Sărbătoarea de Pesach începe mâine. Trebuie să înțelegem ce reprezintă aceasta. Mai întâi, ”Pesach” este cea mai importantă stare. Ne amintim această ieșire din Egip în toate corecțiile care urmează. De ce? Pentru că reprezintă fundația de unde începe scara spirituală. În al doilea rând, Pesach este nașterea spirituală a ființei umane.

În al treilea rând, vorbim despre întuneric, în care construim faza de pregătire pentru corectarea noastră, pentru că nu avem nimic altceva să corectăm decât ce a fost dezvăluit în ”Egipt”. Acești ani de pregătire sunt folositori pe de o parte, pentru că ei au revelat dorințele corpute. Pe de alta, sunt grei, deoarece exilul este un lucru neplăcut.

Totuși, în realitate, totul depinde de cum acceptăm ceea ce se întâmplă, încercând din greu să înțelegem și să recunoaștem această stare, cât de mult suntem conștienți de necesitatea acesteia în grup și cât de mult simțim înflorirea în ea.

Similar, în Evul mediu, a existat o perioadă neagră în istorie, care a fost caracterizată de confuzie, brutalitate umană, cruzimea inchiziției, agresiunile religioase. Totuși, mergând mai adânc, vedem că a fost etapa de pregătire pentru Renaștere, pentru dezvoltarea științei și a altor realizări ulterioare.

Până la sfârșitul Evului Mediu, umanitatea a obținut vase mari, dorințe. Apoi, a avut loc o explozie culturală, iar Epoca Iluminării a început, timp în care am folosit ceea ce a fost pregătit înainte. Acum, ne apropiem de un rezultat logic – criza tututor dorințelor care s-au epuizat și nu mai este nimic de făcut în lumea noastră.

Dacă tragem o paralelă cu spiritualitatea, pregătirea curentă ne permite să atingem sfârșitul corecției și să folosim dorințele noastre în mod corect. De fapt, am revelat răul din noi în perioada exilului Egiptean. De aceea toate corecțiile ulterioare sunt numite „memorii” ale ieșirii din Egipt.

În acest caz, răul ne este revelat numai în relațiile dintre prieteni. Dacă percepem corect problemele care apar între noi, ne pregătim pentru ascensiune. Trebuie să cerem corectare de la aceste stări; totuși, în condițai în care vrem să ne unim, simțim nevoia pentru asta, vedem că nu putem și totuși continuăm să împingem. Cu cât mai puțin reușim, cu atât mai mult pune presiune.

Trebuie să revelăm dăruirea exact în această presiune reciprocă dintre noi. Chiar dacă în loc de asta noi din contra, descoperim primirea, răul, manifestat deasupra binelui, nu ne retragem, nu re relaxăm și nu disperăm.  Mergem până la capăt, până la starea despre care se spune în Tora: „iar copiii lui Israel au oftat din muncă” (Exod 2:23)

Nu va fi doar un oftat; vom simții cu adevărat că suntem neputincioși să facem ceva. Asta se întâmplă atunci când o persoană își ridică mâinile către Creator și se alătură rugăciuniii colective.

Astfel, ar trebui să respectăm perioada curentă. Nu putem ieși din ea până când nu pregătim dorința pentru corecția ulterioară. Este imposibil să primim revelație de Sus dacă nu împingem, forțând forța superioară să ne reveleze răul nostru.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Scrierile Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Există oameni în lume care îşi urmează chemarea inimii. Ei sunt scufundaţi complet în scopul lor şi trăiesc numai pentru asta. Au aceşti oameni un organ de simţ spiritual şi au ei nevoie de Cabala?

Răspuns: Cabala este originară din Babilonul vechi, Babilon care era şi el într-o criză, ca astăzi, iar oamenii îşi pierduseră sensul direcţie în vieţile lor. Au simţit brusc că egoismul i-a închis în existenţa animală. Apoi au revelat această metodă a obţinerii forţei superioare.

Cabala este necesară numai acelora care se găsesc într-o criză adâncă şi care se întreabă de menirea vieţii.

