Se spune în Zohar: ” Nu este nimeni ca tine între toţi înțelepții națiunilor lumii. „ Aici este vorba despre discernamintele interioare ale unei persoane. Cohen (un preot) , Levi  și Israel se numesc evrei , deoarece ei sunt atraşi de unitate (care are aceeași rădăcină în ebraică). Oamenii de stiinţă sau filozofii au dorința umană de a atinge același lucru , dar este pur teoretică, fără nici o aspirație pentru schimbarea și corectarea de sine .
Această muncă este doar în minte, dar nu și în inimă. Dar este nevoie să corectăm inima, ceea ce înseamnă dorințele unei persoane. Filosofii, pe de altă parte, doresc să facă același lucru, dar în mintea lor și prin urmare devin confuzi și se angajează în ” idolatrie „, creând tot felul de fantezii în mintea lor.

Toate proprietățile, cu excepția lui Israel (cei care se îndreaptă Yashar El , direct către El), sunt numite națiunile lumii, deoarece acestea nu sunt atrase de adeziunea cu Creatorul, în scopul de a-L mulţumi. Națiunile lumii sunt împărțite în șaptezeci de națiuni și Israel este împărțit în 12 triburi și în multe alte părți, ceea ce înseamnă că diviziunea este infinită. În același timp, fiecare dintre noi este încorporat în toţi ceilalţi. Acest lucru se întâmplă ca rezultat al spargerii vaselor, ca o pregătire pentru noi.

Așa că atunci când citim în Cartea Zohar despre vreun filosof sau înţelept trebuie să-i considerăm ca proprietăți în interiorul nostru. Întreaga Tora este scrisă despre o persoană care cuprinde întreaga lume în ea. Întrebarea este dacă această persoană este creată ca cineva care poate atinge Creatorul prin vasele interioare care i s-au dat: dorința de a primi și înțelepciunea minții.

Desigur că nu!  Extinderea vaselor noastre prin care atingem Creatorul și nu filozofia despre El, aşa cum înțelepții națiunilor lumii fac, se face numai de către forta superioară, care ne oferă un Masach (ecran) și Lumina care se reîntoarce la sursă. Aceasta este o expansiune total diferită a vaselor, comparativ cu cea pe care o putem extinde prin înțelepciune .

Dacă o persoană studiază ceva logic, ea dobândește înțelepciune, o minte  și cunoștințe generale. Dar vasele de perceptie pentru a atinge sistemul divin, sistemul de operare superio, nu sunt extinse prin asta. Ea nu învață despre forțele care-o operează; ea nu studiază Creatorul. Până la urmă, Creatorul poate fi înțeles numai prin achiziționarea atributelor Sale. Dacă o persoană nu-şi schimbă proprietățile, atunci ea încă este una care primește sub dominația dorinței de a primi și a minţii care servește dorinta de a primi, încercând s-o împlinească .

Acesta este modul în care acţionăm în această lume și nu este nimic ce putem face în legătură cu asta. Dacă nu primim ajutor de Sus, care ne extinde vasele de percepție și ne oferă noi vase de daruire, nu vom atinge Creatorul. Nu vom avea nici o idee despre ceea ce este Divinitatea sau lumea spirituală .

Din partea 2 a Lectiei zilnice de Cabala 18/08/13, Zohar – Introducere

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate, Zohar - Niciun comentariu→

Scopul creației este de a incânta ființele create prin dezvăluirea Creatorului lor. Revelatia este în funcție de echivalenta de forma. Ființele create trebuie sa atinga revelația Creatorului în înțelegerea, simțurile și percepția lor la adâncimea completă a sistemului superior de la o stare opusa, ca avantajul luminii din întuneric .

Astfel, trebuie să ne începem munca de la starea cea mai joasa, izolata, cea mai lipsita de valoare, care este atât de întunecata incat nici nu simtim acest întuneric și confuzia noastra. Pur și simplu trăim ca animalele care au căzut pe o anumită planetă în spațiu, târându-se ca gândacii care încearca sa se descurce cât mai bine in timpul care le-a fost alocat pentru existența.

Dar există oameni carora le-a fost data o dorință specială de sus, care îi cheamă să se înalțe mai presus de această viață și să încerce să separe viața de zi cu zi, din care toți facem parte, de viața spirituală, să împarta viața lor în două părți. Apoi, ei stabilesc că necesitățile de bază sunt suficiente pentru viața corporală și doresc să dedice orice altceva vietii spirituale veșnice deasupra suprafeței corporale, la un alt nivel de existenta.

