Un legământ este definit ca procesul de separare a noastră de vasele de primire, atunci când devenim similari cu calitățile Creatorului, GE, vasele de dăruire. AHP de Alia înseamnă că încercăm să extragem interacțiunea dintre Malchut și Bina din vasele de primire. Acest lucru este similar cu AHP de Bina care se pregătește ulterior să influențeze Malchut.

Dacă AHP de Bina posedă o putere care poate transmite întreaga lumină de Sus în jos către Malchut, aceasta înseamnă că întregul AHP de Alia a fost corectat. Și după ce a fost corectat, GE și AHP de Alia împreună pot începe să corecteze pe Malchut însăși.

Dar Malchut nu este corectată prin încheierea unui legământ sau prin corectările efectuate de GE și AHP de Alia ca proprietate numită „Israel”. Mai degrabă, este corectată „pe locul ei”. O lumină vine de Sus și o sfințește pe Malchut așa cum este. După cum se spune: „Îngerul morții va deveni un înger sfânt”. Și porcul va deveni sfânt, adică koşer.

Și ce dacă, se vor schimba legile naturii? Va pierde porcul brusc semnele unui animal impur și va deveni un rumegător precum o vacă? Firește, așa ceva nu se poate întâmpla. Creatorul nu schimbă designul original. Legile naturii sunt constante și absolute.

AHP de Alia își va face lucrarea și Malchut va fi corectată la locul ei. Astfel, nu vor exista schimbări din includerea lui Malchut în Bina; mai degrabă, forța corectării va veni de la Bina la Malchut. Atunci nu „Israel” va fi corectat, ci națiunile lumii și nu va exista nicio distincție între lumea viitoare și lumea noastră.

În timpul corectării, se spune că Israel are o parte din lumea viitoare. Cei care se străduiesc spre spiritualitate și sunt numiți „Israel” au și ei o parte, dar numai o parte din acea stare, din acel loc numit lumea viitoare: în legământ cu Creatorul, în conexiune, în echivalență de formă și adeziune cu Creatorul.

În corectarea finală, lumea viitoare va coborî și va fi inclusă în această lume, și atunci nu doar Israelul va avea o parte din lumea viitoare, ci toate ființele create vor poseda aceeași stare de adeziune cu Creatorul.

Din Lectia zilnica de Cabala 23/04/26,, Rabaș – Art.3, 1987-Tot Israel au o parte în lumea următoare

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem atinge o stare în care o rugăciune să nu fie falsă?

Răspuns: Toate rugăciunile noastre sunt false. Când omul ajunge la punctul în care nu mai poate înălța o rugăciune, intră în starea de rugăciune reală. Înainte de asta, toate rugăciunile sale sunt false.

Este scris că trebuie să rămâneți mereu în rugăciune, așa cum se spune: „Fie ca el să se roage toată ziua”. Trebuie să ne străduim să ne rugăm cu toată seriozitatea, fără gânduri grele. Odată ce toate se termină, vine vremea rugăciunii adevărate.

Trebuie să ne dăm seama de un lucru: tot ceea ce înțelegem nu funcționează deloc. Mintea noastră se simte plină. Imaginează-ți că ai pleca de la această lecție satisfăcut, înțelegând totul, fericit că ai înțeles-o și ai fost plin. De fapt, simți exact opusul: totul este plictisitor, neclar și în general, nu ai nicio idee cum să mergi pe această cale.

Care este diferența dintre aceste două stări în afară de sentimentul interior fals? Este înșelător pentru că nu știi de ce ți se dă o astfel de simţire.

Din Lectia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată munca noastră se desfășoară doar deasupra rațiunii. Aceasta lipsește complet din dorința de a primi. Și deși Cabala este numită ştiinţă, această știință este ascunsă. Nu provine din natura dorinței de a primi din care sunt construite toate științele noastre: fizica, chimia, electronica, chiar și psihologia (deși aceasta nu este în întregime o știință).

Dar ce concluzie se poate trage din toate acestea? Indiferent cât de mult cercetăm, indiferent cât de mult dezvoltăm aceste științe, ele nu ne schimbă. Nu obținem niciun beneficiu real de pe urma lor.

Întrebare: Deci, în ce constă „întărirea noastră pe cale” înainte de descoperire? Să ajungem la o stare deasupra rațiunii?