În general, întrebarea legată de menirea vieţii, apare în mulţi oamenii, din diferite motive. Dacă eu, de exemplu, am pierdut bani la jocuri, sau la bursă, sau mi s-a întâmplat ceva, mă gândesc şi eu la menirea vieţii. Dar această întrebarea apare în mine ca rezultat al unui „minus”, asta este, ca rezultat al suferinţei sau a unei pierderi din lumea noastră. În acest caz, oamenii nu aspiră să se ridice; nu îi interesează.

Trebuie să înţelegem în mod clar ce fel de oameni ajung la noi. Poţi să clarifici asta cu orice psiholog şi chiar în mod independent.

Să presupunem că o persoană are totul: o maşină, o casă, familie, un loc de muncă. Dacă această persoană pierde ceva în această viaţă (minus), se întreabă şi ea de menirea vieţii: „De ce să trăiesc dacă am pierdut?” Dar nu este o aspiraţie în sus, înainte. Dacă îi dai acestei persoane un „plus” în loc de „minus”, va fi suficient pentru a o satisface.

Oameni de acest fel nu au nevoie de ceva spiritual, de ceva mai înalt. Ceea ce vorbeşte în ei nu este un Om mai mare decât un animal ci un nivel animal normal: Soarele străluceşte, iarba creşte şi totul este bine pe pământ.

Pentru o persoană care se întreabă de menirea vieţii, toate acestea încetează să existe. Nu mai merită nimic, chiar nimic, pentru că totul are un început şi un sfârşit. Viaţă însăşi nu dă în mod special nimic; nu este nimic valabil în particular în ea, cu excepţia faptului că primesc; nimic altceva nu se întâmplă, iar în final eu trăiesc simplu ca un animal.

O persoană care gândeşte în acest fel şi începe să se întrebe de sensul vieţii, întreabă ceva diferit, ceva care este îndreptat în sus, desupra existenţei animale, motivul pentru care este aşa de limitată în ani de viaţă şi minusurile care nu îl lasă să aibă pace în minte. „Ce este deasupra acestui minus, de ce toate astea?” În funcţie de pe ce nivel apare această întrebare, persoană ajunge la misticism sau în altă parte.

Dorinţa se dezvoltă în mod constant în noi. Această este dezvoltarea întrebării despre menirea vieţii, conform cu cele cinci nivele ale dorinţei: 0,1,2,3 şi 4.

Dacă o persoană este la nivelul preliminar al dezvoltării, va fi satisfăcută cu diferite filozofii. Dacă este următorul nivel, atunci este psihologia. Asemenea oameni devin poeţi, scriitori, filozofi şi psihologi. Este un nivel al dezvoltării în care o persoană este atrasă de anumită acţiuni, de diferite practici psihologice: „Vom dansa sau sta în poziţia lotus, vom respira sau nu, asta este, vom începe să obţinem substanţa superioară prin corp.”

Şi asta se referă la căutare. Dacă o persoană este la acest nivel, va face yoga, alte diferite practici şi va fi satisfăcută. Nu îi poţi dovedi nimic. Este la nivelul înţelegerii ei, al realizării şi senzaţiilor ei, este la nivelul la care acum apar întrebările. Parţial, şi anumite religii se regăsesc aici. Ele sunt pentru a asigura, a furniza echilibru şi a da speranţă.

Pe următorul nivel, omul nu mai poate fi satisfăcut de diferite exerciţii fizice, gimastică a respiraţiei, etc. Simte că nu îi oferă nimic. De fapt, este vorba doar de corpul care se străduie să se simtă confortabil. „Ce ar fi dacă încep să meditez?” Şi începe să mediteze cu anumite litere şi simboluri. Este deja ceva mai abstract, totuşi nu trece dincole de cadrul psihologic.

În cele din urmă, la nivelul final de dezvoltare, întrebarea apare în om: „ Există ceva care există în afară mea, dacă eu mă anulez complet? Există o metodă care mă va ajuta să scap de „Eul” actual? Vreau să percep lumea din afara mea.” Aceşti oameni ajung la noi.

Ce înseamnă „în afara mea?” Înseamnă percepţia lumii nu în interiorul meu, nu prin cele cinci simţuri. Aceste senzaţii ne penetrează, sunt însumate şi astfel simţim lumea înăuntru conform cu un anumit program din noi.

