Întrebare: Dacă mă simt confortabil în grup, înseamnă că nu am nimic de oferit?

Răspuns: Dacă te simți bine și confortabil, atunci în acea stare cu siguranță, nu poți oferi nimic grupului.

Numai atunci când omul simte tensiune din cauza lipsei scopului, când pune la îndoială sensul vieţii, poate contribui cu ceva. Dacă omul nu are nicio dorință, este ca și cum ar fi mort. Când nu există nicio dorință, aceasta se numește moarte!

În acest caz, trebuie să te adâncești mai mult în studiu și în acțiuni care sunt efectuate fără intenţie, deoarece în acea stare nu poți adăuga intenție, iar atunci acțiunile în sine vor duce la intenție. Acestea sunt acțiuni în care omul se unește cu ceilalți și primește dorințele lor de la prieteni.

Lasă-i să se angajeze în diseminare și vor primi un impuls de spirit. Lasă-i să studieze și vor primi inspirație de la autorul cărții. Lasă-i să meargă la muncă în bucătărie și vor servi grupul și vor primi inspirație de la grup.

Omul trebuie să se investească în ceva la nivelul de care este capabil, chiar și la nivel mineral, pentru a se trezi la un nivel superior – vegetal, animal și vorbitor. Omul se poate investi pe sine oricând, chiar și fără nicio intenție.

Astfel, cel care nu își creează un cadru care să-l oblige să revină la acțiuni în raport cu grupul, nu prețuiește timpul, nu îl scurtează și avansează doar sporadic.

Prin urmare, dacă îți lipsește de lucru, angajează-te să traduci articole, lucrează la un material… fă ceva!

Fiecare grup, indiferent unde se află în lume, trebuie, chiar și artificial, să-și construiască astfel de cadre, astfel încât fiecare om să aibă o oarecare responsabilitate față de grup și grupul față de individ. Altfel, dacă ne simțim liberi, ne comportăm conform dorinței de a primi.

Acesta este primul și cel mai important lucru pe care un grup trebuie să și-l stabilească: o ordine strictă a acțiunilor care nu permite nicio abatere, astfel încât nimeni să nu se simtă liber nici măcar pentru o clipă, nici măcar în timpul său liber.

Din Lectia zilnica de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Intentie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Apar în mine sentimente precum invidia, dorința și ambiția atunci când văd că îmi lipsește ceea ce are prietenul meu în relație cu Creatorul?

Răspuns: Nu! Există invidie, poftă și onoare negative și pozitive. Dacă văd ceva bun la altul, aș putea crede că ar fi fost mai bine dacă nu aș fi văzut, ca să nu sufăr. La urma urmei, când văd o calitate bună la altcineva, mă simt prost.

Sau văd ceva bun și trezește în mine dorința de a-l atinge și eu. Atunci trebuie să fiu recunoscător celui care mi-a dat ocazia să văd aceste plăceri speciale care pot fi obținute. Înainte nici nu credeam că astfel de lucruri există în lume. Aceasta este invidia bună.

Invidia rea ​​este atunci când văd oameni care o duc bine, dar eu să spunem nu îmi doresc suficient să fiu ca ei. Adică, consider că efortul pe care trebuie să-l depun depășește cu mult plăcerea pe care aș câștiga-o. Scopul nu justifică mijloacele.

Cu alte cuvinte, sunt leneș. Aceasta se numește lene. Și ca să evit suferința, aș vrea doar ca nici pentru ei binele să nu existe. Sau mă enervez că l-am văzut, iar acum sunt invidios. Totul este invers. În loc să mă străduiesc să ajung la un nivel superior, îmi doresc să-i văd pe acești oameni la un nivel inferior celui al meu. „Suferința celor mulţi este jumătate din consolare.” Ei au mai puțin, iar eu am mai mult, imediat ce starea mea de spirit se îmbunătățește.

Totul depinde de scopul omului – cum vrea să folosească calități precum invidia, pofta și onoarea. Fie vrea să se ridice cu ajutorul lor, pentru că importanța scopului îl obligă, și apoi folosește aceste calități într-o formă utilă, eficientă, constructivă.

Sau poate fi altfel, când vrea să distrugă tot ce vede la altul, căci confortul este mai important pentru el decât avansarea. Suferința nu este încă suficient de puternică pentru ca omul să vrea să părăsească starea actuală. Totul depinde de calcul și de ceea ce așteptăm de la starea în care ne aflăm.

