Întrebare: Pământul este singura planetă din univers unde viața este posibilă. Cu toate acestea, există zone pe glob care sunt nelocuibile, cum ar fi deșertul. De ce există locuri pe pământ, practic fără apă și în condiții care sunt foarte dificile pentru supraviețuire?

Răspuns: Există locuri pe glob care nu sunt destinate existenței umane: polii nord și sud, precum și zona din jurul ecuatorului unde se află în principal deșerturile. Se pare că, pentru homeostazie și echilibru în natură, trebuie să existe astfel de condiții extreme: frig extrem și căldură extremă.

În mod similar, ne-am putea întreba de ce există patru anotimpuri; nu ar fi mai bine să avem o temperatură constantă plăcută de 25 de grade Celsius? Nu reușim să înțelegem că condițiile externe sunt o reflectare a stării noastre interioare. Aceleași procese se petrec afară ca și înăuntru. Iarna, vara, primăvara și toamna alternează în mine – stări reci și calde, stări de uscăciune a sufletului și ploaie dătătoare de viață.

Prin urmare, toate condițiile trebuie percepute ca fiind necesare pentru un ciclu special în climă, în schimbările de dispoziție, în mineral, vegetal, animal și la oameni. Întregul univers este construit în patru etape. La urma urmei, există doar două forțe în lume: forța de a dărui (calitatea Creatorului) și forța de a primi (calitatea creației), precum și trecerea de la una la alta și invers.

Nu putem fi doar în forța de primire; este imposibil să trăim în ea. În sfârșit, ne convingem că nu putem continua să existăm într-un astfel de egoism. Dar nici nu poți trăi doar în forța dăruirii; trebuie să combini cele două forțe.

Chiar și în lumea spirituală, care este perfectă, nu putem supraviețui fără egoism; avem nevoie de el pentru linia stângă, pentru a contrabalansa sfințenia. Fără el, este imposibil să studiem, să ne imaginăm sau să măsurăm spiritualul. Unul este întotdeauna evaluat raportat la celălalt. Prin urmare, avem nevoie atât de un plus, cât și de un minus, și pentru a ajunge la combinația lor corectă.

Întrebare: Ce este deșertul interior?

Răspuns: Deșertul interior este fierbinte și uscat. Acestea sunt condiții foarte dificile în care nu există o a doua forță – umiditate și răcoare. Nu există echilibru între cele două forțe; de ​​aceea este atât de dificil.

În condiții opuse, când este foarte frig, este, de asemenea, este imposibil să supraviețuiești. Pot fi 70 de grade Celsius în deșert și -70 de grade la poli. Ambele reprezintă o problemă.

Trebuie să ajungem la un echilibru între două forțe opuse, așa cum ne învață știința Cabala. Apoi ajungem la linia de mijloc, adică la echilibrul dintre forța de a dărui și forța de a primi, și putem trăi bine – în pace unii cu alții și fiecare cu sine însuși.

Dacă într-o zi vom reuși să obținem genul de corectare interioară despre care vorbește știința Cabala, vom influența și climatul exterior și natura animalelor, deoarece se spune că lupul va trăi în pace lângă miel.

Din KabTV “Viață nouă – 924”, 28.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spuneţi că se poate comunica fără cuvinte, cabaliștii o fac. În lumea noastră, comunicarea are loc de obicei prin litere și sunete.

Răspunsul meu: În lumea spirituală însă, se întâmplă prin gânduri. Gândul este cea mai mare, eternă, cea mai fidelă și perfectă forță.

Nu are limitări și se răspândește în toate direcțiile cu o viteză infinită, oriunde, în orice fel, între lumi, între vii și morți. Gândul este totul.

Întrebare: Puteți comunica cu cabaliștii din trecut prin gând?

Răspuns: Desigur. Nu contează cu cine. Cu învățătorul meu, cu siguranță, încă comunic cu el; încă îl simt.

La urma urmei, când era fizic lângă mine, îl simțeam, iar acea simțire a rămas în mine.

Deci, ce diferență este dacă l-am văzut cu ochii mei sau l-am auzit cu urechile mele?

Ceea ce era în mine era imaginea lui interioară, nu cea exterioară. La fel este și acum. Acea imagine rămâne în mine – nu o imagine fizică, ci atitudinea lui față de lume, față de mine, față de sine, față de Creator – cu alte cuvinte, imaginea lui spirituală.