Pe ecranul situat în spatele creierului, suma tuturor acestor senzaţii desenează înaintea noastră imaginea unei lumi într-o anumită proporţie. Primim mai mult de 90% din acestă imagine prin vedere, 7-8% prin auz, iar restul prin miros, pipăit şi gust. Asta e!

Înseamnă că programul se schimbă înăuntrul meu, dorinţa se schimbă şi, conform cu asta, primesc senzaţia unei lumi diferite. Ca şi cum se mişcă, ca şi cum face ceva înăuntrul meu. Dar cum pot ieşi din mine şi să încep să simt universul în întregimea lui?

Ultimele studii ştiinţifice spun că în jurul nostru există numai un câmp, o forţă şi nimic altceva; numai o singură forţă şi nimic în afară de ea. Deci, ce apare înăuntrul meu, în mine, şi ce cercetăm acum, toate acestea trebuie să le văd ca conexiunea mea cu această forţă. Nu am altă oportunitatea de a o descoperi, numai prin impresiile pe care le primesc.

Asta este, trebuie ca în mod constant să analizez faptul că tot ce se întâmplă în mine, atât minusuri cât şi plusuri, totul vine de la o singură forţă. Dacă mă direcţionez constant spre asta, atunci chiar şi prin percepţia mea din prezent încep să mă acordez la această forţă şi să o simt din ce în ce mai mult. În conformitate, obţinând o asemenea stare în care primesc un simţ adiţional, încep să simt această forţă cu adevărat.

Încep să o revelez şi exact prin influenţa opusă asupra mea eu simt infinitul, perfecţiunea. M-a indus intenţionat în confuzie şi mi-a dat variate obstacole, pentru ca prin ele să ajung la ea. Astfel, mă ridice deasupra animalului meu.

La nivel animal, mi se dau intenţiont senzaţiile unor influenţe negative, pentru ca să mă ridice deasupra lor şi să simt această forţă. În asta constă întreaga metodă. Iar grupul, studiile, diseminarea şi restul sunt numai pentru a ajuta în obţinerea scopului.

Din lecţia 3 de la  Congresul din Vilnius 3/24/12,

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum incep sa simt forta superioara?

Raspuns: Noi incepem sa simtim forta superioara doar in masura in care ne putem acorda cu aceasta in unitatea noastra. O persoana nu poate simti singura aceasta forta.

A ne armoniza la aceasta forta inseamna sa ne acordam cu ea. Daca fac acest lucru de unul singur, va fi o armonizare egoista. Ego-ul ma va guverna. Cum ies din aceasta stare?

Imi trebuie mai mult decat o dorinta de a iesi si a ma ridica deasupra mea- aceasta este o dorinta individuala si egoista prezenta in milioane de oameni din lume. Cum simt exact aceasta forta? Pentru a face acest lucru, trebuie sa devin echivalent cu ea.

Exista o lege foarte simpla in natura: Puteti simti anumite fenomene doar in masura in care sunteti compusi din acestea. Adica, daca simt, aud, gust, sau miros ceva, este pentru ca eu insami am anumite proprietati care sunt de asemenea prezente in ceea ce simt. Trebuie sa existe o lege a echivalentei formei. Trebuie sa construiesc in mine un dispozitiv care sa detecteze valurile care exista in afara.

Sa presupunem ca avem un radio. Ce fac atunci cand il pornesc? Il acordez; generez o anumita unda in el. Daca exista o unda similara in afara, antena va detecta in conformitate cu principiul rezonantei, echivalentei, si eu voi auzi anumite sunete; urechea mea le va detecta.

Inseamna ca trebuie sa creez in mine un receptor care sa contina proprietati similare acestei forte. Daca doresc pur si simplu sa ies in afara si sa simt, nu voi obtine nimic. Acesta este motivul pentru care ne adunam in grup- in care nu numai ca ma ridic deasupra mea, ci doresc de asemenea sa ma ridic si deasupra mea in proprietatea daruirii, in proprietatea iubirii, care este proprietatea acestei forte.

