Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefiroţi: Am interpretat odată vorbele înţelepţilor noştri, Cel a cărui afacere este Tora. Măsura credinţei lui este vizibilă în practicarea Torei de către el pentru că literele cuvântului Umanuto (afacerea lui) sunt aceleaşi (în ebraică) cu literele cuvântului Emunato (credinţa lui).

Este ca atunci când o persoană are încredere în prietenul ei şi îi împrumută bani. Poate are încredere în el pentru un leu, dar dacă cere doi, va refuza să-i împrumute. E posibil să aibă încredere pentru o sută de lei, dar nu pentru mai mult. De asemenea, poate să aibă încredere în el să-i împrumute jumătate din proprietăţi, dar nu toate proprietăţile. În final, poate să aibă încredere în prieten în ceea ce priveşte toate proprietăţile, fără strop de teamă. Această ultimă credinţă este considerată „credinţă totală” şi formele dinainte sunt considerate „credinţă incompletă”. Mai degrabă este credinţă parţială, dacă e mai mult sau mai puţin.

În fragmentul de mai sus, banii sunt folosiţi numai ca exemplu. De fapt, vorbeşte despre disponibilitatea de a refuza tot ceea ce avem pentru binele prietenilor noştri. Asta numeşte Baal HaSulam credinţă totală.

Întrebare: Ce înseamnă să refuz tot ceea ce am?

Răspuns: Este o chestiune de senzaţie. Pentru binele prietenului tău eşti gata să renunţi la lucrul cel mai preţios, o oportunitate de a ieşi spre spiritualitate. Dacă nu eşti gata pentru acest lucru, nu munceşti pentru binele Creatorului. Într-un astfel de caz, nu ai credinţă, şi, în consecinţă, eşti rupt de spiritualitate.

Întrebare: De ce se numeşte credinţă?

Răspuns: În acest context, credinţă înseamnă dăruire, forţa anulării de sine, renunţării la sine. Totuşi, nu trebuie nici măcar să încerci să urmezi această condiţie de unul singur. Forţa dăruirii va coborî la tine cu ajutorul Luminii care Reformează cu condiţia să O chemi. Pentru asta, trebuie să depui eforturi şi să fii o parte a grupului. Apoi, datorită geloziei, pasiunilor şi ambiţiilor, vei vedea că prietenii tăi au ajuns deja la stări mai înalte şi că tu vrei să fii ca ei. Dacă nu, atunci suferinţa te va împinge în această direcţie oricum şi tot vei simţi dorinţa de trecere de la primire la dăruire.

Peste tot în lume, observăm valuri de criză care „rezumă” un vârtej de dezvoltare. Ce ne-a adus asta de fapt? Pe de o parte, vieţile a numeroşi oameni au devenit mult mai bune. Nu mai sunt atât de săraci cei care nu aveau nimic altceva decât vieţile lor.

Pentru destul de mult timp, oamenii au crezut în capitalism. Cu alte cuvinte, au avut încredere că motivaţia lor egoistă îi va lăsa să împlinească succesul. De ce să nu-şi îmbunătăţească traiul cu adevărat? Bineînţeles, pe drumul spre succes, a trebuit să stea în cadrul unor determinări rigide ale legii, în interiorul unor limite legale concrete, mai degrabă decât o atmosferă în care totul este permis şi în care are loc vărsare de sânge. Fiecare are libertatea de a face orice vrea! Vrei să te bucuri de producţia industrială, de afaceri, de bănci, de tehnologii, etc.? Du-te şi împlineşte asta. Ca rezultat al acestei atitudini, oamenii au început să vâneze succesul şi au depus eforturi extraordinare pe această cale.

Pe de altă parte, au obţinut libertate financiară, au devenit mai educaţi, au acumulat proprietăţi personale, au început să călătorească peste tot în lume, şi s-au obişnuit cu abundenţa. În acest punct, au devenit mai vulnerabili la loviturile destinului, în opoziţie cu vremea când erau săraci.

Asta explică de ce „şapte ani de foamete” se întâmplă numai după „şapte ani de abundenţă”. La un anumit moment, evreii au dus o viaţă bună sub guvernarea unui rege egiptean generos care le-a oferit cele mai bune condiţii în viaţă. Faraonul era „preşedinte”, în timp ce Iosif era „prim ministru” care se bucura de puteri nelimitate. Niciun cuvânt de rău nu putea fi spus despre niciunul dintre ei. Astfel Creatorul „a exaltat” întregul popor încât acesta „s-a îngrăşat” şi a devenit „obez”. Apoi, Creatorul a început să-i ia poporului evreu „grăsimea abundenţei”, astfel încât ei să poată experimenta noi tendinţe pe propria „piele”.