Cu ajutorul cărților speciale, unui mediu, unui profesor și unui grup, încercam să ridicam importanța vieții spirituale și avantajul său in comparatie cu viața corporala. În funcție de natura noastră și a mediului în care trăim, care ne obligă să fim ca toți ceilalți, vom fi întotdeauna atrasi de valorile corporale, deoarece acesta este modul în care mediul în care trăim ne influențeaza, fie că ne place sau nu, din moment ce aceasta atitudine este în aer.

Noi, însă, trebuie să fim sub influența unui mediu special care ne va impresiona și ne va aduce la o stare în care ne vom simți ca si cand ne-am afla în fața unui rege pe care ne dorim sa-l descoperim și sa-i asemănăm și să-l forțam să să fie în contact cu noi, iar pe noi să fim în contact cu el. Aceasta este toata munca noastra .

Din pregătirea pentru lecția zilnica de Cabala 23/08/13

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă o persoană este în căutarea unei modalitati de a se conecta cu Regele, pentru a apărea înaintea Lui, ii este trimisa această oportunitate. Suntem onorați să efectuam o astfel de diseminare asupra publicului larg, incat găsim necesitatea de a lua contact cu Creatorul, simtind dependența noastra fata de El.

Întreaga lume se simte dependenta de ceva care nu este clar. În fiecare zi există un sentiment crescând de neputință și de incertitudine a ceea ce se va întâmpla mâine. Dar noi am ales dezvoltarea spirituală ca scopul vieții noastre și merităm oportunitatea de a efectua actiuni materiale pentru acest lucru. Aceasta munca ne aduce la concluzia despre propria noastră neputință în raport cu scopul.

Noi înțelegem că avem nevoie de Creator, de ajutorul Lui. Ne lipsește motivația, importanța scopului, persistența și stabilitatea în avansarea catre el și ne întrebam de ce facem acest lucru și cine are nevoie. Toate acestea ne forțeaza să cautam legătura cu Creatorul, sa cerem ajutor, și sa legam tot succesul nostru de El.

Cu cat mai multe eforturi facem, cu atat mai prețios devine scopul în care am investit atât de mult și cu atat mai mult avem nevoie de Creator. Și cine nu vrea să investească mult efort, nu apreciază mult scopul și , prin urmare, nu are multa nevoie de Creator. Rezulta că contribuția fizica in diseminare, in munca cu publicul , este mijlocul care ne aduce mai aproape de Creator, deoarece din cauza aceasta, simțim tot mai mult dependența fata de El.

Putem dezvolta acest sentiment al dependenței noastre fata de forța superioară în grup la atelierele de lucru . Și dacă suntem leneși în asta , Creatorul va trebui să adauge unele probleme, suferinta. Dintr-o dată, există dușmani, rau-voitori, și ne vom simți mult mai dependenti fata de Creator.

Aici este răscrucea dintre calea suferinței și calea Luminii. Dacă vom încerca să ne agațam de Creator atunci când viața este bună, vom avansa prin calea Luminii. Iar dacă uităm și suntem un pic leneși, atunci vom vedea imediat cum avem mai puțin  succes și avem mai multi și mai multi dusmani. Creatorul ne corectează în acest fel , ca și cand ar indrepta racheta catre țintă, corectandu-i traiectoria la dreapta și la stânga, și returnand-o la cursul corect. Astfel, trebuie sa continuam sa ne mișcam, pentru a atinge scopul. Întregul proces va fi dezvăluit în această munca.

Este bine ca de fiecare data venim la o companie, închisoare, școală , organizam conferințe, workshopuri și mese rotunde, ne simtim obositi si lipsiti de orice forță, de orice motivație. Și atunci avem nevoie să apelam la Creator din nou! Astfel, suntem permanent reînnoiti. Acest lucru ne obligă să fim reînnoiti. Iar cei care nu fac acest lucru, nu simt nevoia de a apela la Creator, nu există nici un motiv pentru asta.

Astfel, ridicam o rugăciune pentru ajutor, MAN , pentru că vedem că Creatorul trebuie să fie la începutul tuturor acțiunilor noastre. Și doar ca să-L multumesc pe El, merg la fiecare misiune. In fiecare acțiune trebuie să ma văd pe mine efectuand aceasta misiune, iar pe oamenii pe care îi întâlnesc în calitate de reprezentanți ai Creatorului. Creatorul i-a trimis la mine pentru ca, prin contactul cu aceste persoane sa descopar pe Creator în practică, între noi, în legătura dintre vasele sparte.