Exista milioane de persoane care doresc sa iasa si sa se ridice deasupra lor insisi. Insa, le ia timp sa inteleaga ca, in afara de a se ridica pe sine, ei pot ajunge la acel lucru construind proprietatea daruirii in interior….. Acest lucru este posibil doar in grup, intre noi, atunci cand incepem sa ne unim cu ceilalti in conformitate cu principiul „iubirea aproapelui”. Atunci veti incepe sa deveniti echivalenti cu aceasta forta si veti fi capabili sa o simtiti.

Din Congresul de la Vilnius 24/03/2012, Lectia 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Atributul daruirii este atins in grup, in societate, in conditii speciale care sunt descrise de Cabalisti din starea care a fost pregatita pentru noi de spargerea Primului Om (Adam HaRishon), sufletul comun. Daca folosim mediul care ne-a fost dat, in mod corect, si in interiorul acestuia incercam sa ajungem la garantia reciproca, vom descoperi ca ne aflam in exil in Egipt.

Noi descoperim ca nu exista o alta cale prin care sa ajunge la spiritualitate, la Creator, atributul daruirii, daca nu ajungem mai intai la iubirea prietenilor. Insa toate incercarile noastre de a ajunge la conexiune si la iubirea prietenilor esueaza, dupa cum este scris, „Copiii lui Israel au strigat din cauza muncii”, pentru ca noi am descoperit ca am construit orase mici, Pithom si Ramses pentru Faraon, ceea ce inseamna ca noi am crescut doar dorinta noastra de a primi.

Desi suntem disperati din cauza acestei situatii, noi continuam si strigam: „Salvati-ne!” In fond, ego-ul nostru, Faraon, nu ne lasa sa ne conectam, si daca lucrurile continua astfel, nu vom iesi din exil pentru a ajunge la conexiunea cu forta superioara.

Acesta este in realitate un strigat de disperare din adancul inimii noastre. Atunci o forta speciala numita „Moise” este revelata. Este revelata in grup si trece prin multe schimbari. Odata este revelata apoi dispare, pana cand noi stabilizam aceasta forta colectiva si o plasam impotriva ego-ului nostru.

In momentul in care suntem pregatiti sa ne luptam cu ego-ul nostru colectiv care nu ne lasa sa ne conectam, plasand impotriva sa forta colectiva a conexiunii numita „Moise”, incepe lupta pe viata si pe moarte. Noi sprijinim aceasta pe cat putem si chiar peste puterile noastre! Aici noi descoperim in punctul colectiv ajutorul de Sus. In acest moment, Creatorul spune: „Haideti la Faraon sa ne luptam cu acesta!” ceea ce inseamna ca El vrea sa se conecteze cu punctul nostru colectiv, si sa ne scoata din Egipt.

Pe cale apar diferite fenomene, despre care ne vorbeste Haggadah, si noi trebuie sa trecem prin toate acestea. Se refera doar la incercarea noastra de a ajunge la conexiune si a o umple. In cele din urma iesim din aceasta stare, din incapacitatea de a ne conecta, si ajungem la ceea ce ne-am dorit. Metoda conexiunii numita Tora ne este revelata impotriva ego-ului si a urii.

Acum, apare sistemul pe care il putem folosi, este numit Tora, Lumina care Reformeaza si care incepe treptat sa ne influenteze pentru a ne corecta. Exista muntele Sinai care ne desparte, ego-ul colectiv care sta in calea conectarii dintre noi. Atunci cand Lumina corecteaza ura in conexiune, acest munte devine „muntele Sfant”.

Despre asta este vorba in sarbatoarea de Paste (de la cuvantul Ebraic care inseamna „a trece”), care simbolizeaza tranzitia de la exil la libertate. Exilul este incapacitatea mea de a ma conecta. Eu nu stiu cum sa fac asta, insa imi doresc si cer.

Eliberarea simbolizeaza faptul ca mi s-a dat o sansa, un sistem, o metoda care imi ingaduie sa corectez raul din mine si sa il transform in bine. Bine inseamna garantia reciproca, iubirea prietenilor, in care descopar forta care imi ingaduie sa ma umplu de aceasta atitudine si sa ader la Creator. In fond, El este scopul spre care tind inca de la inceput.

Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 01/04/2012, Shamati 41

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Un embrion se anuleaza pe sine, aceasta fiind singura lui responsabilitate. Accepta cu recunostinta tot ce i se intampla si il percepe intotdeauna pe cel de sus la fel de bun si binevoitor.

Munca mea este doar de a ma anula pe mine indiferent de ce se intampla, indiferent de ce schimbari au loc de la un capat al lumii la celalalt. Ma pastrez intr-o stare de daruire, Hafetz Hesed, indiferent de ce se intampla. Acest lucru inseamna ca exist in partea superioara,  imi anulez personalitatea, independenta si nu il deranjez pe cel de sus in timp ce El ma influenteaza pe mine – Il las sa faca din mine ceea ce vrea. Sunt ca un copil in bratele mamei lui, ce nu se gandeste la nimic.

Daca ai fi purtat in bratele cuiva, cum te-ai simiti? Imagineaza-ti ca zece oameni te sustin acum si te ridica sus in aer. Desi acestia vor fi, fara indoiala, suficient de puternici pentru a te sustine, vei tremura si vei simiti frica de a te gasi in bratele altora. Iti va fi teama  ca ai putea cadea si vei pune la indoiala daca ei au sificienta putere sa te sustina.

Un copil nu are astfel de dubii.  Ai vazut cat de linistit doarme un copil in bratele mamei lui?

Acesta este atributul de auto-anulare in raport cu cel de sus. Copilul o face in mod natural. Dar datorita acestor forte un embrion creste in pantecele mamei sale. Acest lucru inseamna ca fiind in AHP fata de cel de sus, se anuleaza pe sine indiferent ce se intampla: la bine si la rau, indiferent de starea in care se afla. Unui embrion doar ii creste gradul de loialitate si anulare.

Acesta este numit nivelul radacina al dorintei (Aviut Shoresh), iar acest lucru nu este simplu deloc, ba dimpotriva este foarte greu. Prin acest prim nivel se sculpteaza prima forma. Indiferent de ce Lumina vine, tu doar  te anulezi pe tine,  nu conteaza ce simti: durere sau placere,  lipsa sau abundenta. In acest fel te formezi pe tine si devii similar cu Creatorul in prima ta forma numita „embrion”.

Un embrion este in apele mamei lui si se formeaza in spiritualul Partzuf :  cei 10 Sefiroti plini de Lumina Nefesh. Cand se finalizeaza auto-anularea si nu mai exista nimic ceea ce se poate face in acel nivel, la nivelul radacina de dorinta, trebuie sa se miste inainte, si acest lucru se numeste nastere.

Diferenta dintre aceste ste stadi este imensa de cand  s-a nascut, un embrion spirirtual incepe sa lucreze cu vasele de primire.El simte ca este detasat de cel superior. Nasterea este cea mai importanta schimbare dintre toate schimbarile de pe drumul nostru.

Un embrion este fiecare din noi ce se anuleaza inaintea celorlalti, ce devine ca pantecele mamei pentru el. Embrionul nostru colectiv  este elementul care ne conecteaza, si pe care dorim sa il cream intre noi. Daca toti ne conectam, acel pantece devine revelatia generala a fortei de sus in care toti existam.

Din partea a treia a  Lectiei zilnice de Cabala 3/29/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este foarte greu să explic ce reprezintă spiritualitatea pentru că este o chestiune de sentimente. Dacă o persoană împărtăşeşte şi ea aceste sentimente, va înţelege ce îi este descris. Dacă nu este pe acelaşi nivel şi nu simte ceea ce descrie autorul, nu va înţelege nimic.

Toată munca noastră are loc în Egipt, în exil, unde nu îl simţim încă pe Creator, forţa superioară care ne poate ajuta să ne ridicăm deasupra dorinţei de a primi. Acesta este timpul alegerii şi este cel mai bun timp pentru că atunci învăţăm cum să lucrăm cu dorinţa noastră.