Imaginați-vă situația. Vedem că jumătate dintre cei de aici dorm, iar celorlalţi nu le pasă. În interiorul lor, nu există nicio dorință arzătoare de a se elibera de această stare, în care „este mai bună moartea decât această viață”. Întrebați-i: „Vă doriți ca următoarea voastră stare să dezvăluie că nu există nicio posibilitate de stagnare?” Ei vor răspunde: „Ei bine… putem încerca, poate este mai bine.”

Dar există și cei care vor spune că așteaptă acest lucru și sunt pregătiți pentru orice, deoarece fără asta nu există progres. Așadar, totul depinde de pregătirea prealabilă. În grup trebuie să existe o idee, un scop, pentru care ar merita ca omul să existe.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.02.2026, Rabaș – Art.27, 1988-Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Zohar-ul spune despre versetul, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă” (Geneza 3, p 96, și paragraful 151 din Comentariul Sulam): „’Şi a fost seară’, menționat în text,  înseamnă că se extinde din partea întunericului, de la Malchut. ’Şi a fost dimineaţă,’ înseamnă că se extinde din partea luminii, care este ZA.

„De aceea este scris despre acestea, ’o zi’, indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele compun ziua. (Rabaş, „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă”).

Tora începe cu cuvintele „La început” („Bereşit”). Prin „început” înțelegem începutul avansării omului, când acesta poate distinge deja între ascensiunile și  coborârile sale. El începe să definească mai corect ce este o coborâre în raport cu o ascensiune, ce este binele în raport cu răul, lumina în raport cu întunericul.

Dacă vede că gândurile sale se apropie de gândurile publicului larg, el definește acest lucru ca întuneric, ca rău, chiar dacă în simţirile sale… poate părea plăcut sau bun. Totuși, el înțelege că a rămâne în gândurile publicului larg îl distanțează de spiritualitate și de scopul creației.

În schimb, atunci când se întoarce spre interior și găsește în sine chiar și o mică apropiere de Forța superioară, Creatorul, de o recunoaștere a valorii dăruirii, el definește acest lucru ca o ascensiune. Dar și aici există diverse grade. Omul nu știe întotdeauna în ce stare se află și rămâne în el aproape inconștient, fără capacitatea de a o măsura.

Fiecare stare începe atunci când omul o observă aparent dintr-o parte și o percepe dintr-o perspectivă obiectivă, care nu depinde de el.

Cu alte cuvinte, atunci când dobândește capacitatea de a-și înțelege starea, iar cuvântul „înțelegere” (ebr. „Havana”) vine de la Bina, adică atunci când există Bina în Malchut și primește o simţire a ceva superior vieții animalice obișnuite, atunci apar două puncte în el. Din diferența dintre ele, el își examinează starea. Acum poate discerne unde este binele și unde este răul, unde este adevărul și unde este minciuna.

Dacă se ridică deasupra… Dacă el are senzații de bine și rău și este gata să procedeze conform definiției adevărului și falsității, atunci se poate spune cu certitudine că se află conștient în stări de ascensiune și coborâre. Atunci poate concluziona că mersul în limitele rațiunii poate fi corect la gradul său actual, dar dacă dorește să se ridice la un grad superior, trebuie să meargă cu credință deasupra rațiunii.

Prin aceasta, el dobândește intelect, realizare și apropiere de superior, la un grad superior. În acel moment, se poate spune cu adevărat că drumul său începe să fie definit ca „La început”: El are acum un început, are un cap (Roş), are un scop și se îndreaptă spre avansare.

El își vede întotdeauna starea prezentă ca întuneric, ca seară și tinde spre dimineață, astfel încât să fie o zi, și o altă zi, și încă una. Fiecare dintre stările sale începe cu seara, și oricare ar fi ea, el ajunge să realizeze că există o stare superioară, una mai aproape de Creator. Prin urmare, el își definește starea actuală ca seară și din aceasta ajunge la dimineață, la prima zi, la a doua și la… a treia.

Din Lecţia zilnică de Cabala 2/8/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când omul este mândru și nu are dorința de a-și anula autoritatea în fața Creatorului și spune că nu simte nicio umilință în el, ci mai degrabă face ceea ce vrea, de aici vin la el toate calitățile rele. Lumina plăcerii, care vine de sus, luminează ca o lumină subțire pentru a susține lumea. După cum se știe, ea se îmbracă în trei calități, numite „invidie”, „poftă” și „onoare”, iar toate cele trei calități sunt incluse în calitatea mândriei. (Rabaş, „Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă?”).

