pe toate lumile.

Totuşi,  ne lipsesc aceste cunoaşteri şi aceste sentimente. Noi nu trăim în această dimensiune, astfel încât să o putem discuta, înţelegând-o, şi întreruperile pe care le inserăm în sistemul general prin acţiunile noastre, pozitive sau negative. Într-un fel, acest sistem funcţionează mutual cu noi, trezind în noi anumite goluri, dorinţe şi treziri şi noi trebuie să răspundem la toate astea.

Astfel, trebuie să simt întreg sistemul. El trebuie să fie în interiorul meu şi eu trebuie să-l controlez, să-l gestionez. În acest caz, putem vorbi despre modul în care o persoană este responsabilă de toate acestea. Se pare că toate legile din Tora sunt clarificările stării mele în cadrul sistemului. Unde pot descoperi corecţia mea acum, încorporarea mea incompletă în sistem? Cum ar trebui să completez toate acestea, adică a îndepărta un lucru şi a apropia un altul?

În general, întreaga viaţă a unei persoane care este bine integrată în sistem se reduce la a  determina cum se “extinde” mai mult peste ansamblul sistemului şi cum poate fi mai încorporată, astfel încât să acopere toate cele cinci lumi prin esenţa sa. Apoi, devin o persoană pe deplin corectată. Astfel, cele cinci părţi ale Torei ne spun cum acopăr, puţin câte puţin, întreaga creaţie în cercuri: toate lumile Assiya, Yetzira, Beria, Atzilut şi Adam Kadmon (omul primordial), deoarece întreaga creaţie este în interiorul meu.

“A acoperi” înseamnă a simţi si a coopera pe deplin cu întreaga creaţie. Este, deja, structura mea internă, constituţia mea interioară generală. Chiar şi astăzi, întreaga creaţie este în interiorul unei persoane, dar ea nu o simte deloc. Ea simte lumea ca fiind exterioară ei.

Totuşi, ea trebuie să simtă că totul este în interiorul ei, precum un muzician sau un pictor care simte, prin simţul interior, că tot ceea ce doreşte să transmită se face prin creaţia lui, din interiorul lui. O persoană atinge acest sentiment atunci când vrea să simtă că este conectată cu lumea întreagă.

kab.tv,“Secretele Cărţii eterne”, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate, Torah - Niciun comentariu→

Oamenii au o caracteristică unică care nu există în niciun animal: dacă vor să mănânce ceva dulce, il amestecă cu ceva sărat, adică cu ceva cu un gust opus. În om, principiul „avantajului luminii asupra întunericului” este semnificativ exprimat. Chiar şi la nivelul animal există un fenomen ca acesta, dar într-o măsură foarte limitată.

Acelaşi lucru se întâmplă în stările prin care trecem, iar printre acestea sunt stări foarte bune şi plăcute, dar totuşi noi le pierdem după aceea, fără să le dăm atenţie. Sentimentul dispare gradual şi eu nu mai simt pierderea. Îmi lipseşte conştientizarea importanţei acestuia şi grija neîncetată că trebuie să protejez acest sentiment.

Aşadar, de ce mi se ia această stare şi nu sunt lăsat să îi realizez importanţa şi să rămân în ea? Pentru a atinge o stare şi mai înaltă. Totuşi, nu simt nicio nevoie pentru o stare mai înaltă; nu am niciun apetit pentru asta; nu există un „aperitiv” care să îmi crească apetitul. De aceea, trebuie să construiesc o în mine dorinţă adiţională, astfel încât să nu fiu satisfăcut de starea prezentă.

Dar asta este foarte dificil. Numai dacă vreau să îmi extind dorinţa către dăruire, ar putea există o asemenea posibilitate, datorită mediului înconjurător. Dar dacă aceste este nivelul vorbitor al dorinţei de a primi, este total imposibil. De aceea, ni se dă o stare de cădere.

Căderea poate avea loc în acest fel: Nu mai pot fi satisfăcut de starea prezentă şi vreau să adaug la ea. Mă compar cu mediul şi văd că ceilalţi avansează către dăruire mai mult decât o face eu. În acest fel se formează un gol în mine şi aspir la o mai mare dăruire, fără cădere. Adică, mediul formează o impresie de cădere în mine şi astfel eu nu mai am nevoie de o cădere reală.

Iar dacă nu simt căderea prin comparaţie cu ceilalţi şi nu văd că ei dăruiesc mai mult decât o fac eu, atunci mi se dă o cădere adevărată şi se adaugă ego la asta, o dorinţă de plăcere cu care trebuie să lucrez să o aduc în forma corectă. Acesta este un proces lent care continuă pentru o lungă perioadă de timp.

Dorinţa pe care o obţin în final, după cădere, după ce lucrez cu egoul meu, aducându-o într-o formă de dăruire la nivelul următor, aş fi putut să o primesc gata făcută de la mediu şi aş fi putut să o folosesc imediat! Gândiţi-vă la asta!

Exact în acest loc trebuie să facem efort. Şi nu să urmăm calea lungă, ca mai întâi să cădem şi numai după aceea să fim treziţi de ceea ce este rău pentru noi. Pentru că atunci voi fi forţat să cad în această lume, în dorinţele ei egoiste, până când, în final, voi fi trezit, amintindu-mi că trebuie să aspir către dăruire şi mă voi întoarce către grup să studiez. Acesta este un drum foarte lung.

