Întrebare: Cum să avansăm spiritual când întâmpinăm constant presiuni materiale şi presiunea societăţii de consum?

Răspuns: Cine vă dă toate astea? Este forţa superioară, forţa unificată a naturii care controlează totul şi umple toate meandrele şi schimbările din destinul nostru comun.

Sunt momente când uităm asta şi încercăm să blamăm pe cineva, în loc să îl blamăm pe Creator. Societatea nu este cea care trebuie blamată. El este singurul care este de blamat. Totuşi, cum Îl putem blama pe El? Cum poate forţa superioară, care este într-o stare de iubire şi dăruire absolută, să fie rea? Problema este că o percepi aşa pentru că intenţia ta egoistă o inversează. Deci, percepi tot ce te înconjoară ca rău

De fapt, întreaga lume din jurul nostru este infinit de bună şi iubitoare. Schimbă-ţi intenţia şi nu va mai fi nicio problemă.

Pe de altă parte, trebuie să mulţumim pentru aceste probleme pe care le avem, pentru că ele ne arată exact ceea ce trebuie să schimbăm.

Din Congresul din St. Petersburg 7/11/13, “Lecţia pregătitoare”

Filed under: Congrese, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Legile Torei sunt foarte complexe. Putem să le studiem şi să le examinăm conform Cărţii Zohar sau conform scrierilor lui Ari, dar ele tratează sisteme foarte complexe. Deoarece fiecare persoană este, de fapt, un sistem care este “extins” peste întreaga creaţie, fiecare dintre noi este precum o piele care este întinsă pe toate lumile.

Totuşi,  ne lipsesc aceste cunoaşteri şi aceste sentimente. Noi nu trăim în această dimensiune, astfel încât să o putem discuta, înţelegând-o, şi întreruperile pe care le inserăm în sistemul general prin acţiunile noastre, pozitive sau negative. Într-un fel, acest sistem funcţionează mutual cu noi, trezind în noi anumite goluri, dorinţe şi treziri şi noi trebuie să răspundem la toate astea.

Astfel, trebuie să simt întreg sistemul. El trebuie să fie în interiorul meu şi eu trebuie să-l controlez, să-l gestionez. În acest caz, putem vorbi despre modul în care o persoană este responsabilă de toate acestea. Se pare că toate legile din Tora sunt clarificările stării mele în cadrul sistemului. Unde pot descoperi corecţia mea acum, încorporarea mea incompletă în sistem? Cum ar trebui să completez toate acestea, adică a îndepărta un lucru şi a apropia un altul?

În general, întreaga viaţă a unei persoane care este bine integrată în sistem se reduce la a  determina cum se “extinde” mai mult peste ansamblul sistemului şi cum poate fi mai încorporată, astfel încât să acopere toate cele cinci lumi prin esenţa sa. Apoi, devin o persoană pe deplin corectată. Astfel, cele cinci părţi ale Torei ne spun cum acopăr, puţin câte puţin, întreaga creaţie în cercuri: toate lumile Assiya, Yetzira, Beria, Atzilut şi Adam Kadmon (omul primordial), deoarece întreaga creaţie este în interiorul meu.

“A acoperi” înseamnă a simţi si a coopera pe deplin cu întreaga creaţie. Este, deja, structura mea internă, constituţia mea interioară generală. Chiar şi astăzi, întreaga creaţie este în interiorul unei persoane, dar ea nu o simte deloc. Ea simte lumea ca fiind exterioară ei.

Totuşi, ea trebuie să simtă că totul este în interiorul ei, precum un muzician sau un pictor care simte, prin simţul interior, că tot ceea ce doreşte să transmită se face prin creaţia lui, din interiorul lui. O persoană atinge acest sentiment atunci când vrea să simtă că este conectată cu lumea întreagă.

kab.tv,“Secretele Cărţii eterne”, 29.04.2013

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate, Torah - Niciun comentariu→

Nu există nicio altă cale decât să ne ţinem de linia dreaptă pe cât putem de mult, urmând „credinţa deasupra raţiunii”. Îndelungata mea experienţă personală arată că multora dintre studenţii mei li se pare greu să înţeleagă ce este linia dreaptă, din moment ce îţi cere să te anulezi pe tine însuţi, să rămâi bucuros şi să respecţi „credinţa deasupra raţiunii”. Vocabularul nostru convenţional nici măcar nu conţine cuvinte clare care să o descrie.

