Dintr-o lecție despre articolul lui Rabaş “Legătura dintre Pesach, Maţa (pâine nedospită), şi Maror (ierburi amare) “

Sărbătoarea Pesah stă în fruntea tuturor sărbătorilor și a tuturor timpurilor din procesul spiritual, deoarece simbolizează trecerea de la dorința de a primi pentru sine la dorința de a dărui, sau mai exact, de la dorința de a primi de dragul propriu la dorința de a primi de dragul dăruirii. Acesta este motivul pentru care Pesah este atât de important. Ea marchează intrarea în lumea spirituală, în simțirea și înțelegerea spiritualității.

Înainte de aceasta, omul trece prin multe etape pornind de la starea sa firească de a fi cufundat în dorința de a se bucura, de multe ori fără să-și dea seama. Apoi, începe să se întrebe: “Pentru ce trăiesc?” Adică, simpla existență animalică nu-l mai mulțumește și vrea să înțeleagă sensul vieții, sursa, cauza și scopul ei. Un animal nu pune astfel de întrebări; acesta este începutul nașterii unei ființe umane.

Intrarea în spiritualitate începe atunci când omul simte brusc că nu se mai poate gândi doar la sine și vrea să acționeze în afara egoismului său. Pesah simbolizează intrarea într-o lume nouă, începutul unei noi etape – Lișma – începutul dăruirii, al credinței și al dobândirii calității Bina, conform căreia începem să lucrăm.

Numai atunci când omul simte și înțelege că este incapabil să acționeze de dragul dăruirii poate fi considerat ca fiind în exil. Acesta este exilul din calitatea dăruirii, pe care el vrea să o obțină, dar nu poate. Numai aceasta determină măsura și severitatea exilului.

Omenirea este împărțită în trei părți. Prima parte este formată din cei în care punctul din inimă s-a trezit deja, ceea ce conduce omul la Cabala sau îl obligă să o caute. A doua parte încă nu înțelege rostul niciuneia dintre acestea.

Iar a treia parte luptă numai pentru acțiuni materiale, fără a atinge intenția; adică se străduiesc să păstreze intenția de dragul lor. Pe baza acestui fapt, umanitatea poate fi împărțită în mai multe grupuri, națiuni și diferite mișcări.

Egipteanul din mine mă convinge că principalul lucru este să îndeplinesc acțiunile pe care Tora le cere fără a fi atent la intenție, adică să mă concentrez doar pe poruncile materiale.

Dacă nu pun la îndoială rezultatele muncii mele, înseamnă că sunt egiptean; adică acționez conform egiptenului din mine. Dar dacă începe să-mi pese de intenție, atunci descopăr că sunt în Egipt ca sclav, în exil din lumea spirituală.

Există o realitate spirituală în care totul este făcut de dragul de a dărui, în timp ce eu rămân în egoismul meu. Măsura în care acest lucru mă deranjează, îmi determină mai mult sau mai puțin locul în procesul spiritual. Până ajung într-o stare în care o astfel de viață o simt mai rău decât moartea și simt că trebuie să scap de intenția egoistă. Asta înseamnă că sunt deja în pragul eliberării, pe calea ieșirii din exilul egiptean.

Egiptenii mei interiori mă rețin și mă conving să merg ca înainte, spunând că totul este bine: acțiunea este cea care contează, iar intenția este irelevantă. Dacă sunt de acord cu asta, devin egiptean.

Dar dacă în mine începe o luptă interioară asupra intenției, îmi dau seama că sunt sub controlul egiptenilor și vreau să mă eliberez de această sclavie. Înțeleg că ceea ce contează nu este acțiunea, ci intenția și că trebuie să mă eliberez de intenție de dragul meu. Aceasta înseamnă că am nevoie de lumina care mă aduce înapoi la sursă (lumina reformatoare) și de o evadare din Egipt.

Sunt pregătit pentru orice, atât timp cât nu rămân în intenția egoistă. Nu am nevoie de nimic decât de capacitatea de a efectua acest act. M-am desprins deja de intenția pentru mine, deși nu am ajuns încă la intenția de a dărui. Încă nu știu ce este adevărata dăruire sau cui să dăruiesc, dar sunt deja pe cale de ieșire.

Trecerea de la a fi egiptean la a deveni Israel înseamnă că nu mai am puterea de a acționa. Nu vreau să acționez de dragul egoismului, dar încă nu știu cum să acționez de dragul dăruirii, așa că am rămas fără să știu ce să fac.