În contrast cu asta, dacă mă expun influenţei mediului, atunci invidia şi ambiţia mă conduc afară din „această lume”, a situaţiei precedente. Chiar dacă mă aflu într-o stare excelentă şi am realizat o urcare, mă pot descrie ca într-o cădere relativ la starea mediului, mediu  care îmi pare mai înalt şi mai de succes. Toţi prietenii îmi par măreţi, mi se pare că au urcat şi mai sus.

Se poate ca în aceste momente să se trezească în mine disperarea, senzaţia inferiorităţii mele relativ la ceilalţi, o invidie materială lumească, pentru că ei au succes şi eu nu. Asta doar mă va îmboldi şi aţâţa, iar de aici este foarte uşor să treci la invidia spirituală şi să te laşi purtat de ei, să vrei să lucrezi cu ei şi să fii la fel ca ei. Aceasta este deja starea de „Lo Lishma”, după care apare imediat Lumina care Reformează şi ne ajută să avansăm.

Fii aşa pentru că se poate, avantajul luminii se cunoaşte numai din întuneric, şi nu să nu crezi că este posibil să găseşti lumea spirituală fără efort. Şi invers, nu crede că cineva face efort şi nu o găseşte! Împlinirea este determinată numai de Kli, vas, şi nu contează unde găsim acest Kli: îl construim noi înşine în timpul unei munci dificile asupra noastră, cu ajutorul mediului, sau îl primim gata făcut de la mediu?

În cele din urmă, descopăr Kli-ul meu printre prieteni, în mediu; acolo se află sufletul meu. De aceea, nu contează dacă sunt scufundat în mine însumi, în egoul meu care naşte în mine stări opuse şi, prin acestea, mă forţează să mă întorc către mediu cu toată lumea, sau dacă primesc imediat de la mediu aspiraţia corectă, mulţumită invidiei şi, apoi, obţin uşor acelaşi obiectiv.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 6/28/13, Shamati #117 “Ai muncit din greu şi nu ai găsit, nu crede“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Nu există nicio altă cale decât să ne ţinem de linia dreaptă pe cât putem de mult, urmând „credinţa deasupra raţiunii”. Îndelungata mea experienţă personală arată că multora dintre studenţii mei li se pare greu să înţeleagă ce este linia dreaptă, din moment ce îţi cere să te anulezi pe tine însuţi, să rămâi bucuros şi să respecţi „credinţa deasupra raţiunii”. Vocabularul nostru convenţional nici măcar nu conţine cuvinte clare care să o descrie.

Poate că v-ar fi mai clar dacă aş explica altfel. În timp ce suntem la un nivel mai jos, primim ajutor de sus pe măsura dorinţei noastre ca să devenim asemănători celui de sus. Acest proces are loc la fiecare pas: mineral, vegetal, animat şi vorbitor, atât în această lume cât şi în lumile superioare. Pe măsura ostenelii depuse de cel de jos în efortul de a deveni asemănător celui de sus, cel de jos atrage energie de la cel de sus şi îl forţează pe acesta din urmă să aibă grijă de el. Astfel lucrează legile materiale şi spirituale ale fizicii.

De aceea dacă depunem eforturi să ne agăţăm de linia dreaptă, adică să devenim ca cel de sus, dacă încercăm să ne apropiem de forma Lui şi să copiem acţiunile Lui, înseamnă că tindem să dobândim forma unui embrion. Înclinăm spre a ne anula pe noi înşine în faţa celui de sus. În ciuda faptului că noi toţi continuăm să fim într-un interes pentru sine permanent, tot vrem să ne anulăm în faţa celui de sus, să intrăm în El, astfel încât acolo unde rămânem neremarcaţi şi imperceptibili să ne predăm complet Lui.

Asta este ceea ce numim „credinţă deasupra raţiunii”, având în vedere că o facem dincolo de cunoaşterea noastră, de sentimentele şi dorinţele noastre. Din această cauză, nu doar că primim Lumina înconjurătoare de la cel de sus, dar ne şi putem concentra alături de alţi prieteni şi putem folosi ajutorul lor într-un mod în care mediul nostru ne va livra Lumina, permiţându-ne astfel practic să creştem în spiritualitate.

Venim în contact direct cu cel de sus. Nu doar că lăsăm Lumina înconjurătoare să ne influenţeze, dar primim şi Lumină interioară adevărată, „sângele” spiritual („dam” – de la cuvântul „domem” – fără viaţă) care hrăneşte fetusul, Lumina Nefesh – un nivel neanimat al sfinţeniei.

De ce este numit „ sacru”? Pentru că este determinat de lucrurile la care aspirăm. Există numeroase învăţături, religii şi metodologii. Trebuie să fim siguri că ne duc spre adeziunea cu Creatorul, spre dobândirea echivalenţei de formă cu El, spre a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, de unde începe iubirea noastră pentru Creator.

Dacă o metodologie urmează scopul de mai sus şi îi aduce în mod practic pe oameni la împlinirea lui învăţându-i zi de zi cum să-şi mărească dorinţa iubirii faţă de alte creaţii şi cum, mai apoi, să înveţe să-L iubească pe Creator, atunci această învăţătură este numită sacră sau spirituală. Altfel, ar putea deveni o otravă letală în loc să fie poţiunea vieţii.

 Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala, 21.06.2013, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→