Din KabTV “Am primit un apel. Cabaliștii spun”, 21.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

“Ziua Creatorului” este o stare a omului în care acesta nu simte lipsă de nimic și este gata să rămână în această stare pentru întreaga viață și dincolo de ea, cu o singură condiție: să aibă dorința de a dărui Creatorului, în mod continuu. Și aceasta fără niciun răspuns, cunoaștere sau recompensă; este pur și simplu de dragul de a face ceva bun pentru Creator, chiar și fără ca nimeni să știe, nici măcar Creatorul Însuși, că omul face eforturi de dragul Lui.

Dovada acestui fapt este bucuria și simţirea perfecțiunii. Aceasta înseamnă că omul se află deja la sfârșitul corectării, pentru că nu își dorește nimic altceva decât acest lucru. O astfel de stare se numește Ziua Creatorului. Orice om, oriunde s-ar afla, își poate imagina acest lucru și se poate strădui constant să  atingă acea stare. Altfel, nu ar fi numită zi sau perfecțiune.

Dintr-o conversație pe tema “Credința mai presus de rațiune”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, mulți oameni nu mai cred că merită să-i ajute pe ceilalți. Oamenii spun că, dacă ajuți pe cineva și îl scoți din necaz, acesta devine cel mai mare dușman al tău. Mulți se simt complet epuizați după ce ajută pe cineva.

Credeţi că poate nu ar trebui să ajutăm pe nimeni, deloc? Ar trebui să-i lăsăm pur și simplu să facă propriile alegeri? Dacă cineva v-ar pune această întrebare, ce aţi spune?

Răspuns: Dacă vrei să ajuți pe cineva, trebuie să fii tu gata să oferi. Asta înseamnă că oferirea merge doar de la tine către cealaltă persoană – bărbat, femeie, copil, animal, nu contează cine – dar ajuți fără să aștepți nimic în schimb: abordare amabilă, cadouri sau recunoștință.

Comentariu: Nici măcar un “mulțumesc”.

Răspunsul meu: Da, exact. Nimic! Abia atunci este cu adevărat ajutor din partea ta.

Comentariu: Este foarte nobil să nu aștepți nici măcar un mulțumesc.

Răspunsul meu: Un singur cuvânt, “mulțumesc”, poate valora miliarde. Nu contează ce este. Imaginează-ți un bebeluș care îi zâmbește mamei sale, ce recompensă și expresie de recunoștință este aceasta pentru ea! Deci, totul depinde de faptul dacă aștepți ceva în schimb.

Întrebare: Dar este posibil să te ridici până la punctul de a nu mai aștepta nimic în schimb? Chiar este posibil acest lucru?

Răspuns: Asta înseamnă să dăruiești cu adevărat.

Comentariu: Este frumos! Și în același timp, pare imposibil.

Răspunsul meu: Altfel, faci totul de dragul recunoștinței.

Întrebare: Și atunci nu se pune că am făcut ceva pentru cineva?

Răspuns: Corect. Verifici cât din ajutorul tău este de fapt altruist, ce procent și cât din el este oferit pentru că încă speri să primești ceva în schimb – recunoștință, o reacție.

Atunci poate că nu vei avea astfel de așteptări.

Comentariu: Și atunci nu va exista nicio dezamăgire.

Răspunsul meu: Da, nu vor exista așteptări neîmplinite.

Întrebare: De ce ne simțim atât de epuizați după ce am ajutat pe cineva, ca și cum inima noastră ar fi fost frântă?

Răspuns: Tocmai pentru că te așteptai să primești ceva în schimb. Și dacă nu există feedback, nu există energie de întoarcere, simți o gaură neagră goală.

Comentariu: Asta sună foarte cabalist.

Răspunsul meu: Asta este pur și simplu natura noastră. Ce putem face? Așadar, pregătiți-vă să îndepliniți acte cu adevărat altruiste.

Întrebare: Ce exerciții putem face pentru a ne alinia la asta?

Răspuns: Doar spre exterior – nu înapoi către voi înșivă, doar către celălalt. Trebuie să aveți energia și dorința pentru asta. Și cu siguranță nu aveți încă acea energie sau dorință.

Așadar, trebuie să vă antrenați pentru a putea face asta, indiferent pentru cine. Dacă contează pentru cine, această persoană sau cealaltă, atunci aceasta este deja recompensa voastră.

Comentariu: Deci, dacă o fac pentru o persoană importantă, atunci…

Răspunsul meu: Pentru cineva important, apropiat, amabil, bun, frumos, în comparație cu cineva urât sau murdar, nu contează ce sau cum.