Așa se întâmplă exodul din Egipt. Suntem în întuneric total, când suntem pierduți și nesiguri de următorul nostru pas, și atunci vine mântuirea.

Se spune că munca egiptenilor se face cu cărămizi albe, fără murdărie, fără nicio pată sau fărâmă de murdărie. Dacă în fiecare zi adaug egoist încă o cărămidă muncii mele, construiesc o structură frumoasă, albă ca zăpada, fără nicio impuritate sau urmă de îndoială, și mă simt complet drept.

Egiptenii din Egipt nu pot avea nicio conștientizare a răului, pentru că pur și simplu urmează exemplul dat de restul lumii. De ce mai poate avea nevoie omul?

Aceștia sunt cei șapte ani de belșug, când omul este pe deplin angajat în munca Egiptului, încrezător în propria neprihănire și propriul succes. Nici măcar nu realizează că acţionează din egoism. Acea realizare vine doar ca urmare a influenței luminii reformatoare, care luminează subtil puțin câte puțin, avansând treptat omul.

“Bănuţ cu bănuţ, se acumulează o mare avere.”

Când omului nu-i mai rămâne putere să muncească, rămâne un singur lucru – rugăciunea. Apelarea la Creator rezolvă toate problemele. La urma urmei, scopul a tot ceea ce ni se întâmplă este să ne oblige să ne conectăm cu Creatorul.

În Egipt, dobândim tot felul de mijloace și metode de conexiune cu Creatorul. Pentru fiecare dificultate pe care Egiptul o pune în fața noastră, trebuie să găsim răspunsul printr-o nouă formă de conexiune cu Creatorul.

Greutatea muncii depinde numai de intenție. Dacă intenția este pentru Creator, de dragul dăruirii, atunci te înalți ca având aripi și nu simți nicio povară în muncă. Este ca și cum părăseşti atracția gravitațională a Pământului și pluteşti în spațiu.

Dar dacă munca pare grea, înseamnă că porți valiză greșită și nu ești îndreptat către Creator.

Primim influența Creatorului prin întregul suflet zdrobit al lui Adam HaRishon. Creatorul percepe întregul suflet ca fiind unul singur. Deocamdată, s-ar putea să am o conexiune personală, foarte limitată, cu Creatorul, dar chiar și asta îmi vine prin sufletul colectiv.

“Lumina superioară este în repaus absolut”, ceea ce înseamnă că umple Kli-ul colectiv. Dar primesc conexiune cu Creatorul în măsura în care sunt conectat cu sufletul colectiv.

Să presupunem că mă conectez cu unul din douăzeci de miliarde de suflete, apoi în această măsură primesc contact, care curge întotdeauna prin conexiunea comună.

Creatorul se află în toate creațiile într-o stare perfectă, deoarece toate au ajuns deja la sfârșitul corectării, iar eu mă conectez la acea stare.

Care este diferența dintre Maţa și pâine? Maţa este și pâine, dar este numită “pâinea sărăciei” și se face numai din făină și apă. Și chiar și apa este adăugată în cantități minime. Nu poți face pâine fără apă, așa că se folosește suficient pentru a frământa aluatul fără a-l lăsa să fermenteze.

Acesta este un semn că nu suntem capabili încă să lucrăm cu dorințele noastre de dragul dăruirii, dar nici nu mai dorim să lucrăm de dragul de a primi. Este o stare intermediară nici aici, nici acolo.

Maţa simbolizează umplerea pentru a fugi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 21/04/19, Scrierile lui Rabaș – Art.14, 1987-“Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Uneori spuneți că oamenii sunt gata să ne audă, dar noi nu suntem încă pregătiți să transmitem corect informațiile cabaliste. Sunt oamenii cu adevărat gata să ne audă?

Răspuns: Nu, nu sunt încă pregătiţi. Dacă ar fi, ar auzi. Cu toate acestea, este o problemă dublă: atât de partea mea, cât și de partea lor. Nu sunt încă în stare să transmit totul în modul cel mai accesibil și mai aproape de ei, iar ei nu sunt încă capabili să-l înțeleagă cu calitățile lor interioare. Așa că, de amândouă părţile mai trebuie să ne îndreptăm unul spre celălalt.

De aceea spun că poate mai am câțiva ani în viață pentru a face metoda Cabala mai apropiată, mai clară și mai ușor de înțeles pentru toată lumea. Pe de altă parte, umanitatea se apropie treptat de mine pentru că este împinsă din spate de crize.

