Întrebare: Există încă mariaje solide. De exemplu, eu sunt căsătorit de 38 de ani. Dumneavoastră vă apropiați deja de nunta de aur.

Răspuns: Într-adevăr. Dar viața mea se împarte între soție, copii și grupul meu. Nici aceasta nu este o viață obișnuită. Nu pot servi drept exemplu. Mai ales având în vedere trăsăturile mele naturale.

Dar divorțul… nici nu l-am luat în calcul vreodată. Nu m-am gândit niciodată că aș putea divorța și să-mi părăsesc soția și copiii. Nu. Am cumpărat un apartament și l-am trecut pe numele soției. Este doar pe numele ei, nu al meu. Nu dețin absolut nimic! Serios.

M-am îngrijit de copii astfel încât toți să aibă cele necesare, să primească o educație, o locuință și tot restul. Căsătoria este obligatorie! Astfel am putut să-mi fac treaba în liniște. Asta e tot; acestea sunt lucrurile cele mai importante.

Dacă ai copii, trebuie să ai grijă de ei. Copiii sunt cei mai importanți.

Întrebare: Este divorțul un dezastru? Copilul simte că nu mai are tată sau mamă.

Răspuns: Copilul suferă din cauza absenței oricăruia dintre părinți! Mamă sau tată. Desigur, absența mamei este mai gravă. Dar și cea a tatălui este dureroasă. Își lasă amprenta. Asta nu se iartă!

Copiii percep plecarea tatălui ca pe o trădare, ca pe un divorț de ei înșiși. Și nu uită asta. Nu pot. Adică, ei simt că tata *pe mine* m-a părăsit. Iar asta, desigur, este foarte greu.

Întrebare: Dar dacă dragostea a dispărut?

Răspuns: Ce dragoste?

Comentariu: Oamenii spun: „Dragostea s-a dus”. Așa se justifică ei.

Răspunsul meu: Unde s-a dus? Nu înțeleg acest cuvânt. Știu un singur lucru: dacă oamenii trăiesc împreună, dacă sunt oameni normali, dacă dau dovadă de o oarecare înțelegere și bună-cuviință, pot crea condiții în care să se simtă confortabil împreună. Nu neapărat minunat, nu neapărat fericiți, dar confortabil unul cu celălalt.

Întrebare: Așadar, formează o alianță de conveniență?

Răspuns: Desigur! Și ce este căsătoria, la urma urmei? O gospodărie comună! Atunci când crezi că vă puteți susține și ajuta reciproc și ești mulțumit de acest lucru. Asta este prioritar. Iar în privința celorlalte aspecte – dacă te referi la sex – acestea se schimbă, evoluând în direcții diferite pe măsură ce trec anii.

La urma urmei, astăzi trăim de cinci ori mai mult decât oamenii de acum 200 de ani. Ca să nu mai vorbim de cei de acum 1.000 de ani.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 27/07/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum duce absența împlinirii pe de o parte, la un *Hisaron* (o lipsă) pe de altă parte? Cum mă învață Creatorul prin suferințe?

Răspuns: Într-adevăr, Creatorul mă învață prin suferință. Cum anume? El nu-mi permite să mă bucur de deliciile aflate pe masă. Iar eu vreau să fug de suferințe; nu vreau să simt foamea. Masa însăși nu mai este importantă pentru mine; nu mai alerg după plăcerea în sine; e ca și cum aș fi renunțat la speranța de a o obține vreodată. Scopul meu este să găsesc pacea, nu prin intermediul plăcerilor, și nu contează că nu voi mai avea nicio dorință pentru ele.

Acționăm astfel în mod instinctiv. „Un om de rând nu râvnește la fiica regelui”. De ce ar suferi? Știe că nu o va putea avea niciodată. Atunci, într-un fel îmi diminuez Hisaron; nici nu vreau să mă gândesc la asta.

Dar nu am voie să fac acest lucru. Tot egoismul meu, toate dorințele mele interioare se dezvoltă continuu și mă conduc totuși, spre suferință. Nu sunt capabil să mă reduc la tăcere complet sau să-mi găsesc liniștea. Și astfel ajung într-o stare în care caut un singur lucru: cum să evit suferința?

Întrebarea „cum să evit suferința” se transformă într-o întrebare despre sensul vieţii, ceea ce, în cele din urmă, mă determină să caut o soluție. „Există vreo cale de a găsi pacea?” Dar cum? „Gustă și vezi cât de bun este Creatorul.” Și asta este tot.