Poate că v-ar fi mai clar dacă aş explica altfel. În timp ce suntem la un nivel mai jos, primim ajutor de sus pe măsura dorinţei noastre ca să devenim asemănători celui de sus. Acest proces are loc la fiecare pas: mineral, vegetal, animat şi vorbitor, atât în această lume cât şi în lumile superioare. Pe măsura ostenelii depuse de cel de jos în efortul de a deveni asemănător celui de sus, cel de jos atrage energie de la cel de sus şi îl forţează pe acesta din urmă să aibă grijă de el. Astfel lucrează legile materiale şi spirituale ale fizicii.

De aceea dacă depunem eforturi să ne agăţăm de linia dreaptă, adică să devenim ca cel de sus, dacă încercăm să ne apropiem de forma Lui şi să copiem acţiunile Lui, înseamnă că tindem să dobândim forma unui embrion. Înclinăm spre a ne anula pe noi înşine în faţa celui de sus. În ciuda faptului că noi toţi continuăm să fim într-un interes pentru sine permanent, tot vrem să ne anulăm în faţa celui de sus, să intrăm în El, astfel încât acolo unde rămânem neremarcaţi şi imperceptibili să ne predăm complet Lui.

Asta este ceea ce numim „credinţă deasupra raţiunii”, având în vedere că o facem dincolo de cunoaşterea noastră, de sentimentele şi dorinţele noastre. Din această cauză, nu doar că primim Lumina înconjurătoare de la cel de sus, dar ne şi putem concentra alături de alţi prieteni şi putem folosi ajutorul lor într-un mod în care mediul nostru ne va livra Lumina, permiţându-ne astfel practic să creştem în spiritualitate.

Venim în contact direct cu cel de sus. Nu doar că lăsăm Lumina înconjurătoare să ne influenţeze, dar primim şi Lumină interioară adevărată, „sângele” spiritual („dam” – de la cuvântul „domem” – fără viaţă) care hrăneşte fetusul, Lumina Nefesh – un nivel neanimat al sfinţeniei.

De ce este numit „ sacru”? Pentru că este determinat de lucrurile la care aspirăm. Există numeroase învăţături, religii şi metodologii. Trebuie să fim siguri că ne duc spre adeziunea cu Creatorul, spre dobândirea echivalenţei de formă cu El, spre a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, de unde începe iubirea noastră pentru Creator.

Dacă o metodologie urmează scopul de mai sus şi îi aduce în mod practic pe oameni la împlinirea lui învăţându-i zi de zi cum să-şi mărească dorinţa iubirii faţă de alte creaţii şi cum, mai apoi, să înveţe să-L iubească pe Creator, atunci această învăţătură este numită sacră sau spirituală. Altfel, ar putea deveni o otravă letală în loc să fie poţiunea vieţii.

 Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala, 21.06.2013, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Chiar dacă ştim că există o singură forţă care acţionează în vieţile noastre, în ciuda acestui lucru, dacă vedem ceva ce nu ne place, dacă trăim experienţa a ceva nedorit, uităm imediat că viziunea noastră, gândurile, dorinţele şi emoţiile noastre sunt controlate şi modelate de Creator. Dimpotrivă, credem că suntem independenţi.

Un sentiment, o acţiune sau un gând, care sunt ieşite din comun şi nu vin în întâmpinarea aşteptărilor mele, sunt de ajuns pentru ca eu să nu mai fiu gata să conectez evenimentul respectiv cu Creatorul. Pot să menţin conexiunea cu El doar dacă am o părere bună despre El, şi invers, momentul în care am o părere proastă despre El ne separă; deci, mă gândesc la o altă forţă şi o atribui celorlalţi oameni, mie însumi, naturii, dar nu unicei Surse.

Totuşi, mai târziu, mă întorc din nou şi mă gândesc la unica putere care acţionează în interiorul a tot. Astfel învăţăm să legăm toate stările şi absolut totul de Creator. El trezeşte în noi diferite stări neplăcute pentru ca, în ciuda şi deasupra separării, să ne conectăm cu El astfel încât nu vom fi dependenţi de sentimentele noaste, de înţelegerea noastră, dar vom vrea să ne conectăm cu emoţia şi puterea Lui.

