Category Archives: Intrebare si Raspuns

Cum putem corecta inima de piatră?

Întrebare: De ce nu putem corecta inima de piatră?

Răspuns: Este imposibil a corecta inima de piatră, deoarece este vorba despre o diferenţă dintre „existenţa din existenţă” şi „existenţa din absenţă”. Nu pot semăna Creatorului. A semăna, înseamnă a forma deasupra mea, toate formele Creatorului pe care le văd. Apoi, dorinţa de primire ia diferite forme de dăruire. Asta înseamnă că pot să-I semăn ca un actor, dar nu pot să-I semăn în ansamblul interiorului meu.

Numai prin toate corecţiile mele, atunci când toate luminile pe care le atrag vin împreună, când ele vor face să funcţioneze sistemul şi mă vor influenţa prin Lumina care corectează inima de piatră. Eu generez acest proces indirect.

Din a doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 04.08.2013, Cartea Zohar

 

O pregătire psihologică: metoda educaţiei integrale

Întrebare: Există o problemă în a atrage publicul pentru educaţia integrală. Din ceea ce ştiu, oamenii vor să înveţe ceva, să primească cunoştinţe şi nu vor să fie educaţi.

Este corect a camufla cursurile noastre ca fiind psihologie sau un alt tip de curs pentru a atrage oamenii şi apoi a-l prezenta ca un instrument pentru unitate? Adică, a prezenta o instruire completă într-un pachet.

Răspuns: Nu vă înţeleg, să minţim oamenii? Prin ce este diferită instruirea noastră de orice altă pregătire psihologică?

Noi ne reunim în grupuri de zece, în mese rotunde şi le dăm o pregătire psihologică. Le arătăm că, prin conexiunea şi unitatea dintre noi şi muncind conform sistemului de conexiune, când ei nu se resping reciproc, ci se susţin, când ei încearcă să găsească o soluţie comună – brusc, descoperă o anumită forţă particulară interioară. Este vorba despre o pregătire psihologică.

Există sute, mii de laboratoare de pregătire ca acesta, care tratează acest lucru, peste tot în lume. De ce vreţi să ne distingem ca fiind un soi de grup mistic, care nu este clar cu privire la ceea ce tratează şi care nu ştie ce diseminează?

Şi voi puteţi să o numiţi educaţie integrală, deoarece noi dorim să schimbăm o persoană, este preferabil a se adapta la o lume în care trăieşte. În principiu, nu contează cum numim cursul nostru – chiar şi „metoda de dezvoltare integrală”, deoarece nu este diferită de orice psihologie.

Cursul nostru psihologic este numit educaţie integrală. La fel, puteţi să-l numiţi curs de creştere integrală deoarece cu el, dorim să schimbăm persoana, pentru ca să se adapteze mai bine la lumea în care trăieşte. În principiu, nu contează cum numeşti cursul nostru, chiar şi „metoda de dezvoltare integrală”, deoarece nu este diferit de orice altă psihologie.

A doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati 59, Despre toiag şi şarpe

 

Creația a fost ruptă în bucăți și ele sunt în mâinile noastre

Întrebare: Ce înseamnă a fi partenerul Creatorului?

Răspuns: Este spus: Creatorul a început creația și cel drept o termină. Munca noastră constă în a lua tot ceea ce El a pregătit pentru noi, aceste blocuri de Lego, tot acest puzzle și de a reconstrui imaginea inițială pe care El a creat-o. Astfel, noi devenim partenerii Creatorului.

Noi adunăm creația sa, dar în forma sa opusă. Asamblând și punând împreună toate părțile creației, descoperim unde a fost creată fiecare parte, de ce a fost creată în acest mod, cum este conectată la celelalte părți și ce ar trebui făcut pentru a se conecta cu altele.

Ca și cum avem o grămadă de piese ale unei mașini care au fost separate și sunt toate amestecate într-o dezordine totală. Nu știm de unde încep și cum se conectează aceste piese, dar această grămadă conține tot ceea ce avem nevoie și nimic nu lipsește, în afară de arta de a ști pentru ce a fost creată în acest mod, în ce scop și ce trebuie făcut ca acest mecanism să funcționeze.

Ce fel de muncă ar trebui să facă această mașină? Cum să mă conectez pentru ca să devin o parte integrantă din această mașină ? Această mașină are elemente al naturii vegetal și animal,  cu care este mai ușor  de gestionat și care îmi par mai ușor de organizat. Dar există partea vorbitoare, cu care nu știu ce să fac, nu înțeleg și nu poate fi conectată. Este posibil numai cu ajutorul Creatorului.