Întrebare: Atunci primesc deja o recompensă?

Răspuns: Da, imediat. Trebuie să reflectați la acest lucru foarte precis în interiorul vostru. Este foarte dificil.

Comentariu: Cereți aproape imposibilul de la un om.

Răspunsul meu: Nu “aproape imposibil”, ci imposibil! Dar acesta este adevărul. Acesta este calculul cabalist.

Întrebare: Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge să trăim așa?

Răspuns: Da, viața ne va duce treptat la această psihologie interioară, unde vom vedea cine suntem cu adevărat, ce animale josnice suntem și cum nu ne putem ridica deasupra noastră înșine, chiar dacă am vrea! Și apoi vom striga cu toții împreună către ceruri.

Întrebare: “Dă-mi putere”, nu-i așa?

Răspuns: Da, ca El să ne dea putere, înțelegere, rațiune, cum să putem face asta, pentru ca toate acestea să nu se întoarcă la egoismul meu jalnic!

Întrebare: Deci, de fapt, când spuneţi mereu în videoclipurile dvs.: “Trebuie să înveți să faci bine sau cel puțin să transmiți gânduri bune unei alte persoane” – chiar vorbiţi despre asta?

Răspuns: Vorbesc exact din această perspectivă.

Întrebare: Pas cu pas? Deci, poate un om să se apropie treptat de asta?

Răspuns: Da, totul se va întâmpla.

Întrebare: Serios?

Răspuns: Serios!

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 27.04.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Aţi spus că atunci când aţi călătorit cu RABAŞ la Tiberias, au fost momente în care nu înțelegeaţi nimic și vă uraţi pe dvs. înşivă.

Răspunsul meu: Da, desigur că există astfel de stări.

În timpul lungilor seri din Tiberias, stăteam pe terasa deschisă, fumam un pachet de țigări, mă gândeam și nu știam ce să fac. Nu-mi puteam imagina nicio posibilitate să fac nici măcar un mic pas: “Cum aș putea? Uite cu cine sunt! Singurul mare cabalist din lume! Și sunt lângă el, singur, chiar acum! Ce pot întreba, despre ce pot vorbi, ce pot absorbi de la el?”

Dar după astfel de ore de interogare, căutare și auto-chinuire, o adevărată întrebare, o adevărată dorință a început să se trezească. Toate acestea sunt o pregătire necesară pentru fiecare dintre noi și pentru întregul grup.

Întrebare: Care a fost subiectul principal al conversațiilor dvs. cu Rabaş? Despre ce aţi vorbit cu el? Nu aţi fi putut vorbi doar despre Parţufim și Sfirot tot timpul.

Răspuns: Am vorbit și despre asta. Am pus multe întrebări despre dezvoltarea generală a sistemului creației, ceea ce mă interesa foarte mult.

Am vrut să-mi formez o structură interioară clară, chiar dacă nu dezvoltată în detaliu, deoarece există atât de multe detalii și nu suficientă energie interioară pentru toate acestea. Sincer vorbind, cercetarea detaliată nu m-a interesat prea mult, deoarece are sens doar atunci când o simți cu simțurile.

Dar per total, însăși structura universului mi s-a părut incredibil de atrăgătoare: începutul creației, sfârșitul creației, întregul proces secvențial cauză-efect, intenționat, inevitabil, pas cu pas, forțele care acționează în fiecare etapă, necesitatea fiecărei acțiuni și așa mai departe.

Adică, natura însăși, legea ei unificată, naturală, care trece din lumile superioare, prin lumea noastră și înapoi în lumile superioare – cum ar putea să nu fie interesant?

Pe atunci, am descoperit acest sistem pentru mine, ca și cum l-ar fi modelat în mine. M-a ajutat în primul rând, să înțeleg multe texte cabaliste, și în al doilea rând, tot ce am dezvăluit ulterior.

Atingerea realității, forțele care operează la nivelul nostru între aceasta și lumea superioară, interacțiunea omului cu natura, dezvoltarea limbilor, dezvoltarea istoriei – toate acestea s-au asamblat treptat pentru mine într-o singură imagine.

Tocmai cu această imagine, bazată pe modelul spiritual al dezvoltării lumilor, mi-am trăit întreaga viață. Am format-o în mine până la vârsta de treizeci și cinci de ani și ulterior i-am adăugat continuu noi date din ceea ce citeam, auzeam și cercetam.