Scăderea salariului şi o pierdere de capital sunt două lucruri asemănătoare. Se simte diferit atunci când nu reuşim să mai câştigăm o mie de dolari în plus, decât atunci când pierdem o sută de dolari care era deja la noi în buzunar. Această sută de dolari ne face şi mai trişti decât dacă am fi eşuat în a câştiga o mie în plus, din moment ce era deja a noastră. Timp de o lună întreagă retrăim pierderea sutei de dolari în timp ce pierderea posibilei mii nu are un gust atât de amar pentru noi.

De aceea astăzi umanitatea este ridicată la un nivel material foarte înalt. În acest moment, „depozitul de grăsime” ne este luat, strat cu strat, până când „carnea” se va vedea, adică până când tot ţesutul este „dat jos” de pe oase. Asta se numeşte „şapte ani de foamete” care se vor încheia în „zece ciume egiptene” timp în care „egiptenii” vor continua să-i „urască şi dispreţuiască pe evrei”. Cu alte cuvinte, opoziţia noastră cu propriul nostru egoism devine de netolerat pentru noi, şi nu ştim ce să mai facem cu el. În acelaşi timp, ştim că este egoul nostru cel care nu ne lasă să respirăm.

Astăzi, avem tot: structuri bancare, industrie dezvoltată, sisteme de sănătate şi educaţie bună… tot ceea ce vrem! Totuşi, aceste mecanisme acţionează împotriva noastră. Doctorii şi farmaciştii sunt interesaţi să-i ţină pe oameni bolnavi pentru a ne da medicamente, care sunt cu semnul întrebării sau chiar inutile. Industria şi afacerile s-au transformat în înşelăciune şi „instrumente de supt bani”. Pentru a scurta toată povestea, toate sistemele făcute de om, pe care obişnuiam să ne bazăm, se dovedesc putrede.

S-a întâmplat cu doar 60-70 de ani în urmă. Am crezut că ne apropiem de „viitorul luminos” în care fiecare va avea o casă, un job, se va bucura de sănătate, va merge în vacanţă şi va avea o pensie decentă. În loc de asta, când am ajuns la un anumit nivel, dorinţele noastre egoiste au început să coboare şi să îngroape speranţele noastre. Clasa de mijloc dispare treptat, şi totul se întoarce la cercurile dinainte: elitele în vârf şi miliarde de oameni care mor de foame jos. Aşa arată şapte ani de foamete.

Cum poate fi posibil aşa ceva? Unde este logica? Elitele ar trebui să se teamă că un asemenea scenariu va provoca tulburări imense şi revolte. Cei săraci vor pune întrebări şi vor fi imposibil de oprit. Mai mult, clasa de sus nu va fi capabilă să se oprească din a-i despuia pe oameni de tot ceea ce au; nu le vor lăsa nimic şi îi vor duce la sărăcie totală. Egoismul nu va permite clasei de sus să-şi schimbe comportamenul pentru că acesta este programul care este înrădăcinat în ei.

Pe drumul spre bogăţie, ca şi în căderea spre sărăcie, o persoană îşi evaluează pierderile. Oamenii care au fost în vârf şi care apoi au căzut se vor gândi serios la ceea ce li s-a întâmplat. În timp ce se gândesc la vieţile lor, vor vedea dintr-o dată: „Egoismul nostru ne-a devorat. Propria noastră natură este cea care ne urăşte. Nu ne permite să trăim bine. Dacă nu ne corectăm natura, vom fi pierduţi”.

Chiar elita şi „Cresus” care vor supravieţui şi vor câştiga bătălii importante vor simţi astfel. Să zicem că numai o sută de învingători vor ieşi din infernul luptelor pentru supravieţuire. Îi vor „apleca” pe ceilalţi. Nu vor fi niciun fel de legături de tranziţie care să hrănească straturile intermediare ale societăţii. Mecanismele viitoare de conducere vor trece într-un spaţiu virtual. În final, fiecare persoană îşi va pune o întrebare majoră: „Ce fac acum?” Vor vedea că egoismul lor distruge limite, o ia razna, şi face ceea ce vrea. Natura noastră nu ne va permite niciodată să obţinem un echilibru.