Doar punând mașina împreună, acest puzzle, atingem esența atitudinii Creatorului în ceea ce ne privește. Nu vom atinge niciodată Emanatorul Însuși, ci numai atitudinea Lui față de noi, vasele noastre, planul Lui, ideea de creație, cum este spus: prin acțiunile Tale, Te vom cunoaște. Astfel, învățăm cum Lumina Hassadim umple vasele și apoi Lumina Hochma, apoi atingem Keter prin Bina și Hochma, ceea ce înseamnă gândul creației.

Dar, este gândul creației în raport cu noi și nu El. Noi nu avem vasele pentru a-L atinge, efectiv. Cel puțin asta este ceea ce spun cabaliștii. Nu știm ceea ce se întâmplă după aceea, la nivelurile superioare, după finalul corecției.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 25.06.2013, Shamati # 54, Scopul muncii

 

Lumea prin “vizor”

Trebuie să facem eforturi numai pentru a uni totul într-un punct, unde aderă Creatorul și ființa creată, “ceva din ceva” și “ceva din nimic” . Toate disimulările, distorsiunile, contradicțiile și evenimentele, par să existe deoarece noi nu ne simțim și nu percepem unitatea.

Nu există nici timp, nici spațiu. Există doar starea de lipsă a unității și este ceea ce simțim și trăim. Tot ceea ce resimt acum, în jurul meu și în mine, este lipsa unității în toate modurile posibile. În momentul în care voi putea uni totul, lumea devine lumea Ein Sof (Infinit).

Întrebare: Cum putem conecta toate acestea pentru a lucra într-un grup de zece ?

Răspuns: Grupul de zece este un suport util pentru o vedere prin care văd lumea. El mă ajută să mă concentrez pe ea și să ating unitatea. Să presupunem că există un mic cerc în centrul lentilei, cu un X în mijloc, care mă ajută să mă concentrez asupra obiectivului.

Diseminarea ne ajută să clarificăm obiectivul pe care nu-l vedem în acest moment și nu ne putem concentra asupra lui, deoarece este dincolo de orizont. Diseminarea realizează condițiile, datele pe care trebuie să le punem în formulă pentru a calcula direcția corectă a scopului.

Există mii de parametrii pe care trebuie să-i luăm în considerare, cum ar fi căldura, frigul, condițiile meteorologice, vântul, diferitele abateri și stările în continuă schimbare.

Toate acestea trebuie să fie incluse în formulă pentru a ne asigura că atingem ținta. Această formulă este toată această lume, tot ceea ce vedem în cele 613 sensuri ale noastre.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Deschide-ţi uşile larg, pentru toată lumea!

Întrebare: Spui că este timpul să îndepărtăm toate limitările pentru noii studenţi şi, dacă o persoană vrea să vină la lecţie, nu ar trebui să îi interzicem asta. Până acum, obişnuiam să îi permitem unei persoane să se alăture gradual la grup, la metodă.

Răspuns: Aş permite oamenilor să se alăture evenimentelor în mod liber. Şi asta pentru că trebuie să ne gândim cum să atragem oameni. Dacă permiteţi oamenilor să participe la diferite activităţi, ei se vor alătura mai târziu grupului şi vor participa la toate activităţile împreună cu toată lumea.

Maaser este o problemă foarte serioasă. Atunci când cineva plăteşte lunar Maaser , există o bătălie interioară înăuntrul lui şi trebuie să decidă dacă o face sau nu.

Baal HaSulam obişnuia să ia banii pentru fiecare lecţie. Ştim că nu este o problemă să plăteşti o dată pentru ceva: „Spune-mi cât ar trebui să plătesc pentru un an întreg şi voi plăti, şi nu mai vreau să aud de asta”. Dar nu asta ar trebui să facem. Fiecare dintre noi ar trebui să plătească odată pe lună, când primeşte salariul, deoarece trebuie să se „rupă”  el însuşi din el însuşi. Este foarte complicat şi foarte greu.

Aşadar, ar trebui să îi înţelegeţi pe aceşti prieteni. Ar trebui să le permiteţi să se alăture grupului şi să îl simtă foarte apropiaţi. Nu aş ascunde nimic de ei. Cred ca ar trebui să fim complet deschişi şi doar atunci când vedem că aceşti prieteni vor să studieze serios, ar trebui ca ei să ia o anumită direcţie, dacă nu au făcut-o deja. Poate doar au terminat un asemenea curs şi au crescut un pic mai slăbuţ acum.