O persoană nu are altă corectare, decât să atribuie toate momentele prin care trece acum sau prin care va trece, direct Creatorului. Astfel, ea justifică creaţia pentru că toate lumile şi toate timpurile au fost create numai pentru a forma în interiorul unei persoane sentimentul Creatorului. Totul este modelat numai pentru a ne dirija pe noi spre descoperirea Creatorului.

Presupunem că realitatea prezentă Îl ascunde pe Creator de noi. Totuşi, nu este aşa, pentru că, dacă relaţionăm corect cu tot ceea ce se întâmplă, în locul unei realităţi care ascunde, vedem o realitate care revelează. Totul depinde doar de relaţia noastră cu acest lucru. Chiar cu ajutorul repulsiei putem avansa.

Ca atare, înţelepciunea Cabala împarte oamenii în „răi” şi „drepţi”. Acolo unde cel rău respinge, cel drept avansează pentru că el vrea să justifice faptul că tot ceea ce se întâmplă are loc pentru avansarea lui.

Principalul scop al unei persoane este să ajungă la sentimentul realităţii Creatorului care umple totul. Singura forţă care acţionează în întreg sistemul, în întreaga realitate. Depinde de o persoană să-şi investească toată energia în asta fără să se mai implice în altceva, fără să fie derutat de alte scopuri.

Să simţi Creatorul înseamnă să dobândeşti forţa de a dărui. Deci, nu merită să te gândeşti la altceva pentru că răsplata pentru toate eforturile din viaţă este că în fiecare moment în această realitate, vom fi privilegiaţi să fim cu forţa dăruirii, prin care începem să înţelegem şi să simţim Creatorul. Îl vedem ca pe un „dăruitor”.

Pentru ca o persoană să abordeze corect această chestiune, nu este singură. În schimb, se află în cadrul unor sisteme sociale care o vor ajuta. Nu este un accident faptul că, de-a lungul istoriei, oamenii s-au adunat în sate, oraşe şi naţiuni; iar astăzi suntem amestecaţi în anumite unităţi sociale.

Totuşi, există un fel de conexiune pe care trebuie să o construim artificial. Spre deosebire de alte forme, nu derivă de la procesul natural evolutiv, şi totuşi, fără ea, avansarea este imposibilă. Este vorba despre o societate unică sau un grup unic, în interiorul căreia/căruia, trebuie să vedem schimbările prin care trecem în calea noastră spre Creator.

Drept completare, Rabash scrie că, deşi văd feţele oamenilor din jurul meu, trebuie să cred că, în spatele lor, stă Creatorul care face toate aceste acţiuni, forţându-le să facă ceea ce văd eu. Cineva zâmbeşte, plânge, ţipă la mine sau râde de mine-nu contează. Depinde de mine să-l văd pe Creator în toate astea, prezentându-mi-se sub această formă. În viaţa obişnuită, prin intermediul mediului, trebuie să pătrund în ele la sursa care le conduce.

Creatorul face tot, scrie Rabash, dar o persoană judecă în funcţie de ceea ce văd ochii ei, în funcţie de comportament, de feţe, de legile naturii, şi tot aşa, şi nu în funcţie de credinţa ei.

Fiind printre miliarde de oameni, trebuie să înţeleg că tot ceea ce se întâmplă, de la ştirile din lume până la cele mai mici evenimente din jurul meu, este o prezentare a Creatorului faţă de mine. Asta este ce trebuie să înţeleg şi să accept, să încerc să descopăr bunăvoinţa din spatele „perdelelor”, să mă aduc mai aproape de El, să-L descopăr în ciuda acestui întreg „teatru”.

Rabash continuă şi spune că cineva care vede faţa prietenului său Îl vede, de fapt, pe Creator. În afara corpului său, doar Creatorul există. Astfel, acea persoană este o fiinţă creată reală.

Sunt fiinţa creată şi totul este o parte a Creatorului care vrea ca eu să mă simt rupt de realitatea Lui prin asta. Totuşi, în afară de mine, doar El umple totul. În această formă, văd în faţa mea Creatorul, Lumina superioară, şi toate formele pe care El le primeşte sunt atrase de egoul meu, divizându-L în părţi de diverse forme şi mărimi. În final, ei înfăţişează înaintea mea diferite părţi ale naturii: minerală, vegetală, animată sau umană.