Răspuns: Deasupra rațiunii înseamnă să primim sfaturi de la Creator, să devenim incluși în El și nu în dorința de a primi.

Dacă, în timp ce mă aflu în dorința de a primi, îmi imaginez o altă stare pe care o numesc să spunem, dorința de a dărui, este tot aceeași dorință de a primi. Deci, ce este de făcut? Trebuie să primesc de la Creator ceva ce nu există în dorința de a primi.

Înțelepții spun că tot ce mai rămâne este să realizez pregătirea numită „întărire”. Trebuie să lucrez cu alți oameni care sunt în afara mea, în mod egoist, și atunci voi începe să descopăr că există o mare diferență între atitudinea mea față de ei și atitudinea mea față de mine însumi. Din recunoașterea acestei diferențe, voi începe să înțeleg cine sunt eu.

Am un „laborator” în această lume situat în dorința de a primi. În natura noastră, datorită spargerii sufletului comun, există o posibilitate unică de a vedea din interiorul dorinței de a primi o analogie cu genul de diferență care există între lumea spirituală și cea materială.

Se spune că aceeași opoziție care există între lumea materială și lumea spirituală există și în atitudinea ta față de tine însuți și față de ceilalți. Este uimitor că în egoismul tău poți vedea acest lucru și poți învăța din el.

Cu toate acestea, dacă studiezi acest lucru în mod egoist, atunci este psihologie: cât de bun sunt, cât de politicos sunt și așa mai departe. Devine genul de lucru cu care oamenii se mândresc: cât de nobili sunt la inimă.

Dar dacă studiezi acest lucru cu scopul de a-ți imagina cumva atitudinea față de spiritualitate, față de Creator, atunci, ca urmare a conexiunii dintre ramură și rădăcină, apare în tine un anumit sentiment numit punctul de recunoaștere a răului.

Din acest punct, începi treptat să te străduiești spre adeziunea cu Creatorul, așa cum spune Baal HaSulam: „Sunt bolnav de iubire”. Dar acest lucru vine doar din recunoașterea atitudinii tale față de prieten.

Ce ne poate întări în acest sens? Relația dintre „Eu” și Creator, „Eu” și divinitate.

Întrebare: Dar acesta, nu este ascuns?

Răspuns: Nu este ascuns. În fața ochilor mei stă un prieten adevărat. Dar dacă îl accept, atunci lucrez cu el pentru a găsi punctul relației mele cu cel superior. Altfel, nu am alt loc de muncă. Realitatea care mă înconjoară devine ca un laborator.

Din Lectia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este un om capabil să se agațe constant de inspirația care vine de Sus?

Răspuns: Omul trebuie să se agațe întotdeauna de o singură întrebare: „De ce mă aflu în această stare anume?” Dacă uită și pierde acest punct, atunci, conform naturii sale, dorința de a primi imediat îl cuprinde și îl controlează.

Întrebare: Putem păstra această inspirație constant de dragul avansării, sau este ceva de care ne agățăm doar după finalizarea muncii?

Răspuns: Această întrebare nu corespunde realității. Atât timp cât nu am finalizat munca, cum pot să mă agăț de inspirație? Inspirația există în munca însăși. Pot face măcar o singură mișcare fără inspirație? Este combustibilul meu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Conexiunea cu Creatorul este exprimată în rugăciune sau în răspunsul la rugăciune?

Răspuns: Răspunsul la o rugăciune depinde de rugăciunea în sine. Nu există nimic ce să nu cerem de jos; doar forma în care sosește răspunsul depinde de nivelul de dezvoltare al ceui care cere.

Să presupunem că un bebeluș plânge, nu poate să-i ceară mamei sale: „Vreau 30 de grame din laptele tău, pe care mi le vei da alăptând. Există anumite substanțe în lapte care mă vor face să cresc.” Copilul nu cunoaște toate cauzele și consecințele; nici măcar nu știe de ce are nevoie. Plânge doar din cauza lipsei sale neîmplinite (Hisaron), iar mama, ghidată de acest plâns, știe de ce are el nevoie.

Dar dacă un adult ar începe să țipe pe stradă așa cum plânge un bebeluș într-un leagăn, nimeni nu l-ar înțelege, în timp ce plânsetele bebelușului sunt de înțeles: fie îl deranjează ceva, fie îi este foame.