Este atât de evident! Nu este de ajuns să distribuim o parte din averile noastre săracilor pentru a le asigura traiul? Totuşi, orice ajutor caritabil dispare fără urmă, ca în Africa. Nu contează cât cheltuim pentru cei nevoiaşi; nu mai rămâne niciodată nimic şi nu este niciodată destul. Nevoile lor doar continuă să crească.

Acesta este punctul în care oamenii vor începe să strige despre răul care se va revela în ei, când vor înţelege că nu se pot descurca cu egoismul lor. Este ca şi cum un şarpe s-a târât în interiorul fiecăruia dintre noi şi acum ne mănâncă din interior, ca o tumoare canceroasă care nu poate fi tratată.

Acesta este un scenariu despre cum lumea exterioară se va dezvolta. Nu avem niciun drept să stăm şi să aşteptăm să se întâmple asta. Trebuie să le aducem la cunoştinţă oamenilor metoda corectării şi trebuie să facem acest lucru imediat.

Depunem orice efort ca să facem asta. Grăbim timpul şi ne dezvoltăm împreună cu Creatorul, cu grupul, cu exemplul a ceea ce trebuie să împlinim în cele din urmă. Ştim dinainte ce ne va aduce dezvoltarea noastră: unitate, aspiraţia de ne ajuta unii pe alţii să învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, distribuirea egală care se bazează pe educaţie integrală. Ne setăm acest ideal şi aspirăm la el în mod constant.

Astfel, pe lângă problemele care ne împing de la spate, mai avem o forţă care ne trage înainte. Chiar dacă loviturile vor fi destul de puternice în viitor, noi avem o forţă suplimentară care ne atrage înainte. Avem cunoaştere, aspirăm la misiunea noastră şi ne urmărim scopul. Studiem imaginea care este în faţa noastră şi aceasta chiar începe să înflorească şi să grăbească timpul.

Într-un fel sau altul, toată lumea va realiza până la urmă că egoismul este rău şi ne va ucide. Va deveni atât de evident că tot ceea ce va trebui să facem este să ne săpăm mormintele. Până la urmă, nu putem acţiona împortiva naturii noastre numai dacă nu folosim metodologia corectării care este creată în mod special din acest motiv.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este spus că: “nu există constrângere în spiritualitate”, că este imposibil să forţăm pe cineva să efectueze acţiuni spirituale, dar, pe de altă parte: este forţat până ce spune “eu vreau să”?

Răspuns: “Nu există constrângere în spiritualitate” înseamnă că, dacă sunteţi deja pe scara spirituală, nu este posibil să urcaţi la următorul nivel decât dacă atingeţi libertatea totală. Trebuie să fiţi liberi de tot, inclusiv Creatorul, astfel încât să puteţi, cu adevărat, să efectuaţi o acţiune independentă.

Vă găsiţi într-o situaţie în care puteţi face tot ceea ce doriţi şi dispuneţi de toate pedepsele şi recompensele. Vedeţi că, indiferent ce acţiune efectuaţi, dacă este aproape de Creator sau departe de El, dacă este bună sau rea, nu primiţi nici pedeapsă, nici recompensă. Este mult mai uşor să efectuezi o acţiune care este împotriva Creatorului, dar încă tânjeşti după Creator, încercând să-L vezi ca cel mai important, în scopul de a realiza acţiunea pentru El, de dragul atributului de dăruire. Aceasta numim liber arbitru.

Liberul arbitru deschide posibilitatea persoanei de a fi cu adevărat liberă de tot, inclusiv de Creator. Acolo, în acel moment, putem spune că “nu există constrângere în spiritualitate”. Acolo, o persoană alege dacă doreşte să se depăşească şi să muncească pentru Creator. Ca şi cum ea ar alege drumul cel mai dificil. Libera alegere este linia mediană, al treilea mijloc de Tifferet, un echilibru foarte delicat, ca un indicator pe un set de scale între două forţe echilibrate, forţa binelui şi forţa răului, sfinţenie şi impuritate.

Liberul arbitru este imposibil dacă mă tem de ceva, dacă îmi este ruşine sau dacă doresc o recompensă. Nu poate exista liber arbitru decât dacă sunt total liber de orice teamă şi anxietate, de toate plăcerile care luminează în faţa mea.

Este starea pe care trebuie să o consolidăm ţinând cont de mai mulţi factori. Atunci, decideţi ce trebuie să faceţi. Dacă deveniţi total neutru, atunci cum puteţi să acţionaţi, pe ce bază puteţi lua o decizie ?