Trebuie să îmi imaginez în mod constant că sunt deja în dăruire, în lumea spirituală, în sanctitate şi nu îmi creez nicio barieră în calea Luminii care umple întreaga realitate. Îmi anulez personalitatea mea, „sinele” meu egoist şi, cu toate că simt diferite stări prin care trec şi care dau naştere la diferite reacţii în egoul meu, trebuie să încerc să fiu doar în pură dăruire.

Este ca şi cum sunt deja în lumea spirituală, sunt scufundat în marea de Lumină, fiind în echivalenţă de formă totală cu Ea. Asta pentru că tot ceea ce de fapt mă separă de Lumina este dorinţa mea de a primii, egoul meu, care seamănă ca o cutie care nu lasă Lumina să intre în ea. Îmi pun obstacole, eu sunt singurul care stă împotriva Luminii, cu egoul meu. Cu excepţia mea, totul este corectat şi gata.

Numai eu văd că această realitate este distorsionată, că sunt corupt  şi că Creatorul este rău şi mă tratează rău. În plus, mi se pare că mai există şi altă autoritate în afară de Creator.

Toată munca noastră este să ne imaginăm starea noastră în mod corect, aşa cum este ea de fap şi nu cum o vedem prin egoul nostru. Nu există nimc decât Creatorul, dar egoul meu îmi spune că exist multe forţe diferite care iau decizii şi că sunt şi eu.

Mi se pare că simt şi că decid ceva eu însumi, dar nici măcar asta nu este adevărat. Creatorul este cel care îmi trimite toate aceste sentimente pentru ca, pe baza impresiilor pe care le primesc de la El în fiecare moment, să fiu în stare să muncesc şi să mă anulez eu însumi, gândurile mele care mi se pare că sunt independente, că primesc ceva de la mediu, grup şi întreaga lume externă. În loc de asta, trebuie să îmi imaginez că sunt sub totalul control al Luminii superioare care umple întreaga realitate.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, Shamati nr.59

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebarea: Sărbătoarea de Paşte se apropie. La ce ar trebui să ne concentrăm? Cum putem folosi acest timp pentru unitate?

Răspuns: Paştele este un timp foarte special, când descopăr că sunt în exil. Este începutul scalviei egiptene. Fără să simt că sunt în exil, nu sunt încă în Egipt, nu sunt încă sclavul Faraonului. Spus altfel, dacă nu mă străduiesc către unitate, nu am început încă procesul. Dar când sunt atras de unitate şi simt că nu mă pot unii pentru că egoul meu mă împiedică şi îmi blochează calea, atunci egoul mi se revelează ca fiind Faraonul. Mă controlează şi nu mă lasă să obţin unitatea, să îl descopăr pe Creator.

Exilul nu înseamnă să îl simţi pe Creator; înseamnă să simt că El îmi lispeşte. Apoi continui să mă îndrept către unitate, iar egoul, Faraonul, apare din ce în ce mai puternic. La un moment dat nu mai ştiu ce să fac, nu mai văd nicio ieşire şi atunci se revelează în mine punctul în inimă, numit „Moise”. Începe să mă tragă afară, către necunoscut, în timp ce eu sunt confuz şi nu ştiu în ce fel acest punct este diferit faţă de Faraon. Astfel, Moise creşte în palatul Faraonului, în ego, fie separându-se de Faraon fie contopindu-se cu el în ochii mei. El aspiră direct către Creator, dar este hrănit cu iubire de sine.

Şi astfel avansez: Vreau să îmi construiesc un vas dar, în loc de asta construiesc „oraşe sărace”, Pithom şi Ramses. De fiecare dată vreau să mă apropii mai mult de alţii, să mă unesc, dar apar noi probleme: dispute şi separări, detaşări şi indiferenţă. Egoul are putere şi nu mă lasă liber, nu mă lasă să fac nimic. Nu contează cât de mult încerc să atrag conexiunea, ea nu există. Eforturile mele sunt pentru binele „Faraonului” şi pentru a-i face rău lui „Israel”.

Astfel, ajung la cele zece plăgi din Egipt, sufăr pentru că dorinţa mea egoistă nu mă lasă să mă unesc cu prietenii. Ca răspuns la toate încercările mele, iau naştere în mine mari suferinţe, care mă trag în diferite direcţii. Îi dau „animalului” tot ceea ce vrea, dar blochează calea către unire pentru că altfel aş evada din Egipt.