Mândria este un termen comun pentru o personalitate umană, un sentiment al propriului „Eu”. Există o corectare pentru acest sentiment: a-l aduce pe om la realizarea faptului că nu este capabil de nimic. Mai degrabă, este capabil de multe lucruri în această viață, dar nu poate ajunge la corectarea spirituală pe cont propriu.

Cum este omul condus să înțeleagă că nu se poate corecta singur, să ajungă la Lişma? Prin ajutorul a trei calități: invidie, poftă și onoare.

Deoarece dorința umană de a primi are toate cele trei calități, aceasta se dezvoltă. Pe măsură ce omul se dezvoltă, el vede că de fiecare dată când nu este capabil să controleze dorința de a primi, nu o poate combina cu intenția de a dărui și de a o folosi în cadrul eternității. Apoi, el renunță și cere ajutorul Creatorului.

Progresul nostru de fapt include multe astfel de stări în care încercăm și eșuăm, încercăm iar și iar în zadar. Și de fiecare dată când apare o rugăciune în inima noastră, un apel către Creator, că sunt incapabil, că nu pot. Până acum, această cerere, că sunt cu adevărat dezamăgit de mine însumi și vreau să realizez o intenție de a dărui, nu s-a format pe deplin ca fiind adresată în mod specific Creatorului.

Dar treptat, omul începe să învețe din ce în ce mai multe despre aceste detalii în cadrul dorinței sale de a primi, în mediul său și se convinge de importanța acestui scop. El vede că altfel, viața sa va fi temporară, aleatorie și lipsită de sens.

Acest lucru se întâmplă până când omul începe să înțeleagă că acest apel nu este o cerere naturală datorată unei dezamăgiri accidentale, ci o anumită abordare a diverselor situații de viață pentru a găsi atitudinea potrivită față de toate cazurile vieții, pentru a vedea cât de mult este capabil sau nu să domine dorința de a primi, și pe baza acestui fapt, să se îndrepte către Creator cu rugăciune adevărată.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.02.2026, Rabaș – Art.27, 1988-Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Omul nu ar trebui să lucreze pentru vasele de primire, ci pentru importanța Creatorului, care sunt numite vase de dăruire. În aceleași vase de primire care experimentează doar plăcere sau suferință, dulce-amar, introduc propriul meu sistem de valori numit adevărat-fals, mai aproape sau mai departe de Creator.

Îl aduc pe Creator în ele! Apoi măsor întotdeauna vasul după gradul de apropiere de El și nu după ceea ce simte omul în interiorul vasului. Aceasta se numește Creatorul care umple vasele.

Cum pot face acest lucru mai eficient, mai rapid și mai precis? Chiar dacă nu vreau să văd acest lucru și voi fugi în mod natural de această muncă, cum mă pun într-o stare care îmi permite să văd clar, astfel încât în ciuda dorinței mele de a primi, să pot rămâne în această muncă și să nu fug?

Pentru a face acest lucru, îmi voi organiza un mediu. Asta îmi dă un sentiment al importanței spiritualității, al depășirii egoului și al urmăririi sistemului adevărat-fals în locul sistemului dulce-amar, chiar dacă nu vreau. Îmi permite să văd în ce sistem de valori mă aflu.

Adică mediul, grupul, mă ajută să mă opun egoului și să îndur stări pe care altfel nu le-aș fi putut îndura, fugind subconștient de ele și petrecând timp calmându-mă, cum se spune, totul e bine, e în regulă, avansez. M-aș înșela pe mine însumi fără să știu, incontrolabil.

Întrebare: Cum știu care este adevărul?

Răspuns: Primesc informații despre adevăr din lumina înconjurătoare. Dar le primesc în măsura dorinței mele de a le dezvălui.

Dacă urmăresc cărțile singur, voi avea în continuare această dorință, dar într-un grup, ea se desfășoară mult mai repede. Un grup este ceva viu, în timp ce cărțile, în toată importanța lor, sunt la un alt nivel.