Atunci când veţi atinge, cu adevărat, această stare de libertate, decideţi unde aveţi posibilitatea să faceţi un adevărat efort. Este calea dreaptă. Se pare că este înclinaţia rea care vă arată exact unde sunteţi, este înclinaţia rea care vă prinde de mână şi vă duce la Creator. Vă arată că, dacă urmaţi această direcţie, va trebui să faceţi eforturi pentru a depăşi obstacolele pe care le-a pus în faţa voastră.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 08.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “600 000 de suflete”: şi, când un singur suflet Israel se purifică de toată murdăria lui, el atrage întregul suflet de Atzilut şi prin el, toate sufletele generaţiei sale vor fi corectate. Unul depinde de celălalt, aşa cum este scris: “A fost demn ca Shekhina (Divinitatea) să fie asupra lui, dar generaţia sa nu a fost”.

Există problema reuşitei individuale şi există problema reuşitei grupului şi există, de asemenea, succesul global al întregii umanităţi. Aceste trei elemente trebuie să fie organizate împreună. Ca într-o eclipsă de lună, atunci când luna, soarele şi pământul sunt dispuse în poziţia corectă. Sufletul trebuie să fie în aceeaşi linie cu generaţia (grupul) şi cu lumea. Ele trebuie să fie sincronizate într-un anumit mod şi astfel, acţiunea este posibilă.

Aceasta este epoca în care trăim; există deja o criză în lume, există o criză între oameni, există o mare confuzie şi o mare lipsă. Înţelepciunea Cabala şi mijloacele necesare sunt revelate. Totul este aranjat în acelaşi mod ca într-o eclipsă de lună, când pământul ascunde lumina soarelui, sau invers, când luna ascunde soarele şi atunci, lumea devine întunecată, ceea ce este o eclipsă de soare.

Epoca specială actuală se caracterizează prin faptul că, toate aceste forme relative funcţionează pentru binele progresului general. Dacă în generaţia precedentă lumea nu era demnă de acest lucru, azi generaţia este deja pregătită.

Din partea a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum mă va ajuta dacă eu cred că totul vine de la forţa binevoitoare, Creatorul, dacă sunt obligat să lupt cu fiecare problemă în mod individual şi să le tratez separat?

Răspuns: Dacă veţi lupta cu fiecare problemă separat, nu veţi obţine ordine în viaţă! Veţi continua să încercaţi să învingeţi aceste forţe străine: şeful la locul de muncă, soţia, vecinul, prietenii şi duşmanii, lumea întreagă şi vă veţi pierde întreaga viaţă pentru a vedea că nu rezolvaţi nimic.

Toată lumea va fi dezamăgită aici şi chiar mai mult, deoarece am depins de mii de motive şi persoane, acţionând pur şi simplu ca nişte roboţi! Sunt părţi ale sufletelor noastre dar, deoarece nu le-am ataşat corect de noi, noi credem că au propria putere.

În momentul în care începi să le uneşti cu tine şi să le iubeşti “ca pe tine însuţi”, vei descoperi că ele sunt, cu adevărat, ca “tine” şi îţi aparţin şi că alături de ele există o singură forţă care funcţionează şi care acţionează toate astea pentru tine. Iar acestea nu există şi nu acţionează independent.

Pentru moment, vă faceţi griji pentru diverse probleme şi nu puteţi dormi, şi asta pentru că nu puteţi să vă imaginaţi ca un copil în braţele Creatorului. Simţiţi cum vă ţine în braţele Sale şi nu aveţi avea de ce să vă temeţi. Singurul lucru care merită să vă îngrijoreze este: Când mă voi percepe pe mine însumi cu adevărat, să dezvălui Creatorul şi experienţa iubirii Sale pentru mine, adică să devin asemenea Lui şi în măsură să primesc toate astea?

Atunci când proprietăţile dăruirii şi iubirii apar în voi, veţi simţi cât de mult vă iubeşte El. Iar  dacă voi nu puteţi iubi, cum veţi simţi iubirea Lui? Dacă detestaţi tot ceea ce vă înconjoară, veţi simţi doar ură, iar suferinţa nu se va opri!

Dar, dacă aţi putea să vă comportaţi faţă de toată lumea cu iubire, veţi simţi singura iubire care umple întreaga lume. Aceasta depinde doar de calităţile voastre, de dorinţe, de Kelim.