Bineînțeles că nu doresc nimănui nicio nenorocire, dar sper că loviturile vor afecta oamenii și vor ajunge mai repede la scop. Văd aceste crize ca pe o manifestare a bolii care ne sufocă și ne asuprește, dar care este încă ascunsă în interior.

Ce au făcut cu valul anterior de criză? L-au suprimat, l-au împins în interior cu “antibiotice”, așa cum tratează de obicei o boală. Pare că a dispărut, dar mocnește înăuntru, totul putrezește deja, dar încă nu simți. Și apoi, dintr-o dată, omul primește o radiografie, este deschisă și îi spune: Gata, te coasem! Şi noi plecăm la cimitir.

Dar nu vreau ca lucrurile să ajungă în acest punct. De aceea, ar fi mai bine ca omenirea să câștige conștientizarea răutății stării sale, în același timp în care noi oferim metoda. Oamenii își vor da seama că nu au unde să se îndrepte, că trebuie să-și corecteze starea și chiar acolo, lângă ei, va exista o metodă care să le arate cum să o corecteze și să obțină încredere, pace și o viață normală.

Cel puțin le vorbim despre asta, nici măcar despre lumea viitoare. Cel puțin în această lume, ei pot obține o viață bună, pentru ei și pentru copiii lor în orice.

Sarcina noastră este să aducem umanitatea la asta. Aceasta va fi prima etapă a corectării, prima etapă a acceptării Cabala ca metodă de corectare. Acesta este visul meu.

Din KabTV “Am primit un apel. Berg şi Laitman” 09/08/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să lucrăm constant cu mare precizie pentru a nu pierde niciun minut. Aceasta este formula succesului. Nu pentru că fiecare minut este atât de important în sine, ci pentru că tu nu renunţi.

Te împingi singur în această cursă până la epuizare și nu permiţi niciunei ocazii, nici măcar o clipă, să te îndepărtezi de munca spirituală.

Abia atunci începi să simți imposibilitatea de a atinge scopul prin propriile tale eforturi, și în tine apare cererea corectă pentru ajutorul Creatorului, iar El răspunde fără întârziere.

Din KabTV “Am primit un apel. Cabalistul a ieșit din asta” 30/07/10

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, partea 108

În acest process, unde are loc recunoașterea răului?

Recunoașterea răului are loc atunci când ne dăm seama că suntem cufundați în propriul sine împreună cu cărămizile, că am depus efort pentru a le aranja și ne-am gândit la cum să procedăm prin propriile forțe, deconectați de faptul că întregul proces a fost aranjat pentru noi de sus doar ca un mijloc. Întreaga lume este doar un mijloc. Tot ceea ce există, cu excepția sfârșitului corectării, este pur și simplu un mijloc pentru acea corectare, inclusiv toate stările spirituale, și cu siguranță, starea noastră actuală.

Recunoașterea răului se întâmplă atunci când vedem că am uitat toate acestea și am “întors vasul cu susul în jos”, adică am confundat mijloacele cu esența.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Credeţi că lecțiile audio și video, prelegerile și programele pe care le-aţi înregistrat în trecut sunt potrivite pentru învățare în viitor?

Răspuns: Cred că nimeni nu va veni să mă înlocuiască atât de repede sau nu va începe să prezinte material într-o formă și mai simplă. Cel puțin nu văd următoarea persoană care să conducă. Dar asta nu contează. Nu mă deranjează.

În primul rând, ce pot să spun sau să fac? Totul este pregătit de sus, pe de o parte. Și pe de altă parte, pur și simplu nu este necesar. Oamenii vor avea media înregistrată la o calitate bună și o vor studia, o vor adapta la ei înșiși și o vor aplica.

Este suficient, pentru că totul a fost deja explicat. Atât timp cât am puterea, timpul și anii, s-ar putea să pot simplifica și mai mult materialul. Cel puțin, oamenii pot folosi cu ușurință conținutul din ultimii zece ani, pot lucra cu el și pot beneficia de el.

Și până la urmă, nici eu, nici ei nu suntem stăpânii stărilor noastre, Creatorul este. Orice va decide El, așa va fi. Există un program prin care ne dezvoltăm.