Renunță la tot ce crezi despre plăcere, căci există o altă sursă din care te vei umple și te vei bucura.

Care este aceasta? Creatorul. Și cine este El? Nu știu. Caută-L! Aceasta este singura soluție pentru a înceta să mai suferi.

Nu vei primi niciodată ceea ce se află pe masă. O vei vedea pe Gazdă; vei vedea cât de bun este El, că Se gândește la tine, iar toate acestea te vor umple. Creatorul Se dezvăluie ca împlinire, în locul împlinirii naturale.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: O mamă nu își percepe copilul drept cauza suferinței sale. Dar aici există o contradicție. În anumite Kelim (vase), ea resimte o suferință care vine de la El, în timp ce în altele resimte plăcere, care de asemenea vine de la El. Așadar, care este mai puternică?

Răspuns: Problema nu este care dintre ele este mai puternică. Tu spui că în lumea noastră există o contradicție între dorințe. În spiritualitate lucrurile stau altfel, deoarece, până când omul nu aplică o restricție asupra vaselor sale de primire, nu poate trece la munca de dragul dăruirii.

Ce înseamnă să aplici o restricție asupra dorinței de a primi? Nu poți aplica o restricție pur și simplu închizându-ți inima cu un lacăt uriaș, aruncând cheia și refuzând să mai primești vreodată.

Însă spiritualitatea ține de simțire. Dacă ai o dorință de a primi, trebuie să o corectezi astfel încât să rămână sub restricție și să nu dorească să primească, în ciuda faptului că de fapt, el își dorește acest lucru. Atunci se spune că ai aplicat o restricție.

Așadar, prin ce truc, prin ce mijloace ai reușit să o restricționezi? Ce i-ai oferit în schimb? Nu este ca în lumea corporală, unde vrei să înghiți ceva, dar te abții. În spiritualitate nu există o astfel de separare. Acolo, dacă vreau, înseamnă că primesc. Nu există un vas separat pentru acțiune și un altul pentru simțire, unde să fiu divizat între dorința mea și corpul care execută acțiuni cu mâinile și picioarele.

Atunci, cum pot găsi o soluție pentru dorința mea de a primi? Cu ce ​​o pot umple astfel încât să se poată spune că ea rămâne sub restricție? Trebuie să-i ofer o anumită împlinire, numită Hasadim. Iar dincolo de această împlinire, încep să dobândesc astfel de trepte ale dăruirii, încât pot ajunge chiar să primesc de dragul dăruirii – un lucru care pentru noi, este complet de neînțeles încă.

Construiesc, între vasele (Kelim) care sunt complet separate unele de altele, o asemenea conexiune încât eu pot chiar să primesc de dragul dăruirii. Aceasta este ceea ce sunt numite nivelurile iubirii.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaş – Art.35, 1985-Când ştie omul ce este frica de Creator

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă privim puțin mai adânc și îi examinăm cu atenție pe cei care respectă Tora și Mițvot, dacă ei doresc să li se dea vase de dăruire și să ofere în schimb dorința de a primi, marea majoritate a lucrătorilor vor spune că ei transmit acest lucru. În schimb, ei vor să respecte Tora și Mițvot pentru a primi. Rezultă că ei nu au nevoie de vase de dăruire. Din acest motiv, cum pot ei spune că Tora și Mițvot pentru care lucrează ar trebui să le ofere o recompensă de care nu au nevoie? Dimpotrivă, ei se tem că vor pierde vasul de primire numit „iubire de sine”.(Rabaş, „Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator?”).

Rabaş scrie că există oameni care respectă Tora și poruncile ca și cum ar fi „perfecți” și „drepți”. Cu toate acestea, respectarea lor practică nu spune nimic despre intenție, iar ei nu înțeleg deloc ce cere Creatorul de la ei.

Majoritatea oamenilor din lume respectă Tora și poruncile doar pentru a primi o recompensă în această lume sau în lumea viitoare. Excepția o constituie cei care doresc să dobândească intenția de a dărui – „ecranul” – lucru imposibil de realizat altfel decât prin înțelepciunea Cabala. Munca de dragul Creatorului este însăși esența înțelepciunii Cabala; ea înseamnă să devii asemenea Lui.

Nu resping în niciun fel respectarea Torei și a poruncilor de către cei care le practică în mod mecanic. Aceasta este numită treapta inițială, minimă – nivelul spiritual „mineral”; este stadiul în care oamenii au fost învățați să respecte poruncile în plan practic, dar nu au fost instruiți cu privire la intenție, deoarece nici învățătorii lor nu știu ce este aceasta.