Deci, pe de o parte trebuie să vă păstraţi calmul, deoarece totul este în mâinile Creatorului şi “Nu există nimeni în afară de El”, “binele care face bine”. Dar, pe de altă parte, “nimeni nu mă va ajuta, cu excepţia mea”, pentru a realiza practic percepţia “Nu este nimeni în afară de El”.

De fapt, pentru a simţi astfel, am nevoie de atributele mele corectate şi apoi, voi fi capabil să percep ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în realitate. Eu sunt înconjurat de Lumina lumii Infinitului, cu excepţia că eu nu o simt! Este singurul lucru de care ar trebui să mă îngrijorez, proprietăţile mele (Kelim), pentru a trăi acest infinit.

Pentru ce altceva să-mi fac griji? Tot restul este o simplă iluzie, manifestată în proprietăţile mele corupte. Şi mă îngrijorez de probleme iluzorii, care sunt pictate prin simţurile mele corupte – îmi este teamă de umbre, ca un copil mic.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 13.12.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Unitatea prietenilor este locul unde dezvălui lumea spirituală. În momentul în care voi reuşi să unesc toate dorinţele noastre împreună, voi vedea în acest punct de unicitate o deschidere, intrarea care duce în interiorul lumii superioare! Brusc, va apare şi se va desfăşura şi, prin acest punct, voi descoperi o nouă dimensiune spirituală sau dorinţă.

Şi, este clar că, în jurul acestui punct de intrare există o mulţime de obstacole. Şi ele nu sunt de fapt obstacole, dimpotrivă, ele încearcă să mă orienteze pentru a intra în spiritualitate în mod corect, încât se pare că vin voluntar la mine, din toate părţile.

Dar, dacă nu disper şi încerc, în schimb, să înţeleg că funcţionează ca “un ajutor împotriva mea”, atunci voi traversa toate barierele şi voi intra în lumea spirituală. Intrarea va apărea exact în acest punct specific.

Acum, acest lucru pare dificil şi imposibil, dar brusc, se va deschide pentru ca noi să ne îndreptăm direct! Nu trebuie să forţăm pentru a intra – pur şi simplu ne va trage în sine.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 12.10.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Unde este centrul grupului şi cum putem să ne îndreptăm spre el ? Este o activitate mentală ?

Răspuns: Centrul grupului se găseşte în locul în care toate privirile şi toate inimile sunt îndreptate, locul unde prietenii se aşteaptă să obţină un răspuns pentru toate eforturile lor.

Avem o sarcină comună şi fiecare din noi investeşte în centrul grupului, în măsura eforturilor sale şi dorinţelor sale. Cu alte cuvinte, centrul grupului este centrul tuturor investiţiilor şi speranţelor, locul de rugăciune şi, de acolo, toate cererile se ridică. Investim toate vieţile noastre în centrul grupului şi dorim ca centrul să devină concluzia, rezultatul vieţilor noastre.

Dorim să descoperim garanţia acolo, deoarece altfel, nu putem să descoperim Creatorul. Garanţia şi Creatorul, Kli şi Lumina sunt descoperite împreună, ca unul singur. Unul nu poate fi fără celălalt.

De la începutul creaţiei, nu există Lumină fără Kli şi, natural, nu există Kli fără Lumină. Aceasta ne spune Ari în “Arborele vieţii”, “Iată, înainte ca emanaţiile să fie emanate şi creaturile să fie create, simpla lumină superioară umple întreaga existenţă”. Adică, realitatea şi lumina existau deja. Nu a existat niciodată una fără cealaltă. În Gândul Creaţiei, în programul Creatorului, cele două componente existau deja ca un tot unic. Nu exista niciu beneficiu al Luminii dacă nu exista Kli.

Prin urmare, centrul grupului este locul unde lumina şi dorinţa trebuie să fie descoperite împreună. Este locul unde Creatorul este descoperit în creaturi ca urmare a corecţiei proprietăţilor noastre. Cabaliştii spun că, trebuie să existe cel puţin zece persoane care investesc eforturi în conformitate cu structura spirituală completă a celor zece Sefirot. Dacă grupul de zece (Minyan) investeşte eforturi pentru a fi un tot unic, atunci, în centrul său este descoperit Creatorul.

Pentru a fi un tot unic, ei trebuie să menţină regulile generale: Nu face aproapelui tău ceea ce ţie nu-ţi place să ţi se facă şi Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, ceea ce înseamnă, să aspire la conexiune, unitate, să fie ca o singură persoană astfel încât, în legătura dintre noi, caracteristicile pe care le atribuim Creatorului vor fi descoperite.