I-aş lăsa să participe la toate lecţiile şi toate  congresele, fără nicio precondiţie, deoarece noi –  majoritatea, masa centrală – am ajuns la un punct care ar fi trebuit să îl realizăm la congres. Acum putem permite acelora pe care îi putem atrage prin  educaţie integrală să fie în jurul nostru, chiar şi acelora care nu îi aparţin.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 7/21/13, Shamati nr59 “Despre băţ şi şarpe”

 

Paşii avansării spirituale

Întrebare: Ce paşi trebuie să facem ca să gândim şi să simţim totul în interiorul centrului grupului, deoarece, în mod special, acest lucru este necesar ca să grăbească şi să accelereze aderarea noastră ca grup mondial?

Răspuns: Pentru a aduce unitatea este potrivit să combinăm toate metodele pe care ni le predă Rabash în articolele lui:

  • Anulează-te pe tine însuţi în faţa prietenilor
  • Arată-le cât de important este scopul pentru tine, cât de mare este Creatorul în ochii tăi
  • Joacă-te în faţa lor pentru a-i ridica, şi odată cu asta, te ridici pe tine
  • Să te reduci în faţa lor, să fii de acord cu tot ce-ţi cer ei
  • Să participi la tot ce ajută la diseminare pentru că prin asta are loc descoperirea Creatorului printre creaturile Lui. Aceasta este în mod special prima, cea mai mare şi singura Lui dorinţă. De aceea, diseminarea este cel mai important mijloc pentru avansarea noastră.
  • Să participi la adunările prietenilor şi la celelalte evenimente comune

Toate acestea au ca scop să ne adunăm cu toţii, să ajungem la unitate şi să creăm un „Kli” comun, în care se revelează principiul echivalenţei cu Creatorul.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59 „Despre toiag şi şarpe”

Clarificări și analize într-un grup

Întrebare: Spuneți că avem nevoie să dezvoltăm sensibilitatea vis-a-vis de grup și să fie inclusă în acesta. Care sunt clarificările care determină persoana să se ridice la un nivel superior într-un grup?

Răspuns: Clarificarea este că grupul se găsește deasupra mea, el devine viitorul meu nivel. Și, dacă mă conectez la prietenii care se găsesc acolo, mă topesc complet în ei, atunci aceasta va fi viitoarea mea stare spirituală.

Și după asta, mai mult ego îmi va fi adăugat și voi avea, din nou, sentimentul că grupul și cu mine suntem două stări diferite, două elemente diferite și din nou, va exista nevoia de a lucra la conexiune. În acest mod, voi trece la următoarea stare spirituală.

Noi ne ridicăm doar în această formă, până ce vom începe să simțim întreaga creație ca o unitate completă. Și, în acest punct, în conformitate cu legea echivalenței de formă, simțim descoperirea Creatorului.

Dar, atâta timp cât nu m-am conectat la grup, chiar la nivelul cel mai minim, încă nu simt Creatorul, nici măcar la primul nivel.

Întrebare: O persoană are nevoie a se dărui grupului. Cum îl ajută aceasta, să facă clarificări ?

Răspuns: Clarificările sunt cu privire la acest lucru: Grupul devine viitorul său nivel. Și, dacă se conectează la grup (nu contează cum i se pare), se anulează și se amestecă în el, acolo va găsi Creatorul.

Este posibil să o facă prin toate tipurile de muncă într-un grup: analiză, diseminare, întâlnirea prietenilor și așa mai departe, în tot ceea ce facem.

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59, Despre toiag și șarpe

Eu = Lumina = Creatorul

Întrebare: În timpul ultimului congres exista un sentiment clar că totul depinde numai de prieteni, că ei fac totul pentru a atinge obiectivul și apreciem această stare. Apoi, ați spus că, în această stare, noi am uitat Creatorul. Unde este frontiera între prieteni și Creator? Acum, ce eforturi putem face pentru a adăuga la starea unității noastre cu Creatorul ?

Răspuns: Este o întrebare dificilă. Dacă eu cred că Creatorul face totul, atunci prietenii ce fac? Dacă eu cred că Creatorul îi administrează pe prieteni și îmi dăruiește mie prin ei, asta înseamnă că eu conectez prietenii la Creator și că sunt în exteriorul lor, sau că mă conectez la prieteni și că noi toți Îl căutăm, dar suntem împreună și că El nu este printe noi, încă. Deci, cum putem noi să găsim starea corectă aici ?