Pe lângă asta, Creatorul umple totul, şi, de aceea, dacă îmi mint un prieten, Îl mint pe Creator. Dacă fac un prieten să sufere, Îl fac să sufere pe Creator. Dacă relaţionez cu adevărat cu prietenii, pot să avansez repede la o înţelegere corectă. Voi vedea întreaga lume ca un tot, perfect şi supus unei ghidări mai înalte, voi vedea că totul este direcţionat spre a mă aduce la Rădăcină.

Dacă este aşa, atunci nu există cu adevărat alţi oameni în întreaga realitate. Suntem doar eu şi Creatorul. Toate celelalte componente acţionează ca o legătură de tranziţie, ca un amortizor, un ajustor între noi.

Prin urmare, Baal HaSulam scrie că, înaintea fiecărei acţiuni, trebuie să-mi spun că acţionez independent şi că reuşita depinde de mine, şi după o faptă, trebuie să conştientizez şi să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Trebuie să încerc să înţeleg că totul a fost construit de la început de către Creator. Rezultatul era cunoscut încă de la început. Deci, depinde de mine să accept totul din toată inima, întrucât aşa a fost stabilit de la început.

Totuşi, este interzis să spunem că totul a fost cunoscut de la început şi că nu mai este nevoie să facem nimic. Dacă acceptăm comportamentul Creatorului fără să facem acţiuni doar pentru că este posibil să I le atribuim Lui, atunci nu ne schimbăm. Deci, vedem acelaşi rezultat sub o altă formă, pentru că dacă eu nu mă schimb, stau cu braţele încrucişate şi fac ceva fără legătură cu independenţa mea şi urmez redirecţionarea din partea Creatorului, avansez prin suferinţă şi lovituri.

Cu toate acestea, dacă pe fondul comportamentului Creatorului, îmi dedic timpul acţiunii pe cont propriu, şi apoi, aduc totul înapoi la „autoritatea supremă”, la Creator, dacă acţionez ca să egalizez participarea mea cu participarea Lui, astfel mă schimb. Dintr-un salt, mă ridic la un nou nivel prin modalitatea „voi grăb lucrurile”.

Aceasta este întreaga diferenţă. Lumea îndură multă suferinţă pentru că vrea să schimbe ceva pe cont propriu. Schimbarea este necesară, dar cealaltă jumătate lipseşte, şi asta este ceea ce vrem să explicăm umanităţii.

De la Congresul din New Jersey, 11.05.2013, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “Esenţa religiei şi scopul său: Creatorul este, în El şi în afara Lui, perfect şi nu are nevoie de nimeni pentru a-L ajuta să fie complet, deoarece el precede totul, deci este clar că El nu are nicio dorinţă de a primi. Şi, cum El nu are niciun atribut al dorinţei de a primi, El nu are nicio dorinţă de a face rău nimănui. Este atât de simplu.

Mai mult, ne place să păstrăm derivatul acestui prim concept, care este că Lui îi place să facă bine altora, adică creaturilor Sale.  Acest lucru ne este dovedit de această mare creaţie pe care El a realizat-o şi a stabilit-o sub ochii noştri. Deşi vedem că, în lumea noastră există creaturi care se simt bine şi creaturi care se simt rău, indiferent de tipul de senzaţii, ele sunt cauzate de Creator. Şi, odată înţeles că nu există rău în natura Creatorului, putem concluziona că, toate creaturile primesc numai bine, pentru că El le-a creat numai pentru a le face bine.

Deci, am învăţăt că El nu are decât dorinţa de a face bine şi este absolute imposibil ca să existe ceva dăunător în domeniul Lui, care să fie emis de El. Prin urmare, noi L-am definit “Binele absolut”. Şi după ce am învăţat asta, haideţi să privim şi să examinăm realitatea actuală care este ghidată de El şi cum El dăruie numai bine.”

Noi nu vedem în acest fel toate aceste lucruri. Pentru noi, se pare că totul este invers în această lume. Comparativ cu natura minerlaă, vegetală şi animală, nivelul vorbitor suferă mai mult decât altele. Cu cât o persoană este mai avansată, cu atât neliniştile sunt mai mari. Deci, unde vedem noi „Binele absolut” aici ?