Pentru aceasta, modelăm Creatorul în Kli, în dorinţa noastră. Şi, atunci când dorinţa va fi un pic precum Creatorul, în cel mai mic grad, atunci, la acel grad, putem descoperi Creatorul imediat. Pentru asta, un Kli complet este necesar, un HaVaYaH, cele mai mici zece Sefirot, dar acesta există deja.

În măsura în care distrugem egoismul nostru, imaginea Creatorului începe să trăiască în noi. Atributele Creatorului nu trăiesc decât în acei oameni care distrug egoismul lor pentru El, de dragul atributelor Sale de dăruire.

Centrul grupului este tot! Acolo, în acest centru, toate lumile, Partzufim, Sefirot, toate scările spirituale şi lumea Infinitului sunt revelate. Totul se întâmplă doar în acest centru pentru că, atunci când începe să dezvăluim adevărata noţiune de grup, el se transformă în vas nelimitat a lumii Infinitului pentru noi. Învăţăm toate sistemele, întreaga lume Atzilut, din centrul grupului.

Astfel, atunci când creatorii Cărţii Zohar s-au apropiat de acest centru, au atins ceva nou şi ne-au vorbit despre asta. Astfel, au scris Cartea Zohar, capitol după capitol, de la o realizare la alta, definite de actul unităţii lor. Realizarea provine dintr-un nou loc, de fiecare dată: de la Rabbi Yossi, Rabbi Abba, Rabbi Elezar, Rabbi Shimon însuşi, conform acestei Sefira de 10, care a fost cea mai importantă în această realizare şi o nouă imagine, o nouă perspectivă, se deschide prin proprietăţile sale.

Fiecare Sefira este o calitate diferită, de aceea vedem o structură completă prin prisma unei calităţi sau prin prisma alteia, ceea ce contribuie la înţelegere.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.10.2013, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Aţi spune că drumul “a grăbi” şi drumul “în timpul său” sunt doi vectori diferiţi?

Răspuns: A avansa “în timpul său” nu este un vector. Să presupunem că acum, sunt într-o anumită stare (1), care trebuie să treacă la următoarea (2). Pentru a acoperi această distanţă, trebuie să ne agăţăm de principiul unităţii Israel, Tora şi Creatorul. Dacă mă orientez în această direcţie, atunci avansez pe drumul de accelerare (a grăbi).

Dar, ce să fac dacă, după ce am mers o parte din drum, eşuez ? Ce se întâmplă dacă nu am reuşit aici, adică nu am reuşit să furnizez dorinţa care mi-a fost revelată în acest moment, cu intenţia altruistă ? Pot să avansez fără intenţia corectă ? Nu, nu pot.

Prin urmare, nu există nicio cale prin care să puteţi înainta “în timpul său”. Eu trebuie să rămân aici cu intenţia mea incorectă ( ← ), care mă trage spre “stânga”, spre material. Apoi, trebuie să ajung la recunoaşterea răului şi să mă aşez pe drumul corect.

Totuşi, pentru a recunoaşte răul, eu trebuie să intru, să mă exercit pe mine însumi, să mă asigur de tot ceea ce lipseşte, să ajung la un rezultat insuficient, să-mi pară rău pentru ceea ce s-a întâmplat şi apoi, să revin la vectorul de accelerare.

Deci, nu am nicio şansă să avansez spre obiectiv “în timpul său”, chiar dacă o mie de lovituri mă forţează. La urma urmei, ele nu sunt o pedeapsă pentru greşeli. Am nevoie, încă, să fac calcule şi apoi, să identific adevăratul rău şi să văd că problemele nu sunt rele, ci bune. Aparent, sărut “băţul”, mulţumesc Creatorului pentru loviturile sale: “Mulţumesc mult, este foarte bine, deoarece acum, îmi dau seama că sunt în rău”. Mai mult, sunt conştient că loviturile sunt bunătate şi, ceea ce părea plăcere pentru mine cândva, este un lucru rău.

Astfel, suferinţa îmi permite să mă apropii de Creator. Totuşi, de-a lungul drumului trebuie să simt şi să înţeleg atâtea lucruri, să schimb atât de mult în mine pe drumul suferinţei…Este numit astfel, dar nu este un drum –  eu fac un viraj şi mă întorc. Şi acest viraj, poate lua un an sau doi, dar spunem, douăzeci.