Un adult poate avea o mie de motive să țipe. Trebuie să-și exprime strigătul într-un mod foarte ușor de înțeles: ce anume își dorește și de ce, ce îi va oferi și cum poate cere altora. Trebuie deja să organizeze cumva o conexiune cu alți oameni, pentru că strigătul lui nu este natural.

Suntem tratați la fel de Sus, în funcție de nivelul nostru de dezvoltare. Dar MAN, rugăciunea pe care o ridicăm este o cerere completă. Adică, este suficient ca un bebeluș să țipe doar, pentru că în interiorul strigătului său există deja o cerere către superior de la început până la sfârșit. Și superiorul înțelege acest apel și îl descifrează.

Bebelușul nu știe de ce țipă, dar rugăciunea pe care o ridică este MAN care conține toate informațiile, ca și cum ar ști totul sută la sută. Același lucru este valabil și pentru munca spirituală.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot fi printre străini în viața de zi cu zi, și să-mi mențin intenţia  de dragul dăruirii?

Răspuns: Văd oameni pe stradă: unul se gândește cum să scrie o carte; cineva este un om de știință, gândindu-se la ce experiment va face, ce va descoperi; un al treilea este îndrăgostit și poți vedea că este complet absorbit de acest sentiment și nu vede nimic altceva; un al patrulea este teribil de furios, nu te apropia de el, se întâmplă ceva în interiorul lui.

Fiecare își trăiește propria viață interioară. Dar nu vorbesc despre cei care se mișcă pe stradă ca niște zombi, ci despre cei care trăiesc cu adevărat. Ei își trăiesc viața interioară și acest lucru nu îi împiedică să funcționeze extern.

Desigur, este evident că există ceva în om, o experiență interioară, ceva arde în interiorul lui. Totuși, astfel de lucruri există și în lumea noastră. Deci, ce este special la munca noastră? Poate că doar conceptul de bază este distinct.

Desigur, este puțin mai complex, deoarece ideea în sine aparține lumii superioare, în timp ce corpul și funcțiile sale se află în lumea inferioară. Totuși, chiar și oamenii obișnuiți experimentează astfel de incongruențe; cum spune proverbul: „Corpul lui este aici, dar gândurile lui sunt în altă parte.”

Mai mult, aș spune că este de fapt mai ușor pentru tine decât pentru cineva care este îndrăgostit. Își petrece ziua gândindu-se când își va întâlni în sfârșit iubita în acea seară, iar restul zilei i se pare moartă. Sau gândește-te la cineva care este complet epuizat și se gândește doar la momentul în care se va încheia ziua de lucru, astfel încât să poată merge acasă să se odihnească sau să urmărească un meci de fotbal.

Dar pentru tine, este diferit. De-a lungul căii tale, în întregul proces prin care treci în timpul zilei, poți percepe în ea veșmintele lui Şchina; poți observa cum te raportezi la Creator și cum lucrezi cu El prin toate veșmintele acestei lumi, astfel încât să nu ratezi nicio gustare. În acest fel, dezvălui în mod deliberat toate veșmintele Creatorului raportate la tine însuți pentru a te raporta la El în forma corectă.

Acest lucru nu este simplu. Uităm de asta, iar dacă nu uităm, totul se transformă într-un mijloc destul de eficient de avansare spirituală, în cea mai mare măsură posibilă.

Cea mai ușoară și mai benefică modalitate de a practica acest lucru nu este cu oameni, ci cu obiecte minerale. Rabaş spunea întotdeauna că cel mai bine este să lucrezi așa cum lucra el: ca metalurgist, cizmar sau chiar ca funcționar de birou, deși se ocupa în mod special de hârțogărie. Cu alte cuvinte, cu ceva fără viaţă.

Lucrul cu plante și animale este de asemenea, gestionabil, dar când lucrezi la nivel de vorbitor, cu oamenii, asta te derutează cu adevărat. Ei exercită o influență asupra ta transmițându-ți starea lor interioară, iar acest lucru servește drept o distragere a atenției.

Lucrez două ore pe zi primind oameni și asta este ca și cum ai lucra zece ore într-o fabrică. Dar lucrul într-o bucătărie este o plăcere. Acolo îți poți infuza munca cu intențiile tale, gândurile tale, atitudinea ta și nu contează nimic altceva. Dar când oamenii vin și îți ocupă mintea, ei te influențează. Dacă ceva nu te influențează (la un nivel inferior vorbirii), este excelent. Prin urmare, ei nu văd dificultatea.