El se aplică la un alt nivel de existenţă, un plan de viaţă diferit. Aici, nu este nicio urmă de Bine Absolut şi nu putem spera că, la un moment dat, lucrurile se vor ameliora. Dimpotrivă, de-a lungul istoriei, noi avansăm doar spre rău. Adevărul este că, noi ne dezvoltăm pentru a realiza înclinaţia rea, care este integrată în natura noastră, proprietăţile noastre. Indiferent unde anume, deoarece totul este la fel. De aceea, este inutil să sperăm sau să aşteptăm lucruri pozitive în această lume.

În ceea ce priveşte Binele Absolut (Creatorul) şi relaţia noastră cu El, nu putem avea fantezii despre asta, deoarece suntem limitaţi de frontierele actuale. Nu există nicio legătură între această lume şi forţa superioară . Tot ceea ce avem aici este voinţa de a primi, care continuă să se schimbe. Totuşi, nu există „Bine care face Bine”, nici „Bunăvoinţă absolută”, nici Creator!

Scopul acestei lumi este de a dezvălui faptul că noi nu mai putem tolera acest ţinut. Trucul este ca noi să  revelăm acest fapt şi să indicăm motivele care provoacă această stare. Nu doar că am dureri şi ţip, această durere trebuie să explice de ce o traversez şi cum mă pot debarasa de ea.

Astfel, voi controla durerea mea pentru a atinge cea mai bună stare. Asta nu înseamnă că nu va exista durere în viaţa mea, cu toate că voi ajunge la un alt nivel de realizare, de înţelegere şi conştientizare, care-mi va permite să mă controlez cu ajutorul dorinţei mele de bucurie  şi durere, ca nişte hăţuri pentru auto-control.

În acest stadiu, nu vreau să mă debarasez de suferinţă sau să mă bucur. Încep să înţeleg şi să clarific exact spre ceea ce tind. Independent de aversiunea mea pentru necaz şi dorinţa mea de a fi fericit, voi continua să mă comport în mod corect. Puţin câte puţin, continuând această cale, confirm ceea ce înseamnă „corect”.

Acest tip de analiză începe în starea noastră actuală şi continuă, de la o etapă la alta. Puţin câte puţin, începem să cunoaştem caracteristicile potenţiale ale Binelui Absolut. Este nevoie de mult timp şi multă precizie. Este un proces care ne permite să definim ce este bine şi ce este rău.

Apoi, considerăm aceste concepte bazate nu doar pe ceea ce simţim, ci cu un scop. Astfel, noi avansăm. Ne ridicăm deasupra analizei „animale” asupra a ceea ce e rău sau bun, care se bazează pe senzaţiile pozitive sau negative. Dar, ne îndreptăm spre o analiză de tip uman care raportează totul la obiectivul superior. Noi plasăm scopul superior înainte de toate. Doar prin obiectivul superior putem distinge între bine şi rău.

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 03.07.2013, „Nu este nimeni în afară de El”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine finalizează un nivel şi trece la cel următor, o persoană sau un grup?

Răspuns: Toată lumea completează nivelul. Finalizarea unui nivel este numită legătura generală dintre toţi, Israel, Tora şi Creatorul sunt unul, toată lumea se contopeşte într-unul.

Întrebare: Toată lumea termină timpul de pregătire împreună ?

Răspuns: Se pare că toată lumea termină împreună. Nu puteţi atinge spiritualitatea prin voi înşivă, fără ceilalţi. Când atingeţi spiritualitatea, vedeţi că toată lumea este deja acolo, altfel nu aţi fi capabili să o atingeţi. Singurul lucru care vă lipseşte pentru a completa nivelul actual este relaţia, cooperarea mutuală, avansând spre acelaşi scop, când toată lumea dezvăluie forţa unică, ca unică.

Trebuie să simţiţi ce vă lipseşte pentru a atinge întregul prin voi înşivă, în raport cu modul în care vi-l imaginaţi. Poate clarificarea voastră nu este destul de precisă şi este incorectă şi astfel Lumina superioară străluceşte asupra voastră şi vă influenţează un pic mai puternic, evocând carenţele individuale în voi, necesare pentru a vă ridica deasupra lor şi a vă întări în grup.

Noi avansăm numai „deasupra raţiunii”. Motivul este dat de dorinţele egoiste, problemele, înclinaţiile şi pasiunile egoiste şi ele ne furnizează „carnea”, grosimea şi adâncimea vaselor, deasupra cărora noi formăm înclinaţia spre dăruire, dragoste, conexiune, consolidare, justificare şi aprecierea celuilalt. Noi stabilim toate acestea deasupra ego-ului.