În grup, primesc constant critici de la prietenii mei, schimbări în stările mele față de ei și în stările lor față de mine. În plus, un grup are un profesor care mă influențează prin grup, iar studiile mele în grup iau o altă formă. Adică, totul trebuie să treacă prin alte suflete, căci sunt interconectat cu ele, legat de ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o rugăciune care precede rugăciunea, o cerere ca eu să am nevoile corecte și să-mi pot vedea starea în adevărata ei lumină. Abia după aceasta apare o rugăciune adevărată.

Omul și-a pregătit Kli-ul pentru corectare, iar apoi are loc corectarea, ceea ce înseamnă că lumina influențează cu adevărat omul și acesta primește intenția de dragul dăruirii.

Nu este vorba că Creatorul are nevoie de rugăciunile, cererile, laudele sau binecuvântările noastre. Mai degrabă, prin ele definim starea noastră din fiecare tip de dorință în raport cu o stare corectată.

Și dacă vrem cu adevărat să obținem corectarea fiecărei calități, atunci este un semn că ne-am pregătit Kli-ul astfel încât în ​​el, pentru fiecare dorință, să poată apărea o intenție de dragul dăruirii.

Dar dacă dorința mea încă nu are nevoie de intenția corectă, atunci nu pot lucra cu ea. Numai în măsura în care realizez necesitatea acestei intenții omul poate începe să lucreze cu dorința; altfel, va fi coerciție, iar în spiritual nu există coerciție.

Din Lecția zilnică de Cabala din 14.02.2026, Rabaș – Art.27, 1988-Ce înseamnă „Creatorul nu-i tolerează pe cei mândri” în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Pe de o parte, spunem că omul trebuie să lucreze constant la dezvoltarea unei simţiri a lipsei de lumină, chiar până la punctul „întunericului egiptean”. Pe de altă parte, se spune că până când omul nu acceptă ascunderea ca fiind cea mai bună stare posibilă pentru sine, el nu poate atinge revelația.

Cum poate el să împace construirea unei deficiențe, o sete de lumină care nu îl lasă să doarmă și acordul cu ascunderea?

Răspuns: Această contradicție provine din faptul că în noi există două „sisteme”, numite „Mocha” și „Liba”.

Liba este inima, dorința, care poate doar simți. Nu o poți înșela spunând: „Te simți bine!” când ea se simte rău și invers.

Mocha este mintea, înțelegerea omului despre ceea ce se întâmplă.

De exemplu, am o durere de dinți. Ce ar trebui să fac? Chiar și „împotriva voinței mele”, în ciuda protestelor naturii mele animalice, a inimii mele, iau o decizie rațională și merg la dentist. Îmi provoacă și mai multă durere, îmi face o injecție, îmi scoate nervul și așa mai departe, și chiar îi plătesc bani și îi mulțumesc. Și toate acestea pentru că, în cele din urmă, înțeleg, nu simt, ci tocmai pentru că înțeleg că mă voi simți bine după procedură.

Din aceasta vedem că, dacă omul nu dezvoltă ambele sisteme, Mocha și Liba, în sine va rămâne doar un animal și va acționa conform simţtirilor sale, conform naturii sale.

Datorită mecanismului lui Mocha, este capabil să aducă viitorul mai aproape, să facă ceva care nu aduce niciun beneficiu din punctul de vedere al momentului prezent. Cu cât omul este capabil să ia în considerare viitorul mai îndepărtat, cu atât acel om este mai măreț.

Vedem că există oameni care muncesc 20 sau 30 de ani pentru a realiza ceva și realizează cu adevărat multe. Și există alții care sunt incapabili să facă mai mult decât să lucreze într-un mic magazin: să dea, să primească, să ia plata „chiar pe loc”, câteva monede, dar imediat. Omul se mulțumește cu pasărea din mână; O minte mică nu este capabilă de mai mult.

Ni se cere să dezvoltăm o minte extrem de avansată, Mocha. Trebuie să fiu pregătit să trec prin întregul proces de corectare. S-ar părea că sunt pregătit pentru asta, totuși nu fără motiv, Creatorul spune: „Vino la Faraon!”

Singur sunt incapabil să fac asta și nici măcar nu aș putea să-mi doresc asta, decât în ​​cazul în care știu că este în beneficiul meu să merg împreună cu El și să mă corectez de dragul scopului, poate unul foarte îndepărtat. Poate că abia după cinci, șapte sau chiar zece ani voi atinge cu adevărat pe Cel superior. Dar merită să o încep, pentru că nu văd nicio altă împlinire în această viață pentru care ar merita să trăiesc.