În final, trebuie să ajungem la starea când ne vom anula ego-ul; acesta rămâne mai jos și ne conectam deasupra lui, dupa cum se spune : „Dragostea acoperă toate greșelile”.  Ajungem la iubirea pentru Creator, prin iubirea  pentru fiintele create. Una este Lumina, iar ceilalti sunt vasul. Astfel, vom avansa.

Se spune: „Cel care stă acasa nu este ca cel care sta in fata Regelui”. Dacă suntem gata să iesim din casa noastră și să stam în fața regelui, atunci iesim sa diseminam. Și atunci, în fiecare secundă avem posibilitatea de a contacta Creatorul și nevoia, necesitatea pentru acest contact, pentru că altfel nu putem face nici un efort.

Trebuie doar să înțelegem că slăbiciunea noastră este un înger special care ne ia puterea pentru a ne forța să apelam la Creator. Nu există nici o uitare; toate acestea sunt forțe speciale care lucreaza in mod special cu noi. Nimic nu este intamplator… Nu este nici un accident !

Din pregătirea pentru Lecția zilnica de Cabala 23/08/13

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La nivelurile mineral, vegetal şi animal, dorinţa de plăcere acţionează instinctiv, în virtutea naturii sale. Dar, fiinţa umană poate acţiona în sens invers, nenatural, deoarece este ghidată de atitudinea sa faţă de gazdă, de către sentimentul de opoziţie.

Şi astfel, se produce o contracţie a dorinţei de plăcere ca un oaspete, micşorând ruşinea la vederea gazdei iubitoare şi generoase.

Ruşinea nu se trezeşte ca răspuns la darurile pe nivelurile mineral, vegetal, animal, ci dacă gradul de om a început să se dezvolte într-o persoană, ea consideră că ruşinea, disconfortul, obligaţia de a răspunde iubirii gazdei – nu să răspundă petrecerii, ci celui care dăruieşte! – face ca ea să se micşoreze.

Trebuie să rezistaţi la satisfacţia pe care aţi primit-o şi să vă umpleţi cu sentimentul Dăruitorului, calitatea dăruirii şi iubirii din partea voastră, sau cel puţin, să doriţi aşa de mult, încât să pierdeţi orice gust pentru primirea plăcerii.

Plăcerea rămâne în voi, dar pierdeţi brusc, sentimentul său. Ca şi cum ai fi într-un loc ciudat, ai merge într-o cameră goală şi ai vedea o bucată de prăjitură delicioasă şi crezi că nimeni nu poate să te vadă, ai luat-o şi ai muşcat. Şi atunci, când te bucuri de gustul uimitor, gazda intră.

Vei trece printr-o varietate de sentimente…Mai întâi, trebuie să depăşeşti ruşinea de a fi prins şi îngheţi cu bucata în gură. Dar proprietarul spune brusc: „Nu, nu, te rog, am lăsat prăjitura special pentru tine, ştiind că ai să vii! Toată lumea a vrut să ia această delicioasă bucată de prăjitură, cu cremă de unt şi cu cireaşă, dar am pus-o deoparte pentru tine.”

Acum, în loc de ruşinea că ai furat, pentru că ai luat ceva ce nu-ţi aparţinea, ai ruşinea pentru că ştii că gazda s-a gândit la tine şi a rezervat, în mod deliberat, plăcerea pentru tine. Ei i-a păsat de tine ca de o persoană dragă, permiţând tuturor să ştie. Tu simţi generozitatea sa şi dragostea sa şi o altă ruşine se trezeşte în tine, nu pentru că ai furat, ci pentru că eşti opus gazdei care te iubeşte.

Primul prejudiciu a fost cauzat de sentimentul că ai fost primitorul în raport cu gazda şi a doua ruşine, sentimentul gazdei ca dăruitor, iubitor şi asta aduce noi sentimente, care fac să te micşorezi şi să te dezvolţi adică îti dau suflul vieţii.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 11.09.2013, Scrierile lui baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În articolul „Pacea”, Baal HaSulam analizează „experimentul” rusesc de construire a unei societăţi socialiste în secolul trecut. Această perioadă a provocat un mare număr de victime şi trebuie, încă, să înţelegem cauzele a ceea ce s-a întâmplat. Desigur, evenimentele au fost organizate de sus şi s-au întâmplat ca un soi de discernământ, de „recunoaştere”.