Din KabTV “Am primit un apel. 20000 de lecții” 03/08/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Îmi amintesc când am venit pentru prima dată la un Congres, am avut o dorință puternică de a trece Machsom. Eram copleșit de un sentiment de unificare sigură, ca şi cum te agăți de alții și vrei să simți ceva.

Nu știu dacă acesta este psihosomatic sau de fapt un sentiment inconștient, temporar, al unui întreg unificat. Acesta este sentimentul despre care vorbiţi sau este doar o autosugestie?

Răspuns: Este de asemenea, un sentiment psihologic creat de tine împreună cu ceilalți, dar la un nivel foarte mic, scăzut, animalic. Acest lucru se poate realiza în orice colectiv.

Creatorul nu participă la el, și prin urmare, nu este spiritual. Încă nu a fost simțit în el un câmp unic, singular de iubire.

Iubirea nu este ceea ce ne imaginăm noi în lumea noastră. Iubirea este o calitate a dăruirii absolute; este atunci când dorințele tale și ale celorlalți se contopesc complet într-un singur întreg și îți mai rămâne o singură intenție – să îi împlineşti de la tine, să le dăruieşti. Asta este iubirea.

Din KabTV “Am primit un apel. Câmpul iubirii” 04/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate explica faptul că fiecare persoană își vede propria realitate, și în același timp, așa cum spune Cabala, ea nu există de fapt, sunt doar eu cu percepția mea?

Răspuns: Da, ești doar tu și nimic altceva — fără istorie, fără geografie, nimic. Existi ca un anumit punct al dorintei. În afară de dorință nu există nimic, iar în cadrul acestei dorințe se simt unele percepții sau împliniri.

Aceste împliniri apar exact în forma în care te percepi tu în prezent. Cu alte cuvinte, sentimentul de “sine” se manifestă în interiorul dorinței sub forma imaginii tale, iar percepția lumii înconjurătoare apare de asemenea ca imagini în interiorul dorinței. Adică, simți împlinirea în dorință în această formă specială.

Întrebare: Când descrieţi ceva, vorbiţi în termeni generali, “o persoană”, fără să vă adresaţi nimănui în mod specific. Deci, toţi ceilalţi există cu adevărat?

Răspuns: O persoană, în mod firesc, nu există. Atunci cum îi vedem pe ceilalți și universul nostru? Nimic din ei nu există. Lumile? Nici ele nu există.

Există o singură stare, pe care o numim în mod convențional “Lumea Infinitului”, adică creația plină de Creator.

Întrebare: Dar de ce percep lumea dintr-un asemenea unghi, ca fiind complexă, alcătuită din alte elemente, oameni și animale?

Răspuns: Pentru că în tine există o astfel de dorință care este imperfectă, spulberată, neasamblată, neintegrală. Percepi simțirea interioară a acestei dorințe ca “eu și ceva în jurul meu” sau “o mulțime de lucruri în jurul meu”.

Comentariu: Dar când spun ceva altor oameni, ei sunt de acord, sunt încântați de un gând, par să existe cu adevărat independent.

Răspunsul meu: Da, acestea sunt propriile tale dorințe, care îți apar sub forma unor oameni separați, care aparent există în mod obiectiv independent de tine și în contrast cu tine.

Din KabTV “Am primit un apel. Realitatea percepţiei” 20/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Înainte de a explica un anumit subiect, cereți întotdeauna să citiți mai întâi articolul relevant. De ce faceţi asta, în loc să începeţi doar să vorbiţi despre lucruri în general?

Răspuns: Aș putea vorbi și pentru mine. Dar vreau să-i învăț pe oameni să fie conectați la sursele primare, deoarece principalul lucru pentru noi este să fim conectați la acei mari cabalişti, participanți la sistemul comun de suflete, care percep câmpul unificat, Creatorul, și există în el.

De aceea studiem o carte scrisă de un cabalist care a trăit cândva în lumea noastră. În adevăr, acesta este un suflet care a simțit câmpul Creatorului și l-a descris: ce se întâmplă în relația lui cu noi, cum ne-a creat, ne-a dezvoltat și ne-a adus în starea în care existăm acum.

Întrebare: Dar propriile dvs. texte sunt de asemenea, foarte profunde. Nu transmiteți de la nivelul dvs. la fel ca alți cabaliști?

Răspuns: Da, dar încă nu pretind rolul lui Baal HaSulam, al profesorului meu Rabaş, al rabinului Şimon sau al lui ARI. Aceștia sunt mari cabaliști – părți puternice ale sufletului colectiv – care sunt în conexiune profundă și vastă cu acest câmp, cu Creatorul.