Apoi Moise merge la Faraon: „Lasă poporul meu să plece”. Încercăm să ne unim chiar mai mult şi vrem să scăpăm de sub controlul Faraonului. Asta este deja o adevărată revelaţie. Dar ce ce putem face? Creatorul îmi îngreunează în mod constant inima.

Astfel, trec prin cele zece plăgi, până când reuşesc să scap de egoul meu. În întuneric, evadez către unitate, către muntele urii (Sinai), care mi se revelează şi către garanţie reciprocă, ca un mijloc esenţial de luptă împotriva egoului. Nu îmi suprim ura, nu o anulez ci, mai degrabă, construiesc garanţia reciprocă în jurul ei. La urma urmei această ură este o achiziţie de nepreţuit: mulţumită garanţiei reciproce, voi fi în stare să schimb acest munte de ură în piscul Sfinţeniei, muntele Domnului.

Astăzi nu este vorba numai de noi. Întreaga lume a început acest proces, descoperind că egoul distructiv care o controlează ameninţă să şteargă întreaga umanitate de pe faţa pământului…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum trebuie să ne pregătim, în cel mai bun mod posibil, pentru congresul din Brazilia,?

Răspuns: Mai întâi, vreau să vă spun ca la început voi avea mici întâlniri cu grupurile din Columbia şi Chile.Dar asta nu înlocuieşte în niciun fel congresul. De aceea, invit toţi prietenii din America de Sud şi, în general, din întreaga lume, la acest congres. Vă recomand să veniţi în Brazilia. Cred că vom avea un minunat „carnaval”.

Este foarte important să participaţi cel puţin odată la un congres. Nu ştiu când voi mai vizita America de Sud din nou, deci haideţi să ne întâlnim. Nu este doar o întâlnire ci un alt tip de contact, nu ca prin Internet. Dacă nu se poate, ne vom întâlni în Columbia şi Chile, dar daca puteţi, veniţi în Brazilia.

Congresul va fi pentru multe limbi. Poate va fi mai uşor pentru cei care trăiesc în Australia sau Estul îndepărtat să vină în Brazilia decât la alte congrese şi merită să o facă. Este o problemă dacă o persoană nu a participat niciodată „fizic” la un congres. De fapt, în lumea noastră existăm într-un corp şi avem nevoie de acest tip de interacţiune. Nu putem încă forma o conexiune virtuală care să lase o asemenea puternică impresie.

Nu întâmplător oamenii de afaceri zboară pentru întâlniri peste tot în lume, cu toate că se pot suna unul pe altul sau să folosească Skype. Am putea să ne întrebăm de ce ar vrea o persoană să piardă atât de mult timp pe zboruri? Este mai bine să stea în birou; ar munci mai mult acolo. Dar, să fim oneşti, aceste contacte încă necesită întâlniri personale, „faţă în faţă”.

Deci, credeţi-mă, pentru noi este foarte important. Creând un asemenea contact vom fi în stare să continuăm, iar fără, este foarte greu să avansăm.

Pregătirea colectivă este la fel de importantă. Este un congres colectiv şi aşa trebuie să îl simţim. Nepăsarea ne va produce mult rău, tuturor. Nu trebuie să stăm şi să aşteptăm ca altcineva să organizeze lucrurile. Dacă asta vi se întâmplă, nu veţi beneficia de congres în niciun fel. Fără pregătire nu are rost nici măcar să vă conectaţi prin Internet, pentru că ar fi furt, cu adevărat un furt. Trebuie să faceţi eforturi şi veţi beneficia în consecinţă. Dacă nimeni nu se gândeşte la el, nu îşi face griji, nu îi pasă, congresul va aduce numai rău.

Toată lumea trebuie să ia parte activ, cel puţin într-un fel, conform cu abilităţile fiecăruia. Cel puţin ar trebui să fie îngrijorat în inimă: „Ce am făcut pentru congres?” Fără participare, nu vei avea vas. Atunci cu ce vei putea primi? În ce vei putea primi? Clar, numai prin munca noastră comună putem crea acest vas.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce noi nu ar trebui să cerem revocarea ascunderii dar, în acelaşi timp, numai revelaţia ne poate corecat şi conecta?