De ce tentativa a eşuat ? Nu putea merge, deoarece iniţiatorii aveau totul, dar nu lucrul cel mai important, conexiunea cu Creatorul. Ei au nesocotit această relaţie, nu puteau să o înţeleagă, să o menţină sau să simtă necesitatea, astfel că aşteptările lor nu au fost satisfăcute.

Astăzi, ştim că este imposibil să se facă fără Lumina care Reformează şi o persoană trebuie să se orienteze corect la influenţa ei. Dar, cum Rusia nu a avut nimic de acest gen, enorma investiţie în educaţie s-a dovedit a fi în zadar. Autorităţile au încercat o varietate de lucruri. Oamenii au suferit o „spălare a creierului”, în diferite moduri: prin presă, radio, televiziune. Frontierele erau închise pentru a proteja ţara, împotrvia influenţelor externe. Spălarea creierului a început la grădiniţă şi a urmat în şcoli, dar nimic nu a funcţionat.

La urma urmei, egoismul oamenilor a rămas la acelaşi nivel, chiar dacă au fost, oarecum, obişnuiţi cu atribute superficiale, externe deoarece obişnuinţa, cum se ştie, devine a doua natură. Da, aveau cântece şi cuvinte frumoase despre unitate şi alte valori, dar nu era suficient pentru o susţinere reală.

În cele din urmă, ţara nu a avut o victorie decisivă în sfera economică, socială sau politică. Multă lume credea că Rusia va deveni un exemplu şi va influenţa pe ceilalţi, dar cei mai mulţi i-au tratat cu ură şi teamă sau cel puţin, cu avesiune.

Pe de altă parte, înainte de Revoluţia din 1917, Rusia a înflorit cu dezvoltarea industrială şi tehnologică şi a vândut produsele în Europa. Cât timp a avut tentaţia pentru satisfacerea dorinţei egoiste, progresele au fost remarcabile. Dacă ar fi continuat, Rusia ar fi depăşit Statele Unite, în ciuda guvernului reacţionar care a împiedicat numeroase reforme progresiste.

Totuşi, revoluţia a schimbat dezvoltarea de la direcţia non-egoistă şi a cerut munca persoanelor pentru binele societăţii, deoarece societatea era din ce în ce mai importantă. Ca urmare, „carburantul” a dispărut şi a început colapsul.

Ce ar putea susţine aceste transformări sociale altruiste ? Ele ar putea fi susţinute doar prin conexiunea cu Creatorul. La urma urmei, fiinţa umană are nevoie de o recompensă pentru munca sa. Şi acest premiu este aderarea la Creator. Merită să lucreze în favoarea sa şi, deşi Lumina care Reformează în proces transformă considerarea egoistă în altceva, totuşi, este întotdeauna o recompensă. Noi încă nu înţelegem la ce schimbare conduce această abordare: o persoană munceşte, aparent, pentru un lucru, dar obţine un altul.

Dar, revoluţionarii ruşi s-au rupt de la sursa de lumină, forţa care animă schimbările, corectează o persoană şi duce la scop. Cu alte cuvinte, s-au închis de la singura forţă care acţionează în creaţie şi, într-o scurtă perioadă de timp, eforturile lor au eşuat. Prin urmare, în loc de o forţă pozitivă de sus care reîncarcă şi uneşte oamenii, autorităţile au recurs la metode negative de influenţă, care au condus oamenii prin intimidări şi suferinţă.

Astăzi, în societatea noastră, ar trebui să luăm în considerare această lecţie şi, cu respect pentru fiecare prieten, nu ar trebui să utilizăm decât forţa superioară şi nici o metodă de constrângere. Nu poţi înlocui ceea ce Lumina Superioară oferă presiunii sociale. Presiunea socială trebuie să fie folosită pentru a aduce o persoană sub influenţa aceste lumini.

Din partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 10.09.2013, „Pacea”

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, ”Înțelepciunea Cabala și Filosofia”: Filosofiei îi place să se ocupe de Esența Lui și să demonstreze ce reguli nu sunt valabile pentru El. Totuși, Cabala nu are nimic de-a face cu ea, pentru că întrebarea este cum ar putea fi definit ceva ce nu poate fi atins și perceput?