Ei și-au descris simțirile și percepțiile într-un mod special. Și dacă ader la ei prin ceea ce au scris, atunci mă conectez la simțirile lor, ca o mică parte din ei și în acest fel pot merge mai departe. Dar dacă nu interacționez cu sursa lor, cum pot merge mai departe?

La urma urmei, în lumea noastră, învățăm și de la alții. Dacă încerc să învăț singur, mi-ar lua douăzeci până la treizeci de mii de ani să devin om. Imaginați-vă un copil abandonat în pădure, ce devine el? Nimic mai mult decât un animal. El nu poate deveni niciodată om.

Deci vrei să mă las pe mine și pe elevii mei singuri în pădure? Trebuie să folosim tot ce au făcut marile generații anterioare pentru noi și care au pregătit totul!

Din KabTV “Am primit un apel. Importanța surselor” 15/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, partea 107

Cum știm dacă am acționat corect?

Dacă facem ceva greșit, pur și simplu rămânem blocați. Cu toate acestea, dacă studiem, ne aflăm în mediul potrivit și suntem în general pe calea cea bună, atunci deși fără îndoială greșim în fiecare detaliu, nu ne abatem de la cursul muncii. De ce? Pentru că ne aflăm în mediul potrivit, avem acces la cărțile corecte și la îndrumări adecvate și tot ce ne rămâne este să ne recunoaștem greșelile în fiecare detaliu și să suportăm dezamăgirea. În acest fel ne amintim de Creator și ne dăm seama de ce nu progresăm. Ne amintim că nu noi acționăm, ci Creatorul, care face totul.

Apoi, obstacolele și dezamăgirile ne aduc înapoi la Creator; ne dau o deficiență care ne obligă să ne conectăm cu El. De unde putem obține această deficiență dacă de la început, Faraon există în noi? La început credem că vom construi totul singuri și asta este suficient. De exemplu, ni se dă dorința de a avansa în spiritualitate, dar acestei dorințe încă îi lipsește direcția. Depinde de noi să o modelăm astfel încât să fie îndreptată spre dăruire către Creator sau primire de la El. Ceea ce contează cel mai mult este conexiunea cu Creatorul.

O astfel de conexiune o putem realiza doar prin eșecuri. Intrând în muncă cu propriile noastre forțe, ajungem în cele din urmă la conștientizarea că “nu puterea și forţa mea este cea care a reușit acest lucru”. Apoi, din dezamăgire și neputință, din conștientizarea că suntem incapabili, începem să vedem că munca nu are rost dacă ea ne include doar pe noi, individul. Începem să înțelegem că acțiunea noastră este doar un efort animalic, la fel ca cel al întregii omeniri, cu excepția cazului în care revelarea Creatorului este prezentă în ea.

Această realizare ne readuce la alinierea cu Creatorul. Trebuie să ne întoarcem la Creator și să-I cerem să facă acțiunea pentru noi, deoarece am văzut că noi înșine nu o putem face. Aceasta înseamnă că dacă nu am experimenta dezamăgire și disperare în fiecare detaliu al muncii noastre, nu am apela la Creator. De ce ne întoarcem către El? Din necesitate, ca munca să fie finalizată.

Dar toate aceste acte “nu de dragul nostru” ne conduc în cele din urmă la realizarea că ceea ce contează cu adevărat pentru noi este conexiunea cu Creatorul, nu acțiunile în sine, nici cărămizile, nimic altceva. Orice altceva este pur și simplu un mijloc, deoarece suntem construiți astfel pentru a ne întoarce în cele din urmă la intenția corectă, la înțelegerea că nu avem nevoie de niciunul dintre acele lucruri. Tot ce avem nevoie este să fim conectați la Creator pentru a-I dărui.

Aceasta este o succesiune de gânduri, cauze și efecte și cerințe externe care devin treptat interioare. Este un lanț care se dezvoltă în noi și ne duce dintr-o stare în care vrem să punem cărămidă peste cărămidă, dar nu putem. Atunci devenim frustrați cu noi înșine și recunoaștem că adevărata noastră preocupare este Creatorul. Mai întâi devenim supărați pe Creator pentru că nu ne-a lăsat să punem cărămidă peste cărămidă, dar mai târziu începem să realizăm că nu așezarea cărămizilor este scopul. În schimb, trebuie să fim conectați la Creator. Accentul, centrul de greutate, se mută treptat de la noi înșine către Creator.