Lumina care Reformează măreşte ego-ul nostru, astfel că noi vom avea şansa de a lucra mai sus. Ea ne învaţă să nu rămânem la nivelul animal, întrucât noi aspirăm spre dragostea animală şi realizări corporale. Lumina ne învaţă să ne ridicăm deasupra şi să ţinem cont de valori mai sublime şi să trăim o viaţă mai utilă.

Lumina limpezeşte şi clarifică totul, ne schimbă în multe feluri, creşte atributele de care avem nevoie, atât bune cât şi rele. Ea ne ghidează şi ne orientează în toate sensurile, Lumina face totul! Nu aveţi de făcut decât un lucru: să vă justificaţi prietenii şi să încercaţi  să fiţi în contact cu ei şi să-i treziţi. Asta este suficient.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ştim că totul depinde de pregătire. Toate stările sunt deja pregătite în avans şi sunt confirmate pentru toate zilele, timp de 6000 de ani. Calendarul de 6000 de ani este numit „presa de evoluţie”, care apasă asupra noastră şi ne împinge în faţă, forţându-ne astfel, să efectuăm toate acţiunile care au fost pregătite „în timpul lor”.

Dar, toată munca noastră este de a trece de la calea naturală a evoluţiei noastre („în timpul său”), pe calea Luminii, pentru a accelera timpul („voi grăbi”). Prin asta, nu urmăm calendarul avansând de la o zi la alta în mod automat, ci avansăm numai conform pregătirii noastre.

„Eu voi grăbi” este clarificată numai prin pregătirea noastră şi nu în starea în sine. Putem spune în ce măsură suntem în starea „eu voi grăbi”, adică în ce măsură noi muncim în spiritualitate, conform eforturilor pe care le facem pentru a atinge o nouă stare.

Munca spirituală se face conform acţiunilor care vin de sus. Este foarte important de subliniat că totul este măsurat prin pregătirea care precede acţiunea: ce am făcut, cât am făcut, ce eforturi am făcut, cum am urcat pe muntele Regelui şi ce am făcut pentru El, pentru grup, pentru prieteni. Toate acestea vin înainte de toate!

Graţie pregătirii noastre, vom atinge starea dorită, pe care nu o înţelegem cu adevărat. Pur şi simplu, am determinat că dorim să o atingem şi nici măcar nu contează că nu o putem imagina. Aceasta, deoarece nu puteţi ştii ce este o stare, înainte de a o atinge.

Prin urmare, pregătirea este atât de importantă şi trebuie să facem tot ceea ce putem. Şi ceea ce aveţi de făcut va deveni clar în proces: ce eforturi aveţi de făcut şi cum să umpleţi măsura voastră. Un moment înainte, nu ştiam că este pe cale să se întâmple.

Doar la final, când noi vom termina toată munca pe care o avem de făcut, vom realiza o acţiune specială numită „Rav pealim mekabtziel” soseşte, care este precum finalul corecţiei, dar în ceea ce priveşte vasele actuale pe care le-am pregătit. Această acţiune conectează toate micile noastre acţiuni într-un mare cont (cum este spus: „Mulţi banuţi se adaugă la un cont mare”) şi apoi, nivelul următor este revelat.

Este un mic nivel personal al corecţiei noastre, dar este acelaşi proces ca şi în finalul general al corecţiei.

Discuţie cu privire la pregătirea pentru congres din Lecţia zilnică de Cabala, 26.06.2013

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pregătirea este cheia succesului!

De acum, trebuie să-mi imaginez congresul în forma ideală. Pentru ce trebuie să fac asta? Întâlnirea prietenilor, de ce trebuie să aibă loc? Experienţe emoţionale – ce gen şi prin ce mijloace externe le putem atinge? Cursuri – pe ce subiect? Poate le voi recomnda pe ale mele. Ce întrebări pregătesc, cele pe care aş dori să le adresez după cursuri şi ateliere? Cum trebuie să mă pregătesc a percepe lumea? Ca un oaspete? Ca o gazdă? Ca un prieten? Ca un student? Ca un profesor? Ca un servitor? Cine sunt în raport cu toată lumea? Şi cum trebuie să mă comport în fiecare stare din acest spectru?