Baal HaSulam spune că, pentru a avansa în mod corect, trebuie să ne imaginăm o stare egală simultan (un triunghi echilateral în desen): Creatorul, grupul și eu. Noi trebuie să ne întâlnim în centru pentru a-L găsi, pe mine însumi și de asemenea, grupul, cele trei elemente. Prin urmare, noi trebuie să aspirăm spre centru, astfel încât aceste trei elemente evoluează constant, împreună, în conștiința noastră:eu, grupul sau Tora (Lumina) și Creatorul.

Constant, trebuie să avem sentimentul că ne vom apropia, până ce ne vom regăsi în centru. Aceasta înseamnă că, condiția pentru dezvoltarea spirituală este: eu = Lumina = Creatorul. Atunci când acești trei parametri în mine sunt identici, înseamnă că sunt toți într-un punct.

Partea a doua a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati # 59, Despre toiag și șarpe

Credința deasupra rațiunii

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să avansăm în credinţa deasupra raţiunii?

Răspuns: Chiar dacă noi am ajuns să ştim că vom avansa la congres, am primit şi un alt mare plus. Acum noi nu credem numai în profesor şi în progresul nostru bun, dar înţelegem, în aceeaşi măsură, că în plus de asta, noi trebuie să avansăm mai mult în credinţa deasupra raţiunii.

Aceasta înseamnă că, graţie mesajului pe care l-am primit, putem avansa într-o credinţă mai mare. Dacă avansăm corect, vom întâmpina probleme mai mari, deoarece ego-ul ne va trage mai puternic înapoi şi apoi, va trebui să avansăm deasupra lui şi împotriva lui. Credinţa deasupra raţiunii înseamnă credinţa împotriva raţiunii.

Cum putem să avansăm împotriva raţiunii ?

Atunci când vom avansa în spiritualitate, fiecare nivel anulează nivelul precedent conform legii spirituale “a nega negativul”. De fiecare când creştem, devenim mai înţelepţi şi mai inteligenţi şi cunoaşterea noastră la nivelul următor este opusă cunoaşterii nivelului precedent.

Fiecare Partzuf este compus din zece Sefirot, de la Keter la Malchut. Malchut al părţii superioare devine Keter al părţii inferioare, adică schimbă de la atributele sale la atributele opuse. Totuşi, atunci când ne ridicăm, Keter de jos devine Malchut de sus şi devine astfel, contrariul.

Malchut este atributul recepţiei şi Keter este atributul dăruirii. Deci, de fiecare dată când urcăm, trebuie să transformăm recepţia în dăruire, în credinţa deasupra raţiunii. Când urcaţi la următoarele zece niveluri, deoarece Keter al vostru a devenit Malchut, este ca şi cum negaţi toate cunoştinţele voastre anterioare şi toate cele zece Sefirot pe care le aveaţi la nivelul precedent devin opusul şi sunt incorecte în starea următoare.

Este ca şi cum ai vorbi unui copil care vede lucrurile nivelului său, în timp ce voi îl vedeţi total diferit. Raţiunile şi acţiunile sunt diferite, chiar dacă vedeţi acelaşi rezultat. Credinţa deasupra raţiunii este credinţa contra raţiunii. Ea neagă mereu raţiunea precedentă şi voi trebuie să avansaţi împotriva ei, adică deasupra. Am cunoaşterea şi încă avansez conform credinţei.

Când Rabash mi-a explicat ce este “credinţa deasupra raţiunii”, el mi-a dat exemplul următor: Să presupunem că un prieten a împrumutat o mie de dolari de la un alt prieten şi vrea să-i dea banii înapoi. Când îi dă banii înapoi, reiese că este cu un dolar mai puţin în plic. Cel care a primit banii întrebă dacă prietenul a returnat toţi banii şi prietenul a spus că a făcut-o. Începe acum să se gândească cine are dreptate? Nu, dacă prietenul spune că este o mie de dolari, o accept ca o mie de dolari. Asta înseamnă că eu nu cred ceea ce văd, deoarece acum am ochii prietenului meu în locul propriilor mei ochi. Nu cred sentimentele mele şi ceea ce ştiu, avansez în “credinţa deasupra raţiunii”.

Ceea ce mi-a spus prietenul meu înseamnă vasele exterioare, atributele exterioare sunt mai importante pentru mine şi accept această informaţie ca fiind mai precisă, care este mai clară şi mai corectă decât a mea. Deci, dacă grupul decide ceva, o accept imediat şi chiar dacă este clar pentru mine că este mai puţin de o mie de dolari aici, o accept ca fiind o mie de dolari. Este un substitut pentru mine. În general, aceasta pare ilogic şi nerealist şi chiar este aşa.