Dacă omul revine constant la analiza acestui punct, el nu va părăsi câmpul de luptă.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

În întreaga realitate nu există nimic altceva decât Creatorul și ființa creată. De ce a aranjat Creatorul astfel încât creația, omul, să nu fie singur, ci să fie înconjurat de mulți alții ca el, înconjurat de o lume întreagă, în care există derutat și nedirecţionat către Creator?

Dacă Creatorul ar sta în fața mea, m-aș înțelege cumva cu El. În orice caz, nu aș evita contactul cu El și chiar dacă aș încerca să-l evit, aș ști totuși că nu am de ales, că numai El există și că trebuie să stabilesc contactul cu El. El nu ar dispărea din câmpul meu vizual.

Totuși, lumea este aranjată în așa fel încât în loc de Creator, sunt obligat să mă ocup de tot felul de lucruri: prieteni, societate, profesor și cărți. Trebuie să organizez întreaga lume, familia mea, copiii mei, atât de multe detalii din mediul meu încât mă îndepărtez tot mai mult de Creator și uit de El. Și chiar dacă îmi amintesc de El, mediul mă derutează imediat, și încă o dată, mă îndepărtez de scop.

Acest lucru este făcut intenționat, astfel încât prin propriile mele eforturi, să cresc importanța Creatorului. Dacă numai Creatorul ar sta în fața mea, aș fi îndreptat automat către El: nu ar exista nicio cale de ieșire, fie că aș vrea sau nu, aș fi obligat să stabilesc această conexiune și nu aș avea unde să fug.

Dacă, pe lângă Creator, există multe alte atracții, factori și cauze și se pare că acestea sunt cele care îmi modelează viața, mă derutează, par mai importante, ca și cum mi-ar oferi mai multă plăcere decât Creatorul și îmi determină viața în locul Lui, atunci am o problemă serioasă. În acest caz, trebuie să-mi organizez relația cu Creatorul, fiind în același timp conectat la toate aceste lucruri.

Așa se „joacă” Creatorul cu mine. Dorind să fie important în ochii mei, El mă înconjoară cu diverse lucruri, iar acestea mă derutează, mă atrag, îmi determină viața, ca și cum aș depinde de ele și nu de El. Acest lucru continuă până când clarific că în realitate, toate acestea sunt false și că nu soția mea, societatea, lumea, soarta, națiunile sau țara mă guvernează.

Ajung la concluzia că trebuie să-mi construiesc constant relația cu Creatorul pe fondul acestor tulburări.

Dacă pun în mod constant importanța Lui în ochii mei mai presus de orice tulburare pe care El o ridică în fața mea, atunci fără îndoială, devin din ce în ce mai atașat de Creator și mă apropii treptat de El. El știe deja ce tulburări poate folosi pentru a întări conexiunea dintre noi.

Acest proces se numește munca pentru recunoașterea importanței Creatorului. În toate obstacolele, văd constant că în spatele lor stă același și unicul Creator. În acest fel, mă construiesc și adun putere pentru a ajunge la El. Toate aceste tulburări se transformă pentru mine în organe și forțe care se încorporează în sufletul meu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 2/16/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine stabilește direcția spirituală?

Răspuns: I-am adunat pe oamenii din direcția spirituală tocmai pentru că au o predispoziție de a găsi un teren comun și niciunul dintre ei nu vrea să iasă în evidență. Doar din acest motiv!

Ei înțeleg că o decizie comună este cea corectă. Și nu pentru că este corectă în sine, ci pentru că atunci când este împărtășită, colectivă, atrage o binecuvântare de sus, de la Creator.

De fapt, poate fi absolut greșit în comparație cu ceea ce ar putea veni de la unii studenți inteligenți de-ai noștri. Dar el este singur, și prin urmare, nu va primi sprijin spiritual de sus. Ei însă, sunt împreună, și prin urmare, vor primi sprijin spiritual. În cele din urmă, ei vor câștiga.

Există o vorbă: „Ceea ce construiesc tinerii, duce la distrugere, iar ceea ce distrug bătrânii duce la construcție.” Și acest lucru este cu adevărat așa.