Întotdeauna am vrut să văd sinteza tuturor ideilor, calităților și manifestărilor. Imaginea naturii este una, unificată, întreagă, eternă, o armonie perfectă: pe de o parte constantă și neschimbată, și pe de altă parte, evoluând sub ochii noștri în funcție de nivelul de percepție, de lumi, de grade.

Este o tapiserie atât de uimitoare, multistratificată, multifațetată, multietajată, care traversează multe dimensiuni, care dă unui om un sentiment de eternitate, perfecțiune și realizare și îl umple! Așa sunt eu construit.

Din KabTV “Am primit un apel. Lângă Rabaş”, 14.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem învăța să absorbim corect dorința de spiritualitate a prietenilor noștri?

Răspuns: Încercați să vă uniți cu ei, astfel încât întrebările lor să devină ale voastre, iar dorinţele și aspirațiile lor să devină ale voastre. Este ca o mamă care absoarbe dorințele copilului ei până când acestea devin punctul central al vieții sale, ea trăind pentru el.

Întrebare: În principiu, acest tip de absorbție se întâmplă chiar și la nivel corporal, atunci când ne adunăm pentru întâlnirile noastre. Când omul împărtășește ceva cu ceilalți, este ca și cum și-ar răspunde sieși. Funcționează la nivelul gândirii, unde el își procesează ideile prin intermediul altcuiva?

Răspuns: Desigur, absolut. Asta se întâmplă atunci când omul începe să le explice lucruri altora sau chiar le scrie pentru sine, fără a se integra cu altcineva.

Întrebare: De aceea susțineți că trebuie să internalizăm toate articolele profesorului dumneavoastră, Rabaş?

Răspuns: Este ceva complet diferit. Când internalizezi articolele lui Rabaş, te conectezi cu autorul, adică cu un nivel care este mult peste al tău.

Întrebare: Ce se întâmplă când oamenii citesc și discută împreună aceste articole?

Răspuns: Prin studierea articolelor împreună, oamenii investesc unii în alții de asemenea. Acest lucru creează o oportunitate extraordinară, un vas comun amplu în care pot înțelege ce spunea de fapt Rabaş. La urma urmei, mințile lor individuale mici se combină și sunt amplificate de nenumărate ori.

Din KabTV “Am primit un apel. Articolele lui Rabaş”, 17.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Când există oameni complet diferiţi într-un grup, unii pot repeta sloganuri, ceea ce este inacceptabil pentru alții.

Răspunsul meu: Trebuie să iertăm oamenii. Ce poți face? Toți ne-am început viața murdărind scutece. La fel este și aici. Oamenii vin; ce înțeleg, ce știu? Toată lumea se umflă, vrea să exprime ceva propriu și să se pună într-o anumită poziție. Acestea sunt impulsuri naturale ale unui om mic. Și eu le-am avut, și la fel am avut fiecare dintre noi.

Îmi amintesc atât de bine cât de gol eram înainte, toată lăudăroșenia: de ce, cum, pentru ce? La urma urmei, nu mai eram tânăr, aveam peste treizeci de ani și nu eram prost, eram un om de știință. Și totuși. Îmi amintesc cum m-a zguduit egoismul, am trecut prin etape de auto-mărire, lăudăroșenie, dominație, gelozie, orice. Fiecare om trece prin toate acestea.

Comentariu: Cred că este minunat să fii conștient de asta, să nu rămâi în asta, ci să treci prin totul.

Răspunsul meu: Vorbești despre a realiza acest lucru, a fi capabil să îl corectezi, și se presupune, să rămâi deasupra lui. Adică, cât de bine este să realizezi că acum pui presiune pe egoism, cât de bun ești, cât de puternic ești etc…! Dar aceasta este o formă și mai înaltă de egoism.

Întrebare: Ce este deasupra acestui lucru?

Răspuns: Există mai mult deasupra lui.

Comentariu: Dar totuși este mai bine decât să trăiești în el.

Răspunsul meu: Da, fără îndoială, toate acestea sunt mult mai bune, mai utile, mai aproape de Creator, în ciuda tuturor trucurilor pe care ni le joacă egoismul. Desigur, acest lucru este mai bine, pentru că omul vede lucrarea Creatorului asupra sa. Ce a creat Creatorul? Ce rău, cu ce sofisticare în mine, asemenea calități!

Comentariu: Cel mai rău lucru este atunci când vrei să schimbi ceva și nu poți face nimic.