Baal HaSulam spune că anumiţi oameni pot părea răi şi alţii drepţi în funcţie de atributele lor, atunci îi vom vedea în mod opus, unii oameni par bogaţi şi alţii săraci şi atunci noi îi vom vedea în mod opus, unii oameni par inteligenţi şi alţii stupizi şi apoi invers.

Totul depinde de noi. În lumea spirituală, schimbăm imaginea complet prin schimbarea atributelor noastre. Corpurile şi legăturile dintre ele sunt revelate într-un mod total diferit.

Astfel, credinţa deasupra raţiunii este mijlocul prin care avansăm şi urcăm pe scara spirituală. Nu putem face altfel! „Credinţa deasupra raţiunii” este credinţa opusă a ceea ce noi ştiam deja. Dacă noi nu avem credinţă contrar a ceea ce ştiam înainte, nu vom putea trece niciodată de la un Partzuf (stare), la al doilea, al treilea şi aşa mai departe. Astfel are loc tranziţia.

Dacă am primit mesajul şi sentimentul că suntem pe drumul corect în timpul ultimului congres şi profesorul nostru ne-a ghidat corect, deşi nu am crezut cu adevărat asta, avem o problemă acum. Deci, unde este credinţa noastră? Cum putem să închidem ochii şi să ignorăm ceea ce ştim ? Dacă noi nu o facem, vom avansa în mod egoist. Pentru prima dată, ni s-a dat o reală oportunitate de a câştiga următorul nostru nivel într-un atac “deasupra raţíunii”.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 21/07.2013, Credinţa deasupra raţiunii

Să învăţăm să trecem peste mândrie

Întrebare: Cum putem lucra cu mândria care s-a revelat în urma congresului?

Răspuns: După congres, a avut loc, într-adevăr, o revelare a mândriei, mai ales în Europa. Fiecare parte a lumii are probleme şi slăbiciuni specifice, iar Europa şi Rusia sunt diferite din acest punct de vedere.

Ce este mândria? Cu privire la cine şi la ce? O persoană trebuie să-şi lămurească singur asta.

  • Simt mândrie pentru că înţeleg şi ştiu totul, pentru că am dobândit ceva şi acum sunt mare şi am totul. Asta va trece şi va dispărea de la sine în două zile.
  • Simt mândrie pentru că sunt la câteva niveluri deasupra celorlalţi şi ei sunt nefericiţi, luptându-se cu crizele lor mărunte, în timp ce eu sunt deasupra lor, înţeleg totul şi nu prea-mi pasă de nimic utiându-mă de sus la ei. Asta e greşit.

Dacă vorbim despre conexiune şi despre faptul că trebuie să corectăm spargerea dintre noi, atunci trebuie să ne facem griji pentru toţi ca pentru proprii noştri copii. Nu cred că ai relaţiona astfel cu oamenii dacă ai simţi că sunt copiii tăi, dar exact aşa trebuie să ne raportăm la ei.

De fapt, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fii mândru. Ce este atât de special în ceea ce te priveşte? Ce ai dobândit, tu însuţi? Nimic.

Ai fost într-un grup, ai fost adus, împins, şi ai fost supus la diferite acţiuni. Ai participat pasiv fără să înţelegi esenţa lui „de ce” şi „unde” ar trebui să ducă asta. Nici măcar nu ai vizat această stare prezentă şi nu ai ştiut cum este. Asta înseamnă că acţiunile tale nu au fost centrate pe ceva şi, astfel, se dovedeşte că ai fost norocos. Deci, pentru ce eşti mândru?

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că, cu cât o persoană se ridică mai sus, cu cât avansează mai mult şi cu cât este mai aproape de Creator, cu atât se simte mai umil şi mai jos. Se întâmplă aşa pentru că vede acţiunea Luminii infinite care aranjează totul în orice moment, care construieşte şi animă totul.

Continuă să munceşti şi sentimentul de mândrie va trece. Cel mai important lucru este că nu trebuie să te abată de la calea ta spirituală. Dacă apar diverse devieri şi te comporţi ca un copil încăpăţînat, sunt obişnuit cu asta. De aceea, nimic nu poate fi făcut, decât să treci peste asta pas cu pas. Vom învăţa cum.

 

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, „Credinţă deasupra Raţiunii”