Pe măsură ce acest proces se desfășoară, importanța conexiunii cu Creatorul crește, iar conexiunea nu mai este despre cărămidă, ci numai despre El. Apoi, nu suntem conectați la Creator de dragul nostru, ci pentru a-I dărui. Sunt multe detalii de examinat în acest sens, dar prin implicarea fiecărui detaliu din lumea corporală, în cele din urmă cercetăm toate aspectele de la un capăt la altul.

Astfel, este scris: “Omul drept cade de șapte ori și se ridică”. Fiecare pas înainte implică un moment de eșec, regret, recunoașterea răului și corectare. Așa am fost făcuți. Trebuie să trecem prin fiecare detaliu.

Nu noi determinăm aceste stări. Nu știm când va apărea o nouă dorință, cum va fi analizată sau ce trebuie făcut pentru ca asta să se întâmple. Când ne cufundăm pe deplin într-o dorință, nu putem acționa ca un filozof privind imaginea de ansamblu și “rătăcind” între diferite stări de conștiință. Ceea ce contează este mișcarea generală pe care o menținem, așa cum este scris: “Orice mâna ta găsește de făcut cu puterea ta, asta fă.”

Efortul general pe care îl investim este cel care determină această secvență de evenimente care se desfășoară, trecerea de la stare la stare, până când ajungem la finalizarea examinării și corectării noastre și atingem intenția de a dărui. Acesta este scopul. Tot ceea ce am experimentat până în acest moment nu a fost altceva decât un mijloc de a ajunge la punctul de unitate cu Creatorul.

Când terminăm această recunoaștere, ni se oferă din nou ocazia de a pune “cărămidă peste cărămidă”. Încă o dată, începem să punem cărămizi fără prezența Creatorului. Ne grăbim înainte și acționăm cu forțele noastre, crezând că facem ceva grozav, că suntem angajați în construcție.

Acest lucru se poate întâmpla în orice acțiune din această lume, de la cea mai animalică la cea mai spirituală, chiar și în răspândirea înțelepciunii Cabala sau în ținerea unei prelegeri importante, în care credem că suntem pe cale să facem un efort mare. Devenim cufundați în acțiunea în sine și uităm rezultatul necesar al acțiunii: întărirea conexiunii noastre cu Şchina.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă când spunem că grupul iese din Egipt? Se referă la un grup local sau la întregul Kli mondial?

Răspuns: Întregul Kli mondial! Nimeni nu va avea voie să iasă singur, nici un singur grup, sau o singură persoană. Garanţie reciprocă (Arvut)! Ce poti sa faci?! Toți cei conectați în sistem cu noi vor primi revelația spirituală.

În acest moment, formăm treptat condițiile garanției reciproce. Ce este garanția reciprocă? Începe când te desprinzi de egoism și îi treci granița.

Pe măsură ce treci de granița egoismului, vezi o forță masivă a răului care te separă de prietenii tăi, o forță integrată construită pe întreaga ta cale de muncă spirituală, de la primele tale lecții până în punctul în care te eliberezi de egoism. Atunci apare condiția garanției reciproce.

Și pe ce altceva ar putea fi construită garanția reciprocă dacă nu pe deasupra egoismului total?

Garanția reciprocă înseamnă că în ciuda dezvoltării și manifestărilor egoismului din mine, mă angajez să relaționez cu toți membrii grupului cu iubire și devotament, indiferent de ceea ce aș percepe de la ei.

Pentru că ceea ce cred că îmi fac ei este pur și simplu aşa cum mi se pare mie. Amintiți-vă de conceptul de percepție a realității, un om pictează lumea în sine însuşi.

Întrebare: Acum acumulez egoism pentru a ajunge la Muntele Sinai și apoi, ca o rachetă, să-l ard?

Răspuns: Tu nu arzi egoismul; începi să te ridici deasupra lui. El nu dispare niciodată. De fapt, te ajută continuu să te “consumi” din ce în ce mai mult. Te vei ridica deasupra lui, îi vei folosi calitățile și le vei transforma în calități de dăruire.

Acesta este începutul căii spirituale. Înainte de asta, totul este doar pregătire. Întreaga perioadă de recunoaștere a egoismului, adică Egiptul, nu este încă o ascensiune spirituală.

Dintr-o Lecție virtuală de Cabala pe 01/04/12, “Grupul iese din Egipt”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→