Răspuns: Întrebarea este ce revelaţia cer? Trebuie să cer revelaţia atributului dăruirii, pe care vreau să îl obţin. Creatorul mă lasă să văd că el există, dar ca şi cum ar fi ascuns în spatele unei cortine. Toate aste pentru ca eu să Îl descopăr. Îl pot revela numai dezvoltându-mi în mine atributul dărurii.

Dar ce aş putea cere acum, în dorinţa mea egoistă? Cer ca El să devină revelat pentru a mă împlini şi de asta sunt în ascundere. Această ascundere îmi protejează egoul ca o siguranţă în caz de scurtcircuit.

Ascunderea mă situează la o anumită distanţă, mă ţine într-o anumită zonă şi mă lasă să înţeleg că, dacă mă corectez singur, voi fi în stare să mă apropii.Iar dacă nu, voi sta la distanţă.

Acum, întrebarea este ce îi voi cere când sunt la o asemenea distanţă: Cer ca Creatorul să se descopere şi să mă împlinească pentru plăcerea mea proprie, ca şi cum vreau să mă bucur eu singur, sau vreau mai întâi să obţin dorinţa de dăruire şi, în ea, să primesc împlinirea, asta este, vreau să fiu umplut de acţiunile dăuruirii şi nu de acţiunile primirii?

Ascunderea este menită să îmi permită mie să decid ce vreau.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/2012, “Prefaţa la Cartea  Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este scris: „Nu există nimeni în afaraă de El (în afară de singura forţă a naturii).” Asta înseamnă că nu mai există o altă forţă în lume… care este opusă sau similară ei, care să existe în afară de ea. Asta este, există numai o singură forţă în lume, Natura, care include totul în ea.

De fapt, nu include totul în ea; nouă ni se pare numai că este împărţită în multe fragmente. Avem impresia că existe multe forţe, motive, rezultate şi diferite întâmplări în lume, dar toate provin dintr-o singură forţă.

Ne aflăm printre oameni, cu probleme mari, griji şi, oameni care îşi schimbă constant acţiunile, în mod intenţiont, astfel încât în ciuda a totul, în ciuda acestor acţiuni, probleme şi întreruperi, ne vom concentra atenţia numai la forţa care a creat totul în jurul nostru.

Tot ceea ce pare întrerupere, care neagă unicitatea acestei forţe, Natura, şi care provine dintr-un plan, un gând, un scop, toate acestea sunt menite să ne îndepărteze de la ea pentru ca să ne întoarcem pe acelaşi drum, ca un proiectil care urmăreşte continuu aceaşi ţintă. Verifică constant când este pe drum şi numai atunci se poate aţinti din nou către scop, ca un sistem normal de supraveghere.

Trebuie să mă direcţionez către scop, dar sunt pe drum, neştiind cum să avansez, ca şi cum atârn în aer şi nu există niciun semn în jur. Atunci cum pot face ceva? Aceasta este starea în care suntem: Nu vedem ţinta. Este total ascunsă de noi de ecranul care o acoperă.

Deoarece există un ecran, nu ştim ce se află în spatele lui. Atunci cum putem obţine acest scop?

Pentru a face asta, avem „semne de circulaţie” şi anumite diversiuni, iar noi ne verificăm constant şi astfel avansăm. Deviind de la scop, eu calculez eroarea şi apoi mă întorc la starea normală. Iar asta se întâmplă tot timpul.

Dar care stare este considerată normală? Cum ştiu asta? De fapt, nu am văzut niciodată acest scop măreţ, deci cum pot aspira la el? Aspir la el atunci când îmi îndrept toate gândurile, dorinţele, acţiunile, motivele, rezultatel şi tot ceea ce se întâmplă în lume la o singură sursă. Trebuie să atribui toate minusurile şi plusurile, tot ceea ce mi se întâmplă la un singur lucru – această sursă.

Asta înseamnă că există forţe individuale a unei singure forţe a Naturii, care acţionează intenţiont pentru a devia omul de la scop.

Din lecţia 3 de la Congresul de la Vilnius

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→