Intenția reprezintă ecranul și lumina reflectată, elemente ce pot fi dobândite doar după mulți ani de efort intens, sub influența luminii înconjurătoare care ajunge la om prin studiul înțelepciunii Cabala.

Vorbim despre două niveluri: nivelul maselor – numit calea omului obișnuit – și calea Torei, calea influenței luminii înconjurătoare, prin care omul dobândește un ecran. Primul este un lucru, iar al doilea, un altul. Însă pentru mine, nu există nicio contradicție între ele și nici nu mă opun acestui lucru; nu resping nimic – există pur și simplu o Tora pentru cei care nu sunt încă dezvoltați spiritual și o Tora pentru cei care sunt deja dezvoltați spiritual.

Locuiam în Rehovot și am început să caut și să fac eforturi, ca și cum m-aș fi întors la religie. Căutam ceva lăuntric, dar am văzut că nu găseam nimic acolo. Am început să cer mai mult de la cei care mă aduseseră înapoi la religie și am continuat să caut.

Printre ei se număra rabinul Fischer din Olanda, care le-a spus celorlalți: „Lăsați-l în pace. Există oameni care au nevoie de ceva mai profund, mai lăuntric. Ajutați-l.” Așa am ajuns la rabinul Zilberman din Ierusalim. El a înțeles rapid că mă număram printre cei care aveau nevoie de ceva mai mult. Dar nici chiar ceea ce am primit la Ierusalim nu mi-a fost suficient, așa că am continuat să caut până l-am găsit pe Rabaş.

Există astfel de oameni și există și alții. Nu se poate spune mai mult de atât.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 234

Ce ar trebui să facem atunci când apar alte gânduri în timpul studiului?

Putem sta la o lecţie, cu corpul așezat pe scaun, în timp ce în minte călătorim în jurul lumii, fiind complet absenți de la lecție. Se spune că omul se află acolo unde îi sunt gândurile, dar nu despre asta este vorba aici. Dacă suntem cu adevărat implicați în studiu, dar totuși zăbovim cu gândul asupra unei anumite probleme, acela este un gând incorect. Dacă ne gândim la diverse chestiuni legate de activitățile noastre din grup, și acestea sunt gânduri incorecte care ne distrag atenția de la studiu. În timpul studiului, ar trebui să ne simțim uniți cu întregul grup, în conexiune cu Creatorul, prin intermediul materialului de studiu. Acesta este singurul lucru la care ar trebui să aspirăm.

Filed under: Fara categorie, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Când un om trece de Machsom, simte rușine în fața celui care îi dăruiește plăcerea. Dar există și actul de a privi înapoi la tot ceea ce a experimentat până în acel moment.

Răspunsul meu: Chiar înainte de a traversa Machsom, omul încetează să se gândească și să se uite la trecutul său. Nu mai există trecut. Cel care privește constant înapoi devine ca soția lui Lot, care s-a transformat într-un stâlp de sare, în ceva care nu se strică. Sarea în sine nu poate fi folosită ca hrană, ci doar ca aditiv.

De ce atunci, trebuie să justificăm tot ce s-a întâmplat? Oare omul vede că a trecut prin toate acestea pentru a aduna Kelim și definiții interioare pentru prezent? Nimeni nu stă ca un bătrân care își amintește de trecutul său la sfârşitul corectării (Gmar Tikun).

Dacă vom continua, vom deveni curând convinși că trecutul în sine este absolut neimportant și poate fi necesar doar pentru prezent. Nu te vei gândi la trecut și nu vei regreta ceva ce ai făcut sau nu ai făcut odată.

O astfel de atitudine va dispărea pentru că este incorectă. Tu nu ești deloc acesta. Nu este nevoie să traversezi Machsom pentru asta, deoarece realizarea că nu ar trebui să privești înapoi are loc cu mult înainte.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 02/09/26, Rabaș – Art.45, 1990-Ce înseamnă în muncă „Lucrurile ascunse aparțin Domnului Dumnezeului nostru“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Perioada cuprinsă între începutul anului (Roş HaŞana) și Ziua Judecății (Yom Kipur) este numită „Zilele de Temere” (sau „Zilele teribile” – de o solemnitate copleșitoare). Însă, în realitate totul depinde de modul în care noi percepem lucrurile. Chiar și cele mai triste zile, precum a noua zi a lunii Av – care simbolizează evenimente tragice din trecutul poporului evreu – vor devein în viitor, cele mai bune zile.