Cabaliștii vorbesc mult despre iluminarea Lui în realitate, adică toate acele iluminări pe care ei le-au atins cu adevărat, la fel de valid ca ceva care poate fi tangibil.

Cabaliștii ajung la o Lumină abstractă atunci când este îmbrăcată în vase și se transformă dintr-o formă teoretică într-o structură tangibilă prin manifestarea ei în noi ca diferite caracteristici ale noastre.

Se spune că nu definim cu ajutorul unui nume sau al unui cuvânt ceva la care nu ajungem. La tot ceea ce ajungem, ajungem prin analiza acelui lucru în vasele noastre de primire. Ele sunt ochii noștri, vederea noastră, canalul prin care percepem lumea. Numai cu condiția să cunoaștem un anumit fenomen, îl putem explora până la nivelul imersiunii în el. Astfel, avansăm. Există un principiu fix: Te cunoaștem după faptele Tale. De aceea ne bazăm mereu pe percepția noastră din interiorul vaselor, al dorințelor. Reacțiile noastre interioare față de acestea reprezintă de fapt Lumina.

În mod asemănător, recunoaștem electricitatea nu prin esența ei, ci după efectele ei. Ceva curge prin cabluri și generează diverse fenomene. Tot ceea ce vedem sunt efecte. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul Esența Înțelepciunii Cabala. Lucrurile autentice se găsesc chiar în realitatea materială care se înfățișează ochilor noștri, deși noi nu avem nici percepția nici imaginea esenței lor. Astfel de lucruri sunt electricitatea și magnetul, numite fluidum. Cu toate acestea, cine poate spune că aceste nume nu sunt reale, când noi cunoaștem acțiunile lor? Nu putem fi mai indiferenți față de faptul că nu avem percepția esenței subiectului însuși, adică al electricității în sine.

Întotdeauna explorăm consecințele diferitelor categorii esențiale, mai degrabă decât să avem de-a face cu categoriile însele. Nu am nici cea mai mică idee despre ce este de fapt subiectul la care mă uit, dar știu cum acționează.

Tot ceea ce fac este să-mi verific senzațiile și reacțiile: ceva îmi pare negru, alte lucruri par solide, unele sunt lungi, iar pe unele pot să le gust și să le miros. Realitatea este compusă din reacțiile mele interioare la impactul din exterior, mai mult decât din factorii care îl provoacă. De aceea, fenomenele pe care le diferențiem sunt de fapt efectele pe care externalitatea le provoacă în noi.

De ce filosofii refuză să accepte acest lucru? Răspunsul este că admițând ar fi obligați să devină cabaliști și să studieze Înțelepciunea Cabala pentru a explora spiritualitatea. Bunul simț arată că ei nu știu și nu înțeleg nimic și nu au nimic de spus. Într-adevăr, ce poate spune cineva care nu trăiește în spiritualitate și nici nu O simte în vasele sale, în dorințele sale?

Nu trebuie să abordăm Cabala cu o minte umană obișnuită; nu ne aflăm încă în dimensiunea descrisă de Cabala. Putem fantasma despre ce se află în interiorul Pământului și putem să ne imaginăm viața pe alte planete din moment ce aceste lucruri se leagă într-un fel de senzațiile noastre. Totuși, ele nu au nimic în comun cu spiritualitatea. Mai mult, nu avem nicio legătură cu domeniul spiritual: Realitatea noastră materială așa cum o vedem este desprinsă complet de imaginea care este creată în mintea noastră. Cum putem avea o părere despre ceva cu care nu avem niciun fel de contact?

Acesta este unul dintre motivele pentru care Înțelepciunea Cabala a fost ascunsă umanității de-a lungul mileniilor. Cabaliștilor le era teamă de nesăbuiți care aveau doar tendința de a filosofa pe subiecte care sunt legate de Cabala.

Acest lucru se aplică și filosofilor care au apreciat Cabala, ca Reichlin, Geothe, Pico Della Mirandola și alții. Nici măcar aceștia nu au înțeles ceva din marea înțelepciune și nici nu au fost în stare să conștientizeze că cunoașterea generală universală care este dincolo de disciplinele tradiționale își are originea în Cabala. Ceea ce susțineau ei nu este altceva decât filosofare. Unii filosofi abordează Cabala dintr-un unghi de analiză critică care se bazează pe o abordare subiectivă, alții îi recunosc importanța, deși nici unii nici alții nu o înțeleg. Poziției lor le lipsește raționalismul de care este nevoie foarte mult. Fără îndoială, adevărul va fi revelat curând; suntem foarte aproape de acest lucru.