Răspunsul meu: Acest lucru nu este teribil; este minunat când nu ești capabil să faci nimic și te simți complet gol, descurajat, neputincios și neînțeles – pur și simplu lipsit de asta.

Atunci începi să crezi că Creatorul a făcut asta intenționat, ca să te îndrepți către El. Dar nu ai această nevoie până nu ajungi în acest punct de disperare. Abia atunci va apărea în tine nevoia: trebuie să îndrepți totul doar către El; aceasta este singura opțiune, singura salvare.

Atunci te îndrepți către El. Dacă apelul tău vine dintr-o stare de totală dezamăgire, pustiu, fără viitor, fără nimic, atunci Creatorul te ajută pentru că ai deja o cerere completă, o dorință “coaptă”.

Din KabTV “Am primit un apel. Când nu există nicio dorință”, 12.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

“Cel care mănâncă ceea ce nu este al lui, se teme să se privească în față”. Acest lucru înseamnă că oricărei persoane care se hrănește din munca altora, îi e teamă (rușine) să se uite la propria înfățișare, pentru că înfățișarea lui este inumană. (Baal HaSulam, Articole – “Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru Creaţie”).

În noi se află atributul rușinii; este profund și pătrunzător. Ne este o frică disperată să o expunem, deoarece ruşinea ne anulează sinele, ne transformă în nimic.

Dacă experimentez rușinea ridicându-se la înălțimea sa maximă, mă anulez pe mine însumi ca urmare. Aceasta provine din cea mai înaltă rădăcină: din opoziția mea față de Creator, din dorința de a primi, care stă în contrast cu lumina.

Când simte cât de opusă este luminii în calități și înălțime, dorința experimentează această prăpastie ca rușine.

Atunci este gata să se anuleze, să înceteze să existe, doar pentru a nu mai simți această prăpastie. Aceasta este ceea ce o obligă să efectueze o restricție, adică să se anuleze. Pentru a scăpa de rușine, sunt dispus să mă întorc la neexistență, la nimicul din care am venit.

Uneori, o mică urmă din acest sentiment spiritual se trezește în noi.

Așadar, de ce este necesară rușinea? Ne ajută să atingem adeziunea, asemănarea completă cu Creatorul. Rușinea apare din opoziția revelată dintre noi și El și ajută la reducerea acestei prăpastii.

Aceasta înseamnă că dacă vreau să progresez, trebuie să intensific constant sentimentul de rușine, adică prăpastia dintre mine și Creator, astfel încât să pot merge mai departe fără greșeli.

Să presupunem că astăzi mi-e rușine ca și cum aș fi furat un dolar. Mâine, vor fi doi dolari, poimâine, trei. Izolând și accentuând opoziția mea, o corectez și avansez.

Astfel, rușinea este cea mai ascuțită senzație care mă „scurtcircuitează” literalmente față de Creator. Dacă corectez cu adevărat rușinea prin dăruire și mă ridic constant deasupra ei, ajung la adeziune. De aceea, starea noastră finală este definită tocmai ca adeziune.

Rușinea este o creație separată. Două dorințe singure – primirea și dăruirea – nu sunt suficiente, deoarece atunci împlinirea directă ar fi suficientă: una dăruiește, cealaltă primește, nicio problemă.

Însă Creatorul dorește ca ființa creată să semene cu El. Prin urmare, El a încorporat în ea acest sentiment unic numit rușine, care ne înțeapă și ne agită constant.

Când arunci un os unui câine, acesta îl roade bucuros, fără rușine. Dar o ființă umană, dacă nu este redusă la o stare animalică, este constant condusă de rușine.

Ce te face să locuiești în acea casă anume, să porți acele haine, să mergi la muncă, să-ți întemeiezi o familie, să te bucuri de “divertisment cultivat” și așa mai departe? Rușinea. Altfel, ce vor spune oamenii?

Există o rușine care împiedică avansarea mea: “Ce vor crede alții?”

Și există un alt fel, rușinea în fața Creatorului.

Dacă o întăresc, jena în fața altora dispare în fundal: “Lasă-i să vorbească, lasă-i să gândească ce vor.”

Sunt gata să simt o stânjeneală copilărească în fața altora, dacă mă ajută să simt adevărata rușine în fața Creatorului și să țintesc în direcția corectă.

Rușinea este punctul Eului meu, indicatorul său.