Întrebare: Cum putem accelera pe linia  dreaptă?

Răspuns: Puteţi accelera pe linia dreaptă dacă sunteţi conectaţi constant, la centrul grupului, din nou şi din nou. Avansarea pe drum înseamnă a realiza libera alegere. Dar realizarea sa este de a consolida grupul, singurul mijloc pentru a atinge obiectivul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Caracterul unic al muncii spirituale constă în faptul că, o persoană trebuie să se obişnuiască să fie în stări opuse. Şi, în ciuda polarităţii lor, ea trebuie să fie capabilă să trăiască în ambele, să discearnă între ele ca “superioritatea luminii asupra întunericului” şi astfel să progreseze.

Este foarte dificil pentru începători să înţeleagă asta. După toate, în lumea corporală, acţionăm bazându-ne  doar pe dorinţa noastră egoistă de a experimenta plăcerea, nu există dorinţa de a dărui aici deci, există un singur adevăr. Şi tot ceea ce se opune, considerăm că este fals.

În spiritualitate este invers, deoarece alăturăm Creatorul pe baza fiinţei create deci, cele două extremităţi ale scării spirituale sunt adevărul.  Şi, cu cât înclinaţia rea este mai mare, ego-ul omului, cu atât el poate să urce mai sus; o dată va fi un odios, altă dată va fi un drept. Şi aceste stări, atât de îndepărtate una de cealaltă, cresc de fiecare dată într-o singură persoană.

Prin urmare, trebuie să considerăm aceste două stări corect, ambele urcări şi coborâri: trebuie să ne ridicăm deasupra lor. Cu alte cuvinte, aici exist eu şi aici există starea mea de a fi. Poate fi o coborâre sau o urcare, dar asta nu are nimic cu “eul” meu, deoarece “eul” meu este locul unde voi obţine o adeziune cu Creatorul. Şi trebuie să percep toate stările succesive ca necesare.

Eu nu “acord atenţie” sentimentelor mele şi nu plonjez în ele ci, mai degrabă evaluez eficacitatea unei stări date, dacă mă ridic deasupra ei în atingerea obiectivului final.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.12.2010, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este ego-ul nostru, un sentiment sau o percepţie mentală?

Răspuns: Putem compara creierul cu un ecran de cinema deoarece este, de fapt, gol. Astăzi, de exemplu, tu pari a fi urât şi dezgustător şi mâine, după o schimbare de stare, te privesc şi văd in faţa mea un băiat bun ce radiază de vitalitate. Creierul meu descrie aceste imagini, este ecranul? Unde le proiectez? Ego-ul meu, interesul meu descrie aceste calcule, dar nu înţelegem asta până la final.

Credem că suntem obiectivi când este vorba despre natura mineral, vegetal şi animal, dar la nivelul vorbitor, în relaţiile dintre noi, există variabile diferite. În general, nu înţelegem că suntem singurii care reprezentăm propria noastră lume la toate nivelurile dorinţei de primire. De aceea lumea nostră este numită imaginară, deoarece nu există cu adevărat. În momentul în care vă curăţaţi ego-ul de percepţia aceste lumi, acesta va dispărea. Şi ce va rămâne? Nimic?

Deci, ce ne va rămâne? Să începem să stabilim acest “ceva” acum. Să începem să construim o nouă lume. Totul depinde de ceea ce desenaţi pe ecranul percepţiei voastre.

Întrebare: Dar, cum să desenăm aceste imagini dacă ele îmi par a fi reale?

Răspuns: Îmi imaginez o forţă care mă controlează, care mă înconjoară, care mă conduce şi mă bulversează, îmi trimite lucruri pozitive şi negative. Toată această situaţie, balonul în care sunt, funcţionează asupra mea, ca un film ştiinţifico-fantastic, deoarece noi ne imaginăm ceva şi muncim asupra acestui ceva, în imaginaţia noastră. Deci, îmi imaginez un anumit spaţiu în care o anumită forţă sau un câmp de forţe operează. Între timp, nu pot să gestionez fără această iluzie în trei dimensiuni cu diferite fenomene de timp şi spaţiu. Eu sunt conectat la ea, fie că o vreau sau nu.

Îmi imaginez o forţă care mă înconjoară ca şi cum aş fi într-un nor. Această forţă acţionează asupra mea în toate sensurile şi în toate aspectele posibile. Chiar acum, când mă gândesc la asta, funcţionează cu adevărat, sunt relaxat că ea acţionează asupra mea. Dar ce am în afară de această acţiune?