Dimpotrivă, un loc de muncă stabil și monoton, unde nu trebuie să investești prea mult mintea și inima, precum un cizmar, este cel mai potrivit. Astăzi, o astfel de muncă abia dacă există. Orice tip de muncă necesită un anumit grad de efort emoțional sau mental. Cu toate acestea, este foarte de dorit să te angajezi într-o ocupație în care rămâi netulburat, unde lumea ta interioară rămâne propriul tău domeniu privat, și în cadrul ei, ești liber să-ți trăiești propria viață interioară.

Întrebare: Este considerat bine dacă este mai ușor și mai puțin împovărător?

Răspuns: Nu este vorba exact despre a fi mai ușor sau mai convenabil. Pur și simplu, oamenii își aduc propriile elemente în tine și te influențează cu lumea lor interioară și problemele lor; când ești cu ei, cu greu te poți angaja în propria ta muncă interioară.

Întrebare: Este aceasta o oportunitate de a te testa, pentru a vedea în ce măsură ești capabil să te implici în această muncă?

Răspuns: Dacă te conectezi la dorința altcuiva și lucrezi cu ea, atunci poți determina cum te raportezi la ea dintr-o perspectivă sau alta. Dar acesta nu este un fapt că acționezi în întregime cu tine însuţi.

Timpul în care trăim este un timp special.

Din Lecția zilnică de Cabala din 02.05.2026, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lucrul în modul de dăruire se numește viață, la fel ca modul în care se desfășoară viața noastră. Dar spre deosebire de viața veșnică, viața noastră pământească într-un corp fizic ajunge la un sfârșit, iar fiecare moment al său este separat de celelalte, alternând între stări de lipsă și mici împliniri, temporare.

În procesul în care îl umpli constant pe Creator, deoarece vasul Său este nemărginit, ai oportunitatea de a-ți crește continuu dăruirea. Acest lucru îți permite să experimentezi constant viața veșnică, fără sfârșit sau limită, umplându-te, extinzându-te fără limite.

Prin urmare, lauda și preamărirea Creatorului sunt mijloace prin care Îi poți aduce încântare. Dacă ai conștientizarea măreției Creatorului, o simţire a gloriei Sale, acest lucru îți oferă capacitatea de a dărui în mod natural, așa cum se întâmplă în această lume. La urma urmei, când întâlnești unj om măreţ, în mod natural vrei să-i oferi ceva, să-i slujești, să fii atent și să-i arăți onoare și respect.

Prin urmare, provocarea noastră, în timp ce rămânem într-o stare de ascundere, constă în a putea vizualiza măreția Creatorului. Dacă reușim să facem acest lucru, Creatorul începe cu adevărat să ni Se reveleze puțin câte puțin. Apoi, pe baza acestei revelații, devenim capabili să transformăm măreția Lui într-o formă de primire, nu pentru satisfacție personală, ci de dragul dăruirii.

Când Creatorul este revelat, vasele mele (Kelim) tânjesc să primească măreția Lui nevăzută, în mod vizibil. În acel moment, efectuez un Ţimţum (restricție) și începe o nouă fază a muncii, una prin care pot primi de dragul dăruirii.

Înainte ca Creatorul să fie revelat, eu sunt capabil doar de dăruire de dragul dăruirii. Dar când Creatorul este revelat, este un semn că am atins o stare în care sunt capabil să lucrez în modul de primire de dragul dăruirii. Astfel, în fața dorinței mele de a primi se află o plăcere pe care deja o pot restrânge, ca și cum aș trece printr-o schimbare de fază, literalmente o inversiune completă, pe care o pot transforma în dăruire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Până când ajunge omul la corectarea finală (Gmar Tikun), întreaga sa cale se bazează pe credinţa deasupra raţiunii– atât în ​​Egipt, cât și ulterior în deșert. Pe această cale, ne îndreptăm de la Lo Lişma (de dragul primirii) la Lişma (de dragul dăruirii). Această tranziție este realizată de Creator în funcție de eforturile omului.

Munca unui ome este împărțită în două categorii: 13 atribute și 12 calități. Cele 13 atribute reprezintă definițiile proprietăților abundenței care coboară de Sus în jos și sunt numite Mazalot (fluxuri ale norocului, semnele Zodiacului). Această abundență sosește treptat; lumina de Hochma (Or Hochma) se prelinge din Roş (cap) de Arich Anpin sub forma „celor treisprezece corectări de Dikna (barbă)”.