Prin urmare, totul depinde de ceea ce ghidează viața unui om. Dacă acesta trăiește în trecut – așa cum fac mulți, neștiind nimic despre viitor –, atunci pentru el acestea sunt „Zile Teribile”. Însă știința Cabala, orientată în întregime către viitor, descrie aceste zile ca fiind cele mai frumoase și binecuvântate. Anul Nou, Roş HaŞana, marchează începutul unor schimbări benefice.

Perioada de pocăință care precede începutul noului an este necesară pentru a ne conștientiza natura negativă, pe care trebuie să o corectăm. Soseste momentul cel mai potrivit pentru această corectare, datorită căruia ajungem la bine.

După Roş HaŞana, urmează Ziua Judecății, Yom Kipur, când omul se judecă pe sine și analizează cum poate atinge nivelul Creatorului – starea Forței superioare, dincolo de care nu există nimic mai bun. El examinează ce trebuie corectat pentru a ajunge la această stare de perfecțiune și înălțare spirituală.

Ca urmare, sosește sărbătoarea de Sukot. După toate clarificările și cererea de corectare, începem să ne construim sufletul. Suka simbolizează sufletul comun al lui Adam HaRişon, din care facem cu toții parte.

Dacă ne adunăm sub acoperișul unei Suka, sub un singur acoperământ, și acoperim toate greșelile cu iubire, atunci revelăm „Bucuria Torei” (Simhat Torah). Ne unim atât de deplin, încât lumina superioară – numită Tora – ne umple și ne conduce spre corectare.

Aceste zile sunt numite „Zile Teribile”, însă această solemnitate copleșitoare izvorăște din măreția lor. Așa cum se spune despre Creator, El este „mare și înfricoșător” (sau „plin de măreție și venerație”) – nu din cauza unei amenințări, ci datorită respectului profund față de măreția Sa.

Înainte de Roş HaŞana, este obiceiul să ne urăm un an bun și o înscriere favorabilă în Cartea Vieții. Dar, mai presus de toate, trebuie să înțelegem că dacă ne unim și acoperim toate greșelile cu iubire, atunci acest an va fi cu adevărat bun pentru noi.

Iar această conexiune trebuie realizată nu doar o dată pe an, înainte de sărbătoare, ci în fiecare zi – apropiindu-ne unii de alții cu spiritul, zi după zi, până când vom simți o asemenea apropiere a inimilor, încât vom deveni ca un singur om, cu o singură inimă.

Atunci vom simți Forța Superioară, natura comună care ne umple inima comună. Acesta va fi, cu adevărat, un an nou fericit.

Din KabTV „Lumea, sărbători evreiești”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este răsplata în „această lume” și ce este răsplata în „lumea viitoare”?

Răspuns: Învățăm că nu există nimic în afară de lumini (Orot) și vase (Kelim). Răsplata în această lume constă în corectarea vaselor (Kelim), în timp ce în lumea viitoare ea constă în pregătirea acestora pentru împlinirea care vine după Machsom (barieră).

Este scris: „Mă voi umple de răsplata unei porunci în timpul vieții mele”. Ce înseamnă acest lucru? Există trei tipuri de răsplată: răsplata primită imediat, pe loc; răsplata primită în timpul parcurgerii treptelor spirituale; și răsplata primită după corectarea finală. Totul depinde de tipul de răsplată despre care vorbim.

Adevărata răsplată este primită în adevăratul Kli (vas) – dorința de a primi –, adică în „inima de piatră” (Lev HaEven), care va fi corectată abia la sfârșitul corectării.

În lumea noastră, răsplata înseamnă atingerea unei stări în care dorința „nu mă lasă să dorm”, când devin „bolnav de iubire”. În acest stadiu, nu vorbim încă despre dorința de Lişma (de dragul Creatorului), ci despre cea mai mare formă de Lo Lişma (de dragul propriului sine), prin care sar peste Machsom către cea mai mică treaptă de Lişma.

După Machsom, prima treaptă spirituală este numită ea însăși „răsplată și pedeapsă”: omul își examinează vasul (Kli) în funcție de propria simțire, iar fiecare acțiune efectuată cu intenția de a dărui îi aduce un rezultat imediat, numit răsplată. În prezent, noi încă nu putem spune că acesta este cazul nostru.