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

De fapt, Creatorul îmi prezintă un ”spectacol de teatru” în care totul, actori și restul, este format din păpuși, cu excepția mea. De aceea, încercând să-i aduc mai aproape de El, în esență, eu mă corectez pe mine însumi. Întreaga lume este parte din sufletul meu, vase sparte și împrăștiate, dorințe care sunt departe de mine în diferite direcții. Și acum trebuie să le aduc împreună din nou.

Dacă aș fi destul de puternic, Creatorul m-ar lăsa să le simt durerea ca fiind propria mea durere. Totuși, ca să-mi ușureze munca, El îmi trimite sentimentul problemelor ”lor” astfel încât să lucrez cu ele. Dacă neglijez totuși această muncă, voi simți că eu însumi am probleme.

De aceea încă percep întreaga lume ”dintr-o parte” ca să-mi fie mai ușor să muncesc cu asta. Într-adevăr, dacă toată nefericirea oamenilor care mor de foame, din cauza războaielor sau a altor dezastre s-ar fi manifestat în mine, dacă mi-aș fi concentrat toate vasele goale chiar la nivelul mărunt al lumii noastre, nu aș fi suportat o asemenea presiune.

Pentru a preveni asta, aceste vase au fost îndepărtate de mine și mi-a fost dat să le simt ca străine pentru ca, treptat, pe măsură ce devin mai puternic, să le aduc mai aproape de mine. Apoi, pe parcursul acestei apropieri, aflu că ele nu au probleme, și că dimpotrivă, sunt corectate și experimentează plăcerea. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul său, ”Ascunderea și Revelarea Creatorului”.

Nu există nicio altă cale. Nu sunt în stare să absorb toate bolile din lume, deși vorbim despre vasele mele, dorințele.

Noi pur și simplu nu înțelegem că mila superioară este ascunsă cu adevărat în spargerea vaselor. În final, obțin un vas capabil să cuprindă întreaga realitate, toată Lumina Creatorului, totuși, nu simt niciodată acest vas gol așa cum este pentru că este imposibil să suport această senzație.

O persoană abia face față problemelor sale la stadiul nostru mărunt. Așa că, ce putem spune despre întregul Malchut gol al lumii Infinității? Uneori o persoană primește o picătură din această stare, ”iluminarea lui Malchut”, un sentiment îngrozitor al unui abis gol…

Cu toate acestea, spargerea vaselor ne-a fost dată pentru a ne ajuta, și acum suntem capabili să trecem printr-o serie de stări, treptat să le asamblăm împreună. Și atunci când, în cadrul acestui proces, aduc mai aproape de mine orice parte exterioară, acest ”fruct” amar devine dulce, și, drept rezultat, îl așez în ”coșul” meu până când se umple cu toate fructele copacului cunoașterii.

Din partea a patra a Lecției Zilnice de Cabala, 23.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabash: „Grăbeşte-te, dragul meu”: Astfel când cineva se roagă pentru un întreg, prin rugăciunea lui, se angajează în dăruire. Şi cu cât se roagă mai mult, vasul de dăruire se formează într-o asemenea măsură încât Lumina dăruirii, numită „iertătoare”, poate fi revelată.

Nu ştim cum se întâmplă. Avem gânduri supărătoare numai în ceea ce ne priveşte pe noi înşine şi nu putem să ne gândim la altceva. Citim şi auzim că trebuie să ne gândim la grup, la mediu, la prieteni, dar nu avem puterea să facem astfel.

Uneori reuşim, dar, de cele mai multe ori, nu ne iese. Poate că ne amintim pentru două minute că ar trebui să ne gândim la alţii, dar apoi, ne lovim dintr-o dată de o problemă personală care ne preocupă mai mult decât orice şi ne face să deviem de la iubirea pentru prieteni, de la Creator şi de la lumea următoare.

Vedem că prin ceea ce trecem acum în această lume, nevoia de a rezolva o anumită problemă care a apărut, este cel mai important lucru pentru noi. Uneori nu putem să scăpăm de astfel de gânduri luni de zile, alteori ne preocupă cu anii şi ne provoacă o mare durere.