            ● Lucrez asupra a ceea ce este cel mai dificil pentru mine. De exemplu, dacă nu-mi place să dansez cu toată lumea împreună, atunci mă pregătesc să particip în avans, nu mă cruţ de niciun efort, acţionând cu toate forţele mele

● Voi încerca să rămân în intenţia corectă permanent, să o menţin tot timpul, deoarece toată lumea depinde de intenţia mea. Este adevărat că transfer lumina prin „conducta” mea subţire pentru ei şi deci, trebuie să rămân „on-line” în permanenţă. Trebuie să vorbesc grupului meu de zece: toată lumea susţine pe toată lumea, astfel că nimeni nu pierde această „conductă”. O divizăm şi dorim să o transformăm într-un canal larg de comunicare pentru întreg congresul.

● Mă tem ca nimeni să nu fie deconectat de la intenţia corectă, preocupat în aşa măsură, încât tremur în interior, de teamă şi anxietate. Atunci când se întâmplă ceva unui copil, este o catastrofă pentru noi, „sfârşitul lumii”. Acum, îmi fac griji şi mai mult. Problema este că această teamă nu este în mâinile noastre, nu putem să o simţim bine, nu suntem sensibili la detaşarea de intenţie. Deci, ar trebui să fiu, literalmente, într-o febră, tremurând de teamă pentru toată lumea, astfel încât să nu-şi piardă intenţia. Succesul depinde de asta.

● Indiferent de ce fac prietenii, indiferent ce spun, ce cântece cîntă, vreau să fac totul pentru a mă dezvălui lor, aşa cum trebuie. Constant, mă neliniştesc şi am grijă de ei ca mama de copilul ei care a început să facă ceva. Îl privesc cu nelinişte, dacă va reuşi. Se spune despre asta „o preocupare în inima lui, lăsaţi-l să spună altora”. Preocuparea mea este transmisă tuturor.

● Încerc să vin, cât mai devreme posibil, dimineaţa, pentru a pregăti totul şi pentru a mă uni cu prietenii, pentru a mă aşeza şi a cânta împreună, chiar dacă există numai concizeci de persoane, dar începem, deja, să umplem spaţiul congresului cu sentimentul nostru.

● De fiecare dată, pe drumul de la congres acasă, încerc să mă asigur că niciunul dintre prietenii mei nu pierde atmosfera, intensitatea.

● Adunarea prietenilor trebuie să fie în mişcare, emoţional, cât mai mult posibil, pentru a ne pregăti pentru prelegeri, conferinţe sau atelierele pe care le vor urmări. Aceasta este foarte important. Toate discursurile şi cântecele ar trebui să aibă un program clar şi în proporţia corectă. Întâlnirile nu trebuie să fie prea lungi, dar ar trebui să fie din inimă. Fără această pregătire, o persoană nu va putea fi inclusă în atmosfera generală, în „aerul” congresului, care ar trebui să fie respirat, trăit. Lucrul principal este de a influenţa şi de a atinge pe toată lumea. Trebuie să reflectăm serios la modalitatea de a realiza asta. Trebuie să găsim un sentiment mutual, o inimă reciprocă, obţinută cu ajutorul minţii. Lucrăm într-o manieră raţională asupra sentimentului de unitate.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 27,06,2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În timp ce vorbesc cu prietenii, simt pe de o parte că inimile noastre sunt apropiate, iar pe de altă parte acolo există înţelegerea că privesc ca într-un abis şi că nu voi simţi niciodată pe nimeni.. Suntem atât de diferiţi: fiecare cu egoul său, că uneori interferează şi e deranjat iar uneori sare în ajutor şi ne permite să fim împreună. Cum putem să trecem acest punct în aşa fel că „bicicletele” noastre vor merge într-un final înainte şi vom putea urca pe ele şi nu vom cădea?

Răpuns: Pentru aceasta, omulare nevoie să simtă prin sentimentele sale ca fiind cel mai mic, intră în prietenii săi şi nu are nevoie de altceva. Trebuie să simtă: „ei sunt atât de mari, aş vrea să mă strecor între ei, iar acolo va fi speranţa că împreună cu ei voi merge înainte.” Este o bucurie mare ca o persoană să simtă aşa despre sine.

Întrebare: Dar aici intervine opoziţia. Trebuie simplu doar să o ignorăm?

Răspuns: Trebuie să lucrezi cu ea, nu doar să obiectezi, dar încearcă să asculţi prietenii.