Astfel, de fiecare dată răsplata și pedeapsa se schimbă în funcție de înțelegerea omului. În realitate, el primește întotdeauna o răsplată, dar uneori aceasta este percepută ca o pedeapsă, în timp ce alteori este percepută cu adevărat ca o răsplată. Dar cine știe în ce caz percepția este corectă și în care nu? Ea este schimbătoare. Pentru noi, în starea actuală, înainte de Machsom, trebuie pur și simplu să credem că tot ceea ce primim este o răsplată. Într-adevăr, dacă omul își studiază și își organizează ziua astfel încât tot ceea ce face să fie orientat spre apropierea de scopul creației, atunci tot ce întâlnește pe parcurs contribuie la progresul său către acel scop. El dezvoltă deja o relație personală cu Creatorul, spre deosebire de relația generală, specifică restului umanității.

Care este diferența? Umanitatea primește totul într-o formă colectivă: la nivelul unei întregi națiuni, al unor grupuri sau al maselor. Nu este vorba despre un individ anume; mai degrabă, masele de oameni se ridică și cad împreună, iar modul în care sunt influențate sau doborâte colectiv, ca urmare a unui anumit eveniment, este vizibil. Pentru noi însă, acest lucru depășește nivelul general al maselor și devine personal. Aceasta se referă la impresii, la coborâri și urcări, precum și la natura relației.

În măsura în care aceste relații sunt orientate către Creator, ele ies din sfera guvernării generale și intră sub incidența providenței particulare – o relație personală cu Creatorul. Prin urmare, atât urcările, cât și coborârile omului servesc la avansarea sa către scop. Pe această bază, el ar trebui să simtă că tot ceea ce i se întâmplă este corect, indiferent de starea în care se află în acel moment.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 În articolul „Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă?”, Rabaş subliniază în repetate rânduri, că pe măsură ce omul avansează pe plan spiritual, vălul (ascunderea) se intensifică.

Știm acest lucru din relatarea despre exilul în Egipt și despre Exod. „Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii”; apoi au stat în fața lui Faraon și au trecut prin cele zece plăgi – cele zece lovituri – până când au fost răsplătiți cu ieşirea din Egipt.

Toate acestea ne arată că vălul se îngroașă, iar obstacolele se înmulțesc. Avem nevoie de multă răbdare pentru a percepe aceste lucruri ca pe un rezultat corect al eforturilor noastre. Știm din natura noastră, că pe măsură ce investim mai mult, primim mai mult. Însă aici – întrucât trebuie să ieșim din dorința de a primi – cu cât depunem mai mult efort, cu atât trebuie să crească sentimentul de goliciune din interiorul acelei dorințe, astfel încât în cele din urmă, să ne putem elibera de ea.

Prin urmare, folosindu-și intelectul, omul poate înțelege – și poate chiar justifica uneori – această cale, acest proces de dezvoltare spirituală care nu seamănă deloc cu ceea ce cunoaștem în această lume. Cu cât omul se apropie mai mult de spiritualitate, cu atât se percepe pe sine ca fiind mai departe de aceasta.

Cu cât investește mai multă energie, cu atât simte că pierde mai mult. În consecință, se simte vlăguit. Acest lucru contravine naturii mele: cum să depun efort doar pentru a primi în cele din urmă, o nouă lovitură? Cine ar mai vrea să muncească dacă singurul rezultat este o serie de lovituri?

În cele din urmă, omul cade în disperare și nu știe ce să facă. Bazându-se pe ceea ce citește și aude, poate că este de acord la nivel intelectual cu acest proces – acceptând că aceasta este probabil, calea de a scăpa de dorința de a primi și de a dobândi a doua natură. Dar ce este de făcut?

Totul este expus frumos și corect, însă este oare realizabil în practică? Ce trebuie să facă un om dominat de dorința de a primi?

În realitate, omul nu are altceva de făcut decât să recunoască măreția Creatorului. Omul este incapabil să facă acest lucru singur; natura umană nu posedă o asemenea putere. Omul poate fi ajutat doar de grup, auzind despre măreția Creatorului: că totul depinde de El, că aceasta este voia Sa și că El are puterea de a înfăptui totul. Aceasta se referă la mediu – grupul, Rav-ul și cărțile – tot ceea ce înconjoară omul. Forțele interne ale unui om sunt incapabile să realizeze ceva.

„Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii.” Aici, trebuie să se ajungă la o stare în care cu adevărat, este vorba despre „Eu și nu un mesager”. Adică, trebuie să te adresezi direct Creatorului, să strigi și să suspini. Însă nu stă în puterea omului să facă acest lucru singur, decât dacă este un om virtuos căruia i se acordă ajutor de Sus, sau dacă are norocul să găsească putere în rândul prietenilor, în grup, în cărți și în Rav.

Doar atunci se îndreaptă cu adevărat și corect către Creator, știind că a făcut tot posibilul și conștientizându-și propria neputință. El ajunge la o stare de disperare. Doar prin această disperare omul se abandonează pe deplin voinței Creatorului și Îi permite Creatorului să facă tot ce dorește. Până când omul nu clarifică exact ce cere Creatorul și ce dorește El, nu poate trece de Machsom (barieră).

Esența alegerii noastre constă în scurtarea drumului în timp ce ne aflăm în întuneric și în exil – o stare în care cu cât avansăm mai mult, cu atât ne simțim mai goi. Rabaş scrie că în timpul exilului egiptean, omul poate umple Kli-ul (vasul), dar vasul este plin de găuri, iar tot conținutul se scurge afară. Omul îl umple din nou, și iarăși, vasul se golește.

Omul depune eforturi, dar nu primește nimic în urma acestei munci. Când realizează că nu mai are nicio putere să facă ceva cu acest vas, singura opțiune rămasă este să se adreseze Creatorului pentru ca acesta să fie corectat.

Cum se astupă găurile unui vas găurit? Prin intermediul unui ecran (Masach) folosit în scopul dăruirii. Atunci, vasul devine întreg și complet. Cu alte cuvinte, o „strecurătoare” se transformă într-un „polonic”.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne aflăm într-un punct diametral opus scopului creației, și nu există loc mai cumplit sau mai îndepărtat de Creator. Trebuie să clarificăm ce este acest loc și să simțim cu adevărat unde ne aflăm, căci atât timp cât nu conștientizăm acest lucru, nu îl putem simți cu adevărat. Adevărata simțire a locului în care ne aflăm începe de la Machsom în sus.

Cu toate acestea, munca noastră începe cu recunoașterea răului din starea noastră actuală. Când omul începe această muncă, nu contează dacă a primit o educație religioasă sau laică, dacă este inteligentă sau nu; nu contează cât de dezvoltată este din punct de vedere intelectual, emoțional sau senzorial.

După un timp, lumina înconjurătoare începe să lucreze asupra sa, iar el începe să-și simtă starea în raport cu această lumină, adică propria dorință de a primi, care este opusă luminii prin toate calitățile sale.

Atunci, omul începe să trăiască un sentiment de scindare. Pe de o parte, el simte deja într-o oarecare măsură divinul – nu încă în esența sa, ci prin intermediul luminii înconjurătoare. Pe de altă parte, vede cât de opusă spiritualității este propria ființă. Și aceasta, în ciuda faptului că reprezentarea sa despre spiritualitate este foarte departe de ceea ce este ea în realitate. Iar realitatea spiritualității este de miliarde de ori mai măreață decât orice și-ar putea imagina cineva!

Cu toate acestea, el simte ceva din spiritualitate, în timp ce simultan, se vede opus chiar și celei mai mici concepții despre aceasta. Și de fiecare dată, prăpastia dintre el și simțirea spiritualității se adâncește.

Omul percepe totul exclusiv pe baza simțirilor sale. Putem spune că suntem ființe senzoriale, în timp ce creierul nostru este destinat doar „decodificării” simțirilor. El a fost creat pentru a valorifica la maximum simțirile și pentru a satisface dorința de a primi.

Dorința de a primi constituie creația propriu-zisă, în timp ce creierul este un sistem auxiliar menit să satisfacă această dorință. Prin urmare, atunci când omul se simte rău, intelectul nu poate face practic nimic pentru a-l ajuta să iasă din această stare. Desigur, el își poate spune: „Starea mea proastă este legată de faptul că acum văd imaginea reală, pe care nu o vedeam înainte”. Însă toate aceste gânduri înțelepte nu au un efect real asupra noastră, deoarece cea care ne guvernează este simţirea. Trebuie să acumulăm o vastă experiență pentru a nu reacționa emoțional la stările de declin, pentru a nu ne raporta la ele în funcție de simţirile noastre, ci pentru a le accepta într-o formă utilă și a lucra cu ele, înțelegând că pe măsură ce omul avansează spre a deveni un slujitor al Creatorului, el vede tot mai mult rău în sine și se simte tot mai slab și mai rău.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→