Astfel, Creatorul ne învaţă şi ne revelează adevărata noastră stare. Ne oferă standardul exact cu ajutorul căruia puntem evalua starea în care ne aflăm: ce gânduri şi dorinţe avem, din ce material suntem croiţi, ceea ce înseamnă exact ce reprezintă dorinţa de a primi. Astfel, aflăm despre materialul nostru şi despre cât de adânc suntem absorbiţi în gândurile despre noi înşine, care ne tulbură, care apar unul după altul şi ne preocupă în mod constant. Ne întoarcem în permanenţă la ele şi nu putem să facem nimic în legătuă cu asta.

Uneori, ne preocupă mai mult şi suntem cu totul absorbiţi de grija pentru noi înşine. Uneori, această presiune scade şi înţelegem că toate aceste probleme ne sunt date intenţionat pentru a ne învăţa să le facem faţă şi să nu ne dedicăm lor întreaga noastră viaţă. Uneori, simţim că aceste probleme trebuie să ne împingă spre alte gânduri: despre scopul vieţii şi sensul ei în loc să fim absorbiţi de grijile noastre mărunte legate de existenţa noastră corporală. Până la urmă, niciun adevărat dezastru nu are loc niciodată.

Totuşi, nu putem să scăpăm de aceste gânduri egoiste. Astfel Creatorul învaţă o persoană şi despre acest lucru se spune „grăbeşte-te, dragul meu”. Nu mai simţim importanţa Creatorului, măreţia scopului. Ne trezim în mijlocul nopţii tulburaţi de veşnicele noastre probleme personale şi nu putem să ne debarasăm de ele. Pur şi simplu, nu ne lasă să ne odihnim.

Ne îndreptăm către grup pentru ajutor, către prieteni, şi nu ştim ce altceva să facem. Datorită faptului că suntem printre prieteni şi participăm la activităţile lor, înţelegem în cele din urmă, după toate aceste eforturi, că tot ce se întâmplă este un joc instrumentat de sus, prin care noi trebuie să învăţăm cum suntem manevraţi de acolo. Vedem cum Creatorul ne antrenează şi că, făcând asta, vrea să ne reveleze ceea ce este cel mai important în dezvoltarea spirituală.

Dintr-o dată, începem să înţelegem că gândurile pentru prieteni sunt mai importante pentru noi decât toate gândurile supărătoare despre noi înşine. Pe baza acestor gânduri, putem analiza şi măsura cât este de important scopul spiritual, adică să le dăruieşti celorlalţi, să te gândeşti la prieteni şi să-ţi faci griji pentru întreaga umanitate. În contrast cu gândurile care ne tulbură, asta vine ca o ocazie de a evalua dacă suntem în stare să ne menţinem deasupra lor şi să ne facem griji în legătură cu binele celorlalaţi şi cu Creatorul.

Înţelegem că acest proces este esenţial pentru a înţelege în cele din urmă importanţa dezvoltării noastre spirituale, a scopului spiritual. Până la urmă, spiritualitatea nu are o formă, o reprezentare, o imagine; noi înşine formăm lumea spirituală, ca un ambalaj care este făcut din intenţia „cu scopul de a dărui deasupra vieţii corporale”. Este ca şi cum dacă am schimba lumea cu o lume opusă şi astfel am construi lumea spirituală.

Este ca şi cum dacă lumea spirituală nu ar exista înainte să o construim în funcţie de persoana care o dobândeşte. Se dovedeşte că, de fapt, deasupra supărătoarelor gânduri egoiste despre noi înşine şi deasupra luptei cu problemele, avem şansa să construim forma spirituală care este împlinită în noi. De aceea se spune „proprii tăi ochi vor vedea, şi nu ochii unui străin”. Numai atunci, cei care pot face faţă tuturor obstacolelor şi le depăşesc – şi prin ele învaţă cum să construiască învelişul dăruirii peste întreaga noastră realitate corporală – se îndreaptă spre spiritualitatea noastră pentru a-L vedea pe Creator.

Atunci, vedem că viaţa nu are niciun sens prin ea însăşi. Această lume este doar o iluzie care a fost creată intenţionat pentru ca noi să fim capabili să construim peste ea adevărata lume spirituală eternă.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 17.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal  HaSulam, articolul “fructele unui înţelept”: Zoharul compară cu două persoane care se găseau pe un vas, când una dintre ele a început să facă o gaură sub ea. Prietenul îi reproşează: “De ce vrei să faci o gaură ?” Şi prostul i-a răspuns: “Ce te priveşte, eu fac o gaură sub mine, nu sub tine.” De fapt, o persoană poate distruge totul.