Priveşte înspre locul de unde au venit prietenii pentru a participa la convenţie, cât de multă energie, timp, efort şi motive au irosit, unde locuiesc şi cum Creatorul i-a ales pe ei. Dacă îi vei privi din exterior nu vei vedea persoane frumoase şi deştepte. Fiecare are o personalitate diferită.

Dacă vei săpa mai adânc, aceasta este munca! Vei vedea că în interior este o scânteie a Creatorului pe care El a pus-o în fiecare din prieteni. Binenteles, acolo trebuie să fie veneraţia şi teama că fără ei eşti pierdut.

Trebuie să înţelegi asta. Trebuie să te gândeşti la asta devreme ce gândul măreşte dorinţa. Când dorinţă este mică, dar cu ajutorul gândurilor o măreşti constant, atunci creşte şi devine ceva puternic.

Dar eu vorbesc despre o senzaţie care este exactă şi clară. Dacă nu vei intra într-un „transport mutual” general, atunci vei rămâne pe marginea drumului. Trebuie să împingi, să te strecori între prieteni pentru a nu te pierde printre ei.

Din Convenţia din Krasnoyarsk 6/14/13, Lecţia 2

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Tot timpul ne apare faptul că trebuie să muncim de dragul unor recompense. Cum este posibil să corectăm această intenţie? Prin câte şi ce fel de acţiuni ar trebui să trecem? Cum putem acţiona, într-adevăr, opus acestui lucru ?

Răspuns: Vă veţi modifica gradul evaluarea asupra calităţii recompensei. În esenţă, veţi vedea recompensa ca fiind: starea în care vă simţiţi bine, starea când alţii se simt bine, sau starea în care Creatorul se simte bine, datorită acţiunilor voastre.

Cu alte cuvinte, recompensa trebuie să fie constantă. Totul depinde de calitatea sa: Care este recompensa mea ? Dacă prietenii sunt mulţumiţi ca urmare a ceea ce fac, aceasta este recompensa. De ce nu ar fi posibil să te bucuri de asta?

Am nevoie numai de a mă verifica, care este cauza şi care este rezultatul? Eu fac bine prietenilor pentru propria plăcere sau mă comport aşa pentru că asta-i bine pentru ei, şi din cauza asta mă bucur? Adică, împlinirea mea o reprezintă detaşarea sentimentului de bucurie din vasele mele (Kelim) în vasele prietenilor mei.

Întrebare: Este un proces static sau este posibil să-l fac să funcţioneze tot timpul ?

Răspuns: Este vorba despre un proces de dezvoltare progresiv al omului, în grup. Realizând orbeşte tot ce spun şi scriu cabaliştii, putem atinge acest proces şi îl putem atinge rapid.

La urma urmei, niciodată nu vom putea să vedem următorul nivel al dezvoltării noastre. Totuşi, cabaliştii ne dau sfaturi, cum putem face ceva asemănător în etapa următoare, să fim pregătiţi pentru asta încă de la nivelul în care ne găsim. Cum pot fi pregătit pentru asta dacă nu-l văd şi nu ştiu nimic despre acest subiect? Prin urmare, ei ne dau sfaturi şi recomandări. Şi fără ei, nu voi putea fi capabil de a face nimic.

Deci nu există niciun motiv să fii singur în deşert, pentru a te aşeza şi a începe încercarea de a intra în contact cu Creatorul. Metoda pentru atingerea lumii superioare a fost descoperită odată şi noi ştim exact cum a fost făcută: zece generaţii, zece profesori, zece cabalişti de la Adam până la Noe, zece generaţii de la Noe la Avraam, şi aşa mai departe, printr-un lanţ.

Nu este posibil să fie descoperit brusc, de cineva, sub o altă formă. O persoană poate simţi, într-un fel, lumea de sus, dar nu conştient, numai temporar, apoi aceasta dispare. Am întâlnit astfel de oameni. Şi pentru a ne găsi în lumea spirituală, în mod clar, într-un mod realist şi corect, şi a munci cu toate Kelim-urile noastre, adică toate dorinţele şi gândurile, avem nevoie de această metodă. Aceasta a venit, deja, de la Adam, deci el este considerat strămoşul tuturor oamenilor, aparţinând toate nivelului lui Adam (om).

Din lecţia a treia de la Congresul Krasnoyarsk, 14.06.2013

Filed under: Congrese, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→