Deoarece, fără niciun adaos din partea mea, pot să aspir în mod constant doar la un sentiment corect şi cum să mulţumesc acestei forţe pentru grija ei atentă. Ea a creat o lipsă în sentimentul meu, dorinţa de primire şi mă simt bine în această lume sub dominaţia sa.

Se pare că nu avem nevoie de nimic, numai de aceasta. Toată filozofia şcolii epicuriene se bazează pe această abordare. Alte metode din Est cred în nirvana şi pace. De fapt, această atitudine este cea mai profundă deoarece se bazează atât pe teama de a perturba ceva în creaţie, cât şi pe teama de blestemul Creatorului.  Constant, trebuie să mă simt bine. Mereu încerc să fiu calm şi relaxat şi să fiu fericit cu ceea ce am, nu pentru că ego-ul mă împinge să o fac, ci datorită unei intenţii mai sublime.

Pe scurt, Avraam a lucrat bine cu această abordare în Babilon.

Din partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 02.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ceea ce face o persoană singură, nu este luată niciodată în calcul pentru că ea singură nu este capabilă de acţiuni spirituale. „Spiritual” înseamnă că este direcţionată către corectarea spargerii şi este orientată spre conexiunea care are nevoie de participarea forţei comune. Dacă cineva face ceva de unul singur, acţionează întotdeauna din egoism, pentru că nu este capabil de nicio altă acţiune.

Aşadar, acest tip de efort nu este luat în calcul. Cineva îşi imaginează că depune foarte mult efort, că se privează foarte mult şi că se angajează cu o uriaşă putere; totuşi, eforturile lui nu au niciun rost şi nu vor fi luate în considerare. De-a lungul timpului, începe să fie indignat că nu vede nicio avansare, nu se mişcă deloc; devine dezamăgit de abilitatea lui de a obţine spiritualitatea. Totuşi, asta nu înseamnă că nu este capabil să o obţină; pur şi simplu nu a făcut nimic în direcţia corectă.

Câteodată, este nevoie de până la 10-15 ani pentru a înţelege unde suntem şi pentru a auzi în final ceea ce ni s-a spus de atâtea ori, chiar din prima zi a studiului nostru. Numai după ceva ani începe omul să realizeze faptul că puterea spirituală se poate obţine numai de la grup, de la mediu şi numai în măsura în care acesta se anulează. Omul este capabil să se anuleze chiar dacă nu îşi implică în asta gândurile sau dorinţele, ci numai la nivelul simplu al acţiunilor fizice. Cu cât îşi apleacă capul mai mul, cu atât va accepta mai mult gândurile şi dorinţele altor oameni care sunt orientaţi către spiritualitate. Acelea vor fi gânduri şi dorinţe spirituale, deoarece omul le primeşte suprimându-şi propriul ego! Astfel, va avansa câte un pas; se spune că mai mulţi bănuţi se acumulează într-o sumă mare.

Aşadar, iubirea prietenilor este singura şi unica premisă care serveşte ca pârghie şi trambulină pentru obţinerea scopului. Dacă cineva nu face un „zero” din el însuşi în relaţie cu prietenii săi, nu va obţine forţa spirituală şi nu va înainta cu ajutorul ei.

A înainta înseamnă că, cu ajutorul ei, persoana se poate anula încă odată, apoi primeşte inspiraţie de la grup încă odată şi, prin această inspiraţie ajunge în contact cu Creatorul. Aşadar, este la fel ca şi cu un copil mic comparat cu grupul de adulţi. Primesc o senzaţie de măreţie a scopului relaţionându-mă prin ei la Creator. Aşa avansez, din nou şi din nou, urcând printr-o spirală, avansare numită „în cercuri”.

Nu există alte oportunităţi de a avansa. Reţeaua, singurul vas care a fost spart, este chiar în faţa noastră, chiar în acest moment. Chiar dacă nu putem munci activ cu 99% din vase, pentru că nu vor să devină partenerii noştri în acest tip de muncă, avem totuşi prieteni care ne-au fost daţi de Creator, Cel care ne-a strâns împreună pentru ca noi să ne ajutăm unul pe celălalt, anulându-ne fiecare în faţa celorlalţi, pentru a primi putere de la fiecare dintre noi. Cu ajutorul acestei forţe, vom continua avansarea noastră către Creator.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 7/4/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→