În comparație cu toți oamenii inteligenți ai lumii noastre, eu nu valorez nimic. Dar spun ceea ce gândesc la nivelul meu și se adeverește. De ce? Pentru că doar sprijinul există. Doar acest sprijin determină și organizează totul.

Conform logicii, poți spune: „Nu ar trebui să fie așa”. Și totuși nimic nu va funcționa pentru tine, în timp ce pentru mine va funcționa. Prin urmare, dacă direcția spirituală ia decizii colective, ceilalți o pot urma în siguranță cu ochii închiși. În niciun caz nu ar trebui să facă parte din ea „băieți inteligenți” singuri!

În locul meu poate exista doar un colectiv și de aceea l-am ales dinainte.

Întrebare: Și cum se îmbracă Forța superioară în acest colectiv, în procesul de luare a deciziilor?

Răspuns: Ei înșiși nu știu. Fac asta prin ei, prin intermediul Forței superioare. Ei nu au nicio legătură cu asta. Trece prin ei pur automat și asta este tot.

Cine sunt ei? Sunt la același nivel ca tine sau chiar mai jos. Ce diferență face?! Poți vedea singur, există oameni speciali acolo? Sunt pur și simplu oameni care înțeleg că o decizie colectivă prevalează asupra uneia personale – asupra oricărei decizii personale! Adu-i pe cei mai puternici, cei mai inteligenți, cei mai excepționali, orice vrei, nu va face absolut nicio diferență.

Întrebare: Cum poate împiedica omul pe „băieții deștepți” să preia puterea?

Răspuns: Dacă totul rămâne așa cum este acum, doar cu direcția spirituală în locul meu, și oricine începe să se opună este imediat înlăturat din „Bnei Baruch”; acesta poate să meargă oriunde vrea, în orice direcție, atunci comunitatea noastră va continua să existe în forma corectă.

Doar colectivul! Nimeni în locul meu. Nimeni. Totul rămâne unde este, fiecare rămâne pe pozițiile sale. Nimeni nu comandă, nimeni nu iese în evidență și totul în organizație funcționează conform aceleiași ierarhii ca acum. Doar direcția spirituală conduce. Nimeni nu are dreptul să ia decizii sau să facă ceva fără ea.

Întrebare: Dar oamenii pot argumenta despre direcție, pentru a o stimula?

Răspuns: Nu, asta nu se numește argumentare, ci propunere. Și dacă direcția consideră necesar, va accepta propunerea. Dar cel mai bine este să nu propunem nimic. Cine poate propune ce? Cel care propune trebuie să înțeleagă cine este.

Să presupunem că ne pregătim acum pentru un Congres. Pot exista propuneri de organizare a acestuia într-un fel sau altul, dar numai la nivelul pur tehnic al acestei lumi. Tot ce privește luarea deciziilor la un nivel superior, nu.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Distrugerea lui Laitman”, 18.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când are loc schimbarea intenţiei de la Lo Lişma la Lişma  (de dragul Creatorului)? Se schimbă „combustibilul” meu după Machsom sau încă operez din intenția „de dragul meu”?

Răspuns: După Machsom, se schimbă „combustibilul” omului. Acesta iese din ascunderile duble și simple în care exista înainte de Machsom și ajunge la revelarea Creatorului. Care este diferența dintre răscumpărare și exil?

Răscumpărarea este simțirea prezenței Creatorului, guvernarea superioară asupra întregii realități. Dar dacă nu simți acest lucru, atunci ești în exil (care este de fapt locul unde te afli acum). Poți să-L asculți, să-L gândești și să-L imaginezi, dar nu-L simți cu adevărat. Prin urmare, această simțire nu determină cursul vieții tale.

Dar când începi să-L simți pe Creator, simți că nu există nicio altă forță care să acționeze în afară de El. Și Faraonul și toate celelalte „personaje” sunt factori prin care Creatorul determină și aranjează tot ceea ce ți se întâmplă, atât în ​​interior, cât și în exterior. Și toate acestea sunt pentru ca, prin discernerea acestor schimbări, să se poată dezvolta unicul punct din inima ta. Punctul din inimă este începutul sufletului (Nefeş).

Referitor la modul în care dezvălui că tot ceea ce ți se întâmplă, atât interior, cât și extern, sunt doar acțiunile Sale, se spune: „Două lumini, cea interioară și cea înconjurătoare, şlefuiesc Kli-ul ca apa. Astfel, este construit Kli-ul.”

Din Lectia zilnică de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→