Când atinge punctul cel mai de jos, ființa creată trebuie corectată pentru a primi această abundență în propriile sale vase corectate. Aceasta înseamnă că ființa creată își subîmparte nivelurile de primire în părți distincte, care sunt desemnate ca cele douăsprezece triburi, cele douăsprezece părți specifice ale muncii efectuate asupra vasul colectiv (Kli).

Fiecare dintre aceste părți implică propria sa muncă specifică, propriul său steag unic – propria sa modalitate de a „pătrunde” sub îndrumarea steagului său. Natura acestei munci și a acestor acțiuni sunt complet diferite una de cealaltă, la fel cum o tabără spirituală diferă complet de alta.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există materia și antimateria; lucruri care sunt complet opuse unul celuilalt. Dar cine poate descoperi și evalua această opoziție? Trebuie să existe un punct de referință, ceva intermediar, ceva opus.

Când omul primește un punct în inimă, adică o calitate a Creatorului, privește toate celelalte calități ale sale din interiorul acestui punct, în forma lor generală, și vede în ce măsură sunt opuse Creatorului, atunci apare cu adevărat în el un sentiment care se numește „seriozitate”. Dar aceasta nu este încă anume seriozitatea necesară, deoarece omul își vede doar propria opoziție. Și ce dacă? Acest lucru încă nu este suficient.

Bine, ei bine, sunt opus Creatorului. Atunci omul ar putea spune: „Du-te la Maestrul care m-a creat!” Din aceasta vedem că este posibil să existe chiar și o astfel de stare fără a face nimic, pur și simplu tratând chestiunea în mod frivol și continuând să existe în același spirit.

Adevărata seriozitate apare în om după ce vede prin punctul din inimă, și în măsura în care i se permite să vadă (chiar dacă doar într-o mică măsură deocamdată), că tot din ceea ce este compus acum este opus Creatorului. Aceasta nu este încă nici măcar „Ibur”, starea unui embrion.

După ce simte propria opoziție, omul trebuie să ajungă la smerenie; o stare în care se coboară pe sine. Ce înseamnă asta? Smerenia nu constă în a-mi pleca atributele în fața calităților Creatorului, ci în a accepta sfatul de a merge „prin credință mai presus de rațiune” cu toate calitățile mele.

Acceptarea muncii „mai presus de rațiune” se numește muncă în seriozitate. Adică, nu este suficient doar să-ți vezi calitățile; trebuie să te raportezi și corect la ele. Și apoi, din aceasta rezultă în mod firesc că următoarea stare va fi doar una: rugăciunea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În toate privințele suntem opuși luminii, Creatorului, într-atât încât suntem aproape incapabili să ne imaginăm ceva ce ar fi cât de cât aproape de El. Prin urmare, calitățile noastre ne sunt dezvăluite treptat, astfel încât să nu ne simțim brusc în fața unui munte colosal de egoism, a cărui magnitudine nu poate fi descrisă.

Aceasta este o opoziție terifiantă! De aici până la infinit ni se dezvăluie treptat în ce măsură întreaga noastră formă, toate calitățile noastre, sunt complet opuse Creatorului.

Dacă o singură calitate din noi ar fi opusă Lui, atunci am putea să o măsurăm în raport cu toate celelalte calități ale noastre. Prin intermediul acestei singure calități ne-am forma o imagine corectă asupra tuturor celorlalte și am putea vedea incongruența lor cu Creatorul.

Dar pentru că văzul, atingerea, mirosul, auzul – toate organele noastre de simț – sunt de asemenea opuse Lui, nu avem niciun mijloc de a percepe acest lucru. Prin urmare, ni se pare că totul este în ordine. Pentru ca această discrepanță să fie dezvăluită la om, trebuie să existe o revelație de Sus, deoarece de la bun început suntem absolut nepregătiți să percepem orice contradicție în realitatea care există.

Pentru aceasta trebuie să avem un punct bine dezvoltat în inimă, aceasta fiind singura calitate care depășește limitele acestei lumi. Apoi, în raport cu aceasta, vom putea examina și analiza toate celelalte calități.

Prin urmare, numai în măsura în care lumina strălucește spre noi de Sus și dezvoltă punctul din inimă, vom putea percepe cât de opuși suntem luminii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→