În lumea fizică, într-un astfel de caz ne vom îneca toţi şi ce se întâmplă în spiritualitate? Acesta este secretul rugăciunii celor mulţi, este interzis unei persoane să părăsească grupul. Şi îi este interzis de a cere numai pentru sine, pe sine, chiar dacă este pentru a dărui satisfacţie Creatorului său, mai degrabă trebuie să ceară pentru întregul colectiv.

Mai întâi, este necesar să se realizeze iubirea pentru ceilalţi. Şi, de aici, vom ajunge la iubirea pentru Creator. Adică, la început, trebuie să ne conectăm şi doar atunci putem trece la etapa următoare. Nu poate fi nicio acţiune spirituală dacă nu vine din conexiune.

Spiritualitatea nu există de la sine, ci o construim plecând din Kelim-urile noastre, vasele; formăm o imagine a lumii spirituale pe un fundal de lumină albă. Desigur, noi nu suntem autorizaţi să reprezentăm numai ceea ce vine la noi, noi suntem limitaţi de imaginea care există potenţial deja în Lumină.

Progresiv, trebuie să ne adaptăm la lumină, apropiind cele 125 de niveluri pe care le construim. Aşa construim aceste stări în mijlocul Kelim-urilor noastre. Şi, prin urmare, nu avem nimic a construi fără conexiune. Şi, cineva care nu este îndreptat spre acest obiectiv, nu este îndreptat spre o acţiune spirituală. Toate celelalte măsuri, în plus de aceasta, ne conduc spre “un alt drum”, drumul “Beito”, calea suferinţei, drumul lung şi dificil care este proiectat pentru a ne aduce la recunoaşterea necesităţii conexiunii.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lucrul principal este de a nu ne mişca din acest punct: ”Astăzi ne-am adunat aici.” Astăzi, este momentul în care trebuie să muncim pentru a nu pierde ceea ce am realizat înainte, dar numai prin amplificare. Este exact situaţia care s-a creat acum, după congres. Trebuie să fim preocupaţi să continuăm şi să adăugăm la câştigurile noastre, în loc să aşteptăm să fim aruncaţi din nou în jos, şi cine ştie când vom fi în măsură să ne ridicăm.

Grupul nostru mondial Bnei Baruch trebuie să se menţină cel puţin la acelaşi nivel. Dorim să păstrăm ceea ce am realizat şi, dacă nu sunteţi în măsură să rămâneţi la acelaşi nivel, atunci nu sunteţi în dorinţa de dăruire, chiar şi în cea mai mică măsură.

Prin toate mijloacele, trebuie să rămânem în starea atinsă şi să nu cădem. O coborâre ar trebui să fie în realizarea faptului că este necesar să se adauge la ascensiunea precedentă – nu este suficient pentru noi! Trebuie să ne ridicăm la o nouă ascensiune. Şi, dacă ne coborâm, nu vom urca niciodată în palatul regelui.

Este necesar să distingem fiecare ascensiune care este o mare dăruire, care este adăugată, picătură cu picătură: de fiecare dată un pic mai multă dăruire, conexiune şi un sentiment de unitate. Şi după ce ajungem la acest plus în dăruire, obţinem o coborâre bazată pe sentimentul oportunităţii de a ne ridica mai mult. Cu alte cuvinte, ne trezim dimineaţa şi astfel, avansăm.

Toate coborârile pe care le-am primit până acum ne-au aruncat în jos, în raport cu nivelul atins, determinându-ne să cădem. Ele au fost incorecte, coborâri non-spirituale. Coborârea spirituală ar trebui să fie în raport cu valorile precedente. Dacă, în trecut, ne-am imaginat dăruirea, acum, vedem că dăruirea este mult mai mult. Deci, starea pe care am atins-o pare a fi o coborâre.

Desigur, acest lucru este posibil numai cu sprijinul grupului. Să spunem, am câştigat 1000 $ şi sunt foarte fericit. Apoi, brusc, eu văd că altcineva a câştigat 2000 $ şi nu mă mai simt în ascensiune, ci în coborâre. La fel, trebuie să tratăm ceea ce am realizat.

Toată lumea ar trebui să vadă în mediul său, că este posibil să realizeze mai mult, o şi mai mare dăruire! Nu ar trebui să existe nicio coborâre, există, mereu, posibilitatea de a adăuga.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→