În relațiile cu ceilalți, ego-ul meu poate fi lezat. Dar în relație cu Creatorul, este vorba despre opoziția profundă, primordială a atributelor.

Rușinea este creată separat. Nu există în nivelurile mineral, vegetal sau animal. Ea aparține exclusiv speciei umane și se diferențiază în cadrul acesteia în funcție de nivelurile dorinței.

Rușinea este motivul primei restricții, cauza oricărei dezvoltări. În lumea infinitului, Malchut era plină de lumină și în adeziune cu Creatorul. Dar îi lipsea un singur lucru – să scape de opoziția față de El.

Acesta este scopul rușinii.

Crezi asta, ce contează? În fața ta este o masă plină cu delicatese regale, iar Gazda îți oferă întregul Său palat, toate comorile Sale: “Tot ce am este al tău. Ce mai ai nevoie? Nu vrei să fii oaspete în casa Mea? Bine, nu mai sunt gazda.”

Totuși, oaspetele rămâne nemulțumit: “Nu Eu am pregătit toate acestea, ci Tu. Am venit la toate de-a gata.”

„Deci vrei să devii ca Mine – existență din existența însăși?”

Aici atingem un punct foarte subtil, atât de înalt încât este neclar unde duce, undeva dincolo de mileniul al zecelea, după corectarea finală.

Din Lecția zilnică de Cabala din 31.10.2011, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – “Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru Creaţie”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că dacă un om are puterea pentru ceva, atunci este o Klipa, adică ceva impur?

Răspuns: Dacă un om are dorința de a face ceva înainte de a atinge spiritualitatea, atunci acea dorinţă este egoistă.

Întrebare: Dar cum poate omul să acționeze fără o dorință? Să spunem, trebuie făcut ceva.

Răspuns: Nu poți face nimic fără o dorință, nimeni nu poate. Pentru asta, trebuie să fii într-un grup care îți oferă inspirație și să cereţi putere de sus. Personal, nu ai dorințe anti-egoiste sau altruiste. Prin urmare, toate dorințele tale nu pot fi decât egoiste. Adică, dacă ai energia să faci ceva, înseamnă că egoismul tău ți-o dă.

Întrebare: Când fac ceva legat de profesia mea, nu pot să o îndeplinesc fără o dorință, nu?

Răspuns: Desigur că nu. Dar să știi că dorința ta este egoistă. Vrei să te afirmi, să obții recunoaștere, să-ți dovedești de ce ești capabil și așa mai departe.

Întrebare: Dar totuși, există un impuls interior care te face să faci anumite lucruri?

Răspuns: Desigur. Este dorința de putere, faimă, nevoia de autoafirmare: “Sunt capabil, pot, voi demonstra asta tuturor și mie însumi.”

Întrebare: Adică, se pot găsi și alte direcții. De ce există o asemenea nevoie de a transmite cunoștințe specifice cabaliste? De exemplu, dacă am descoperit eu însumi că lumea este construită în acest fel, de ce vreau să le spun tuturor despre asta?

Răspuns: Pentru că este important pentru tine și vrei ca să fie important și pentru ceilalți. Simplul egoism uman este dorința de a impune ceva altuia.

Din KabTV “Am primit un apel. Creativitate în Cabala”, 18.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Dvs., ca un cabalist aflat la niveluri spirituale înalte, mergeţi constant împotriva propriei dvs. dorințe și veniţi la lecţii cel mai probabil într-o stare dificilă, nu cu aceeași bucurie ca nou-veniții.

Răspunsul meu: Și ce dacă? Aceasta este datoria mea. Desigur, este greu pentru mine, dar simt cea mai mare obligație. Nici măcar nu există vreo îndoială în privința asta.

Cum aș putea să nu vin la lecție când este un mijloc de diseminare, de a conduce linia Creatorului în această lume?! Am fost autorizat să o fac.

Pur și simplu îndeplinesc o misiune de sus și sunt recunoscător pentru oportunitatea de a o duce la bun sfârșit. Și în fiecare zi este un miracol că reușesc să țin o lecție de trei ore, să explic, să scriu un blog, să răspund la întrebări și să apar într-un program de televiziune.

Văd asta ca pe un dar, o mare favoare pe care Creatorul mi-a făcut-o. Ce diferență este dacă este greu sau nu? Este atât de important, atât de necesar! Cel puțin așa văd eu lucrurile. Asta îmi dă putere.

Din KabTV “Am primit un apel. Când nu există dorință”, 12.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→